Plen
Ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului din 20 mai 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.76/28-05-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 20-05-2004 Versiunea pentru printare

Ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului din 20 mai 2004

Cu ocazia aniversării primelor alegeri libere după revoluția din 1989, alocuțiuni rostite de:  

Palatul Patriarhal Ședința a început la ora 10,50.

S-a intonat Imnul Național al României.(Aplauze.)

Lucrările au fost conduse de Nicolae Văcăroiu, președintele Senatului.

Din prezidiu au făcut parte: Valer Dorneanu, președintele Camerei Deputaților, Mircea Ionescu-Quintus, vicepreședinte al Camerei Deputaților în legislatura 1990-1992, Radu Câmpeanu, vicepreședinte al Senatului în legislatura 1990-1992, Radu Ciuceanu, deputat în legislatura 1990-1992, Cazimir Ionescu, deputat în legislatura 1990-1992.

La ședința solemnă au participat ca invitați: Ion Iliescu, Președintele României, Adrian Năstase, primul-ministru al Guvernului, președinți și reprezentanți ai Curții Constituționale, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curții de Conturi, Consiliului Legislativ, precum și avocatul poporului.

De asemenea, au participat senatori și deputați din legislatura 1990-1992.

  Nicolae Văcăroiu - președintele Senatului

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Stimați invitați,

Onorată asistență,

Vă rog să-mi permiteți să declar deschisă ședința solemnă a Parlamentului României consacrată aniversării primelor alegeri libere după Revoluția din Decembrie 1989.

La ședința noastră solemnă avem onoarea să salutăm prezența domnului Ion Iliescu, Președintele României (Aplauze.); domnului Adrian Năstase, primul-ministru al României, prezent și în calitate de deputat (Aplauze.); președinți și reprezentanți ai Curții Constituționale, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curții de Conturi, Consiliului Legislativ, precum și Avocatul Poporului. (Aplauze.)

Salutăm, în mod deosebit, prezența colegilor senatori și deputați din legislatura 1990-2000, aleși la 20 mai 1990. (Aplauze.)

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Stimați invitați,

Onorată asistență,

Decembrie 1989 a scris o filă de aur în istoria României, a dat posibilitatea celei mai mari schimbări politice din istoria României din secolul XX, întrucât a însemnat intrarea țării noastre într-un alt timp istoric - cel al democrației autentice.

În trecerea de la guvernarea organismelor revoluționare, Consiliul Frontului Salvării Naționale și Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, la instaurarea unui regim politic reprezentativ un rol hotărâtor l-a avut Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea Parlamentului și a președintelui României.

Ca lege electorală, acest act normativ stabilește atribuțiile sufragiului și modalitatea de scrutin pentru alcătuirea viitorului Parlament și desemnarea președintelui României.

Principiile care au stat la baza acestei legi electorale au fost pluralismul politic, votul universal, egal, direct și secret, liber exprimat, reprezentarea în Parlament a tuturor categoriilor populației, inclusiv a minorităților naționale, precum și reprezentarea proporțională.

El statuează, deci, principiile democratice ale exercitării puterii politice de către popor, sistemul democratic pluralist și separația puterilor, structura Parlamentului, câteva dintre funcțiile acestuia, atribuțiile președintelui, unele raporturi dintre Parlament, președintele României și Guvern, responsabilitatea politică a președintelui României și a Guvernului.

Am putea spune că Decretul-lege nr. 92/1990 are semnificația renașterii parlamentarismului. Prin Decretul nr. 169 din 19 martie 1990, în temeiul art. 12 din Decretullege 92/1990, s-a stabilit data de 20 mai 1990 pentru alegerea Parlamentului și a președintelui României.

Alegerile libere și corecte de la 20 mai 1990 au constituit un imperativ al democrației, pluralismul a fost esența alegerilor libere și, de altfel, unul dintre obiectivele Revoluției din Decembrie 1989.

Alegerile libere s-au impus și din alt motiv, de ordin constituțional, și anume pentru desemnarea pe această cale a unei Adunări Constituante care să exprime voința poporului, electoral, în elaborarea și adoptarea Constituției.

Ședința de astăzi marchează un moment aniversar și reprezintă un semn de prețuire și recunoștință față de cei care și-au adus contribuția în acești ani de activitate parlamentară la consacrarea deplină a celor două instituții deținătoare ale puterii legislative în sistemul politic românesc: Camera Deputaților și Senatul.

Profit de această ocazie pentru a saluta prezența printre noi a parlamentarilor care au făcut parte din Adunarea Constituantă. Momentul este unul de satisfacție și de reală mândrie.

Dumneavoastră sunteți cei care ați reînnodat firul tradiției constituționale și parlamentare românești și care v-ați îndeplinit cu conștiinciozitate și maturitate, cu zbucium și dăruire obligațiile ce v-au revenit pentru promovarea democrației și realizarea statului de drept, care ați contribuit prin efortul personal, indiferent de culoarea politică, la îndeplinirea idealurilor binelui și prosperității poporului român.

Se cuvine, stimați colegi, să nu îi uităm pe cei care au plecat dintre noi - și nu sunt puțini - 17, la Senat și 37, la Cameră. Cred că se cuvine, stimați colegi, și sunteți de acord cu mine, ca în omagierea celor care au dispărut să păstrăm un moment de reculegere. (Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulțumesc.

În acest moment aniversar, sunt convins că luările de cuvânt vor scoate în evidență principalele evenimente din activitatea noastră, în cei 14 ani de parlamentarism, progresele înregistrate de România pe calea construcției statului de drept, dar și drumul pe care îl avem de parcurs, până a avea atributele unei națiuni europene performante.

  Ion Iliescu - Președintele României

Cu aceste gânduri, stimați colegi, dați-mi voie să invit la cuvânt pe domnul Ion Iliescu, Președintele României.

Domnule președinte, aveți cuvântul. (Aplauze.)

   

Domnul Ion Iliescu:

Domnule președinte al Senatului,

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Domnule prim-ministru,

Onorați membri ai Corpurilor legiuitoare,

Doamnelor și domnilor foști membri ai Adunării Constituante alese la 20 mai 1990,

Distinși membri ai Corpului Diplomatic,

Doamnelor și domnilor,

Alegerile din 20 mai 1990 au reprezentat un moment esențial în drumul României către o democrație funcțională, drum deschis de Revoluția Română din Decembrie 1989.

Consider extrem de important să reamintim semnificația primelor alegeri libere, după mai bine de jumătate de secol de regimuri totalitariste și doresc să felicit pe cei care au inițiat, Parlamentul României, această adunare solemnă.

Nu vom înțelege cu adevărat ce au însemnat pentru viața politică și pentru viitorul națiunii române alegerile din 20 mai 1990, dacă nu le vom conecta la procesul deschis de Revoluția Română din Decembrie 1989, la idealurile și la obiectivele acesteia.

În esența sa, Revoluția din Decembrie nu a fost una restauratoare, care să își fi propus să dea timpul înapoi și să întoarcă România la ordinea politică, economică și socială din perioada antebelică.

Revoluția română a fost una întemeietoare. Obiectivele ei fundamentale prefigurau o nouă ordine constituțională, legală și instituțională, un stat modern, o societate deschisă, liberă și democratică.

Drumul spre această nouă construcție statală, bazată pe valorile lumii libere și democratice, trecea obligatoriu prin alegeri libere, democratice și echitabile care să dea expresie voinței cetățenilor români. De aceea, el era și înscris ca obiectiv în cele 10 puncte ale Programului Revoluției române, înscris în Comunicatul către țară din noaptea de 22 decembrie.

Organizarea alegerilor din mai 1990 era sarcina prioritară a organelor puterii provizorii care a rezultat în urma prăbușirii, sub presiunea și prin jertfele cetățenilor României, a regimului ceaușist.

Eram cu toții conștienți de faptul că legitimitatea unui regim politic și a unei guvernări nu poate rezulta decât în urma unui scrutin electoral.

Legitimitatea oferită de Revoluție era una preponderent morală și simbolică, dar cu totul insuficientă, pentru a construi structuri statale puternice, stabile și respectate.

În vederea asigurării condițiilor necesare organizării primelor alegeri libere, crearea Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, care a funcționat ca Parlament ad-hoc, a fost o soluție adecvată momentului și ea a întrunit, practic, consensul tuturor forțelor politice apărute imediat după decembrie 1989.

Înființarea sa dezvolta și completa funcțiile asumate de Consiliul Frontului Salvării Naționale care se organizase în primele zile ale Revoluției sub forma unui Forum civic, în care erau reprezentate personalități publice și nu formațiuni politice.

Apariția Consiliului Provizoriu de Uniune Națională înlătura și unele ambiguități apărute în urma deciziei de organizare a Frontului Salvării Naționale ca partid politic. Cu toate controversele și contestările - adesea violente, născute de apariția Frontului Salvării Naționale ca partid - efectele acelei decizii au fost preponderent pozitive.

Competiția politică a căpătat consistență, iar partidele politice, atât cele istorice, cât și cele nou apărute, inclusiv Frontul Salvării Naționale, au fost obligate să prezinte proiecte de viitor pentru societatea românească, să afirme valorile și principiile în numele cărora acționează și să participe la dezbaterea publică de pe poziții conforme cu normele și principiile democratice.

Deși nu toți au renunțat la tentația de a folosi strada și violența ca mijloace de presiune pentru atingerea unor obiective politice, crearea Consiliului Provizoriu de Uniune Națională a detensionat situația și a permis adoptarea unor acte normative legislative esențiale.

Atunci s-au prefigurat soluții constituționale, precum forma republicană a statului, pluripartitismul, limitarea numărului mandatelor prezidențiale, forma bicamerală a Parlamentului, reprezentarea politică și protecția minorităților naționale, garantarea drepturilor și libertăților cetățenești fundamentale.

Consensul la care s-a ajuns în privința opțiunilor fundamentale puse în discuție, a fost un element pozitiv care a asigurat organizarea în bune condiții a alegerilor din 20 mai.

Oricum am judeca acele alegeri, ele trebuie privite cu obiectivitate și fără idei preconcepute. Etichetarea zilei de 20 mai, cu trimiteri la rezultatul alegerilor, drept "Duminica Orbului", era subiectivă, nedreaptă și jignitoare la adresa poporului român.

Cetățenii au votat cu ochii larg deschiși pentru o societate nouă, democratică, bazată pe statul de drept, pe justiție socială, pe respectul drepturilor și libertăților fundamentale, o societate pluralistă, tolerantă, deschisă.

România își datorează actualul ei statut de țară membră a NATO și de viitoare membră a Uniunii Europene, proiectului de viitor aprobat prin alegerile de la 20 mai 1990.

Din perspectiva acestui statut, care este și consecința votului din 20 mai 1990, are mai puțină importanță cine a câștigat și cine a pierdut acele alegeri câtă vreme de beneficiile integrării europene și euroatlantice a României se bucură toți românii, atât din țară, cât și din afară.

Privind la ceea ce am înfăptuit, suntem cu toții de acord că unele lucruri puteau fi făcute mai bine, mai repede, cu costuri economice și sociale mai mici. După 14 ani, ne putem permite să privim, fără încrâncenare, la trecut, să ni-l asumăm în deplinătatea sa și să lucrăm împreună, fără a mai exclude pe nimeni, la reușita proiectului nostru de viitor.

Acum viitorul nostru este strâns legat de viitorul construcției europene, suntem parte a acestui proces. Vom încheia negocierile de aderare în cursul acestui an, iar în 2007 vom fi membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.

Acest decalaj de doi ani și jumătate, față de noii membri admiși cu începere de la 1 mai 2004, reflectă atât rămânerile în urmă istorice, în materie de dezvoltare democratică, instituțională, economică și socială, cât și propriile noastre greutăți, dar și erori în procesul de democratizare și de structurare a unei economii de piață funcționale.

Cu toate acestea, construcția democratică, ale cărei temelii le-am pus la 20 mai 1990, este solidă și funcțională, trecând cu succes testul dublei alternanțe la guvernare.

Sunt convins că alegerile din acest an vor dovedi că democrația în România a devenit o valoare plină de conținut, că cetățenii își asumă responsabilități, așa cum au făcut și cu 14 ani în urmă, acționează solidar, sprijinind continuarea reformelor necesare aderării la Uniunea Europeană.

Avem cu toții datoria de a asigura continuitatea proceselor de convergență cu spațiul politic, economic și social, existent în Comunitatea Europeană și euroatlantică.

Nu ne mai putem permite să pierdem timp în dispute sterile, pe teme periferice și care nu au legătură cu nevoile și așteptările românilor.

Alegerile de la 20 mai 1990 au consacrat opțiunea fundamentală și ireversibilă a românilor pentru democrație și au dat instituțiilor alese legitimitate și un mandat clar pentru reformarea radicală a societății și economiei românești.

Istoria va reține aceste adevăruri fundamentale despre alegerile din 20 mai 1990.

Nimic nu poate fi mai tonic pentru cei care am participat la acest moment de istorie, decât sentimentul că am contribuit, după priceperea și puterile noastre, la schimbarea în bine a României, chiar dacă mai avem atât de multe de făcut, pentru a spune că suntem cu adevărat mulțumiți de felul în care trăim.

În acest cadru solemn și aniversar, aș dori să exprim aprecierile mele pentru adversarii noștri politici de atunci, cu care ne-am confruntat atât în cadrul C.P.U.N.-ului, cât și în campania electorală.

Doresc să constat cu satisfacție că dezbaterea televizată a celor trei candidați la funcția de președinte, premieră în viața noastră politică, a fost un exemplu de dezbatere civilizată, de idei, bazată pe argumente și în spirit de respect reciproc. Ea reflecta și spiritul în care conlucrasem cu cei doi contracandidați, domnii Ion Rațiu și Radu Câmpeanu, în cadrul C.P.U.N.-ului, și a prefigurat spiritul cooperării noastre politice viitoare, mai ales în perioada activității Adunării Constituante, dar și în momente mai delicate de stări conflictuale. Toată această perioadă a fost pentru noi toți o perioadă de învățare și de exersare a regulilor democratice.

Este firească existența diferenței de opinii și confruntarea politică, dar nu trebuie să pierdem din vedere esențialul, cum să ne unim forțele în jurul marilor comandamente ale interesului național și, dincolo de multe aspecte negative din viața politică a acestor ani care au trecut, eu cred că putem aprecia acest fapt major că am știut, când a fost nevoie, să realizăm și consensul necesar pentru promovarea intereselor esențiale ale țării, așa cum a fost obiectivul strategic al integrării României în NATO și Uniunea Europeană.

În această reuniune solemnă, țin să subliniez tocmai această trăsătură pozitivă a vieții noastre politice și să mulțumesc tuturor celor care au acționat în acest sens.

Doamnelor și domnilor,

Fiecare generație are datoria să adauge ceva la edificiul națiunii române. Noua generație de oameni politici, de intelectuali, de manageri va prelua ștafeta și va corecta ceea ce este de corectat în proiectul nostru de viitor, continuând, în același timp, ceea ce am început în zilele fierbinți ale Revoluției din Decembrie 1989: democratizarea și modernizarea României.

Progresul este rezultatul acumulărilor, nu al distrugerii de dragul negării sterile. România are nevoie acum de progres, de un demers constructiv, de implicare a tuturor cetățenilor în acest vast program de transformări, care vor face din țara noastră o țară europeană, în deplinul sens al cuvântului.

Închei exprimându-mi speranța că vom ști să apreciem împreună, cu obiectivitate, rezultatele alegerilor din 1990, că vom reuși să ne dovedim și acum la fel de solidari și de responsabili ca atunci.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze puternice prelungite.)

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule Președinte Ion Iliescu.

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

În această perioadă de 14 ani, am avut un ajutor de nădejde, aș spune mâna dreaptă a noastră. Sunt aici în sală și mă refer la reprezentanții aparatului tehnic din Camera Deputaților și Senat. (Aplauze.)

De asemenea, mulțumim reprezentanților mass-media, că de fiecare dată sunt prezenți alături de noi în aceste momente, în momente deosebite. (Aplauze.)

 
  Radu Câmpeanu

Permiteți-mi să invit la cuvânt pe domnul Radu Câmpeanu care în prima legislatură, 1990-1992, a fost vicepreședinte al Biroului permanent al Camerei Deputaților.

Din sală:

Al Senatului.

   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Al Senatului, vă rog să mă scuzați, al Senatului, și urmează Camera Deputaților.

 
   

Domnul Radu Câmpeanu:

Domnule președinte,

Domnilor președinți ai adunărilor legiuitoare,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniștri,

Onorată asistență,

Trebuie să recunosc că o asemenea ședință, o asemenea sărbătoare este utilă pentru conștiința poporului român.

Orice popor demn, și care are în fața lui un viitor pe care eu îl consider strălucit și luminos, trebuie să marcheze în conștiința lui anumite fapte care au fost determinante și a căror semnificație trebuie să rămână.

Pot să vă spun că acel prim Parlament, din care am avut onoarea să fac parte, a fost, după părerea mea, o exemplificare a ceea ce trebuie să fie o adevărată adunare legislativă în care s-au expus păreri diferite, aș spune chiar foarte diferite, dar într-o libertate totală de exprimare, cu argumente pro și contra, care au dus, până la urmă, la sinteze importante și la soluții legislative utile.

Nu era un Parlament al grupurilor mici de interese, nu era un Parlament al unor oameni care credeau că reprezintă o modalitate de a se lansa în viața socială.

Era un Parlament de responsabili, de oameni care știau că au fost acolo trimiși ca să expună punctul de vedere al celor care i-au ales și al întregii națiuni române.

Evident că alegerile de care vorbea domnul Președinte Iliescu au avut viciile lor, violențele lor. Eu unul am fost obiectul acestor violențe, dar rezultatul era, în fond, cam același. Chiar dacă un număr de voturi a fost în plus sau în minus, dacă am fi avut noi, liberalii, unul sau doi senatori sau deputați în plus, majoritatea era aceea care s-a stabilit.

Trebuie să recunoaștem acest lucru.

Și eu, unul, trebuie să recunosc că m-am găsit de multe ori în divergență cu foarte mulți reprezentanți ai acelei majorități și de foarte multe ori am ajuns cu dânșii la o înțelegere de idei și la o înțelegere asupra unor soluții legislative.

Sigur, nu am să vă obosesc aici cu exemple, dar au fost discuții care au durat în comisiile permanente unite ale Senatului și Camerei, în legătură cu Legea agrară, până la 1,00 dimineața, ca să ajungem, totuși, la un compromis. Așa se discuta atunci.

Sigur, adversitățile existau, fără îndoială, dar nu era ură, nu era critica inutilă, nu era insulta. Aș vrea ca Parlamentul care va fi ales să mediteze puțin la exemplul acelui prim Parlament.

Aș dori ca cei care vor veni pe băncile Camerei Deputaților și ale Senatului, mâine, să știe că un Parlament al unei țări este, într-adevăr, un loc esențial, determinant al politicii și activității sociale ale unei țări.

Evident, sunt critici de adus, fără discuție, și eu sunt unul dintre cei care le-am adus și le aduc.

Cred, și să mă ierte domnii președinți ai Corpurilor legiuitoare, că, prin modificările aduse Regulamentului de funcționare a Parlamentului, i s-a diminuat, într-un fel, importanța și semnificația. Și aș dori foarte mult să propun viitorului Parlament să revizuiască aceste regulamente și să redea Adunării Parlamentare drepturile firești pe care trebuie să le aibă, adică de dezbatere publică și, în același timp, aș solicita Guvernului să nu mai utilizeze atât de mult ordonanțele de urgență, pentru că ordonanțele de urgență, dacă sunt prevăzute în Constituție și în toate Constituțiile, reprezintă o cale de excepție, nu o cale ordinară de guvernare.

Cred că mergând pe această linie și continuând o serie de progrese - aud și eu foarte mulți critici, că este nenorocire, că nu s-a făcut nimic în 14 ani. Nu este adevărat, domnilor! Chiar faptul că noi suntem aici, cu toții, împreună, după 14 ani, înseamnă că ceva s-a schimbat în această țară, și s-a schimbat în bine, cu tot ce am făcut noi toți, bine sau rău, sau mai puțin bine sau mai puțin rău, dar am făcut toți. Și va trebui să facem toți, în continuare, ca acest bine să devină un bine general.

Nu vreau să vă mai lungesc și să vă țin aici ascultândumă pe mine, că nu e interesant, vreau să închei cuvântul meu cu mulțumirea pentru aceia care au luat această inițiativă a acestei aniversări.

E un lucru nu numai bun, e un lucru esențial pentru conștiința noastră istorică.

Țin să mulțumesc pentru acest lucru și să urez viitorului Parlament să se ridice la nivelul la care era Parlamentul din 1990-1992.

Vă mulțumesc. (Aplauze puternice prelungite.)

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc foarte mult.

 
  Mircea Ionescu-Quintus

Cum este și firesc, a luat cuvântul un vicepreședinte al Senatului din prima legislatură, 1990-1992, este firesc să vorbească imediat și un vicepreședinte al Camerei Deputaților din perioada 1990-1992, domnul Mircea Ionescu-Quintus. (Aplauze.)

   

Domnul Mircea Ionescu-Quintus:

Domnule Președinte al României,

Domnilor președinți ai Camerelor Parlamentului,

Domnule prim-ministru,

Onorați membri ai Guvernului,

Excelențele voastre, reprezentanți ai Corpului Diplomatic,

Stimați colegi senatori și deputați, de ieri și de azi,

Nu pot și nici nu vreau să-mi stăpânesc emoția revenirii în această istorică sală, care s-a luminat de-a lungul vremii prin marii noștri bărbați politici, sau care s-a întunecat în acel trist septembrie 1991.

Dar cum amintirile ce mă copleșesc la întoarcerea în timp nu pot fi rostite în cele câteva minute pe care le am la dispoziție, vă cer îngăduința să spicuiesc din primele mele intervenții din Camera Deputaților și să încerc să fixez astfel unele momente de început, în activitatea noastră parlamentară. Așadar, la 20 iunie 1990, spuneam de aici:

"Alegerea mea în Camera Deputaților, învestitură pe care zeci de mii de concetățeni mi-au dat-o, pentru a-i reprezenta în Parlamentul țării ca liberal, este o mare cinste ce mi s-a făcut, dar și o grea îndatorire de care sunt pe deplin conștient. Ca jurist, voi avea sporita obligație de a contribui la dezbaterea și adoptarea Constituției, în care să fie consfințite principiile de bază ale democrației și cele ce privesc drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Vreau să asigur pe toți cei care mi-au acordat încredere că, alături de ceilalți parlamentari, mă voi strădui din răsputeri să fiu exponentul idealurilor lor de libertate, de dreptate și de demnitate pentru care s-au jertfit și pentru care au luptat atâți înaintași".

La 4 iulie 1990, spuneam înainte de a pleca la sesiunea Consiliului Europei: "Am fost mandatat de conducerea partidului nostru s-o reprezint până la trecerea Dunării, iar după aceea să reprezint țara". Așa am și făcut, deși am produs nemulțumirea celor ce se așteptau ca în calitate de trimis al Opoziției să solicit neacordarea statutului de invitat special. După ce doamna Doina Cornea declara că România nu este pregătită să primească acest statut, dându-mi-se cuvântul din partea delegației parlamentare și guvernamentale, din care făceam parte, iată, și domnul primministru, am spus răspicat că avem datoria să convingem Consiliul Europei că România a fost, este, și trebuie să fie o țară europeană, că separarea de Comunitatea Europeană nedreptățește și prejudiciază pe concetățenii noștri, care, indiferent de convingeri politice sau religioase doresc să revină în Europa. "Această mare și unică șansă ce se oferea poporului român trebuie s-o examinați - mă adresam Consiliului Europei - cu înțelegere și înțelepciune, iar prin hotărârea dumneavoastră să demonstrați că spiritul european nu se oprește la granița României".

Și, în fine, la 27 iunie 1991, adresându-mă unei delegații a Parlamentului din Basarabia, le spuneam: "Doresc să exprim, în numele Parlamentului român, marea noastră bucurie de a vă avea din nou printre noi, frați de dincolo de Prut. Spuneați că ne datorați nouă sprijinul pentru menținerea limbii și credinței românești. Eu vă răspund că meritul este al dumneavoastră, pentru că timp de 50 de ani, în ciuda tuturor greutăților și a cruntei opresiuni la care ați fost supuși, v-ați păstrat ființa, limba și credința noastră strămoșească. Am fost - le spuneam - unul dintre cei care au răspuns ordinului «Treceți Prutul!» și l-am trecut pe pod de vase și ne-ați întâmpinat cu flori. Acum, dumneavoastră vă întoarceți pe Podul de flori, pentru a ne reîntâlni frățește. Când frații se întâlnesc, se îmbrățișează.

Dați-mi voie să vă îmbrățișez, în numele colegilor deputați, și să ne rugăm împreună lui Ștefan cel Sfânt, acolo, în singurătatea de la Putna, că visul din care nu ne trezim de 50 de ani se va împlini și am spus: «Așa să vă și să ne ajute Dumnezeu»". Am încheiat aceste întoarceri în timp și cum am promis că nu mă voi lăsa pradă amintirilor. Am să mă opresc acum, spunându-vă acum, de la această înaltă tribună, că în ciuda unor ezitări, a unor stângăcii, a unor erori inerente lipsei de experiență, trecuseră doar 5 luni de la eliberare, Parlamentul de după 20 mai 1990 a adoptat, totuși, foarte importante acte normative, a dat țării o Constituție de care avea atâta nevoie, a rezistat unor periculoase încrâncenări politice și nu s-a dovedit a fi cel al rușinii, ci al trezirii la viață liberă și democratică.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule senator Mircea Ionescu-Quintus.

 
  Adrian Năstase - prim-ministru al Guvernului

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

În cei 14 ani am avut patru legislaturi. Vreau să vă aduc la cunoștință că la Senat sunt 10 colegi care au patru legislaturi, iar la Cameră 17. Deci, se regăsesc și astăzi în Camera Deputaților și în Senatul României. Unul dintre aceștia este domnul deputat Adrian Năstase, primul-ministru al României, căruia îi dau cuvântul. (Aplauze.)

   

Domnul Adrian Năstase:

Domnule Președinte al României,

Domnilor președinți ai Camerelor Parlamentului,

Stimați colegi,

Să-mi dați voie să vă spun, la rândul meu, că sunt extrem de emoționat, poate și datorită faptului că regăsesc atmosfera unei perioade extrem de amicale și, în același timp tensionate, din punctul de vedere al dezbaterilor. Miaduc aminte în perioada anilor 1992-1996, ca președinte al Camerei, în această incintă am participat la dezbateri extrem de importante după alegerile care avuseseră loc, dar evoluțiile în planul democrației românești au fost marcate în mod fundamental de alegerile din 20 mai 1990, și atunci când analizăm, astăzi sau mâine, ceea ce s-a întâmplat în perioada de după 1989, trebuie să revenim la acest moment de referință pentru evoluția țării noastre, ca parte a familiei democrațiilor europene, moment care a marcat constituirea și recunoașterea noilor instituții democratic alese ale țării noastre - 20 mai 1990.

Ziua de 20 mai va rămâne în cărțile de istorie ale românilor, fiindcă este ziua în care democrația românească a prins cu adevărat contur. Mi-aduc aminte atmosfera din perioada alegerilor, suntem și acum în campanie electorală și, sigur, poate această coincidență ne face pe toți să fim mai sensibili la aceste subiecte, să facem și diferențe, să comparăm, să ne aducem aminte condițiile în care s-a validat Parlamentul de atunci, să ne aducem aminte înțelepciunea celor care au înțeles că obiectivul imediat pentru consolidarea democrației în România îl reprezintă elaborarea unei noi Constituții, care ea însăși să fie după aceea punctul de pornire pentru formule instituționale, noi, bazate pe un fundament constituțional, stabilit și acceptat prin referendum. Unele dintre țările care au avut dificultăți în această perioadă de timp, putem să ne uităm și la ceea ce se întâmplă în Irak astăzi, perioadele de tranziție trebuie să fie cât mai scurte, aceasta este lecția pe care noi am învățat-o foarte rapid și, probabil, de aceea ne-a fost mai ușor să trecem peste multe dificultăți, a fost aceea că foarte rapid este important să configurăm printr-un consens politic larg o nouă formulă constituțională și rolul principal al Adunării Constituante; din acest punct de vedere, va rămâne punctul cel mai important, rațiunea cea mai importantă și, în același timp, realizarea deosebită pe care cei care au lucrat atunci au adus-o ca o contribuție personală și colectivă la dezvoltarea democrației din România. Dacă Revoluția de la 1989 a făcut posibil să ne alegem drumul în istorie, pe 20 mai, alegerea noastră a devenit decisivă și ireversibilă.

De atunci, România a mers mereu înainte. Sigur, au existat nemulțumiri, tensiuni, viața politică a adus unora sau altora împliniri sau neîmpliniri, satisfacții, insatisfacții, dar privind în urmă putem să comparăm, putem să constatăm că multe dintre obiectivele pe care atunci doar le prefiguram s-au realizat.

Domnul președinte Mircea Ionescu-Quintus se referea la acea memorabilă întâlnire cu Consiliul Europei, când aveam ca obiectiv maximal important, ambițios atunci, să devenim, să obținem un statut de invitat special pe lângă Consiliul Europei. Să ne gândim la toți pașii care s-au făcut de atunci. Statutul nostru, întâi în Consiliul Europei, apoi celelalte activități importante pentru a obține un statut succesiv mai favorabil în cadrul Alianței Atlantice, activitatea parlamentarilor care au susținut în structuri parlamentare multilaterale internaționale aceste obiective: Uniunea Europeană cu problemele și perspectivele pe care, nu mă îndoiesc, le vom susține în continuare împreună. Toate aceste lucruri s-au întâmplat în ceva mai mult de 10 ani.

Iată, este datoria noastră, acum, în acest moment, care este de sărbătoare, să privim în urmă, dar să ne gândim și la ceea ce avem de făcut mai departe. Mi se pare important să spunem că momentul 20 mai a fost un prim test, pe care România a trebuit să-l treacă pe calea aleasă în zilele decisive ale Revoluției române, iar alegerile din 20 mai au transformat în fapt istoric această opțiune, au deschis concret calea pentru transformarea țării într-un stat modern, european.

În mod evident, dincolo de evaluările pe care ni le-am asumat cu toții la Revoluție și în perioada imediat următoare, momentul 20 mai a fost important, pentru că dincolo de aceste valori asumate am putut să dovedim împreună și capacitatea de a acționa democratic. Dincolo de ceea ce au fost acele alegeri, care au consacrat România ca o democrație electorală, eu cred că putem să vorbim astăzi despre țara noastră ca despre o democrație consolidată și acesta este probabil omagiul cel mai bun pe care putem să-l aducem celor care zile, nopți întregi și-au consacrat, și-au orientat eforturile lor pentru a pregăti aceste momente. Sigur, progresele înregistrate sunt meritul întregii societăți, a societății civile, al majorității tăcute, dar și al clasei politice, al mass-media, al generațiilor experimentate, dar și al noilor noastre elite politice. Cred că este important, la acest moment, să sprijinim pe mai departe această acțiune. Îmi amintesc cu emoție de energia și de entuziasmul nostru de atunci, alături de Președintele Ion Iliescu, am convingerea că am învățat în toți acei ani valoarea pentru binele țării, a acestei energii politice și trebuie să spunem în acest moment când privim în urmă, dar când privim și spre viitor, că în mare măsură evoluțiile politice din acea perioadă, înțelepciunea acelor momente și rezultatele de echilibru, de moderație s-au datorat celui care astăzi este Președintele României, domnul Ion Iliescu. (Aplauze.)

Dragi colegi,

Entuziasmul acelor zile a fost înlocuit treptat de responsabilitate. Gălăgia, zgomotul, spectacolul au fost înlocuite de cumpătare, de chibzuință. Fiindcă astăzi ne aflăm în campanie electorală, trebuie să ne gândim la cât de importantă este și în acest an participarea la vot atât la alegerile locale, cât și la alegerile generale din toamnă. Nu este vorba doar despre democrație sub aspect formal, democrația trebuie să funcționeze în fiecare zi și în mod substanțial, în mod fundamental, cu ocazia alegerilor, atunci când se verifică, se consolidează, se schimbă, atunci când este cazul, structurile reprezentative. Aș vrea să transmitem împreună un mesaj, în special pentru tinerii care vor veni anul acesta la vot, să le arătăm, să le spunem că ceea ce am început împreună, după 1990, trebuie să fie continuat de către generațiile mai tinere.

Stimați colegi,

În 1990 am început împreună să exersăm, după o jumătate de secol, pluripartitismul. Este important să învățăm în continuare din lecțiile altora, dar mai ales din greșelile noastre. De aceea este important să știm când să ne separăm în interese de partid, dar mai ales când este necesar să ne unim pentru a sprijini interesul național. Unul dintre obiectivele importante pe care trebuie să le sprijinim, să le slujim mai departe, este cel al integrării europene și vreau din acest punct de vedere să fac un apel la noi toți până la urmă, ca în continuare să știm să lucrăm pentru a realiza o atmosferă de unitate, de coagulare a forțelor politice în jurul acestui obiectiv vital pentru țara noastră.

Sigur, nu trebuie să ne oprim atunci când nu suntem de acord unii cu alții, dar să învățăm în continuare de la cei care au știut să discearnă între ceea ce este vital pentru țară și ceea ce este conjunctural sau luptă de partid, de aceea vreau să vă spun, și în calitate de președinte al Partidului Social Democrat, vom încerca cu moderație să tratăm aceste lucruri, să le scoatem din zona unor confruntări care ne-ar face rău tuturor. Ne vom bucura cu toții dacă vom reuși să ne integrăm mai rapid în Uniunea Europeană, pentru a beneficia de mecanisme, de structuri, de fondurile suplimentare, de sprijinul care va veni, în acest fel, așa cum s-a întâmplat cu alte țări ca Spania, Portugalia, Grecia și eu cred că din acest punct de vedere și întâlnirea de astăzi are un rol simbolic. De aceea, închei prin a vă comunica încă o dată bucuria și emoția de a fi împreună cu dumneavoastră astăzi și speranța că rememorând acest moment de istorie ne împrospătăm încrederea și în același timp devotamentul pentru valoarea exercițiului democratic, pentru valorile prin care construim împreună, uniți, România puternică și demnă.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule prim-ministru.

 
  Radu Ciuceanu

Vă rog să-mi permiteți să invit la cuvânt pe domnul deputat Radu Ciuceanu, vicepreședinte al Biroului permanent al Camerei Deputaților în legislatura 1990-1992.

   

Domnul Radu Ciuceanu:

Domnule Președinte al României,

Domnilor președinți ai Camerelor legiuitoare,

Domnule prim-ministru,

Domnilor colegi,

Stimați oaspeți,

Când anii se adună mai mulți, și în cazul meu sunt destui, ai această aplecare către trecut, pe care îl poți nu numai controla, supraveghea, dar ai și impresia că-l știi. Vă voi spune câteva gânduri, totuși, în calitate de istoric. De aceea, cu speranța că mă voi încadra în timp, vă voi relata o parte din studiile făcute de noi în mod temeinic, cred, o parte din ceea ce se încearcă acum să se înjghebeze și în parte s-a reușit.

Sunt momente, evenimente din istoria noastră contemporană care merită, merită într-adevăr o aprofundare și aceasta pentru faptul că generațiile care vor veni după noi ne vor cere socoteală de ceea ce am făcut. Amintirea este darul pe care-l avem de a ne privi Trecutul cu îngăduința unui prezent pe care-l va judeca numai Viitorul.

Din cadrul vremii s-au depănat 14 ani și ziua de 20 mai 1990 adună în sine nu numai un reper istoric, despre care putem spune acum, noi, cei care l-am trăit, că prin acest scrutin românii au luat în chip ireversibil calea democrației, dar și momentul în care națiunea română putea să-și demonstreze capacitatea de refacere a unui patrimoniu spiritual ținut sub obroc peste 40 ani. Iar după maratonul unui C.P.U.N. pitoresc, de ce să n-o spunem, prin vot și orientare, după paranteza comunistă, la ctitoria primei Adunări Naționale Constituante. În mod cert, în România, regruparea forțelor politice, fie că vrem sau nu să o recunoaștem, a avut o notă aparte față de ce s-a petrecut în țările surate est-europene: în Ungaria, Polonia, R.D.G., Germania,forțele care au acționat pe frontul anticomunist și au organizat rezistența în paralel cu vechile structuri comuniste, iar doborârea regimului comunist s-a făcut printr-o translare lipsită de victime și violență, partidele comuniste de aici, ca și cele din Bulgaria și Cehoslovacia, rămânând la putere până la organizarea alegerilor. Se cunosc rezultatele alegerilor din aceste țări unde partidele răspunzătoare de lunga dictatură au fost eliminate, s-ar putea spune, fără convulsii. În România, știm foarte bine, lucrurile s-au petrecut în altfel, prin caracterul violent pe care l-a îmbrăcat Revoluția. Forțele politice legate de regimurile comuniste au fost spulberate. Unele din ele, ca într-un râu subteran, au ieșit la suprafață în alt loc, amestecate într-un imbroglio, aș zice eu, încât în 20 mai, în pofida unei campanii duse de partidele numite istorice, de tranșare a trecutului, electoratul n-a mai putut alege între forțele neocomuniste și forțele democratice anticomuniste; cu alte cuvinte, la noi nu s-a petrecut acel vot de blam pe care-l meritau cei care în noiembrie 1989 aplaudau frenetic în Sala Palatului, și-l realegeau pe "cel mai iubit și stimat exemplar al Carpaților". De aceea, întrebarea logică a rămas în mințile noastre: F.S.N.-ul, care a câștigat alegerile și care în mod incontestabil conținea și elemente democratice și anticomuniste, împotriva cui le-a obținut, împotriva comuniștilor sau împotriva anticomuniștilor? Și pe revers se leagă cealaltă întrebare: cine a pierdut alegerile, forțele anticomuniste sau cele comuniste? La aceste întrebări se cuplează, de altfel, și misterul topirii, știm foarte bine, dispariției sutelor de teroriști care făceau exerciții la țintă cu făpturile noastre. S-a spus, pe bună dreptate, iarăși, într-o analiză postelectorală că în viitorul Parlament principala forță va fi F.S.N.-ul și care va beneficia în mod discreționar de avantajele majorității. S-a mai spus atunci și că vinovat de acest final este electoratul român și că la modul figurat acesta trebuia să fie acționat în judecată spre a da lămuriri asupra modului în care a fost capacitat în guvernare, în noua formulă, și toate acestea pe un fundal pe care începuse să capete contur și expresie coagularea rapidă a unui vădit front anticomunist, concretizat de foștii dizidenți politici, asociația care încerca prin ședința fondatorilor să-i înfrunte, cu generalul C. Lățea, să-și creeze o platformă politică susținută, de altfel, de milioanele de simpatizanți. A existat chiar tentativa, și aș vrea să fac o mică paranteză aici, în preajma acestor alegeri, chiar ni s-au oferit locuri într-o situație în care foștii deținuți n-ar fi putut să obțină în mod explicit o participare la Parlament. A existat chiar tentativa constituirii unui partid care, de altfel, a fost și înscris și care ar fi însemnat pentru acea vreme o supremă instanță morală, care să reprezinte sacrificiile și suferințele, ca și rezistența armată împotriva totalitarismului. Proiectul însă a fost torpilat în ultima zi prin acțiunea obtuză a unui lider istoric, care se temea, vezi, Doamne!, că prin apariția formației în cauză își va pierde electoratul rural și care, din perspectiva mea de istoric, avea dreptate. La scară națională se pune întrebarea crucială: pentru doborârea F.S.N.-ului la alegeri, de ce nu s-a produs o coagulare întrun front anticomunist a forțelor politice din vechile partide istorice? Există o singură explicație: cine cu cine să se unească și în jurul căror personalități? Se ignora fără intenție, credem noi, prăpastia celor 43 de ani și victimele care cu sutele de mii înnobilaseră prin oasele lor pământul țării. Cu siguranță că acest aspect terifiant pentru analiștii politici de atunci - și poate și de acum - este decurs sub tăcere. La noi, dacă s-a produs o revoluție, cea din decembrie 1989, subliniez, ea a luat naștere și s-a dezvoltat nu pe un fond istoric, de rezistență, deja uitat, domnilor, ci pe acutizarea la maxim a unui refuz de a mai accepta tirania perechii inseparabile, cu o criză economică simțită până la ultimul român și cu un standard de viață aproape egal cu cel din comuna primitivă. Reacția, emergentă,evident că trebuia cuplată, ca întotdeauna, în istoria poporului român cu un flux continuu de eliberare în fostele țări captive ale Moscovei și care a contribuit determinant la orientarea ezitantă a forțelor represive, și, în cele din urmă, la capitularea lor, știm foarte bine.

Acum, după atâția ani, și când avem la dispoziție posibilitățile informaționale dublate de depărtarea emoțională de eveniment, putem afirma pe bună dreptate că, totuși, trezirea din somnolență și înjghebarea unor poziții absolut necesare intrării pe făgașul democrației s-a petrecut în chip miraculos. În 5 luni de zile au crescut marile aripi politice pe trupuri plăpânde și la scrutin Partidul Național Liberal a reușit să se prezinte cu aproape un milion de votanți, iar Partidul Național Țărănesc Creștin și Democrat cu peste 300.000 de alegători. Prin apariția altor partide, cu nuanțe distinctive, Mișcarea Ecologistă din România, apropiată ca scor de țărăniști, Partidul de Uniune Națională Român din Transilvania cu un scor de peste 300.000 de oameni, P.D.A.R. cu 220.000, Partidul Ecologist Român cu circa 200.000 și, nu în cele de urmă, ca simbol, un Partid Socialist Democratic Român cu 152.000 de votanți. Iar prezența a trei lideri veritabili, care au participat la alegerile prezidențiale, dintre care unul, Radu Câmpeanu, cu statut de fost deținut politic, a creat convingerea că divorțul României de lagărul comunist devenise o realitate. Deci trebuie să spunem fără înconjur că România căpătase o accelerație suficientă pentru examenul unui scrutin național. Am avut prilejul, în ultima zi, să răsfoiesc ceva din presa de epocă.

Scurtez, pentru că timpul fuge după mine. În seara zilei de 17 mai 1990, în Studioul 1 al Televiziunii, când Răzvan Theodorescu a fost gazda celor trei candidați, asistat de Emanuel Valeriu și de către Victor Ionescu, s-a făcut acea memorabilă, să zic, confruntare. Dau un rezumat acum: pe lângă reproșurile ridicate de partidele din Opoziție asupra unor incidente regretabile și repetate, s-a trecut la definirea drumului politic promovat de către fiecare candidat, la care, dau în ordine alfabetică, la care Radu Câmpeanu declară că dacă, totuși, va ajunge în Opoziție va fi un opozant constructiv, apărând ideile care sunt ale programului liberal și promovând reformele considerate a fi indispensabile pentru viitorul României. Se arată partizanul hotărât al transformărilor structurilor existente, foste comuniste, în structuri democratice, citez: "Trebuie să avem, în sfârșit, idei clare de viitor." Răspunzând întrebării, Ion Iliescu afirma că, după alegeri, în fața țării vor sta probleme foarte grave care vor necesita conjugare a eforturilor și conlucrarea, indiferent de pe ce poziții, citez: "Sper, în primul rând, într-o maturizare a vieții politice". În ceea ce privește ideea de democrație, Ion Iliescu declara că, citez: "Democrația presupune nu numai puterea majorității, dar și dreptul la existență și legitimare a minorității". Pe plan economic afirma, citez: "S-a moștenit o situație complexă, complicată și grea, o veritabilă criză de sistem, în primul rând în economie, cu dezechilibre pe toate planurile." Ion Rațiu, și mă apropii de sfârșit...

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Poate încercați să sintetizați, totuși...

 
   

Domnul Radu Ciuceanu:

Într-un minut termin.

Ion Rațiu s-a centrat pentru lupta sa pentru democrație, din trecut, în activitatea sa, în cadrul Uniunii Mondiale a Românilor Liberi. Cât despre eventualitatea că nu va fi ales, va face o admirabilă declarație, pe care merită s-o aduc în fața dumneavoastră: "Chintesența democrației, domnilor, se poate exprima într-o singură frază pentru mine. Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine."

Și acum, când Ion Rațiu este acolo sus, în lumina dreptății, pot spune cu mâna pe inimă că s-a ținut de cuvânt, chiar și față de colegii săi de partid.

M-am oprit aici și sper că într-o viitoare activitate a Centrului de Istorie post '89 să existe un stadiu detaliat, așa cum spuneam și mai înainte, a evenimentelor care au premers alegerii din 20 mai.

Spre sfârșit, un rezumat a unei analize ar putea să mă ducă la concluzia, cu siguranță, că prezența masivă a electoratului în zona F.S.N. își are explicații directe, pe de o parte, din existența celor 4 milioane de carnete de partid. (Discuții.)

Mai mult decât atât, la victoria F.S.N.-ului a contribuit, poate în mod paradoxal, și partidele istorice prin aceea că au adus... (Aplauze.)

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Poate sintetizăm, domnule profesor. Vă rugăm frumos! (Rumoare, discuții.) Vă rugăm!

 
   

Domnul Radu Ciuceanu:

Vorbesc ca profesor.

Prin aceea că au adus în fața alegătorilor nu numai sloganul luptei împotriva comunismului dar și pe acela al luptei împotriva foștilor comuniști. Era evident că opinia publică pe cale de a căpăta o multiidentitate putea să intre cu ușurință, chiar fără a fi manipulată, într-o criză manifestă.

Vezi Piața Universității peste care trecem ușor, care-și așteaptă de 14 ani un studiu multidisciplinar, ajutat de serviciile speciale - zic eu - S.I.E. și D.I.E. Împotriva unui sistem deja structurat, a unei democrații gravitațional univoce, ce ar fi reprezentat...

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule profesor,

Vă rugăm frumos, că reintroduceți în formă Parlamentul. (Discuții, rumoare, vociferări, râsete, aplauze.)

Vă rog să încheiați!

 
   

Domnul Radu Ciuceanu:

În încheiere, aș vrea să... A existat, potrivit Sinaxarului creștin, o Duminică a Orbului. (Rumoare, discuții.) Problema este alta și încerc, retoric, să v-o pun la toți, începând cu mine: dacă, într-adevăr, am reușit să ajungem la lumină, dacă, într-adevăr, ne-am desprins de vălurile întunericului, dacă ceea ce am sperat atunci își poate găsi o concretețe în zilele de astăzi și putem avea pentru copiii noștri un viitor mai bun.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule profesor.

Stimați colegi,

Din păcate, la ora 11,00, Președintele României și primul-ministru Adrian Năstase au o serie de acțiuni importante. Este o vizită oficială, primul-ministru al Turciei vine la 11,00, dacă nu mă înșel, aterizează pe aeroport, cred că sunt în asentimentul dumneavoastră să mulțumim domnului președinte Ion Iliescu, Președintele României - pentru onoarea pe care ne-a făcut-o de a fi prezent la Adunarea noastră solemnă - și domnului prim-ministru Adrian Năstase. (Ropot de aplauze.)

Vă mulțumim foarte mult.

Vă rog să luați loc, stimați colegi, nu am încheiat ședința noastră aniversară. Vă rog să luați loc! Vă mulțumim foarte mult.

 
  Mihăiță Postolache

Vă rog să-mi permiteți să-l invit la cuvânt pe domnul senator Mihăiță Postolache. Fac un apel la dumneavoastră ca luările de cuvânt să nu depășească 5 minute.

   

Domnul Mihăiță Postolache:

Bine ne-am regăsit, stimați colegi!

Domnule președinte al Senatului,

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Stimați colegi, senatori și deputați, membri ai "Parlamentului Rușinii", Dacă vă amintiți, astfel era catalogat în presa vremii primul Parlament al României, ales prin scrutinul din 20 mai, după Revoluție:- "Parlamentul Rușinii".

Cred că după alegerile care au urmat în 1992-1996-2000, această sintagmă pusă pe nedrept, la vremea respectivă, asupra Adunării Constituante a fost uitată pentru că exemplele care ne-au urmat au demonstrat cu precădere că Adunarea Constituantă, care a avut și rolul de adunare legislativă prin Adunarea Deputaților și Senat, și-a făcut, la vremea respectivă, pe deplin datoria.

Nu am posibilitatea să prezint niște statistici în cifre asupra a ceea ce a însemnat activitatea noastră parlamentară, dar îndrăznesc să spun, să aduc la lumină, câteva din recordurile absolute pe care le deține primul Parlament al României, bineînțeles, în comparație cu ceea ce a urmat și am văzut că s-a întâmplat până acum.

A fost cel mai reprezentativ Parlament al României, fiind ales în urma unui scrutin electoral la care s-a înregistrat o prezență la vot ce ulterior nu a mai fost atinsă. (Discuții.)

A fost Parlamentul cu cea mai fidelă reprezentare teritorială, marea majoritate a senatorilor și deputaților fiind cetățeni cu domiciliul, efectiv, în provincie.

A fost Parlamentul cu cea mai scăzută medie de vârstă.

Personal, la nici 33 de ani am fost cel mai tânăr senator, situație care, din păcate, nu se va mai regăsi, întrucât, prin Constituția aprobată la acea vreme și prin noua Constituție care menține prevederea în speță, vârsta de intrare în Senatul României s-a ridicat la 35 de ani.

Rămân prizonierul acestui record de cel mai tânăr senator al României, probabil pentru multă vreme, și îmi este ciudă pentru că, în lipsa unui asemenea record, poate lumea și-ar fi amintit mai mult de insistența cu care am participat la dezbaterile parlamentare și de recordul deținut de 30 de întrebări și interpelări adresate propriului Guvern.

Nu în ultimul rând, Adunarea Constituantă rămâne singurul Parlament în care imensa majoritate a senatorilor și deputaților trăiau exclusiv din indemnizațiile parlamentare.

Primul Parlament al României post-ceaușist a lucrat mult, eficient și, mai ales, cu deosebită dedicație.

S-au pus bazele practicii parlamentare prin adoptarea regulamentelor de funcționare ale Senatului, ale Adunării Deputaților, ale Adunării Constituante și ale ședințelor comune ale celor două Camere.

A fost dezbătut un consistent și complex pachet legislativ al reformelor economice și sociale atât de necesare noii noastre democrații.

Ca Adunare Constituantă, Parlamentul a dat țării prima Constituție postrevoluționară.

Și, nu în ultimul rând, doresc să reamintesc tuturor poziția verticală, poziția de echilibru și imens de importantă pe care a avut-o Parlamentul României în timpul mineriadei din septembrie 1991 când, într-adevăr, bazele tinerei noastre societăți democratice au fost la un pas de a se prăbuși și am fost în vecinătatea imediată a unui război civil.

Personal, am fost membru al Comisiei pentru redactarea proiectului de Constituție, dar mergeam în mod regulat la ședințele Comisiei economice unde eram membru, pentru că acele legi mă interesau.

Conștiincioși ca și mine erau toți colegii senatori și îmi amintesc cu deosebită satisfacție cum, seara, la sfârșitul ședințelor, după terminarea dezbaterilor, săream peste masa de seară și mergeam repede la hotel pentru a prinde telejurnalul de seară, să vedem dacă apărem la televizor cu dezbaterile, cu luările de poziție, cu luările de cuvânt din ședința ce tocmai se încheiase. Aceasta era maxima noastră satisfacție, să ne vadă cei de acasă, să știe că nu degeaba ne-au mandatat cu încrederea lor. Bine ar fi ca acele vremuri să se întoarcă.

Bine ar fi ca spiritul acelor timpuri să revină printre politicieni. Mai bine i-ar fi acestui năpăstuit popor dacă ar vedea că politicienii sunt ceea ce susțin. Dacă susțin dreptatea, să fie drepți! Dacă susțin adevărul, să fie cinstiți!

Dacă susțin austeritatea, să înceapă chiar cu ei!

Bine ar fi dacă politica ar fi decontaminată de afaceri!

Domnilor președinți ai Camerei Deputaților și Senatului,

Îndrăznesc, în încheierea luării mele de cuvânt, să vă fac o propunere. Dacă e bună, poate se găsesc mijloacele financiare și oamenii dedicați care să o ducă la îndeplinire.

Dacă nu este bună, nu avem nimic de pierdut.

Experiența parlamentarilor care s-au succedat în Parlamentul României, în perioada 1990 până acum, ca și a celor care, vrând nevrând, vor părăsi fotoliile parlamentare după alegerile care se vor desfășura în toamnă și pe mai departe, ar fi păcat, după părerea mea, să se irosească.

Camera Deputaților...

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Poate, totuși, încheiați. Vă rog frumos!

 
   

Domnul Mihăiță Postolache:

Vă mulțumesc pentru neatenția pe care mi-ați acordat-o.

Tocmai mă adresam dumneavoastră, domnule președinte, cu o propunere.

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog!

 
   

Domnul Mihăiță Postolache:

Propunerea ar fi fost și este următoarea. Știu că există și am vizitat site-ul Camerei Deputaților. Știu că există și am vizitat site-ul Senatului. Bine ar fi, după părerea mea, dacă pentru foștii parlamentari, în afară de onoarea de a fi invitați la diverse ședințe solemne, s-ar crea posibilitatea ca pe baza unei parole de acces, să poată participa și să-și spună punctul de vedere asupra proiectelor de lege care se află în dezbaterea Parlamentului, constituindu-se astfel un material util, după părerea mea, pentru lucrul în comisiile parlamentare. Puncte de vedere ale unor oameni care au trecut prin Parlament, au experiența dezbaterilor parlamentare... (Aplauze, rumoare, discuții.)

Vă mulțumesc.

Deci au experiența dezbaterilor parlamentare. Majoritatea dintre noi trăim și muncim între oameni și avem contact permanent și ceea ce am putea transmite prin acest sistem electronic cred că v-ar fi de o reală utilitate.

Aceasta este propunerea. Vă rog să o gândiți, să o analizați, și poate dă Dumnezeu să se și îndeplinească.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumim foarte mult. O vom analiza cu atenție. (Aplauze.)

 
  Cazimir Ionescu

Stimați colegi,

Vă rog să-mi permiteți să-l invit la cuvânt pe domnul deputat Cazimir Ionescu.

Se pregătește domnul Ion Solcanu.

   

Domnul Cazimir Ionescu:

Domnilor președinți ai adunărilor legislative,

Onorată Adunare,

Stimați colegi,

Poate că pe unii dintre dumneavoastră îi deranjează rumoarea care s-a așezat în sală în ultimele 10 minute. Eu unul o consider tonică. Abia acum regăsesc atmosfera de acum 14 ani din această istorică clădire. Am vrut să fac această propunere la sfârșit dar cred o fac acum. Cred că inițiativa care s-a luat pentru membrii C.P.U.N.-ului să fie prelungită și pentru membrii Parlamentului adus de alegerile din 20 mai, și anume: acel club să nu fie neapărat un club C.P.U.N., ci să fie un club al parlamentelor preconstituționale. Pentru că ambele au lucrat cam în aceleași condiții și au fost animate de aceeași atmosferă.

Eu cred că atmosfera de acum spre asta tânjește, spre dorința unui dialog liber, pe grupuri mai mici sau mai mari, și care - de ce nu? - pot duce și la intervenții bine venite pentru comisiile tehnice ale viitoarelor parlamente.

Sigur că aniversăm astăzi 14 ani de la primele alegeri libere parlamentare și prezidențiale și sper să fiu în asentimentul dumneavoastră, apreciind o dată în plus că acestea au dus la un moment decisiv pentru pășirea spre normalitate a societății românești, într-o perioadă plină de tensiuni și suspiciuni.

În ciuda tuturor acestor tensiuni politice și sociale care au marcat primele luni după decembrie '89, structurile provizorii de putere postrevoluționare putem spune că au reușit totuși să asigure cadrul de manifestare firească a procesului de democratizare, elaborând cadrul legislativ pentru exprimarea liberă a opiniilor politice și o desfășurare corectă a competiției electorale.

După o jumătate de secol de totalitarism și 4 luni de organisme provizorii ale puterii de stat, alegerile aveau... (Rumoare, discuții.)

Mai tare? E prima oară când mi se întâmplă. (Rumoare, discuții.) E prea tare?

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Acum e bine.

 
   

Domnul Cazimir Ionescu:

A! Așa știați. Da. Alegerile din 20 mai aveau să legitimeze, în sfârșit, prin vot popular viitoarele instituții ale statului de drept și să pună bazele unui proces politic și legislativ care avea să aducă România în familia sa de drept, reintegrând-o în spațiul politic și cultural european.

Sigur, Parlamentul urma să elaboreze Constituția României, act normativ fundamental, care a beneficiat de aportul tuturor forțelor politice, inclusiv al celor contestatoare și, prin aceasta, de multe ori, corective și profitabile. Avea să elaboreze Constituția, spun eu și au spus toți antevorbitorii mei, dar eu aș vrea să subliniez că avea să și lucreze la conducerea treburilor țării fără Constituție încă doi ani. Și cred că acest aspect merită menționat, subliniat în mod special, și se cuvine să medităm la actele de înțelepciune care ne-au ajutat să depășim pericolele la care ne expunea Ghidul Constituțional. Nu spun mai mult decât că exemple foarte recente din lume ne pot arăta la ce mari pericole eram expuși și de care, printr-o înțeleaptă strategie, am reușit să ne ferim.

Viața politică de după decembrie '89 și până la primul Parlament democrat de după '45 s-a desfășurat, într-adevăr, într-un climat despre care putem să spunem că era ieșit din tiparele parlamentarismului, purtând însă în mod sigur amprenta autenticității și a preocupării prioritare pentru interesul național.

Ce fel de Parlament a fost acela a spus în câteva cuvinte, mai devreme, domnul Radu Câmpeanu. Eu aș adăuga numai că a fost, în mod sigur, un Parlament harnic.

Există voci care spun că a fost și un Parlament naiv și atunci aș adăuga că a fost sublim prin naivitatea și autenticitatea lui.

Sigur că perioada a fost plină de suișuri și coborâșuri, de succese și încrâncenări, dar în ciuda oricăror erori și stângăcii eu cred că putem spune astăzi - și nu neapărat deoarece suntem într-un moment aniversar - că atunci s-a pus temelia pentru o viață liberă și democratică.

Vă mulțumesc. (Aplauze, discuții.)

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc foarte mult.

 
  Ion Solcanu

Îl invit pe domnul senator Ion Solcanu, de asemenea parlamentar în 4 legislaturi.

Se pregătește domnul Petrișor Morar.

   

Domnul Ion Solcanu:

Domnilor președinți ai corpurilor legiuitoare,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Este Ziua Înălțării astăzi, 20 mai, și în tradiția românească este și ziua de omagiere a eroilor. Spunând acest lucru, vă invit să ne gândim cu toții la eroii României pe umerii cărora este așezat statul român de drept.

Mă aflu azi, aici, într-o dublă ipostază, aceea de membru al Senatului României în toate cele 4 legislaturi și în aceea de istoric, profesie pe care o practic de aproape 40 de ani.

Această a doua ipostază mă recomandă pentru o incursiune în istoria recentă care ne reprezintă, fie și din motivul invocat cu veacuri în urmă de cronicarii moldoveni, ca "să nu se înece în uitare anii trecuți", iar cea dintâi ipostază îmi dă posibilitatea să privesc din interior cu un ochi critic realizările, dar și minusurile primului Senat ales în mod democratic, alegeri pe care le aniversăm azi.

Printre cei prezenți azi la ceas aniversar se află și foști senatori care își amintesc cu siguranță ce încărcătură emoțională a avut pentru noi toți prima zi de lucru, când președintele de vârstă al Senatului României, profesorul universitar ieșean Cezar Buda, și-a început discursul cu următorul îndemn: "Prima sarcină și cea mai importantă a acestui for superior este de a dea țării actul fundamental de guvernare democratică, Constituția."

Din acel moment aveam să pornim la drum cu entuziasmul propriu oricărui început, conștienți că trebuia să depășim obstacole majore. Ne-am comportat uneori stângaci, alteori timid și am făcut și erori, aceasta și pentru că majoritatea noastră, senatori și deputați, eram începători în ale politicii, iar cei cu experiență erau puțini ca număr și supuși unor presiuni permanente imense.

Stimate colege și stimați colegi parlamentari,

Onorați invitați,

Suntem la ceas aniversar când, de regulă, ne amintim doar părțile luminoase ale trecutului la care am fost părtași.

Indiscutabil, Parlamentul României a creat cadrul legislativ necesar democratizării și reformării societății românești.

Impresionantul efort legislativ început acum 14 ani a condus, treptat, treptat, la dislocarea sistemului economic centralizat, la crearea condițiilor proprii economiei funcționale de piață.

Trebuie să fim onești și să recunoaștem erorile și imperfecțiunile inerente acestei activități de pionierat, chiar și azi, în ceas aniversar.

Procesul de trecere de la comunism la societate liberă și democratică nu avea niciunde în lume un echivalent. Nimeni nu experimentase acest model, nu mai făcuse drumul de la comunism la capitalism. Așa se explică faptul că deciziile Parlamentului și Executivului, mai ales cele ale primelor două Guverne, nu au fost lipsite de improvizații. Că uneori s-a improvizat mult, s-a bâjbâit efectiv, a recunoscut-o însuși primul Guvern postrevoluționar, e drept, indirect, prin vocea purtătorului său de cuvânt Bogdan Baltazar: "Domnul Bârlădeanu...", spunea Bogdan Baltazar, "...cu puțină bunăvoință ar putea înțelege că în politică există o metodă a iterărilor succesive. De pildă, iei o măsură, trimiți niște semnale, semnalele vin înapoi, vezi ce ai greșit, trimiți din nou semnale."

Cu umorul de care nu ducea lipsă, Alexandru Bârlădeanu dădea o traducere neaoș românească acestei metode a iterărilor succesive. "Dai drumul la motor, nimerești groapa din față, dai înapoi, nimerești în groapa din spate și tot așa. Asta se cheamă iterări succesive."

Eu nu mi-aș putea permite să recomand domnului Baltazar să-și facă noul costum de haine după metoda iterărilor succesive. S.-și facă întâi pantalonii prea scurți, mânecile prea lungi, și după aceea, prin iterări succesive, să le aducă la dimensiuni normale.

"Lăsând la o parte gluma...", spunea Bârlădeanu, "...cred că această metodă taie în carnea vie a corpului social."

Citatul a fost preluat dintr-un interviu pe care domnul Bârlădeanu l-a acordat ziarului "Adevărul" în 1991. (Aplauze răzlețe.)

Stimați colegi,

Stimate colege,

Am ținut să evoc aceste aspecte tocmai pentru a accentua furtuna constructivă de idei și puterea adevăratului forum de dezbateri reprezentat de Senat în calitatea sa de instanță legiuitoare.

Distanțarea temporară și experiența acumulată ne permit astăzi o privire retrospectivă detașată asupra bilanțului legislativ al Senatului României. Voi fi, sper, în asentimentul dumneavoastră afirmând că acest bilanț este unul bun pe ansamblu.

Dacă azi avem o economie de piață aflată în parametrii apropiați de funcționalitate, dacă azi România dispune de instituții democratice proprii statului de drept, dacă în acești ultimi ani cetățenii români circulă fără restricție în spațiul Schengen, dacă România este astăzi membră NATO, dacă până la sfârșitul acestui an ne vom încheia ultimele capitole de negociere privind integrarea în Uniunea Europeană, iar în 2005 vom semna acordul de integrare, pentru ca în 2007

să devenim membri ai Uniunii Europene, toate acestea sunt rezultatul, implicit, al proceselor de transformare radicală și ireversibilă a întregii societăți românești, începută de primul Parlament al României, ales în mod democratic acum 14 ani, la 20 mai 1990, și continuat de Parlamentele care i-au succedat.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
  Petrișor Morar

Are cuvântul domnul deputat Petrișor Morar, din legislatura 1990-1992.

Se pregătește domnul Bogdan Niculescu-Duvăz.

   

Domnul Petrișor Morar:

Deci nu am 4 mandate, ci doar unul singur și a fost destul. Văd că am încă mulți prieteni aici și mă bucură acest lucru.

Domnilor președinți,

Domnilor colegi,

Doamnelor colege,

Am început într-o stare de tensiune specială primul meu drum spre noul Parlament al României ales în 1990.

Veneam cu deputatul de atunci Baranyi. La Piața Romană a trebuit să coborâm. Spre Piața Universității, cam pe la jumătate, minerii ne-au luat la întrebări. E drept că domnul Baranyi avea barbă, era puțin curios și mai-mai să ne trezim cu o bătaie acolo.

Iar drumul pe jos până la această sală l-am făcut pentru că se întrunea prima întâlnire a Parlamentului României proaspăt ales. A fost o experiență utilă, au mai fost altele, dar timpul trece și, sigur, rămân doar în amintire.

Vreau să vă spun că la această oră în Timișoara - și sunt convins că nu numai acolo -, în Catedrală, este o slujbă, sigur, este slujba Înălțării, dar în același timp se comemorează și eroii Revoluției române, iar azi este o zi de pelerinaj, a 14-a oară, în care oamenii politici, oamenii de bună-credință, oamenii care-și respectă eroii însoțesc delegațiile oficiale și se depun coroane de flori în fața Catedralei, la troiță, în cimitirul eroilor, în cimitirul săracilor, acolo unde sunt corpurile celor care au participat la revoluție, celor care ne-au dat posibilitatea nouă să fim azi, aici.

Trebuie să spun, în același timp, că ar trebui să ne cerem scuze - și eu mă simt dator și îmi cer scuze față de colegii mei de revoluție - față de cei care atunci și-au dat obolul pentru că după 14 ani încă nu știm mare lucru, nu știm cine i-a ucis sau nu avem condamnați pentru faptele comise.

În același timp, trebuie să ne cerem scuze pentru că am promis cu toții atunci, inclusiv domnul Gavra, care este foarte agitat la această oră, că noi vom realiza în timp scurt în România acele deziderate de ani de zile ale românilor.

Din păcate, au trecut 14 ani și încă nu s-a făcut mare lucru.

Acum se întâmplă ceva, sigur, vedem în fiecare localitate, acum se lucrează puternic, se repară șoselele, se dă altă imagine, suntem în plină campanie electorală.

Spuneam la un moment dat că ar fi fost bine ca alegerile locale și alegerile parlamentare să fie anual, pentru că atunci, sigur, fața localităților ar fi fost alta, ar fi fost una normală pentru România.

Pe de altă parte, mă bucur că suntem prezenți astăzi, dar, trebuie s-o spunem, este puțin curioasă data: 14 ani.

N-am avut nici la 5 ani, nici la 10 ani, ci la 14 ani. Sper să nu fie o întâlnire electorală, sper ca această întâlnire să fie anuală, dacă se poate, sau măcar din 5 în 5 ani, cum suntem obișnuiți.

Oricum, vreau să vă spun că Timișul, pe care l-am reprezentat în vremea respectivă, a dat câteva elemente importante țării, în primul rând Revoluția și, în al doilea rând, votul Constituției, în baza căreia încă funcționăm astăzi, cu mici amendamente, a fost dat de către un deputat de Timiș. Acest lucru mă bucură și sunt convins că activitatea parlamentarilor de Timiș, cel puțin din mandatul 1990-1992, nu a trecut neobservată.

Eu vă mulțumesc mult și sper ca, în continuare, cei care astăzi reprezintă România în cele două Camere ale Parlamentului să o facă cu cinste și să se gândească, în primul rând - privatizarea, în mare parte, s-a încheiat - la legislația care să ajute românul și, în al doilea rând, pe omul politic care să poată profita de ceea ce se întâmplă.

Eu le doresc succes. (Aplauze.)

 
  Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Are cuvântul domnul deputat Bogdan Niculescu-Duvăz - patru legislaturi parlamentare.

Se pregătește doamna Bezdadea Mariana.

   

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Domnule președinte al Senatului,

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Stimați colegi,

O sesiune sau o adunare sărbătorească, aniversară, de obicei, nu durează așa de mult. O să-mi cer scuze și o să încerc totuși să concentrez ceea ce voiam să vă transmit, pentru că am privilegiul de a vă adresa câteva gânduri într-un moment în care aniversăm 14 ani de la primele alegeri libere din România după Revoluția din Decembrie 1989. Acest moment a venit după 50 de ani de dictatură, regală, fascistă sau comunistă.

14 ani sunt suficienți pentru a face un bilanț, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în pragul încheierii legislaturii noastre de anul acesta, deci în plin an electoral.

Au trecut patru legislaturi, care au produs șapte guverne.

Suficient ca, practic, toate formațiunile politice parlamentare să fi trecut pe la putere sau prin băncile opoziției, guvernând sau făcând parte din coaliții. Este pentru noi toți un moment bun pentru a ne aminti de unde am plecat.

Pluralismul politic, libera exprimare, alegerile libere erau printre cele zece puncte care compuneau Declarația Revoluției din Decembrie 1989. Erau, în esență, lucruri la care visase, în tăcere sau în șoaptă, majoritatea românilor.

Erau, în fond, drumul întoarcerii noastre către valorile lumii civilizate, pe care România le îmbrățișase o dată cu prima Constituție din 1866, născute din suflul Revoluțiilor de la 1848.

Stimați colegi, 20 mai 1990 îl pomenesc cu oarecare nostalgie.

Descoperisem că aveam idei diferite, că trebuie să reparăm ceea ce istoria ultimei jumătăți de secol stricase, și nu știam cum. Ne contestam unii pe alții, cu violență uneori, dar sunt convins, mult mai sincer sau, în orice caz, cu foarte multă sinceritate.

Era, poate, copilăria sau adolescența democrației românești sau, mai curând, convalescența ei. Trebuia să învățăm să ne mișcăm democratic, un organism anchilozat și atrofiat de peste 50 de ani de totalitarism. Trebuia să învățăm, cu icneli, cu poticneli, cu tarele pe care propaganda comunistă ni le lăsase în minte și în suflet.

Acesta a fost, poate, spiritul primului Parlament ales al României, la 20 mai 1990, și acest spirit a stat la baza programului primului Guvern, condus de domnul Petre Roman, să ne amintim, un program votat aproape în unanimitate. Câtă sinceritate, câte aspirații comune! Care opoziție ar mai face astăzi același lucru?

Primul Parlament, care a avut și rol de Adunare Constituantă, a adoptat și noua Constituție democratică, votată prin referendum popular în 1991. Ea a reprezentat baza statului democratic și a statului de drept, chiar dacă nu a fost votată de opoziția de atunci. Ce diferență față de 2003, când revizuirea a fost susținută, practic, cu o singură excepție, de toate formațiunile din Parlament, deci a fost adoptată de peste 75% din parlamentarii României!

Stimați colegi,

Chiar dacă ne-am combătut, ne-am contestat, chiar dacă astăzi suntem unii pe baricade politice diferite, aceste lucruri le-am făcut împreună, cum împreună am ales, în decembrie 1989, calea către lumea civilizată, lumea valorilor democratice, lumea aspirațiilor românești a ultimelor două secole.

Pentru asta aș dori, astăzi, să vă mulțumesc dumneavoastră, în primul rând. Pentru asta aș dori să mulțumesc tuturor românilor care au contribuit, uneori cu multă suferință, la construirea acestui drum, pentru că, dacă astăzi circulăm liberi prin Europa, suntem membri NATO sau la un pas de încheierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, înseamnă că ne-am apropiat de normalitate.

Sigur, toate acestea sunt succese ale acestei guvernări.

În același timp, reprezintă suma eforturilor cumulate ale acestor 14 ani. Și vreau să mulțumesc, mai ales, sutelor de mii de idealiști solidari și curajoși, care au ieșit pe stradă la sfârșitul acelui decembrie 1989, la Timișoara, Cluj, Sibiu, Craiova, Galați, București și în multe orașe ale țării, alături de care am trăit sentimentul eliberării de frică.

Vreau să le mulțumesc lor și eroilor căzuți atunci, fără să știe că, peste timp, unii îi vor face părtași la o lovitură de stat de care ei n-au auzit niciodată.

Vreau să le mulțumim cu toții, doamnelor și domnilor, pentru că datorită lor suntem azi aici, la începutul celui de-al treilea mileniu, pentru a aniversa 14 ani de exercițiu democratic. Cred că ceea ce ne-a unit atunci, pentru un mănunchi de aspirații comune, ar trebui să ne unească și astăzi, în drumul către normalitate.

O societate democratică ce se maturizează lasă loc dialogului. Într-o societate pluralistă, idei diferite înseamnă dezbatere, și nu negare și distrugere. O societate democratică se caracterizează, în primul rând, prin toleranță și capacitatea de a-l asculta pe celălalt.

Cred sincer că într-o lume normală oamenii nu mai confundă tupeul cu curajul, scandalul cu acțiunea, libertatea de exprimare cu libertatea de a înjura. Cum cred că, pentru a atinge obiective majore, trebuie să fim împreună, pentru că împreună, vrem sau nu, ne vom asuma și succese, și eșecuri.

Stimați colegi,

Am convingerea că tot împreună vom reuși să adoptăm acest set de valori ale unei societăți democratice mature.

Cred asta pentru că cei care ne judecă au ajuns deja, sunt convins, la aceste concluzii. Nu ne rămâne decât să-i urmăm.

Vă mulțumesc foarte mult. (Aplauze.)

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc foarte mult.

Stimați colegi, reiau apelul să nu depășim 5 minute.

 
  Mariana Bezdadea

Are cuvântul doamna deputat Bezdadea Mariana, se pregătește domnul Dumitru Constantin.

Doamna Mariana Bezdadea:

Stimată asistență,

Onorată conducere actuală și trecută,

Onorați colegi,

Cu emoție vreau să vă adresez doar câteva cuvinte. Nu sunt pregătită pentru nici un discurs prea mare, decât atât, să ne aducem aminte de cei care au reprezentat Parlamentul 1990-1992, primul Parlament al României.

Îmi vine să cred că Parlamentul României constituie vlaga țării. Deci plictiseala, lipsa de răbdare și lipsa de atenție în Parlamentul României trebuie să nu existe absolut deloc. Vă rog să mă iertați.

O pioasă amintire pentru cei dispăruți: Ioan Alexandru, Ion Rațiu, Amadeo Lăzărescu, fostul președinte al Camerei Deputaților, Dan Marțian, fostul președinte al Senatului, Bârlădeanu și mulți alții, pentru care eu port o amintire.

Îmi amintesc de domnul Ioan Alexandru, cât de mult a dorit ca această primă lege, unică lege a țării, Constituția, să înceapă cu cuvintele: "În numele Atotputernicului Dumnezeu...". Și mă gândesc, stimați colegi, că acele cuvinte, pe acea vreme, nevinovate și destul de naive, după părerea unora, ar fi creat un alt ton.

Așa cum am spus și atunci, deși am intervenit la Constituție, un punct pentru care am avut doar 25 de voturi, și anume activitatea procuraturii să fie separată de aceea a Ministerului Justiției, totuși, eu am votat Constituția, și atunci am spus că orice lege este perfectibilă.

În ideea acestei perfectibilități - vă rog să mă iertați, sunt puțin emoționată - eu sper că și viața noastră va putea deveni ceva mai armonioasă.

Să nu uităm că suntem într-o sală care geme de istorie și care trebuie să ne oblige la mai mult, la mai multă demnitate, stimați colegi.

În ultimii 14... hai să zic 12 ani, cuvântul acesta, "demnitate", s-a pronunțat mai puțin.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumim, stimată doamnă, deputat în legislatura 1990-2000.

Are cuvântul domnul Dumitru Constantin. Este aici? Nu este. Nu este nici o problemă.

 
  Aurică Radu

Dau cuvântul domnului Radu Aurică.

Se pregătește domnul Marcu.

   

Domnul Aurică Radu:

Sărut mâna, doamnelor și domnișoarelor.

Bine ne-am reîntâlnit, stimați colegi.

Binețe tuturor celor ce alcătuiesc acest Parlament...

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mai aproape de microfon, vă rog, că nu se aude.

 
   

Domnul Aurică Radu:

Binețe celor aflați la balcon!

Pentru toată lumea, sunt același Radu Aurică, anonimus, cel care a avut curajul să conducă mulțimea de manifestanți ieșiți frumos, cu inimi curate, la Revoluție, de pe platforma "Republica", "23 August", I.M.U.A.B. și - o iau în ordine - "Mase plastice", "Aversa" etc.

Vă spun toate acestea pentru că nu-mi este rușine să afirm că, pentru mine, Revoluția a fost Revoluție, dar, totodată, să spun că Revoluția nu s-a terminat. Cel puțin pentru mine ea nu s-a terminat, și nici pentru colegii mei de la uzina "Republica". I-ați văzut zilele acestea la televizor, ați citit despre ei în diferitele cotidiene, i-ați văzut că de un an și jumătate au salariile neplătite. Sunt mulți dintre ei care urmează să fie văduviți de case.

Este regretabil, este criminal ce se întâmplă în această țară. Și poate că ar trebui să fac o paranteză și să vă rog următorul lucru, domnilor foști colegi. Ar fi trebuit să încep prin a ruga Parlamentul actual ca, printr-o lege de urgență, nu știu cum să-i zic, să ne acorde nouă, celor ce am făcut parte din vechiul Parlament și avem câteva cuvinte de spus, mai tari, mai dure chiar, să ne acorde imunitate parlamentară, nouă, celor din '90-'92, pentru două ore, pentru 3 ore sau pentru 5 minute, cât o să vorbesc eu, pentru că, afirm fără șovăire, este regretabil ce se întâmplă cu privatizarea prin metoda MEBO. Sunt privatizări în furt.

Sunt sforării, cum nu s-a pomenit în această țară. Oameni care s-au îmbogățit peste noapte, cum a crescut voinicul din poveste în câteva clipe.

Mă uitam acum, când am intrat aici, ce mașini sunt în deal la Mitropolie! Ce mașini, Dumnezeule, sunt în curtea P.D.-ului, ca să dau câteva exemple, doar! Dumnezeule, Doamne, dar ce vile sunt peste tot! Și ale cui sunt? Ale celor de la "Republica", nu, ale celor din "Faur", nu! Și este regretabil că de această privatizare s-a ocupat Ovidiu Mușetescu - nu-i zic "domn", rețineți! -, fost coleg cu noi în primul Parlament.

Eu cred - și de asta am zis că e bine să avem 5 minute de imunitate parlamentară, că poate vorbesc cu păcat, poate vorbesc tendențios, Doamne, iartă-mă. Nu se poate ca nimeni să nu se ia de unul care a făcut privatizări oneroase! Și aici este domnul Radu Ciuceanu - a fost până mai adineauri - care știe problema uzinei "Republica", uzină de țevi, uzină-mamă de țevi. Spun uzină-mamă, pentru că "Republica" trebuia să ființeze. În ciuda tuturor, "Republica" trebuia să ființeze.

De aceea, vă rog, doamnelor și domnilor, foști deputați și actuali deputați, să vă aplecați un pic, cu metodă, cu tact, fără ură și părtinire, sine ira et studio, ar zice latinii noștri.

Vă mărturisesc că sunt consternat. Iar dacă astăzi mă aflu în cea de-a treizeci și una zi de grevă a foamei și a nesomnului... A se reține și sintagma nesomnului... Doamna doctor, cred că am dreptate, nu, când am introdus această sintagmă. În psihologie există și terapie prin nesomn. Da?

Așa este? Mulțumesc foarte mult.

Deci mă aflu în greva foamei și a nesomnului de 31 de zile, pentru că ce se întâmplă și la Teatrul Nottara este regretabil. Am alungat un dictator - unii chiar l-au și omorât, unii, nu oamenii de la "Republica", nu cei de la "Faur", nu cei pe care i-am condus eu -, astfel încât am pus zeci și sute de minidictatori la Teatrul Nottara. Vorbesc pentru domnul Mircea Diaconu. La "Republica", prin foștii directori, la orice societate cu capital privat, patronii sunt în stare, citeam azi în ziar, să trimită în concediu fără plată 250 de țesătoare sau croitorese... În ziarul "Ultima oră", pare-mi-se, de astăzi. Nu se poate! Ministerul Muncii trebuie să...

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule coleg, am înțeles. Poate doriți să finalizați. Vă rog frumos.

 
   

Domnul Aurică Radu:

Întotdeauna, când e vorba să spunem și adevăruri de la această tribună...

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

V-am acordat spațiu la fel. Vă mulțumesc pentru adevăruri. Trebuie să încheiați.

 
   

Domnul Aurică Radu:

Eu m-am conformat. 5 minute ați zis. Sunt 4 minute și 31 de secunde. Am cronometrat. Sunt foarte bine... Stau bine cu ceasul.

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

7 minute și 30 de secunde.

 
   

Domnul Aurică Radu:

Îmi pare rău, domnule. Înseamnă că ceasul unuia dintre noi merge... nu știu cum merge.

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

V-aș ruga...

 
   

Domnul Aurică Radu:

Regretabil este că în acest Parlament nu l-am văzut pe colegul meu Canacheu Costică, să mai fie atât de virulent, în bine, repet, ca în Parlamentul '90-'92.

Costică Canacheu, te-am admirat, tinere. Ești încă tânăr.

Nu știu ce se întâmplă. Ori nu ești dat pe post, ori domnul președinte, aici, de față, îți taie microfonul.

E o întrebare pe care mi-o pun. Dar, domnule președinte... (Intervenție din sală, neinteligibilă.)

Ai dreptul la replică, dragule, dacă nu-ți convine.

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Eu îl dau, nu dumneavoastră. Vă rog să finalizați.

 
   

Domnul Aurică Radu:

Finalizez spunându-vă că este clar că oameni care mai avem curaj sau nu suntem oameni-salcie, cum zic eu, deci oamenii care mai sunt verticali, n-o să fie în primele rânduri, indiferent în ce an s-ar produce o "revoluție din bucăți", cum am zis eu. Această revoluție din bucăți trebuie să se producă și pe pământul românesc. Dacă nu se produce și așteptăm să se împlinească acea brucaniadă de 20 de ani sau de 120 de ani, ar fi mare păcat, mare păcat pentru acest popor. Iar dacă...

Vă mulțumesc, domnule președinte, că mi-ați acordat cuvântul și mai mult de 5 minute acum.

Iar dacă am venit un pic cu un ton cu un iz de dur, vă rog să mă iertați. Îmi cer, mai ales pentru doamne, mii de scuze, eu vorbesc un pic mai tare, pentru că am crescut în laminoare. Laminoare sunt mai multe. La minor este o gamă, dar la "Republica", în uzinele metalurgice se lucrează cu laminoare. Vă rog să mă credeți că zgomotul de acolo mi-a lăsat urme pe timpanul urechii drepte.

Încă o dată, sper să ne auzim mai repede și mai în fiecare an, și dacă domnii din prezidiu de astăzi și de mâine - fiindcă vor mai avea multe legislaturi de purtat în spate dânșii - bineînțeles că un eu sau Costică Canacheu sau domnul nu știu care... Brătianu, n-o să mai avem. Și e păcat să pozăm în oameni ai cinstei, corectitudinii, onestității, când, în fond, lângă noi, în spate, în față, lateral stânga sau dreapta sunt oameni gen Gabriel Bivolaru...

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
   

Domnul Aurică Radu:

...pe care l-au însoțit unii la tribunal, zicând că este nevinovat.

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimate coleg...

 
   

Domnul Aurică Radu:

Vă mulțumesc. Nu vreau să vă deranjez prea mult. Și, încă o dată, scuze!

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Mai poftiți pe la noi!

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult.

Să știți că înțelegem necazurile, restructurarea... Reforma e dificilă, e grea, e cu sacrificii. Camera Deputaților chiar face o analiză, la ora actuală, o anchetă legată de "Republica". Da.

Vă rog să luați loc. Dreptul la replică o să vi-l dau într-o ședință ordinară.

Are cuvântul domnul Dumitru... (Domnul Costică Canacheu solicită cuvântul.)

Stimate coleg, eu fac un apel. Vreau să spun că peste 10 minute trebuie să eliberăm sala. Deci până atunci ne-a dat-o Patriarhia. Au o întrunire cu totul deosebită. Vom continua însă. Colegii deputați sunt invitați la Camera Deputaților și vom continua discuțiile, colegii senatori la Senat. Deci toți colegii senatori...

 
  Constantin Dumitru

Aveți cuvântul, domnule deputat Dumitru.

   

Domnul Constantin Dumitru:

Stimate și stimați colegi,

Stimat prezidiu,

Plecând de la prima întâlnire, tot aici, la aniversarea C.P.U.N.-ului, mă simt dator să subliniez o singură temă.

Având în vedere că asistăm, de peste 14 ani, la această mare inovație în istoria poporului nostru, regimul democratic, tocmai pentru că nu am avut nici o funcție politică până în 1989 și pentru prima oară m-am trezit într-un nucleu de putere, în birou cu domnul Cazimir Ionescu, în C.C., tocmai pentru că între 3 și 5 ani am fost eliminat, până în 1989, am dreptul moral să exprim ceea ce foarte puțin se aude astăzi. Dar profit de privilegiul ca din 1992, din 28 iunie, să îmi declar încetarea calității de om politic. Asta am făcut-o în sala Polivalentă, când s-a înființat P.D.S.R.-ul, și, pentru prima oară, într-un for politic național, am exprimat ce au reprezentat în istoria noastră 45 de ani din dezvoltarea noastră. Tocmai pentru că nu am complexe și n-am avut complexe, mi-am permis marele lux.

În același timp, vreau să subliniez: respect calitatea de om politic. Nici o societate nu poate trăi fără instituția politică, în toate formele ei. De aceea, singura strategie realist-posibilă este aceea care se realizează acum: integrare, NATO etc.

Dar, ca om de știință, așa cum am rezistat până în 1989, îmi permit să fac o singură remarcă, esențială în prezent. Sunt profund marcat de faptul că de 14 ani crește în progresie geometrică euforia renegării propriei istorii din perioada socialistă.

Cum am și spus la Organizația F.S.N. pe capitală, în 1991, am fost regalist până la 17 ani și am asimilat viziunea socialistă nesilit de nimeni, 3 ani de zile chinuindu-mă când am aflat că există Securitate. Cine credeți că m-a rezolvat? Tudor Arghezi, la "Mărțișor", unde regizorul Val Mugur m-a dus.

Am dat aceste precizări, ca să spun: Vae victis, vai de cei care își reneagă trecutul, care îl deformează!

În toată campania electorală și înainte ai fost comunist, ai fost cutare... Vreau să spun atât. A ignora acest trecut istoric înseamnă a ignora, cum am spus și la ședința C.P.U.N., că bazele modernității, revoluția industrial-urbană și socioprofesională a fost realizată sub umbrela sistemului totalitar. Asta le-am spus-o, cum am amintit și la C.P.U.N., la Internaționala Socialistă.

Ce vină avem noi că am realizat această modernitate, această bază, în alt sistem? Și a nu-ți apăra demnitatea istorică înseamnă să te trezești în prezent, când tranziția de la socialismul totalitar la capitalismul democratic se face cum știm, te supără și te îngrozește faptul că nu știi să îți aperi trecutul. De aceea suntem tratați ca niște copii: "Nu aveți standarde europene, mai ne gândim..."

Am citit, zguduit, acum trei săptămâni, în "Curentul", că una dintre exigențele standardelor europene este că WC-urile trebuie să aibă bideuri. Până unde merge? Emma Nicholson ne dă lecții cu copiii și așa mai departe. Dar faptul că în 14 ani copiii au devenit o problemă națională, asta nu se discută. Premierul nostru a spus, relativ recent, să intrăm cu demnitate în Uniunea Europeană. Aceasta nu trebuie să fie doar o recomandare, trebuie să fie un program. Cine nu își apără cu demnitate trecutul, acela nu reușește.

Condamnând ce a fost, condamnând toate formele - și am avut șansa, cum am spus, să organizez o rezistență cu Mihai Botez, viitorul ambasador al nostru în America, care a murit în 1993, și cu Mircea Ioanid. Fiecare în alte forme...

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Poate încercați să finalizați.

 
   

Domnul Constantin Dumitru:

Finalizez acum. Deci să ne gândim. Indiferent de opțiunea politică, de trecutul politic, cu toții am trăit aceste decenii. Unii din proaspătă adolescență. Am cunoscut toate fazele. Cine crede că poți accepta o perspectivă istorică...

Iată de ce în 1975, când am fost dat afară din învățământ 6 ani, prima oară m-am gândit să emigrez, dar am înțeles că nu poți pleca la John și, când m-am întâlnit cu seria de studenți care au terminat în 1977, m-au salvat de la excludere totală, în 1997 le-am spus: "Nici nu știți ce rol ați jucat în viața mea." Pentru prima oară m-am trezit în situația soției care vrea să-și părăsească soțul și să se ducă la amant. Or, când mergi la amant, nu poți să spui decât:

"Numai tu m-ai învățat să mă simt femeie, să știu ce-i dragostea." Dacă după câteva luni zici: "Știi ce? Mă gândesc la Păcală..." (Voci suprapuse.)

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimate coleg...

 
   

Domnul Constantin Dumitru:

...avea și el meritele lui.

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule profesor, vă rog foarte mult!

 
   

Domnul Constantin Dumitru:

Am încheiat.

Deci, în esență, iată de ce anul trecut am scris "Cruciada anti-Irak", unde, tocmai având privilegiul de a nu fi om politic, mi-am exprimat dezacordul profund cu această politică.

Suntem membri NATO, e foarte greu să avem altă poziție...

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule profesor, vă rog eu foarte mult, haideți să încheiem.

 
   

Domnul Constantin Dumitru:

...dar să nu uităm că istoria merge pe alte direcții decât ni le imaginăm într-o legislatură sau alta.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc foarte mult.

 
  Gheorghe Marc

Are cuvântul domnul deputat Marcu.

Rog, două, trei minute, domnule Marcu, nu mai avem timpul necesar, din păcate, după care va lua cuvântul domnul președinte Valer Dorneanu.

   

Domnul Gheorghe Marcu:

Domnilor președinți,

Stimate și stimați foști și actuali colegi,

Fac parte din categoria persoanelor norocoase, deoarece mă număr printre colegii actuali care am făcut parte ca aleși și din primul Parlament român postdecembrist, rezultat în urma scrutinului de acum 14 ani.

Atunci se puneau temeliile democrației de drept european, după aproape cinci decenii de totalitarism. Scena politică românească era agitată și uneori chiar confuză. Cu toții acceptam teoretic ideea pluralismului ideologic și politic, dar confruntările dintre noi căpătau uneori în practică, din păcate, accente de virulență.

Toleranța, fair-play-ul, acceptarea dialogului, ca mijloc de promovare a interesului național, consensul benefic între parteneri cu orientări politice diferite, toate acestea au fost cuceriri importante ale vieții noastre parlamentare și constituie astăzi certitudini. Putem afirma cu toții că am învățat pas cu pas rigorile parlamentarismului și specificul unei munci atât de noi, munca de legiuitor.

Dincolo de nostalgie și impresie, de mărunte resentimente și adversități, mi se pare moral să recunoaștem că fiecare dintre cei care s-au perindat prin forul legiuitor în acești 14 ani și-a zidit o parte din suflet la edificiul atât de prețios al democrației.

Firește, atunci, la începutul romantismului nostru inerent, mulți confundam uneori realitatea dură cu visele și poate cu utopiile noastre. Credeam, de pildă, că mai binele va veni imediat, că drumul spre viitor va fi lipsit de obstacole, numai că așa doream noi.

Între timp, ne-am dat cu toții seama că fiecare centimetru de progres, dacă mă pot exprima astfel, trebuie cucerit cu trudă și sacrificii. Știm că nu este loc nici de statistici și bilanțuri, dar oricine compară cu minimă obiectivitate ce a fost atunci cu ce este astăzi, inclusiv în viața parlamentară, se cuvine să recunoască evidența unei imense creșteri calitative.

Stimați colegi de ieri și de astăzi,

Fie ca momentul acesta festiv și istoric să ne dinamizeze energiile, unindu-ne în cuget și în simțiri, pentru ca milioanele de români, cei care ne privesc cu infinită răbdare și speranță, să aibă mereu de câștigat.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
  Valer Dorneanu - președintele Camerei Deputaților

Dau cuvântul domnului deputat Valer Dorneanu, președintele Camerei Deputaților.

   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

Mi-am pregătit un discurs, dar cred că nu este cazul să vă rețin atenția cu el. Eu nu sunt dintre cei care se pot mândri cu patru mandate, dar vă pot mărturisi că, încă din momentul Revoluției, am fost, în calitate de specialist sau prin diversele funcții, în miezul problemelor și în această calitate țin să-mi exprim convingerea că noi, cei care am viețuit în acești ultimi patru ani în sălile Parlamentului, am învățat și am construit împreună clasa politică, viața politică și democrația.

Chiar dacă presa ne monitorizează și ne descalifică sau ne pune la nivelul de bază al sondajelor, putem să ne amintim și să evocăm cu oarecare mulțumire tot ce s-a făcut de către clasa politică, de către Parlament în acești ultimi ani.

Lipsiți în ultimii 50 de ani de o experiență democratică, am avut totuși puterea să ne racordăm la valorile democratice ale parlamentarismului, să construim statul de drept, să punem bazele economiei de piață și să ajungem în acest moment în care, iată, suntem membri ai NATO și sperăm ca în toamnă să ne putem considera deja și membri ai Uniunii Europene, deci, cu capitolele acquis-ului comunitar încheiate.

Dacă noi am ajuns aici, am ajuns, repet, și datorită fiecăruia dintre dumneavoastră, și mă simt dator să evoc aici, în primul rând, pe primii președinți ai Parlamentului nou ales al României, regretații Dan Marțian și Alexandru Bârlădeanu, care au fost modele de echilibru, modele de oameni, caractere și cei care au știut să înnoade puncte de vedere diferite, puncte de vedere contradictorii, păreri susținute de la echilibrul înțelepciunii până la zgomotul celor care nu aveau argumente.

Dacă vrem să omagiem primii noștri parlamentari,

Onaintașii noștri din perioada interbelică, trebuie să o facem nu cu ambițiile noastre personale, nu pentru a ne auzi vorbind, nu pentru a ne aminti ceva care ni se pare interesant, ci pentru a ne exprima întotdeauna, în orice ocazie, funcție de Măria sa, cetățeanul, cel pe care îl slujim.

În tot ce facem, în tot ce vorbim, ori de câte ori intervenim, să ne gândim exclusiv la acesta, pentru că cetățeanul ne-a trimis aici și în slujba lui lucrăm.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult.

 
  Elena Preda

E bine să încheiem frumos, cu sexul frumos, doamna deputat Preda.

Aveți cuvântul.

   

Doamna Elena Preda:

Domnule președinte al Senatului,

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Distinși colegi,

Distins auditoriu,

Este o onoare pentru mine că pot rosti câteva cuvinte în această zi memorabilă, când aniversăm 14 ani de la primele alegeri democratice din România postrevoluționară. Este totodată o zi sfântă, când celebrăm Înălțarea Domnului.

Pornisem atunci, în 1990, cu entuziasm, devotament și dârzenie, un grup de 500 senatori și deputați care eram considerați ai țării, după cum spunea un distins coleg.

Pornisem ca să construim un viitor mai sigur și mai bun pentru toți.

Juriști, economiști, profesori, sociologi, medici, cunoscători ai teoriilor de dezvoltare socială, cum ar fi cele ale lui Voltaire, Montesquieu sau Tocqueville, toți credeam și speram că vom putea crea un nou contract social de conviețuire în societate, o Biblie modernă a celor mai bune legi după care să poată fi guvernată țara.

Nimic nu ne oprea să descoperim natura și funcționalitatea societății perfecte, doar Kenneth Galbraith, distinsul economist vizionar, i-a stabilit chiar standardele în cartea sa cu același nume, e drept, puțin mai târziu, în 1996. Și chiar eram sinceri, comprehensivi, hotărâți și puternici și era o fervoare în starea noastră de spirit, încât astăzi ne întrebăm ce s-a întâmplat în toți acești ani.

Poate că teoria rousseau-istă referitoare la perfecțiunea condiției sociale a omului bun din fire, iubitor de ordine și dreptate, ne-a făcut să sperăm că, o dată create instituțiile și legile, ele încep să funcționeze de la sine. Teoria conform căreia omul, guvernat sau guvernant, ar fi incoruptibil prin natura sa... Psihologia socială a spus și spune altceva.

Poate că decizia unora dintre legiuitorii primei legislaturi de a rupe în totalitate legătura cu trecutul, fără a trece prin purgatoriul asumării lui, al evaluării lui cu puncte slabe și puncte forte, a fost o eroare. Dau un singur exemplu. Când parlamentarii dobrogeni, constănțeni și tulceni solidari cereau insistent conservarea sistemelor de irigații, unii guvernanți ai primei legislaturi făceau pariuri cu agricultura.

Astăzi știm ceea ce psihologii sociali știau de mult, că omul nu este și nu poate fi despărțit în esență de trecutul său. Mai știm că o societate nu poate fi clădită doar cu ajutorul instituțiilor și al legilor, ci cu efortul fiecăruia dintre noi.

Ideea în care credea chiar și Condorcet, că o lege bună trebuie să fie bună pentru toți, așa cum o teoremă în geometrie e valabilă pentru toți, nu a găsit rezonanță niciodată în lumea practică, dar o lege bună pentru o majoritate, un sistem corect de aplicare și oameni potriviți s-au găsit, se găsesc și se vor găsi.

E atât de necesar să întărim controlul parlamentar. S-au scris cărți bune pe această temă...

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Doamna deputat, îmi cer scuze, că nu aș vrea să vă întrerup, dar...

 
   

Doamna Elena Preda:

...ca fiind cel mai bun exemplu al unei democrații funcționale. Și este important să creștem autoritatea acestei instituții, Parlamentul, pentru a respecta, crește prestigiul, pe măsura demnității, creativității și inventivității poporului român.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumim foarte mult.

 
  Costică Canacheu

Stimați colegi,

Să fiți de acord și cu jumătate de minut de drept la replică.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

   

Domnul Costică Canacheu:

Nu a mai fost nevoie de nimic vehement, pentru că cutuma parlamentară pe care domnul președinte al Senatului și fost prim-ministru al României o cunoaște foarte bine, nu putea dânsul să-mi refuze dreptul la replică.

Ca răspuns direct la colegul Radu Aurică, sunt la fel de vehement, numai că nu de fiecare dată. Am învățat că vehemența trebuie folosită selectiv. Am să spun însă un lucru care conține, chiar dacă e spus calm, vehemență.

Am făcut parte din Grupul parlamentar al Frontului Salvării Naționale, deci sunt unul dintre cei salvați. Înainte de începerea sesiunii oficiale, Grupurile parlamentare ale Frontului Salvării Naționale, cum foarte mulți dintre dumneavoastră cunoașteți, s-au întâlnit la Sala Omnia pentru o ultimă discuție cu de-acum alesul președinte Ion Iliescu.

La prezidiu erau Ion Iliescu, Dan Marțian, Alexandru Bârlădeanu și cel care a vorbit mai înainte, domnul profesor N.S. Dumitru.

S-au spus multe lucruri pentru un început de Parlament ales. Eu împreună cu, să-i zicem așa, delegația Bucureștiului, colegii parlamentari ai Frontului știu ce însemna delegația Bucureștiului, era privită într-un anumit fel, erau acolo Adrian Năstase, Adrian Severin, Puiu Pașcu,

Dan-Mircea Popescu, Niculescu-Duvăz și Radu Aurică, și Costică Canacheu, și alții, și alții, și alții, vă dați seama dacă eu, care eram pe locul 19 pe acea listă, am intrat în Parlament. Cine și-ar mai închipui astăzi că locul 19 într-o listă este loc eligibil?

...O delegație care făcea glume destul de înțepate la discursurile care se țineau atunci la Sala Omnia și care erau mai degrabă din '89, și nu din '90. Și atunci am ridicat mâna la fel ca acum, în finalul reuniunii, și am cerut domnului președinte Iliescu cuvântul. L-am obținut cu greu, dar l-am obținut, și am spus: "Dincolo de tot ce s-a vorbit astăzi, aici, în grupul nostru parlamentar gigant, eu cred că prima noastră misiune este ca prin activitatea noastră legislativă și de guvernare să apărăm bugetul României.

Este singura avere din România anului 1990. Și această avere trebuie să o apărăm pentru că la această avere se va atenta pe toate căile democratice."

Acest lucru s-a întâmplat. Și suntem în 2004, și știm foarte bine și cei care suntem din nou parlamentari sau nu mai suntem parlamentari că bugetul României are un semnificativ deficit, că bugetul fondului de pensii are un extraordinar de mare deficit și că misiunea aceea principală pe care eu o propuneam cu oarecare naivitate nu s-a îndeplinit.

Bugetul României a trecut, și aveți o întreagă listă, cel puțin în presă, de evenimente, repede-repejor în averi private, în acele case și palate, și mașini, și industrii întregi pe care le menționa Aurică mai devreme.

Am să mai menționez un lucru...

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimate coleg, vă rog foarte mult! La un drept de replică... Vă rog foarte mult!

 
   

Domnul Costică Canacheu:

Am închis, domnule președinte.

Un singur lucru, în cei doi ani. Am remarcat votul de conștiință al lui Claudiu Iordache, care nu este astăzi aici, la recunoașterea independenței Basarabiei, nu politic, vot de conștiință.

Să ridici singur mâna împotrivă este un lucru pe care puțini oameni reușesc să-l facă într-o viață... Am remarcat - și a fost cea mai frumoasă și teribilă experiență a mea - ce gândeau colegii mei, ce gândeam și eu în 1990, 1991, chiar, când ceream semnăturile... cei 131 care au semnat...

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimate coleg, vă rog foarte mult!

 
   

Domnul Costică Canacheu:

...pentru a rezolva problema arhivei Securității...

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, s-a înțeles. Vă rog să încheiați!

 
   

Domnul Costică Canacheu:

Îmi spuneau: "Stai cuminte, măi, băiete, că noi plecăm de aici și ăștia ne rezolvă pe toți, ardelenii!", "Da, șe ai mă, Costică, mă, nu ți-i bine, mă?! Da' vezi-ți, mă, de trieabă, mă!", "Cum să ne băgăm noi, mă, în treaba asta?!", îmi spuneau cei din Moldova. "Stai, mă, cuminte, că noi terminăm acum, în '92, și ne iau "știa cu fulgi cu tot!"

Era proiectul de hotărâre privind rezolvarea acestei chestiuni care nu se mai rezolvă...

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimate coleg...

 
   

Domnul Costică Canacheu:

Vă mulțumesc.

Succes!

 
   

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc foarte mult.

 
  Nicolae Văcăroiu - președintele Senatului

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Sigur, atunci când, împreună cu colegul meu, domnul Dorneanu, am gândit să organizăm un astfel de eveniment, și cu sprijinul președintelui, cred că am făcut un lucru bun și, așa cum s-a spus aici, ar trebui să continuăm.

Sigur că ne-ar fi plăcut să nu fim atât de strânși cu timpul și să avem răbdare să ascultăm cât mai multe luări de cuvânt, lucruri care nu neapărat ne convin... Nu ne convin, trebuie spuse, pentru că este și firesc ca fiecare om, fiecare coleg, mai ales senator, deputat, să-și spună părerea.

Important este că a fost o întâlnire cu adevărat emoționantă și o vom continua după aceea, la Camera Deputaților și la Senat, așa cum v-am anunțat deja.

Repet, poate că ar fi bine ca anual să găsim această formulă ca pe parcursul, măcar, a trei, patru ore să ne întâlnim și să discutăm diferite probleme, mai ales că dumneavoastră, cei care ați fost o perioadă îndelungată parlamentari și astăzi nu vă mai regăsiți printre senatori și deputați, dar aveți în continuare contacte cu cetățenii, cu populația, simțiți, și noi simțim, nevoile mari. Să nu exagerăm atunci când încercăm să o transformăm, și nu s-a dorit sub nici o formulă ca această ședință solemnă să fie o luptă politică. Nu are nici o legătură cu campania electorală și vreau să se țină cont de acest lucru.

Sigur că sunt încă enorm de multe probleme de rezolvat în România. Sigur că am fi dorit cu toții, dacă ar fi fost posibil, ca toate fabricile românești să producă la calitate extraordinară și să fim, cum să spun, în piramida țărilor europene în ceea ce privește competitivitatea. Din păcate, lucrurile au stat altfel.

Suntem în plin proces de globalizare, efectele sunt deosebit de dure și trebuie să găsim, tot împreună, soluții pentru a ieși din acest impas.

Eu cred însă că s-a reușit un lucru cu totul deosebit, și mă refer la o creștere permanentă a calității clasei politice.

Sigur, procesul va continua.

Cert este însă că alegerile din această perioadă de 14 ani de zile au scos în evidență foarte mulți oameni noi.

Toți cei, însă, care s-au perindat, unii au dovedit vocație pentru politică, și-i regăsim astăzi în diferite funcții, calități, alții s-au pierdut pe drum, din motive diverse. Un fapt este însă astăzi demonstrat: România are nevoie de o clasă politică de înaltă calitate și în acest proces un rol esențial, indiscutabil, îl au partidele politice.

Sunt convins că sunteți de acord cu mine că la școala aceasta, a Parlamentului, trebuie trimiși doar cei aleși după cele mai exigente criterii. Numai așa vom putea să fim competitivi în Europa, în lume, în noul statut pe care îl are România, astăzi, de membră a NATO, în viitorul statut pe care îl va avea România, de membră a Uniunii Europene.

Stimați colegi,

Eu vreau să vă mulțumesc în numele meu, al colegului meu, domnul președinte Valer Dorneanu, al celor două Birouri permanente pentru că ați dat curs invitației noastre, și mai ales colegilor parlamentari din legislatura 1990-1992, și că ați făcut acest efort de a fi astăzi aici împreună cu noi.

Vă mulțumesc și vă mai așteptăm și anul viitor pentru o discuție, poate, pe un interval de timp mai lung.

Vreau să vă precizez că în 15 septembrie vom aniversa 140 de ani de la înființarea Senatului României. Camera Deputaților are ceva mai mult, dacă nu mă-nșel. Și vom face o festivitate la care v-am dori, de asemenea, alături de noi.

Nu pot să închei fără să vă transmit în numele meu, al colegilor mei din cele două Birouri permanente, ținând seama că mâine foarte mulți își serbează numele de Constantin și Elena, să le doresc multă sănătate, petrecere frumoasă, succes, dar și dumneavoastră, tuturor, și familiilor, sănătate și să aveți parte de bucurii în viață.

Cu aceasta, permiteți-mi să declar închisă ședința noastră de astăzi.

    Ședința s-a încheiat la ora 12,15.  
     

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 1 decembrie 2021, 17:43
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro