Plen
Ședința Senatului din 15 septembrie 2003
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.111/25-09-2003

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
17-04-2019 (comună)
16-04-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2003 > 15-09-2003 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 15 septembrie 2003

3. Declarații politice rostite de senatorii:

 

Domnul Gheorghe Buzatu:

  ................................................
 

În continuare, deschidem declarațiile politice.

De la P.S.D. nu s-a anunțat până acum nici o intervenție, situație în care îl invit la microfon pe domnul senator Dumitru Codreanu.

 
Mircea Mihordea

Poftiți, vă rog, domnule senator.

Din sală:

Domnul Mircea Mihordea!

 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Domnul Mihordea este aici? Poftiți, domnule Mihordea.

Mă scuzați! Nu vă văzusem când am început. Am făcut-o fără intenție.

 
 

Domnul Mircea Mihordea:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică este ca urmare a unui fapt de o gravitate extraordinară, care a avut loc în jurul orelor 2,00-3,00, astăzi, 15 septembrie 2003, în municipiul Baia Mare, în cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Un militar în termen a măcelărit cu un pistol mitralieră trei colegi care asigurau paza Arhivelor Statului din municipiul Baia Mare, iar ulterior s-a sinucis.

Faptul că militarul era dotat cu cartușe de manevră, iar ulterior, în jurul orei 3,00, avea în dotare trei încărcătoare cu 90 de cartușe de război rămâne un semn de întrebare pentru cei care, acum, nu anchetează încă.

Partidul România Mare cere elucidarea acestui caz, care poate periclita integrarea României în Uniunea Europeană sau în NATO, și cere demisia ministrului de interne și a celor abilitați să cerceteze asemenea cazuri.

Așadar, nu este primul caz în România. Polițiști corupți, polițiști infractori, polițiști dezertori și - de ce nu? - miniștri destituiți.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Romeo Octavian Hanganu

În continuare îl invit pe domnul senator Romeo Hanganu, Grupul parlamentar P.D.

Poftiți, vă rog, domnule senator.

 

Domnul Romeo Octavian Hanganu:

Domnule președinte,

Stimate și stimați colegi,

Declarația politică de azi se numește "Guvernul a pus ochii și pe banii de la C.A.R.".

În luna aprilie 2003, în Monitorul Oficial nr. 267 din 17 aprilie, era publicată Legea nr. 135 pentru modificarea și completarea Legii nr. 122 din 1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaților.

În calitate de inițiator, am lucrat aproape doi ani la acest proiect de lege, l-am transmis de două ori la Guvern și la Consiliul Legislativ. Am ținut cont de toate propunerile făcute și în special de cele ale colegilor senatori din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, pentru al căror sprijin efectiv le-am mulțumit public la momentul respectiv. Cu toate avizele necesare, cu votul unanim al Senatului și al Camerei Deputaților, legea a fost promulgată. Ea nu schimba nimic în legătură cu modul de atragere a economiilor la fondurile sociale ale membrilor și nici în modul de acordare a împrumuturilor, așa cum sunt stabilite de statutele proprii ale C.A.R., ci doar le explicita. Ceea ce stabilea, însă, Legea nr. 135/2003 era un cadru instituționalizat, un mod de organizare la nivel teritorial și național și, în special, instaurarea activității de supraveghere și control al caselor de ajutor reciproc, absolut necesară asigurării siguranței depunerilor membrilor și evitării instrumentării Legii C.A.R. în folosul unor grupuri de interese ce nu au nimic comun cu spiritul de întrajutorare al acestui sistem.

Nu m-am gândit nici un moment că această inițiativă va trezi apetitul Guvernului și al Băncii Naționale pentru banii de la C.A.R. Astfel, apare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74 din 28 august 2003, care desființează, practic, C.A.R.-urile, iar punerea ei în aplicare ar însemna confiscarea economiilor depuse de membri.

În toată istoria funcționării, membrii au depus la C.A.R. economii sub formă de fond social rambursabil, care au constituit sursa împrumuturilor. Ordonanța menționată vine să stabilească, ca sursă pentru fondul respectiv, cotizațiile lunare, la care se pot adăuga taxe, dobânzi, donații, sponsorizări. Este greu de crezut că inițiatorul nu cunoaște faptul că o cotizație, conform dicționarului limbii române, "contribuție bănească la o cheltuială comunăș, ca și taxele, reprezintă sume depersonalizate din momentul depunerii, ceea ce înseamnă anularea posibilității membrilor de a-și recupera fondurile sociale proprii.

Dacă mai adăugăm articolul nou introdus, 12 alin. (2) - "Casele de ajutor reciproc nu pot atrage depozite de orice natură sau fonduri rambursabile decât cele prevăzute la alin. (1)." -, este clară intenția de a bloca funcționarea acestui sistem.

De altfel, începutul acestei acțiuni este încă din luna aprilie a acestui an, când, chiar în ziua în care apărea Legea nr. 135 în Monitorul Oficial, viceguvernatorul Bogza, al Băncii Naționale, într-o declarație de presă, afirma: "Noua lege va conduce la formarea unor bănci populare și se vor putea acorda împrumuturi și altora decât membrilor C.A.R."

I-am telefonat domnului Bogza și l-am rugat să mă lămurească asupra sensului declarației sale, iar răspunsul a fost dezarmant: "Domnule senator, n-am citit legea până acum, dar cu totul întâmplător acum mi-a sosit și trebuie să recunosc că legea este bună, este utilă, nu creează nici un pericol de natura celor despre care vorbeam."

Iată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2003 are ca motivație exact aceleași idei. Astfel, în expunerea de motive, inițiatorul își susține ordonanța prin două minciuni grosolane: Legea nr. 135 ar permite C.A.R.-urilor acordarea de împrumuturi și altor persoane decât propriilor membri.

Este greu de înțeles o atât de rea intenție, subliniată chiar și de Consiliul Legislativ, deoarece la art. 11 al Legii nr. 135 se precizează expres: "Casele de ajutor reciproc ale salariaților acordă împrumuturi numai membrilor lor."

A doua minciună: "C.A.R.-urile vor putea constitui depozite."

Nici legea inițială, Legea nr. 122/1996, nici Legea nr. 135/2003 nu fac nici o referire la depozite și nu creează nici o condiție pentru înființarea de depozite de orice natură, acestea constituind, bineînțeles, obiectul de activitate al băncilor comerciale. Pentru prima dată se vorbește de depozite chiar în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2003.

Este mai mult decât regretabil că inițiatorul încearcă să-și motiveze încercarea de a promova anumite interese făcând apel la cerințele legislației Uniunii Europene și afirmând: "Prevederile Legii nr. 135/2003 contravin angajamentelor asumate de România în negocierile de aderare." Și totul bazat pe cele două neadevăruri menționate mai sus. Este și motivul pentru care, probabil, legea este semnată, în afară de ministrul finanțelor, și de doamna Puwak.

Ordonanța încearcă, de asemenea, să revină la exprimarea "C.A.R.-urile se pot asocia" , și nu "C.A.R.-urile se asociază".

Dezbaterile pe această temă, din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului, au conchis că exprimarea din Legea nr. 135/2003 nu aduce nici o atingere libertății de asociere, ci creează condițiile pentru cei care folosesc această lege să se integreze în sistemul instituționalizat creat, să depună bilanțuri contabile în fiecare an și să poată fi supravegheați și controlați în condițiile legii.

Se mai încearcă și o propunere de organizare pe criterii geografice, complet inaplicabile, care ar duce la desființarea caselor de ajutor reciproc din învățământ, din sănătate, din C.F.R., a celor din diferite societăți cu sucursale sau cu puncte de lucru în teritoriu.

Sigur, se mai pune o problemă care amintește de ultimele dezbateri care au avut loc în Senat, la revizuirea Constituției. Care este situația excepțională care a necesitat emiterea unei ordonanțe de urgență, mai ales într-un domeniu în care Guvernul nu s-a interesat cu nimic în decursul ultimilor ani și cu atât mai mult cu cât a existat în urmă cu 3-4 luni această inițiativă legislativă a noastră, la care Guvernul și-a dat avizul?

Este încă un exemplu pentru modul în care actualul Guvern duce în derizoriu rolul ordonanțelor de urgență.

Este clar că suntem în fața unui act legislativ al cărui scop este altul decât cel declarat. Se dorește, de fapt, anularea sistemului C.A.R. și atragerea fondurilor la instituțiile de credit. Un act legislativ construit neprofesionist și care utilizează neadevăruri evidente pentru a-și motiva apariția.

Stimați colegi,

Nu am nici o legătură personală cu casele de ajutor reciproc. De când am plecat din uzină nu mai folosesc această posibilitate de împrumut. Ba, mai mult, dacă țin cont și de faptul că soția mea lucrează într-o bancă, ar trebui chiar să-mi fie indiferentă situația C.A.R.-urilor. Ba, din contră.

Nu doresc, de altfel, să fiu nici măcar purtătorul de cuvânt sau de mesaj al miilor de membri C.A.R., al zecilor de case de ajutor reciproc, care în aceste zile au trimis mii de mesaje împotriva Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2003, la diferite instituții ale statului.

Fără a fi patetic, însă, vă spun, cred sincer că, într-un moment în care împrumutul la C.A.R. a ajuns ultima soluție pentru familiile nevoiașe, atunci când e vorba de o serie de obligații, chiar curente, atunci când e vorba de plata întreținerii, atunci când e vorba de a-și cumpăra rechizite pentru copii, cred că acest sistem de întrajutorare trebuie sprijinit, și nu desființat, iar membrii C.A.R. trebuie să aibă siguranța depunerilor, mai ales că este vorba, în majoritate, de depuneri ale persoanelor cu venituri modeste.

Bineînțeles, am toată încrederea în dezbaterile și decizia Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări și a Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, așa cum încă mai sper într-un moment de înțelepciune a Guvernului, care să retragă această ordonanță.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Vă mulțumesc, domnule senator. (Intervenție din sală, neinteligibilă.)

 
Nicolae Paul Anton Păcuraru

Îmi dați voie să invit la microfon pe domnul senator Paul Păcuraru.

Dacă aveți ceva de comunicat, poftiți, vă rog, la microfon. (Discuții în sală.)

Vă rog, poftiți, domnule senator.

 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Este indiscutabil faptul că bătălia politică, în momentul de față, se dă cu prioritate în plan social. Chiar ofensiva de ultimă oră a P.S.D. arată acest lucru. Dincolo de multele programe sociale pe 2002-2003, de Programul național antisărăcie, de Planul național antisărăcie, chiar intervențiile domnului premier Adrian Năstase, intervențiile de ultimă oră privind măsurile sociale arată că în această zonă avem o adevărată ofensivă în campania de imagine a P.S.D.

Se vorbește de dublarea pensiilor agricultorilor, de prima de două milioane de lei pentru țărani, de tichetele pentru căldură, se încheie recorelarea pensiilor, crește nivelul alocațiilor pentru copiii din familiile sărace, se disponibilizează bani pentru pensii din fondurile obținute din privatizare, pachetul social este aproape inimaginabil în momentul de față.

Totuși, am avut o surpriză, efectiv, o surpriză, în momentul în care am avut posibilitatea să analizez Ordonanța Guvernului nr. 88/2003, cea care privește rectificarea bugetului de asigurări sociale de stat pe anul 2003.

Dacă în planul declarațiilor și al bunelor intenții lucrurile stau minunat, presa chiar a apreciat că Guvernul dă cu banii în populație, când te duci în cifrele din buget, lucrurile arată complet diferit.

Aflăm, astfel, din Ordonanța nr. 88/2003 că veniturile contribuțiilor de asigurări sociale de stat pe anul 2003 înregistrează deja un deficit substanțial, deci, practic, avem o rectificare de peste 8.237 de miliarde, în sensul că veniturile scad, deci contribuțiile de asigurări sociale scad în România pentru că, spune tot Guvernul în nota sa, asistăm la o reducere a numărului mediu de salariați cu 61.000 de persoane, pe primele șapte luni, avem o reducere a salariului mediu brut cu 342.000 și, în fine, sunt necesare ajustări pentru gradul de colectare.

Așa se face că în momentul de față veniturile bugetului de asigurări sociale pe 2003 înregistrează în raportul 2003-2002 un deficit sub rata inflației, deci, practic, el nu mai acoperă nici măcar rata inflației prognozată pentru acest an, 14%, 2003 raportat la 2002 înseamnă doar 111%, evident sub rata inflației.

Contribuțiile pentru asigurări sociale scad cu peste 11.415 miliarde lei. Asta înseamnă că avem mai puțini salariați, avem mai puține locuri de muncă, avem mai puține venituri la bugetul de stat.

În fine, sigur că Guvernul deplânge și nivelul - după ce s-a lăudat pe toate drumurile cu gradul ridicat de colectare a veniturilor -, află acum, după 7 luni, pentru că situația, proiectul de buget este făcut după primele 7 luni, că are are un nivel foarte scăzut al încasărilor pe primele 7 luni, ceea ce, efectiv, îi afectează veniturile. În această situație, rectificarea înseamnă, evident, o diminuare a veniturilor, o diminuare a cheltuielilor. Nu intru în amănunte.

Aceeași situație o găsim și în ceea ce privește bugetul asigurărilor de șomaj. Sigur că aici, plafoanele fiind mai reduse, ca încasări, situația nu este departe.

Deci veniturile se diminuează cu 622 miliarde și Guvernul spune sec, "din aceleași cauze pentru care nu se realizează C.A.S.ș, iar cheltuielile se majorează cu 780 miliarde, adică o majorare a cheltuielilor cu 4,7%.

Faimosul excedent bugetar la fondul de șomaj se reduce cu 64% după primele 7 luni. Sigur că el are șansa să se anuleze complet și să intre și acest buget în deficit.

Reducerea veniturilor se datorează diminuării contribuției angajatorilor, diminuării contribuțiilor angajaților, diminuării contribuțiilor individuale, acele 45%.

Sigur că nu putem să nu rămânem mirați de toate aceste lucruri în condițiile în care privim doar declarația de astăzi a domnului ministru, din care aflăm cu mare plăcere că în România se creează 375.200 de persoane încadrate în muncă.

Deci, practic, în România, și în raportul de țară, și în documentele pe care ministerul și Guvernul le avansează, se vorbește prin Planul național de ocupare de 300.000 de locuri. Iată că el este depășit, avem acum 325.000 de locuri, dar România intră într-un paradox absolut incredibil.

Deci locurile de muncă scad, și șomajul scade.

Eu mi-aduc aminte și din lecturile pe care le-am făcut, ori de câte ori locurile de muncă cresc, șomajul scade, ori de câte ori șomajul crește, înseamnă că avem... Dar România trăiește acest paradox, paradox al ficțiunii, în care Guvernul, practic, dezinformează de la un capăt la altul și pune toată opinia publică, forurile internaționale într-o indiscutabilă derută.

Vom putea întreba, cu alte cuvinte, Guvernul: unde sunt cele peste un milion de convenții civile transformate în locuri de muncă? Știm că în luna martie-aprilie a fost o întreagă dezbatere, o dată cu intrarea în vigoare a Codului muncii, pe convențiile civile, în care marea victorie a Ministerului Muncii urma să fie transformarea convențiilor civile în locuri de muncă.

De altfel, lucrurile se limpezesc imediat dacă încercăm să intrăm în detaliile acestei probleme.

Românii au două obsesii în momentul de față: locurile de muncă, șomajul, și veniturile sau nivelul de trai.

În ceea ce privește locurile de muncă, România, sigur, prin Agenția Națională de Ocupare, are un program care prevede, așa cum spuneam, 300.000 de locuri de muncă.

Dacă vom citi, de fapt, ce înseamnă în acest program locurile de muncă nou create, vom vedea că ele sunt, de fapt, ficțiuni. Cursuri de calificare, activități de consultanță, activități de mediere și așa mai departe care, toate, de fapt, nu duc în locuri de muncă reale, locuri de muncă nou create. Sunt diverse acțiuni ale agenției, măsuri active, măsuri pasive, prin care agenția, sigur, își îndepline. te un anumit rol social. Dar a confunda acțiunile agenției cu locuri de muncă nou create este o eroare totală, care nu face altceva decât să inducă în eroare.

Am primit, de fapt, și o statistică a acestor zile, în care agenția anunță cu mare triumf, la nivel național, că are un disponibil de 17.000 de locuri de muncă. Cred că astăzi, prin deschiderea anului școlar, înțelegem că în luna septembrie și absolvenții de liceu, și absolvenții de învățământ superior urmează să se încadreze în producție. Și ce aflăm din cifrele agenției? Că doar 0,06% din absolvenții de liceu din România, școli profesionale, postliceale și așa mai departe au șansa de a găsi un loc de muncă și că doar 0,005% din absolvenții de învățământ superior, cei 120.000 de absolvenți de învățământ superior, au șansa de a găsi un loc de muncă.

Deci, dacă discutăm în termeni reali, sigur că un astfel de anunț este ridicol în raport cu oferta reală de forță de muncă, cu promoțiile, cu generațiile de absolvenți.

Tot din campania de imagine a Guvernului aflăm că a avut loc o bursă a locurilor de muncă în zonele disponibilizate, că se va organiza o bursă o locurilor de muncă pentru absolvenții de învățământ superior, dar, repet, agenția, faptic și fizic, nu are alte locuri de muncă decât cele pe care le anunță.

Ceea ce vreau să spun, în cele din urmă, pe cele două componente majore care reprezintă grija românilor, locurile de muncă și veniturile, este că România, din păcate, după 3 ani de politică glorioasă, a reușit să rămână lanterna roșie a ambelor poziții atât în ceea ce privește nivelul de trai în țările candidate, cât și în ceea ce privește șomajul și posibilitățile de locuri de muncă.

Opinia noastră este că Guvernul va trebui să înceteze imediat o campanie de imagine care nu servește, efectiv, nimănui și în egală măsură credem că Guvernul trebuie să ia în serios și propunerile venite din Parlament, pentru că multe din propunerile venite din Parlament au fost propuneri care, într-adevăr, vizează îmbunătățirea sistemului de beneficii sociale în România, cele contributive sau noncontributive, și că atâta vreme cât Guvernul va ignora toți partenerii sociali, că se numesc ei patronate, sindicate, partide politice sau Parlament, Guvernul nu va face altceva decât să conducă țara spre un faliment desăvârșit al politicilor sociale.

Toate aceste lucruri le vom demonstra cu cifre, capitol cu capitol.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Dumitru Codreanu

Îl invit la microfon pe domnul senator Dumitru Codreanu.

Poftiți, vă rog, domnule senator.

 

Domnul Dumitru Codreanu:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor senatori,

Asistăm de 13 ani la ceea ce se numește, în mod curent, reforma învățământului românesc în cadrul tranziției la economia de piață. În fiecare început de septembrie ne amintim că se deschide un nou an școlar.

Care este situația școlilor noastre la această dată ne întrebăm mai mult sau mai puțin retoric și vedem la televizor ori citim în presă că tot mai multe școli sunt într-o situație deplorabilă și nu pot fi autorizate să funcționeze.

Așa se face că, la data la care vă vorbesc, în România există 43 de unități școlare care nu au curent electric, 2.100 nu au nici o sursă de apă, 7.800 li se asigură sursa de apă din fântâni, 1.700 au pereți din chirpici și 147 au pereții din lemn. Mobilierul școlar, în peste 70% din unitățile școlare din România, este într-o stare avansată sau medie de degradare, jumătate din școlile existente sunt construite fără respectarea normelor de protecție antiseismică, 172 de școli sunt acoperite cu șindrilă, 48 cu stuf, aproape 8.000 de școli din mediul rural nu au grupuri sanitare adecvate și multe, multe alte nereguli.

Și această stare nu se întâlnește doar la sate, ci și la orașe, inclusiv în Capitală. Se invocă mereu lipsa banilor.

S-au făcut mari împrumuturi din străinătate, dar aflăm că, abia construite ori reabilitate, la unele școli noi începe să cadă deja tencuiala sau instalațiile nu funcționează.

Lucrul la altele noi a început abia în iunie. Ca să se lucreze la ele cu spor pe timpul de iarnă. Nu-i așa că este corect? Cei care au organizat licitațiile nu s-au gândit oare la așa ceva?

Generația mai vârstnică a prins reforma învățământului după modelul adus din Răsărit, modelul moscovit. Acum am schimbat punctul cardinal. Luăm totul numai din Apus, uitând că am avut tradiții și rezultate bune ale școlii noastre românești, la care s-au format și aproape toți cei aflați în această sală la această dată.

Desigur, era necesară reforma, dar să nu aruncăm totul, inclusiv ceea ce era bun.

Mă întreb și vă întreb și pe dumneavoastră, stimați colegi. Dacă sistemul de învățământ de la noi nu este bun sau nu a fost bun, de ce la olimpiadele școlare internaționale, noi, românii, și vecinii noștri din Est iau majoritatea premiilor și mai puțin cei din Vest?! Oare e mai performant învățământul la ei?!

Mulți dintre noi, cei aflați de față, suntem fii de țărani, de oameni nevoiași. Mă întreb și vă întreb și pe dumneavoastră.

Azi, în licee și facultăți, care mai este ponderea acestei categorii sociale? Și mai putem vorbi oare de egalitatea șanselor?

Organizăm concursuri naționale, subliniez, naționale, atât pentru intrarea la licee și școli de arte și meserii, precum și la bacalaureat, dar avem puzderie de manuale alternative. O afacere grasă pentru unii de la noi, în condițiile în care acest experiment, în Occident, acolo la ei, este contestat și chiar se renunță la el.

Și o ultimă problemă pe care o ridic în fața dumneavoastră: ce facem cu acești tineri? Văd că se organizează în mod periodic burse ale locurilor de muncă.

Acolo sunt câteva sute de oferte, iar numărul absolvenților de licee și facultăți, șomeri cu diplomă, sunt cu sutele de mii.

Aceasta este, oare, finalitatea învățământului românesc la ora actuală? Acesta este rezultatul neîntrerupt al reformei? Producerea de șomeri cu diplomă?

La început de an nou școlar doresc să transmit din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare din Senat tuturor elevilor, studenților, cadrelor didactice mult succes în noul an școlar, multă sănătate și putere de muncă tuturor celor implicați în această nobilă activitate, învățământul.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Mulțumim, domnule senator.

 
Radu Alexandru Feldman

Domnul senator Radu F. Alexandru, în limita timpului cuvenit Partidului Național Liberal.

Poftiți, vă rog.

 

Domnul Radu Alexandru Feldman:

Vă mulțumesc foarte mult.

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

La fel ca și cei mai mulți dintre dumneavoastră, la fel ca aproape o țară întreagă, am urmărit și eu meciul de pe stadionul din Copenhaga.

Despre ce s-a întâmplat pe terenul de joc, despre durerosul și nedreptul eșec mi se pare a nu mai fi chiar nimic de spus. Consider însă că două manifestări consumate după terminarea meciului merită a fi reținute cu deosebită atenție.

Se vorbește despre arta de a ști să suporți povara laurilor sau durerea înfrângerii. Se spune că noblețea unui om este dovedită, într-un mod dintre cele mai edificatoare, de felul în care el știe să câștige sau să piardă, cum se spune că măreția unui popor este semnificativ ilustrată și de felul în care depășește la fel de greu de suportat victoriile sau înfrângerile.

Dacă toate astea sunt adevărate, și eu cred că sunt adevărate, atunci primul lucru pe care trebuie să-l reținem ca pe un bun dovedit cu prisosință este felul exemplar în care românii s-au dovedit capabili să-și controleze durerea.

O țară întreagă dorea și aștepta victoria. Televiziunile au transmis înaintea meciului imaginile miilor de oameni pregătiți în stradă pentru marea fiestă. Nu le-a fost dat să se bucure de ea. Tensiunea acumulată pe parcursul celor 95 de minute, erorile monumentale ale arbitrului, sentimentul insuportabil de frustrare s-ar fi putut metamorfoza instantaneu într-o criză de isterie generală.

Nici o violență, nici un act de necivilitate nu a detonat imensa durere care i-a copleșit pe cetățenii României. Nu știu câți dintre locuitorii altor țări care se închină la același zeu, fotbalul, ar fi probat într-o situație similară atâta forță morală și atâta demnitate. Este un fapt pe care îl omagiez cu toată considerația.

Comentariile care au urmat meciurilor au ilustrat din nou că putem să ne sprijinim pe judecata dreaptă, echilibrată a unor oameni capabili oricând să vadă lucrurile în adevărata lor dimensiune și în precisa lor semnificație, cum, din nou, am surprins ușurința, lipsa de responsabilitate cu care stări umorale necontrolate devin rațiunea unor afirmații aiuritoare.

Să vorbești despre instinctiva antipatie a unui cetățean din inima Europei occidentale față de români, despre faptul că elvețianului parcă îi puțea de câte ori era silit să se apropie de jucătorii români, despre țiganii de români care nu se pot compara cu arienii blonzi ai Nordului, despre nația dezagreabilă pentru înspăimântător de multă lume, a pune în mintea milioanelor de români furioși ideea că Urs Meier înseamnă Occidentul, Uniunea Europeană, Bruxelles-ul, integrarea înseamnă a te recunoaște victima unor complexe de inferioritate prin nimic motivate și în nici un fel acceptate.

Rușinea de a fi român este o sintagmă ce descalifică în egală măsură atât pe cel care o rostește, cât și pe cel care o acceptă și pe care realitatea, de-a lungul anilor, a infirmat-o cu infinite probe.

Nici o altă țară n-a ieșit din comunism cu un capital de simpatie egal cu cel al României și toate creșterile și descreșterile cotelor acestei prețioase avuții nu au avut altă cauză decât izbânzile sau eșecurile noastre. Este un adevăr pe care trebuie să ni-l asumăm cu luciditate și cu înțelepciune.

Și pentru că am ajuns la luciditate și înțelepciune, dați-mi voie să citez o declarație, care, în doar câteva cuvinte, cuprinde întreaga esență a problemei cu care se confruntă azi România: "Acest eșec pe plan sportiv trebuie să ne întărească convingerile că singura cale de a reuși, dincolo de efortul și talentul nostru, este de a ne găsi aliați puternici și de a fi în mijlocul lor. Doar în acest fel ne vom putea ridica din genunchi și vom putea fi tratați de la egal la egal de orice națiune și de orice for de arbitraj, fie că vorbim de fotbal sau de politică."

Declarația aparține domnului Adrian Năstase și subscriu în totalitate la ea.

Dar, pentru ca astfel de formulări să nu rămână memorabile doar prin frumusețea vorbelor, e timpul, domnilor guvernanți, să aveți de partea voastră și faptele, și realitatea.

Nu putem aspira la locul care ni se cuvine în clubul select al țărilor democratice, rămânând în postura eternilor solicitanți.

Nu putem râvni să fim acceptați în mijlocul lor câtă vreme tratăm observațiile lor ca pe insulte și atacuri perfide împotriva intereselor naționale.

Cine și cum să creadă în sinceritatea demersurilor noastre câtă vreme Dan Agathon, secretarul general al partidului de guvernământ, practicantul unui umor dintre cele mai sordide, își permite să-l trimită pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii să scrie în condica de sugestii și reclamații a partidului, câtă vreme Adrian Năstase, prim-ministru și președinte al partidului de guvernământ, săturat să ne plimbăm cu corupția în gură, nu-și mai amintește de foarte multe scandaluri de corupție, dar nu se dă în lături să bage mâna în banii publici și să-și tipărească cartea, câtă vreme Ion Iliescu, președintele țării, clamează sus și tare că nici un ambasador al nici unei țări nu vine să ne dea nouă lecții în materie de luptă împotriva corupției, uitând că tocmai corupția a fost și continuă să fie laitmotivul discuțiilor cu interlocutori ale căror birouri sunt fie la Casa Albă, fie la Bruxelles, fie la Paris, fie la Londra, fie la...

Domnule prim-ministru,

Domnilor guvernanți,

Nu m-am îndoit niciodată de știința de carte a multora dintre dumneavoastră. Cinstea, însă, și buna-credință încă nu v-ați dovedit-o.

Încercați măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, să o faceți și veți oferi României premisele victoriilor pe care le merită, indiferent de terenul pe care joacă.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Dumitru Petru Pop

Îmi dați voie să invit la microfon pe domnul senator Dumitru Petru Pop.

Poftiți, vă rog.

 

Domnul Dumitru Petru Pop:

Domnule președinte,

Onorat plen al Senatului României,

Declarația mea politică este intitulată "De sagittis Hungarorum elibere nos, Domine", "Ferește-ne, Doamne, de săgețile ungurilor".

Evenimentele interne ale relației dintre români și unguri între 1990-2003 ne obligă la o retrospectivă. Nu e bine să uităm ceea ce nu e de uitat.

Minoritatea maghiară din România are o istorie care începe cu venirea lor din Asia în secolul X. După ocuparea Panoniei încep să pătrundă treptat în Transilvania, în secolele XI-XIII, unde a întrebuințat metode de teroare cu populația autohtonă românească, pe care le-au folosit și cu alte popoare europene.

Ca urmare a măsurilor represive contra românilor au început acțiuni de revoltă împotriva minoritarilor maghiari, de exemplu la Bobâlna, în 1437, când au fost omorâți mii de români și a luat naștere Unio Trium Nationum (maghiari, secui, sași), iar românii nu au fost recunoscuți ca națiune.

Datorită stării de îngâmfare și reprimării românilor, apare evenimentul de la Mohaci, din 29 august 1527, când Ungaria dispare ca subiect de drept internațional, transformându-se în pașalâc turcesc.

Apare între timp Unirea celor trei Principate Române sub Mihai Viteazul. Între timp, turcii sunt nevoiți să se retragă în 1687, când Transilvania trece sub autoritate habsburgică.

Totodată, trebuie remarcat faptul că Transilvania nu a făcut niciodată parte din Regatul Maghiar. Cu toate aceste stări de fapt, maghiarii nu au înțeles sensul în care evoluau naționalitățile, căutând să blocheze istoria pentru a-și menține privilegiile lor și dreptul de a-i asupri pe români, care erau majoritari în Transilvania și sunt.

Împotriva acestor asupriri românii s-au răsculat în 1784, conduși de Horia, Cloșca și Crișan. Cunoaștem cu toții cum au fost trași pe roată la Alba Iulia în 28 februarie 1785, datorită trădării familiei Trifu. Teroarea a continuat, iar Kossuth scria în secolul XIX: "Să-i maghiarizăm pe români și pe sași, căci altfel ne prăbușim." Toate acestea au condus la Revoluția română din 1848, Avram Iancu declarând: "Pentru a nu ne pierde graiul nu putem convinge pe tirani doar cu lancea lui Horea." Cunoaștem urmările, au fost uciși cu bestialitate peste 40.000 de români, arse peste 300 de biserici românești.

În raport cu stările de fapt, românii din Ardeal au rezistat împotriva maghiarilor asupritori, iar la 1 Decembrie 1918 am realizat Marea Unire de la AlbaIulia, iar la 24 Decembrie 1918 regele Ferdinand a decretat unirea tuturor românilor într-o Românie Mare.

După care trupele române au salvat Europa Centrală de formațiunile maghiaro-comuniste ale lui Béla Kun, care până la capitulare au masacrat mii de români.

Voi reda cazul fruntașului român Ion Ciordaș și al avocatului Nicolae Bolcaș, care au fost ridicați de căpitanul Verboczi, schingiuiți, li s-a tăiat nasul, le-au fost scoși ochii și îngropați de vii. Urmaș al lui Nicolae Bolcaș, îl avem pe deputatul P.R.M., avocatul Bolcaș.

Cazurile de genocid antiromânesc s-au repetat după septembrie 1940, când a fost invadat Ardealul de Nord, la Ip, Trăsnea, Zalău, Sărmaș etc., iar până la eliberare, în 1944, au fost omorâți peste 300.000 de români și evrei. Instinctele barbare s-au transmis, se pare, și la contemporanii noștri, care în decembrie 1989 i-au schingiuit, le-au scos ochii, le-au tăiat urechile, le-au introdus șobolani în gură concetățenilor lor români:

Coman, Agachi, Ceuchișan, în Harghita și Covasna. În 20 martie 1990, la Târgu-Mure. au fost uciși Frandeș, Fărcaș, Rus, Sand Ionel, nemaivorbind de bietul Mihai Cofariu care a rămas schilod pe viață.

U.D.M.R.-ul, fost MADOSZ, a propagat în mass-media europeană și internațională marea minciună că românii au maltratat un biet maghiar, iar reprezentanții puterii de atunci, F.S.N.-ul, nu a luat nici o măsură, mai mult, au fost grațiați criminalii, atât cei din 1989, cât și cei din 1990.

Onorat plen al Senatului României,

Dacă până în prezent, într-un timp atât de îndelungat, noi, românii, am știut să ne apărăm graiul și moșia împotriva tuturor metodelor și formelor de sagittis (săgeți) ale maghiarilor, acum, cu sprijinul marii familii a P.S.D. respectiv familiei Trifu, cea care i-a trădat pe Horea, Cloșca și Crișan, le pune la dispoziție săgeți, arcuri, țintele ce trebuie atinse și procedurile pentru ca românii ce nu au pierdut de aproape o mie de ani să piardă acum și aici.

Exemplele fiind multiple, redau doar câteva:

  • împotriva Constituției, art. 1, art. 13, înscrisuri bilingve în tot Ardealul, unde există în proporție semnificativă populație maghiară. Conform ordonanțelor de urgență, în concepția P.S.D. "semnificativ" înseamnă 20% și cheltuindu-se mii de miliarde de lei, iar în județul Mureș, sumele cheltuite s-au înregistrat la buget la capitolul "Cheltuieli pentru siguranța circulațieiș;
  • introducerea de urgență în proiectul de modificare a Constituției ca limba maghiară să fie utilizată în administrație și justiție, nemaiputând aștepta două luni până la apariția proiectului Constituției europene, iar până la finalizare, prin referendum, cheltuindu-se din banii publici mii de miliarde de lei. La fel, s-au cheltuit sume importante pentru aparatură de traducere, consilierii U.D.M.R., viceprimarii, primarii, funcționarii vorbind maghiara, iar personalul român ascultând cu căștile la ureche;
  • la Covasna și Harghita, arborarea drapelului Ungariei;
  • în aceleași județe și pentru mijloacele de transport cu tracțiune animală s-a dispus să aibă tăblițe în limba maghiară;
  • la fel, înscrisuri "Aici Hungaria mare", culmea fiind în municipiul Târgu-Mureș, unde pe Palatul Culturii s-a inscripționat "Kulturapalata", iar deasupra înscris "Hungariaș;
  • alungarea elevilor români de la Liceul zis "Bolyai Farkasș;
  • la intrarea în sediul Prefecturii, pe peretele din stânga, în cadrul sculptat în marmură, unde în anul 1923 a fost pusă placa cu regele Ferdinand al României, prefectul Ovidiul Natea și U.D.M.R.-ul au instalat portretul fostului primar maghiar Bernádi, la fel, inscripții cu conținut murdar pe monumentele cu simbolul latinității, de exemplu "Szopikaz oláhș;
  • la Jigodin, Miercurea-Ciuc, distrugerea cetății dacice, în schimb, la Arad, ridicarea statuii celor 13 criminali de la 1848, nemaivorbind de criminalul Wass;
  • coroanele depuse de U.D.M.R. la comemorări cu panglică roșu, alb și verde, iar la 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, panglica neagră.

Domnilor de la guvernare,

Din punct de vedere economic, Ardealul l-ați dat minorității maghiare prin acordare de terenuri, păduri, clădiri etc., nemaivorbind de stațiunea Sovata, care prin acte frauduloase s-a acordat de Guvern, aproape pe gratis, Budapestei, cu toate că există hotărâre definitivă a Curții Supreme de Justiție prin care anulează actul de privatizare.

Acum ce mai urmează? Ca printr-o ordonanță de urgență și protocolul P.S.D.-U.D.M.R., caz concret, proiectul Constituției, să ne vindeți graiul? Dar nu veți reuși.

De sagittis Hungarorum et P.S.D. elibere nos, Domine.

În încheiere, voi reda cele scrise în "Tribune des Nations" nr. 44/22-29 octombrie 1944 de marele jurnalist, istoric, sociolog Milton Lehrer, care spune: "În Europa de mâine, guvernată de principiile democrației sincere și integrale, aportul Ungariei la barbaria continentului nostru nu va trebui uitat și, desigur, nu va fi uitat niciodată."

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Vă mulțumim, domnule senator.

 
Nicolae-Vlad Popa

Invit la microfon pe domnul senator Nicolae-Vlad Popa.

Vă rog, aveți cuvântul.

Poftiți, domnule senator.

 

Domnul Nicolae-Vlad Popa:

Constatăm că prăpastia dintre propaganda făcută de primul-ministru privind sistemul educației naționale și realitatea de zi cu zi se adâncește neîncetat.

Suntem datori, în fața acestor laude nejustificate, să tragem semnalul de alarmă asupra unor probleme de gravitate deosebită, pe care guvernanții noștri par să le fi uitat.

Subfinanțarea cronică a sistemului de învățământ, salariile profesorilor și învățătorilor se află mult sub importanța socială a profesiei lor. Logistica este în mare parte depășită, iar condițiile de exercitare a profesiei și, deopotrivă, cele de învățare pentru elevi, în special asigurarea căldurii în timpul iernii, sunt total nesatisfăcătoare.

Politizarea excesivă a sistemului de învățământ după anul 2000 a condus la scăderea nivelului de management în școli. Astfel, s-a ajuns la situația absurdă în care, la ora actuală, fiecare director de școală trebuie să jure credință partidului-stat. Nu se face nici o numire în funcție decât după ce un Mischie sau Oprișan își dau acordul.

Continuă afacerile necurate pentru clientela de partid din bani publici. În spatele sărăciei declarate, se câștigă sume mari de către firmele de partid pentru rechizite, manuale, în investiții imobiliare și mobiliare - vezi calculatoarele -, trecute printr-un filtru politic. Până și acțiunea "cornul și laptele" scurge către partidul-stat sume importante.

Pe de altă parte, labilitatea legislației și a reglementă rilor ministeriale produce nesiguranță atât elevilor, cât și profesorilor, conducând inevitabil la rezultate slabe.

Lipsa de respect față de profesori, obligați să aștepte nopți în șir rezultatele repartițiilor pentru posturi la care sunt îndreptățiți, cât și față de elevi, tratați ca o turmă, acestea sunt adevăratele aspecte care domină viața școlii românești sub guvernarea P.S.D. Aceasta este fața reală a învățământului românesc care face ca încrederea în sistem să scadă, iar copiii noștri să ia calea străinătății.

Dacă nu vom avea tăria să nu ne mai mințim și nu vom avea curajul să recunoaștem tristul adevăr, ne vom îndrepta cu siguranță într-o direcție greșită, și în nici un caz spre integrarea europeană.

În numele Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal din Senat solicităm Guvernului și Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului mai multe fapte și mai puțină retorică demagogică.

Vă mulțumesc. (Aplauze din partea P.N.L.)

 
 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Nicolae Marian Iorga

Invit acum la microfon pe domnul senator Nicolae Iorga.

 

Domnul Nicolae Marian Iorga:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Sunt nevoit să vă anunț că o uria.ă fraudă este pe cale să se finalizeze, aproximativ 300.000.000 dolari riscând să fie furați din proprietatea publică a statului.

Dar despre ce este vorba?

În perioada mai-iunie 2000 conducerea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, reprezentată de profesorul Alecu, semna un contract de asociere în participațiune cu Societatea Comercială UTT - S.R.L., societate aparținând domnului Puiu Popovici, scopul nedeclarat fiind acapararea a nu mai puțin de 230 hectare de teren. Contractul a fost semnat fără a se respecta prevederile Legii nr. 213/1998 privind utilizarea privată a domeniului public, care în art. 15 prevede expres că acest lucru nu se poate face decât prin licitație publică.

Conform prevederilor art. 14 din aceeași lege, contractul trebuia să cuprindă clauze de natură a asigura exploatarea bunului potrivit specificului acestuia, respectiv învățământ, cercetare, producere de sămânță și așa mai departe.

Ulterior, prin manevre ilegale și acte adiționale, la nesfârșit, la contractul de asociere, ia naștere o societate pe acțiuni denumită "Băneasa Investment" - S.A., ai cărei acționari sunt: Băjenaru Andrei Mihai, 0,02%, Neagu Olimpia, 0,02%, Sandolache Florina, 0,02%, "General Logistic Corporations U.S.A.", 0,04%, "International Bussines Trading Corporations Limited", 50,11% și, atenție, Universitatea de Științe Agronomice doar 49,88%.

Societatea are un capital social de 1.414.680 dolari și este constituită ilegal pentru că donația efectuată de prințesa de Montes, cele 100 de hectare pentru învățământul superior agricol, a avut ca scop instruirea pe aceste terenuri a studenților de la universitatea de profil, iar Legea nr. 2.746 din 31.07.1929 prevede că terenul nu poate fi înstrăinat nici în totalitate, nici în parte, indiferent de destinație. De altfel, titlul de proprietate pe care fostul Institut Agronomic îl deține, conform Hotărârii Guvernului nr. 834/1991, este ilegal, deoarece această lege se aplică doar societăților comerciale și terenurilor aferente construcțiilor pentru societățile comerciale, nicidecum pentru cele 230 hectare de teren agricol.

În această situație, doamnelor și domnilor senatori, în numele Grupului parlamentar al Partidului România Mare, solicit sesizarea organelor Curții de Conturi și a Parchetului Național Anticorupție, așa cum și eu, în calitate de președinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor din Senatul României, voi dispune efectuarea unei anchete care să lămurească toate aspectele legate de această afacere. Iar pentru a nu fi acuzat, eventual, de partizanat politic, îi voi chema la audiere în fața comisiei pe profesorul Alecu și pe patronul Puiu Popovici, pentru a ne da explicații.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze din partea P.R.M.)

 
 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Gheorghe Acatrinei

Domnul senator Gheorghe Acatrinei, poftiți, vă rog.

 

Domnul Gheorghe Acatrinei:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Onorat Senat,

Agricultura românească ia calea unei periculoase degringolade, sătenii au început să abandoneze terenurile, iar conducerea Executivului central amenință că va confisca suprafețele nelucrate. Involuția continuă a situației din agricultură are la origine desființarea fostelor forme asociative de lucrare a pământului, precum și lipsa de sprijin pentru reînființarea acestora. Relevantă este și recenta hotărâre a Guvernului de a acorda 2.000.000 lei pentru fiecare hectar lucrat, exceptate de la acest ajutor fiind asociațiile și societățile agricole. Această măsură a făcut ca mulți dintre țărani să se retragă din acestea preferâ nd să aștepte să încaseze banii promiși, care, de altfel, vin doar ca o picătură de apă într-un ocean. În fapt, de la asociații s-au acordat cantități de produse total insuficiente, mai ales în condițiile unui an agricol prost, precum anul acesta, ceea ce nu a cointeresat pe țărani să se înscrie în asociații.

Toate promisiunile pesediste s-au soldat cu eșecuri evidente. În campania electorală, partidul de guvernământ promitea țăranilor marea cu sarea. Programul de mașini agricole subvenționate a căzut, scandalurile fiind caracteristice, mai ales după ce Guvernul nu a reușit să-și onoreze obligațiile către societățile furnizoare. Mai mult, printre cumpărători nu s-au găsit agricultori individuali, cei mai mulți fiind clienții politici ai P.S.D.-ului. Și aceasta pentru că cei care într-adevăr sunt talpa țării nu aveau de unde să scoată 45% din valoarea mașinilor. Ulterior a urmat tămbălăul cu milionul la hectar, birocrația din România făcându-i pe mulți să se lase păgubași. În aceste condiții disperate, P.S.D.-ul toarnă gaz pe foc, venind cu propunerea introducerii impozitului pe terenul agricol. Măsura nu va avea ca rezultat decât continuarea tendinței de renunțare la pământ, că sătenii abia mai pot să țină un animal pe lângă casă ca să nu fie siliți să dea copiilor lapte european de la cutie, carne de vacă nebună sau pulpe americane cu chimicale. Pentru guvernanți este deja prea mult.

Conducerea Ministerului Agriculturii, care nu are nici o legătură cu realitatea, uită că fermierii europeni beneficiază de sprijin financiar prin subvenții ce ajung până la 50% din valoarea producției. La noi, din lipsă de bani, se ară cu plugul cu boi, cu vaci, cu măgari, iar grâul se seceră sau se cosește ca în anii de mult apuși.

Proprietarii de terenuri nu dispun nici măcar de mijloacele financiare necesare activității curente. Așa că despre investiții nici nu se poate vorbi. La toate acestea se mai adaugă și alți factori, precum blocarea accesului la credite bancare, dobânzile ridicate, lipsa canalelor de aprovizionare și comercializare, practicarea unei agriculturi de sfârșit de săptămână și lipsa cunoștințelor de conducere a problemelor agrare și economice din agricultură.

Liberalizarea importurilor la produsele agricole, coroborată cu protecția de către țările exportatoare a propriilor piețe, cu lipsa competitivității produselor românești și a susținerii la export, duc la falimentarea producătorilor interni.

Partidul România Mare susține că integrarea în Uniunea Europeană presupune creșterea dimensiunilor și a eficienței exploatațiilor agricole, asistență financiară, organizarea serviciilor pentru agricultură, instruirea agricultorilor în conducerea agriculturii și a problemelor financiare din acest sector, accesul la informații de piață, înființarea de unități moderne de prelucrare, lucruri despre care în România, deocamdată, abia se poate vorbi.

Domnule președinte,

Onorat Senat, În aceste condiții, consider că este necesar ca Guvernul să mediteze atent la ceea ce a fost baza materială și corpul de specialiști agricoli de dinainte de 1989, oameni cu experiență care au pus umărul la îmbunătățirea vieții la sate.

Primul-ministru, domnul Adrian Năstase, trebuie să facă un pas hotărâtor pentru dezvoltarea agriculturii, iar pentru aceasta să se impună demiterea întregii echipe a conducerii Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, care frânează progresul în agricultură. În locul acestora trebuie puși oameni pregătiți, care prin calitățile lor de specialiști vor fi capabili să reorganizeze întreaga agricultură sub toate aspectele. Și aceasta, pentru că pe lângă turism și cercetare, după părerea mea, agricultura este una dintre soluțiile cele mai viabile de a scoate țara din impasul economic în care se află.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Mircea Teodor Iustian

Doamnelor și domnilor senatori, În cadrul ultimei declarații politice, în limita minutului care a mai rămas pentru Grupul parlamentar P.N.L., invit la microfon pe domnul senator Iustian Mircea.

Vă rog, domnule senator.

 

Domnul Mircea Teodor Iustian:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori, În urmă cu două zile am intrat în posesia unei adrese transmise de Prefectură către toate primăriile, urmând ca aceasta să o transmită tuturor școlilor de pe raza localității. Prefecturile se conformează unei adrese nr. 4.745/11.09.2003, primită din partea Ministerului Administrației și Internelor. Adresa spune laconic: "Vă transmitem alăturat mesajul domnului Adrian Năstase, prim-ministru al României, cu ocazia deschiderii noului an școlar. Mesajul va fi prezentat în cadrul principalelor manifestări ce se vor organiza în ziua de 15 septembrie 2003." Mesajul este anexat.

Am citit adresa, am citit mesajul și am avut senzația de déjà vu. Marele conducător cu fiecare ocazie trebuie să fie, să intre în atenția și intimitatea fiecărui cetățean al țării pe care o conduce de trei ani, inclusiv a copiilor de 6 ani, care pășesc pentru prima oară pragul școlii. Ei trebuie să știe cine le poartă de grijă. Ei trebuie să știe cine a adus cornul și laptele în școli, pentru a nu rămâne subnutriți și rahitici, pentru că părinții lor au rămas săraci. Mesajul trebuie să ajungă în fiecare sătuc.

Mai marele nostru trebuie să fie în mintea fiecăruia, indiferent de vârstă, el este omniprezent. Mai marele nostru te vede și trebuie văzut, te aude și trebuie auzit.

La citirea adresei, gândul m-a dus aproape instantaneu la o carte citită cu mulți ani în urmă: "1984", de George Orwell, pentru că ceva din ficțiunea lui Orwell a intrat în realitatea noastră cotidiană. Am crezut că memoria mă înșală. Am căutat cartea în bibliotecă și am început să o recitesc. Încă de la primele pagini am văzut că asocierea făcută nu a fost întâmplătoare. Ficțiunea se insinuează în realitate, teleecranul din roman este ecranul televizorului din casele noastre, ministerul adevărului este cel al informației și are ramificații în alte instituții, precum Institutul de Statistică, lozincile din roman, inscripționate peste tot, își au corespondent în realitatea noastră.

Astfel, parafrazând acele lozinci: "Războiul este pace.", "Libertatea este robie.", "Ignoranța este forță.", intrăm în realitatea anului 2003 în care, indubitabil, hoția este competiție, propaganda este informație, iar guvernarea Năstase este progres. Bineînțeles, guvernarea Năstase este progres dacă în jur de 50% din școli nu au obținut autorizația de funcționare, dacă în școli nu s-au terminat reparațiile, dacă repartiția profesorilor a reprezentat o brambureală.

Indiferent de mesajele pe care le-ar transmite primministrul, dubla gândire și-o vor însuși, poate, doar activiștii săi, pentru că, așa cum medita personajul romanului "1984", Winston Smith, este destul să privești în jur ca să-ți dai seama că realitatea nu seamănă nici pe departe cu minciunile ce curg gârlă din teleecrane, nici cu idealurile la care aspiră partidul.

Astăzi au participat reprezentanți ai Guvernului și prefecturilor la deschiderea școlilor. Marea lor majoritate au fost la școli noi, la școli care au fost recondiționate, reconstruite cu fonduri de la Banca Mondială. Mesajul a fost citit de directori în școlile dărăpănate de la țară.

Imaginați-vă, vă rog, careul de profesori și de elevi care au ascultat acest mesaj.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
   

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 18 aprilie 2019, 21:18
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro