Plen
Ședința Senatului din 10 februarie 2003
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.6/20-02-2003

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
24-04-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2003 > 10-02-2003 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 10 februarie 2003

3. Declarații politice rostite de către domnii senatori:

 

Domnul Alexandru Athanasiu:

  ................................................
 

Trecem acum la următorul punct din ordinea de zi, și anume declarații politice.

 
Adrian Păunescu

Îl invit pe domnul senator Adrian Păunescu la cuvânt.

 

Domnul Adrian Păunescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Voi vorbi, domnilor colegi, domnule președinte de ședință, despre un fapt care mi se pare extrem de important în clipa de față, și anume: nevoia de a apăra capitalismul românesc, atâta cât este el și cât ar trebui să fie. Cred că trăim o perioadă complexă, plină de amintiri ale trecutului și de reconstrucții mentale ale unor perioade de echilibru, dar de echilibru la un nivel la care nu ne mai putem întoarce, într-un fel politic, în care țara nu mai poate nici gândi, nici trăi.

Sar în apărarea capitalismului românesc, pentru că mi se pare că există tendințe destule, și nu totdeauna justificate, de punere sub acuzație a chiar mecanismelor capitalismului ca societate și a celor ce construiesc respectiva societate.

Dacă va rămâne o țară a promiscuității criteriilor și a unei organizări-amfibie, despre care unii cred că este o organizare care merge și în capitalism, și în feudalism, și în socialismul de tip monocolor, România nu va putea rezista în competiția cu capitalismul din ce în ce mai performant al țărilor dezvoltate din lumea de azi și al unora din țările care ne înconjoară.

Mi se pare că, în anii din urmă, și Rusia a făcut pași mai hotărâți, condusă cum e, de un fost ofițer KGB, luminat, printr-o organizare fără atât de multe prejudecăți ca a noastră, în direcția unui capitalism care să îi dea compatibilitate cu marile state capitaliste ale lumii.

Mi se pare absurd ca, în fiecare etapă istorică în care ne aflăm, în loc să ne ocupăm de ceea ce avem de făcut în direcția limpezirii și consolidării construcției la care participăm, să avem mereu nostalgia a ceea ce a fost și (chiar mai mult decât atât) să ni se pară că este posibil să revenim la ceea ce a fost și să dăm jaloane în această direcție.

Nu se poate ca România să ajungă un stat polițienesc! Nu se poate ca România să fie un stat care să își controleze cetățenii și care să pornească, în toată lupta sa de supraviețuire și dezvoltare, de la ideea că toți oamenii sunt vinovați și că pentru a putea să fie considerați cetățeni onorabili ei trebuie să își dovedească zilnic nevinovăția. Lucrurile stau exact invers într-un stat de drept! Trebuie dovedită de către cei ce acuză vinovăția, nu trebuie dovedită de către cetățeni, în fiecare dimineață, pe inima goală, nevinovăția lor!

Trăim un climat de suspiciune generală. El nu ține de un guvern, în nici un caz, de actualul Guvern, nu ține de un parlament, ține de o naivitate a unor forțe politice și a unor forțe publice care cred că, aruncând un virus, cum este suspiciunea, într-o comunitate, virusul respectiv va alege numai dușmanii personali sau politici ai celor ce aruncă virusul respectiv. Or, este evident: orice boală de acest fel este endemică, orice virus aruncat într-o societate a devălmășiei și a lipsei criteriilor, într-o societate tulbure, va ataca pe toată lumea și nu se știe dacă producătorii și propagatorii de viruși nu își vor înmormânta părinții, copiii și rudele atacate de acel virus pe care l-au introdus între noi ca să își distrugă dușmanii politici.

Nu se poate construi o Românie puternică prin permanenta producere de energii care să ajute la dezvinovățirea unor categorii, a unor personalități, a unor oameni, și nu la progresul spiritual, economic, tehnologic, social. Dacă în cartea mea "De la Bârca la Viena și înapoi" lăudam legea cererii și a ofertei și organizarea capitalistă, cu care mă întâlneam la Viena, o făceam pentru că mi se părea că societatea capitalistă trebuie să fie societatea libertății asumate, a libertății responsabile, a inițiativei și vieții mai bune, prin muncă mai multă și mai eficientă.

Trecem printr-o perioadă grea, printr-o perioadă în care, în loc să lăudăm și să instaurăm diferența, acolo unde ea este necesară, și să păstrăm genul proxim, care să ne unească și să ne dea forța solidară de a salva această țară de noroi, de subdezvoltare și de marșarier, am ajuns să facem din diferență singura noastră legătură, singura noastră trăsătură de unire. Or, diferența este o componentă a unei dialectici care presupune și gen proxim. Noi, totuși, suntem cetățeni ai aceleiași țări, chiar dacă suntem membri ai unor partide politice diferite, chiar dacă facem parte din orientări diferite, chiar dacă suntem diferiți ca indivizi.

Iată, primesc o scrisoare de protest a Mișcării Legionare, cu toate însemnele ei, cu "Garda de fier", cu gardul respectiv, care protestează împotriva aducerii oaselor lui Carol al II-lea și ale soției sale în România.

Trebuie să-mi asum faptul că am fost primul parlamentar român, de fapt, primul om public din această țară, care a crezut că este un fapt de normalitate ca toți foștii conducători ai României să își doarmă somnul de veci acasă și că nu este drept ca fostul rege al României - indiferent de părerile despre el, indiferent de analizele firești care se vor face, de delimitările și de îmbrățișările pe care le vor primi aceste oase - să stea de veghe ca un geamantan într-o debara insalubră de la Lisabona. Nu am crezut că este firesc, nu am crezut că este moral, nu am crezut că este altfel decât descalificant pentru noi, care știm și tăcem.

Nu vreau nici onoruri militare, nu vreau nici exagerări și nu vreau nici altceva decât normalitate pentru Carol al II-lea!

Mișcarea Legionară îmi trimite acest protest și cere nici mai mult, nici mai puțin decât să se anuleze operațiunea de înhumare a lui Carol al II-lea în pământul României. Parcă suntem Uniunea Sovietică din vremea lui Hrușciov, când se muta din Marele Mausoleu în mausolee mai mici, când se retrograda prin cimitire de rang diferit, mă rog, ce rămăsese din Stalin.

E oare normal?! Oare Mișcarea Legionară și-a terminat propriile ei autoanalize, propriile ei remușcări, propriile ei limpeziri de a ajunge să fie așa de grijulie încât umple țara de proteste că se întorc oasele lui Carol al II-lea?!

Chiar așa de frică să le fie unora de Carol al II-lea, încât să nu suporte nici ideea că în același pământ -

care, totuși, este al tuturor - încap și oasele acestui rege despre care unii spuneau că a fost "regele culturii", despre care alții spuneau că a fost un trădător, dar a fost, cu siguranță, Regele Constituțional al României? Nu se mai termină ranchiuna? Când începe reconcilierea?

Avem noi dreptul să facem, și în această privință, acest mod de curățenie și să dăm la o parte gunoiul și regii, și președinții, și demnitarii, care s-au aflat în fața opiniei publice și au răspuns pentru faptele lor?! Eu cred că nu! Poftiți?!

 
 

Domnul Gheorghe Buzatu (din sală):

Antonescu unde este?!

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Nu mă întrebați unde este Antonescu, pentru că eu problema Antonescu am ridicat-o de foarte multă vreme și numai de dragul de a face polemici, acum, cu Guvernul meu, nu am să ridic din nou problema Antonescu, deși îmi păstrez integral opiniile despre Ion Antonescu. Nu mă provocați, pentru că - vă spun ceva sincer - eu răspund la provocări și răpund cum cred eu, domnule profesor! Dar acum vorbeam de Carol!

Ceea ce cred că, în momentul de față, ne-ar durea pe toți ar fi un marșarier care să ne plaseze, din nou, în afara istoriei și, din nou, în afara tabloului de comandă al istoriei, acolo unde politica poate face istorie sau poate deveni istorie.

Președintele Ion Iliescu a exprimat la Snagov, la întâlnirea cu Grupurile parlamentare P.S.D., opinii, multe dintre ele extrem de curajoase și de fertile, opinii necesare, dar și altele care mi se par irealizabile.

Unele dintre aceste idei țin de o anumită înaltă morală, pe care o salut, pe care o îmbrățișez, dar pe care nu o văd întru totul posibilă în condițiile capitalismului românesc.

Această chestiune se referă atât la sporirea fiscalității (eu, personal, n-am așteptat să se exprime dumnealui), și, ca să mă delimitez, mi-am spus părerea, încă în vremea în care ministrul de finanțe era domnul Dăianu și, ulterior, domnul Remeș, și am scris un text care a devenit un cântec cunoscut, aș zice, chiar celebru: "Noi suntem Țara lui Impozit-Vodă,/ La noi tot dobitocii sunt la modă,/ Ne zbatem în impozite și-n lanțuri,/ Sub grele ministere de finanțuri". Am schimbat ulterior cuvântul "dobitoci" cu cuvântul "perceptori". Am făcut această concesie. Aș vrea ca respectivul cântec să devină inoportun, impracticabil azi. Și nu să crească impozitele, dimpotrivă, aș vrea să relaxăm impozitele, pentru a ieși din acest coșmar, că nici oamenii n-o duc bine, și nici elitele n-o duc bine, nimeni n-o duce bine, nici măcar păturile suprapuse. Din această perspectivă, eu sunt un socialdemocrat-liberal, așa cum n-au fost miniștrii liberali ai finanțelor în perioada 1996-2000. Ei au pus biruri prea mari pe țară, iar noi încă n-am reușit să le micșorăm.

Vreau să spun că nu am nici un fel de încredere că dacă vor crește impozitele la cei cu venituri nițel mai mari va și spori nivelul de trai al poporului român. Nu cred în această ecuație. Va spori birocrația, care este singura boală cu adevărat cuprinzătoare și prioritară a societății românești. Corupția face parte din birocrație, și nu invers. Birocrația este cea care nu produce. Ea trebuie eliminată, și nu producătorii, indiferent că sunt parlamentari, că sunt artiști sau, mă rog, directori de opinie.

Producătorii trebuie încurajați. Problema e că România nu produce. Și a vorbi despre corupție și a nu vorbi despre producție înseamnă a participa la o diversiune. Singura care va putea salva situația socială din România este producția performantă, producția-marfă, producția vândută și încasată.

Nici o țară din lume nu e lipsită de corupție. La noi, discuția despre corupție e dureroasă și oamenii o resimt ca pe faptul esențial ce trebuie eliminat, pentru că suntem săraci și pentru că respectiva corupție ia, pe nemerit, din puținul pe care-l avem. Statele Unite ale Americii nu reprezintă o țară a cristalelor în devenire, ci o țară în care diverse fapte de corupție zguduie societatea, dar ele nu distrug decisiv nivelul de trai, pentru că societatea americană este suficient de bogată și, uneori, suficient de inteligentă ca să-și creeze eventuale diversiuni ale petrolului și să-și ia, din alte părți, ceea ce America nu poate obține din respectiva producție proprie.

La noi, lucrurile sunt foarte clare: vorbim excesiv despre corupție, pentru că nu vorbim aproape deloc despre producție. Numai atunci când producția va fi reinstaurată și repusă în drepturile ei, corupția își va găsi locul ei, care nu este fruntaș, locul ei cuvenit în societate și se va putea lupta eficient împotriva ei. Nu pot accepta, repet, că suntem vinovați din naștere sau vinovați prin faptul că unii dintre parlamentari se află în AGA sau nu știu unde. Personal, sunt atât de liber de chestiunea asta, pentru că n-am fost, nu sunt și nu voi fi niciodată membru al nici unui consiliu de administrație, nici o AGA, nimic din toate astea.

Problema este însă cum suntem priviți. Și se creează aceste ținte otrăvite: parlamentarii devin vinovați nu pentru fapte ale lor, ci pentru incriminări care li se aduc în principiu sau indiferent de ce fac.

În acest context, în care vorbim despre corupție, trebuie să vorbim și despre acel virus pe care-l aruncăm și nu mai știm să scăpăm de el. Iată, există o comisie instituită, dar deocamdată ea nu lucrează. Ea trebuie neapărat să-și intre în prerogative, o comisie cu privire la BANCOREX. Astăzi e nevoie de limpeziri, e nevoie să știm, din partea unei comisii parlamentare corecte, obiective, cum s-au întâmplat toate. Am asistat în ultima perioadă la reînnoite atacuri imunde ale unor foști directori de cabinet (nu știu dacă ăsta era rangul de la care trebuia atacată o asemenea problemă, dar, mă rog, asta e!, fiecare pasăre, ca să zic așa, inclusiv Păun, inclusiv Ciuvică, pe limba ei naște și piere contra lui Temeșan).

Nu se poate așa. Trebuie să știm adevărul. Și eu vă ajut cu un amănunt, pe care l-am spus și la o emisiune de televiziune recentă de la "Realitatea", și doresc să fiu infirmat sau să fiu confirmat. Ministrul de interne al primei perioade a guvernării 1996-2000 și inspectorul general al Poliției din aceeași perioadă au chemat un colonel de poliție care avea, între sarcinile de serviciu, acest fel de probleme și i-au spus: "Te duci și-l arestezi pe Temeșan." Și omul a zis: "Da, cu plăcere, sigur că da", ca orice polițist, "dar", zice, "dați-mi dosarul". "Păi, dosar nu e, îl facem după aia." "Păi, nu, dați-mi dosarul ca să știu pe ce motiv îl arestez." "Lasă, dragă, îl arestezi și după aia îi facem dosarul." Respectivul colonel de poliție se numește Croitoru și a demisionat din acest motiv: că a fost pus să aresteze un om înainte de a exista probe, înainte de a exista dosarul pe care orice fel de arestare trebuie să-l cuprindă, să se bazeze pe el la începutul acestei grozave acțiuni.

Doresc să știu dacă și cum a fost posibil așa ceva, să fie audiat colonelul Croitoru, ca și ceilalți implicați, ca să știm cum s-au petrecut lucrurile și dacă nu cumva marea bancă numită BANCOREX a fost falimentată cu voia pentru ca respectivii autori ai falimentului să vină și să acuze fapte pe care chiar ei le-au făcut. Am spus la acea emisiune, e ca și când ai doborî un avion și, după ce el cade, te duci și spui celor aflați de față: "Uitați-vă la acest avion, e vinovat, nu zboară!"

Dar sunt încă multe alte lucruri de spus. Sunt alte lucruri de spus despre imaginea publică a unei țări în care cel mai mare artist-muzician al ei, Gheorghe Zamfir, nu a fost încă decorat. I-am scris domnului președinte Ion Iliescu, în urmă cu câteva luni, o scrisoare în care-l rugam ca, împotriva unor relații ale lui Gheorghe Zamfir cu președinții, cu guvernele, să facă tot ceea ce se poate face ca un mare artist, repet, cel mai mare muzician român în viață, cel mai cunoscut în lume, să se bucure acum, în timpul vieții, de respectul cuvenit, să fie decorat, așa cum au fost și sunt atâția (oameni de cultură și oameni de scenă publică) decorați.

Rog, încă o dată, pe președintele României, care a știut și știe să treacă peste multe reacții personale la care ar avea dreptul, să facă gestul care se cuvine să-l facă: să-l decoreze pe Gheorghe Zamfir. Nu cred că suntem nemuritori înainte de a muri o dată. Și n-aș vrea ca Gheorghe Zamfir întâi să moară și după aia să fie recunoscut în țara lui.

I-am scris președintelui Academiei, marelui om de cultură Eugen Simion, în urmă cu câțiva ani, când Ioan Alexandru era încă în viață, am vorbit în acest Senat despre asta. Nu mă poate bănui nimeni că aș fi avut relații personale cu P.N.Ț.C.D. din care făcea parte Ioan Alexandru. Dacă nu mi-a plăcut ceva în viață, nu mi-a plăcut P.N.Ț.C.D. Dar Ioan Alexandru a fost și este un poet de geniu, rămâne un poet de geniu. Și, iată, a murit înainte de deveni membru al Academiei. Mi se pare că avem de-a face cu un nemuritor. Și nimeni nu e un nemuritor dacă nu moare o dată, repet. Asta e plata.

Ăsta e impozitul. Și este un impozit natural.

Acum, degeaba am mai încerca să-l mai decorăm sau să-l primim în Academie pe Ioan Alexandru. Cred că, și în privința lui Gheorghe Zamfir, trebuie să fim atenți, pentru că, vorba unui poet dintre cele trei războaie mondiale, că oricum două nu sunt: "Nimenea nu știe până mâne/ce s-o mai alege și din noi."

Mă voi mai referi la un caz care privește și pe doi dintre membrii Senatului - pe Corneliu Vadim Tudor și pe Adrian Păunescu. Mi-a scris poetul Gavril Matei Albastru, directorul Editurii "România Press", întors în urmă cu câțiva ani din Germania pentru, cum zice el, "a sluji interesele culturii române", că, în urma unui articol apărut în "România literară" sub o semnătură Pârvulescu Ioana, Curtea de Conturi a efectuat la această editură un control financiar contabil și a imputat acestui poet remarcabil suma de 84 milioane de lei, plus 24 milioane majorări, pentru că a editat următoarele lucrări: Bărnuțiu - "Istoria filosofiei", Bălcescu - "Istoria românilor supt Mihai Voievod Viteazul", Ioan Chindriș - "Cultură și societate în contextul Școlii Ardelene". Și, nenorocitul, ce i-a dat lui prin cap?! Să pună într-o antologie româno-germană pe Vadim Tudor și pe Adrian Păunescu. În primul rând, n-avem noi ce căuta nici împreună, nici separat în cărți care apar în timpul vieții noastre. De ce? Noi trebuie să fim, de către forțe diferite, împușcați. El, de exemplu, mă poate împușca pe mine, eu îl pot împușca pe el. Nu?

Ei, nu? Cum să nu! Bine, atunci se ocupă domnul Mihai Ungheanu. Cum?

 
 

Domnul Corneliu Vadim Tudor (din sală):

Nici un glonț nu intră în tine...

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Auzi, de atâtea gloanțe câte am primit și am în mine, am devenit invulnerabil. Nu mai e loc de gloanțe noi. Nu mai aveți unde trage.

Profesorul Matei Albastru ne roagă să intervenim și să-l ajutăm, pentru că este, totuși, o nerușinare fără margini din partea unei recenzente să conteste dreptul de a fi într-o antologie, nu într-o carte separată, al unor poeți care scriu în timpul vieții lor (unii scriu și după moartea lor!). Nu știu, se poate pedepsi acest delict de opinie? Mă asociez cu domnul Gavril Matei Albastru, repet, un remarcabil poet, în linia marilor dispăruți Ioan Alexandru-Pituț și, ca și ei, iubitor de cultură germană, în strădania lui de a scăpa de blestemul că a tipărit cărți. Să tipărești Bărnuțiu, ce nesimțire, nu? Să terminăm odată cu aceste lucruri! Să trecem la porno!

Ultima chestiune pe care vroiam s-o spun este tot legată de ideea de context și de unde și de când începem numărătoarea. Se vorbește mereu despre returnări, retrocedări și este, sigur, un gest de dreptate care trebuie făcut. Singura problemă, pe care am ridicat-o mai demult și pe care o repun în fața dumneavoastră azi, este de unde începem numărătoarea. De exemplu, ce-ar fi să începem numărătoarea de la 1711-1712, când apăreau următoarele reglementări ungurești despre românii din Transilvania (vă voi vorbi altă dată mai pe larg despre ele): "Toată lumea (ăsta e un text oficial) să-i alunge pe valahii aflați în jur." și "Nimeni dintre locuitorii orașului Turda nu are dreptul să vândă unui valah casă, teren sau alte proprietăți și nu are voie să-i ofere gazdă. Cine încalcă hotărârea și-i vinde un bun, acesta va fi confiscat, iar vinovatul va fi expulzat din oraș."? E ușor să vii ulterior și să ceri să se dea bunurile înapoi celor ce le-au avut, din moment ce românilor li s-a interzis să aibă teren, casă, alte proprietăți.

Alt citat: "Alungarea și expulzarea valahilor din orașul nostru!" Ei bine, dacă retrocedarea se petrece după ce, câteva sute de ani, românii sunt alungați din locurile lor și, prin legi, prin hotărâri locale, li se interzice accesul la pământuri, la case și la slujbe, atunci sigur că nu e o retrocedare corectă. Retrocedarea trebuie să fie un proces de moralitate asupra căruia să nu mai planeze nici o suspiciune de părtinire.

Revin la apărarea capitalismului românesc. Nu este productiv, nu este sănătos, nu este în folosul nostru ca, în fiecare săptămână, să ne apucăm de alt tip de societate. Cred că trebuie să urmăm proiectul asupra căruia toate forțele politice raționale au căzut de acord, să-l punem în operă, să-l transformăm într-o realitate care să dea echilibru condiției umane în România acestor timpuri și să încetăm de a mai lansa "viruși" care se vor întoarce împotriva noastră. Cred, cu toată sinceritatea, în dreptul și în datoria parlamentarului de a participa la toate procesele politice, economice și sociale ale vremii sale. Pornim de la ideea că, în Parlament, sunt aleși de oameni cei mai reprezentativi, cei mai capabili și cei mai dăruiți dintre cetățeni. A-i pune sub suspiciune și a-i transforma în vinovați, pentru că sunt parlamentari, este, după părerea mea, mai mult decât o crimă, este o eroare. (Aplauze.)

 
Corneliu Vadim Tudor

Domnul Alexandru Athanasiu:

Vă mulțumim, domnule senator, și pentru parafrazarea lui Machiavelli apropo de ultima dumneavoastră frază, și-l invit pe domnul senator Corneliu Vadim Tudor să ia cuvântul.

 

Domnul Radu Alexandru Feldman (din sală):

Sunteți în eroare, domnule președinte.

 
 

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Și eu i-am spus că este Talleyrand. El spune că...

 
 

Domnul Radu Alexandru Feldman (din sală):

E vorba de execuția ducelui...

 
 

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

D'Enghien, da. 1804. (Discuții, râsete.) Da', nu-i nimic.

Hai să verificăm.

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Vă voi da cartea.

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Lăsați să se scrie și de mine...

 
 

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

E a lui Adrian Păunescu, pentru că el a zis-o înaintea lor. (Râsete.)

Domnule președinte de ședință,

Onorați colegi,

Nu am pregătit o declarație politică, pentru că evenimentele sunt proaspete și ele se precipită. Sunt câteva notații, în funcție de ceea ce s-a întâmplat în urmă cu câteva ore la recent încheiata ședință a C.S.A.T.

Așa după cum probabil ați aflat, C.S.A.T. s-a hotărât să răspundă solicitării SUA de ajutor românesc în războiul contra Irakului.

Nu detaliez, nu intru în amănunte ce s-a solicitat, ce s-a răspuns, însă este, sintetic vorbind, foarte clar că România se află, începând de azi, într-o stare potențială de război. Indiferent ce a anunțat în finalul scurtei sale declarații de presă domnul președinte Ion Iliescu.

Realitatea asta este. Că nu simțim războiul imediat și în cadrul granițelor noastre, asta nu schimbă datele problemei.

Pe mine mă intrigă o serie de declarații pe care le-a făcut conducerea P.S.D., în speță cele ale domnului Adrian Năstase, care nu este numai președintele partidului, ci și prim-ministru în funcțiune, și care spune că este alături de Comunitatea Europeană. Domnia-sa este împotriva Comunității Europene, având în vedere că motorul franco-german, după cum se știe, care se află la originea acestui proiect de nouă arhitectură a Europei unite, deocamdată consideră că încă nu s-au epuizat mijloacele politico-diplomatice de rezolvare a crizei reale, într-adevăr, din Irak.

Dar Adrian Năstase este și împotriva acelui grup, acelei familii politice în care fostul P.D.S.R. - actualul P.S.D. - se străduiește să intre de mai mulți ani. Este vorba de Internaționala Socialistă. Internaționala Socialistă s-a pronunțat categoric împotriva soluției războinice. Chiar Partidul Social Democrat German, aflat la putere acum la Berlin și cu care P.S.D.-ul s-a gratulat reciproc în urmă cu câteva zile cu prilejul semnării unui protocol, la SatuMare, P.S.D.-UDMR, a organizat un miting de protest împotriva războiului din Irak.

Eu cred că este momentul ca domnul Adrian Năstase, dacă nu poate să spună adevărul, măcar să tacă din gură și să nu mai mintă. El își minte electoratul și minte țara. Nu se poate spune că această Comunitate Europeană este pentru război, când, deocamdată, în mare parte a lor, țările de care depinde integrarea noastră în Comunitatea Europeană sunt împotriva războiului. Sau, în orice caz, sunt pentru așteptarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate O.N.U., cu care suntem și noi de acord, pentru că O.N.U., până una-alta, este acea instituție în care noi suntem membri de zeci de ani cu drepturi depline. România nu este membră NATO, ci are statut de invitat și eu sunt pentru respectarea acestui statut și sunt - împreună cu partidul pe care îl conduc - pentru respectarea cuvântului dat: trebuie să fim oameni de onoare.

Așa este. Nu putem ca acum două luni să venim la microfon și să ne bucurăm că am fost invitați la aderarea NATO și acum să spunem că nu mai suntem de acord.

E bine să rămânem oameni de caracter. Nicolae Iorga spunea că boala de care suferă societatea românească este lipsa de caracter.

Măcar generația noastră să dovedească faptul că are caractere cu prisosință sau că și le formează și le forjează. Dar nu putem fi noi mai războinici decât alții.

Am invitat întotdeauna la prudență în aceste chestiuni în care sunt implicate mari colectivități de oameni și complexe militaro-industriale foarte greu de evaluat.

Poziția P.R.M. rămâne neschimbată în această problemă. Noi suntem un partid creștin și pacifist. Și spun pentru prima oară într-un asemenea mediu politic că suntem un partid creștin, având și asentimentul membrilor de altă religie din P.R.M. Avem și musulmani, deputatul nostru de Constanța, Gelil Eserghep, avem și un deputat evreu, deputatul de Cluj, Ioan Miclea, avem și alți oameni de alte confesiuni și le-am cerut consimțământul dacă nu cumva s-ar simți lezați în orientarea lor religioasă și mi-au spus că nu, că sunt onorați să facă parte dintr-un partid care se revendică de la o carte mult mai importantă și decât Carta O.N.U. și decât constituțiile tuturor țărilor. Acea carte este Biblia noastră, a tuturor, de la care se revendică și creștinii, și evreii, pentru că ar trebui să se știe că, dacă în viața de toate zilele un nou testament anulează un testament vechi, în Biblie, Noul Testament completează în mod fericit Vechiul Testament.

Mă întreb cum am putea recupera noi cele circa 3 miliarde de dolari pe care are să ni le dea Irakul, în condițiile în care dovedim atâta ostilitate nu față de un regim caduc. Haideți să acceptăm, la urma-urmei, că Sadam Husein s-ar putea să aibă soarta lui Ceaușescu de acum 13 ani. Se poate și așa. Există o ciclicitate a oamenilor care au un anumit mod de a conduce, în cazul de față este clar că este vorba de un dictator, și vine sorocul ca ei să părăsească scena istoriei, s-ar putea ca și scena vieții, dar asta nu o hotărâm noi, ci doar bunul Dumnezeu. Nu am nici o simpatie față de nici un regim care mutilează ființa umană și libertățile umane!

Am fost în Iran în urmă cu aproape 4 ani. Ce am văzut acolo m-a zguduit. Am și scris în revista mea, România Mare, despre teroarea în care trăiește o populație frumoasă, care nu este de origine arabă, ci are numai religie musulmană. Este vechea Persie. Este un popor cu calități excepționale artistice, științifice și sportive, în general în plan uman.

Dacă în Irak, pe care nu l-am vizitat, există această torturare a ființei umane numai pe jumătate cât am văzut în Iran, atunci, da, comunitatea internațională este datoare să facă ceva pentru salvarea semenilor noștri.

Nimeni nu are dreptul să-i îngenuncheze, nimeni nu are dreptul să aresteze de pe stradă tineri - cum se întâmpla la Teheran - numai pentru păcatul de a se săruta. Nimeni nu dă dreptul să fii judecătorul suprem al traseelor firești ale vieții. Cu orice preț, viața trebuie lăsată în cursurile ei firești.

Revenind la situația creanțelor pe care Irakul are să ni le dea, mă întreb de ce toate regimurile care s-au succedat de 13 ani încoace la putere în România nu au făcut nimic pentru aceste creanțe?

Mă întreb, de asemenea, cum vom mai lua noi acești bani? Ni-i vor da americanii? Cu toată simpatia pe care o port marii civilizații americane, vă întreb pe dumneavoastră, colegii mei de Senat - dintre care foarte mulți nu erați în primele legislaturi, în 1992-1996 și 1996-2000 - dacă ați aflat de vreun exemplu în care americanii au dat mai mult de 100.000 de dolari ajutoare unei țări?

României au dat mai mult de 50.000 sau 100.000 de dolari vreodată? Nu au dat și poate nici nu trebuie să dea, pentru că nu suntem la pomana nimănui, dar nici să ne împiedice, prin jocurile lor politice, să luăm ceea ce ni se cuvine.

Stimați colegi, acum ne vine nota de plată pentru șampania de la Praga. Asta este realitatea. Aceia care au votat în C.S.A.T. pentru război și-au asumat o mare răspundere în fața țării, a umanității și a lui Dumnezeu, pentru că ei trimit oameni la moarte, indiferent în ce straie se înveșmântă frazele meșteșugite ale unora și altora: "umbrelă de securitate", "garanții internaționale", "rândul lumii civilizate". La urma-urmelor se ajunge la moarte, mor oameni și mor oameni nevinovați, cum s-a întâmplat în fosta Iugoslavie. Chiar și acum mai mor oameni de cancer pe malul românesc al Dunării, datorită contaminării cu uraniu sărăcit.

Domnul președinte Ion Iliescu, dar și o serie de oameni din jurul Domniei sale tot apar pe posturile de televiziune și spun că noi vom trimite, printre alte ajutoare și unități, și o unitate de decontaminare nucleară.

Cine va da cu bomba? Cine va folosi bombă cu încărcătură nucleară acolo?!? Irakul? Irakul nu are așa ceva și inspectorii O.N.U. au stabilit foarte clar. Atunci cine? Probabil NATO. Mai mult ca sigur NATO. Asta îi trebuie Armatei Române acum? Asta trebuie românilor?

Să se ducă acolo unde testează unii arme din ultima generație!

Cui prodest? Cui folosește? Ce se dorește prin așa ceva? Să se demonstreze că s-a creat o forță infailibilă care îngenunchează pe oricine, oricând și la orice oră din zi și din noapte? S-a demonstrat asta, se știe! De ce este nevoie de atâtea victime?

Cum va rezista acolo, la Bagdad, un guvern instalat de eventuala nouă ocupație americană? Un guvern proamerican va rezista acolo? Rezistă în Afganistan unde este o pustietate îngrozitoare? Nu prea rezistă. Dar vă spun că la o populație de zeci de milioane de oameni, întărâtată după măcelul care mai mult ca sigur că va fi, nu va rezista nici un guvern și se complică rău lucrurile.

Dacă iubim America adevărată, profundă, în care cred, haideți să o ajutăm să nu piardă legătura cu Dumnezeu.

În privința clasei politice, nu știu cum au înțeles unii democrația și pluripartitismul, dar noi nu am văzut nicăieri să stea scris că trebuie să ne încolonăm toți ca la școala elementară sau la grădiniță.

Majoritatea partidelor parlamentare și-au anunțat decizia și vor vota în conformitate cu statutul și platforma lor vor vota pentru trimiterea chiar de trupe românești acolo.

Le privește! Noi suntem partid de opoziție, partid cu valori profund umaniste și ne vom abține de la vot. Nu vom vota nici contra, nici pentru. Există și instituția votului prin abținere și, uneori, în asemenea cazuri, ea se poate folosi.

În definitiv, cum spunea și președintele Rusiei,

Vladimir Putin, "nu este antiamerican acela care se opune războiului". Chiar senatorii democrați din SUA se opun dezlegării câinilor războiului. Înseamnă că ei sunt antiamericani? Ce Dumnezeu, nu mai avem proprietatea cuvintelor?!

Dar nu este o chestiune de moralitate politică. În această sală se află oameni care, în campania electorală a P.D.S.R.-ului din anul 2000, au dezinformat grav opinia publică, spunând că eu voi băga țara în război. Au trecut mai bine de doi ani de atunci și iată că nu eu bag țara în război. Eu pledez pentru pace.

Chiar partidul acelora care mă demonizau pe mine atunci, în special la acest post antinațional și evazionist fiscal care este "Pro Tv", chiar acel partid bagă țara în război.

Ar fi bine să se repună lucrurile în perimetrul lor firesc și logic!

Eu cred că abia acum se poate vorbi de o foarte gravă criză a începutului mileniului III, întrucât America nu mai ține cont nici de Consiliul de securitate al O.N.U. și nici de promotorii Europei Unite.

S-a mers până acolo încât secretarul de stat al apărării, domnul Donald Rumsfeld, a schimbat el - cu de la sine putere - centrul Europei. Ne-am trezit să-l auzim vorbind că centrul Europei s-a mutat hai-hui, undeva pe coclauri, probabil că este în Uzbekistan și Kazahstan.

Iertați-mă, faptul că cineva nu are istorie decât foarte recentă nu-i dă dreptul să modifice istoria bătrânului continent. Și cu atât mai puțin geografia. Azi, mâine, o să iasă și Donald Rumsfeld din istorie, cum au ieșit și alți secretari de stat și alți secretari ai apărării. N-a mai auzit nimeni de ei. Dar Franța și Germania, în care s-au pregătit marii cărturari ai țării - marii cărturari ai poporului român s-au pregătit, în special, în aceste țări - vor rămâne la locul lor, cu sau fără aprobarea acestui domn foarte greu de pronunțat.

Partidul România Mare cere, de asemenea, în măsura în care contează vocea noastră - și s-ar putea să conteze, pentru că roata politică este schimbătoare ca mersul vremii - cere Organizației Pactului Nord-Atlantic să-și respecte în primul rând propriul statut, cel din 1949, și anume acela de a fi o alianță defensivă.

Există ceva mult mai important decât puțurile de petrol. Există lacrimile și sângele oamenilor inocenți, precum și poruncile biblice: "Să nu furi!", "Să nu minți!", "Să nu ucizi!". Există forța irepresibilă a omului care s-a născut liber de a gândi cu propria lui minte, de a refuza conserva. Eu și cei care formăm acest grup redutabil, de monolit, al Partidului România Mare gândim cu mintea noastră. Nimeni nu are dreptul să ne impună, în numele unor dovezi care nu au fost produse, să judecăm așa cum vor unii și alții.

Le aduc tuturor aminte că rețeaua Al Qaeda a fost fondată de C.I.A. Al Qaeda, în arabă, înseamnă "bază de date" și era o bază de date împotriva ocupației sovietice.

Atunci era bună și pe atunci era finanțată de americani.

Acum a devenit teroristă. Probabil. Nu zic, n-am dovezi.

Probabil, din punctul ăsta de vedere, America are dreptate și își urmează traseul, dar, pentru numele lui Dumnezeu, nimeni nu poate să piseze cu bombe o țară veche și un oraș care este de 4.000 de ani vechime!

Atât are Bagdadul, aproape cât Damascul.

Am să mă apropii de sfârșit, spunând colegilor mei că astăzi am avut o mare bucurie. În mapa de corespondență care mi-a venit am văzut un mesaj de la Sanctitatea sa Papa Ioan Paul al II-lea, care mi-a mulțumit, prin Secretariatul de Stat al Vaticanului, dar în numele suveranului pontif, pentru ultimele mele cărți pe care i le-am trimis cu dedicație, pentru felicitările de Crăciun și de Anul Nou, mi-a binecuvântat familia și, în încheiere, scrie că se roagă la bunul Dumnezeu să fie oprite opresiunea și violența în lume.

Aștept o poziție oficială a celui pe care eu îl consider cel mai puternic om al planetei, cu adevărat cel mai puternic om al planetei, pentru că este urmașul Sfântului Petru, acel Petru care era frate cu apostolul care ne-a evanghelizat pe noi, Andrei.

"Carte cu literă de foc e războiul" - spune înțelepciunea antică. Și mai este o pildă din înțelepciunea Greciei antice, cu care voi încheia: "În vreme de pace, copiii îi îngroapă pe părinți, care se sting în mod firesc, dar în vreme de război părinții îi îngroapă pe copii." Să dea bunul Dumnezeu să nu vină sub drapelul tricolor sicriele flăcăilor de români din pustietățile Orientului, unde, vă jur cu mâna pe inimă că, efectiv, românii nu au ce căuta. Nu putem să ne clădim fericirea țării noastre pe tragedia altor țări.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Vă mulțumim, domnule senator.

 
Romeo Octavian Hanganu

Are cuvântul domnul senator Romeo Octavian Hanganu, din partea Grupului parlamentar P.D.

 

Domnul Romeo Octavian Hanganu:

Stimați colegi,

Aș vrea, în primul rând, să vă mulțumesc tuturor pentru că în ultima ședință în plen a sesiunii trecute, la care nu am putut participa, ați aprobat fără nici un vot împotrivă inițiativa legislativă de modificare a Legii de organizare și funcționare a caselor de ajutor reciproc, de fapt, o nouă lege a C.A.R.-urilor.

Țin, de asemenea, să mulțumesc, în mod cu totul deosebit, colegilor din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, domnului profesor Iorgovan, în mod special, pentru sprijinul pe care mi l-au dat în a face o lege cât mai bună și cât mai apropiată de ceea ce, în toate țările occidentale, reprezintă cooperativele de credit, o lege pentru 3 milioane de români, o lege care să protejeze depunerile și sistemul de întrajutorare, într-un moment în care C.A.R.-ul a ajuns o ultimă soluție pentru foarte mulți români în rezolvarea problemelor curente, dar și într-un moment în care unii încearcă să folosească această lege pentru crearea de jocuri piramidale.

Declarația politică de astăzi este legată de o serie de priorități ale românilor.

Suntem într-un moment extrem de bogat în evenimente reale sau artificial create în viața politică românească: alegeri anticipate, întârziate, decalate, statutul președintelui, vot uninominal sau vot pe liste, senatorul de drept, regionalizare și guvernatori, declarații sforăitoare despre corupție și corupți, ca să nu mai vorbesc de faptul că s-a deschis sezonul la demisii sau demiteri.

Cum mediatizarea este perfectă, mulți ar putea crede că cetățenii țării sunt interesați și ei, în cea mai mare măsură, de aceste probleme. Din păcate, oricât ar părea de prozaic, în aceste luni, prioritatea pentru marea parte a populației este nota de plată la întreținere.

Exact în urmă cu un an, în prima ședință în plen a Senatului din 2002, susțineam, în numele Grupului P.D., declarația politică "Decembrie 2001 - ianuarie 2002, lunile disperării românilor". Concluzia nu era a noastră, ci a primului-ministru.

Vorbim degeaba despre reformă, când întreținerea a ajuns să depășească salariul mediu pe economie.

Explozia prețurilor la toate formele de energie, creșterea necontrolată a acestora, urmare a condițiilor impuse și a modului în care s-au negociat aceste condiții în Acordul stand-by cu Fondul Monetar Internațional, a condus la starea limită în care a fost adusă populația.

E greu de uitat nonșalanța cu care domnul ministru Dan Ioan Popescu, ministrul industriilor, ne explica, la dezbaterea moțiunii "Întreținerea", cum gazele din import au fost achiziționate în 2001 cu 110 dolari/1000 m.c., cu circa 20% mai puțin decât o lua Guvernul anterior, dar nici un cuvânt despre faptul că aceste gaze au fost date populației cu un preț dublu față de anul anterior.

Astăzi, după 12 luni, situația nu numai că nu s-a îmbunătățit, ba s-a deteriorat în mod simțitor. Creșterile prețurilor în 2002, bineînțeles, ca și atunci, în termeni reali, deci în dolari, au fost de cele mai multe ori superioare celor din 2001, de două sau chiar de trei ori.

Astfel, gigacaloria a crescut cu 39%, kilowattul cu 30%, motorina și benzina cu 30%, respectiv 27%, numai gazele menținându-se, de data aceasta, între 14% și 19%, cele care crescuseră de două ori în anul anterior.

Sigur că avem un tabel cu absolut toată evoluția aceasta a prețurilor.

Urmarea în plan social este evidentă. Pentru tot mai mulți români, cheltuielile cu întreținerea depășesc veniturile, iar eforturile financiare din perioada de iarnă nu pot fi recuperate, de multe ori, în tot anul.

Este unul din motivele majore ale sărăcirii populației, în pofida unor rezultate macroeconomice favorabile: inflație scăzută, creștere economică.

Oricum, Guvernul actual reușește performanța de a fi primul, după 50 de ani, care schimbă raportul cheltuielilor în bugetul familiei, cheltuind cea mai mare parte a banilor cu întreținerea, și nu cu procurarea alimentelor.

Măsurile luate sunt, de cele mai multe ori, formale, de tipul transferării termocentralelor la autoritățile locale, sau paleative, de genul ajutoarelor sub diferite forme, menite să cârpească situația pe moment, pe ici, pe colo, dar folosite de cele mai multe ori propagandistic pentru Guvern și umilitor pentru cei cărora li se atribuie.

Suntem, în continuare, martorii unei politici de guvernare prin ajutoare, despre care trebuie să se știe, obligatoriu, că sunt de la Guvern, și nu a unei politici normale de creștere a veniturilor, în condițiile scumpirilor excesive.

În privința soluțiilor, în privința rezolvării acestor probleme - poate că, cu voia dumnealui, o să-l citez pe domnul profesor, domnul senator Leca Aureliu, în declarația făcută în urmă cu o săptămână: "România are trei opțiuni fundamentale: dezvoltarea resurselor energetice convenționale, valorificarea potențialului de eficiență energetică prin reducerea pierderilor, în special în clădiri, și dezvoltarea resurselor regenerabile de energie."

Este limpede că numai o strategie energetică pe termen lung, necesară a fi elaborată, poate conduce la o evoluție pozitivă a sectorului energetic în România, tot așa cum este limpede că numai cu o voință politică clară această strategie poate fi pusă în practică.

A doua parte a declarației politice este legată de una din sărbătorile importante ale poporului român. De multă vreme nu am asistat la o sărbătoare atât de tristă ca 24 ianuarie, Ziua Unirii, din acest an.

De exemplu, la Ploiești, în afara oficialităților, a celor invitați sau a celor cu obligații de partid, nici măcar trecătorii întâmplători nu s-au oprit, nici o fereastră nu s-a deschis pentru a se urmări ceremonia obișnuită. La sfârșit, când s-a încercat a se încropi hora tradițională, entuziasmul a fost așa mare, încât a fost nevoie să fie scoși militarii din dispozitiv pentru a se închide cercul. Și tot așa în multe orașe din țară.

La Iași, locul în care m-am născut și în care melodia lui Flechtenmacher, pe versurile lui Alecsandri, era un simbol de demnitate națională, am înțeles că a fost mai multă agitație. Poate și prin prezența pitorească a colegilor noștri liberali, care și-au expus sigla pe fular, motiv de mare supărare, în special pentru domnul ministru Cozmâncă, care a acuzat P.N.L. că folosește sărbătoarea națională în scopuri electorale.

Ce părere are însă domnul Cozmâncă de faptul că acest simbol național, acest imn sacru, care este "Hora Unirii", este utilizat de mult timp ca și cântec de partid, nu de unul oarecare, ci chiar de către partidul din care face parte domnul ministru Cozmâncă?

Știm cu toții că mijloacele prin care P.S.D. vrea să intre cu forța în inimile românilor sunt multiple, dar folosirea acestei adevărate ode a bucuriei românilor ca horă de partid mi se pare o dezonorare, o adevărată deturnare a celebrei "Hore a Unirii". Iar rezultatele sunt exact opuse celor urmărite. Este și acesta un motiv, alături de apăsarea problemelor de zi cu zi, al dezinteresului cetățenilor pentru această sărbătoare.

Sunt ferm convins că P.S.D.-ul are suficienți oameni care să creeze oricând un imn al partidului. Iar dacă va fi unul reușit, vom fi primii care vom cânta și dansa pe această melodie, așa cum fac mulți dintre dumneavoastră atunci când se cântă "Verde înrourat", imnul Partidului Democrat.

Eliberați, stimați colegi, "Hora Unirii" de sub statutul de imn de partid! (Aplauze.)

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Vă mulțumim, domnule senator.

 
Radu Alexandru Feldman

Are cuvântul domnul senator Ghiorghi Prisăcaru.

 

Domnul Adrian Păunescu (din sală):

Domnule președinte,

Aș vrea să-l informez pe domnul senator P.D. că imnul partidului său este cu totul altul, și anume "Omul bun și pomul copt".

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Domnule senator, lămuriți în oficios aceste probleme.

Vă rog, domnule senator, aveți cuvântul.

Din sală:

Este rândul P.N.L.-ului!

 
 

Domnul Mihai Ungheanu (de la masa prezidiului):

P.N.L.-ul. Dați-i cuvântul domnului Radul F. Alexandru.

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Da, le mai alternăm... Le mai alternăm... (Domnul senator Radu Alexandru Feldman se îndreaptă spre tribună.)

O să aveți cuvântul după aceea, domnule senator.

 
 

Domnul Ghiorghi Prisăcaru:

Domnule președinte... dacă este rândul P.N.L.-ului, poftiți!

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Da, vă rog, poftiți!

 
 

Domnul Viorel Marian Pană (din sală):

Dar mai avea și P.D.-ul două minute!

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Nu, dar vroiam să aveți și spre final... N-o să mai aveți la final declarații. Vă rog. (Discuții la masa prezidiului.)

Vă rog, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Radu Alexandru Feldman:

Vă mulțumesc foarte mult.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Sentința definitivă și irevocabilă, pronunțată la 3 februarie 2003 de Judecătoria din Bolintin Vale, județul Giurgiu, anulează alegerile parțiale pentru funcția de primar al comunei Roata de Jos, desfășurate la 23 iunie 2002, și dispune ca Ministerul Administrației Publice să stabilească în termen de două săptămâni data la care vor avea loc viitoarele alegeri.

Cu toate că știam bine cele petrecute la Roata, am evitat până azi orice intervenție asupra subiectului, atâta vreme cât el se afla în atenția justiției.

Astăzi avem o hotărâre judecătorească definitivă și temeinic motivată, care amendează fapte de o gravitate fără seamăn.

La 23 iunie 2002, în comuna Roata de Jos, județul Giurgiu, s-au organizat alegeri parțiale pentru funcția de primar. Potrivit legii, răspunzător pentru organizarea corectă a procesului electoral este prefectul județului. Din acel moment, el nu mai are calitatea de reprezentant al partidului de guvernământ, fiind, poate mai mult ca oricând, garantul respectării legii.

Trec peste momentele premergătoare votului, care au fost marcate de tensiuni provocate de presiunile inadmisibile exercitate asupra cetățenilor de autoritățile locale controlate de P.S.D. Mă refer, strict, numai la ceea ce instanța de judecată a reținut ca probe de necontestat și care au dus la hotărârea de anulare a alegerilor.

Prefectul județului Giurgiu, Cristian Marciu, a ignorat obligația reactualizării listelor electorale permanente și, într-un climat de suspiciune și confuzie totală, s-a pierdut, practic, controlul asupra modului în care au votat cei înscriși pe listele suplimentare.

Deși cele două sate componente ale comunei Roata de Jos au un număr egal de votanți, prefectul Marciu a autorizat înființarea unui număr mai mare de secții de votare în satul de origine al candidatului P.S.D.

Sub privirea complice a prefectului, prezent, de altfel, în secțiile de votare, simpatizanții candidatului P.S.D. au fost aduși la secțiile de votare cu autovehiculele schelei petroliere, proprietate de stat.

Campania electorală a continuat până și în timpul desfășurării votului, la intrarea în secțiile de votare, unde membrii P.S.D. au făcut recomandări și chiar presiuni asupra alegătorilor. Sfidând legea, prefectul județului a dispus de la sine putere prelungirea programului secțiilor de votare în satul de origine al candidatului P.S.D. și sigilarea urnelor de vot la secțiile din celălalt sat.

Mai mult decât atât, în timpul programului prelungit, s-a renunțat la exercitarea votului în cabine și s-a votat la vedere sub privirile vigilente ale autorităților P.S.D.

Toate partidele care au avut candidați pentru funcția de primar au contestat imediat în justiție legalitatea scrutinului. Contestațiile au fost susținute cu imagini video și cu alte dovezi de netăgăduit.

Cu toate acestea, prefectul Cristian Marciu, hotărât să-și impună candidatul primar, a declanșat un val de presiuni inimaginabile asupra judecătorilor, cerându-le să respingă contestațiile cu privire la fraudarea alegerilor, și a obținut, printr-o ordonanță prezidențială, instituirea funcției de primar vremelnic, titlu ce-și va găsi cu siguranță locul în orice antologie a fraudelor electorale.

Spre cinstea ei, justiția și-a făcut datoria. A făcut-o azi, așa cum și-a făcut-o, cel puțin din acest punct de vedere, și în anii 1992-1996. Atunci, șeful Departamentului administrației locale al Guvernului era domnul Octav Cozmâncă, actualul ministru al administrației publice.

În acea vreme, P.D.S.R.-ul era slab reprezentant în administrația locală și avea nevoie de primari. Mai mulți primari pot trage sforile cum vrei și la alegerile parlamentare. Domnul Cozmâncă, școlit temeinic în regimul ceaușist în tainele unei democrații autentice, vajnic slujitor al partidului de guvernământ, s-a pus pe lucru și a suspendat într-un singur an peste 400 de primari ai opoziției, i-a dat pe mâna justiției, unii dintre ei fiind chiar arestați.

În locul lor, viceprimarii P.D.S.R. au devenit, peste noapte, primari interimari.

Scandalul a ajuns la Congresul puterilor locale de pe lângă Consiliul Europei și numai după expertiza făcută de comisarii europeni și intervenția acestora zelul demolator al domnului Cozmâncă s-a mai potolit. Cu rare excepții, majoritatea primarilor suspendați au avut câștig de cauză în justiție. Azi, liderii partidului de guvernământ încearcă să ne convingă și să convingă și comunitatea internațională că lucrurile s-au schimbat. Scandalul fraudării alegerilor din comuna Roata de Jos de către reprezentanții P.S.D., în frunte cu prefectul Marciu, vorbește de la sine de felul în care actuala putere se pregătește pentru viitoarele alegeri, oricând ar avea ele loc.

Pentru a dovedi că nu este vorba totuși decât de un grav accident, de care se dezice și pe care îl condamnă, cer premierului Adrian Năstase, în numele Partidului Național Liberal, demiterea imediată a ministrului administrației publice Octav Cozmâncă și a prefectului Cristian Marciu. Până atunci, toate angajamentele legate de mult reclamata reformă în administrația locală nu sunt decât povești de adormit copiii.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Eckstein-Kovacs Peter

Invit la cuvânt pe domnul senator Peter Eckstein-Kovacs.

 

Domnul Eckstein-Kovacs Peter:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Clădirea Senatului, desigur, este un spațiu public și trebuie să fie un spațiu deschis tuturor. În același timp, este un spațiu care are și puteri simbolice, dacă vreți, pentru că totuși este clădirea Camerei superioare a Parlamentului României. S-a încetățenit, în mod fericit, zic eu, obișnuința de a face expoziții artistice la parterul Senatului.

Dacă se poate discuta și foarte serios despre calitatea picturilor care au fost expuse de-a lungul anilor și despre care eu, personal, cred că nu au avut un nivel de reprezentativitate care să fie de nivelul Senatului, totuși rămânem cu discuția în sfera artisticului și a unei aprecieri care poate să fie personală, dar sunt și profesioniști care pot să confirme valoarea acelor lucrări.

Acum, în momentul de față însă am depășit un prag și am făcut din clădire, din holul Senatului, un loc unde se manifestă politic. Politic se manifestă aici, de la tribuna Parlamentului, și cred că a fost o greșeală gravă, fie că a fost a secretarului general, sau chiar a Biroului permanent, de a permite ca unul dintre colegii noștri să aibă această posibilitate de a expune în nume personal.

Desigur, este vorba de o colecție care are... majoritatea exponatelor au o înaltă valoare arhivistică și intră, dacă vreți, în fondul cultural al țării. Dar concepția acestei expoziții în care, iertat să-mi fie, eu protestez ca în aceeași casetă să fie alături o scrisoare a rabinului Șafran și a lui Ion Antonescu, nemaivorbind că în clădirea Senatului să vedem chipul, de altfel foarte reușit redat, al lui Nicolae Ceaușescu, în contextul în care și celelalte exponate sunt de valoare, deja reflectă o opțiune politică care nu avea și nu are loc în Senatul României. Nu trebuie să fie loc în clădirea Senatului, pe clădire, pe spațiul public, de dispută politică.

În al doilea rând, față de declarația domnului senator Vadim Tudor... (Rumoare în rândul senatorilor P.R.M.)

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Vă rog să păstrați liniștea!

 
 

Domnul Eckstein-Kovacs Peter:

În declarația politică se poate spune orice.

Eu găsesc profund populist faptul că își motivează această aversiune foarte suav prin aceea că se interzice să se sărute pe stradă populația anumitor țări și a Irakului. Nu vorbește despre faptul că partidul dumnealui a avut relații, și cred că are și în momentul de față, cu Irakul. Că în ziarul Domniei sale au fost o serie de schimburi de amabilități între Ambasada Irakului și persoana Domniei sale, că o delegație de parlamentari au adus deservicii imaginii României, mergând în vizită în Irak, când condițiile internaționale deja erau foarte dificile cu această țară. Nu spune nimic despre faptul că Irakul a atacat țări independente, Kuweitul, Iranul, că are arme cu care poate să pună în pericol pacea mondială.

Desigur, nu cunosc decizia C.S.A.T.-ului, situația politică este una foarte dificilă și situația noastră este dificilă, dar cred că vom găsi împreună răspunsul la aceste provocări, și nicidecum pe baza unei atitudini populiste, cum a exprimat domnul președinte al P.R.M.-ului. (Aplauze.)

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Ghiorghi Prisăcaru

Are cuvântul domnul senator Ghiorghi Prisăcaru.

 

Domnul Ghiorghi Prisăcaru:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Nimeni nu contestă că ne aflăm într-o situație internațională extrem de complexă. Agențiile de presă, guvernele, parlamentele, opinia publică își exprimă pozițiile, deseori diferit. România nu face excepție și este firesc să se întâmple așa. Aceasta reflectă de fapt răspunderea pentru soarta țării și pentru soarta situației internaționale. Dar nu cred că există o contradicție între politica externă a României și poziția Partidului Social Democrat. Ne-am pronunțat în mod constant și ne pronunțăm și acum pentru o soluție politică pentru ca Irakul să se conformeze în întregime și cu bună-credință Rezoluției 1441 a Consiliului de Securitate, ca echipa de inspectori ai Națiunilor Unite să-și desfășoare activitatea consacrată dezarmării în conformitate cu mandatul primit.

Pe 14 februarie, Consiliul de Securitate se va întruni din nou, pentru a asculta un nou raport al inspectorilor O.N.U., și este posibil ca pe 14 februarie să se adopte o nouă rezoluție a Consiliului de Securitate. Aceasta depinde de membrii Consiliului de Securitate.

Dar vreau să vă reamintesc, stimați colegi, ce-i spunea un diplomat englez lui Mihail Kogălniceanu, pe atunci ministru de externe, în timpul Congresului de la Berlin:

"Domnule ministru, în politica externă, un stat face nu ceea ce vrea, ci doar ceea ce poate." Noi nu facem neapărat ceea ce ar vrea fiecare dintre noi. Avem niște obiective de politică externă clare și, în același timp, trebuie să ne respectăm angajamentele internaționale. Avem un parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii și credem că procedând astfel noi procedăm bine.

Și vă mai reamintesc un lucru, stimați colegi. Spusele unui diplomat englez, Bruce Lockard, și anume că: "În afacerile externe, doar marile puteri își pot permite luxul să greșească." Nu cred că noi ne putem permite să greșim. În plus, sunt convins că, respectându-ne angajamentele și calitatea de aliați, vom putea avea un cuvânt de spus și în situația postconflict.

Dar, în același timp, stimați colegi, nu cred că este o contradicție între poziția noastră și cea a Uniunii Europene exprimată de Președinția greacă. Pentru că majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene, precum Grecia, dar și Marea Britanie, Spania, Italia, fac și ele parte din Uniunea Europeană și exprimă poziții diferite.

De aceea, eu cred că Partidul Social Democrat, grupurile parlamentare ale P.S.D.-ului, și sper că și alte partide parlamentare vor sprijini în Parlament solicitările președintelui, în baza deciziei C.S.A.T.-ului.

Să nu uităm că și alte țări aflate în situația României, precum Bulgaria, Slovacia și țările baltice, dar și Polonia, Cehia, Ungaria procedează la fel.

Războiul nu este o fericire pentru nimeni, dar este limpede că, în acest caz, răspunderea pentru un eventual război, care încă nu a fost declanșat, revine în întregime regimului irakian.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Ioan Aurel Rus

Are cuvântul domnul senator Ion Aurel Rus, din partea Grupului parlamentar P.R.M., pentru trei minute.

 

Domnul Ioan Aurel Rus:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Printre cuvintele cărții de căpătâi - adică "Sfânta Scriptură" - se găsește porunca a șasea, care spune răspicat: "Să nu ucizi!". Aceste cuvinte rămân peste veacuri nu doar ca un îndemn, ci ca o poruncă. Acum, când norii grei ai unui conflict mondial se ridică peste ocean,

Consiliul Suprem de Apărare a Țării aluat hotărârea de a susține războiul Americii contra omenirii.

Secretarul apărării din S.U.A. cere țărilor proaspăt invitate în NATO, între care și România, să contribuie la războiul împotriva lui Saddam Hussein. Țările din "noua Europă", cum le numește, și în special România, vor trebui să pună la dispoziție spațiul aerian, aerodromurile și instalațiile aeroportuare. De asemenea, se cere fiecărui stat proaspăt invitat în NATO de a contribui în măsura posibilităților cu forțe militare, inclusiv în perioada postconflict, în zona Golfului Persic.

Solicitarea S.U.A. amenință pacea și stabilitatea lumii, practic este primul război din secolul al XXI-lea și din mileniul III.

Partidul România Mare este un partid creștin și pacifist și solicită actualei puteri să nu târască țara în acest război.

Acum, când în România se minte, se fură, se ucide, când factorul moral suferă, când tinerii iau calea Apusului pentru a-și câștiga o pâine, de ce suntem forțați să dăm și tributul suprem - viața?! Trei membri ai Consiliului de Securitate O.N.U - Franța, Rusia și China - cer o soluție pașnică pentru reglementarea crizei irakiene.

Niciodată un război de agresiune nu a rezolvat nimic, nici pe termen scurt, nici pe termen lung. Așa-zisele dovezi prezentate de secretarul de stat al S.U.A., Colin Powell, n-au reușit să convingă nici un om serios, cu atât mai puțin opinia publică internațională. Președinții Franței, Rusiei, Chinei, cancelarul Germaniei, secretarul general O.N.U., fostul președinte al Africii de Sud, laureat al premiului Nobel pentru pace, legendarul Nelson Mandela, a acuzat S.U.A. că aruncă omenirea în Holocaust și alte celebrități ale lumii contemporane nu se arată deloc convinse de argumentele unui pustiitor război care va aduce pe pământ bătaia lui Dumnezeu - focul mistuitor și scufundarea Americii.

După ce omenirea a fost pierdută prin potop,

Dumnezeu a făcut un legământ cu Noe: "Iată, Eu închei legământul meu cu voi, cu urmașii voștri că nu voi mai pierde tot omul cu apele potopului și nu va mai fi potop ca să pustiască pământul. Iată, ca semn al legământului pe care îl închei cu voi, pun curcubeul Meu în nori ca să fie semn al legământului dintre Mine și pământ." (Facerea, 9.9.-14.)

Părintele teatrului modern, Anton Pavlovici Cehov, care a fost rus, și nu american, are o maximă ce ar trebui să ne dea de gândit: "Dacă în actul I al unei piese pe perete apare o pușcă, atunci în ultimul act puteți fi siguri că acea pușcă va trage." Așa și cu armamentul acesta care nu prea pare făcut să ruginească și să fie vândut la fier vechi. Ce atitudine trebuie să aibă România într-o criză politico-militară în continuă mișcare, cu o geometrie variabilă? Firește că nu mai putem rămâne neutri, fiindcă am optat pentru N.A.T.O. și trebuie, ca oameni de onoare, să ne ținem cuvântul dat. Dar nici nu putem fi noi mai războinici decât alții, de exemplu, chiar decât foarte mulți senatori democrați americani, care condamnă acest război aberant.

Dacă America vrea să dea sângele copiilor și lacrimile mamelor și ale iubitelor contra petrol, nu are decât să o facă, nu o putem împiedica, dar este păcat de-atâtea vieți care pier de ambele părți.

Partidul România Mare consideră că șansa păcii încă nu este pierdută. Ne rugăm la Dumnezeu ca familia de petroliști din Texas, Bush, să priceapă că există ceva mai important decât puțurile de petrol și conturile bancare... Tocmai pentru că iubim mult America, America aceea profundă, care a cucerit lumea prin literatură, prin muzică, prin filme, prin știință, nutrim speranța că binele va triumfa întâi la ea acasă, în familia ei. În definitiv, aici avem de-a face cu o chestiune de cavalerism, iar americanii au dovedit-o că pot fi maeștri ai fair-play-ului: nici un campion profesionist la categoria super-grea nu se luptă cu un adversar de la categoria muscă, așa ceva îl compromite pentru restul carierei.

Așadar, nu Partidul România Mare bagă țara în război, ci alții se străduiesc să se facă remarcați și să ne arunce în aer bruma de liniște pe care o mai avea societatea românească.

Partidul România Mare este singura formațiune politică din țară care militează statornic și ferm, pe față, cu orice risc, pentru pace și pentru apărarea interesului național, iar interesul național ne cere să fim prudenți și înțelepți, nu mercenari de ocazie, după cum bate vântul.

Biserica Ortodoxă Română prin vocea patriarhului său - căruia și cu această ocazie îi adresăm un călduros "La mulți ani!" cu prilejul împlinirii celor 88 de ani de viață - trebuie să ceară Consiliului Suprem de Apărare a Țării să nu trimită tineri nevinovați în război. Să le ceară celor împricinați să facă apel la rațiune, înțelepciune, iar confrații preoți și slujitori ai altor culte să înalțe rugăciuni pentru pacea întregii lumi, pentru buna întocmire a văzduhului, pentru pacea celor ce călătoresc pe ape, pe uscat și prin aer și pentru înmulțirea dragostei pe pământ.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Dan Nicolae Rahău

Domnul Alexandru Athanasiu:

Are cuvântul domnul senator Dan Nicolae Rahău, din partea Grupului parlamentar P.S.D. (social-democrat și umanist) care mai are la dispoziție încă 10 minute.

 

Domnul Dan Nicolae Rahău:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Nu demult, la unul din cele mai populare jocuri de noroc, "6 din 49", s-a acordat un câștig de peste 1,2 milioane de dolari. Numai în ultima fază a acestui joc au participat peste două milioane de oameni, fiecare cu speranța de a fi câștigător, dacă nu al premiului cel mare, cel puțin al unuia de mai mică valoare.

Speranța fiecărui participant, conștient de probabilitatea foarte mică de a câștiga și sperând într-o minune, se numea zeița Fortuna, cea care hotărăște fericirea unuia sau a mai multor participanți.

Agitația creată de acest premiu record de peste un milion de dolari a făcut să treacă mai puțin observat un altfel de "6 din 49" cu premii mult mai mari. Rambursările ilegale de TVA, un "6 din 49" la care participă permanent, direct sau indirect, nu două milioane de participanți, ci 22 de milioane de participanți, în care câștigătorii sunt cunoscuți de foarte puțini oameni, câștigătorul sau câștigătorii fiind unul sau mai mulți haiduci financiari, plus câțiva lucrători din Ministerul Finanțelor Publice, care se substituie câteodată zeiței Fortuna și care facilitează acest gen de operațiuni.

În urmă cu două săptămâni, lansam un apel tuturor oamenilor politici, la care unii colegi au și răspuns și cărora le mulțumesc, să nu mai permitem astfel de haiducii financiare în care să ia de la săraci, de la sănătate, învățământ, dar de fapt tuturor categoriilor de bugetari, pensionari, copii orfani, handicapați sau infectați HIV și se dau acești bani bogaților.

Cine sunt acești bogați se poate afla.

Cei care au profitat de aceste rambursări ilegale de TVA de peste cinci milioane de dolari au beneficiat de înțelegerea unor lucrători ai Ministerului Finanțelor Publice, care sunt și acum în aceleași posturi la Administrația Financiară a Municipiului Constanța.

S-au găsit și apărători ai celor care au facilitat aceste returnări ilegale de TVA, afirmând inocenți că de vină sunt cei care au cerut banii și scăpările din alineatul 2 articolul 2 din Legea nr. 345/2002 - de reținut că a intrat în vigoare la 1 octombrie anul trecut - ce au determinat rambursarea ilegală de TVA.

Astfel, în 2 octombrie anul trecut, o firmă, nu are importanță numele, solicită 51,2 miliarde lei, bani pe care îi primește după 7 zile.

În 2 noiembrie anul trecut, aceeași firmă solicită 55,5 miliarde lei, pe care îi primește după 9 zile.

În 2 decembrie, aceeași firmă solicită 58,1 miliarde lei, pe care - pentru că, probabil, veneau sărbătorile - îi primește în 3 zile.

În acest an firma respectivă cere 56,4 miliarde lei.

Spre cinstea lor, tot lucrători ai Ministerului Finanțelor Publice și ai Direcției de control a Administrației Financiare Județene a Județului Constanța au descoperit aceste rambursări ilegale de TVA și au sesizat instituțiile abilitate.

Să ne mai mirăm că după ce s-a refuzat returnarea acestor ultime sume cel în cauză a plecat din țară? Au fost aceste cereri soluționate în ordinea depunerii solicitărilor, indiferent de sumă și de firmă? Categoric nu, din moment ce alte firme așteaptă cu anii rambursări de TVA sau unele nu le mai primesc. Numai cine a depus o astfel de cerere știe de câte hârtii este nevoie pentru a demonstra legalitatea unei astfel de solicitări și cât de greu se verifică acestea, mai ales dacă este vorba de câteva zeci de milioane, și nu de miliarde.

Instituții abilitate trebuie să stabilească toți vinovații, care nu au culoare politică, ci doar culoarea banilor.

Suntem chiar atât de naivi încât să credem în bunacredință a celor care au aprobat cu o așa viteză rambursarea a peste 5 milioane de dolari, fără o temeinică verificare, în condițiile în care firme care solicită zeci de milioane sunt plimbate cu anii?

Voi urmări ca, în acest caz, cei în drept să soluționeze cazul pe care l-am prezentat și să nu fie cuprinși de oboseală, chiar dacă se va mai întâmpla să primească sugestii despre cum ar trebui să conducă verificările și sper să nu fie semne de oboseală.

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Iuliu Păcurariu

Are cuvântul domnul senator Iuliu Păcurariu, din partea Grupului parlamentar P.D.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Iuliu Păcurariu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Această declarație politică a fost determinată de unul din subiectele pe care le-a prezentat astăzi domnul senator Adrian Păunescu aici, și anume subiectul BANCOREX.

În cursul anului 1998, în cadrul unei ședințe comune a celor două Comisii pentru buget, finanțe și bănci ale Parlamentului României, am avut ocazia să ascult prezentarea situației financiare BANCOREX de către domnul Dănilă, președinte BANCOREX, în cadrul regimului de supraveghere specială instituit de Banca Națională la BANCOREX.

Ce ne-a spus domnul Dănilă atunci, acum președintele Băncii Comerciale Române? Ne-a arătat că în acea perioadă BANCOREX-ul avea o pierdere săptămânală de 6 milioane de dolari.

Domnia sa a spus că, dacă am pune pe acoperișul Băncii BANCOREX 600 milioane de dolari și cineva ar cumpăra-o și ar prelua-o cu active și pasive, ar fi o afacere extraordinară a statului român.

Sigur, s-au prezentat în continuare "găurile" care au creat această situație la BANCOREX și am să vă prezint două dintre ele: una a fost cele 600 de milioane de dolari reprezentând creditul acordat de BANCOREX Companiei Române de Petrol pentru importul de țiței în perioada 1992-1996, țiței care s-a dus la rafinării și de acolo a intrat în economia românească sub formă de carburant, de unde nu s-a mai întors nimic.

Alte 300 sau 400 de milioane de dolari au fost bani pe care, imprudent, conducerea din 1995-1996 a Băncii BANCOREX a acordat împrumuturi unor firme private și persoane fizice.

Dacă țineți bine minte, în acea perioadă cursul dolarului a fost slab, undeva la 4.000 - 4.500 un dolar, circa un an și jumătate, un curs care a fost ținut artificial și care la schimbarea din 1997, în urma negocierilor cu Fondul Monetar Internațional, l-am lăsat să se ducă acolo unde îi era locul, pe condiții de deficit de cont curent, de balanță comercială și așa mai departe și a sărit la 7.500 de lei dolarul.

Sigur că acele afaceri finanțate în 1995-1996 au devenit credite neperformante, dar asta a fost greșeala pe care au făcut-o oamenii de afaceri și, dacă vreți, conducerea de atunci a Băncii BANCOREX.

Vreau să vă spun că aveam două opțiuni: să declarăm falimentul Băncii BANCOREX sau să preluăm la datoria publică și să lichidăm banca, toate dosarele și toate activele respectivei bănci. Personal, am fost tentat să votez pentru faliment.

Țin să vă anunț că la acea dată la BANCOREX erau 25% din economiile populației din România. Probabil, dacă am fi luat această măsură, a doua zi, cetățenii români s-ar fi repezit la ghișeele tuturor băncilor din România și, probabil, în trei-patru zile sistemul bancar s-ar fi prăbușit, ce s-a întâmplat... (Se aude semnalul sonor.)

Dacă vreți, termin în 30 de secunde, domnule președinte... ce s-a întâmplat exact în acel an în cadrul unui faliment din Rusia.

Sigur, luarea mea de cuvânt a fost determinată exact de alt punct al domnului senator, cu care am fost de acord, că nu este nevoie în societatea românească să aruncăm suspiciuni.

Din sală:

Dreptul la replică!

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Voci din sală:

Dreptul la replică!

A pronunțat numele!

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

L-a pronunțat, dar permiteți-mi să dau cuvântul domnului senator George Pruteanu, care era înscris, și, în final, dumneavoastră.

Vă rog, domnul senator George Pruteanu.

 
 

Domnul Adrian Păunescu (din sală):

Poate să nu mai fie timp, dar, dacă e drept la replică, e drept la replică.

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Nu, dreptul la replică este în afara timpului alocat.

Vă rog.

 
George Mihail Pruteanu

Domnul George Mihail Pruteanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Stimate domnule președinte de ședință,

Deși se anunță furtuni mari atât pe planetă, cât și în țara noastră, există totuși și alte probleme și, chiar dacă nu sunt de amploarea celor care ne îngrijorează și ne înspăimântă, îngăduiți-mi să vă rețin atenția câteva minute cu o urmare a situației pe care v-o prezentam lunea trecută de la aceleași microfoane, o urmare, închipuiți-vă, pozitivă, favorabilă, chiar dacă, încă o dată spun, problema aceasta nu este o gaură în cer.

Lunea trecută vă vorbeam despre scandaloasa fotografie cu care Dicționarul "Petit Robert" - ediția 2002 ilustra capitolul consacrat limbii române, o imagine cu un grup dintr-o șatră de țigani, cam nespălați, stând pe pământ la gura corturilor cu cărțile de joc și cu sticla de bere în mână.

Vă prezentam această situație în ziua de 3 februarie.

A doua zi informația apărea în presă, care presă împărtășea, în mod firesc, indignarea noastră.

În ziua următoare, miercuri, 5 februarie, pe la ora 8 dimineața m-a sunat de la "Rompres" vechiul meu amic, Dorin Suciu, care, cu o voce foarte voioasă, mă anunța:

"E bine, francezii și-au cerut iertare." După o oră am fost sunat și de Ambasada Franței. Domnul ambasador Philippe Etienne și-a exprimat regretul pentru gafa săvârșită de Editura "Les Dictionnaires Le Robert" și m-a înștiințat la rândul său că, în ziua anterioară, luând act de protestul nostru, editura a organizat o conferință de presă în care a prezentat scuze pentru această greșeală.

Domnul ambasador al Franței a avut amabilitatea să-mi trimită, prin fax, și depeșa Agenției "France Press" care informa în legătură cu acest eveniment. E o datorie a mea să v-o citesc integral. E scurtă.

Subiect: Fotografie cu țigani. Scuze ale Editurii "Les Dictionnaires Le Robert". Paris, 4 februarie, Agenția "France Press".

Editura "Les Dictionnaires Le Robert" - citat - "regretă profund greșeala săvârșită prin publicarea imaginii cu țigani citat în iconografia albumului care însoțește Dicționarul Petit Robert al limbii franceze și prezintă cele mai sincere scuze poporului român" - a precizat marți într-un comunicat Pierre Varod, director general al editurii.

"Un senator român..." Citez în continuare din depeșa "France Press": "Un senator român, George Pruteanu, membru al Partidului Social Democrat - P.S.D., partid de guvernământ, a blamat dicționarul al cărui supliment ilustrează limba română prin fotografia unui grup de țigani, apreciind că acest fapt este, o ofensă adusă demnității naționale a românilor. Fotografia publicată marți de un cotidian din București prezintă un grup de țigani printre care și copii cu fețe murdare lângă corturile lor pe un câmp cu noroi. După opinia domnului Pruteanu, această imagine este degradantă nu doar pentru români, ci și pentru țigani. De altfel, a subliniat el, e vorba de o eroare, întrucât limba română nu e limba maternă a țiganilor."

Citez în continuare depeșa "France Press". În comunicatul menționat Editura "Les Dictionnaires Le Robert" ține să precizeze că "nu a intenționat să ofenseze și subliniază că nici o ilustrație a acelui album nu reprezintă sistematic limbile descrise sau apartenența națională a vorbitorilor". "Nu este prevăzută, spune Editura Robert, nici o reeditare a respectivului album, dar, în caz contrar, Editura Les Dictionnaires Robert promite ferm că va suprima fotografia incriminată. Editura Les Dictionnaires Robert îl roagă pe senatorul George Pruteanu să aibă amabilitatea de a fi purtătorul ei de cuvânt față de poporul român și prezintă încă o dată scuze", conchide comunicatul.

Am încheiat citatul din depeșa Agenției "France Press". Aceasta este știrea.

Chiar dacă faptul rămâne împlinit și chiar dacă dicționarul circulă cu acea poză nedemnă, nu putem, stimate colege și stimați colegi, să nu recunoaștem eleganța comportamentului care este vădită, pe de o parte, în tonul categoric, corect, ceremonios al scuzelor, cât și, pe de altă parte, deloc neglijabil, în promptitudinea reacției. Aș vrea să văd cât mai des instituții românești prezentând public scuze atât de limpede și fără codeli și practic în aceeași zi sau în ziua imediat următoare.

Cu această ocazie însă s-a mai evidențiat o dată o meteahnă a noastră, pe care nu pot să n-o remarc. E ceva simplu și săritor în ochi. Știrea că o instituție franceză ne-a vexat a fost iute difuzată de presa noastră. În schimb, știrea că imediat instituția franceză și-a recunoscut greșeala și și-a pus cenușă în cap nu a mai fost considerată interesantă și nici un organ de presă românesc nu a difuzat-o. Rectific. Am elaborat ieri această declarație politică, astăzi există o excepție: cotidianul numit "Ultima oră". Toate celelalte, în continuare, nimic. Cu această excepție, rămâne valabil ce spun.

Scuzele prezentate de francezi nu au interesat. Putem, deci, spune că poporul francez a fost lipsit de posibilitatea de a afla că i s-a cerut iertare.

Văd în acest fapt un reflex al voluptății noastre naționale de a ne victimiza uneori, de a ne complace în postura de nedreptățiți. Faptul că editura a făcut ceea ce se cuvenea să facă și a produs de îndată reparația morală pe care o așteptam parcă i-ar fi sâcâit pe unii, stricându-le plăcerea de a rămâne în ipostaza de umiliți și obidiți. Cred că la această proastă deprindere mai trebuie umblat puțin.

Înainte de a vă mulțumi pentru atenție, vreau să adaug ceva. Și în ziarul "Le Monde" a apărut cu un titlu, bineînțeles, exagerat, cum procedează adesea presa, cu titlul: "Mare furie la București împotriva lui Petit Robert".

Deși articolul este corect, numai titlul este umflat, dar, în afara corectitudinii articolului din "Le Monde" care relatează bine ce s-a întâmplat în Senat, dar și ce s-a întâmplat în anumite comunități din Franța, care și ele au protestat împotriva acestei ignominii, în afara, deci, a corectitudinii grosului, există un final scris de un compatriot al nostru, un corespondent al ziarului "Le Monde", care sună astfel: "Candidată la Uniunea Europeană, România s-a angajat să protejeze mai bine minoritatea țiganilor, dar discriminarea la adresa lor rămâne încă o problemă nerezolvată."

Este o minciună, după părerea mea, stimați colegi, și dovedește încă o dată maliția de a strecura asemenea veninuri, chiar dacă ansamblul este corect. Nu se putea să fie corect până la capăt.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze în sală.)

 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Și eu vă mulțumesc.

 
Sergiu Nicolaescu Are cuvântul domnul senator Sergiu Nicolaescu, din partea Grupului parlamentar social-democrat și umanist.
 

Domnul Sergiu Nicolaescu:

Stimați colegi,

Vă mărturisesc că am fost șocat atunci când am citit în ziare că rămășițele fostului rege Carol al II-lea vor fi aduse la Curtea de Argeș și puse alături de cele ale fostului, minunatului rege Carol I și Ferdinand.

De ce m-am cutremurat la această idee? Deoarece Carol al II-lea și-a trădat familia și țara de trei ori. Și pentru că acest om, care a fost un ucigaș, omul care a introdus și a legalizat crima politică în România, acest om nu merita și nu merită să-i acordăm omagiile care se dau eroilor neamului românesc.

Din fericire, am aflat că hotărârea a fost ca el să nu fie înmormântat totuși la Curtea de Argeș, ci undeva, alături.

Vreau să amintesc câteva lucruri despre Carol al II-lea.

În afară de faptul că, v-am spus, a trădat de trei ori: în 1917, pe urmă, după moartea lui Ferdinand, a doua oară (de fiecare dată pentru câte o femeie) și-a trădat familia și țara. Om care... Avem scrisorile părinților lui care îl condamnă și nu-l iartă. E vorba de Maria și de Ferdinand.

Deci ar fi fost o imensă greșeală dacă i-am fi acordat onoruri naționale sau dacă-i vom acorda aceste onoruri naționale pe care nu le merită. Cred că el, cu "Noaptea cuțitelor lungi" în Germania, sau Stalin, mai târziu, este singurul conducător de stat din România, din Europa, din lume, poate, care... în decurs de două zile și două nopți, din ordinul lui, au murit 278 de tineri.

În afară de acest fapt, alături de Armand Călinescu și Morozov, alți doi ucigași profesioniști, el a adus nenorocire în lumea politică a României. A reușit să dezmembreze partidele. Partidul Liberal l-a împărțit în trei bucăți, dacă nu mai multe. La fel a făcut și cu țărăniștii. A mers atât de departe în disprețul lui față de lumea politică încât a înființat un partid unic, înaintea comuniștilor, înainte ca bolșevicii din Uniunea Sovietică să vină să ne ocupe țara.

Sper ca Guvernul, condus de partidul din care fac parte, să nu îi acorde onorurile militare, pentru că acest om a dezonorat uniforma Armatei Române de trei ori.

Mai mult decât atât. În legătură cu comportamentul lui cu evreii, cineva spunea aici de... a făcut o comparație apropo de Ion Antonescu. Acest om, acest Carol al II-lea, a vrut să fie conducătorul Mișcării Legionare. Mai mult decât atât. La un moment dat, când a înființat un așa-zis partid "Frontul Renașterii Naționale", nu-mi aduc aminte, deși am trăit acele momente, ca vreun evreu să fi purtat această uniformă. Deci nu a primit evreii în acest partid.

El a încurajat Mișcarea Legionară în România și, aș putea spune, chiar rasismul. Îmi aduc aminte... Sigur că spicuiesc acum, grăbit fiind ca să nu vă mai rețin, faptul că, la un moment dat, a plecat într-un turneu în Europa, ca un aventurier, și, angajând România, a umblat prin Franța, Anglia, unde a fost primit nu rece, ci cu o indiferență totală și chiar antipatie. Ca să împace lucrurile, la întoarcere, bineînțeles, a trecut pe la Hitler. Deci acesta a fost...

E adevărat, a fost conducător al României. Poate are drept să fie înmormântat pe teritoriul țării, pentru că aici s-a și născut. Dar nu întâmplător s-a înmormântat în Portugalia, pentru că el a fugit din Spania, deci a colindat chiar mai multe continente, din Spania a fugit în Portugalia - avea sânge portughez - și avea cetățenia portugheză. Din acest motiv, mormântul lui în Portugalia era un lucru la fel de firesc ca cel pe care l-ar avea în România, născut fiind în România. Dar întrebarea este acum pe altă linie: A scris el vreodată vreun document, o hârtie, cuvinte lăsate, măcar din vorbă în vorbă, că ar vrea ca trupul lui să fie adus înapoi în țară? Nu cumva am făcut o infamie, trecând peste chiar dorințele lui de a nu se întoarce în România? Mai mult decât atât. Cine are dreptul să despartă un soț de soție? Și, dacă aș face un film, aș face un film în care aș admira dragostea care a existat între el și Elena Lupescu. Deci cine are dreptul să despartă acești doi oameni pentru vecie?

Trec la un alt subiect. S-a vorbit aici de război.

Doamnelor și domnilor senatori,

Azi am fost invitat la C.S.A.T. și vă mărturisesc că nu s-a vorbit de război. Deci am fost la această ședință de la început până la sfârșit și nici nu a fost problema, nici o singură clipă, că România va participa la un război. Mă mir de Vadim, că prietenul meu Vadim - că nu ascund nimănui faptul că îmi e prieten - a putut să facă astfel de greșeli, în sensul să vorbească de război, de specialiști în arma atomică - nici nu avem așa ceva, vă garantez că nu avem.

Într-adevăr, hotărârea care a fost luată a fost să sprijinim în domeniul unui spital militar, în domeniul chimic - împotriva armelor chimice - niște geniști. Deci, în total, vreo 200 de oameni. Cam asta va fi aprobarea pe care o vom supune Parlamentului, în mod democratic. Și atunci puteți, în numele oricărui partid, să refuzați votul, așa cum a și promis-o, de fapt, prietenul meu Vadim.

Dar să nu uităm că în politica externă a României au trecut cam 100 și ceva de ani de când noi nu am mai dovedit consecvență și loialitate. Am trecut prin două războaie mondiale și, poate, prin al treilea, regimul comunist, care a fost un război permanent, ca să nu spun "revoluția permanentă a lui Ceaușescu", și nu suntem trecuți nici pe lista învingătorilor, nici pe lista învinșilor.

Nu putem, după ce am pronunțat doi-trei ani de zile în toate discursurile noastre și am spus că România de facto face parte din NATO, nu avem dreptul acum să spunem că nu avem nici o legătură cu NATO. Nu ne-a cerut nimeni, vă garantez. Cerul și aeroporturile noastre încă de anul trecut le-ați aprobat, domnilor parlamentari, fără nici un vot împotrivă, pentru avioanele NATO și baze militare, dacă e cazul. În această situație, nu fac nimic altceva decât să vă conving că nimeni nu vrea să "bage" România în război și nimeni nu vrea să "tragă" România în vreun război. Dar noi ne-am angajat în lupta împotriva terorismului și nu putem da înapoi.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Iuliu Păcurariu

Am încheiat acest punct al ordinii de zi a Senatului. Îl rog pe domnul senator Adrian Păunescu, un scurt drept la replică în legătură cu intervenția colegului Păcurariu.

 

Domnul Adrian Păunescu:

Sigur că, înainte de a răspunde colegului de la P.D., domnului Păcurariu, mărturisesc aici că sunt consternat de "infamia" pe care crede colegul meu de partid, domnul Sergiu Nicolaescu, că o facem îndreptându-ne către normalitate. Pentru că, zic eu, orice discuție - și despre oase, și despre fapte - trebuie dusă cu toți cei implicați de față.

Nu e nici un gest infam, nu e nici un gest eroic. E un simplu fapt de normalitate ca toți cei care au condus această țară să-și găsească locul lor în pământul țării și discuția despre ei să aibă loc atunci când, să zic așa, ei sunt de față.

Cred că prea multă pasiune și ranchiună - care e cam de un verde înrourat, așa după cum îmi dau eu seama - ne poate consterna. Nu se poate pe această cale a intoleranței permanente! Totuși, sunt decenii întregi care au trecut. Să lăsăm seninătatea să se așeze peste noi, și între noi, să putem judeca faptele cu răceala de cuget care trebuie să se instaureze în noi.

Cum o să ne putem noi judeca unii pe alții, cum o să ne putem noi compatibiliza pentru marile fapte la care suntem chemați și obligați, dacă nu putem avea obiectivitate în judecata despre Antonescu, căruia nu-i știm mormântul, indiferent ce păreri există despre el, despre Carol al II-lea, căruia îi dorim ce? Să rămână în debaraua insalubră de la Lisabona? Cum o să le putem face pe toate cele ce urmează, dacă suntem ranchiunoși chiar și cu trecutul?

Eu cred că, pentru exercițiul democratic de fiecare zi, asemenea probe de obiectivitate istorică sunt profund necesare.

Domnule coleg, îmi cer iertare, m-am interesat, "Verde înrourat" este... Nu-mi închipuiam că un partid ca al dumneavoastră poate să-și asocieze verdele, deși cântecul este superb și cântărețul este remarcabil.

 
 

Domnul Iuliu Păcurariu (din sală):

Iar suspiciuni?

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Nu suspiciuni. Nu mi-am închipuit. E ecologic, cum zice colegul Solcanu.

În chestiunea cu BANCOREX, pe care eu n-am calificat-o ca pozitivă sau negativă, am cerut doar să se instituie o comisie obiectivă, formată din toți cei ce compun, conform algoritmului, Parlamentul de azi, pentru a afla, în sfârșit, la atâția ani de când s-au petrecut lucrurile, mecanismul și motivul prăbușirii celei mai importante bănci comerciale a României. E ceva negativ în faptul că doresc lucrul acesta? Și colegul Păcurariu a adus, aici, în discuție, niște cifre care pot fi luate în calcul, pot fi discutate. Dar infirmă ele cele cerute de mine? Se aruncă în permanență cu noroi asupra unor oameni, asupra unor angajați ai Internelor, ai Armatei și așa mai departe. Nu trebuie să știm despre ce e vorba? Se aruncă noroi în Temeșan, un bancher eminent.

Faptul că un om este întâi arestat și după aceea se caută probele pentru arestarea lui nu ne spune nimic?

Cum v-ați simți dumneavoastră dacă ați participa la un asemenea fapt, făcut de puterea actuală, și ați fi obligat să tăceți? Nu se poate! Asta am cerut: obiectivitate!

Nu anticipez, nu mă pot pronunța decât că e nevoie de o comisie obiectivă. Eventual, la această comisie să participe și specialiști, experți internaționali din marile bănci, din marile societăți de audit, pentru ca lucrul să fie, în sfârșit, tranșat în favoarea adevărului. Atât!

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
 

Domnul Sergiu Nicolaescu (din sală):

Am o precizare.

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Vă rog!

 
 

Domnul Sergiu Nicolaescu (din sală):

Infamie am spus dacă era alături de Mihai...

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

La Curtea de Argeș.

 
 

Domnul Sergiu Nicolaescu (din sală):

De Carol și Ferdinand.

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Într-adevăr.

 
 

Domnul Sergiu Nicolaescu (din sală):

Atunci era infamie!

 
Nicolae Pătru

(Declarația politică a senatorului Nicolae Pătru nu a fost prezentată în plenul Senatului și este reprodusă în continuare conform textului depus la Secretariatul ședinței.)

 

Domnul Nicolae Pătru:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Întreaga activitate de cercetare în agricultură este organizată în structura Academiei de Științe Agricole și Silvice (A.S.A.S.). În subordinea Academiei funcționează institute de cercetări pe profile și stațiuni de cercetare și producție. Practic, nu este un forum științific, cum ar fi normal, ci un mic minister care administrează aproape 90 mii hectare cu o armată uriașă de salariați fără nici o legătură cu cercetarea științifică și a cărui problemă majoră nu este cercetarea științifică fundamentală, ci realizarea de producție agricolă în vederea comercializării.

O asemenea caracatiță amorfă cum este rețeaua A.S.A.S. nu poate fi decât în România, țară cu un guvern mai numeros decât al S.U.A.

"Rezultatele" cercetării științifice de după 1989 sunt:

  • importul masiv de soiuri și hibrizi (semințe) la aproape toate speciile de plante cultivate;
  • dispariția unor importante fonduri genetice atât în sectorul vegetal, cât și în cel animal;
  • migrarea cercetătorilor de valoare către alte activități din cauza câștigurilor mizerabile;
  • scoaterea din funcțiune a unor importante investiții (plantații, fitotroane, depozite frigorifice, spații de cazare pentru animale, laboratoare etc.);
  • utilizarea nerațională a fondurilor bugetare pentru așa-zisa cercetare aplicată în detrimentul adevăratei cercetări, cea fundamentală (noi soiuri de plante și rase de animale, inginerie genetică etc.);
  • și, nu în ultimul rând, e acumularea de datorii care depășesc 3.000 miliarde.

Unele stațiuni și institute au activitate paralelă. De exemplu, nu departe de Institutul Fundulea (de altfel, onorabil) se află Stațiunea de la Mărculești, cu același profil; la nici 40 km de Institutul de Viticultură Valea Călugărească se află Stațiunea Viticolă Pietroasele; în București, la doar 2-3 km de A.S.A.S. (chiar nu vede nimeni?!) se afla o stațiune pomicolă care cercetează umbra pomilor din parcurile capitalei.

Institutele și stațiunile din rețeaua A.S.A.S. sunt niște I.A.S.-uri uitate de Guvern în tranșeele întrecerii socialiste, așa cum au fost uitați soldații japonezi după cel de-Al Doilea Război Mondial în junglele asiatice. Și n-ar fi nimic rău dacă aceste stațiuni numeroase (mult peste 100!) ar obține producții mari, însă, în realitate, nivelul acestora este de-a dreptul rușinos.

Nu puține sunt cazurile când unități de cercetare s-au profilat mai degrabă pe închirierea spațiilor disponibile (birouri, ateliere, remize, depozite, spații de cazare pentru animale etc.) și chiar terenuri agricole.

Colac peste pupăză, speculând înțelegerea generală de a sprijini știința, administratorii unităților de cercetare au obținut prea ușor legiferarea încadrării întregului patrimoniu funciar ca domeniu public pentru a fi la adăpost de orice ingerință.

S-a motivat nevoia de administrare a 90.000 ha pentru a produce semințe și material săditor din verigi biologice superioare, dar în realitate șmecheria este grosolană, pentru că majoritatea semințelor și materialului săditor produse în stațiuni sunt din categorii biologice comune.

În toată lumea civilizată, această activitate se desfășoară în firme private, adevărate case de top.

Republica Franceză, de exemplu, are pe întregul său teritoriu o suprafață de numai 700 ha în cadrul INRA (Institutul Național de Cercetări Agricole), iar în România numai A.C.C.P.T. Fundulea are de 7 ori mai mult!! Ca să nu mai vorbim de diferența de valoare dintre cercetările fundamentale din Franța și România. Suprafețele de teren agricol din rețeaua A.S.A.S. reprezintă 25% din toată suprafața agricolă a statului Israel!

O uriașă avere funciară este scoasă din circuitul economic normal, în afara sistemului concurențial, scutită de taxe, adevărate moșii dăruite câtorva chilipirgii pe degeaba.

Solicităm Ministerului Agriculturii și Pădurilor:

  • stabilirea cu rigurozitate a suprafețelor necesare cercetării, producerii semințelor, materialului săditor și animalelor de rasă, din categorii biologice superioare, care să nu depășească 200 ha, așa cum este în tarife Uniunii Europene;
  • trecerea către ADS a suprafețelor excedentare care sunt scutite de redevență, în formula actuală fiind pagubă pentru stat;
  • restructurarea stațiunilor și institutelor de cercetare, cu trecerea părții economice la Ministerul Agriculturii care prin lege este obligat să monitorizeze modul de folosire a terenurilor, iar A.S.A.S. să rămână cu coordonarea științifică;
  • eliminarea tuturor structurilor birocratice care parazitează munca cercetătorilor.

Concluzia finală este că cercetarea științifică din agricultura României se află în mare suferință, ea trebuie repusă în drepturile sale legitime, deziderat care nu se poate atinge dacă nu se face o restructurare fundamentală. Starea de umilire a cercetătorilor agronomi și a cercetătorilor în general trebuie să înceteze. Este nenorocire pentru țara care-și pierde cercetătorii.

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Am epuizat acest punct de pe agenda de astăzi a Senatului.

 
   

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 25 aprilie 2019, 7:42
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro