Plen
Ședința Senatului din 3 noiembrie 2003
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.141/13-11-2003

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2012-prezent
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video
Video in format Real MediaTransmisie în direct
format Real Media
Arhiva video:2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2003 > 03-11-2003 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 3 noiembrie 2003

16. Dezbaterea și adoptarea proiectului Legii pentru ratificarea Tratatului privind relațiile prietenești și de cooperare dintre România și Federația Rusă, semnat la Moscova la 4 iulie 2003
 
consultă fișa PL nr. L355/2003

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

................................................

Să intrăm în dezbaterea ultimului punct înscris în ordinea de zi, respectiv proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului privind relațiile prietenești și de cooperare dintre România și Federația Rusă, semnat la Moscova la 4 iulie 2003.

Dați-mi voie să salut prezența domnului ministru Mircea Geoană în plenul Senatului.

Vă rog, domnule ministru, să vă ocupați locul și să prezentați expunerea de motive în numele Executivului.

Comisia sesizată în fond, Comisia pentru politică externă.

Domnul Mircea Geoană -ministrul afacerilor externe:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

După semnarea la 4 iulie, în acest an, a Tratatului privind relațiile prietenești și de cooperare dintre țara noastră și Federația Rusă, numit generic și Tratatul politic de bază, și, o dată cu aceasta, a Declarației comune a miniștrilor de externe a celor două țări, iată-ne intrați în faza decisivă a ratificării acestor documente de către cele două parlamente. Acest moment va avea o implicație deosebită asupra viitorului relațiilor româno-ruse.

În primul rând, aș vrea să fac o constatare generală că fundamentul acestor documente, negociate îndelung, este creat de o comunitate de valori pe care astăzi cele două țări le împărtșesc. Procesele de evoluție din Europa și din cele două țări au permis ajungerea la un document echilibrat, care are la bază elemente legate nu numai de dreptul internațional, dar și de un nou context geostrategic pe continentul nostru. Este vorba de principii și valori legate de stabilitatea internațională, de un mediu pentru comerț și investiții mai deschis și mai prietenos, și, bineînțeles, chestiuni legate de valori fundamentale de democrație și stat de drept. Este vorba de un cadru juridic european modern pe care dorim să-l propunem pentru viitorul relațiilor dintre noi și Federația Rusă.

Evident că încheierea acestui tratat și a Declarației comune nu au loc într-un context oarecare, ci într-un moment al afirmării fără echivoc a noilor realități din Europa zilelor noastre, eliberată, în sfârșit, de consecințele Războiului Rece și deschisă unor abordări moderne și orientate către viitor. Necesitatea încheierii acestui tratat între România și Federația Rusă este o consecință a imperativului firesc, de natură politică, strategică și economică, de a normaliza relațiile noastre cu o mare putere europeană și, totodată, o probă a noii noastre politici la răsărit, ca viitor membru al NATO și al Uniunii Europene.

Nu în ultimul rând, acest tratat contribuie la fundamentarea unei noi relații între o Românie și o Rusie democratice, pe care le apropie de această dată nu numai o geografie sau o istorie comună, ci și un set de valori și obiective ce aparțin întregii Europe. Aceste documente care sunt astăzi în fața dumneavoastră marchează decizia comună de a privi către viitor. În acest an am aniversat 125 de ani de relații diplomatice între Federația Rusă și România, între Rusia și România, și de aceea cred că putem, în acest moment, să apreciem cu detașare obiectivă capitalul acumulat prin derularea acestor legături și mai ales să încercăm să privim, așa cum spuneam, eliberați de prejudecăți și de emoții inevitabile, acumulate în istoria noastră, adeseori complexă, mai mult către viitor. A venit clipa să curățăm calea viitorului și să nu mai aglomerăm prezentul cu asperitățile unui trecut caracterizat fie prin determinism ideologic, sau prin logică a Europei din secolul XIX, suntem astăzi datori să depșim acest complex istoric care a dominat adeseori relația noastră cu această mare putere europeană.

Abordarea pragmatică a relațiilor noastre externe a devenit o constantă în politica noastră în ultimii ani și de aceea documentul pe care vi-l propunem astăzi spre un vot favorabil face parte din această logică de politică externă pragmatică și orientată către viitor.

Evident că aderarea României la structurile europene și euroatlantice reprezintă o evoluție importantă care a permis, în egală măsură, chiar încheierea acestui document, deși în anii anteriori au existat emoții și uneori chiar adversități vizavi de proiectul nostru de integrare europeană și euroatlantică. Iată că, astăzi, Federația Rusă însăși este dezinhibată și privește cu mai mult pragmatism relația cu țări ca România, țări centraleuropene, care se alătură astăzi familiei europene și euroatlantice. De aceea faptul că și din partea partenerilor noștri occidentali și a viitorilor noștri aliați am primit semnale de apreciere cu privire la încheierea acestui tratat confirmă justețea deciziilor noastre din acest an.

Evident, nu în ultimul rând, am avut în vedere și elementele de ordin economic. Este un partener comercial important al nostru, importăm enorm de mult, avem un dezechilibru comercial considerabil, de peste un miliard de dolari, în relația comercială cu Federația Rusă și evident că acea fază de stagnare a relației politice a avut o consecință și în limitarea exporturilor noastre pe această piață pe care odinioară o controlam de o manieră mai substanțială.

În egală măsură cred că am putea să spunem că ceea ce se întâmplă astăzi în relația româno-rusă este subsumat unui proces mai amplu de apropiere a Federației Ruse de Occident. Este un element încurajator, care cred că este în interesul țării noastre de a fi o parte favorizată la un proces istoric. Cred că interesul României este nu numai să devină frontiera de răsărit a Uniunii Europene și a NATO, ci interesul României este să încurajeze dincolo de frontiera noastră de la răsărit către Republica Moldova, către Ucraina, către Federația Rusă, dincolo de Marea Neagră, un set de relații între Occidentul în care, în sfârșit, suntem pe cale să aparținem definitiv și vecinii noștri de la răsărit, unde Federația Rusă ocupă, evident, un rol central.

Aș vrea să subliniez faptul că discuțiile care au loc la nivelul Consiliului NATO - Rusia, la nivel de NATO și al dialogului structurat Uniunea Europeană - Rusia concordă cu abordarea noastră pragmatică, care este aliniată la politica generală a Occidentului față de relații moderne și pragmatice cu Federația Rusă. Evident că din mandatul delegației noastre în negocierile cu Federația Rusă, repet, negocieri complicate, care au durat un deceniu, dar din mandatul nostru nu au lipsit nici o secundă problematica tezaurului și a Pactului Ribbentrop-Molotov, așa cum este și firesc și așa cum este și dominanta discuțiilor noastre de peste un deceniu cu partenerii noștri de la Moscova. De aceea, vă rog, ca la examinarea legii de ratificare a acestui tratat, să aveți în vedere, totodată, componenta fără de care n-ar fi fost posibilă semnarea de către partea română, și anume Declarația comună a miniștrilor de externe din cele două țări.

Aceasta reprezintă formula care a permis acomodarea unei poziții intransigente a părții ruse, în mod constant, de-a lungul timpului, care până de foarte curând refuza să accepte existența însăși a unor asemenea subiecte pe agenda bilaterală, cu preocupările părții române în acest sens și cu obiectivul general al normalizării relațiilor noastre bilaterale. Acestea au condus la finalizarea negocierilor și la încheierea documentului pe care vi-l propunem astăzi și a Declarației conexe a celor doi miniștri de externe.

Din această perspectivă, cele două documente reprezintă instrumentele prin care, pe de o parte, relațiile româno-ruse capătă o dimensiune de constanță și de predictibilitate, iar pe de altă parte, vor permite deblocarea la nivel concret a dialogului privind unele "probleme incomode" , pentru o parte sau alta, dar, evident, extrem de important. Din punct de vedere al substanței celor două documente, o să fiu foarte succint, și domnul președinte Prisăcaru probabil că va spune câteva cuvinte în acest sens, este un format clasic de tratat bilateral, este un dispozitiv, care prevede standardele în ceea ce privește cooperarea dintre cele două state, având la bază principiile dreptului internațional. Tratatul pune, de asemenea, bazele cooperării în multiple domenii atât la nivel bilateral, cât și în cadru regional și universal și promovează dezvoltarea contactelor, la diverse niveluri, între parlamente, între ministere, administrații locale, organizații neguvernamentale și cetățenii celor două țări.

O importanță deosebită este acordată dimensiunii relațiilor economice și comerciale, inclusiv în domeniul energetic, un subiect care ne preocupă, al combustibililor și materiilor prime, al transporturilor, în domeniul bancar și agricol. În egală măsură, subliniez că așa cum este redactat articolul privind cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale, rezultă că relația bilaterală, în raport cu participarea la structurile multilaterale, se va conforma exigențelor și standardelor consacrate în cadrul acestora.

Aș dori să remarc, în egală măsură, articolul referitor la protecția persoanelor aparținând minorităților naționale română și rusă, respectiv, citez: "indiferent de apelativul folosit în privința lor, indiferent de apelativul folosit în denumirea lor", pentru că știți că există tentația în alte capitale de a folosi apelative diferite la grupurile românești din acest spațiu.

Unele din cele mai importante prevederi sunt cele conținute în articolul 3 al tratatului, cu semnificații particulare în contextul obiectivelor României de integrare euroatlantică.

Acesta reafirmă expres dreptul statelor de a fi libere s-și aleagă sau să schimbe atașamentele de securitate, inclusiv tratatele de alianță. Este exprimată, de asemenea, hotărârea părților de a favoriza dezvoltarea procesului de integrare europeană. Subliniez acest fapt, pentru că el a reprezentat un obstacol în ultimii ani, iar acceptarea de către partea rusă a acestui limbaj confirmă opțiunea neechivocă și clară a faptului că partea rusă consideră că ceea ce am decis și ceea ce facem din punct de vedere al integrării euroatlantice a Românei este un drept suvern și inatacabil al națiunii române.

În ceea ce privește conținutul Declarației-comune semnate de cei doi miniștri de externe cu ocazia încheierii Tratatului politic, în luna iulie, este important de precizat că prin acest document sunt abordate cele două teme sensibile care au împiedicat o lungă perioadă de timp încheierea tratatului - problema condamnării Pactului Ribbentrop-Molotov, pe de o parte, și problematica tezaurului, pe de altă parte.

După cum arătam, această modalitate a permis reflectarea corespunzătoare a celor două chestiuni într-un document cu relevanță politică mai pregnantă și cu vizibilitate particulară. Includerea într-un document separat asigură posibilitatea evidențierii și individualizării celor două teme sensibile și permite deblocarea procesului de tratare mai amănunțită a acestor teme care au fost, până la acest moment, dificil sau, dacă nu, imposibil de tratat în dialogul bilateral. Pactul Ribbentrop-Molotov este condamnat în mod explicit de ambele părți, este o condamnare de natură morală și politică, ce reprezintă un fond și un dat al istoriei și este independent de voința actualelor părți.

În ceea ce privește condamnarea în paralel a participă rii României la războiul împotriva U.R.S.S., alături de Germania hitleristă, trebuie subliniat că aceste prevederi au constituit mai multă vreme obiect de dispută între cele două părți și, în judecarea acestei teme trebuie să luați în considerare o serie de parametri politici care țin de momentul actual, pe de o parte, preocuparea internațională de a condamna regimuri totalitare și manifestă rile acestora în contextul eforturilor noastre de integrare europeană și euroatlantică, pe de altă parte, condamnarea acestei participări are loc în contextul condamnă rii Pactului Ribbentrop-Molotov, ceea ce presupune sancționarea în mod strict a unei atitudini neconforme cu dreptul internațional aplicabil la acea dată.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Domnule ministru, dați-mi voie să vă mulțumesc până la acest moment pentru expunerea făcută. Sigur că, după ce vor lua cuvântul colegii din grupurile parlamentare, veți avea posibilitatea să răspundeți, dacă au o serie de întrebări de formulat sau de puncte de vedere exprimate.

Invit pe colegii din Comisia pentru politică externă să exprime punctul de vedere al comisiei.

Domnul Ghiorghi Prisăcaru:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Venim să vă informăm că în ședința din 16 septembrie, Comisia pentru politică externă a Senatului a luat în dezbatere proiectul de lege, iar în urma examinării proiectului de lege, membrii comisiei au apreciat că prin semnarea acestui tratat de către președinții celor două țări, după un îndelungat și laborios proces de negociere, se creează cadrul juridic de natură a garanta normalizarea și relansarea relațiilor româno-ruse, intrarea acestora într-o nouă etapă după un deceniu de stagnare.

Asigurând un cadru politic favorabil, tratatul pune bazele unei cooperări deschise și constructive româno-ruse în toate domeniile de interes comun, atât în cadru bilateral, cât și în cadru regional și internațional. Document fundamental al cooperării bilaterale, tratatul reprezintă, totodată, din punct de vedere politic un pas important pentru abordarea și configurarea unor relații noi, într-o lume în transformare, între România și Federația Rusă.

Probleme sensibile cum sunt sistemele de alianță, sistemele de valori și opțiunea comună pentru modernizare prin asimilarea valorilor europene își găsesc în cuprinsul tratatului o expresie modernă, în consens cu evoluțiile pe plan internațional. De altfel, domnul ministru de externe, domnul Geoană, s-a referit pe larg la aceste aspecte.

Aș dori să vă mai informez că membrii comisiei au salutat voința politică de care au dat dovadă guvernele de la București și Moscova pentru soluționarea unor probleme care împiedicau normalizarea relațiilor românoruse și au apreciat că atât prevederile tratatului, cât mai ales declarația comună reprezintă o formulă echilibrată, de compromis, care permite găsirea unui răspuns politic modern, pragmatic la problemele trecutului.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

S-au primit avize favorabile din partea Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări și a Comisiei economice.

Doresc să vă mai informez, totodată, că tratatul și declarația politică au fost puse la dispoziția Comisiilor pentru politică externă, a presei și a societății, în general, imediat după semnarea acestora.

Luând în considerație cele de mai sus, Comisia pentru politică externă a hotărât cu majoritate de voturi și unul împotrivă avizarea favorabilă, fără amendamente, a proiectului de act normativ și propune ca acesta să fie supus spre dezbatere și adoptare plenului Senatului.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Stimați colegi, declar deschise dezbaterile generale.

Vă rog să exprimați punctul de vedere al grupurilor parlamentare.

Grupul parlamentar P.S.D.

Domnul senator Prisăcaru, aveți cuvântul.

Domnul Ghiorghi Prisăcaru:

Domnule președinte de ședință,

Domnule ministru al afacerilor externe,

Stimați colegi,

Stimate colege,

Doamnelor și domnilor,

Ca urmare a negocierilor politico-diplomatice care au durat peste 10 ani, la 4 iulie anul curent, președinții Ion Iliescu și Vladimir Putin au semnat la Moscova Tratatul politic de bază dintre România și Federația Rusă.

Azi ne revine nouă, senatorilor, răspunderea de a ratifica acest important document internațional. Subliniez de la bun început că Grupul P.S.D. din Senat va vota pentru ratificarea Tratatului, cu convingerea că acesta servește intereselor de perspectivă a celor două țări, colaborării și stabilității în zonă.

Desigur, poate fi pusă o întrebare. De ce un Tratat politic de bază cu Federația Rusă? Sunt necesare mai multe răspunsuri.

În primul rând, pentru că relațiile româno-ruse se aflau de mai mulți ani într-o stare nefirească, la un nivel extrem de scăzut, și aceasta în condițiile în care viața internațională a fost dezideologizată, fiind dominată de pragmatism. Relațiile româno-ruse erau în prea mare măsură grevate de trecut, un trecut în care au existat deopotrivă și lucruri bune, și rele, cu inerente suișuri și coborșuri.

Semnarea tratatului reprezintă o expresie a dorinței de proiectare a unei noi imagini a relațiilor dintre România și Rusia, depșindu-se numeroase inerții și prejudecăți, manifestate de ambele părți, care au viciat normalizarea și dezvoltarea acestora.

În aceste condiții, noi trebuie să pornim de la realitate, de la ceea ce reprezintă Rusia în zilele noastre și de la locul României într-o viitoare Românie unită și parte a alianței transatlantice.

Rusia este pe cale să iasă întărită dintr-un deceniu de dezordine, ca urmare a căderii comunismului și dizolvării Imperiului sovietic. Rusia redevine un actor stabil și fiabil al echilibrului la scară mondială, este o putere nucleară impresionantă, membru fondator al Națiunilor Unite și membru permanent al Consiliului de Securitate, dar mai ales este posesoarea unor imense resurse naturale spre care se îndreaptă cu interes marii giganți economici. Nu încape îndoială că "Era Putin" marchează stabilizarea vieții economice rusești și afirmarea Rusiei într-o nouă dinamică pe plan internațional. Nimeni nu-și poate permite azi să ignore Rusia, inclusiv România, a cărei istorie este legată de evoluțiile în plan politic ale marelui vecin de la răsărit, chiar dacă este ceva mai îndepărtat.

De aceea, prin semnarea tratatului cu Rusia, România a dovedit că este în măsură s-și asume cu demnitate și curaj trecutul, dar să privească și în perspectivă.

În convorbirile de la Moscova, președintele Putin afirma că: "Negocierile pentru semnarea tratatului s-au prelungit nu numai datorită clarificării unor aspecte tehnice, ci a fost nevoie - spunea el - și de crearea condițiilor politice necesare".

Într-adevăr, putem afirma cu certitudine că în ultima perioadă relațiile politice, schimburile la nivel guvernamental, conlucrarea pe plan internațional la ONU, Consiliul Europei și OSCE s-au dezvoltat continuu. Nu putem omite faptul că și relațiile pe linie parlamentară, ramarcabil de active, au contribuit și la crearea unui nou climat politic, favorabil desfșurării cu succes a negocierilor pentru semnarea tratatului.

În al doilea rând, soluțiile convenite în tratat pentru reflectarea unor momente dificile din istoria relațiilor bilaterale, precum Pactul Ribbentrop-Molotov, din 23 august 1939, și crearea Comisiei comune româno-ruse asupra tezaurului românesc, dar și posibilitatea fiecărei țări de a-și realiza propriile angajamente de securitate dovedesc voința politică, pentru ca prin eforturi comune să fie puse bazele unor noi relații între România și Rusia. Aceste probleme au împiedicat parafarea tratatului în 1995 cu prilejul prezenței la București a ministrului rus din acea perioadă, Evgheni Primakov. Partidele parlamentare au considerat atunci că este inacceptabil ca problematica tezaurului și a Pactului Ribbentrop-Molotov să nu-și găsească reflectarea într-o formă convenabilă ambelor părți într-un document bilateral. La rândul său, Rusia a refuzat pur și simplu să facă referire la acestea. De aceea, între 1996-2000 discuțiile au fost complet blocate.

Este meritul factorului politic, dar și al diplomației că s-a găsit, în final, o formulă care satisface ambele părți, respectiv Declarația comună semnată de miniștrii de externe Mircea Geoană și Igor Ivanov și care reprezintă un document politic onest anexat tratatului. Celor care critică tratatul le evoc spusele unui diplomat englez, și anume: "În politica externă, o țară nu face ceea ce vrea, ci doar ceea ce poate". Oricum, vă reamintesc, stimați colegi, că România a fost ultimul stat din Europa Centrală și de Est care a semnat un asemenea tratat cu Federația Rusă.

Vă mai reamintesc, totodată, că înaintea parafării tratatului, Președintele României, domnul Ion Iliescu, a avut o consultare cu liderii partidelor politice parlamentare, care și-au dat acordul la textul acestui tratat.

Abia ulterior acestei consultări tratatul a fost parafat la București de miniștrii de externe și apoi a fost semnat la Moscova.

Doamnelor și domnilor senatori, Revoluția din Decembrie 1989 a marcat o reorientare de fond a politicii externe românești. "ara noastră și-a exprimat opțiunea ireversibilă nu numai pentru valorile democratice, ci și pentru structurile europene și euroatlantice. Aceasta înseamnă o orientare clară spre Vest, spre valorile democratice occidentale. Dar într-o perioadă în care trebuia să dezideologizăm relațiile bilaterale pentru a fi în pas cu vremea, cu evoluțiile din planul vieții internaționale, mulți ani după Revoluția din Decembrie, acestea au fost ideologizate și politizate.

În aceste condiții, am pierdut imensa piață rusească în care România exporta o mare varietate de bunuri. Nu știm dacă acest lucru s-a întâmplat numai din cauza noastră, din cauza ambelor părți sau, poate, din cauza altora care ne-au dat pur și simplu la o parte. Cert este că România trebuie să recupereze această pierdere și încrederea noastră este că semnarea Tratatului politic de bază va deschide și perspectiva dezvoltării relațiilor economice, va stimula refacerea legăturilor dintre agenții economici din cele două țări.

În convorbirile de la Moscova dintre cei doi președinți, ca și în discuțiile Președintelui Iliescu cu premierul Kasianov au fost relevate pe larg perspectivele pentru relansarea schimburilor economice. Subiectul a fost abordat în mod concret și de oamenii de afaceri care l-au însoțit pe Președintele Ion Iliescu și cu prilejul Forumului oamenilor de afaceri desfșurat la Moscova.

Așadar, ne exprimăm convingerea că tratatul va exprima și un salt în ceea ce privește relațiile pe linie economică, inclusiv între județele din România și regiunile Federației Ruse, care dispun de o largă autonomie economică.

Îmi exprim încrederea că România va fi în măsură să fructifice aceste noi oportunități, iar P.S.D.-ul este decis să fructifice aceste posibilități.

În încheiere, doresc să felicit echipa de negociatori care a finalizat textul tratatului și care ne-a pus la dispoziție un document echilibrat pe deplin acceptabil. Se știe clar că, în mod tradițional, europenii au definit diplomația ca fiind "arta de a echilibra cștigurile și costurile".

Într-o negociere nu poți aduce atingere intereselor naționale, dar nici nu poți avea numai cștiguri, punându-l pe partener în situația de a fi perdant. De aceea, Tratatul cu Rusia este încă o confirmare a spuselor fostului secretar de stat american, Kissinger, precum că "Diplomația este arta de a concilia divergențele".

Vă invit, așadar, onorați colegi senatori, să votați în favoarea ratificării tratatului.

Vă mulțumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar P.S.D.)

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Îl invit la tribună pe reprezentantul Grupului parlamentar România Mare, domnul senator Gheorghe Buzatu.

Aveți cuvântul, domnule senator.

Domnul Gheorghe Buzatu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

Am ascultat cu deosebit interes ultima parte a expunerii domnului ministru de externe, Excelența Sa domnul Mircea Geoană, și, de asemenea, intervenția colegului nostru, senatorul Ghiorghi Prisăcaru.

Documentul care se supune atenției noastre astăzi este foarte interesant, eu l-aș numi cardinal pentru definirea relațiilor externe ale României. Este oarecum surprinzător faptul - dar asta este ordinea pe care noi o aprobăm la început de ședință -, că acest document este supus atenției noastre, așa, la un sfârșit de ședință, trebuind să mergem mai repede, trebuind să fie aprobat astăzi sau data viitoare și trebuind ca discuțiile să fie, într-un fel, comprimate.

Cu toate acestea, având în vedere importanța materiei, cred că acest document merită mai multă înțelegere din partea noastră, merită o dezbatere ceva mai largă și nu cred că această jumătate de oră care ne-a mai rămas este suficientă pentru studiul atent al acestui document.

O primă constatare. Am în față documentul primit la casetă. Deci, mai mult decât scrie în ordinea de zi, este Legea pentru ratificarea Tratatului de către Camera Deputaților și Senatului. O primă surpriză este următoarea (citez din text):

"Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1 - Se ratifică Tratatul privind relațiile prietenești... și Art. 2 - Declarația comună a miniștrilor afacerilor externe."

Deși în expunerea de motive se precizează un lucru cât se poate de clar, că această declarație, din punct de vedere juridic, nu reprezintă o anexă a tratatului... Atunci de ce este inclusă în acest proiect de lege? Pentru că aici este și eficiența hotărâtoare, radicală, cardinală, a acestui proiect de lege. De vreme ce Tratatul privind relațiile prietenești conține prevederi - în articolele sale, 19 sau 20, câte sunt aici - care pot fi întâlnite în orice documente de această natură, ei bine, această Declarație comună, semnată tot la 4 iulie anul acesta la Moscova, ridică importante probleme referitoare la trecut, la prezent și la viitor.

Orice am spune noi, este greu de crezut că Federația Rusă, din momentul în care s-a semnat tratatul, își va schimba politica. De 300 de ani politica Rusiei a fost și va rămâne aceeași. Ne gândim la ce va fi Rusia democrată de mâine. Rămâne de văzut, dar marile puteri, așa cum a explicat foarte bine un cunoscut om politic britanic, "nu au sentimente, ci ele au numai interese". Și mie îmi este foarte greu să cred că din acest moment, din 4 iulie, dintr-o dată, Rusia își schimbă politica față de România.

Eu cred că în vederea semnării tratatului la 4 iulie - și a declarației la care m-am referit - în primul rând, era bine ca Rusia să fi dat dovadă de niște acte de bunăvoință față de România. Spre exemplu, mă gândesc că Rusia a tratat cu atâta indiferență situația celor 3 camarazi ai senatorului Ilașcu, care au fost arestați încă în 1992 și sunt deținuți în... "Republica" Transnistreană.

Cum este posibil? Fiindcă noi cunoaștem cuvântul decisiv pe care îl are Rusia în a determina o atitudine clară a "guvernului" de la Tiraspol în problema respectivă.

Din alt punct de vedere, Rusia nu și-a precizat atitudinea foarte clară în ceea ce privește relațiile cu Basarabia, Republica Moldova, cum i se spune în mod oficial.

Ea este prezentă pretutindeni, acolo este implicată în toate acțiunile pe care le desfșoară Chișinăul și, totuși, dacă vedeți dumneavoastră, firele - ceea ce s-a constatat și în declarațiile politice de astăzi - sunt toate canalizate de guvernanții actuali de la Chișinău spre București. România este vinovată de cutare situație, de cutare gest, acum și de fondurile culturale care/cum sunt orientate sau ar trebui orientate, pe viitor, spre Chișinău și așa mai departe... Toate acestea în momentul când știm sigur că jocul, acolo, îl face Rusia.

Dar, aici, nici nu trebuie argumente prea multe, pentru că vorbesc realitățile înseși. Este vorba și de realități istorice care sunt constatate în zeci și zeci de lucrări științifice. Nu mă refer la lucrările care aparțin unor geografi și istorici români, mă refer la cele care sunt datorate unor reputați specialiști străini și care încă includ acest spațiu în spațiul rusesc.

Avem vreo declarație a Rusiei din care să rezulte, anume, că Moscova se leapădă, - ăsta e termenul - totuși, de statul moldovenesc, de Republica Moldova? Nu avem.

Rusia este - mă rog, orice comparație șchioapătă - este prezentă, dar ea nu se amestecă. Știți dumneavoastră cum stă situația...

S-a obținut ceva concret în această privință? Nu s-a obținut nimic!

Rușii sunt foarte atenți în ceea ce privește circulația și manevrarea documentelor lor, pentru a explica politica lor față de România, în ansamblu, și față de Basarabia, în special.

Ca unul care am avut ocazia să studiez, imediat după ce s-au deschis arhivele foste sovietice, în 1992,1993,1994, în arhivele de la Moscova ale Ministerului de Externe, am fost printre primii cercetători străini care intrau acolo, căci până atunci numai istoricii sovietici intrau. Ei acum au devenit istorici ruși. Ei bine, acele documente au un circuit anume, și, acolo unde este vorba de drepturile și interesele românești, ele sunt canalizate într-un fel... Dar nu asta prezintă interes acum, ci prezintă interes că totdeauna, de-a lungul celor 300 de ani, de la Petru cel Mare și până astăzi, orice acțiune a Rusiei s-a făcut potrivit unor directive cât se poate de clare, de concrete.

Au fost cărțulii, cărți de culoare, să le spunem, pentru studiul diplomaților ruși și sovietici în interiorul Centralei.

Un exemplu cred că este bine venit în această privință.

Politica URSS, politica Rusiei sovietice - URSS a apărut în 1924 - de la 1917 până la 1940 s-a concretizat și promovat după o broșură scrisă pentru necesitățile Ministerului de Externe - pe atunci se chema Comisariatul Poporului pentru Relațiile Externe - scrisă de Cristian Rakovski, un revoluționar bulgar, care a stat în România, iar la 1917 a plecat în Ucraina și apoi la Moscova și s-a numărat printre cei care au decis soarta politicii externe sovietice în sud-estul Europei și vizavi de România, îndeosebi, până când el însuși avea să fie arestat...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Domnule profesor, vă rog să limitați expunerea.

Domnul Gheorghe Buzatu:

Da, bineînțeles, doar nu am timpul limitat de vreun regulament în această privință...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Văd că vă referiți la Rusia sovietică și la altele. Vă rog să limitați expunerea.

Domnul Gheorghe Buzatu:

Dar nu trebuie să pornim de la origini? Vreți să ajung la sfârșit dintr-o dată? Vreți, domnule... Vorbeam mai devreme, la declarații politice, despre fostele regulamente.

Vreți un simplu "Da" sau "Nu"?

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Nu. Vrem punctul de vedere al grupului parlamentar.

Pe acesta îl ascultăm. Vă rog.

Domnul Gheorghe Buzatu:

Nu uitați că un vechi Regulament al Senatului indica - m-am referit la Regulamentul din 1925 - că, din momentul în care... Doar azi am vorbit și văd că degeaba se face apel la documentele noastre din trecut. Din momentul, deci, în care un președinte de ședință - se preciza în Regulamentul de la 1925 - se implică într-o discuție, după aceea el ar trebui să părăsească fotoliul prezidențial.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Nu ați fost foarte atent ce ați prezentat, domnule profesor.

Ați prezentat...

Domnul Gheorghe Buzatu:

Eu vă rog să nu fiu întrerupt.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Ați prezentat cazul când își expune punctul de vedere.

Eu v-am ascultat cu multă atenție. Eu v-am spus numai, tehnic, să limitați expunerea.

Domnul Gheorghe Buzatu:

Da, dar este foarte interesant. Interesant, pentru dumneavoastră intervențiile "tehnice" nu cuprind puncte de vedere... cu toate că lucrurile stau exact pe dos. Puteți demonstra, cumva, contrariul? Revin însă: Fiind vorba de relațiile româno-ruse și sovietice, oricând trecutul este foarte interesant. Dovadă este că și această anexă - Declarație comună, cum îi ziceți - tot la trecut se referă.

Deci, o discutăm sau nu o discutăm? Abia am intrat în problemă, domnule președinte. (Râsete în sală.)

Păi, atunci, să ne precizăm atitudinea... Nu puneți la vot cât timp trebuie să vorbesc despre ea?...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Într-un timp rezonabil. Dumneavoastră ați epuizat până în acest moment 20 de minute.

Domnul Gheorghe Buzatu:

Un timp rezonabil înseamnă cel puțin o oră la această problemă.

O oră începând de aici încolo. (Râsete în sală.)

Să știți, domnule președinte, că nu m-ați determinat să pierd firul expunerii.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Sunt convins de asta și nu asta am intenționat.

Domnul Gheorghe Buzatu:

Deci, fiind vorba de politica Rusiei...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mai ales că vorbeați de Rusia sovietică.

Domnul Gheorghe Buzatu:

V-ați pripit, ca de obicei, dar vă înțeleg... Deci, fiind vorba de politica Rusiei și a Rusiei sovietice, domnule președinte, pretutindeni în lume, cei care se ocupă de relațiile externe ale Rusiei nu se numesc parlamentari, ci se cheamă kremlinologi. Deci, din momentul în care s-a semnat tratatul, haideți să-l lăsăm în seama kremlinologilor.

Îmi pare rău, dar va veni momentul când, poate, veți fi contraziși pe această temă.

Voi ajunge și la acel aspect, deși dumneavoastră îmi impuneți o limitare de timp... Totuși, vă spun că mai am nevoie de o jumătate de oră, cel puțin. (Discuții în sală.)

Este mult sau este puțin? (Discuții în sală.)

Vasăzică, semnarea acestui tratat a necesitat 11 ani și noi acum, când îl discutăm, trebuie să ne grăbim...

Din sală:

Un an a durat.

Domnul Gheorghe Buzatu:

Nu. Vorbesc de când au pornit negocierile, pe urmă, la 1995, la reluarea lor și la stadiul actual. Noi acum ar trebui, în 10 minute, să rezolvăm această problemă.

Doamnelor și domnilor senatori,

Tratatul care a fost semnat la 4 iulie confirmă întru totul politica externă pe care Rusia țarilor și Rusia sovietică au dus-o, în toate direcțiile, în toate privințele, pentru toate țările, și vizavi de România, îndeosebi. În același timp însă - și regret acest lucru - confirmă și slăbiciunile pe care le-a manifestat diplomația română. Eu nu înclin să cred că aici Bucureștii au știut să conducă firele negocierilor, cât se poate, foarte bine, pentru că, vizavi de textul tratatului, cum am spus, care conține prevederi obișnuite, ele nu ne apar, nu sunt stranii, nu aduc nimic nou, sunt texte comune, principii cunoscute...

Ei bine, Declarația comună afectează semnarea acestui tratat, ratificarea lui, îngreunează votul Parlamentului.

Câteva dintre problemele care sunt atinse în Declarația comună denotă, cât de colo, că Rusia nu a renunțat cu nimic la pretențiile sale bine știute și ne pune pe noi într-o situație dificilă, delicată, ne face să ne asumăm responsabilități care nu sunt ale noastre.

Nu era nevoie acum - cred eu - să se facă trimitere la Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939, care văd în textul Declarației că este și condamnat. Condamnat de către cine? Parlamentul de la Moscova a condamnat deja acest pact încă la 24 decembrie 1989 și l-a declarat "nul ab initio". Asta este formula la care s-a ajuns pe vremea lui Gorbaciov. El era atunci liderul statului sovietic. Și am avut onoarea să-l cunosc pe secretarul său, pe domnul Aleksandrov. Am dezbătut această problemă - de asta spun că timpul este cât se poate de scurt - în 1991, la Chișinău. Atunci, acolo a fost o consfătuire internațională a istoricilor, au participat specialiști din vreo 20-30 de țări, inclusiv din Statele Unite, Franța, Marea Britanie, Germania, România, Basarabia și altele, inclusiv trimiși ai Senatului de la București, iar poziția lor a fost clară, a fost mai precis una, de condamnare și respingere a pactului Hitler-Stalin. Ce s-a întâmplat cu acest pact? În mod fals i se spune aici "din 23 august". El a fost semnat în zorii zilei de 24 august 1939, atunci când ministrul de externe al Germaniei, Ribbentrop, a venit la Moscova și, în prezența lui Stalin, Ribbentrop și Molotov au semnat pactul, în fapt un tratat de neagresiune reciprocă. Un tratat prin care cele două puteri se angajau să nu poarte acțiuni ofensive una contra celeilalte. Pactul ca pactul, dar, în același timp, Germania și U.R.S.S. au semnat un protocol secret și, în esență, trimiterea este la acest protocol secret, care însă nu este menționat în Declarația comună. Protocolul secret era o anexă a pactului, o anexă în patru puncte. În două din cele patru articole se făceau trimiteri la Statele Baltice și la Polonia, iar art. 3 era cu referire la Basarabia, care nu era nominalizată, dar se făcea vorbire de faptul că Germania se dezinteresa de ... interesul Rusiei pentru sud-estul Europei, în mod concret pentru anume zone ale României. În lunile imediat următoare, în martie 1940, Molotov a făcut pași înainte, pentru a grăbi "rezolvarea" problemei în interesul U.R.S.S., iar în iunie 1940 a prezentat cele două note ultimative, prin care ni se solicitau, sub amenințarea cu recurgerea la forța armelor, cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

Cedarea acestor teritorii a consemnat nu numai sfârșitul României Mari, dar a marcat dezastrul României.

Dacă astăzi ne aflăm în situația în care ne aflăm, începutul datează de la acea notă, de la prima ultimativă sovietică din 26 iunie 1940, a doua succedându-i imediat, la 27 iunie 1940.

Chestiunea nu este chiar așa de simplă. S-a schimbat brutal destinul nu numai al unei țări, dar, în același timp, s-au modificat destinele tuturor țărilor din zonă, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, "ările Baltice și Polonia, deopotrivă cu România.

Dar, în mod semnificativ, atunci când Sovietul Suprem U.R.S.S., la 31 august 1939, a ratificat pactul de neagresiune sovieto-german din 23 august 1939, dar protocolulanexă n-a fost și nu putea fi luat în considerație, pentru bunul motiv că el era - și așa trebuia să rămână potrivit voinței semnatarilor - strict secret. În acest fel, noi nu putem decât să-i constatăm nulitatea din start, adică ab initio, după cum au făcut-o și sovieticii în timpul lui Gorbaciov. Or, noi acum, în 2003, ne trezim să-l condamnă m! Este prea târziu și este, oricum, prea puțin! De ce? Pentru că, deși protocolul secret este atins de nulitate, realitățile cărora el le-a dat naștere sunt încă vii, efective, palpabile, ele încă se ... aplică, funcționează...

Aceste realități trebuie anulate! Vreți un acord cu cineva?

Condamnați protocolul secret și pe semnatarii săi, dar înainte de orice anulați acele realități care au rezultat direct din documentul pe care tocmai îl repudiem categoric!

Constatăm însă că, în concepția semnatarilor Declarației din 4 iulie 2003, menținem realitățile, condamnă m documentele și, totuși, mergem înainte. Nu se poate așa ceva! Și, în plus, parcă inspirându-ne din ceea ce s-a petrecut la Moscova în vremea lui Stalin, venim noi astăzi și declarăm că Declarația comună face și nu face parte din tratat. Suntem asigurați, în diverse declarații de presă, în expunerea de motive, că nu face parte, dar în proiectul de lege această Declarație este inclusă. Se merge în același sens ca în 1939, când Sovietul Suprem stalinist n-a luat în considerație, din motivul expus, protocolul secret. Așa și acum, repudierea documentului nu face parte din tratat, deși noi urmează s-o votăm ori să n-o votăm...

Doamnelor și domnilor, ăsta este numai un capitol, pentru că protocolul secret de la 23 august 1939 - repet, din 24 august, de fapt - a rămas un model. Este, probabil, documentul cel mai oribil al întregii istorii a secolului al XX-lea prin esența lui și cel mai catastrofal din punctul de vedere al consecințelor sale imediate, el conducând direct la declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial la 1 septembrie 1939. Dar, din punctul nostru de vedere, acum, după ce întreaga comunitate internațională a condamnat acest document, noi îl repunem în discuție. Ne declarăm dispuși să-l condamnăm atunci când trebuia s-o fi făcut de mult și în chip real, încălcându-i hotărât consecințele! ...De altfel, primii care l-au publicat, în 1948, au fost americanii, iar asta n-au făcut-o cu gândul de a respecta odiosul târg Hitler-Stalin. Era un volum editat de Departamentul de Stat al Statelor Unite. Și atunci protocolul secret a ieșit la iveală, de atunci avem textul complet al acestui mizerabil protocol secret, prin care țări ale Europei, independente, suverane, au fost private brutal de libertate, ele trecând sub "protecția" Moscovei.

Dar, spuneam, acesta este un capitol minuscul, un capituleț, în raport cu un alt capitol pe care îl cuprinde Declarația comună și cu care, în nici un fel, noi nu putem fi de acord. Nu eu, ca istoric, dar, întrebați, vă rog, poporul român dacă ar fi de acord s-și condamne participarea României la cel de-Al Doilea Război Mondial?!

Dar ce-a fost un acest război? A fost un război personal al cuiva, a fost un război al altcuiva ori a fost o cruciadă pentru a cuceri Marea Uniune Sovietică sau a fost un război provocat chiar de U.R.S.S.?!

Și noi, astăzi, venim și condamnăm războiul la care am fost siliți să participăm din vina U.R.S.S. Să-i ascultăm, vă rog, pe marii istorici ai lumii, pe oamenii de stat de atunci ai României sau străini ... cum s-au pronunțat ei în această privință..., cum au văzut ei războiul din 1941-1944? A fost incontestabil un război drept de la un capăt la altul, de la 22 iunie 1941 și până la 23 august 1944. Nu a fost un război pentru cștigarea unor teritorii străine. A fost un război pentru eliberarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, a fost un război pentru drepturile noastre istorice violate, dar, în același timp, doamnelor și domnilor senatori, a fost un război în care s-a avut în vedere și un factor politic de cel mai mare interes, și asta v-o spun, de data aceasta, ca istoric.

Guvernul de la București, în orice moment, a avut informații că la Kremlin s-au pregătit - și astăzi cunoaștem cu toții acest lucru, pentru că s-au publicat documentele - deci în orice clipă, de la 1941 la 1944, în laboratoarele roșii de la Kremlin s-au preparat nucleele viitoarelor cabinete comuniste de la București, Varșovia, Sofia.

Era vorba de un război și ideologic, nu purtat, așa cum se mai afirmă, "de florile mărului". Nu. Era vorba de distrugerea în perspectivă a dușmanului, la urma-urmelor de ce ne place acum atât de mult - distrugerea comunismului.

A! Faptul că România s-a aflat alături de Germania, dar asta e cu totul altceva! Dar să nu uităm, până la 1939, până la 1 septembrie 1939, când a început Al Doilea Război Mondial, alături de Germania cine s-a mai aflat?

Domnul Adrian Păunescu (din sală ):

Rusia.

Domnul Gheorghe Buzatu:

S-a aflat Rusia, da, în ultimă instanță, dar înainte s-a aflat Anglia... s-a aflat Franța... Și Statele Unite au făcut demersuri în acest sens. Și, astăzi, vedem că dintre toate marile puteri rămâne singur statul român vinovat pentru această alianță. Adolf Hitler a devenit un aliat de ocazie pentru noi. Nu o spune Gheorghe Buzatu, devenit senator azi. Cei mai mari istorici ai Germaniei de după 1945 au demonstrat acest lucru. Menționez un nume:

Andreas Hillgruber, care a făcut școală în istoriografia europeană postbelică. El vorbea de o alianță de moment, de faptul că a fost un război paralel al României cu acela al Germaniei. Că în propaganda de război a Uniunii Sovietice România a fost, din motive ... de propagandă, pusă mereu în aceeași balanță cu Germania, asta este cu totul altceva. Că în propaganda de război a Statelor Unite și a Marii Britanii a fost introdusă tot aici, și asta este altceva. De înțeles pentru scopurile de atunci de război, dar care nu-s acceptabile în prezent. Astăzi, după 60 de ani, a face această confuzie este de nepermis.

De ce? A fost un război pe care România l-a purtat până la limitele extreme. Până unde a condus-o forța armelor. Mareșalul Antonescu, care s-a aflat atunci la conducere și care a avut aprobarea forțelor politice de la București, cel puțin până la atingerea Nistrului, a explicat că nu el, nu România puteau să determine, în momentul X sau Y, clipa în care părăsea războiul și dicta armatei: "Băieți, mergem acasă, ne-am atins idealurile". Războiul era planetar, și nu unei țări ca România, nu unei puteri mici sau foarte mici i se permitea, i se putea îngădui să decidă momentul în care se retrăgea ori stopa războiul.

Dar faptul că Războiul din Răsărit era unul drept a fost recunoscut chiar de Uniunea Sovietică pentru că, în ultima întrevedere pe care ministrul nostru de atunci la Moscova, Grigore Gafencu, a avut-o cu Molotov, ministrul de externe al U.R.S.S., la 24 iunie, după ce începuse războiul, s-au dat unele explicații. Deci, la 24 iunie 1941, Molotov, într-un mod indirect, și-a exprimat regretele pentru cele petrecute, iar Gafencu i-a reproșat în acest fel: "În acest război, dumneavoastră ne-ați introdus pentru că, prin pretențiile nesăbuite pe care le-ați avansat anul trecut, iată, ne-ați determinat să fim aici, alături de Germania". Și când făcea Gafencu acest lucru? Atunci când U.R.S.S. nu știa, la 24 iunie 1941, vă spun cu siguranță că Moscova nu îndrăznea măcar a întrezări în vreun fel victoria în Al Doilea Război Mondial, nici măcar ca luminița de la capătul tunelului, pentru că era o imposibilitate. Cu o armată în stadiul în care o adusese Stalin înainte de 1941, atunci când decapitase conducerea armatei roșii ... care devenise totalmente nepregătită ...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Domnul senator, vă rog să concluzionați...

Noi discutăm despre tratat.... Dumneavoastră, de o jumătate de oră, de fapt, exact de 37 minute, ați început să ne povestiți războiul...

Domnul Gheorghe Buzatu:

... Vă prinde bine această poveste ... Dar discutam despre Tratatul din 4 iulie cu trimitere la Războiul din Răsărit...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Ați început să ne povestiți războiul. Vă rog să vă referiți la tratat....

Domnul Gheorghe Buzatu:

Sunt bune și poveștile, ați văzut și la regulament, domnule președinte... Din când în când e bine să mai auzim și povești..., dar adevărate...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Dați-ne posibilitatea ca, peste o lună, ca peste un an, să citim toate aceste lucruri din cartea dumneavoastră...

Domnul Gheorghe Buzatu:

Nu, cărțile sunt deja scrise și ele de mult trebuiau citite, oricum înainte de-a se fi semnat documentele la Moscova, nu acuma...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Din punctul dumneavoastră de vedere...

Domnul Gheorghe Buzatu:

Păi, asta este surprinderea mare. Că toate aceste chestiuni, care sunt spre cunoștință generală, au fost demult rezolvate, rezultatele nu au fost publicate în primul rând de istoricii români, pentru că la noi nu a fost posibil, o bună perioadă, să fie tratate asemenea aspecte, ci de istoricii străini. Și aici, istoricii britanici, americani și germani sunt în frunte. Și, iată, eu cred că era de datoria diplomaților noștri să cunoască aceste aspecte, să fi devenit specialiști în materie. Nu se poate aborda, trata și rezolva trecutul în asemenea termeni, condamnând Pactul, precum și participarea României la Al Doilea Război Mondial, de partea Germaniei hitleriste, din momentul în care recunoaștem că a fost un război drept și paralel al României în 1941-1944. O spun rezultatele cercetărilor istorice cele mai serioase. Nu este posibil să vină diplomatul, să vină omul politic, după aceea... ca să anuleze concluziile oamenilor de știință...

Mai cunoaștem asemenea epoci și consecințele lor...

Diplomații nu pot să-și însușească anumite puncte de vedere, altele decât cel ce exprimă Adevărul.

Federația Rusă și România își exprimă hotărârea de a depăși imoștenirea negativă" a trecutului. Păi, acești termeni înseamnă că această moștenire negativă a trecutului este, funcționează. Cum depșim aceste aspecte negative, dacă nu privim adevărul în față? Rușii știu cel mai bine unde au greșit față de noi. Ar fi foarte curios să o faceți, așa, pe detectivii și să pătrundeți în arhivele rusești de acum, unde directivele descoperite sunt foarte clare, așa cum au fost și în trecut. Pe aceste probleme ale Basarabiei, Bucovinei și, în ansamblu, ale României, vă asigur că rușii, în arhivele lor, doar schimbă dosarele de la un raft la altul, dar concepția lor în ceea ce ne privește, nicidecum.

De aceea, sunt convins că ei, în sinea lor, sunt mulțumiți, ne privesc cu bucurie autosatisfacția noastră, și-i înțeleg, pot să spun că-i felicit, pentru că evident este izbânda lor diplomatică, au inclus în Declarație această prevedere. Da, din punctul lor de vedere, este un succes diplomatic a sili România, după 60 de ani, nu s-și ceară scuze, dar să condamne un război drept și popular, Războiul din Răsărit, purtat de poporul român întreg.

La procesul său, din 1946, Ion Antonescu s-a exprimat în sensul că, atunci când s-au făcut două plebiscite, nu spun referendum, pentru că este prea aproape de noi, s-a găsit un grup de nebuni, de vreo 5 000 de comuniști, care, atât și nimic mai mult, au votat contra războiului. În rest, a fost epopeea poporului român în secolul al XX-lea. A fost ca în vremurile antice. Un nou Anabasis pentru noi. Marin Preda se gândea că uneori e nevoie de așa ceva pentru un popor. La urma-urmei, sunt războaie care sunt echivalente cu marile revoluții.

Din sală:

Teoria războiului...

Domnul Gheorghe Buzatu:

Nu este nici o teorie... Este teoria realității...

Este nevoie ca un popor să dea dovadă de acest spirit de luptă. Și românii l-au exersat de la 1941 la 1944. Voi reveni la această problemă, dar ...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă rog, uitați-vă, cu cât entuziasm au primit această veste colegii...

Domnul Gheorghe Buzatu:

Dar Declarația mai intră într-o chestiune, într-un domeniu care chiar că ne doare pe toți. Este Tezaurul românesc de la Moscova. Ce este acest tezaur? Cum de ne îngăduim să renunțăm atât de ușor la el, să amânăm rezolvarea situației sale sine die, pentru că această Comisie care se va forma, care trebuie să studieze arhivele etc., etc. nu va ajunge la nici un rezultat. Asta o spun pentru stenogramă, ca să rămână scris, pentru confruntarea cu rezultatele ce se vor constata peste 5 ani sau peste 10 și 20 de ani!

Vasăzică, România a ajuns astăzi, când se află în situația de a avea nevoie de dolari, să renunțe așa, cu mare larghețe, la un fond de aur care a fost bine constituit, a fost trimis la Moscova în 1917, cu o destinație bine știută, am avut asigurări din partea Angliei și a Franței că vor interveni pentru a se rezolva problema, iar, astăzi, noi admitem că chestiunea tezaurului trebuie lăsată în seama unei comisii.

Doamnelor și domnilor,

Încercați să mergeți la Moscova. Eu m-am dus de unul singur. Am fost trimis de Academia Română.

Domnul senator Prisăcaru știe. Eram cercetător. Șoarece de arhivă, cum se spune... Dar, revin, încercați să mergeți la Moscova într-o delegație oficială, și prima întrebare care vi se va pune: "Dumneata nu vii după tezaur"?! Nu, domnilor. Nu mă interesa tezaurul. Deși am găsit documente și despre tezaur. Or, cine poate crede că în viitor rușii se vor ține de cuvânt și, atunci când va sosi la Moscova delegația oamenilor de știință români, a politicienilor, economiștilor etc., etc., i se pune totul la dispoziție. Nicidecum!

Pot să precizez că ei cunosc cu precizie unde se află și ce mai reprezintă tezaurul nostru de acolo. Când a fost vorba, de la Kremlin s-a și dat un semnal în 1935, după ce Titulescu a semnat cu Litvinov restabilirea relațiilor diplomatice în 1934, s-a dat un ucaz ca să ni se dea ceva înapoi și, imediat, s-a descoperit tezaurul.

Au știut unde-i era locul. Și ni s-au dat atunci manuscrise ale Academiei Române, cărți vechi, ni s-au dat tablouri, Grigorescu etc., etc.

În 1956, când s-au primit la Moscova alte semnale, se păstrează aici la Arhivele Statului din București scrisoarea lui Hrușciov către Gheorghiu-Dej, imediat au găsit o altă parte din tezaur (Cloșca cu puii de aur etc., etc.) și delegația română trimisă acolo, compusă din Tudor Arghezi, George Oprescu, cunoscutul istoric al artei românești, și alții, imediat au primit materiale ... Ba, la întoarcere, ei au făcut un cărțoi cuprinzând povestea tezaurului restituit parțial.

Și apoi, periodic, informațiile lor despre tezaur tot dispar.

Ele se pierd... Și acuma, vasăzică, delegația română se prezintă la Moscova și i se promite că în viitor trebuie să vină alți specialiști ca să studieze tezaurul. Dar în alte cazuri cum au făcut?

Este cazul să privim și alăturea ce atitudine au avut sovieticii față de Tezaurul Republicii Spaniole luat în 1936? Cum au procedat Puterile Occidentale cu Tezaurul statelor ocupate de Germania - "ările Baltice, Polonia, care au fost depuse în Occident? Sau cum a procedat România cu o parte din Tezaurul polonez, pe care l-a restituit cu bunăvoință în 1947? Iar când e vorba să ne referim la regimul care ne este rezervat nouă, totul devine o nebuloasă.

Ni se dau explicații, unele sunt fantastice, că în timpul N.E.P.-ului Vladimir Ilici Lenin ar fi dictat folosirea tezaurului nostru, că în vremea celui de-Al Doilea Război Mondial tezaurul ar fi fost luat de la Kremlin și trimis undeva pe Volga și mai departe în interiorul U.R.S.S.-ului.

Este fals, căci în 1965, în cursul primei vizite de stat pe care a făcut-o Nicolae Ceaușescu la Moscova, la 3-9 septembrie 1965, Brejnev și ceilalți au declarat că știau ce era cu tezaurul, deși în primele zile ale conversațiilor tăgăduiseră acest lucru.

Deci, dacă se știa la 1965, ce revoluție, ce faptă măreață, ce răsturnare s-a mai produs între timp la Moscova, ca să fi intervenit din nou pierderea urmelor tezaurului, un tezaur precum cel al României.

Valoarea tezaurului nostru, la urma urmei, este simbolică - circa 1,1 miliarde de dolari, la prețul actual, reprezentând contravaloarea stocului metalic necesar emisiunii Băncii Naționale a României la 1914 sau la 1916 (314,5 milioane lei aur)... Dar sunt multe de corectat la cifre, dacă luăm în calcul celelalte valori expediate în 1917 la Moscova pentru a le salva în fața ocupației inamicilor de atunci - Germania și aliații ei...

Dar, zic, un asemenea tezaur reprezintă pentru cel care l-a cedat, pentru România, și pentru cel care l-a primit, o valoare simbolică și una materială, distincte.

Dacă tezaurul este întreg, este tezaurul nostru; dacă tezaurul nu mai este așa cum ne îngăduim să credem, el nu mai este tezaurul, și putem spune că, într-adevăr, bieții de ruși nu mai au ce să ne restituie pentru că, și pentru ei, numai integral fiind tezarul mai prezintă vreo semnificație. Dacă o piesă de acolo lipsește, pentru că noi avem pentru toate piesele rămase acolo ori retrocedate la 1935 și 1956, tabelele cu inventarul complet pentru toate piesele, până la ultimul inel al Reginei Maria, deci, dacă o piesă lipsește de acolo, tezaurul nu mai este al nostru, cel original, astfel că putem spune, așa cum au făcut și semnatarii din 4 iulie 2003, că să lăsăm lucrurile în seama viitoarei comisii.

Ce rost au aceste prevederi din Declarația comună în acest tratat care-și propune raporturi normale între două state, între o putere și o țară mai mică, între două țări care nici măcar nu mai sunt vecine, dar vedeți dumneavoastră, România rămâne în sfera de interese a Rusiei.

Cei mai de seamă savanți au exprimat cândva în ce ar consta blestemul poziției geopolitice a României de 300 de ani încoace. Care ar fi acesta? Ei, românii, se spune "sunt prea aproape de Rusia și prea departe de Dumnezeu".

În această situație - putem și ofta... - dar ne putem gândi, dacă un document, precum acesta, se poate semna oricând, decât atunci când România a ajuns destul de puternică, când a ajuns ea însăși și când nu i se sugerează de ici de colo că e cazul s-și reglementeze raporturile cu Rusia.

Cândva, la 1996-1997, circulau zvonuri că trebuia să ajungem la înțelegere cu Ucraina, s-a semnat tratatul, tot istoric și acela; acum cu Rusia; problema este cine va urma?

Dacă urmăm în această cadență, și asta o spun tot pentru stenogramă, vom ajunge peste ani și ani să ni se sugereze ca Bucureștii să semneze asemenea tratate și cu Oltenia și cu Muntenia, și cu Dobrogea, pentru că ne stă bine să fim în relații bune cu toți vecinii.

Doamnelor și domnilor ...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă rog să nu încheiați, că mai avem zece minute până la epuizarea ordinii de zi.

Domnul Gheorghe Buzatu:

Să știți că abia de data aceasta intru în materia adevărată! (Aplauze.)

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Ne bucurăm! Aveți cuvântul.

Domnul Gheorghe Buzatu:

Domnule președinte,

Eu vă mulțumesc că mă mai întrerupeți pentru că îmi dați câte o șansă, cât de cât, întrucât a venit iarna, sunt puțin răgușit, iar dumneavoastră îmi îngăduiți să-mi iau mici pauze...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Eram îngrijorat.

Domnul Gheorghe Buzatu:

... Totuși, istoria merge înainte, indiferent de grijile dumneavoastră. Mă gândesc cu mare plăcere că, spre exemplu, joi, când va continua discuția la acest tratat, voi fi eu președinte de ședință...

Domnul Ghiorghi Prisăcaru:

Nu mai e ședință joi.

Domnul Gheorghe Buzatu:

Nu mai este joi? S-a desființat și asta? Joia cealaltă, atunci, oricum la o ședință viitoare, dumneavoastră veți fi aici și o să vedeți că eu nu o să vă întrerup, vă voi îndemna să spuneți tot ce știți. (Sala se amuză.)

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Îmi cer scuze dacă vi se pare că v-am întrerupt, dar, indiferent de scaunul pe care-l voi ocupa în Senat, voi manifesta același respect față de dumneavoastră.

Domnul Gheorghe Buzatu:

Nici nu m-am îndoit vreodată, domnule președinte.

Deci merită România asemenea Declarație comună?

Din sală:

Da!

Domnul Gheorghe Buzatu:

Dumneavoastră, pentru că sunteți cu "Da"-ul, o să votați Declarația. În ceea ce ne privește, noi vom avea niște rezerve care se vor exprima la vot și probabil că acest lucru nu va mai întârzia mult, deoarece domnul președinte crede că este cazul să mă opresc aici. Multe aspecte, în felul acesta, rămân în afara atenției noastre.

Îmi pare rău, nu sunt economist, nu sunt finanțist să intru în esența, în fondul problemelor care sunt atinse prin tratatul propriu-zis, dar chestiunea stă în felul următor pentru mine ca unul ce vine din tagma istoricilor: avem noi în continuare capacitatea să răspundem tuturor proiectelor pe care Rusia ni le oferă pe plan economic și financiar, ori rămânem asemenea unui șoricel care zgândărim un elefant și, atunci când trecem podul, îi suflăm în ureche să fie atent cât de mult tremură podul pe care tocmai trecem?

Avem noi deschiderea necesară ca să răspundem ofertelor lor?

Tare mi-e teamă că nu!

Rusia a fost și a rămas aceeași - un imperiu. Cu ce oferte deschidem noi poarta spre Răsărit pentru a crede că acest tratat - în acest domeniu, în această direcție în care suntem trimiși pe linie economică, științifică, financiară - are șanse extraordinare?

Deocamdată, la noi diplomația este orientată când spre Est, când spre Vest. Când se orientează într-o direcție, se închide poarta cealaltă, când deschidem poarta cealaltă am trântit-o în nas pe cea din spate ...

Or aceasta nu este o diplomație.

Un imperiu, doamnelor și domnilor, are o existență maximă de strălucire, mă refer, potrivit specialiștilor, de 250-300 de ani.

De ce să nu avem în vedere și un asemenea element, când e vorba de a privi la viitor.

Din sală:

Ideea...

Domnul Gheorghe Buzatu:

Nu e vorba de idee, ne referim la cei care au trecut și ne gândim la ce va fi în sau cu Rusia peste 20-30 de ani. Merita să-i facem noi asemenea concesii, să venim cu această Declarație comună care este plină de falsuri istorice, care este plină de neadevăruri flagrante, din punctul de vedere al poporului român, care, repet, acest popor a făcut Războiul din Răsărit? L-a pierdut! A pierdut, prima dată, războiul în 1944-1944, iar, în 1989-1990, l-a pierdut a doua oară o dată cu "războiul rece", și este silit, este obligat în continuare să suporte toate tragediile unei bătălii în care a fost atras fără voia sa și împotriva intereselor sale.

Cât timp România va mai urma această politică de a reprezenta prea mult interesele altora și nu interesele proprii? Față de Rusia trebuie să urmăm exemplul Poloniei. Numai atunci când putem să exprimăm cu adevărat interesele acestui popor, voința sa, trecutul său, planurile lui de viitor, putem îndrăzni să semnăm un asemenea document care să ne reprezinte pentru că altfel, știți, se întâmplă, ceea ce s-a petrecut în 1940.

Molotov în memoriile sale, în mod cât se poate de semnificativ, a considerat util să insereze și această apreciere, cam în acești termeni: "Acum adresăm ultimatumul României pentru că sunt convins că ei, românii, nu vor lupta pentru apărarea Basarabiei și Bucovinei..." Și, mă întreb, dacă ceea ce s-a petrecut atunci nu se repetă acum.

În acest moment, semnăm tratatul, pentru că, în mod sigur, România trebuie s-și asigure acest florilegiu de tratate de care are nevoile pentru intrarea în Europa... (Discuții în sală.)

Iarăși mă întrerupeți?

Dar să știți că cu cât mă duceți mai departe, eu cștig convingerea că discuția merită aprofundată...

Vă mulțumesc, doamnelor și domnilor senatori.

Sunt multe de spus aici, eu cred că data viitoare o să fiu mai în formă, dar acum exprim punctul de vedere al Partidului România Mare, care în mod conclusiv este cel pe care l-am exprimat deja.

Noi vom vota, dar, din rațiunile expuse, dintre care eu am prezentat aici - cu întreruperi destul de dese, dar toate au fost ... binevoitoare - numai câteva, noi, așadar, vom vota împotriva acestui proiect de lege pentru ratificarea Tratatului din 4 iulie 2003 căruia i s-a anexat Declarația asupra căreia am insistat.

Puteam să spun asta, nu-i așa, de la început? Dar a fost frumos și așa, pentru că așa este la război...

Eu vă doresc succes dumneavoastră urmând să vă vedeți îndeplinite toate obiectivele pe care vi le-ați propus prin semnarea acestor documente, dintre care, însă, unul nu este normal să fie făcut cadou poporului român, pentru că el este defăimător, este rușinos pentru poporul român ... Am în seamă această Declarație comună a miniștrilor afacerilor externe ai României și Federației Ruse.

Îmi pare rău pentru dumneavoastră, căci Istoria mă va confirma.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)

Din sală:

Procedură!

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Înainte de procedură, dumneavoastră cunoașteți foarte bine că trebuie să faceți referire la un anumit text din regulament în baza căruia doriți să ridicați o problemă în plen.

Deocamdată nu mi-am permis să-l întrerup pe domnul senator Gheorghe Buzatu, care a depșit cu 25 de minute programul afectat dezbaterilor legislative, dar apreciind că problema este extrem de importantă și este corect ca reprezentanții tuturor grupurilor parlamentare s-și exprime pozițiile în aceeași ședință, propun plenului Senatului continuarea dezbaterilor până la epuizarea ordinii de zi.

Vă rog să vă pronunțați prin vot.

Vă rog să votați.

Sper că vor vota toți colegii prezenți în sală.

Cu 80 de voturi pentru, 31 de voturi împotrivă și o abținere, prelungirea programului de lucru până la epuizarea ordinii de zi a fost aprobată de plenul Senatului.

Vă rog, domnul senator Mihai Lupoi, ați solicitat o problemă de procedură? Aveți cuvântul. Renunțați? Dacă aveți o problemă de procedură...(Discuții)

Din sală:

Era vorba că expirase termenul acordat acestei ședințe. Cerem amânarea dezbaterilor.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Deci nu-mi puteam permite să-l întrerup pe domnul profesor. L-am rugat doar să concentreze și să limiteze discuția, dar cum să-l întrerup la jumătate? Mulțumesc.

Invit reprezentantul Grupului Partidului Național Liberal la discuții. Are cuvântul domnul senator Mircea IonescuQuintus.

Domnul Mircea Ionescu-Quintus:

Domnule președinte,

Domnule ministru,

Doamnelor și domnilor colegi,

Mărturisesc că am ascultat cu un deosebit interes și uneori chiar cu emoție lecția de istorie pe care ne-a prezentat-o distinsul nostru coleg, distinsul istoric, domnul profesor Gheorghe Buzatu, cu atât mai mult cu cât, din fericire sau din nefericire pentru mine, eu am trăit această istorie și am trăit-o când în pântecele mamei mele, împreună cu tezaurul, am ajuns în Rusia. Din fericire pentru mine, fără să fiu o parte din acest tezaur, eu am fost retrocedat. Și am trăit-o tragic în acel război care a început în 1941, nu am lipsit nici o clipă, cum nu lipsesc nici din ședințele Senatului, și până la sfârșitul lui.

Am ajuns până spre porțile Stalingradului și mă întrebam - tot pentru stenogramă spun - ce caut eu acolo, la 41 grade minus și pentru cine lupt la porțile Stalingradului, ca ofițer de rezervă al Armatei Române.

N-am să spun mai mult despre aceste întâmplări ale vieții mele împletite cu istoria pe care am ascultat-o astăzi, ci am să mă ocup... și fiind jurist vă asigur că voi putea să-mi exprim punctul de vedere foarte succint și cu atât mai ușor de înțeles.

Este indubitabil că Tratatul dintre România și Federația Rusă, a cărui ratificare o dezbatem astăzi, poate avea însemnate urmări în privința normalizării și relansării relațiilor prietenești și de colaborare între țările noastre, punând capăt unei îndelungate și neprielnice perioade de stagnare și de așteptare.

Tratatul, semnat de curând la Moscova, alătură două state aflate în zona graniței răsăritene a NATO și a Uniunii Europene, într-o importantă înțelegere bazată pe egalitate, parteneriat, încredere, respect și avantaj reciproc.

Cu această ocazie, părțile contractante își reafirmă adeziunea față de obiectivele și principiile înscrise în Carta Organizației Națiunilor Unite, în Actul final de la Helsinki, precum și în celelalte documente ale OSCE și Consiliului Europei și își exprimă dorința de a contribui la opera de edificare a unei Europe noi, bazată pe primatul dreptului internațional în relațiile dintre state, cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, o Europă unită prin valorile comune ale democrației, libertății și statului de drept.

Ținând seama de schimbările care au loc în sistemele politice și economice din România și Federația Rusă, părțile contractante consideră că se deschid noi posibilități pentru extinderea legăturilor și conlucrării noastre.

Tratatul așază temeiurile cooperării bilaterale în numeroase domenii, precum cel juridic, științific, cultural, al protecției mediului și acordă preocupare specială pentru sprijinirea și lărgirea relațiilor economice și comerciale, ca și cele din domeniul energetic, al combustibililor și materiilor prime, toate de interes comun și care în prezent

se situează mult sub nivelul potențialelor celor două părți.

Sunt de apreciat, de asemenea, prevederile tratatului în care se reafirmă expres dreptul statelor de a-și alege liber sau de a-și schimba angajamentele de securitate, inclusiv alianțele, recunoscându-se astfel de către partea rusă opțiunea euroatlantică a României, ca un drept suveran și inatacabil.

Este adevărat, însă, și nemulțumitor pentru noi, pentru noi toți, că două importante chestiuni litigioase care au trenat încheierea acestui document nu și-au găsit loc în textul tratatului, în pofida îndelungatelor negocieri și insistențe ale părții române. Mă refer foarte pe scurt la retrocedarea tezaurului nostru încredințat Rusiei, aliată în vremea Primului Război Mondial, și la condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, ale cărui consecințe le resimțim, din păcate, și astăzi.

Procedeul folosit, Declarația comună semnată de miniștrii de externe ai celor două state, conexă, dar nu anexă tratatului, reprezintă o soluție de compromis, insuficientă și nesigură, chiar dacă o comisie comună de interes public, învestită cu autoritate, a fost constituită sau mai exact urmează a se constitui pentru a se ocupa, printre altele, și de problema Tezaurului românesc.

Doamnelor și domnilor colegi,

Domnule președinte,

Domnule ministru,

Este de considerat că realizarea unei politici active, orientate spre viitor, obiectiv principal al tratatului, nu se poate desăvârși până ce problemele trecutului istoric nu-și vor găsi o rezolvare justă și neîntârziată.

În fine, credem că semnarea tratatului poate să influențeze favorabil relațiile noastre speciale pe care le avem cu Republica Moldova.

Autorizat de conducerea Partidului Național Liberal, care-și păstrează cuvântul, grupul nostru parlamentar susține și va vota proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului privind relațiile prietenești și de colaborare dintre România și Federația Rusă.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator. Îi consult pe colegii din Grupul parlamentar al Partidului Democrat dacă doresc să intervină. Nu. Din partea Grupului parlamentar U.D.M.R., domnul senator Puskás.

Aveți cuvântul, domnule senator.

Domnul Puskás Valentin Zoltán:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimate domnule ministru,

Distins Senat,

Am ascultat și noi cu interes expunerea istorică, dar deviza noastră este "cunoscându-ne trecutul, trebuie să privim spre viitor". Or, viitorul României va fi asigurat numai în cazul în care ne încadrăm în curentul existent în prezent. În relațiile noastre internaționale trebuie să avem o relație de colaborare, în special cu țările vecine, dar și cu țările din fosta Uniune Sovietică și cu actuala Federație Rusă.

Din acest punct de vedere, noi considerăm că semnarea Tratatului privind relațiile prietenești și de cooperare dintre România și Federația Rusă este un pas important în normalizarea acestor relații și că numai prin ratificarea acestui tratat putem face pașii următori în relațiile noastre cu Federația Rusă, dar și în relațiile noastre cu Uniunea Europeană.

Am avut ocazia să fac parte din delegația României, condusă de domnul Președinte Ion Iliescu, care a participat la semnarea acestui tratat, la 4 iulie 2003, la Moscova și, dintre multiplele discuții, argumente și contraargumente, eu am reținut doar pe cele referitoare la tradițiile noastre de colaborare economică. Avem tradiții bune în acest domeniu și avem nevoie de continuarea acestor tradiții economice. Toată lumea cunoaște faptul că și România are nevoie de exportul gazelor naturale și al altor agenți și purtători de energie din Federația Rusă, dar și noi avem nevoie de uriașa piață rusească unde, cândva, am fost prezenți cu foarte multe produse, începând cu mobile, cu textile, încălțăminte, tricotaje, alimente și așa mai departe, iar chiar acolo domnul președinte Putin a amintit că trebuie să revenim la normalitate și în acest domeniu și aceste produse românești trebuie să fie prezente din ce în ce mai mult pe piața rusească. Iar această prezență a produselor românești pe piața din Rusia va însemna noi locuri de muncă, va însemna rezolvarea unor probleme sociale, va însemna și o creștere economică din țara noastră.

Din acest punct de vedere, grupul nostru parlamentar, U.D.M.R.-ul, susține și va vota ratificarea acestui tratat, cu gândul spre viitor.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator. Și-au exprimat toate grupurile parlamentare... Am înțeles că a solicitat cuvântul și domnul senator Sergiu Nicolaescu, da? Renunțați?

Mulțumesc.

Domnule ministru, dacă apreciați necesar să interveniți în urma discuțiilor purtate în Senat?

Domnul Mircea Geoană:

Foarte pe scurt.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă rog.

Domnul Mircea Geoană:

Eu aș vrea să mulțumesc pentru această dezbatere interesantă, să vă reamintesc că această discuție, pe aceste texte, a fost parte dintr-o dezbatere politică pe care Președintele României a avut-o la Palatul Cotroceni cu toți liderii partidelor parlamentare, inclusiv cu participarea președintelui Partidului România Mare, la care aceste argumente, aceste texte au fost prezentate și am avut acceptul unanim al liderilor partidelor parlamentare, la acea dată. Evident e o dezbatere politică, e o dezbatere care are conotații din trecut, care sunt încă dureroase pentru noi, dar întrebarea pe care trebuie să ne-o punem cu toții este: ce se întâmplă astăzi și mâine cu interesul național românesc? România este astăzi nu un aliat de ocazie al Occidentului, avem o ocazie să devenim o țară respectată, europeană, mai influentă și mai puternică, inclusiv mai atractivă în relația cu vecinii noștri de la Răsărit și credem că o relație modernă și dezinhibată cu Federația Rusă este în interesul acestui moment al istoriei României. Credem că deblocarea relației politice va avea consecințe importante nu numai în plan economic și comercial, dar inclusiv în depșirea unor inhibiții și rezerve ale părții ruse cu privire la discuția vizavi de tezaur și credem că, în perioada următoare, constituirea acestei comisii, convenite la nivelul miniștrilor de externe, care se află pe agenda noastră diplomatică, va permite o discuție serioasă, sperăm noi, cu consecințe și cu privire la acest subiect.

Nu aș vrea să intru într-o dezbatere polemică vizavi de Al Doilea Război Mondial, de alianța noastră cu Germania nazistă sau de alte subiecte care au fost ridicate aici. Eu vreau să vă spun că sunt încrezător în faptul că o Românie ancorată în Occident, de acum, pentru un lung ciclu istoric de pace, dezvoltare și stabilitate are nevoie, ca parte a Occidentului, de o relație bună cu Federația Rusă. Aceasta este o cheie, inclusiv pentru alte interese ale României, inclusiv în raport cu țările imediat vecine nouă la Răsărit.

Acesta a fost spiritul care a animat diplomația noastră în convenirea acestui text. Evident că vom fi extrem de vigilenți pentru ca ceea ce am convenit să se și îndeplinească.

De aceea, eu consider că este un document oportun, care servește interesului României în această etapă, ca membru iminent al NATO și ca membru al Uniunii Europene în perioada imediată de timp. Aș dori, încă o dată, să spun, în numele Guvernului, că apreciem dezbaterea de aici, din Senat, și apreciem și maniera în care liderii formațiunilor parlamentare în perioada precedentă au abordat acest subiect.

Domnul Mihai Ungheanu (de la masa prezidiului):

Nu ne dați note, vă rugăm!

Domnul Dumitru Petru Pop (din sală):

Încă o victorie ca asta și suntem terminați!

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, vă mulțumesc, domnule ministru.

Mulțumesc tuturor colegilor care au intervenit în numele grupurilor parlamentare. Având în vedere că raportul comisiei este favorabil și lipsit de amendamente, supun, printr-un singur vot, atât raportul comisiei, cât și proiectul de lege, în ansamblu.

Vă rog să votați.

Rog colegii să voteze.

Cu 84 de voturi pentru, 27 de voturi împotrivă și nici o abținere, raportul Comisiei pentru politică externă și proiectul de lege în ansamblu au fost aprobate. (Aplauze.)

Domnul Ion Solcanu (din sală):

O listă!

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

În numele grupurilor parlamentare, vă rog să scoateți o listă.

Vă mulțumesc, stimați colegi.

Programul legislativ al acestei zile s-a terminat.

Mulțumesc, domnule ministru.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 25 iulie 2016, 7:21
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro