Adrian Moisoiu
Adrian Moisoiu
Ședința Camerei Deputaților din 14 septembrie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.117/23-09-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 14-09-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 septembrie 2004

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.2 Adrian Moisoiu - intervenție intitulată "Poporul român nu este un popor de asistați sociali";

 

Domnul Corneliu Ciontu:

  ................................................

Îi dau cuvântul domnului Adrian Moisoiu. Domnul Petre Posea a depus la secretariat declarația.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Intervenția mea de astăzi este intitulată "Poporul român nu este un popor de asistați sociali".

"Scopul reformei este ca oamenii să trăiască mai bine. Criteriile principale de apreciere a competenței Guvernului rămân rezultatele economice și sociale. Acestea pot contribui la sporirea sau, în situația de azi, la pierderea de către Executiv a autorității", spunea Adrian Năstase, în mai 1999.

Oare premierul își mai menține această părere și astăzi, când învățământul este sub presiune, și la această oră încă nu se știe dacă anul școlar va începe sau nu la data stabilită?; când, în urmă cu o săptămână, membrii Federației sindicale "Sanitas" au pichetat Ministerul Sănătății, pentru a-și exprima nemulțumirea față de nivelul scăzut al salariilor, de neacordarea tichetelor de masă și a facilităților pentru sănătate?; când funcționarii din administrația locală au declanșat conflictul de muncă ce precede grevă generală, anunțându-și calendarul acțiunilor de protest?

La Târgu - Mureș, acțiunile de protest ale acestora, de pichetare a prefecturii, au debutat în dimineața zilei de vineri, 10 septembrie, când circa 200 de funcționari mureșeni din primăria Tîrgu - Mureș și Consiliul Județean Mureș, s-au adunat în jurul orei 9,00 în fața Palatului Administrativ, în care își desfășoară activitatea Prefectura și consiliul județean. În liniște și cu pancarte în mâini, ei și-au prezentat revendicările: finalizarea Proiectului de Lege privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2005; revizuirea prevederilor legale privind modul de promovare în grade profesionale pe principiul competenței, și nu în limita posturilor vacante, cât și a modului în care se realizează perfecționarea profesională; corelarea sistemului de salarizare al personalului contractual cu cel al funcționarilor publici; încheierea și semnarea contractului colectiv-cadru pentru administrația publică locală și eliminarea din legislație a prevederilor care restricționează unele drepturi ale omului, între care cel la asociere sindicală și dreptul la negociere, garantate de Constituția României și de tratatele internaționale care le reglementează; stabilirea unui sistem corect de atribuire a biletelor pentru odihnă și tratament salariaților din administrația publică locală; acordarea tichetelor de masă, a primelor de vacanță și a altor drepturi prevăzute de Statutul funcționarilor publici, precum și de actele normative în vigoare, dar suspendate în prezent.

Subliniez că până s-a ajuns la această formă de protest, au avut loc trei runde de convorbiri cu reprezentanții instituțiilor care au competență în rezolvarea acestora și s-a trimis o scrisoare deschisă în atenția primului - ministru al României, la care însă nu au primit răspuns.

În cazul în care această formă de protest nu-și va atinge ținta, în 21 septembrie vor picheta Guvernul, după care, în 28 septembrie vor declanșa o grevă de avertisment, care va precede greva generală ce se va declanșa începând cu 5 octombrie.

Oare ce se vrea? Ca atunci când contribuabilul corect se prezintă la ghișeu pentru a-și solicita un drept sau a-și plăti o taxă, pe geamul acestuia să scrie "grevă generală"? Când Guvernul se va hotărî să înainteze Parlamentului o lege a salarizării bugetarilor, în care grilele de salarizare ale diverselor categorii de bugetari să fie poziționate în mod corect, în funcție de importanța socială a muncii, numai atunci se vor putea stinge multele, dar îndreptățitele nemulțumiri ale acestora!

De 14 ani, românul dorește să simtă o stabilizare a economiei, că tranziția a luat sfârșit, că poate să-și asigure, lui și familiei sale, un trai decent, că este un cetățean demn al marii familii europene. Domnule Adrian Năstase, vă mai aduceți aminte de cele declarate în mai 1999, când erați liderul Opoziției din Camera Deputaților, și pe care le-am citat la început?

Poporul român nu este un popor de asistați sociali! Partidul România Mare nu a fost niciodată la guvernare, va fi la guvernare și va demonstra că are soluții pentru a împlini imperativul formulat de Constituția României, art. 47: "Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent". Vă mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumesc.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti luni, 25 octombrie 2021, 1:05
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro