Plen
Ședința Senatului din 22 aprilie 2003
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.49/02-05-2003

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-12-2019
27-11-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2003 > 22-04-2003 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 22 aprilie 2003

3. Declarații politice rostite de către domnii senatori:

 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

  ................................................
 

Trecem la primul punct al ordinii de zi: declarații politice.

 
Adrian Păunescu

Vă rog să-mi permiteți să dau cuvântul domnului senator Adrian Păunescu, P.D.S.R. (Grupul parlamentar social-democrat și umanist).

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Adrian Păunescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnilor colegi, azi, în declarația mea politică, voi vorbi despre anumite restanțe care riscă să se răzbune.

Una dintre restanțele la care mă refer ține de felul în care sunt organizate lucrurile la Craiova, unde din ce în ce mai puțini oameni au locuri de muncă și curba aceasta descendentă - pe care noi am promis să o oprim și să pornim motoarele unei noi reindustralizări - devine periculoasă.

Iată care sunt căderile de personal, căderile de performanță și, firește, căderile sociale la câteva din întreprinderile mari din Craiova:

La DAEWOO, de la 5.000 de oameni, azi am ajuns la 3.500 de oameni.

La ELECTROPUTERE, de la 12.000 de oameni azi suntem la 3800 de oameni.

La TRACTOARE, de la 4.000, la 800 de oameni.

La AVIOANE, de la 5.000 s-a ajuns la 980 de oameni.

Sigur că unele dintre aceste restructurări sunt firești, în condițiile economice mondiale, dar prăbușirea este una, iar restructurarea alta. Din ce în ce mai mulți oameni trăiesc doar din sporul economic anterior sau acontează un viitor care nu-și va putea deconta toate aceste plăți sociale. Restanțele acestea ar trebui rezolvate. Am făgăduit reindustrializare. Mă adresez Guvernului, premierului Adrian Năstase. Trebuie găsite soluții! Cei de la nivelul județului Dolj nu pot găsi prin ei înșiși soluții.

A.P.A.P.S.-ul, cred eu, este într-o stare de visătorie și, uneori, face lucruri absurde. Nu vorbesc despre erorile grave pe care le-a făcut și care sunt condamnabile și azi, dar se întâmplă lucruri inexplicabile.

De exemplu, am văzut o declarație a ministrului privatizării care dădea o notă proastă unei mari întreprinderi de la Brașov, spunând că "ar trebui să dăm noi bani ca să o vindem". Declarațiile acestea ar face bine dânsul să și le țină pentru familie. Să nu discrediteze întreprinderile românești. Este o chestiune inadmisibilă! Este chiar o concurență negativă și neloială pe care o face dumnealui prestigiului acelei mari întreprinderi. Nu este vina oamenilor, nu este vina industriei propriu-zise că miniștrii guvernării trecute au lăsat ei înșiși atâtea restanțe, iar dumnealui a întârziat - împreună cu ministerul său - măsurile de privatizare pe care le-a promis. Ori privatizările sunt transferate în teritoriu - și atunci răspund cei din teritoriu și se desființează Ministerul Privatizării mai devreme decât era prevăzut - ori cei de la Ministerul Privatizării are obligația să-și facă datoria și să nu discrediteze întreprinderi românești.

Această lehamite cu care este privită industria românească, de către oamenii care au directă responsabilitate asupra destinului ei, este inadmisibilă. Nu poate un ministru român să spună - chiar și în situația în care ar fi așa! - despre o fabrică românească: "Pentru ca să o dăm pe asta, ar trebui să mai dăm noi nu știu câte milioane de dolari!".

Din sală:

20 milioane de dolari.

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Cât? 20 milioane de dolari. Este intolerabil! Și este și inconștiență! Să-și vândă la târgul personal ce are de vândut cu minus 20 de milioane de dolari. Dar despre o fabrică din România, de care ține viața unor oameni și poate mult din viața unui oraș, nu are dreptul să vorbească așa. Asta nici nu mai este restanță! Asta este răzbunarea unui ministru român pe industria românească!?

Nu plătim, în acest fel greoi, în care se fac privatizările, numai ritmul greoi al minții și al acțiunii celor care sunt numiți să facă privatizare, ci plătim, cică, și așa-zisa neputință a industriei românești de a fi competitivă?! Minciună!

În această Săptămână a Patimilor, desigur, ar fi fost bine să vorbim numai de bine! Vă voi spune ceva foarte emoționant, ceva de bine.

A venit azi la Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă domnul Vasile Sav, intelectual din Cluj-Napoca, și a adus un maldăr de cărți. Nu erau cărți de cumpărat, ci de publicat. Erau cărțile pe care le-a tradus și le-a publicat dumnealui în ani grei de trudă și înstrăinare de cele lumești: lucrările Sfântului Augustin.

Este pentru prima oară în România când un intelectual, încă tânăr, poate restitui limbii române, iată, în a treia zi de Paște catolic, lucrările Sfântului Augustin.

Cred că ar trebui făcut mai mult pentru intelectualii de rasă, pentru că, am aflat, omul acesta o duce foarte greu, e aproape la limita de jos a puterii de a respira și de a trăi și este foarte impresionant că tot el face rost de bani de tren și vine la București, în Capitala tuturor românilor, să dea semnul că nu a murit preocuparea pentru cultură, pentru gândire, pentru creștinism.

În acest context, mai am o foarte mare nemulțumire, alimentată de faptul că, după un an și o lună de la aprobarea ei în Parlament și promulgarea ei de către președintele țării, Legea indemnizației de merit nu este pusă în practică. Este o mare rușine prin care suntem obligați să trecem. În orice caz, mă simt eu foarte vinovat că am dat iluzii unui număr de 1.500 de oameni de artă, de cultură, unii dintre ei de sport, și iată că sunt aproape 14 luni de la aprobarea ultimă care trebuia dată și a fost dată, dar legea nu a intrat în viața acestor oameni. Unii dintre ei au și murit.

Spun tare toate acestea, doarece vreau ca, măcar în ultima clipă, măcar în Săptămâna Patimilor, să sensibilizez pe cei care au responsabilitatea executării unei legi, să acționeze conform legilor (executare în sensul punerii în execuție, nu a asasinării.)

Ultima chestiune pe care voiam să o spun este legată de numele și de destinul marilor creatori români. Las la o parte - deși nu ar trebui să las la o parte - faptul că atâția dintre ei sunt bolnavi, las la o parte faptul că Grigore Vieru a trecut în ultimile două săptămâni prin moarte și că încă nu este recuperat, se află pe un pat de suferință la Chișinău, dar, în urmă cu câteva zile, a murit la Moscova un mare artist român, un mare creator român: Emil Loteanu.

Sigur că, în timpul vieții, ne amânăm mereu momentele de apropiere maximă de cei pe care îi iubim și de cei care poartă în ei și în viață, și după moarte, ceva esențial din sâmburele neamului lor.

În anii vechi, când au venit primele filme din R.S.S. Moldovenească la București, mi s-a creat un tipar mental, pornit de la un film al acestui mare regizor, Emil Loteanu, mare regizor, poet adevărat și om de echilibru.

Tiparul mi l-a dat filmul numit "Ultima lună de toamnă".

Toată jalea unei Moldove înstrăinate atunci - și, vai, și acum! - se transmitea în acel film care, fără să spună explicit, ne lăsa în suflete acel dor al copiilor de mama, acel dor al părților de întreg, nostalgia unei toamne ucigătoare, ceva din taina satului basarabean care cade, încet - încet, în propria-i umbră.

Poate că multe dintre poeziile pe care le-am scris în toți acești ani - de dor de Basarabia și Bucovina - au plecat de la acel tipar mental pe care mi l-a lăsat definitiv în memorie Emil Loteanu, cu jalea extraordinară, cu jalea de dincolo de timp a unor oameni sărmani striviți de istorie și de indiferență, cu jalea a ceea ce dispare fără întoarcere.

Acum, Emil Loteanu este de câteva zile în pământ!

Este infinit de trist când moare un om. Este cu atât mai trist când moare un artist! Dar este îngrozitor de trist și de împovărător când un artist al neamului nostru - cum este Emil Loteanu - moare într-un oraș, mare, e drept, la Moscova, dar moare printre străini.

Și moare printre străini, pentru că noi n-am reușit încă să creăm acele condiții minime pentru ca toți fiii acestei țări să se poată întoarce, să trăiască și să moară acasă la ei.

Moartea lui Emil Loteanu și înmormântarea lui la Moscova ar trebui să ne pună în gardă că, de la începutul lumii și până azi, această țară n-a putut fi fericită, pentru că nu i-a avut pe toți ai ei acasă și că nici nu va putea fi fericită decât atunci când va reuși să creeze șansa tuturor fiilor ei de a se întoarce și de a se confunda, la momentul sorocit, cu pământul ei.

Nu e nici o vină în faptul că Moscova îl primește pe Emil Loteanu. Dimpotrivă. Spre cinstea ei, Moscova îl odihnește pe marele artist român. E o vină aici, la București, e o vină la Chișinău, că, și în condițiile de libertate ale ultimului deceniu și ceva, nu s-a putut crea, în spațiul românesc, un loc pentru viața și opera lui Emil Loteanu, un loc pentru mormântul lui Emil Loteanu.

Eu îl rog pe Dumnezeu să-l ierte pe Emil Loteanu, așa cum e firesc, în această clipă, când se odihnește în pământ străin, și rog să ne ierte pe noi pentru că nu știm să ne aducem toate valorile acasă, nici măcar pentru odihna finală. Și pentru că suntem în Săptămâna Patimilor, să spunem că e mai ușor de îndurat Săptămâna Patimilor, pentru că știm că există, la sfârșitul ei, Învierea. Să ne rugăm pentru Învierea tuturor celor care s-au stins înaintea noastră și să ne rugăm pentru Învierea poporului român. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Mihai Ungheanu

Din partea Grupului România Mare, dau cuvântul domnului senator Mihai Ungheanu.

 

Domnul Mihai Ungheanu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Puterea politică instalată în decembrie 2000 la cârma țării este decisă să aibă în vedere doar propriile interese și propria opinie. Criticile sau opiniile opoziției n-au fost luate în considerație. Opinia publică a fost și este ignorată.

Critica adusă de cele trei partide de opoziție prin moțiunea de cenzură a fost tratată umoristic. În cuvântul său privitor la moțiunea de cenzură, care viza aspectele legislative contestabile în pachetul de legi cunoscut, premierul Adrian Năstase a adoptat soluția demagogică a P.S.D. din alegeri. Adrian Năstase a vorbit mereu de acțiuni legislative pe care Guvernul P.S.D. vrea să le facă împreună cu partidele de opoziție. Cuvântul "împreună" ornează tot discursul premierului P.S.D., așa cum, în alegerile din 2000, P.S.D. l-a folosit până la saturație: "împreună cu oamenii", "împreună".

Guvernul P.S.D. a dovedit, însă, că nu are vocație, nici respect pentru democrație. Nu a lucrat decât împreună cu oamenii propriului partid. Tot astfel și cu pachetul de legi care, fără nici o îmbunătățire, va fi aplicat, iar fisurile lui legislative mari, largi vor permite corupților să rămână împreună.

Năvodul legislativ aruncat de P.S.D., prin angajarea răspunderii pe un pachet de 15 legi, are găuri atât de mari, încât rechinii corupției vor scăpa, neîndoielnic, ba vor apărea și alții noi.

Acest "împreună" este un cuvânt de analizat în context, pentru că, practic, Guvernul P.S.D. este exclusivist.

Ceea ce a exclus acest Guvern a fost, în primul rând, democrația, iar în al doilea rând, a exclus grija pentru echilibrul social și pentru traiul cetățenilor, împinși, prin incompetență și corupție, sub pragul supraviețuirii.

Desigur că scadența acestei comportări se va produce în curând, și ea va fi suportată de toată lumea. Guvernul P.S.D. și oamenii săi nu au voit să recunoască, prin votul pe care l-au dat, moțiunea de cenzură care spunea că este vorba de o corupție instituționalizată. Moțiunea afirma, în sensul ei principal, că este vorba, prin pachetul de legi, de legiferarea corupției.

Că această moțiune de cenzură era întemeiată, că opoziția, mai decisă ca oricând, avea dreptate, ne-o arată și unele reacții externe față de corupția neliniștitoare din România, corupție care anunță un dezechilibru social și imposibilitatea unui parteneriat real cu țările occidentale interesate de țara noastră.

Reacțiile externe sunt atât de bruște, însă, încât ridică semne de întrebare. "Ce au voit acel Apus?" - zicea un mare poet și trebuie să ne întrebăm și noi de ce apare această suită de acuze antiguvernamentale acum, într-un context de excepție, într-un nou context internațional.

Este oare vorba de schimbarea noii ordini și, evident, de anume schimbări privitoare la România?

A doua zi după moțiunea de cenzură, presa ne-a adus știrea că administrația americană este îngrijorată de creșterea corupției în România. De atunci încoace, personalități ale unor instituții și state euroatlantice readuc insistent în prim plan chestiunea gravei corupții. Gazetele au făcut loc, pe larg, opiniilor ambasadorului S.U.A.

Michael Guest, care a vorbit despre necesitatea luptei cu corupția în termeni asemănători moțiunii de cenzură, fără s-o pomenească. Șeful Camerei de Comerț americane din România, Obie Moore, a susținut și el că lupta împotriva corupției rămâne o problemă centrală în România.

Să se fi convertit brusc la pozițiile opoziției românești aceste persoane și aceste instituții?

A făcut-o și ambasadorul Uniunii Europene în România, Jonathan Scheele, într-un fel care înlătură orice echivoc.

Nici în fața lor, e adevărat, Guvernul P.S.D. Adrian Năstase nu a voit să recunoască gradul ridicat de corupție, ca și pasivitatea Guvernului față de ea.

Recent, o agenție internațională importantă, preluând o ierarhie statistică publicată de revista engleză "Economist", a clasat România pe primul loc între țările care sunt pe lista aderării. Ea este pe primul loc, cu 77 de puncte, urmată de Rusia, cu 71 de puncte.

Oglinda pe care o pun forurile euroatlantice în fața Guvernului Năstase este necruțătoare, dar trebuie să ne întrebăm încă o dată: de ce? De ce apare această exigență acum? Să fie - am zis mai înainte - de vină noul context internațional? Să fie de vină noile interese externe, care par a fi aceleași cu interesele noastre, dar urmează să vedem dacă ele coincid?

Europenizarea, modernizarea României, în sensul U.E., cu care s-a lăudat foarte mult Guvernul P.S.D.

Adrian Năstase, este, de fapt, o fațadă, un gest demagogic. Adevărata față a Guvernului P.S.D. și a politicii de partid pe care o reprezintă rămâne fără vreo legătură cu rezolvarea problemelor reale ale cetățenilor români și, evident, ale integrării europene.

Am făcut un bilanț al opiniilor externe care arată îndreptățirea opoziției din România și incapacitatea Guvernului de a reacționa corect. Să ne bucurăm? Nu cumva, însă, această avalanșă de critici antiguvernamentale urmărește alte interese decât cele obștești ale poporului român? Nu cumva în spatele acestui concert de critici anti-Năstase, anti-Guvern se ascund calcule privind interese externe speciale?

Se încearcă curățarea terenului pe eșichierul politic, pentru ridicarea pe scut a unei noi personalități politice?

Nu cumva e vorba de cel creditat cu 1% în sondajele noastre de opinie politice, de Mircea Geoană, un ministru de externe despre care lideri importanți ai opiniei publice românești au afirmat că este greu să crezi că este un ministru de externe al României? Probabil că este - ziceau ei - un ministru al altor state.

Este neîndoielnic că opoziția unită a avut dreptate când a introdus moțiunea de cenzură și când a susținut-o, dar criticile lui Michael Guest și ale celorlalți reprezintă o altă moțiune de cenzură, venită din alte direcții, probabil, și, evident, cu alte interese decât cele pe care le urmărește opoziția unită din România și societatea românească.

Este cazul să ne întrebăm și să vedem ce se întâmplă mai departe.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc, domnule senator.

 
Nicolae-Vlad Popa

Din partea Grupului Național Liberal, dau cuvântul domnului senator Nicolae-Vlad Popa.

 

Domnul Nicolae-Vlad Popa:

În perioada relativ scurtă de când sunt senator al României m-am confruntat cu situații de-a dreptul șocante, care pun sub semnul întrebării existența unei democrații reale în țara noastră.

Astfel, anul trecut, am asistat la o pledoarie cu implicații periculoase, ținută de actualul ministru al informațiilor Vasile Dâncu în fața unor reprezentanți ai câtorva organisme internaționale, cu prilejul unei mese rotunde, având ca temă integrarea României în Uniunea Europeană.

Neținând seama de stupefacția stârnită în rândul participanților, inclusiv a ministrului român al integrării și a șefului delegației Comisiei Europene pentru România, domnul Dâncu a explicat că opinia publică românească este prea euro-optimistă și, ca urmare, trebuie manipulată prin intoxicarea cu știri negative privind Uniunea Europeană. Ministrul a invocat o asemenea strategie pentru că - a pretins Domnia sa -, în felul acesta, populația nu ar mai fi dezamăgită de costurile integrării.

Faptul că însuși ministrul informațiilor publice a ales manipularea opiniei publice, în detrimentul transparenței și adevărului, probează că aceasta este strategia de lucru a instituției pe care o conduce, implicit a Guvernului.

O altă dovadă a acestei concepții periculoase o reprezintă "manualul" de intoxicare a presei, pe care același ministru l-a prezentat spre aprobare Guvernului, ajuns, din întâmplare, în posesia presei, care l-a și publicat.

Această "operă" demonstrează că nu există nici o limită în privința intoxicării și manipulării populației României.

Ultima minciună sfruntată pusă în circulație de același ministru a fost denigrarea Partidului Național Liberal, într-o conferință extraordinară, convocată, cu o grabă greu de explicat, chiar în timpul marșului de protest al liberalilor, de sâmbătă.

Afirmația că partidul nostru este un partid de buzunar, deși s-a reînscris primul la Tribunalul Municipiului București, cu aproape 100.000 de semnături, fiind cotat, la ultimul sondaj, al doilea partid din țară, cu 16% susținere la vot, reprezintă nu numai un mare neadevăr, dar dovedește o incompetență intolerabilă pentru un ministru al informațiilor publice.

Având în vedere că toate acțiunile ministrului respectiv îi costă enorm pe contribuabilii români, îi cer ministrului Vasile Dâncu demisia.

 
Elena Sporea

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Dau cuvântul, din partea Grupului social-democrat și umanist, doamnei senator Elena Sporea.

 

Doamna Elena Sporea:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Încep declarația mea politică de astăzi prin a felicita producătorul român de vin, care a dovedit încă o dată că România este o țară cu tradiție în acest domeniu.

La concursul mondial de vinuri, care a avut loc la sfârșitul lunii martie 2003 la Bruxelles, vinul românesc a câștigat patru medalii de aur - "Pinot Noir Reserve 2000", "Prince Matei 2000", "Prince Mircea 2000", "Terra Romana Sauvignon Blanc Fetească 2002", "Tohan Merlot 2001", patru medalii de argint - "Feteasca Regală", "Merlot Special", "Murfatlar Pinot Gris" și "Tohan Pinot Noir", dovedind în acest fel că suntem printre cei mai buni în acest domeniu.

Aceste rezultate m-au îndemnat să privesc mai atent spre acest sector. La ora actuală, patrimoniul viticol ocupă o suprafață de 247.000 de hectare, în zone colinare sau de pantă, în areale bine delimitate.

Forța de muncă implicată în acest sector se ridică la aproximativ 1 milion de persoane care obțin un produs cu valoare adăugată.

Legea nr. 778/2001 privind organizațiile interprofesionale pe produse agroalimentare și Hotărârea Guvernului nr. 750/2002 pentru aprobarea produselor agroalimentare pentru care se constituie consilii pe produs stabilesc că vinul este un produs agroalimentar. De fapt, vinul consumat în cantități mici și rațional este recomandat în diferite afecțiuni medicale.

Cunoscând și valoarea terapeutică a vinului, Uniunea Europeană nu a prevăzut un nivel minim de accize pentru vinuri. De fapt, toate țările producătoare de vinuri aplică o acciză zero vinurilor liniștite, iar marea majoritate a țărilor europene aplică și o acciză zero vinurilor spumante. Franța este singura țară care aplică o taxă simbolică vinurilor, numită taxă de circulație, cu scop de urmărire a respectării reglementărilor care privesc originea vinurilor.

În Uniunea Europeană nu există sistemul aplicării banderolelor fiscale.

Aplicarea banderolei fiscale nu este o necesitate, întrucât există organisme specializate în controlul cantitativ și calitativ al vinului, aceasta reprezentând o măsură împovărătoare, deoarece costă 40% din valoarea accizei unei sticle. De altfel, ponderea accizei obținute din comercializarea vinului este foarte mică, de aproximativ 0,8% din totalul accizelor încasate la bugetul de stat.

De aceea, consider că trebuie să urmăm exemplul Bulgariei, care, începând cu 1 ianuarie 2003, a renunțat la accizarea vinului și să dăm o șansă celor ce produc și comercializează acest produs.

Stimați colegi,

Voi folosi acest prilej pentru a vă ura sărbători fericite, sănătate, prosperitate alături de cei dragi, să nu uitați să închinați la masa dumneavoastă un pahar de vin românesc, mai ales că este un vin care a fost medaliat cu aur și argint și este prețuit de o lume întreagă.

Și aș vrea să folosesc ceea ce a spus Shakespeare: "Un vin bun este o prezență familiară atunci când este bine folosit". Vă mulțumesc.(Aplauze.)

 
Nicolae Pătru

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Dau cuvântul domnului senator Nicolae Pătru, Grupul Parlamentar al Partidului România Mare.

 

Domnul Nicolae Pătru:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

La peste 50 de ani de la ultima mare foamete din România, Partidul România Mare constată că suntem în situația de a repeta drama alimentară postbelică, deși acum nu ne aflăm într-o stare postbelică, deoarece ultimul război important a avut loc în ținuturi mesopotamiene și nu danubiano-pontice.

Este prima oară când România se află în pragul unei mari crize agroalimentare fără ca aceasta să fie urmarea unui război sau a unei calamități naturale.

Despre ce este vorba?

Ne aflăm în ultima lună calendaristică de primăvară, și starea agriculturii este mai mult decât catastrofală.

Potrivit raportărilor operative ale Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, suprafața cultivată de grâu pe care se poate conta în această vară este de maximum 1,3 milioane hectare, întrucât circa 600.000 hectare au densitate neglijabilă, iar alte circa 250.000 sunt deja declarate calamitate.

La o producție medie de aproximativ 2.000 kg pe hectar, cu cât ne-am obișnuit în ultima vreme, rezultă o producție totală de circa 2,63 milioane tone, dacă până la recoltare nu vor mai interveni și alte cauze de calamitate.

Și numai așa, prognoza este cutremurătoare.

Având în vedere însă că urmează imediat instalarea secetei, caracteristică zonei, este de așteptat ca starea de vegetație a grâului, întârziată după circa 6 luni de iarnă, să se soldeze cu o recoltă nemaiîntâlnit de mică.

Oricât de generoasă ar fi vremea în continuare, România se va confrunta cu cea mai mare criză a grâului, de la foametea postbelică până în prezent.

Situația este și mai groaznică la orz, unde suprafața pe care se poate conta nu depășește 35% din cea însămânțată, cu o producție medie sub orice așteptări.

Dacă la grâu situația va determina scumpirea pâinii, lipsa orzului va determina o și mai teribilă înrăutățire a zootehniei, în special la porcine și păsări, specii care depind direct de producția de orz și porumb.

Cum porumbul s-a terminat de mult, deși s-au raportat în anul trecut 8,5 milioane tone, fermele de păsări și porci așteaptă cu sufletul la gură noua recoltă de orz.

Este clar că aceste specii trebuie să-și ia gândul de la orz, iar porumbul, dacă se va face, poate apărea doar prin septembrie.

Celelalte culturi de toamnă, orzoica și rapița, sunt ca și inexistente. Se poate conta doar pe 20% din suprafața de orzoaică și aproximativ pe 5% din suprafața cu rapiță.

Despre producții medii nu se poate vorbi decât de dragul înregistrărilor statistice.

Stimați colegi,

A ne plânge de vitregiile naturii pentru justificarea falimentului agriculturii, nu ar fi decât o nouă dovadă de cinism. Marele cataclism nu este vremea, ci vrerea guvernanților, deoarece nu vremea a fost de vină că însămânțările de toamnă s-au făcut în pragul iernii. Nu vremea este de vină că nu sunt asigurate îngrășămintele, motorina, semințele selecționate. Nu vremea este de vină că, în plină tranziție, Guvernul doarme în campaniile agricole. Nu vremea este de vină că puterea politică își amintește de agricultură doar în campania electorală.

Cauza cauzelor este ușurința cu care Guvernul asista în vara anului trecut la milioanele de hectare care, în loc să fie arate, se îmburuienau ca în țara nimănui. Dacă s-ar fi însămânțat la timp culturile de toamnă, acum nu am mai fi fost în prag de foamete.

Întreb de la această înaltă tribună.

Domnule prim-ministru,

Domnule ministru al agriculturii,

Cum justificați actul guvernării în acest domeniu esențial, câtă vreme aproape jumătate din populația țării, aflată în agricultură, este în prag de foamete?!

Și cum o nenorocire nu vine niciodată singură, după cea anterior prezentată, urmează o alta și mai mare, cea referitoare la culturile de primăvară.

Având în vedere că se vor întoarce peste un milion de hectare culturi de toamnă, acestea ar fi urmat să fie însămânțate cu culturi de primăvară: porumb, floarea-soarelui, soia, sfeclă furajeră și altele.

Din nefericire, nici pentru suprafețele inițial prevăzute nu erau asigurate semințe, dar pentru suplimentări?

Numai la porumb, deficitul de sămânță este de circa 40%.

Vremea nu a permis începerea însămânțărilor de primăvară decât la sfârșitul lunii aprilie, ceea ce înseamnă că majoritatea suprafețelor se vor însămânța târziu, cu peste o lună după epoca optimă, fiind de așteptat ca, imediat după răsărire, să se instaleze seceta de vară, după care terenurile agricole vor arăta ca după pârjol. Și ca nenorocirea să fie totală, România nu-și poate permite să facă importuri de produse agricole până la acoperirea nevoilor pentru simplul motiv că nu are bani.

Să dea Dumnezeu ca Guvernul să se poată împrumuta, pentru a plăti un volum de importuri cum nu s-a mai făcut niciodată.

Tabloul sinistru al agriculturii românești pentru acest an este, în cea mai mare parte, opera la fel de sinistră a inconștienței cu care Guvernul, de acum și de vreo 14 ani în urmă, a neglijat agricultura, în condițiile în care aproape jumătate din populația țării este rurală și ocupată în agricultură.

În fapt, marea calamitate a agriculturii nu a fost natura, ci politica. Așa după cum obișnuiește țăranul român, după orice calamitate, vom spune și noi despre diriguitorii agriculturii: "Ducă-se-n pustii".

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)

 
Ion Sârbulescu

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Din partea Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, are cuvântul domnul senator Ion Sârbulescu.

 

Domnul Ion Sârbulescu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Instalarea regimului de dictatură marxist-leninistă în România, cu efectele cunoscute asupra evoluției economiei, în general, și a agriculturii, în special, a demolat, până la eliminare, după modelul sovietic, proprietatea privată.

Legea nr. 187 din 23 martie 1945 privind înfăptuirea reformei agrare și Hotărârea adoptată de Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român, la Plenara din 3-5 martie 1949, fixată juridic prin Decretul nr. 133 din aprilie 1949, au reprezentat începutul etatizării și colectivizării agriculturii românești, cu precizarea expresă: "Cooperativele își desfășoară activitatea în cadrul programului de stat și constituie un factor important în lupta pentru construirea comunismului în Republica Populară Română".

Acest proces de colectivizare nu s-a produs prin liberul consimțământ al țăranilor, ci s-a produs în urma represiunilor de natură juridică, materială, economică, politică, fizică și psihică asupra acestora, intimidarea lor cuprinzând cele mai cumplite metode: sistemul cotelor obligatorii, deportarea în Bărăgan în 1951 a peste 50.000 de familii din satele bănățene și mehedințene, privarea de libertate a liderilor politici și a țăranilor fruntași, lămurirea prin teroare pentru a intra în gospodăriile agricole colective, exmatricularea odraslelor de trădători din școli și facultăți, înființarea de întovărășiri agricole, ca o formă intermediară, tranzitorie între proprietatea privată și cea colectivistă. Prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.650 din 1953 se legiferează statutul-model al gospodăriilor agricole colective împotriva legislațiilor civile și comerciale care prevedeau și prevăd că orice formă de organizare asociativă își stabilește propriul statut, iar fondurile sociale și patrimoniul se formează după voința membrilor săi.

În acest cadru politic, legislativ, economic și social, cu o conducere de stat dictatorială, imorală, incompetentă, dar profund îndoctrinată în comunism, s-a încheiat în primăvara anului 1962 colectivizarea, în paralel cu etatizarea agriculturii, țăranul român devenind din proprietar colectivist sau salariat.

Administrarea proastă a C.A.P.-urilor și transferurile din proprietatea colectivă în proprietatea sau folosința unităților de stat au făcut ca, după 1990, în urma lichidării patrimoniului C.A.P.-urilor, țăranii să rămână decapitalizați: ici-colo o vacă, două-trei oi, câteva cărămizi din grajdurile, clădirile sau construcțiile administrative. În medie, capitalul fix per colectivist reprezenta la nivelul anului 1990, în valori reale, circa un sfert de tractor, în timp ce sectoare agricole de stat au fost cumpărate de potentații perioadei postdecembriste fără mari eforturi financiare.

Cei care au muncit în agricultura colectivistă s-au trezit după 30-40 de ani cu o acumulare mult mai mică decât inventarul viu și mort care le-a fost luat prin trecerea forțată în proprietatea colectivă sau de stat.

În ce țară din lume o familie de țărani în atâția ani de muncă acumulează cel mult o vacă, două-trei oi și câteva cărămizi, fără a mai lua în calcul capitalul de pornire, pământul și inventarul agricol cu care a intrat în această formă de organizare colectivă.

După anul 1990, prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 se corectează, în multe situații, discutabil, gravele erori al perioadei socialiste de colectivizare și etatizare a agriculturii românești, realizându-se funcția de restituire a proprietății funciare, dar nu și cea de reformă agrară în toate aspectele ei.

Dacă prin această lege țăranului i-a fost restituit pământul, acesta, recapitalizat fiind, nu are bani pentru procesul de producție propriu-zis: sămânță, îngrășăminte, erbicide, pesticide și lucrări mecanice, iar instituția creditul agricol nu funcționează corespunzător.

Subvențiile statului și programele de finanțare a agriculturii au direcții speciale și nu vin în întâmpinarea reală a țăranului român.

De aceea, în numele Partidului Național Liberal propun:

  • restituirea actualizată, pe bază de documente, a contravalorii inventarului agricol, ca diferență, folosind prețuri medii, între inventarul de animale și utilaje intrate în aceste forme de organizare socialistă a agriculturii și inventarul primit după 1990, prin lichidarea acestora;
  • finanțarea din această diferență, funcție de suprafețe agricole în posesie, eșalonate în timp, a lucrărilor mecanice și a procurării de sămânță, îngrășăminte, erbicide și pesticide;
  • fondurile necesare, în cele mai multe cazuri, pornind de la cheltuielile de producție medii la hectar, vor fi alocate, până la lichidare, în mai mulți ani, și nu implică un efort imediat al statului la nivelul obligației de despăgubire.

În interdependență fiind, vor fi stimulate societățile comerciale private sau de stat care produc sămânța, îngrășămintele, erbicidele sau pesticidele și cele care prestează lucrări mecanice agricole.

În acest sens, voi depune la Biroul permanent o inițiativă legislativă privind regimul juridic al inventarului agricol viu și mort al persoanelor care au fost deposedate în mod abuziv în perioada 23 martie 1945 - 22 decembrie 1989, nesoluționat prin Legea fondului funciar nr. 18/19 februarie 1991 și reglementările ulterioare.

Vă mulțumesc.(Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Da, vă mulțumesc.

 
Constantin Nicolescu

Din partea Grupul parlamentar P.S.D. (social-democrat și umanist), are cuvântul domnul senator Nicolescu Constantin.

 

Domnul Constantin Nicolescu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Intervenția mea de astăzi se referă la spargerea și devalizarea Ambasadei României din Bagdad.

După cum știți, postul de televiziune PROTV a difuzat, la 14 aprilie a.c., imagini din sediul misiunii, printre lucrurile filmate numărându-se câteva dosare răvășite și un așa-zis aparat profesional de fotocopiere a documentelor.

Întrucât imaginile respective au fost catalogate de cotidianul "Adevărul", din 18 aprilie a.c., drept o neglijență a lucrătorilor Serviciului de Informații Externe, Comisia parlamentară de control asupra activității S.I.E. a întreprins verificări în urma cărora au rezultat următoarele:

Deși evacuarea personalului și închiderea sediului misiunii au avut loc în condiții excepționale de război, au fost luate toate măsurile pentru transportarea în țară sau distrugerea oricăror materiale sau aparate care ar fi putut pune în pericol interesele României și siguranța cifrului de stat.

S-a stabilit că documentele filmate, cărora, în mod eronat, li s-a atribuit denumirea de documente operative, erau în totalitate nesecrete, reprezentând corespondență obișnuită între misiune și autoritățile irakiene.

La momentul închiderii ambasadei, în incinta acesteia nu a rămas nici un document secret sau cu circuit restrâns.

Fotocopiatorul prezentat de asemenea în reportaj era scos din uz de peste 10 ani.

Cheltuielile de transport nu justificau trimiterea lui în țară, iar distrugerea pe plan local nu a fost posibilă din rațiuni de securitate.

Concluzia desprinsă de Comisia S.I.E. a fost că Serviciul de Informații Externe a adoptat, în condițiile date, măsurile necesare și oportune pentru protecția Ambasadei din Bagdad, a documentelor și mijloacelor de comunicare din sediul misiunii.

Aceleași măsuri sunt adoptate și pentru protecția celorlalte reprezentanțe diplomatice ale României în străinătate.

Am făcut această informare pentru a vă aduce la cunoștință că cifrul de stat este în gestiunea Serviciului de Informații Externe și, așa cum era dat în ziar, apărea o neglijență care putea să însemne un lucru foarte grav.

Vă mulțumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar social-democrat și umanist)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

 
Eugeniu Constantin Florescu

Dau cuvântul domnului senator Eugeniu Florescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare.

 

Domnul Eugeniu Constantin Florescu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Nu vă ascund că mă obsedează câteva întrebări pe care le aud adesea, rostite fiind, mai ales, de către oameni, pur și simplu disperați, în lupta lor cu solicitările terifiante ale vieții cotidiene.

Ei întreabă: dar ce faceți acolo, în Parlament, chiar nu vedeți că sunt atâtea lucruri care nu merg bine? De ce mai sunteți Parlament?

S-ar putea, desigur, o parte dintre acești oameni, exasperați de măcinarea la care sunt supuși zilnic, prin diverse mecanisme ale vieții noastre sociale, să aibă o părere nu tocmai exactă despre rolul Parlamentului.

Totuși viața mă convinge că pe lângă trecerea constantă prin morișca Senatului și a Camerei Deputaților a sute și sute de legi săvârșim o greșeală greu de iertat de către cetățeni.

Ne aplecăm prea puțin asupra problemelor care tulbură zilele românilor.

Pentru ei, faptul că aici, la noi, se adoptă niște acte normative, fie și foarte importante pe plan de stat, nu este suficient. Important ar fi dacă legea le ocrotește sau nu clipele unei existențe tot mai mult lipsite de orice fel de orizont.

Ei, bine, de prea multe ori nu le ocrotește. Această ocrotire lipsește, și exemplele sunt deosebit de numeroase. Nu mă mai refer la faptul că, după 1989, zeci de mii de oameni, tineri îndeosebi, au fost lăsați complet descoperiți în fața imposibilității materiale de a-și procura o locuință, că milioane de oameni au ajuns să nu mai aibă, practic, ce mânca, nici la faptul că bătrâni fiind, milioane, tremură pentru fiecare pastilă care le mai prelungește prezența pe pământ.

Nu mă refer aici la acele măsuri care cer bani, ci la situații care nu au pur și simplu nici o justificare ca să-i pună mereu și mereu pe concetățenii noștri în situații degradante.

Am să dau câteva exemple dintre acestea și am să încep cu unul dintre cele mai banale.

O familie și-a schimbat adresa și vrea să obțină, contra plată, un loc de parcare pe stradă pentru mașina proprie, pentru a nu se mai chinui la fiecare plecare și venire de acasă să găsească un loc.

Necrezând în niște plângeri concrete care mi s-au adresat, plângeri care păreau aproape inversate și care descriau ca aberant întregul sistem de organizare a activității de obținere a unui asemenea loc, am urmat personal, la început fără a se ști că sunt senator, traseul unei alte cereri de acest fel.

Concluzia: organizarea aprobărilor de locuri de parcare este, într-adevăr, halucinantă, în București. Ori vrei să construiești o uzină ori ai nevoie de trei metri pătrați, loc stradal, este același lucru, același traseul. Te prezinți la Primăria Generală pentru a ști ce trebuie să faci,

Primăria Generală te trimite la Direcția străzilor, Direcția străzilor te trimite la Cadastru, unde este o grozăvie, în general, ca să obții o foaie cu o ștampilă, revii la Direcția străzilor, Direcția străzilor convoacă o comisie a Primăriei Generale ale cărei concluzii și decizii le aștepți săptămâni și săptămâni la rând și, în cazul fericit în care ți s-ar aproba cererea ta, treci după aceea la primăria de sector, primărie care te trimite la secția financiară, secția financiară spunându-ți să aștepți A.D.P.-ul să-ți marcheze locul cuvenit.

Aceasta în cazul, repet, în care ai norocul să primești un răspuns pozitiv.

De regulă, însă, ești lovit în frunte cu un anonim "Nu se aprobă!" și trebuie să reiei totul de la capăt pe aceeași filieră instituțională, propunând un alt loc, fără speranța de a ști ce obții.

Întrebarea este: chiar nu se poate rezolva o asemenea situație? Chiar trebuie să facem marile filozofii din lume pentru a-i scuti pe oameni de asemenea alergături și iritări stupide?

Suntem, practic, sub o teroare și acceptăm o teroare asupra cetățeanului într-un mod absolut inexplicabil.

Culmea bătăii de joc la adresa cetățeanului, am cunoscut cazul unei familii care a moștenit o casă și două terenuri, pe o alee, lângă pădurea Băneasa, exact la podul de unde începe orașul Otopeni.

De zece ani, vrând să-și recapete fostele proprietăți, o casă, repet, și două terenuri, această familie nu poate obține o adeverință din care să rezulte pe raza cărei localități se află bunurile lor, în București sau la Otopeni.

De zece ani oamenii sunt trimiși, ca într-un ping-pong al nebuniei, de la Sectorul 1 al Capitalei, la Otopeni, și invers, deși aleea respectivă figurează pe lista străzilor Capitalei.

În acest caz, în care cred că ping-pongul administrativ maschează de fapt o hoție, terenul a fost dat cuiva, m-am dus cu petiționarii la prefectul Capitalei și la domnul ministru Octav Cozmâncă. Mirări, promisiuni de rigoare, promisiuni de rezolvări urgente, 24 de ore, 48 de ore etc.

Concret, familia respectivă a primit, însă, după o lună și ceva de la aceste discuții, oamenii au fost foarte amabili, și domnul Octav Cozmâncă și domnul prefect, să se adreseze din nou Sectorului 1. Exact ce li s-a spus timp de 10 ani.

Cazurile de jignire, până la degradarea omului, sunt, însă, nenumărate.

V-aș răpi prea mult timp ca să vă dau o listă, măcar ca varietate a acestor terori.

Eu vreau să întreb: noi nu putem să tragem, din când în când, măcar, o linie sub toate legile pe care le adoptăm, să ne creăm un spațiu ca să ne dăm seama ce iese din măsurile pe care le adoptăm? Pentru că altfel este absolut inutil.

Repet, oamenii întreabă: ce faceți în Parlament? De ce sunteți în Parlament din moment ce noi suportăm, până la infern câteodată, urmările dezordinii unor neaplicări ale acestor legi.

Sigur, s-ar putea spune: nu este treaba noastră, a Parlamentului, aceasta revine Executivului și administrației locale.

Totuși, stimați colegi, cred că nu facem deloc bine, neorganizând din când în când niște discuții asupra rezultatelor acestor legi pe care le adoptăm aici și asupra modului în care trăiesc oamenii.

Nu se poate să-i lăsăm sub aceste terori continue, continue sub diverse forme.

Murdăria, drogurile, toate celelalte terorizează populația Capitalei într-un mod indiscutabil. Povestea cu gropile este una singură dintre ele.

Lumea, repet, are pretenții de la noi să fim un Parlament al liniștii, al bunăstării și al satisfacției celor care ne-au ales în acest forum.

Fac din nou apel pentru a transforma Parlamentul, inclusiv Senatul nostru, și în momente în care să ajungem la concluzia, pozitivă sau nu, asupra acțiunilor noastre, altfel totul este în van. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare.)

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

 
   

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 10 decembrie 2019, 16:58
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro