Plen
Ședința Camerei Deputaților din 20 mai 2003
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.62/30-05-2003

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
22-10-2018
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2003 > 20-05-2003 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 20 mai 2003

  1. Intervenții ale deputaților:

 

Ședința a început la ora 8,20.

Lucrările au fost conduse în prima parte de către domnul Corneliu Ciontu, iar în cea de-a doua parte de către domnii Viorel Hrebenciuc și Ovidiu cameliu Petrescu, vicepreședinți ai Camerei Deputaților, asistați de domnii Constantin Niță și Nicolae Leonăchescu, secretari.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineața!

Doamnelor și domnilor deputați,

Începem ziua de astăzi cu secvența dedicată intervențiilor deputaților.

 
Liana-Elena Naum - declarație cu titlul Poarta spre lume;

O invit la microfon pe doamna deputat Liana Naum. Va urma domnul deputat Damian Brudașca.

 

Doamna Liana-Elena Naum:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Astăzi, înainte cu o zi de Sfinții Împărați Constantin și Elena, cred că se cuvine să spunem un "La mulți ani!" orașului Constanța, care mâine are zi de sărbătoare.

Declarația mea politică de astăzi se numește "Poarta spre lume" și voi trata acest subiect - municipiul Constanța, ca Poartă spre lume.

Datorită poziției sale geografice, Constanța, centru urban de primă mărime al României, fiind cel mai important și mai mare port al țării, al patrulea în Europa, a fost favorizată datorită dezvoltării economice, încă din secolul VII, când coloniștii greci din Milet au întemeiat Cetatea Tomis. Recunoscuți ca buni comercianți și navigatori, au fructificat din plin poziția orașului, având acces la Marea Neagră și stabilind legături comerciale intense între cetățile și porturile din Marea Neagră și Marea Mediterană.

Deși a fost ocupat de romani, Tomisul a fost protejat, deoarece reprezenta un punct puternic comercial. Ulterior, în secolele X-XIII, se intensifică activitățile comerciale pe țărmul nord-vestic al Mării Negre, vechiul port al cetății fiind folosit de flota bizantină și menționat în hărțile de navigație.

Primele amenajări portuare, moderne, însă, au început în 1858, fiind executate de o compania engleză, construcțiile durând câțiva ani, realizând un port de mici dimensiuni. Un mic adăpost - 200 metri de dig, 200 metri de chei de lemn, un bazin cu apă și circa 4 hectare, câteva magazii și linii ferate, acesta era Portul Constanța în 1878.

Mihail Kogălniceanu, în 1878, adresa în Camera Deputaților un apel națiunii române, acela de a urmări construcția unui port și care "va fi, să mă credeți, plămânii României, prin care aceasta va respira - și acesta va fi Constanța".

Construcția acestui obiectiv a fost rezultatul eforturilor financiare ale Guvernului Român. Abia în 1896 s-a pus piatra de temelie, iar în 1909 a fost făcută inaugurarea, Anghel Saligni aducând un aport considerabil în tot ceea ce se numea nou pentru construcții și tehnologie.

Între 1897-1901, în urma modernizării, portul Constanța devine principalul port al țării și un centru comercial important. La serbările columbiene din 1892, Bricul Mircea și Crucișătorul Elisabeta participă, sub pavilion românesc, pentru a arăta că România este deja o forță navală.

După 1919, lucrările de modernizare ale portului vor continua, fiind întrerupte în 1916, ca urmare a ocupației Puterilor Centrale. În perioada interbelică, portul Constanța s-a dezvoltat considerabil, ajungând să depășească, din punct de vedere al traficului, renumite porturi ale Europei, precum Genova și Bordeaux.

După 1958, portul Constanța a fost înzestrat cu utilaje moderne, care puteau face față traficului intens de mărfuri. Astfel, era imperios necesară construirea unui al doilea port maritim, construcția lui începând în 1978. Portul Constanța-Sud este singurul port al Europei legat cu Dunărea, acesta fiind un avantaj, complexul portuar Constanța și Canalul Dunăre-Marea Neagră având o importanță deosebită, facilitând legăturile cu țările din Europa.

Prin mărimea, capacitatea și calitatea instalațiilor moderne, portul Constanța poate rivaliza cu oricare port european din cele aproximativ 200 de porturi ale lumii, el ocupând un loc de frunte. Însemnătatea portului se oglindește prin existența liniilor de navigație, volumul livrărilor de mărfuri crescând anual.

De curând, s-a lansat noul portal al portului Constanța și se permite astfel accesul la informațiile portuare, tarifele practicate, buletinul informativ al navelor, specificul activităților agenților economici.

Dacă Serviciul Maritim Român a jucat un rol important în bunul mers al curselor de pasageri, la ora actuală, tradiția s-a reluat: Căpitănia Zonală Constanța, Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" Constanța și Ministerul Turismului au preluat acest rol, reușind să creeze facilități pentru desfășurarea în bune condiții a croazierelor. Astfel, portul Constanța devine și mai important. În curând, 1.000 de turiști din Europa și America vor fi prezenți în Constanța, prilej cu care vor vizita frumosul nostru oraș, litoralul și obiective turistice din județ.

Portul Constanța este un port multinodal, care poate oferi toate posibilitățile de transport maritim, fluvial și pe calea ferată, permițând și transportul de marfă, devenind Poarta spre lume, o fereastră larg deschisă spre toate țările lumii, prin care se desfășoară traficul pe calea apei, accent deosebit punându-se pentru țările Europei.

Prin grija Guvernului Năstase, s-a instituit un proces de industrializare-informatizare și, cu siguranță, portul Constanța va contribui la acceptarea României în 2007 ca membru al Uniunii Europene și va deveni o poartă spre Europa.

"La mulți ani, Constanța!"

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

"La mulți ani, Constanța!"

 
Damian Brudașca - intervenție intitulată Din raiul Constanței, în iadul de la Turda;

Dau cuvântul domnului deputat Damiam Brudașca. Va urma domnul Florin Iordache.

 

Domnul Damian Brudașca:

Dați-mi voie, domnule președinte, ca, în început, să adresez și eu "La mulți ani!" orașului de la Dunăre.

Eu nu voi fi atât de tonic, ca și colega mea. Eu vă voi invita, "Din raiul Constanței, în iadul de la Turda". Mi-am intitulat astfel această declarație politică, pentru că Turda este, în momentul de față, conform unor estimări neoficiale, cel mai periculos depozit de reziduuri toxice din țară.

Problema deșeurilor toxice din zona Turzii nu a fost rezolvată încă, deși în ultimii ani au izbucnit mai multe scandaluri de amploare.

În cursul anului trecut, am adresat mai multe interpelări atât primului-ministru, cât și Ministerului Apelor și Protecției Mediului, dar toate acestea s-au dovedit a fi inutile, datorită birocratismului și modului de-a dreptul curios în care este abordată chestiunea. Tot anul trecut, de mai multe ori s-a vorbit despre faptul că Guvernul ar fi alocat 35 miliarde de lei pentru rezolvarea problemei de la Turda, dar banii n-au mai ajuns, până în momentul de față, la destinație.

Oricum, pe nimeni n-a interesat să facă un studiu de fezabilitate pentru punerea în siguranță a substanțelor toxice. Cel mai mare pericol îl constituie consumarea alimentelor sau a produselor animaliere care au intrat în contact cu hexaclorciclohexan sau DTT, după expresia populară, pentru că au un efect cancerigen. Primele semnale de comercializare ilegală a reziduurilor toxice au apărut prin 1995. Un an mai târziu, poliția a descoperit mai multe tone de substanțe toxice comercializate sub formă de insecticide în zona Moldovei și a Brașovului. Deșeurile proveneau din depozitele amenajate în subsol, în anii în care, la Uzinele Chimice Turda, se producea insecticidul lindan, care era izomerul sau gama-activ al HCH-ului.

Produs între anii 1954-1983, lindanul reprezenta circa 12,5 până la 34,5% din HCH-ul produs la Turda, ceilalți izomeri - denumiți inactivi - fiind depozitați în subsol.

În prezent, se cunosc șase asemenea depozite, dintre care trei sunt cele mai periculoase. Conform unor estimări ale specialiștilor, aici ar fi depozitate circa 15 mii de tone de reziduuri toxice. Folosit pentru combaterea dăunătorilor, stropirea plantelor sau tratarea animalelor bolnave, HCH-ul ajunge să contamineze organismul uman prin intermediul alimentelor vegetale sau al produselor animaliere. În timp, apare riscul îmbolnăvirii de cancer și ar putea apărea, totodată, malformații la nou-născuți.

În anul 1999, substanțele depozitate în pământ au făcut obiectul unui dosar penal. Doi ani mai târziu, a izbucnit scandalul laptelui. În județul Cluj, Direcția sanitar-veterinară a dispus sistarea colectării laptelui din 14 localități ale județului, după ce s-a descoperit că era contaminat cu pesticide din zona Turzii.

Măsuri similare s-au luat și în alte județe din Transilvania, în județul Sălaj descoperindu-se că produsele lactate conțineau substanța toxică, foarte periculoasă în urma tratării animalelor, de râie sau păduchi, cu inactiv, adică DTT-ul de pe meleagurile turdene. Inactivul a fost sesizat și în produsele unei societăți din județul Bistrița, care exporta caș în Italia pentru prepararea celebrei brânze "Mozzarella", încă din toamna anului 2000.

Deși autoritățile au promis că vor asigura paza zonelor în care sunt depozitate substanțele toxice, vorbele au fost repede uitate, imediat după ce scandalul și-a mai pierdut din consistență. Țiganii continuă să răscolească după DTT, pe care apoi îl comercializează la țărani. Comercializarea DTT-ului atinge cotele cele mai înalte în perioada primăverii. Anul trecut, la o razie a poliției efectuată pe Strada Margaretelor, locuită în marea majoritate de țigani, au fost confiscate nu mai puțin de 600 kg de inactiv. Substanța era pregătită pentru a fi comercializată în diverse zone din țară.

Anul acesta, nu s-a emis nici un comunicat din partea poliției sau autorităților locale, care să facă referire la substanța inactivă.

În aceste condiții, practic, nu știm dacă legumele sau laptele cumpărat nu cumva conțin urmele substanței cancerigene.

O investigație amplă de laborator ar putea prezenta concluzii șocante pentru populație. Probabil, de aceea se preferă să se aștearnă tăcerea peste acest subiect.

În aceste condiții, problema inactivului rămâne una deschisă, chiar dacă este trecută sub tăcere de autorități, cu atât mai mult cu cât nu a fost găsită nici o soluție până în momentul de față.

Conform unor surse neoficiale, distrugerea pesticidelor depozitate în zona Turzii ar necesita cheltuieli cifrate la circa 30 milioane de dolari - o sumă care depășește imaginația multora.

Problema inactivului nu este singura moștenită de la defunctele uzine chimice. În incinta fostei societăți turdene, sunt depozitate în condiții improprii, adică în aer liber, circa două tone de mercur. Într-o altă zonă se află deșeuri de mercur după care răscolesc cei care doresc să facă un ban de pe urma comercializării produsului foarte toxic. Nimeni nu și-a pus problema ce se poate întâmpla în cazul în care se formează vapori de mercur în atmosferă, pentru că se știe că mercurul este o substanță evaporabilă, iar vaporii de mercur pot fi fatali organismului.

O altă problemă este cauzată de sulfocianura de potasiu depozitată într-o fostă clădire a Uzinei Chimice Turda încă de la începutul anilor '70. Compusul chimic respectiv face parte din categoria rodanurilor care sunt substanțe chimice de gradul 1 de toxicitate.

Conform unor evidențe din februarie 1992, la Uzina Chimică existau 68 tone de sulfocianură de potasiu. Cantitatea a fost ștearsă din evidențele contabile la finele anului 1992, pentru că nu mai prezenta calitățile necesare scoaterii la vânzare. Substanța este deosebit de periculoasă pentru că, în combinație cu acidul sulfuric, poate da naștere unui gaz asemănător celui denumit ciclon D, gaz care a fost folosit de naziști în camerele de gazare.

Subiectul inactivului a fost trecut pe linie moartă, după ce anii trecuți s-au făcut tot felul de seminarii pe probleme de mediu la Turda, având ca subiect tocmai depozitele cancerigene existente în subsol. Asta nu înseamnă că pânza freatică și solul nu pot fi afectate, sau că substanța cancerigenă nu poate ajunge în organismul nostru prin intermediul legumelor sau al produselor animaliere comercializate pe piață. Numai dacă am crede în soluția struțului, soluție adoptată și de actualul Guvern prezidat de domnul Adrian Năstase, care are impresia că, dacă-și bagă capul în nisip și nu mai vede nimic, atunci putem crede că pericolul de la Turda ar trece.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

 
Florin Iordache - intervenție intitulată Leonard Doroftei, un român adevărat;

Dau cuvântul domnului deputat Florin Iordache. Va urma domnul Ștefan Baban.

 

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Intervenția mea de astăzi se intitulează "Leonard Doroftei, un român adevărat".

Duminică dimineață, ca foarte mulți dintre cetățenii acestei țări, am urmărit meciul dintre Doroftei și Spadafora, desfășurat la Pittsburgh, pentru unificarea Centurilor la box.

Specialiști sau nespecialiști, români sau americani, s-a văzut clar că Doroftei trebuia declarat câștigător, însă, arbitrii au văzut altceva. Doroftei a meritat victoria, însă nu s-a dorit să-i fie atribuită aceasta.

Despre meci și rezultatul său s-a scris și probabil se va mai scrie mult timp de acum încolo.

Doroftei - împotriva tuturor, înfășurat în tricolor, ca un român adevărat - a declarat cu mândrie că a venit să-și facă datoria, refuzând demn să comenteze arbitrajul, lăsându-ne pe noi să apreciem aceasta.

Prin tot ceea ce a făcut Doroftei în timpul luptei și după aceasta, ne-a făcut pe noi, cei de acasă, să fim mândri că suntem români, să se vorbească la superlativ de România, iar Doroftei să intre definitiv în galeria marilor campioni.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

 
Ștefan Baban - declarație cu titlul Un vis devenit realitate;

Dau cuvântul domnului deputat Ștefan Baban. Va urma domnul deputat Napoleon Pop.

Domnul deputat Sonea depune la secretariat declarația politică.

 

Domnul Ștefan Baban:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

"Un vis devenit realitate".

În acest an tumultuos, plin de scandaluri politice și economice, de asumări continue de responsabilități guvernamentale, de lipsuri și suferințe ale cetățenilor acestei țări, o rază de soare a venit să ne descrețească frunțile: după 13 ani de incertitudini și contradicții, Tratatul politic de bază româno-rus a devenit o realitate prin parafarea lui de către miniștrii de externe ai celor două țări. De ce am spus că este o rază de lumină, mai ales că este un document politic și nu unul preponderent economic, care să asigure sau să restituie relansarea economică a țării noastre pe imensa piață rusă? Pentru că, deși un tratat politic între două state nu este obligatoriu, semnarea unui document de asemenea natură implică angajarea țărilor respective în direcționarea politicii fiecăreia față de cealaltă, amplificarea și aprofundarea colaborării dintre ele pe o perioadă îndelungată.

Toată lumea știe că, în ultimul deceniu, colaborarea dintre cele două state s-a redus drastic - noi așteptând americanii, iar Rusia încercând să ne arate cât de ireale sunt dorințele noastre. Dacă adăugăm și pierderea unei bune părți din piața de desfacere a țării, vecinii, precum și neînțelegerile care provin din aspectele controversate ale trecutului istoric, ne dăm seama că documentul semnat la București este unul dintre cele mai importante momente politice post-decembriste în relațiile României cu Noua Rusie.

Documentul sus-menționat stabilește bazele juridice ale colaborării dintre cele două țări și exprimă voința de a clădi un sistem eficient pentru amplificarea acestor relații, fiind un act pragmatic, plin de echilibru politic și evidențierea orientării în perspectivă.

Semnarea acestui document în acest moment este și mai importantă dacă avem în vedere că vecinul nostru din Răsărit a avut în ultimii 10 ani alte priorități politice interne și externe: asigurarea liniștii și unității republicilor ce formează Rusia, normalizarea și dezvoltarea raporturilor politice și economice cu țările "inamice" din perioada războiului rece, asigurarea și păstrarea climatului de pace în arealul politic și geografic subordonat, întărirea calității de mediator pentru zonele "fierbinți" de pe glob și, nu în ultimul rând, menținerea pe scena politică internațională ca o supraputere.

De ce consider că acest vis a devenit realitate? Pentru că este normal și firesc să ai relații amiabile cu vecinii tăi - și mai ales cu uriașul tău vecin din Est -, deși au fost momente când grupuri de interese nu au dorit acest lucru, bătând monedă pe cei peste 50 de ani de îndrumare comunistă. Pentru că, lăsând deoparte ambițiile și orgoliile, ambele state au răspuns semnalelor venite din partea politicienilor din Occident și din SUA, care au militat pentru normalizarea relațiilor dintre cele două țări, astfel încât acest document a depășit cadrul relațiilor bilaterale, căpătând o semnificație europeană. Și, mai ales, pentru că acest tratat politic deschide calea cooperării economice dintre cele două țări, contribuind sigur la creșterea potențialului economic al României și, implicit, la atingerea criteriilor necesare integrării în Uniunea Europeană și - cine știe? - poate că, după acest vis devenit realitate, vor mai urma și multe altele ...

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc și eu.

 
Napoleon Pop - referire la Codul muncii;

Dau cuvântul domnului deputat Napoleon Pop. Va urma domnul deputat Marin Cristea.

 

Domnul Napoleon Pop:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Mă voi referi la Codul muncii.

Ca de obicei, după momentul festiv al asumării răspunderii Guvernului pe Codul muncii și al propagandei aproape implacabile privind succesul reglementării pentru tranziția românească, trebuie să vină, din nou, organismele internaționale - FMI și Banca Mondială - să ne spună că legea de reglementare a raporturilor de muncă nu corespunde necesităților.

Mai mult, patronatele care au primit aproape tacit noul Cod al muncii, ca semn al unei aprobări, constată după două luni de aplicare că, deși au semnat o înțelegere cu Guvernul, nu și-au regăsit observațiile în noua reglementare, iar punerea în aplicare a acesteia a devenit un infern.

Din cele 3 milioane de convenții civile, numai 500.000 s-au transpus în contracte de muncă pe perioadă determinată, restul îngroșând munca la negru.

Îmi permit să evoc aceste lucruri acum, întrucât propunerea legislativă a PNL a unui Cod al muncii din 2001, sau demersurile privind sesizarea Curții Constituționale și scrisoarea adresată Președintelui României de a stopa o legislație care nu are nimic în comun cu realitățile politice, sociale și economice, fie au rămas fără nici un răspuns, fie s-au încheiat cu aceleași concluzii triumfaliste ale guvernării.

Suntem din nou într-o realitate în care, în cadrul legislativului, puterea refuzând un dialog profesional și constructiv cu opoziția, va trebui să ne conformăm unei expertize terțe, demonstrându-se - a câta oară? - că noi, cei din această țară, nu putem să ne facem singuri ordine. Și acest lucru se întâmplă tocmai într-un domeniu prin care ar fi trebuit să punctăm definitiv că am trecut de la relațiile de producție socialiste la cele de economie de piață, în care numai libera inițiativă și munca bine motivată sunt creatoare de valoare adăugată.

Actualul Cod al muncii - exclusiv social-democrat, cum a afirmat ministrul de resort - face abstracție de aceste realități, întorcându-ne și mai bine de unde am plecat.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc și eu.

 
Marin Cristea - prezentarea unui caz de corupție în județul Giurgiu;

Dau cuvântul domnului deputat Marin Cristea. Va urma domnul Ludovic Mardare.

 

Domnul Marin Cristea:

Stimați colegi,

Vă prezint o declarație politică.

Președintele Partidului Național Liberal, domnul Theodor Stolojan, nu scapă nici un prilej să se vaite de presiunile politice din partea Partidului Social Democrat, la care-i sunt supuși colaboratorii, neștiind, "poate", că unii dintre aceștia, deși au devenit liberali ascunzându-se de rigorile legii pentru diferite infracțiuni, continuă să încurajeze sau să desfășoare acțiuni ilegale de tragere de foloase necuvenite.

Unul dintre aceștia - primar al municipiului Giurgiu și președintele Organizației Partidului Național Liberal a județului - este așa de "presat", încât, într-o perioadă de numai 16 luni de zile, împreună cu alți 8 subalterni, au creat un prejudiciu municipiului de peste 7 miliarde de lei prin fals, uz de fals și distrugere de înscrisuri.

Camera de Conturi a județului Giurgiu a încheiat de curând verificarea financiar-contabilă a veniturilor încasate de primărie, din taxe ecologice, într-o perioadă de 16 luni de zile, constatând și dovedind delapidarea a peste 7 miliarde de lei, sesizând, totodată, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu care, după analiza dosarului cauzei, l-a înaintat Inspectoratului de Poliție al județului pentru declanșarea cercetării penale.

După primele cercetări, au fost reținute preventiv trei persoane câte 30 de zile și o persoană pentru 24 de ore, din cele nouă răspunzătoare de crearea prejudiciului.

Am convingerea că acest caz va constitui o lecție și pentru domnul Theodor Stolojan, precum și pentru toți susținătorii celor certați cu legea, iar Poliția și Justiția vor aplica, fără menajamente, legea în spiritul preocupării generale de luptă împotriva corupției și a grupurilor de interese, care nu au întârziat să exercite adevărate presiuni și în acest caz penal.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

 
Ludovic Mardari - declarație politică cu titlul Aberații legislative marca PSD;

Are cuvântul domnul deputat Ludovic Mardari. Se pregătește domnul deputat Puiu Hașotti.

 

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule președinte,

Declarația mea politică de astăzi ar putea avea titlul "Aberații legislative marca PSD".

Vineri, 16 mai a.c., am participat la întâlnirea cu sindicatele din județul Timiș. A fost supusă dezbaterii aberația legislativă, datorată Guvernului, conform căreia toți consumatorii de energie electrică - persoane fizice sau juridice - devin și plătitori de taxă radio-TV, indiferent dacă dețin sau nu astfel de aparate.

Sindicaliștii au declarat că nu mai acceptă postura de cobai pentru experiențele făcute de Guvern, cu scopul de a mai smulge niște bani de la populație, ca și cum taxele și impozitele deja percepute n-ar fi suficient de mari. În consecință, s-a trecut la strângerea de semnături, ca protest față de ordonanța cu pricina.

Pe de altă parte, s-a invocat necesitatea adoptării unui act legislativ, conform căruia abonații la televiziunea prin cablu să plătească doar la societatea comercială cu care au încheiat contract, urmând ca Televiziunea Română să încaseze sumele cuvenite de la aceasta. O astfel de prevedere ar fi corectă, eliminând dubla taxare pentru același serviciu. Bineînțeles, este necesară și o verificare riguroasă a societăților de cablu care, periodic, cresc în mod arbitrar tariful lunar, în dolari sau euro, deși numărul de programe scade, în loc să crească.

Pentru Executiv, nu sunt de interes astfel de măsuri constructive, realiste. Preferă să întindă coarda, provocând nemulțumiri, tratând populația cu dispreț, ca pe o turmă ușor de condus. Se pare că guvernanții au cam lipsit la orele de istorie. Altfel, ar fi știut că, pentru a avea liniște în cetate, împărații romani se conduceau după deviza: "panem et circences", oferind populației, în mod gratuit, atât pîine, cât și circ.

Admitem cu destul de multă îngăduință că jumătate din această deviză este respectată de actuala Putere, prin asigurarea unei pâini amare celor mai năpăstuiți cetățeni din țară. Mă refer, desigur, la Legea venitului minim garantat. Vorbeam de îngăduință, deoarece această lege nu se aplică riguros, fiind invocată sărăcia fondurilor.

Rămâne în discuție cealaltă jumătate a devizei amintite: circul (a se citi radioul și televizorul). Dacă împărații romani îl ofereau gratuit, guvernanții români din zilele noastre vor să fie plătit cu vârf și îndesat, chiar și de cei care nu beneficiază de el. După cum constatăm, foștii chiulangii de la școală, dintre care, în prezent, unii ne guvernează, pot face lucrurile cel mult pe jumătate.

Lăsând deoparte persiflarea, ar trebui ca Guvernul să nu mai ocolească Parlamentul când inițiază proiecte legislative. În mod cert, s-ar reduce substanțial numărul așa-ziselor "erori legislative", excesiv de frecvente în ultima perioadă. Scuzele oferite prin acuzațiile aduse unor salariați din ministere care ar fi comis greșeli, nu sunt de acceptat, chiar dacă persoanele în cauză au fost deja sancționate. Aberațiile strecurate în textele legislative, prin care se prevăd suplimentări de taxe și impozite, nu trebuie interpretate ca simple greșeli. Ele fac parte din strategia Puterii actuale care încearcă, prin orice mijloace, să pună noi biruri. Dacă populația și mass-media nu au reacționat cu suficientă vehemență împotriva unor asemenea exagerări, încasarea noilor biruri începe să se deruleze, trecerea timpului conferindu-le chiar și o anume legitimitate. În cazul în care nu ține figura, deoarece valul de nemulțumiri este mult prea mare, există justificări pentru a corecta prevederile legislative aberante.

Închei, afirmând că partidul de guvernământ nu pare a fi destul de conștient nici măcar de faptul că data viitoarelor alegeri generale se apropie, nu se îndepărtează.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

 
Cornel Știrbeț - declarație politică intitulată Guvernarea partidului-stat;

Dau cuvântul domnului deputat Cornel Știrbeț. Va urma domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman.

 

Domnul Cornel Știrbeț:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Am intitulat declarația politică de astăzi "Guvernarea partidului-stat".

În ultimii doi ani și jumătate, statul, sub guvernarea PSD, a căpătat trăsăturile statului de tip fanariot. Viața românului a devenit o cursă contratimp, marcată de taxe și impozite împovărătoare. Stau mărturie ultimele "invenții" în materie de fiscalitate: "taxa pe țeavă", aberanta idee ca proprietarii de apartamente debranșate să plătească așa-zisa căldură degajată prin țevi, și "taxa pe informație", impusă prin includerea contravalorii abonamentelor radio-tv pe factura de energie electrică, pentru orice posesor sau nu al unui receptor.

Nu seamănă această manieră de a forța contribuția cetățenească la veniturile statului cu impunerea birurilor pe fumurile caselor țărănești din vremea domnitorilor fanarioți? Guvernanții nu par să țină cont de suferințele și greutățile populației. Dacă ne aducem bine aminte, exact acest tip de comportament l-a adus pe Ceaușescu în fața plutonului de execuție.

Românii se descurcă cum pot, la limita sărăciei, visând la o normalitate existențială ce este însă amânată din generație în generație. PSD știe că oamenii săraci nu pot vota schimbarea. În acest timp, succesele externe sunt, ca pe vremea lui Ceaușescu, lait-motivul triumfalismului și aroganței guvernanților. În realitate, avem de-a face cu cea mai demagogică politică postdecembristă, fundamental influențată de clientelismul mafiot al reprezentanților PSD. Cât de bine sună astăzi una dintre cele mai inspirate definiții ale Mafiei, ce aparține judecătorului Giovanni Falcone, asasinat în 1992! "Mafia constituie o lume logică, rațională, funcțională și implacabilă, mult mai logică, mai rațională, mai funcțională și mai implacabilă decât statul. Mafia este o articulație a Puterii. (...) Mafia se dezvoltă datorită statului și își adaptează comportamentul față de acesta".

Guvernul Adrian Năstase ne vinde "indulgențe" pe seama unui viitor incert. Ne "iartă" chiar și de păcatul lenei, indolenței și lehamitei sociale, pe seama consumului de promisiuni fumigene despre integrarea în Uniunea Europeană și NATO. Dar Uniunea Europeană și chiar partenerul nostru strategic, Statele Unite ale Americii, semnalează grava situație în care a ajuns țara sub "ocupația" oligarhiei corupte a PSD, ceea ce îndoliază dosarele integrării euro-atlantice. Guvernanții noștri ignoră însă atât principiile democratice, cât și realitatea ce acumulează o nervozitate socială asemănătoare celei din 1989.

Astăzi piața neagră a atins procente alarmante, întreprinzătorii mici și mijlocii simt pericolul falimentului și se dau de ceasul morții să-și onoreze dările către stat. Fostele întreprinderi socialiste, cele mai multe privatizate în beneficiul clienților PSD, au debite enorme neonorate către stat. Pe acest fond, încă de la preluarea mandatului, guvernanții actuali au pornit ofensiva descurajării oricărei forme de opoziție, politică, sindicală, civică, inclusiv mediatică. Teoretic, aceste opoziții există, în fapt, cuvântul lor seamănă cu lătratul la lună. Dominația parlamentară PSD-PUR-UDMR trimite în derizoriu orice tentativă a Opoziției de a aduce corecții la inițiativele Puterii. Mișcările sindicale au fost "anesteziate" prin cooptarea liderilor în structurile politice și de afaceri. Iar mijloacele media sunt tot mai docile față de partidul-stat, din rațiuni economico-financiare. Este de notorietate controlul PSD asupra celor mai multe mijloace de comunicare în masă.

Așadar, chiar dacă "pe hârtie" există oponenți, adevărul este că PSD face ce vrea și pe cine vrea. În toate pozițiile și toate opozițiile. Deunăzi, după alegerile parțiale din unele localități, spectrul pesedizării României a fost prezentat de către secretarul general Cosmin Gușă, drept o perspectivă înfloritoare. În realitate, unde vom ajunge? La o singură destinație: compromiterea democrației și instalarea la putere a oligarhiei cripto - comunisto - securiste, ascunsă sub faldurile unui partid-stat cu aere social-democrate.

Trăim cea mai neagră perioadă în care România putea să ajungă în timpul tranziției de la comunism la capitalism. La aproape 14 ani de la revoluție, suntem conduși de o elită politică mai "canalie" decât elita ceaușistă și mai fără scrupule decât cea dejistă. Motive suficiente să fie agresivă și speriată de o eventuală pierdere a alegerilor din 2004, ceea ce, dacă românii se vor trezi la timp, se va și întâmpla.

După "spălarea ideologică" a mentalităților, pe care i-a administrat-o dictatura comunistă, România de astăzi suportă jugul interdependenței ilicite dintre politica partidului-stat și o economie de piață în formare, pe care numai din interese geostrategice unii se grăbesc să o considere funcțională.

Vă mulțumesc.

 
Becsek-Garda Dezideriu Coloman - despre dificultățile cu care se confruntă ocoalele silvice particulare în exploatarea pădurii;

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Becsek-Garda Dezideriu Coloman, va urma domnul Adrian Ionel.

 

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

În ziua de 12 mai 2003, pe terenul composesoratului "Zetea" a început să ardă o plantație de 5 ani, în locul numit "...getvész" pe o suprafață de 70 de ha. Personalul silvic al ocolului particular "Liban", membrii composesoratului "Zetea", agenții economici forestieri, sprijiniți de pompieri militari și civili, de jandarmi și polițiști au trecut imediat la organizarea stingerii și izolării focarelor de incendiu. Prefectul și reprezentanții organelor silvice de stat au făcut declarații neîntemeiate, fără să cunoască situația reală din zona afectată. Ei au afirmat că ocoalele proprii exploatează pădurea fără să-și facă datoria în asemenea situații critice. Ei au fost învinovățiți de delăsare și de neseriozitate în lupta pentru oprirea calamității.

Însă reprezentanții ocoalelor de stat și cei de la prefectură nu au cerut informații de la proprietari și de la administrația silvică proprie, cu toate că la o distanță de 300 de metri de la drumul forestier au lucrat 3 TAF-uri ale agenților economici forestieri, sub îndrumarea conducerii composesoratului, a personalului silvic particular pentru stingerea și localizarea focului. Ei au declarat că nimeni nu se preocupă cu oprirea calamității.

Contrar celor declarate, populația din zonă a reușit să stăpânească situația într-un timp record, cu toate că locul incendiului se găsește la o distanță mare de așezările rurale și erau condiții de vânt deosebit de puternic, care era propagator de foc.

De ce este folosită această calamitate pentru a lovi în structurile silvice proprii? De ce nu au venit să-i ajute la stingerea focului cei de la direcția silvică? Aceștia însă au comunicat ministerului o pagubă fără nici un fond, bazată pe presupuneri. Mai mult chiar, i-au denunțat ministrului Ilie Sârbu pentru distrugerea unui teren cu vegetație forestieră de la Brădești, unde ocolul silvic de stat, sub conducerea domnului Bănucu, nu și-a făcut datoria privind paza pădurii. Sper că adevărul va ieși la iveală, și cei care au dezinformat ministerul și opinia publică vor fi pedepsiți.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc și eu.

 
Adrian Ionel - afirmarea faptului că suntem un model de stabilitate etnico-socială; Dau cuvântul domnului deputat Adrian Ionel și va urma domnul Lucian Bolcaș.
 

Domnul Adrian Ionel:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Când vorbim despre dezvoltarea democratică a României nu trebuie să se înțeleagă că suntem desăvârșiți în acest domeniu. Mai sunt încă multe de învățat. Și nu ne putem compara cu țările care au în spate o tradiție seculară de democrație și cultură civică aprofundată.

Nu la aceleași concluzii am ajunge însă dacă am compara nivelul dezvoltării noastre democratice cu țări de care ne leagă mai multe, de la proximitatea geografică până la similitudini de destin istoric.

În acest context, cultura democratică a societății românești nu este cu nimic inferioară în raport cu cea existentă în alte state. Dimpotrivă, putem afirma că suntem un model de stabilitate etnico-socială, de toleranță și respect pentru diversitate. De altfel, trebuie să fim conștienți că multiculturalismul și conviețuirea pașnică între etnii diferite dă naștere mai degrabă la o empatie culturală și lingvistică decât la izolare.

Realitatea, o realitate care evoluează sub ochii noștri, o dovedește din plin. Toată lumea știe că pe suprafețe întinse din Transilvania bilingvismul este foarte răspândit între oameni, între români și maghiari deopotrivă. Acestea sunt zonele cu cel mai scăzut pericol de conflict pentru că există o permanentă experiență a conviețuirii. Probleme pot apărea, dar întotdeauna vor fi rezolvate cu calm, echilibru și maturitate.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc și eu.

 
Augustin Lucian Bolcaș - scrisoare deschisă adresată Biroului permanent al Camerei Deputaților; Are cuvântul domnul deputat Lucian Bolcaș și va urma domnul Puiu Hașotti.
 

Domnul Augustin Lucian Bolcaș:

Scrisoare deschisă adresată Biroului permanent al Camerei Deputaților.

Mă adresez dumneavoastră în calitate de deputat care înțelege că prestigiul și demnitatea corpului deputaților trebuie respectate și apărate în primul rând prin intermediul Biroului permanent.

Formulez această scrisoare determinat nu atât de înmulțirea criticilor aduse activității parlamentare și parlamentarilor în mass-media, ci mai ales datorită tonului și tendinței pe care acestea au început să le capete.

Consider că presa a semnalat pe bună dreptate deficiențe legate de prezența deputaților la dezbateri sau de modul în care se fac cheltuieli din bugetul Camerei Deputaților.

Nu totdeauna răspunsurile și explicațiile date au fost satisfăcătoare, de multe ori, eludându-se cauza reală a fenomenelor. Astfel, absenteismul de la dezbateri nu reprezintă numai cazuri de totală indiferență față de activitățile parlamentare - cum este situația deputatului Dinu Patriciu - ci și un dezinteres determinat de modul în care modificarea regulamentului împiedică desfășurarea dezbaterilor plenare, cu participarea tuturor.

În ceea ce privește cheltuielile făcute în cadrul și limitele bugetului Camerei Deputaților, consider că a reduce un modern și necesar proces de informatizare în comunicarea lucrărilor nu poate fi explicat numai printr-o meschină "economie de hârtie", neputându-se permite să se persifleze caracterul profund justificat al unor asemenea cheltuieli.

De data aceasta însă, lucrurile sunt mult mai grave, un cotidian central permițându-și, în editorialul său, să vorbească fără echivoc de "Parlamentul proștilor", cu referire la modul de îndeplinire a obligațiilor prevăzute de Legea nr.161/2003.

Dacă acum mai mulți ani etichetarea de "Parlamentul rușinii" avea o conotație politică, de data aceasta ne aflăm în prezența unei jigniri directe și nedemne a întregului corp parlamentar. Mă simt jignit, alături de colegii mei, dar, mai ales, înțeleg că jignirea se repercutează asupra alegătorilor, datorită cărora am cinstea să fiu membru al Camerei Deputaților.

Între a spune "Parlamentul proștilor" și "poporul proștilor" nu există, din punct de vedere al conținutului, nici o diferență.

Este cu atât mai grav cu cât această jignire este adresată parlamentarilor în raport de îndeplinirea de către ei a obligațiilor prevăzute de Legea anticorupție care a fost adoptată la inițiativa exclusivă, prin asumarea răspunderii, a Guvernului. Dacă această lege are atâtea deficiențe, dacă sunt necesare lămuriri ale comisiilor juridice, dacă ea prevede întocmirea unor formulare, dacă permite escamotarea cuantumului exact al averilor ce depășesc 10.000 de euro și, bineînțeles, a colecțiilor de artă, nu este vina parlamentarilor că sunt puși, prin respectarea acestei legi, în situații penibile.

Răspunderea aparține inițiatorului și modului în care acesta a impus adoptarea ei. Dar ascunderea greșelilor executivului pe seama denigrării vieții parlamentare nu poate să fie o metodă admisă într-o funcționare normală și democratică a presei.

Închei menționând că vă solicit întreprinderea demersurilor necesare pentru curmarea acestei stări de lucruri, întrucât nu este vorba de o jignire personală, ci este o jignire adusă întregului corp legiuitor.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

 
Puiu Hașotti - declarație politică intitulată: Distrugerea patrimoniului cultural național; Dau cuvântul domnului deputat Puiu Hașotti.

Va urma domnul Cristian Sandache.

 

Domnul Puiu Hașotti:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Ca și când nu ar fi fost de ajuns, toate relele acestei guvernări care a făcut din România un fel de Columbie și din PSD un fel de Cartel de la Medelin, asupra noastră se mai abat și alte anomalii și vicleșuguri. De data aceasta, nu făcute de PSD-ști cu legitimație de partid, ci de așa-ziși "simpatizanți PSD".

De fapt, în fruntea lor se află cel mai influent om în politica PSD - Constanța, nimeni altul decât Înalt Preasfinția Sa Tedosie - arhiepiscopul Tomisului, cel care l-a impus pe actualul prefect al județului și un apropiat al primului-ministru, prim-ministru care a intervenit direct în numirea sa ca arhiepiscop. Că Înalt Preasfinția Sa Teodosie face zi de zi campanie pentru PSD, că înaltul ierarh are convingeri social-democrate este treaba sa. Că s-a pus pe construirea a zeci de biserici, care, împreună cu alte argumente, să ducă la transformarea Arhiepiscopiei Tomisului în mitropolie, pentru a putea candida la scaunul Patriarhal nu este treaba noastră, ci a Bisericii Ortodoxe Române.

Dar când distruge patrimoniul cultural național, trebuie ca și noi să reacționăm.

Concret, în orașul Constanța, în parcul de lângă gara CFR urmează a se construi o nouă biserică. Fără a avea nici un fel de aviz de descărcare de sarcină arheologică, așa cum prevede legea, nici din partea comisiei județene, nici din partea Ministerului Culturii, la cererea Arhiepiscopiei și încălcându-se grav legea, s-a pornit la săparea fundațiilor unei mari biserici.

Se știa foarte bine că zona este extrem de bogată în morminte elenistice, romane și romano-bizantine. Dintre acestea din urmă, unele sunt creștine, și subliniez acest lucru. Evident că s-au distrus zeci de astfel de morminte, inclusiv creștine. Reputatul arheolog Constantin Chera, doctor în arheologie, s-a așezat în fața buldozerului care decoperta zona. Au fost chemați gardienii publici și Constantin Chera a fost luat pe sus și amenințat cu un dosar penal pentru că ar tulbura liniștea publică. Mai grav este faptul că arhiepiscopia dezinformează opinia publică pretinzând că în zonă nu se află nici un fel de complex funerar. Îi sfătuiesc pe distinșii prelați dacă, din păcate, nu au făcut-o până acum, să studieze următoarele reviste: "Studii clasice" 3/1961, "Pontica" 15/1982 și "Pontica" 16/1983.

Acest fapt se înscrie într-o suită de acțiuni care au provocat distrugeri grave ale siturilor dobrogene cele mai importante: Histria, Callatis, valul mare de pământ, iată acum - Constanța.

Poate că dacă în fruntea Direcției de cultură, patrimoniu și culte din județul Constanța PSD-ul nu ar fi numit o fostă soprană, care se face vinovată nu de rea-voință, ci de crasă incompetență, lucrurile ar fi stat altfel. Am spus cu altă ocazie că Cio Cio San nu are nici o legătură cu Vasile Pârvan.

Întorcându-ne însă la cazul prezentat mai sus, ne întrebăm: Arhiepiscopia Tomisului, depozitare a unui extraordinar patrimoniu cultural a tradițiilor noastre bimilenare pe pământul dintre Dunăre și Marea Neagră, distruge complexe funerare, inclusiv morminte creștine, încălcând pe deasupra și legile laice?

Cât de încurcate sunt căile Domnului? Doamne, ce vremuri trăim!

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

 
Cristian Sandache - intervenție intitulată: Demnitatea suferinței; Dau cuvântul domnului Cristian Sandache, va urma domnul Vlad Hogea.
 

Domnul Cristian Sandache:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Intervenția mea de astăzi se intitulează: "Demnitatea suferinței".

Se cuvine ca indiferent de convingerile noastre politice să avem acel fair play minimal, capabil a ne face să apreciem valoarea, acolo unde ea există.

Pe 20 mai 1914 se năștea în localitatea Bobota din județul Sălaj - Corneliu Coposu, cel care după decembrie 1989, dar mai ales după decesul survenit în 1995, avea să devină un adevărat model de om politic, pe care cetățenii și l-au dorit întotdeauna demn, constant în convingeri, incapabil de grave compromisuri. La 75 de ani, după o lungă experiență carcerală, Coposu reintra în vârtejul politicii. Pierduse aproape totul, în afară de încrederea în virtuțile neamului românesc. Adulat de unii, detestat de alții, și-a păstrat o liniște interioară care l-a făcut imun la răutăți, dar și la laude. Exponent al vechii Românii, credea în forța și perenitatea democrației. Sobru ca un călugăr benedictin, bătrânul ardelean avea totuși un anumit umor amar, pe care știa să-l cultive la momentul potrivit. I s-a spus ulterior "seniorul politicii românești postdecembriste" și nu credem că acest cognomen se depărta prea mult de realitate.

Merită o pioasă aducere aminte, nu numai pentru întreaga sa conduită, ci și pentru dragostea idealistă, covârșitoare, pe care a nutrit-o pentru România, pentru semenii săi.

Omul s-a definit poate pe sine cel mai bine în aceste versuri pe care le-a conceput în anul 1959: "Cât dealul de-ar fi suferința,/ Nădejdea cât bobul de mei,/ Frăția susține credința/ Și dă așteptării temei"./

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc și eu.

 
Vlad Gabriel Hogea - semnalarea unor inadvertențe apărute în articole publicate de cotidianul Adevărul;

Dau cuvântul domnului deputat Vlad Hogea și va urma domnul deputat Cornel Popa. Doamna deputat Leonida Lari a depus la secretariat, la fel domnul deputat Emil Rădulescu, și domnul Eugen Nicolăescu, a cărui voce nu i-o mai cunosc.

 

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

Stimați colegi,

Instituția Parlamentului României a fost atacată în ultimii ani de nenumărate ori, pe drept și pe nedrept. Membrii Legislativului au fost huliți și supuși oprobriului public pentru fapte imputabile lor, altora sau nimănui. Senatul și Camera Deputaților au devenit calul de bătaie al democrației noastre abia înfiripate.

Această campanie murdară de defăimare a Parlamentului a fost dirijată de mai multe forțe interesate în colportarea unor generalizări acuzatoare, iar unul dintre vârfurile de lance a fost, fără doar și poate, cotidianul "Adevărul", care nu mai are nici o legătură cu publicația omonimă fondată în secolul al XIX-lea de Alecu Beldiman.

Nu mai departe decât acum trei zile, într-un editorial semnat de redactorul-șef adjunct Adrian Ursu, se continuă, într-o manieră suburbană, sarabanda injuriilor adresate celor care, buni sau răi, au fost aleși în noiembrie 2000 prin scrutin popular și reprezintă, fiecare în parte, o circumscripție, adică o parte a electoratului român. Domnul Ursu, care nici prin nivelul intelectual, nici prin "calitatea" de fiu al unui nomenclaturist PCR, nu are dreptul moral de a emite judecăți de valoare, consideră că pe frontonul de marmură al Casei Poporului ar trebui inscripționate două cuvinte: "Parlamentul Proștilor", întrucât - susține dânsul - aleșilor "li s-au blocat mințile" și ori sunt "săraci cu duhul" (din moment ce "abia silabisesc un paragraf de lege"), ori "fac pe proștii".

Această atitudine nu este una de frondă (rezultând dintr-un iacobinism reformator), ci una născută din ură și purtând amprenta unui fariseism caracteristic, "directorilor de opinie" ai fostei "Scânteia". Să nu uităm că patronii aceluiași ziar i-au cerut mai demult omului de afaceri Dumitru Puzdrea, actual deputat, nu mai puțin de 40 000 dolari pe lună ca "taxă de protecție"; acesta i-a refuzat politicos și a suferit toate consecințele de rigoare, fiind insultat și calomniat luni la rând. Nu întâmplător, atacul anti - Parlament și anti-PRM se produce în perioada în care în revista "România Mare" este publicat serialul-fluviu al lui Darie Novăceanu, primul director postdecembrist al ziarului "Adevărul", un om de cultură care merită toate felicitările, atât pentru curajul cu care demască jaful practicat de clanul care a pus mâna pe patrimoniul fostului organ al Comitetului Central, cât și pentru talentul literar pe care l-a moștenit, poate, de la Gabriel Garcia Marquez sau Jorge Luis Borges, mari scriitori de limbă spaniolă pe care i-a tradus în românește.

Revenind la Adrian Ursu, remarcăm o obsesie legată de alimentația parlamentarilor! În editorialul amintit, el face aluzie la o posibilă mutare a senatorilor la ".. cantina socială. Cu câțiva ani în urmă, același Ursu scria despre membrii români ai APCE care, vezi Doamne, au absentat la Strasbourg de la programul de lucru pentru a merge "să-și umple mațul" (sic!). Vulgaritatea din frazele generalizante este dublată de o inexactitate vecină cu inconștiența, atunci când se dau exemple concrete.

Exprimându-se în legătură cu posibilele incompatibilități ale unor parlamentari, domnul Ursu o confundă pe doamna senator Maria Ciocan cu colega dânsei, Angela Bălan, atribuindu-i un fictiv post de directoare de liceu. O a doua confuzie gravă este cea dintre subsemnatul și domnul senator Vasile Horga.

Astfel, Adrian Ursu afirmă că sunt băgat în niște "asocieri în participațiune" și că mi-aș fi exprimat public nedumerirea dacă acestea sunt sau nu incompatibile cu calitatea de parlamentar. Trecând peste faptul că nu am nici un fel de afaceri, domnul Ursu ar fi trebuit să știe că, fiind avocat, nu pot desfășura activități comerciale, pentru că aș fi încălcat prevederile "Statutului profesiei de avocat" și aș fi fost imediat exclus din Barou.

Superficialitatea cu care se tratează anumite aspecte delicate și modul în care li se pun oamenilor (fie ei demnitari sau nu!) în cârcă lucruri pe care nu le-au făcut îl descalifică total pe autorul unei asemenea delațiuni publice. Cele 10 episoade din serialul lui Darie Novăceanu vor face, probabil, mai multă lumină asupra celor care duc campanii așa-zis justițiare dar, de fapt, nu sunt altceva decât niște profitori ai vechiului și ai noului regim...

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

 
Cornel Popa - declarație politică privind taxele pentru serviciile publice de radiodifuziune și de televiziune;

Dau cuvântul domnului deputat Cornel Popa, va urma domnul Radu Ciuceanu.

 

Domnul Cornel Popa:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Prezenta declarație politică privește taxele pentru serviciile publice de radiodifuziune și televiziune.

Articolul 40 din Legea nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune, astfel cum a fost modificat prin O.G.nr.18/2003 stabilește imperativ, în cel de-al doilea alineat al său, că "Toate persoanele fizice și juridice cu domiciliul, respectiv sediul în România, sunt obligate să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune în calitate de beneficiari ai acestora".

Articolul 40 din Legea nr.41/1994, prevedea, în redactarea sa inițială (înaintea intrării în vigoare a O.G. nr.18/2003 - 30.01.2003), că doar posesorii de receptoare radio și tv sunt cei obligați la plata taxelor aferente - ceea ce reprezintă un principiu logico-juridic corect.

La cererea cetățenilor, am făcut demersuri în vederea aflării de la factorii competenți a rațiunii care a stat la baza unei astfel de impuneri fiscale, precum și a modului de încadrare a acelor persoane care nu dețin aparate radio sau tv, fie pentru că nu doresc, fie pentru că nu au posibilitate financiară, nefiind deci beneficiare ale serviciilor publice în cauză și pentru care nu sunt incidente prevederile referitoare la scutirea de plată. Este vorba despre întrebările nr.H2 1095/17.03.2003, nr.H2 1096/17.03.2003 și nr.H2 1097/17.03.2003 adresate Ministrului Finanțelor Publice, Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune și Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune.

Ministerul Finanțelor Publice susține în motivare că este vorba despre dezideratul de oprire a creșterii sau chiar de reducere a cuantumului taxelor prin lărgirea bazei de aplicare a taxelor respective. Astfel, se pleacă de la premisa că toți cetățenii sunt beneficiari ai serviciilor publice, pe considerentul că este o realitate incontestabilă, un fapt de notorietate indubitabilă că cetățenii ascultă sau privesc programe radio-tv. Dar a fi debitorul unei obligații de plată nu se poate întemeia pe o prezumție, iar crearea acestei prezumții absolute este bazată pe un raționament imperfect logic și injust, deoarece:

- afirmația că toți cetățenii au obligația de plată pentru că toți cetățenii au dreptul la informare, în conformitate cu art.31 din Constituție, este un raționament fals, întrucât faptul că toți cetățenii au un drept nu înseamnă automat că îl și exercită; dreptul, prin definiția lui juridică, este o posibilitate pentru care doar beneficiarul lui decide asupra punerii în practică; deci: a fi beneficiarul dreptului la informare nu coincide cu a fi beneficiarul serviciului organizat în vederea realizării dreptului.

- a fi beneficiar al unui serviciu nu înseamnă utilizarea lui colaterală, incidentală sau indirectă; este aberantă explicația cum că devin beneficiar al serviciului public de radio doar prin simplul fapt că în autobuzul cu care merg la serviciu funcționează radioul sau pentru că un coleg îmi relatează o știre. De altfel, pentru radioul din autobuz taxa este plătită deja de compania deținătoare a autobuzului. Este normal ca sfera celor ce ascultă sau privesc programe radio-tv să fie mai mare decât sfera celor ce dețin aparate de recepționare. În aceste condiții, devine abuzivă impunerea fiscală promovată de Guvern.

- mai mult, taxele în cauză sunt percepute pentru serviciile furnizate de către Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, ori aceste instituții trebuie să accepte realitatea că există și persoane care nu optează pentru programele lor.

- ce se întâmplă cu acei mici întreprinzători, persoane juridice, care își desfășoară activitatea la tarabe și chioșcuri - locuri în care este imposibilă montarea unui aparat tv?

- ce se întâmplă cu acei mici întreprinzători, persoane juridice, al căror sediu coincide cu domiciliul?

Faptul că legea - HG nr.185/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și respectiv HG nr.186/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune - stabilește și categorii de persoane scutite de la plata taxelor în discuție nu asigură legalitatea măsurii.

Atât Ministerul Finanțelor Publice, cât și cele două societăți naționale recunosc că prin această modificare legislativă se creează posibilitatea majorării veniturilor acestora. Se recunoaște că este nevoie de fonduri pentru realizarea unor proiecte importante precum: construirea unui sediu nou, adaptarea programelor, modernizarea concepției editoriale, modernizarea rețelei de transmisie. Dar în acest context se ridică problema concurenței neloiale în raport cu celelalte companii private de media, având în vedere că pentru organizarea aceluiași tip de serviciu, instituțiile publice beneficiază de o sursă în plus - impunerea fiscală.

Se invocă în prim-plan necesitatea asigurării unor parametri calitativi similari serviciilor publice respective din țările Uniunii Europene și necesitatea armonizării legislației. Acest considerent este transformat de actuala guvernare într-un panaceu pentru orice situație.

Semnalăm și un aspect de disfuncționalitate în perceperea taxelor, care denotă că această măsură a fost luată în grabă, fără a fi analizate implicațiile sale sociale și economice: prima factură care cuprinde, pe lângă suma aferentă curentului electric și taxele radio-tv, este cea emisă în luna aprilie sau mai, și care cuprinde plata și pe lunile precedente, din momentul intrării în vigoare a noii reglementări.

Micii agenți comerciali s-au trezit în situația de a plăti 200-300 mii lei pentru curentul electric și 2.400.000 lei pentru taxele radio-tv. Deși ELECTRICA SA a dispus printr-o circulară către filiale posibilitatea încasării parțiale a debitului, prioritate având plata curentului electric, nu s-au precizat penalizările eventuale pentru plata cu întârziere a taxelor radio-tv, care nu se datorează în nici un caz consumatorului.

Având în vedere aspectele de nelegalitate și inechitate pe care le-am expus, solicităm Guvernului să revină asupra formei actuale a măsurii fiscale dispuse în legătură cu taxele pentru serviciile publice de radiodifuziune și de televiziune.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc și eu.

 
Radu Ciuceanu - din nou despre corupția din România; Dau cuvântul domnului Radu Ciuceanu, va urma domnul deputat Ioan Miclea.
 

Domnul Radu Ciuceanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnilor colegi,

La 17 decembrie trecut, mi-am permis să vin în fața domniilor voastre cu o declarație în care v-am prezentat într-un mod succint, rezultatul concluziilor noastre, ale Comisiei pentru cercetarea abuzurilor și corupției, într-un caz mediatizat mult în ultimii doi ani, privitor la falimentul premeditat și lichidarea prin jaf a unei bănci românești - respectiv Banca Internațională a Religiilor.

Luni 3 februarie a.c., cu ocazia deschiderii noii sesiuni parlamentare, pentru a vă demonstra, pentru a vă proba cu documente oficiale concluziile noastre, v-am oferit, celor ce mi-ați solicitat, lucrarea "Război total împotriva corupției în România" - și profit de acest prilej pentru a mulțumi public tuturor colegilor și colaboratorilor mei din cadrul Comisiei, pentru munca ce au depus-o în elaborarea acestei lucrări.

Dându-ne seama încă de la începutul cercetărilor că ne aflăm în fața unui caz evident de mare corupție, a unui scenariu bine pus la punct prin care s-au distrus mai multe bănci românești, ne-am făcut din acest caz un țel, o adevărată ambiție, din dorința ca adevărul și dreptatea să învingă până la urmă, și sperăm, avem convingerea că vor fi trași la răspundere și vinovații.

Dacă, Doamne ferește, nu se va întâmpla așa, atunci discursurile noastre ale tuturor, despre eradicarea corupției, nu se vor dovedi decât "vorbe-n vânt".

Domnilor deputați,

După cum știți, în titulatura Comisiei noastre apar termenii "cercetarea corupției", iar atunci când chiar șeful Statului, domnul Ion Iliescu, cunoscând perfect realitatea pericolului acestui flagel ce a cuprins întreaga societate românească, este profund preocupat, când procurorul general al Parchetului Național Anticorupție, domnul Ioan Amariei, declară că fenomenul a ajuns în stare de "metastază", când însuși șeful statului cere în mod imperativ, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, o "terapie de șoc" pentru combaterea flagelului, când diplomați străini și reprezentanți ai unor organisme internaționale la care țara noastră dorește să adere ne atrag atenția în modul cel mai serios asupra fenomenului, noi nu putem rămâne indiferenți la cazurile semnalate.

Corupția a devenit în România cel mai veninos cancer, care, dacă nu va fi extirpat la timp, va ucide întreaga societate.

În acest domeniu, ori se folosește bisturiul pentru a tăia în carne vie prin aplicarea legii, ori se renunță la a mai face declarații că eradicăm flagelul, acceptându-l ca o boală incurabilă a societății noastre.

Domnilor deputați,

Speța despre care vorbim este un adevărat caz de școală în domeniul crimei organizate și a corupției instituționalizate și arătam încă din anul 2001, de la primele noastre cercetări, că totul a fost atât de bine organizat, atât de bine regizat și acoperit prin acte normative, că membrii bandei erau convinși că nimeni nu va putea să-i descopere.

Dar, se știe, nu există crimă perfectă. Cazul de față vine să confirme faptul că și în domeniul corupției, cât ar fi de sofisticate metodele infractorilor, până la urmă tot se vor găsi fisuri. În cazul de față, așa a fost.

Vă amintiți, și poate colegii noștri din Comisia de specialitate își amintesc mai bine, cât am insistat asupra verificării constituționalității și legalității unui anume act normativ ce a stat la baza falimentării unor bănci românești. Este vorba de faimoasa Ordonanță de urgență a Guvernului nr.186/1999, semnată, publicată, apărută în Monitorul Oficial al României, toate acestea în aceeași zi de 19 noiembrie 1999 - într-o zi de vineri - zi scurtă de lucru.

În toată această grabă a celor interesați, se uitase însă necesitatea respectării prevederilor constituționale, adică se uitase că art.114 pct.4 din Constituție prevede că anterior publicării, ordonanțele se depun spre aprobare Parlamentului, și se mai uitaseră și prevederile art.107 pct.4 care stipulează necesitatea contrasemnării ordonanțelor de către cei abilitați să le aplice.

Ei bine, iată că, după trei ani de la emiterea ei, nu numai că această ordonanță este respinsă de Parlament, dar, la 20 ianuarie a.c., chiar Ministerul Public, constatând gravele vicii de neconstituționalitate, cere ca această ordonanță de urgență să fie trimisă Curții Constituționale, stabilindu-se că a fost emisă de fostul guvern Radu Vasile prin exces de putere, prin sustragerea acesteia de la controlul parlamentar și prin alte multe vicii de neconstituționalitate.

Iată, așadar, că trăim în România mileniului 3 d.H. - țară considerată azi ca stat de drept -, confirmându-se spusele parafrazate ale Ecleziastului: "Cei care au dreptate, pier în dreptatea lor, iar nelegiuiții continuă să jefuiască nestingheriți în răutatea lor". Și asta se întâmplă în plin centrul Bucureștiului, numai la câteva sute de metri de clădirea Parlamentului în care ne aflăm.

În cazul falimentării și lichidării prin jaf a BIR, totul a fost premeditat, absolut premeditat.

Falimentul B.I.R. și al altor bănci românești se află în planul grupului de interese deja cunoscut, plan întocmit cu grijă de patronii faimoasei firme de lichidare "Reconversie și valorificare active" și acoliții lor, care, deși de numai o lună de zile există o hotărâre judecătorească de întrerupere a procedurii de lichidare, ei continuă jaful, în totală și deplină liniște.

Toate cele de mai sus sunt cunoscute atât nouă cât și autorităților statului român, dar celor vinovați din BNR, din magistratură, "rechinilor" din firma de lichidare "Reconversie și valorificare active" nu li se clintește un fir de păr, toți aceștia continuâdu-și în liniște activitatea lor, din aceleași fotolii.

Domnilor deputați,

Din lucrarea-document ce v-am prezentat-o, ați putut să vă convingeți, să luați act de realitate, de trista realitate. Cazul prezentat de noi reprezintă elocvența a ceea ce înseamnă corupție instituționalizată.

Întrebăm pe cei responsabili, organele abilitate: ce se mai așteaptă, când acest grup de interese condus de numitul Arin Stănescu este cunoscut, când faptele acestuia sunt atât de evidente, atât de probate, când există dovezi și documente clare asupra faptelor lor, ce se mai așteaptă, spun, pentru a se lua măsurile legale ce se impun? Pentru care motiv sunt menținuți în aceleași fotolii, doi viceguvernatori din BNR, implicați și vinovați de distrugerea intenționată a unor bănci românești; pentru care motiv nu se iau măsuri împotriva magistraților cunoscuți ca fiind "adevărați prizonieri" și aflându-se sub controlul total și complici cu faimoasa firmă de lichidare "Reconversie și valorificare active"?

Pentru toate cele expuse, cerem din nou, în mod imperativ tuturor autorităților competente ale statului român, de aici, din plenul și de la tribuna Camerei Deputaților să ia măsurile ce se impun.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumesc și eu.

 
Ioan Miclea - declarație intitulată: Adio calorifere, la iarnă căldura ne va veni prin pereți;

Dau cuvântul domnului deputat Ioan Miclea. Va urma domnul Marin Anton.

 

Domnul Ioan Miclea:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Declarația mea politică se referă la modul defectuos de rezolvare a problemelor în cadrul Ministerului Administrației Publice Locale. Se intitulează "Adio calorifere, la iarnă căldura ne va veni prin pereți."

Sunt multe stupizeniile de care avem parte în ultima perioadă. Pus în fața unor situații limită, aparent fără ieșire, Guvernul dă din colț în colț, doar, doar, va găsi o soluție multiplelor probleme cu care se confruntă.

Este un fapt cunoscut și unanim acceptat că o țară se guvernează greu, că în fața Executivului stau o multitudine de probleme, care mai de care mai complexe. Guvernul precedent a încercat să rezolve problemele țării cu cei 15.000 de "specialiști" pe care fostul președinte Constantinescu i-a aruncat în luptă precum turcii ieniceri la Plevna. Dar, s-a dovedit că cei 15.000 de specialiști era doar un vis, iar cei câțiva care or fi fost au adus țara într-un dezastru greu de înlăturat.

Actuala guvernare a avut decența să nu se laude cu cohorta de specialiști pe care îi are în spate. Trebuie însă să recunoaștem că în umbra politicienilor actualului guvern există o armată de specialiști buni. Dar regula are și excepții precum pădurea uscături. Nu știu cum se face că în ministerul pe care îl conduce domnul Cozmâncă, un minister care se confruntă de altfel cu probleme multe și complexe, gafiștii apar ca ciupercile după ploaie.

Amintesc aici cazul Păvălache, apoi marea gafă a numirii în funcția de director general la RADET a domnului Opaina, care s-a dovedit că nu are nici pregătirea și nici competența necesară conducerii acestui colos pe picioare de lut. Cele câteva luni de "domnie" a mult trâmbițatului domn Opaina au fost jalnice și de râsul lumii. "Rezolvările" date de acesta multelor și grelelor probleme ale RADET au fost o glumă ieftină, care ar fi putut constitui scenariul unui film de comedie dacă problemele nu ar fi atât de grave.

Iată, mai nou, un alt consilier al domnului ministru Cozmâncă vine cu o idee "genială": la iarnă ne vom încălzi prin pereți, cu căldura venită de la vecini și prin conductele ce trec prin apartamentele noastre. Soluția ar fi bună dacă ar ține cont de două probleme elementare: 1. Ca să radieze o temperatură de 16 grade, un perete despărțitor ar trebui să aibă în dosul lui o sursă de căldură, care să producă o temperatură de cinci ori mai mare. În această situație, apartamentul vecinului ar trebui să fie un cuptor, situație în care în el nu s-ar putea locui; 2. Este un principiu de drept simplu și la îndemâna studentului de anul I la Drept că o proprietate nu poate fi afectată de către utilitățile vecinului decât cu acordul proprietarului. Traversarea de conducte cu agent termic prin apartamentele noastre despre care vorbește domnul consilier ministerial este o servitute, pentru care celui care îi folosește trebuie să plătească, nicidecum să plătească cel căruia îi este afectată proprietatea de această trecere.

Absurditatea ar putea fi comentată la nesfârșit, dar mă opresc aici, cu recomandarea ca domnul ministru Cozmâncă să-și aleagă cu mai multă grijă consilierii și subordonații pentru a nu se umple de ridicol.

În problema încălzirii de la iarnă, așteptăm o rezolvare pertinentă încă din această vară, altfel, debranșările de la căldură vor continua, românii se vor prăpădi de frig în propriile case, iar criza căldurii se va croniciza.

Am speranța că această declarație îi va sensibiliza pe cei care sunt chemați să ne asigure un minim de confort termic la iarnă.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumesc.

 
Marin Anton - declarație referitoare la Hotărârea de Guvern nr.400/2003;

Dau cuvântul domnului Marin Anton. Domnul deputat Andrei Chiliman a depus la secretariat declarațiile politice.

Ultimul vorbitor.

 

Domnul Marin Anton:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Declarația mea politică se referă la Hotărârea de Guvern nr.400 din 2003.

După modul în care este concepută Hotărârea de Guvern nr.400 din 2003, avem de-a face cu un exces de reglementare și cu un act normativ controversat care a făcut carieră de presă și față de consecințele căruia Guvernul nu s-a delimitat, deși a găsit timp și un țap ispășitor în personalul de funcționari care a făcut greșeala să recunoască public câteva binefaceri ale aplicării actului normativ.

Indiferent de faptul că respectivul consilier a fost pensionat sau trimis la aer curat, răspunderea este și rămâne a Guvernului. Primul lucru de care se face responsabil Guvernul în ochii opiniei publice este legat de faptul că această hotărâre de Guvern, conform legii transparenței, trebuia publicată cu 30 de zile înainte, pentru a putea fi cunoscută de cât mai mulți cetățeni.

Scopul ar fi trebuit să fie dezbaterea publică, pe baza căreia să se poată interveni cu observații și propuneri. Pentru exemplificare, atragem atenția asupra unor prevederi în care hotărârea este ambiguă și produce confuzii. Ne referim la acelea care creează tensiuni între locatari, alterând relațiile de bună vecinătate, la cele care încalcă dreptul de proprietate, permițând unora sau altora să numere elemenții de calorifer, la atestarea administratorilor, ca și cum aceștia trebuie să îndeplinească activități de mare complexitate, precum și la obligativitatea de a angaja mai multe persoane pentru diferite activități în condițiile în care majoritatea oamenilor nu au bani să-și achite întreținerea. Atunci, de unde fonduri pentru o serie de alte servicii? Vezi art.22 alin.3, 4 și 5.

Pe de altă parte, legea promovează inconsecvențele de natură legislativă. A se vedea cum asociațiile pot utiliza două regimuri de contabilitate fără să se motiveze de ce, art.21 alin.7 și art.22 alin.4, precum și reglementarea modului în care se calculează întreținerea prin trei abordări: repartizarea cheltuielilor pe persoană, pe cotă-parte de proprietate și pe consumatori tehnici sau de altă natură. Ceea ce înseamnă că oamenii nu pot stabili după condițiile concrete în care se află cum să decidă asupra calculării cotelor de întreținere. Cap.3, art.35 alin.4.

Ca să nu mai vorbim de discutabila prevedere prin care se plătesc cote parte din încălzire prin țevile din pereți ca o formă de descurajare a debranșărilor. Art.52, alin.2.

Atragem atenția Guvernului că suntem îngrijorați de faptul că din ce în ce mai des statul reglementează într-un mod aberant și excesiv opțiunile cetățeanului încălcându-i drepturile fundamentale, în loc să întreprindă măsuri serioase în ceea ce privește ameliorarea condițiilor de viață în comunitate, prin reabilitarea sistemului de încălzire, reglementarea contorizării sau restructurarea RADET. Astfel de reglementări trebuie retrase sau, în caz contrar, trebuie atacate în contencios-administrativ, în speranța că justiția va constata aceleași nereguli semnalate și de noi.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumesc și eu.

 
 

Timpul afectat declarațiilor politice s-a încheiat. Vă urez o zi bună în continuare.

(Următoarele intervenții au fost consemnate conform materialelor depuse la secretariatul de ședință.)

 
Andrei Ioan Chiliman - declarație politică referitoare la instituirea cenzurii în procesul legislativ de la Camera Deputaților de către Președintele Camerei deputaților;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

A fi Președintele Camerei Deputaților, demnitarul cu rangul al treilea în ierarhia statului român, reprezintă o cinste și o onoare excepțională, dar implică totodată și o răspundere, capacitate de muncă și un nivel de competență deosebite. Deși ales din rândul majorității parlamentare, Președintele Camerei Deputaților, odată ales, trebuie să vegheze ca instituția pe care o conduce să își îndeplinească toate prerogativele în conformitate cu prevederile legale, cu Regulamentul Camerei Deputaților, cu toate hotărârile și cutumele acesteia. Din păcate, domnul Valer Dorneanu a manifestat încă din primele luni ale alegerii sale în onoranta funcție de Președinte al Camerei Deputaților, o apetență crescută pentru a interpreta doar în lumina partidului de guvernământ, voit sau din necunoaștere, toate regulile scrise și nescrise ale instituției pe care o conduce. Dacă inițial i se puteau ierta domniei sale, atribuindu-se lipsei de experiență, anumite "scăpări" în modul de conducere a ședințelor Camerei, acum, la aproape doi ani și jumătate de la instalarea în funcție, inocența începătorului care greșește nu mai poate fi invocată.

Ultimul gest al domniei sale, petrecut în plenul ședinței de exact acum o săptămână, marți 13 mai, când și-a permis prin propria voință și profitând de autoritatea conferită de funcție, să cenzureze o acțiune a opoziției democratice, încalcă însă toate regulile jocului democratic, ale echilibrului care trebuie să existe între putere și opoziție în orice stat de drept. Prin această acțiune domnia sa a arătat că a uitat ale cui interese le apără de la înălțimea rangului său, anume interesele Parlamentului României și ale Camerei Deputaților, și a executat un ordin ca un simplu funcționar din aparatul birocratic al Guvernului României, anexând prin această decizie de a nu dezbate o moțiune, instituția legislativă executivului.

Cenzurând o acțiune a opoziției care încerca să corecteze o reglementare de politică internă a guvernării PSD și a guvernului PSD (care probabil că are în programul și între obiectivele politicii sale instituirea unei noi taxe obligatorii pentru toți cetățenii țării pentru servicii de care eventual nici nu beneficiază) domnia sa a făcut preș Parlamentul României sub călcâiul guvernului Năstase, pentru a n-a oară de când conduce ședințele Camerei. Refuzând dezbaterea moțiunii în Parlamentul României, domnul Dorneanu a preluat responsabilitatea instituirii taxei radio-tv (ce a stârnit o nemulțumire generală în rândul opiniei publice) în sarcina Parlamentului României, care și așa se bucură de o cotă "record" ca popularitate și a acționat ca și cum această moțiune ar fi fost îndreptată nu împotriva executivului, ci a comisiilor de specialitate sau a Camerei Deputaților în ansamblul său.

Declarând că "moțiunea simplă privește o problemă politică și nu una legislativă, care este pe rolul Camerei Deputaților", domnia sa a ignorat faptul că instituirea taxei obligatorii radio-tv afectează acum, în mod direct 22 milioane de români în mod neconstituțional, ilegal, lipsit de moralitate și că este efectul nemijlocit al politicii PSD, obligând contribuabilul român la o taxă de care nici nu beneficiază, în vreme ce PL 248/2003 de aprobare a OG 18/2003 poate să fie amânată la nesfârșit. Guvernul României nu a dorit această dezbatere publică a unei noi componente aberante a politicii sale față de populația acestei țări tocmai pentru că știe nemulțumirea adâncă existentă în rândurile populației și dezbaterea unei moțiuni ar fi subliniat încă o dată erorile și superficialitatea adunate în această ordonanță, inventată pentru clica politică din TVR și Radio România în frunte cu domnii Nicolau și Șeuleanu.

Dacă cineva din Parlamentul României vrea să cenzureze guvernul pentru o greșeală politică, are la îndemână instituția moțiunii; refuzând opoziției democratice dreptul la o moțiune perfect valabilă, domnul Dorneanu a uitat că este ales de cetățenii României și este dator față de aceștia pentru toate acțiunile sale din Parlamentul României și a coborât sub demnitatea funcției sale prin subordonarea Parlamentului ramurii executive. De aceea, credem că domnia sa trebuie să lase cinstea conducerii Camerei Deputaților unei persoane care știe să facă distincția între a fi slujitor al cetățeanului și a fi slujitor al cetățeanului Năstase.

Andrei Ioan Chiliman - declarație politică referitore la atitudinea Cabinetului Năstase față de inițiativa privată și libertatea individuală în cadrul colectivității;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Această declarație politică vine la o săptămână după ce guvernul și câțiva servitori zeloși ai săi din Parlamentul Romaniei au mai născocit o aberație care îngrădește libertatea individuală în favoarea drepturilor colective, îndreptând România către democrația originală de tip bananier, modelul iubit al PSD: instituirea controlului si arbitrariului asociațiilor de proprietari împotriva acelor proprietari gospodari, cu dare de mână sau pur și simplu cu inițiativa privată, care doresc să investească în propriile apartamente. Această ultimă aberație născută de Ministerul Administrației Publice, recunoscută în fine, măcar parțial, de domnul ministru Cozmâncă, își dorea două lucruri: mai întâi să oblige deținătorii de centrale termice de apartament, care au îndrăznit să se debranșeze de la sistemul centralizat de încălzire, să plătească totuși cote de întreținere, lăsate la latitudinea asociațiilor de proprietari, pentru căldura zice-se emanată prin pereții comuni de la celelalte apartamente și apoi, dreptul asociațiilor de proprietari de a controla prin intrarea în apartamentul proprietarilor a numărului de elemenți de la calorifere, asta în condițiile în care autoritățile statului nu pot pătrunde fără motive întemeiate și mandat în proprietatea privată a cuiva. Dacă atitudinile PSD față de garantarea dreptului la proprietate, față de încălcarea dreptului la viață privată și a libertății individului nu ne mai surprind, suntem însă surprinși de inepțiile tehnice de o inventivitate bolnavă ale guvernanților si subordonaților lor, atunci când vine vorba de a imagina noi abuzuri pentru a învrăjbi și mai mult comunitatea în fața cetățeanului care și-a permis să îndrăznească să își îmbunătățească confortul din apartamentul său de la bloc. Guvernanții se pricep mai ales să întoarcă realitățile pe dos după principiile Radio Teheran: în fapt, cei care s-au debranșat de la Radet și își asigură necesarul de căldură la un preț decent (pentru că nu mai include și pierderile enorme din rețea) nu primesc, ci furnizează căldură și celor din jur; în cel mai rău caz coeficientul de transfer de energie termică este 0 (zero)! De asemenea, prin ordonanțe si hotărâri de guvern hilare din punct de vedere tehnic sau prin expunerile pline de ridicol ale unor așa-ziși specialiști, se încearcă a se demonstra cât de nocive sunt gazele provenite de la centralele de apartament, când de fapt în întreaga Europă Occidentală sunt utilizate pe scară largă aceste sisteme de încălzire ca fiind foarte sigure și cu noxe extrem de scăzute. Pentru a "convinge" pe încăpățânații care nu renunță la ideea independenței termice fată de Radet și plata în paușal cu asociația de locatari după principii nu comunitare ci comuniste, guvernanții au mai inventat și alte soluții: blocarea fondurilor destinate contorizărilor de bloc și de scară, instituirea unui noian de aprobări birocratice și de taxe descurajante pentru doritorii de centrale, și altele.

Care este însă miza acestui comportament kafkian al Cabinetului Năstase? Frica viscerală a miniștrilor PSD (ai administrației publice și industriilor în special) de a reforma sistemul energetic din România, încăpățânarea de a menține în viața o instituție energofagă, monopolistă și antică pe banii contribuabililor români, fără nici cea mai mică intenție de a o moderniza și rentabiliza în condițiile unei economii concurențiale din cauza incapacității și incompetenței de reformă și a dorinței de a proteja sindicateleși clientela politică bine plătită din sistemul termo-energetic.

Partidul Național Liberal dorește ca cetățenii României să poată decide singuri pentru ei și familiile lor, îi sprijină pe toți cei care doresc să își instaleze centrale individuale de scară sau de bloc și cere Guvernului României să nu își mai bată joc de indivizii cu inițiativă și dorință de a investi în propria locuință pentru binele lor, al familiei lor și al celor din jur în ultima instanță, prin legi, hotărâri, norme, ordonanțe care reprezintă toate inepții politice și tehnice; cerem guvernului să inițieze legi pentru sprijinirea celor care nu mai vor să plătească risipa, lenea și delăsarea din sistemul termo-energetic național, salariile grase ale birocraților Radet și din celelalte regii din domeniu sau incapacitatea decizională și incompetența profesională și tehnică a unor miniștri PSD.

Corneliu Ciontu - comentariu legat de anumite strategii de discreditare a parlamentului;

Domnul Corneliu Ciontu:

Stimați colegi

Într-un editorial semnat în urmă cu câteva zile, un pseudo jurnalist, Adrian Ursu, decide că pe frontonul acestei instituții ar trebui scris: Parlamentul Proștilor.

Nu doresc să abordez această formulă sub raport formal; e dreptul falsului jurnalist în cauză să-și aleagă epitetele în funcție de propriul cod deontologic. Aș dori să arăt însă că, mergând la fondul problemei, domnia sa se dovedește a fi personajul negativ.

Substanța acuzațiilor domnului Ursu este aceasta: legea incompatibilităților și ritualul declarației averilor reprezintă o mascaradă care lasă neatinse fundamentele corupției. Prin ezitările lor în fața ambiguităților legii, parlamentarii români dau un spectacol jalnic în fața alegătorilor. Haideți să cercetăm împreună dacă aceste acuzații sunt întemeiate.

Înainte de toate, dați-mi voie să-i amintesc domnului Ursu că așa-zisa lege anticorupție nu este o creație a Parlamentului României. Ea a fost concepută în laboratoarele Guvernului și a fost acceptată de o majoritate politică disciplinată.

Toate breșele pe care domnul Ursu le sesizează acum în legile anticorupție, și care sunt menite să protejeze interesele economice ale principalului partid de guvernământ, au fost denunțate la momentul cuvenit de Opoziție. Nu ne amintim să fi primit, în acest sens, un sprijin nemijlocit din partea domniei sale sau a altor ziariști. Poate că altfel ar fi stat lucrurile dacă mass-media ar fi cerut atunci cu insistență stoparea acestui nedemn spectacol mediatic guvernamental numit anticorupție. Pentru că este evident, legea anticorupție a fost circul din lipsa pâinii, jonglerie destinată mijloacelor de informare publică. Dacă aceasta ar fi refuzat-o, inițiatorii ei ar fi fost obligați să-și reconsidere poziția.

Ezitările unora din parlamentarii opoziției în fața ambiguităților legii sunt firești, pentru că legea e proastă. Este absurd, de pildă, ca directorii unor publicații sa fie tratați similar cu masa afaceriștilor iliciți infiltrați în economia de stat. Întotdeauna, de când există democrație parlamentară, oamenii politici de anvergură au condus publicații de opinie. Iorga, Maiorescu, Goga - iată doar câteva exemple majore.

Problema de substanță - din care izvorăște reaua credință a domnului Ursu - nu este însa aceasta. Ea ține de strategia de discreditare sistematică a Parlamentului în beneficiul Guvernului. Instituția parlamentară este - si domnul Ursu ar trebui să știe asta - una fragilă, vulnerabilă în fața opiniei publice lipsite încă de cultura democratică. Marcată de moștenirea sa autocratică, România anului 2003 nu este nici pe departe o republică parlamentară sau semi-parlamentară. Ea are un singur centru de conducere - executivul. Parlamentul, prin majoritatea sa pro-guvernamentală docilă, nu face decât să se supună ordinelor venite dinspre Palatul Victoria și, eventual, dinspre Cotroceni.

Or, tocmai pentru că Guvernul este singurul factor de decizie ce poate fi cu adevărat responsabilizat, și pentru că acest Guvern este unul obsedat de propria imagine, cea mai facilă soluție a strategilor puterii este transferarea culpei și a deficitului de imagine înspre Parlament. Fiind mai puțin vizibili, mai puțin mediatizați în maniera glorioasă a miniștrilor, parlamentarii sunt mai ușor de acuzat de opinia publică, cu atât mai mult cu cât puțini cunosc prerogativele acestora. Cu toții știm faptul că nu Parlamentul poate gira marile afaceri de corupție, acestea fiind un apanaj al executivului. Cu toate acestea, atenția opiniei publice a fost îndreptată în ultimul timp nu asupra declarațiilor de avere ministeriale, acolo unde ar trebui căutate neregulile, ci asupra unor parlamentari marginali care, în multe din cazuri, nu s-au bucurat niciodată de exercițiul si privilegiile puterii.

Nu susțin că Parlamentul României este un spațiu al inocenței. Numai că această instituție, cu toate păcatele ei, nu poate fi, o sursă semnificativă a corupției. Parlamentul României devine treptat o anexă guvernamentală și un țap ispășitor. Domnul Adrian Ursu se dovedește de rea credință tocmai pentru că nu face decât să alimenteze această strategie. Mă îndoiesc că domnia sa s-ar încumeta să scrijelească pe frontonul Palatului Victoria: Guvernul Proștilor. Dar pe cel al Parlamentului o poate face nestingherit, căci nu aici se găsește puterea, ce ar mai putea oferi și ceva sponsorizări.

În fața acestei situații, întrebările de bun simț care se pun sunt următoarele: Până unde se poate merge cu insultele la adresa tuturor parlamentarilor prin generalizarea păcatelor individuale ale unor colegi? Cui servește denigrarea aberantă a principalului for democratic al țării? Ce trebuie să înțeleagă electoratul din afirmațiile jignitoare ale unor jurnaliști ce etichetează parlamentarii drept hoți, leneși, lacomi, corupți și mai nou, proști? A mai rămas să fim etichetați criminali și trădători de țară.

Dacă nu este nevoie de parlament în România, atunci acești falși deținători ai adevărului, care se erijează în instanță morală supremă să propună poporului român un alt tip de orânduire social-economică.

Dacă aceste ofense vor fi escaladate prin depășirea limitelor deontologice, parlamentarismul românesc va fi irevocabil compromis. Și, o dată cu el, însăși ideea constitutivă a democrației și, din toată această farsă, electoratul va înțelege un singur lucru. Anume că numai un Guvern atotputernic, dictatorial, îl poate salva de parlamentari, care nu-i așa, reprezintă un adevărat pericol social. Așteptăm reacția Clubului Român de Presă față de această grosolană ofensă adusă tuturor parlamentarilor și implicit electoratului românesc.

Va mulțumesc.

Iosif Armaș - marcarea a 13 ani de la primele alegeri libere de la 20 mai 1990;

Domnul Iosif Armaș:

Se împlinesc astăzi 13 ani de la primele alegeri cu adevărat libere și pluraliste, după mai bine de o jumătate de secol de regimuri totalitare, alegeri care au marcat începutul democratizării reale a României. Scrutinul de la 20 mai 1990 a consfințit cel mai important deziderat al declarației Consiliului Frontului Salvării Naționale, din iarna Revoluției române, instituirea pluralismului politic și construcția statului de drept, organizarea de alegeri libere, instituirea unui regim al democrației reprezentative, bazat pe valorile și instituțiile lumii libere. Ziua de 20 mai 1990 a rămas în conștiința publică a românilor ca un reper fundamental pentru manifestarea liberă a opțiunilor electorale, pentru însăși revenirea României la valorile Europei contemporane.

Cu o participare la vot extrem de ridicată, de peste 87 la sută din totalul populației cu drept de vot, domnul Ion Iliescu, candidatul Frontului Salvării Naționale, a câștigat alegerile prezidențiale, cu 85,07%, iar FSN pe cele parlamentare, obținând 263 de mandate la Adunarea Deputaților, respectiv 66,31% și 91 de mandate la Senat, adică 67,02%.

În pofida dificultăților de ordin economic și social, generate de tranziția la economia de piață, în ciuda instabilității zonei apropiate României, instituțiile și mecanismele democratice, rezultate ca urmare a alegerilor din 20 mai 1990, și-au dovedit viabilitatea și soliditatea. O dovadă o reprezintă dubla alternanță la guvernare pe parcursul a doar trei cicluri electorale.

Prin alegerile libere din 20 mai 1990, s-a încheiat perioada organismelor provizorii ale puterii de stat, conducerea țării fiind preluată de instituții legitimate prin mandat popular. Alegerile de la 20 mai 1990 ne-au oferit valorile și instrumentele democrației, de aceea ele au o evidentă însemnătate istorică. Scrutinul de acum 13 ani a deschis, de fapt, drumul spre crearea întregului sistem al instituțiilor statului de drept. Chiar dacă această zi a fost doar un început, care avea să fie urmat de opțiuni diferite, aproape după fiecare ciclu electoral, primele alegeri democratice și corecte - în pofida numeroaselor și virulentelor contestații de la vremea respectivă, amintiți-vă doar episodul "Piața Universității" - pe care le-a cunoscut România modernă au însemnat, în primul rând, opțiunea populară pentru democrație. Nu se poate interpreta altfel prezența masivă la vot a românilor, la 20 mai 1990. Nici euforia învingătorilor, nici tristețea învinșilor nu au reușit să împiedice decizia liber exprimată a cetățenilor.

Eugen Gheorghe Nicolăescu - o abordare politică a introducerii taxei radio-tv;

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

Taxa pentru radio și televiziune a creat agitație puternică în mediul social, dar și în cel politic, concomitent cu trezirea din amorțeală a conducerii televiziunii naționale.

La început, am crezut că lupta președintelui Radiodifuziunii pentru a crea o imagine pozitivă, ca urmare a introducerii a noii taxe aferente susținerii funcționării celor două instituții publice de media, avea ca scop și acoperirea deficitului de încredere de care suferă televiziunea publică.

Ulterior, am înțeles că televiziunea publică, prin conducerea ei, continua să creadă că este mare și tare și că poate face orice fără să-i pese de ceea ce cred oamenii, exersând mulți ani propaganda și demagogia.

Între timp, partidele de opoziție au reacționat la creșterea fiscalității, a obligațiilor privind o nouă taxă pusă în cârca cetățenilor și firmelor, observând că noul bir se adresează tuturor cetățenilor, tuturor companiilor indiferent dacă posedă sau nu aparate de radio și de televiziune.

S-a înțeles că aceste partide sunt împotriva societăților naționale de radio și televiziune, când de fapt protestul era îndreptat către două instituții, dar mai ales a televiziunii naționale, care a excelat prin servilism fără margini față de putere.

Să nu se uite că anul trecut P.S.D. și Guvernul lui Adrian Năstase au schimbat conducerile celor două instituții publice de media, dată de la care manipularea, dezinformarea, intoxicarea, cenzurarea opoziției au devenit reguli în politica editorială.

La televiziunea națională, opoziția există numai ca să sporească imaginea puterii, prezența opoziției este folosită ca pretexte pentru a preamări realizările epocii de aur pesediste, pentru a denatura adevărul, pentru a propăvădui către cetățeni o politică editorială deșănțată și iresponsabilă.

Mașina de propagandă a puterii a devenit televiziunea publică, unde ordinea știrilor este dictată de la Palatul Victoria sau de secretarul general al P.S.D. pentru a nu slăbi vigilența și a picura moment de moment diversiunea potentaților zilei.

Apreciez că libertatea de exprimare este grav afectată și participăm la introducerea brutală a cenzurii și de aceea nu poate fi acceptată o taxă care slujește exclusiv propagandei P.S.D.

Strategia P.S.D. este încâlcită, dar după analize serioase și evaluarea implicațiilor, ea poate fi descifrată: cumpărarea organizațiilor sindicale din radio și televiziune care prin sumele încasate din noua taxă li se poate promite creșterea salariilor și acordarea altor drepturi salariaților; asigurarea unor condiții de muncă și finanțarea unor lucrări noi de infrastructură, de logistică care pot crea sentimente pozitive jurnaliștilor din instituție; pregătirea psihologică insidioasă a personalului celor două instituții care nu va mai reacționa la manipulările grosolane din viitoarele campanii electorale, cu efecte garantate pentru partidul de guvernământ.

În acest mod, democrația este afectată grav, libertatea alegerilor nu mai este garantată, iar orice revoltă ulterioară poate fi ușor demontată și greu de susținut.

De aceea, consider că taxa radio-tv trebuie regândită în condiții acceptabile și suportabile, cu o pregătire corespunzătoare, după o dezbatere largă.

În același timp, ar fi mult mai ușor de acceptat dacă cele două instituții publice ar fi conduse de reprezentanți ai opoziției pe mandatul actualei puteri și invers, ceea ce ar crea certitudinea unei independențe editoriale și unei obiectivități care ar permite cetățenilor agrearea sistemului de finanțare prin contribuții proprii.

Oamenii nu mai pot fi mult timp mințiți, aceștia au început să sesizeze când sunt supuși propagandei și exercițiilor de imagine.

Reacția televiziunii naționale din seara de 19 mai 2003 este o mostră crasă de lipsă de profesionalism, de diversiune oribilă și jenantă, prezentând puncte de vedere care susțin puterea sau oameni care cred în idei valoroase și cu experiențe interesante în țările lor, dar aplicate în România înseamnă altceva.

Dacă nu se va înțelege că o parte din reacția negativă are drept cauze taxe prea mari pentru actuala sărăcie lucie în care se zbat cetățenii acestei țări, precum și neîncrederea acestora în modul în care are loc informarea nu se vor putea liniști tensiunile create în societatea românească.

P.S.D. trebuie să renunțe să mai agreseze poporul român și să adopte o atitudine de respect față de contribuabili și pe banii acestora să nu mai mintă, iar după îndeplinirea acestor condiții situațiile pot fi discutate, înțelese și soluționate.

Sunt printre primii care doresc ca cele două instituții publice de media să fie echidistante politic, obiective și independente pentru o informare corectă a cetățenilor, dar și asigurării unor locuri de muncă bine plătite tocmai pentru a îndepărta tentațiile, a unor condiții tehnice corespunzătoare.

Sper că se va înțelege că nu se poate accepta ca pe banii noștri să fim manipulați, să ni se prezinte imagini idilice despre o țară care se zbate în sărăcie, unde corupția instituționalizată sărăcește tot ce-i stă în cale, unde drepturile cetățenilor sunt tratate diferențiat, iar reprezentanții puterii sunt prezentați ca având totdeauna dreptate și că sunt singurii care există în viața social-politică din România.

Leonida Lari Iorga - declarație politică intitulată: Aspirina hoțomanului;

Doamna Leonida Lari Iorga:

L-am văzut întâia oară pe Mircea Dinescu într-un pulover cu mânecile răsuflecate la Uniunea Scriitorilor din Chișinău, pe scenă. Să fi fost aceasta prin 1988. A dat un spectacol grozav. Toată sala murea de râs la bancurile sale. Mai puțin, la o poezie, pesemne, trăită. "Sunt tânăr, doamnă, vinul mă știe pe de rost..." Noi, scriitorii români din Basarabia, n-am prea dat atunci atenție faptului că Mircea Dinescu, înainte de a ajunge la Chișinău, trecuse dintru-ntâi prin Moscova, capitala de atunci a URSS și a soacrei sale cu state vechi la KGB, Elena Loghinovskaia. Noi credeam că toți românii ne sunt frați.

Și, gazde fiind, l-am primit, l-am omenit cum am știut mai bine, de altfel, toată lumea care vine pe la Chișinău cunoaște ospitalitatea românilor basarabeni. De ce, însă, am început cu această vizită ciudată, căci mai bine ar fi de zis călătoria Moscova-Chișinău-București a nedomnului Mircea Dinescu?

Omul în cauză avea, probabil, niște relații mai de durată cu serviciile rusești, altfel nu se explică arestarea lui la domiciliu pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. În fond, dacă e să vorbim de la obraz, el nu a fost disident, ci rezident.

A doua oară l-am văzut în alt pulover cu mânecile răsuflecate la Uniunea Scriitorilor din București, după 1990-1991, când mi-a apărut volumul "Dulcele foc" la Editura Univers. S-a întâmplat să vin pe la Uniune și să-l văd într-o stare lamentabilă: înjura de mama focului de la etajul unu o femeie, care se afla la parter, o scriitoare, din câte am înțeles de la niște colegi de breaslă.

A treia oară l-am văzut la Ambasada URSS, dar în alt strai. Cum noi, liderii Mișcării de Eliberare și Reîntregire Națională din Basarabia, printre care Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Gheorghe Vodă și eu am fost invitați la București de către proaspătul C.P.U.N. (care apoi s-a numit F.D.S.N., apoi P.D.S.R., apoi P.S.D.) nu înțeleg nici până acum de ce în Palatul Victoria, la întâlnirea delegației din Basarabia cu cei din România era prezent și tovarășul Teajelnicov, ambasadorul URSS în România? (Dumnezeu să-l ierte, că nu mai este printre trăitorii de pe pământ). Iarăși e ceva de neînțeles, cel puțin pentru mine, de ce delegația basarabeană a fost dusă la cină la Ambasada URSS?

Și iată cum se leagă niște treburi: degeaba latră Mircea Dinescu în a sa "Aspirină a Săracului", (ce ironie a soartei, acel care a devalizat Uniunea Scriitorilor din România, o face pe săracul) că, vedeți dumneavoastră, Grigore Vieru, Leonida Lari îi adulează și îi apără pe Adrian Păunescu și C.V.Tudor, de parcă acești oameni ar avea nevoie de apărarea noastră. Chestiunea e mult mai simplă: între un trădător de țară ca Mircea Dinescu și niște patrioți români, e limpede ca bună ziua alegerea noastră. Păi, cine credeți că întâmpina delegația basarabeană cu pâine și sare în pragul Ambasadei URSS: Ana Blandiana și Mircea Dinescu!!!

Întâmpinătorul nostru, rog să mi se permite o astfel de licență lingvistică, cine credeți că era: Mircea Dinescu, îmbrăcat într-un frumos strai național, românesc. E bine, totuși, că Ana Blandiana era îmbrăcată în haine obișnuite și nu împopoțonată în strai național la o ambasadă străină. De ce spun toate astea? Din cauza imbecililor care se leagă de orice element vestimentar, până și de bentița mea. Oricum ar zice ei, bentița nu o voi arunca, pentru că nu e dată de oameni, ci de cineva mai puternic decât ei, ca semn de inițiere.

Așadar, acest vânzător de neam, Mircea Dinescu, cu soacră kaghebistă și socru, bănuit în alt soi de securitate (presupune-se ungară), mai cutează să-i batjocorească pe intelectualii din Basarabia...De ce? Pentru că și-au riscat viața pentru cauza națională?! Pentru că au stat pe baricade și n-au făcut averi?! Da, pe baricade averi nu se fac. Și anume, acei care au luptat cu hidra imperială sovietică, acum sunt cei mai săraci. Dar Mircea Dinescu nu se sfiește să spună că noi, românii basarabeni, venim de la sovietici, noi, care am cerut unirea în anul 1989. Și în tristețea mea, îmi propun și vă propun o temă de meditație: oare de ce nu sunt bine văzuți în țara-mamă românii basarabeni și bucovineni? Numai de aceea că au fost lăsați de izbeliște de către țara-mamă în atâtea diferende istorice, lăsați străinilor de atâtea ori, fără nici o condițiune?... Poate astfel a apărut sentimentul vinovăției românilor din țară pentru cei excluși din ea și, în consecință, al unei uri neputincioase. Și față de dușmani, și față de ai lor. Și, poate încă de aceea că, odată cu oamenii cumsecade de acolo au venit și lichele cu misiuni speciale și cu mari afaceri? În cazul acesta, ofițerii de securitate din România, dintre care unii ușor vandabili, n-au putut sau n-au voit să vadă cu cine au de-a face, care sunt patrioți și care sunt hoți?! Eu, spre exemplu, n-am idee cum arată o mie de euro, nu tocmai zece mii, chiar nu știu ce să declar în aceste fișe ce ni s-au dat tuturor deputaților și senatorilor în privința averilor. Or, Mircea Dinescu știe mai bine decât noi toate prețurile din această efemeră lume, pentru că el a preschimbat poezia cu afacerile.

Consider că e absolut necesară o delimitare între postura de scriitor și postura de afacerist în peisajul politic. Firește, e greu să facem o asemenea diferențiere, și totuși trebuie de găsit o soluție. Altfel, niște visători idealiști care nu au uneori nici de pâine până la salariu, ajung în aceeași barcă și pe același val de responsabilitate cu rechinii-afaceriști, care întorc dolari sau euro cu lopata.

Să ne întoarcem, însă, la oile noastre. Am spus că l-am văzut de trei ori pe viu pe Mircea Dinescu, în situații concrete, care nu-l pun deloc într-o lumină favorabilă. L-am mai văzut odată la TVR 1, prin decembrie 1989, când actorul și ex-ministrul culturii, Ion Caramitru, îi striga în fața întregului popor român din țară și a românilor de pretutindeni: "Mircea, fă-te că lucrezi!" Și Mircea Dinescu a lucrat și a tot lucrat, dar împotriva neamului românesc.

Și acum, să analizăm cât mai la rece lucrurile. Această duhoare antinațională, pre nume Mircea Dinescu, acest poetaș sau poetastru, care de la "Moartea citește ziarul" n-a mai scârțâit nimic din peniță, de reținut ca valoare estetică, deși beneficiază de o tipografie din Germania, pe care și-a însușit-o (destinată Uniunii Scriitorilor din România), se dă mare scriitor și ziarist. Ba mai cutează să și propună Națiunii Române, muritoare de foame "Aspirina săracului"!!! Mai bine-ar fi să închidă gura sa păcătoasă și să schimbe titulatura ziarului cu un alt titlu: "Aspirina Hoțomanului", ca să înțeleagă ceva-ceva și cei neavizați. Oricum, hidoasa lui față se va vedea în timp, pentru că a încercat să păcălească oameni mai săraci, mai chinuiți și mai triști ca el. Dar, Dumnezeu să aleagă!

Ioan Sonea - intervenție cu titlul: Euromania;

Domnul Ioan Sonea:

Intervenție cu titlul: "Euromania".

Statisticile care reflectă progresul făcut de țările care doresc integrarea în Uniunea Europeană, plasează România pe ultimul loc. Societatea Academică Română consemnează rezultatele slabe obținute de guvernele românești de după 1989, cu toate eforturile depuse în a realiza restructurarea economică. Se consideră că venitul scăzut pe cap de locuitor, lipsa competitivității reale, nivelul tehnologic depășit și numărul mare de specialiști care părăsesc țara sunt efecte, și nu cauze ale rămânerii în urmă a României. Încetinirea reformelor structurale a mărit distanța față de obiectiv, în raport cu alte candidate la integrare.

Chiar dacă se vorbește despre o creștere economică, abia dacă se creează premisele unei reveniri a economiei naționale, și aceasta mai mult în baza comerțului exterior. Creșterea statistică a indicatorilor macroeconomici a avut la bază majorarea plafonului atât la datoria externă, cât și la cea internă. Guvernul anticipează o creștere economică de 5,2% comparativ cu anul 2002, dar F.M.I. consideră estimările exagerate.

Condițiile reale de a realiza acest obiectiv sunt din ce în ce mai greu de obținut în cadrul deteriorării climatului economic și politic internațional. Aprecierea monedei unice europene este unul din aisbergurile cu care se întâlnește economia națională. Ascensiunea euro față de dolar și față de leu produce inflație, accizele fiind evaluate în euro. Un euro mai puternic reduce ritmul de crește în U.E., unde este orientat 70% din exportul românesc.

Deocamdată, europenii consideră că doar când euro va crește la 1,20-1,25 dolari întreprinderile europene vor avea cu adevărat probleme. În cazul unei deprecieri de 10% a dolarului față de euro, se consideră că impactul negativ este echivalent cu o scădere de 0,8% a P.I.B. în spațiu euro, specialiștii întrebându-se dacă economia europeană mai obține o creștere de până la 1% în acest an. Prognozele indică acest lucru, ceea ce înseamnă scăderea consumului și implicit a cererii, ceea ce afectează exporturile românești.

Deși în prima parte a lui 2003 volumul exporturilor românești a depășit 1,4 miliarde de dolari pe lună, rezultatul este influențat de modul de aportare în dolari. Peste 50% din valoare se datorează aprecierii euro și faptului că 70% din exporturi sunt plătite în această monedă.

Devalorizarea leului a permis exportatorilor să își micșoreze marja de profit exprimată în euro, ceea ce a crescut competitivitatea mărfurilor livrate în exterior. Componența exporturilor situează România printre țările slab dezvoltate deoarece aproape 90% din exporturi sunt materii prime și produse care înglobează multă forță de muncă. Există indicii că în aceste condiții, exporturile se vor plafona, deci sectorul investițiilor nu va putea asigura creșterea planificată.

În ultimele luni au avut loc ieșiri mari de capital, deci investițiile străine vor fi în declin, dacă nu cumva este și un semnal privind viitorul țării. Astfel, consumul intern abia dacă va ajunge la nivelul anului trecut, în ciuda creșterilor salariale, tocmai când România are nevoie de o perioadă lungă de stabilitate economică și de o creștere a P.I.B. de circa 5% anual, putând fi pusă sub semnul întrebării chiar și îndeplinirea condițiilor de aderare la Uniunea Europeană în 2007.

România are competitivitatea cea mai mică în rândul candidatelor, considerându-se că România ar avea nevoie de 45 de ani pentru a atinge nivelul de convergență cu media U.E. Ne punem întrebarea cum poate privi "lumea bună" înspre o astfel de Românie și ce garanții reale poate da Guvernul că viața va avea un curs normal.

Nicolae Vasilescu - considerații pe tema lipsei înțelepciunii puterii;

Domnul Nicolae Vasilescu:

Ce valoare mai poate avea astăzi efortul de a ne face auziți de la această înaltă tribună, încercând să convingem de utilitatea și necesitatea respectării istoriei, a legii fundamentale, dacă personaje politice aflate la putere, care și-au început mandatul jurând pe Biblie și pe respectarea Constituției, sunt primii care uneori le încalcă, mânați de interese mărunte, de partid, în detrimentul electoratului care i-a propulsat la guvernare.

Cred că a venit timpul să ne punem și noi întrebarea pe care fondatorii celebrei legi fundamentale americane și-au pus-o la 1787: "cum să dai Guvernului destulă putere, fără ca să-i dai prea multă?" întrebare îndreptățită, având în vedere că abuzul de putere la care recurg guvernanții depășește uneori cu mult limitele bunului simț.

Se știe că riscul de a abuza de putere aparține celor ce o dețin. În acest sens, rămân memorabile, și pe deplin actuale, cuvintele autorului interbelic Paul Negulescu: "Lupta pentru a pune mâna pe puterea politică, lupta pe care o duc între ele clasele sociale, sau chiar membrii aceleiași clase, organizați în partide politice, umplu întreaga istorie politică a diferitelor popoare. Acei care reușesc, înțeleg să-și mențină puterea lor, modificând, organizând diferit instituțiunii de drept public, în scop de a-și asigura conservarea puterii" (vezi înființarea Parchetului Anticorupție sau a altor instituții al căror obiect de activitate este identic și nejustificabil).

O dată cu accederea la putere în toamna anului 2000 a coaliției P.S.D.R. - U.D.M.R., Parlamentul României, adică legislativul țării, a devenit o anexă a Guvernului Năstase în ceea ce privește elaborarea legilor în țara noastră. În loc ca Parlamentul să elaboreze legile în România, potrivit atribuțiilor prevăzute de Constituție, acesta inițiază legi precum interzicerea bancurilor, legalizarea concubinajului ș.a.m.d., fiind nevoit să voteze pe bandă rulantă ordonanțele de urgență emise de către Guvern, ordonanțe care de cele mai multe ori nu-și justifică cazurile excepționale de emitere a acestora.

Se profită de faptul că actuala coaliție P.S.D.-U.D.M.R. este majoritară în Parlament și ordonanțele trec rapid prin "malaxorul" de vot, fără a mai lua în seamă părerile sau moțiunile opoziției, căreia i s-a atribuit rolul ingrat de decor.

Manifestarea apatică a Parlamentului, organ suprem reprezentativ al țării și unica autoritate legiuitoare, stabilește doar dispoziții generale, lăsând Guvernul să acționeze potrivit liberei lui aprecieri - conform puterii lui discreționare. Ne punem o întrebare retorică: Unde se termină puterea discreționară și unde începe abuzul de putere, unde începe încălcarea comportamentului legal al administrației publice centrale?...

Oare acest abuz de putere al guvernanților "îmbibat" de nepăsare nu se datorează în mare parte lipsei de control amănunțit al Parlamentului sau a unui judecător administrativ, ca în exemplul administrației franceze, ce dispune de o limitare a exercitării puterii?

Guvernanții noștri pun în practică deviza infractorilor de drept comun, aceea că "tot ce nu este interzis, este permis". "Executivul nu poate face tot ce nu este explicit interzis; el nu trebuie să facă decât ceea ce îi este explicit permis".

Tentația de a pune mâna pe putere este foarte mare la guvernanți, Executivul având în mâini și funcția de a face legile și pe aceea de a le executa, prin aceasta scutindu-se de a se mai supune legilor pe care tot ei le fac... Separația puterilor în stat excelează printr-un verbalism străin faptelor.

Discrepanța enormă între promisiunile electorale, programul de guvernare și realitatea pe care viața o demască, ne arată de fapt lipsa "înțelepciunii puterii" a celor care o dețin și abuzează în mod absolut de ea. Printre prioritățile programului de guvernare se numărau și: combaterea sărăciei și a șomajului, refacerea autorității statului. Adevărul ne arată cum populația "mulțumită" scandează: "Iliescu și Năstase ne-au băgat foamea în case!"; iar în ceea ce privește autoritatea statului, în județele Harghita și Covasna, aceasta a dispărut în totalitate - primarul UDMR din Sfântul Gheorghe a demontat de pe clădirea Primăriei tricolorul românesc, arborat în 1944.

Când se va revizui Constituția României ar trebui să ne gândim mai bine la limitele competenței legislative delegate, la condițiile în care este permis transferul de atribuții de la Parlament la Guvern, precum și domeniile, pentru a nu mai avea surprizele ordonanțelor de urgență nejustificate de cazurile excepționale - exemplu recent, Ordonanța de urgență nr.31/2002 privind interzicerea organizațiilor cu caracter fascist, rasist și xenofob, în realitate, neexistând asemenea organizații pe teritoriul țării noastre.

Închei cu speranța că timpul va fi cel care urmează să confirme sau să infirme valabilitatea pozițiilor exprimate în repetate rânduri de la această tribună.

Grigore Emil Rădulescu - despre situația grea a spitalului municipal Sfinții Petru și Pavel din Ploiești.

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Prin declarația mea politică de astăzi, vă aduc la cunoștință situația tragică din Ploiești, unde reorganizarea unui spital obligă pacienții să facă greva foamei.

Lipsurile din sistemul sanitar au ajuns la apogeu. Dacă până acum bolnavii se plângeau că trebuie să le cumpere rudele medicamentele, acum se plâng că au ajuns să facă foamea. Un exemplu este spitalul municipal "Sfinții Petru și Pavel", cunoscut de ploieșteni drept spitalul "Petrolul".

Prin Ordinul ministrului sănătății nr.243 din 19.04.2003 s-a decis reorganizarea unității, prin transformarea acestuia în spital de pediatrie. Din acel moment a început calvarul.

Atât conducerea spitalului, cât și reprezentanții sindicatului s-au opus acestei măsuri aberante, din punctul lor de vedere. În municipiul Ploiești s-a declanșat un adevărat război între cetățeni și oficialitățile orașului. Prin orice mijloace, ploieștenii au încercat să oprească punerea în practică a deciziei ministeriale. Văzând care este spiritul urbei, autoritățile sanitare locale au început o luptă de discreditare a spitalului. Invocând tot felul de motive, s-au stopat încet-încet finanțările. La ora actuală, în spital sunt 200 de bolnavi pe 180 de paturi. S-a ajuns în situația ca medicamentele pentru tratarea bolnavilor să fie cumpărate de rude. Asistentele cumpără seringi și ace pentru a-și face meseria, iar hrana pacienților se încropește de la o zi la alta. Personalul care locuiește la țară a fost rugat să aducă de acasă câte ceva de mâncare. Asistentele și infirmierele care au grădină vin zilnic cu ștevie, ceapă, cartofi și ce mai au prin cămări. Să lucrezi acum la bucătăria spitalului e o adevărată scamatorie, a declarat Cristi Teodorescu, președintele sindicatului din spital.

Măsura reorganizării unității medicale poate părea justă, dacă ținem cont de faptul că în județ nu există un spital de pediatrie. Dar până la finalizarea acestei acțiuni, bolnavii ar trebui să beneficieze în continuare de medicamente și mâncare, mai ales că în tot acest timp cotizează la asigurările de sănătate.

Reorganizarea spitalului va lăsa pe drumuri 120 de persoane, dintre care 46 sunt asistente.

"Tragic este că disponibilizările se vor face fără plăți compensatorii. Cu toate încercările de redistribuire a personalului, rămân foarte mulți oameni pe dinafară. E păcat că s-a investit în acest spital atât de mult, iar acum munca noastră e călcată în picioare. Din nefericire, nu se dau doi bani pe bolnavi. Oamenii internați la noi sunt obligați să suporte toată această presiune psihică" - a precizat dr.Daniel Ion Mihalache, directorul spitalului "Petrolul".

La toate aceste probleme, șeful Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova, Ileana Roman, răspunde că este un ordin ministerial și nu contează dacă oamenii se opun. Această decizie trebuie să o ducă la bun sfârșit și nu o interesează celelalte probleme.

Oare dacă ar fi fost pacientă internată în acest spital, tot la fel s-ar fi comportat și procedat?

   

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 23 octombrie 2018, 5:08
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro