Valentin Adrian Iliescu
Valentin Adrian Iliescu
Ședința Camerei Deputaților din 14 septembrie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.117/23-09-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
13-10-2021
12-10-2021
11-10-2021
05-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 14-09-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 septembrie 2004

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.11 Valentin Iliescu - scrisoare deschisă adresată domnului Adrian Năstase, prim-ministru al României;

 

Domnul Corneliu Ciontu:

  ................................................

Poftiți la microfon, domnule Valentin Iliescu.

Domnul Valentin Iliescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi este de fapt o scrisoare deschisă adresată domnului Adrian Năstase, prim-ministru al Guvernului României.

Mă adresez dumneavoastră în primul rând pentru a vă reaminti un pasaj important din capitolul de politică extrenă al "Ofertei electorale a PDSR" din 2000, capitol ce a constituit o coordonată a programului de guvernare: "În vederea promovării unei politici externe active, corespunzătoare intereselor naționale ale țării, PDSR va acționa pentru consolidarea situației economice, sociale și politice interne astfel încât România să fie un partener demn, cu o poziție clară, proprie în viața internațională. (...) O atenție prioritară va fi acordată extinderii raporturilor cu statele vecine - Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria și Ucraina, pornind de la prevederile tratatelor politice de bază existente și de la interesele comune în zona noastră geografică".

Atitudinea Guvernului Adrian Năstase față de autoritățile ucrainiene în privința construirii canalului Bâstroe nu face decât să infirme total promisiunile din campania electorală din anul 2000.

Recentul eșec diplomatic al administrației Adrian Năstase în privința construirii canalului Bâstroe de către autoritățile ucrainiene, aceasta petrecându-se în condițiile în care partea ucrainiană a încălcat prevederile Convenției internaționale de delimitare a traseelor europene în Europa de la Copenhaga din 1998 și ale Convenției de la Berna, confirmă faptul că politica externă promovată de actualul guvern a fost și este doar un exercițiu de imagine publică, de cosmetizare externă a unei realități interne, caracterizată doar de corupție și proastă administrare.

Guvernul Adrian Năstase a făcut dovada atitudinii umile față de autoritățile unui stat din fostul bloc sovietic și incapacității de a-și susține interesele naționale, lucru cu atât mai grav cu cât toată legislația internațională, acordurile și convențiile ne erau sută la sută favorabile.

Nu puteți nega, domnule prim-ministru, că guvernul pe care îl conduceți a pierdut lamentabil o bătălie diplomatică în care aveam toate atuurile și care va aduce imense prejudicii României.

În primul rând, pierderea supremației pe gurile Dunării, cu consecințe economice extraordinare. În al doilea rând, distrugerea ecosistemului din zona Delta Dunării.

Din aceste motive, domnule prim-ministru, vă solicit să vă asumați public responsabilitatea politică a acestui eșec diplomatic și să procedați imediat la demiterea persoanelor vinovate de această situație. În primul rând, demiterea domnului Alexandru Cornea, ambasadorul României în Ucraina, pentru lipsa de reacție mai bine de un an față de proiectul de construire a canalului Bâstroe de către autoritățile ucrainiene; în al doilea rând, demisia doamnei Speranța Ianculescu, ministrul mediului, pentru lipsa de implicare în protejarea acestui ecosistem și pentru nerealizarea unui studiu de impact de mediu asupra Rezervației Biosferei Delta Dunării, ca urmare a construirii acestui canal; în al treilea rând, demisia domnului Miron Mitrea, ministrul Transporturilor, Locuinței și Turismului, pentru lipsa de reacție la încălcarea prevederilor Convenției internaționale de delimitare a traseelor europene din Europa, de la Copenhaga; și, în ultimul rând, a domnului Mircea Geoană, ministrul Afacerilor Externe, pentru lipsa de demnitate și fermitate în promovarea intereselor României și pentru lipsa oricărui demers (proces internațional) împotriva autorităților ucrainiene.

Vă mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 17 octombrie 2021, 14:51
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro