Plen
Ședința Senatului din 4 aprilie 2005
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.41/11-04-2005

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
26-06-2019
25-06-2019
18-06-2019 (comună)
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2005 > 04-04-2005 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 4 aprilie 2005

3. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:

 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

  ................................................
 

În continuare, vă propun să mergem înainte cu declarațiile politice, și primul calup din aceste declarații politice să fie rezervat acestui eveniment deosebit de trist. De aceea, aș vrea să invit la microfon, din partea Alianței "D.A." PNL-PD pe doamna senator Maria Petre.

 
Maria Petre - In memoriam - Papa Ioan Paul al II-lea;

Doamna Maria Petre:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Nu voi spune decât câteva cuvinte, pentru că vă mărturisesc că chiar n-am tăria să spun foarte multe și cred că n-aș avea nici curajul să spun foarte multe. Ele sună așa:

Popoarele lumii vibrează astăzi în acord cu corul de îngeri. Am avut printre noi, până mai ieri, un om a cărui dimensiune morală, religioasă și, în aceeași măsură, politică, a dominat marea răscruce ideologică a sfârșitului de mileniu secund. A inspirat mișcarea de eliberare a poporului polonez și a influențat decisiv politica Europei post-moderne. Noi, românii, păstrăm în suflete întâlnirea cu Sfântul Părinte. Am avut atunci, în 1999, uriașul privilegiu să primim binecuvântarea sa aici, la noi acasă. A fost prima vizită a unui Suveran Pontif într-o țară cu populație majoritar ortodoxă. Suntem astăzi cu toții copleșiți de tristețe. Biserica Catolică pierde cel mai important conducător din ultimele două veacuri, iar omenirea pierde un mare prieten. Suntem ca niște umbre pierdute în deșert. "Fiți fericiți!" - a murmurat Papa în marea lui iubire de semeni. Am pierdut un mare prieten, dar am câștigat un stâlp de înțelepciune și credință. Am pierdut un mare om, dar avem fericirea să trăim restul zilelor noastre sub sfânta lui binecuvântare.

Creștinilor catolici din țara noastră, și așa tulburată de vâltoarea vremilor, le dăm cu cea mai curată iubire o înfrățească mângâiere, o blândă invitație la reculegere, la rugăciune.

Fie ca spiritul Sfântului Părinte, mergător, astăzi, spre Domnul, să ne lumineze calea! Marelui nostru prieten, Karol Wojtyla, Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, pace veșnică și "Dumnezeu să-l odihnească!"

 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc.

 
Ioan Chelaru - In memoriam - Papa Ioan Paul al II-lea;

Mulțumesc, doamnei senator Maria Petre, și-l invit la tribună pe domnul senator Chelaru Ioan, din partea Grupului parlamentar PSD.

 

Domnul Ioan Chelaru:

Domnule președinte,

Stimați și distinși colegi,

Mărturisesc că ultimele zile au fost, într-adevăr, deosebite, nu numai sub aspectul suferinței, dar și sub aspectul aducerilor aminte. Vă rog să-mi permiteți să prezint în fața dumneavoastră câteva din aceste gânduri, pe care eu, în calitate de catolic, le-am trăit.

Prin educația mea religioasă pot să afirm că o credință nu a venit niciodată să capteze, într-o schemă rigidă, conținuturi social-politice. Am știut, însă, întotdeauna că fără adevăr nu poate exista libertate autentică și acest lucru mi-a fost confirmat la întâlnirea pe care am avut-o cu Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea în urmă cu câțiva ani, tot în luna aprilie, într-o audiență personală la Cetatea Vaticanului. Atunci, Papa ne-a spus, mie și soției: "Adevărul și libertatea, fie se conjugă împreună, fie, jalnic pier împreună". Eram în fața ultimului dintre giganții scenei mondiale. Eram în fața aceluia care a fost lăsat aproape singur să predice despre demnitatea muncitorului și sprijinul celui fără de muncă, cerând imperios reconciliere și solidaritate între diferitele pături ale societății și îndemnând națiunile bogate să se preocupe de țările sufocate de sărăcie și datorii externe. Era omul care ne-a oferit o Evanghelie a mântuirii și speranței în fața noilor idoli: egoismul tribal, naționalismului exacerbat, fundamentalismul violent și sectarismul atroce, profitul lipsit de preocupare față de calitatea vieții umane. Atingerea mâinii sale n-a fost atingere de carne și sânge. Privirea sa n-a fost privire, ci iubire transfigurată de iris. O bunătate și înțelegere infinite, care treceau prin mine, cum trece lumina prin sticlă.

Am retrăit în memorie acele clipe iarăși și iarăși, și întotdeauna am regăsit înfiorarea de dincolo de simțuri. În ceasul acela binecuvântat, l-am întâlnit pe Dumnezeu și m-a atins. Acolo, în fața Papei, nevăzuți și fluizi îngerii ne-au transmis o iubire nouă, o altfel de iubire, o altfel de lumină care mă ținea parcă îmbrățișat. Sunt neputincioase cuvintele și săracă descrierea atunci când bunătatea absolută se manifestă. La începutul lunii aprilie am aflat cu toții de agonia Sfântului Părinte. Am simțit câteva secunde că sunt în bătaia vântului rece. Apoi, ceasuri acoperite de panică. Se întâmpla ca o trezire din letargia unui somn buimac de după-amiază, când ridici pleoapele și auzi o răstire care te aruncă în absurd, în neînțelegere, în refuz. Strângi tâmplele între palme și faci eforturi să te aduni, să gândești coerent, să accepți să înțelegi. Să înțelegi ce? Ce anume te tulbură, de ce ți-e frig? Ce neliniște nouă te privește cu ochi de șarpe în intimitatea conștiinței? Aștepți altceva. Orice, care să te liniștească. Un semn. Cu toate acestea, presimți că acest semn nu va veni. Tresărirea ta metafizică și existențială intraductibilă. Agonia Papei Ioan Paul al II-lea te scutură ca un curent puternic, ca un val de glorie cosmică, o revoluție în materia lumii, în carnea ei. Moartea, iminenta moarte a Papei sau moartea omului care ți-a mijlocit întâlnirea cu harul divin și a făcut-o atât de simplu, încât ai înțeles până și tu că Dumnezeu merge tainic, alături de tine, împreună cu tine. Trebuie doar să întinzi mâna, să crezi și să-i ceri înțelegere, iubire, iertare.

Te sună prietenii: "Moare Papa!" Familia ta plânge, frigul îi cuprinde cu frison pe toți cei dragi ție și pe alte milioane de oameni din întreaga lume. Aceeași neliniște pe chipuri, la televiziune, pe stradă, în catedrale. Ne rugăm ca să scăpăm de neliniște. Ne rugăm pentru ca Sf. Părinte - și nu mai știm dacă să-i cerem lui Dumnezeu să-l țină printre noi în agonie sau să fie eliberat de chinuri. Începi să înțelegi. Neliniștea din ochiul deșart al conștiinței te privește în față: Tu și lumea întreagă sunteți singuri. Tu ești de plâns, lumea rămâne singură. Papa se ridică la ceruri și, pentru o vreme, poarta deschisă a Harului se va închide.

Pentru noi, catolicii, Papa Ioan Paul al II-lea a fost Sfântul Părinte. Pentru ortodocșii care-l cinstesc este "Purtătorul Dialogului Ecumenic". Pentru islamici și hinduși este "Frate al Durerii Seculare". Pentru atei "Literat și Poet". Pentru puternicii și marii lumii, "Ambasadorul lui Dumnezeu și al Bisericii".

Eroul Adevărului, Credinței și Iubirii s-a stins. Ioan Paul al II-lea a spus lumii, prin anii '90 că "Salvarea Europei va veni din Est". El a fost germenul fervent al deschiderii ecumenice dintre catolici și ortodocși, el a cerut pentru năpăstuiții de războaie, pacea, pentru nedreptățiți, justiția.

Prin prezența Lui s-a auzit cuvântul lui Dumnezeu în lume. Îndemnul său a potolit ura. Binecuvântarea lui i-a adăpat pe însetații de har.

Știu de ce moartea Sa este acum nenorocire pentru lumea întreagă. Suntem nenorociți că l-am pierdut. S-a îndepărtat de noi purtătorul bucuriei și garantul păcii. Acest fluid îngeresc răspândit în lume de cuvântul său și-a oprit mișcarea la ora 22.37, în seara zilei de 2 aprilie.

Îi vom afla lipsa în toate ce le are de făcut lumea. Când Europa sau întreaga lume se va găsi încurcată în negocieri, va afla sprijin în sfatul și înțelepciunea scrisă a Papei absent.

Poate va regăsi îndemnul ecumenic și-l va urma, măcar în atitudine.

Ne-am bucurat și aici, în România, de sfatul și prezența unei minți turnate în tiparul sfințeniei. Și a stat aproape de noi, o constantă incapabilă de răstălmăcire și minciună.

Ne vom întreba în situații de criză ce ar fi făcut Papa Ioan Paul al II-lea, cum ne-ar fi sfătuit, care ar fi cuvântul său nesmintit de vreun idol? Ceasurile agoniei sale au redeșteptat în conștiința individuală și colectivă temere și spaimă. Rămânem în slaba noastră credință fără un stâlp de seamă.

Vedem că lumea și societatea modernă au o alcătuire șubrezită de absența divină. Statul s-a îndepărtat de biserică, societatea s-a îndepărtat de stat. Familia s-a îndepărtat de credință, individul se retrage în singurătatea lipsită de căldură și har.

Lumea noastră actuală pare o sumă de alcătuiri fără centru, un loc periculos și anamorfic și Papa spusese că se va ajunge aici.

Cuvântul Suveranului Pontif era cuvântul bisericii. El refera pentru noi valoarea vieții și credinței. Prezența lui amorțea spaimele și întărea speranța.

Din suma trăirilor contemporane, cred că sesizați cu toții, distinși senatori, că lipsește compasiunea. Peste tot în lume se comit atrocități, se provoacă suferință, boală, moarte. Suferința ne mișcă sufletește numai dacă se manifestă în proximitatea imediată. Papa ne îndemna la compasiune empatică, la fraternizarea omului cu omul, la conciliere, la pace. Tot El, care avea un simț acut al tragismului vieții, a fost mesagerul speranței fără limite.

În 1978, când a fost uns Papă, adresa lumii îndemnul: "Nu vă fie teamă". Mai târziu a explicat el însuși îndemnul: "Nu vă fie teamă de ceea ce ați creat voi înșivă. Nu vă fie teamă nici de tot ce a creat omul, cu riscul ca toate acestea să devină, pe zi ce trece, un pericol pentru el însuși. Nu vă fie teamă de voi înșivă!"

Să-i învățăm cuvintele. Moartea sa reală, definitiva sa absență fizică să nu ne lase în deziluzie, în conștienta prezenței crescânde a răului în lume pentru că Dumnezeu nu a părăsit omul. Sfântul Părinte a abandonat durerea și materia. Spiritul său întreg se regăsește în vorba sa, în cuvintele sale, în scrierile sale. Acum parcă neliniștea ceasurilor dinaintea morții, vestea morții, spaimele, au intrat într-o matcă mai blândă. Durerea și frica s-au limpezit, lăsând locul unei tristeți adânci.

Eu știu, de la moartea tatălui meu, că o mare absență potențează prezența cuiva prin recursul la memoria vie.

Părintele nostru, Ioan Paul al II-lea a murit ca să trăiască la Dumnezeu și în conștiințe. Chiar dacă nu-l vom mai vedea, știu sigur că lumea nu va înceta să-l iubească. Vă mulțumesc. (aplauze la Grupul P.S.D. și Alianța D.A.)

 
Corneliu Vadim Tudor - Mesaj de condoleanțe adresat Nunțiului Apostolic din România, Excelența Sa Jean-Claude Périsset; - zi de doliu național și ridicarea unui monument închinat Papei Ioan Paul al II-lea;

Domnul Teodor Meleșcanu:

Mulțumesc și eu domnului senator Chelaru Ioan și îl invit la microfon pe domnul senator Corneliu Vadim Tudor, din partea P.P.R.M.

 

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

"Mesaj de condoleanțe adresat Nunțiului Apostolic din România, Excelența Sa Jean-Claude Périsset.

Monsegnore, la trecerea în veșnicie a Sanctității Sale, Papa Ioan Paul al II-lea, vă adresez acest mesaj de condoleanțe cu o nemărginită durere și cu inima înlăcrimată.

În această primăvară a murit cel mai important om al lumii contemporane, a cărui autoritate izvora, pe filiera celor peste 260 de papi din existența Creștinismului, direct de la Isus Christos.

Există un fel de predestinare, pe care încă nu pot să o explic, și anume faptul că, în imensa lor majoritate, cei mai mari oameni ai Istoriei au murit primăvara: Isus Christos, Alexandru Macedon, Iuliu Cezar, Leonardo Da Vinci, Rafael, Shakespeare, Cervantes, Newton, Napoleon, Haendel, Beethoven, Lordul Byron, Goethe, Benjamin Franklin, Abraham Lincoln, Einstein și atâția alții. Iar acum, iată, Papa Ioan Paul al II-lea, cel care a avut destinul excepțional de a trece lumea creștină, cu bine, din Mileniul II în Mileniul III. Dar însemnătatea acestui om a fost cu mult mai mare și trecerea timpul va dezvălui noi dimensiuni ale operei sale apostolice.

A făcut și politică? Evident, dar aceea a fost politica lui Isus Christos, de pace și bună-învoire între oameni, de triumf al binelui, adevărului și iubirii. Au fost actori în tinerețe și Ioan Paul al II-lea, și Ronald Reagan, prin urmare cei care au contribuit, decisiv, la prăbușirea Cortinei de Fier, care diviza Omenirea, în mod artificial? Da, desigur, dar ei au jucat în piesa scrisă de Dumnezeu!

Papa a ilustrat, în cel mai înalt grad, semnificația titulaturii de "Pontifex", care în limba latină înseamnă "făcător de poduri". Și a făurit poduri între oameni, între popoare, între continente și, mai mult decât atât, între religii. Și a mai ilustrat ceva, cu o forță a exemplului personal ieșită din comun: versetul biblic, prin care Dumnezeu ne spune: "Milă voiesc, nu jertfă!"

A fost un om sfânt, făcut din plămada Eroilor, despre care scria Thomas Carlyle. Pe această "Via Dolorosa" care este Planeta noastră, în fiecare noapte de Înviere, el a interpretat, în chip desăvârșit, rolul lui Simon din Cyrene, preluând Crucea Mântuitorului pe umerii săi. El a înnobilat funcția de Papă cu valențele unei bunătăți și înțelepciuni pe care numai Apostolii le-au mai avut.

De altfel, în făptura sa, acest Papă polonez - care întrupa delicatețea lui Chopin și hotărârea mesianică a regelui Jan Sobiesky, cel care a despresurat Viena în 1683, a topit câte ceva dintre virtuțile celor trei mari Apostoli ai Creștinismului primar: Sfântul Petru (având în vedere că papii sunt urmașii lui) și Sfinții Ioan și Paul, ale căror nume le-a purtat cu atâta cinste.

Păcat, mare păcat că Papa Ioan Paul al II-lea nu a fost laureat cu premiul Nobel pentru Pace! Noi, creștinii, știm și de ce: pentru curajul lui de a se opune războaielor și nelegiuirilor, de a spune, deschis, ceea ce îi insufla Duhul Sfânt să spună! Ani de zile au primit acest premiu tot felul de anonimi, chiar și arhangheli ai războiului, iar un om care întruchipa însăși Pacea a fost pedepsit de cei care nu suportă să fie contraziși și care conduc lumea așa cum o conduc, spre Apocalipsă. Dar, dacă stăm bine să ne gândim, cine avea autoritatea să premieze un asemenea gigant, când orice gest sau vorbă a lui valora mai mult decât toate diplomele și medaliile lumii la un loc?

În ceea ce mă privește, am avut onoarea de a-i fi prezentat Papei Ioan Paul al II-lea, în mai 1999, cu prilejul istoricei sale vizite în România.

Văzându-i împreună, înveșmântați în straie de un alb orbitor, pe Papa Ioan Paul al II-lea și pe Patriarhul Teoctist, am avut senzația că Sfântul Petru a venit să-l întâlnească aici la Gurile Dunării, după 2000 de ani, pe fratele său, Sfântul Andrei. Ce oră astrală pentru noi, românii!

Depun mărturie că atunci a început să se schimbe, în bine, viața mea și că am trăit aceeași revelație pe care o aveau cei suferinzi când încercau să atingă măcar umbra Sfântul Petru, credința lor vindecându-i și mântuindu-i.

I-am dăruit Papei, în acea zi, o antologie de versuri de-ale mele, tipărită la Torino, în 8 limbi, iar, ulterior, mi-am permis să-i trimit toate cărțile mele, cu autograf, și de fiecare dată am primit răspuns de mulțumire de la Vatican, ba chiar și o binecuvântare a întregii mele familii de către însuși Sfântul Părinte.

În noiembrie 2000, am participat, ca invitat, la Ceremoniile Millenium, de la Vatican, împreună cu soția și fetițele noastre. Și iar m-am bucurat să-l văd pe Papă, eu și familia mea trăind, pe viu, sentimentul de sfințenie și energizare, împreună cu 100.000 de oameni din toate colțurile Pământului, adunați în Piața San Pietro, un sentiment care mă trimite cu gândul la limbile de foc ale Duhului Sfânt, pogorât peste creștetele ucenicilor, de Cincizecime.

Aș dori să vă spun că am avut și un motiv particular să mă simt mai apropiat de acest Papă decât de alții: pur și simplu, Ioan Paul al II-lea semăna, la chip, la vorbă și la sfințenie cu iubitul și regretatul meu tată, el însuși un înflăcărat slujitor al Bibliei!

Astăzi, la trecerea în eternitate a Suveranului Pontif, Planeta este mai săracă și mai tristă ca oricând. Dumnezeu l-a luat la El chiar între Paștele Catolic și Paștele Ortodox, ca semn că vrea să-l transforme într-o punte celestă între cele două mari fluvii ale Bisericii Creștine, care, chiar în acest secol, se vor unifica, mai mult ca sigur. Altfel, va fi greu pe pământ...

Așa cum m-am rugat pentru sănătatea Papei, ani de zile, de acum înainte am să mă rog pentru sufletul său, implorându-l pe Tatăl Ceresc să-l primească alături de Fiul și de Fecioara Maria, lângă Scaunul Lui.

Agonia de martir a acestui om providențial a luat sfârșit. Agonia Planetei, din nefericire, continuă, până la împlinirea Scripturilor.

Excelență, vă rog ca, în numele meu, al familiei mele și al mișcării populare și creștine pe care o conduc, să transmiteți Vaticanului sincera noastră compasiune, precum și urarea de a duce, mai departe, torța de lumină a lui Ioan Paul al II-lea.

Lucrarea lui, timp de aproape 27 de ani, în fruntea celui mai mic, dar și a celui mai puternic Stat din lume, Vaticanul, a fost plăcută înaintea Domnului și roadele ei ne vor face viața ceva mai suportabilă "în această vale a umbrei morții" prin care trecem. (Psalmul 23).

Acel porumbel de argint, care i-a poposit pe creștet, la fereastră, era Îngerul Vestitor, sosit să-l anunțe că marea călătorie se apropie.

Oh, Doamne, cât de palide sunt cuvintele în fața voinței lui Dumnezeu! Și cât de neputincioasă este biata ființă umană! Nouă, românilor, ne va fi, mereu, dor de cel care a fost și va rămâne, de-a pururi, reformatorul Ioan Paul al II-lea.

Fie ca pacea și harul Domnului nostru Isus Christos să pogoare peste Cetatea Sfântă a Vaticanului și peste Maica Romă! Amin!

Și în afara acestei telegrame, vreau să propun autorităților române să decreteze cel puțin o zi de doliu național, în memoria Prea-Sfântului Părinte și, de asemenea, propun ca pe locul unde, decenii de-a rândul, s-a înălțat statuia lui Lenin, în Piața Presei Libere, să se înalțe, începând din acest an, un monument închinat Papei Ioan Paul al II-lea. Dumnezeu să-l ierte! (aplauze)

 
Puskas Valentin Zoltan - In memoriam - Papa Ioan Paul al II-lea;

Domnul Teodor Meleșcanu:

Mulțumesc domnului senator Corneliu Vadim Tudor și invit acum la microfon, din partea Grupului UDMR, pe domnul senator Zoltan Puskas.

 

Domnul Puskas Valentin Zoltan:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Distins Senat, dați-mi voie ca, în numele Grupului parlamentar UDMR, și în calitatea mea de Cavaler de Malta, cel mai vechi ordin creștin catolic, al cărui membru am devenit prin aprobarea dată de Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea, să evoc activitatea celui care a fost și va rămâne cel mai iubit dintre pământeni.

Distins Senat,

"Totus tuus" - al tău în întregime - a fost deviza cu care tânărul preot Karol Wojtyla și-a început cariera sa clerică și care a devenit deviza sa și ca episcop, și ca suveran pontif. AMEN - "așa să fie" - a fost ultimul cuvânt al Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea înainte să se reîntoarcă la cel căruia și-a dăruit întreaga viață.

Da, așa a fost. A fost o viață închinată în întregime bunului Dumnezeu, o viață pusă în întregime în slujba omenirii.

Motto-ul alocuțiunii rostite la investirea sa ca Suveran Pontif a fost: "Să nu vă fie frică, Dumnezeu este cu voi, este cu noi!" Și așa a fost. A trăit o viață conform acestei credințe profunde în Dumnezeu și în oameni.

A fost un exemplu de smerenie. L-a putut ierta și pe teroristul care a vrut să-l ucidă, l-a vizitat în închisoare, a purtat corespondențe cu el și s-a rugat pentru el.

Istoricii, oamenii politici, clericii se întrec în a-i acorda diferite calificative: PAPA RECONCILIERII, PAPA REUNIFICĂRII CREȘTINĂTĂȚII, OMUL SECOLULUI, PAPA TINERETULUI, PAPA PĂCII, PAPA DREPTĂȚII și așa mai departe.

Într-adevăr, a avut o contribuție hotărâtoare la prăbușirea comunismului și la aplanarea marilor conflicte din lume în ultimii 26 ani.

A fost primul Papă care a vizitat o sinagogă, o moschee sau o țară cu populație majoritar ortodoxă. S-a implicat în rezolvarea marilor probleme ale lumii. A vizitat 139 de țări, a stat de vorbă cu 690 de șefi de stat. A fost un mare prieten al tinerilor. Dar dincolo de orice, Papa Ioan Paul al II-lea a fost un slujitor fidel al omenirii și al lui Dumnezeu. A fost omul speranței, care a propovăduit iertarea, credința în Dumnezeu și dragostea dintre semeni.

La ultimul său mesaj, transmis înaintea decesului său, Papa Ioan Paul al II-lea încurajează omenirea să aibă speranță și să creadă în mila lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ne iubește.

Stimate și stimați colegi,

Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea a fost și un mare prieten al României. Rămâne un act istoric vizita Sanctității Sale în România, prima țară cu populație preponderent ortodoxă vizitată vreodată de un Suveran Pontif. Această vizită a deschis și calea pentru reunificarea creștinismului. După această vizită a Sanctității Sale a fost primit în Ordinul Suveran Militar de Malta primul Cavaler de Malta de religie ortodoxă, fratele meu de Ordin, academician dr. Constantin Bălăceanu Stolnici.

Ne-a promis că va reveni și am trăit cu speranța că ne vom întâlni încă o dată cu Sanctitatea Sa. Nu a fost dat să fie așa, dar suntem convinși că liderul spiritual al lumii a rămas și va rămâne între noi, cu sufletul său de prieten al întregii omeniri.

L-am întâlnit de mai multe ori pe Sanctitatea Sa. În 1993, când am avut privilegiul să-l întâlnesc pentru prima oară, împreună cu alți colegi maltezi, ne-a spus: "Trebuie să fiți cavaleri ai dragostei față de semeni." Da, Sanctitatea Voastră, vă asigurăm că noi toți, cei care suntem în această sală, senatori ai României, vom depune tot efortul pentru a deveni cavaleri ai dreptății și ai dragostei față de oameni.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc și eu domnului senator Zoltan Valentin Puskas și, dacă nu mai sunt intervenții la acest punct, vă propun să continuăm cu declarațiile politice, în ordinea grupurilor.

 
Mihai Tâbuleac - Adevărata valoare a proprietății;

Îl invit la microfon pe domnul senator Mihai Țâbuleac, din partea Alianței Dreptate și Adevăr PNL - PD.

 

Domnul Mihai Țâbuleac:

Onorat prezidiu,

Stimați colegi,

Trecând într-un alt registru, am intitulat declarația mea "Adevărata valoare a proprietății".

În prezent, o temă de maximă importanță se află în dezbatere politică: tema proprietății. Tocmai de aceea am considerat necesară și firească o declarație politică în acest sens.

Situația dezastruoasă generată de întârzierea restituirii terenurilor și clădirilor naționalizate de regimul comunist a determinat inițierea transpunerii în practică a angajamentului de rezolvare definitivă a problemei proprietății. Acest angajament, consemnat, de altfel, și în Programul de guvernare al Alianței Dreptate și Adevăr PNL - PD, a avut la bază necesitatea recunoașterii, susținerii și garantării proprietății, ca fundament al unei societăți deschise, corecte și prospere.

Scopul este de a se face dreptate proprietarilor, dar și de a se conferi valoare proprietății.

Atitudinea de până acum, rezumată în sintagma "proprietatea privată e un moft", a împiedicat investițiile și competiția economică, obligându-i pe români să-și consume energiile mai mult prin tribunale decât la locurile de muncă.

La această dată, pe rolul instanțelor de judecată, sunt peste 1.200.000 procese generate de aplicarea legislației privind fondul funciar, un asemenea proces înregistrând o durată de soluționare chiar și de circa 6 - 8 ani.

În ultimul timp, toate procesele judecate la Tribunalul de la Haga au fost pierdute de statul român și au atras condamnări la plata unor despăgubiri foarte mari. În plus, potrivit raportului AVAS pe 2004, anul trecut au fost înregistrate 6.226 notificări privind situația unor imobile naționalizate prin Legea nr.119/1948, AVAS fiind implicat și în 1390 de procese legate de modul de aplicare a Legii nr.10/2001.

Recent, Partidul Național Liberal a adoptat o rezoluție conform căreia obiectivul-pilon în ceea ce privește proprietatea funciară este retrocedarea integrală, în natură, pe vechile amplasamente, avându-se în vedere și restituirea proprietăților imobiliare, Legea cadastrului general, reglementările privind simplificarea procedurilor privind procesele funciare și cele referitoare la încurajarea grupării proprietăților prin circulația juridică a terenurilor.

S-a susținut, totodată, și crearea de instituții specifice: Autoritatea pentru aplicarea legilor proprietății, completele judecătorești specializate în procese funciare, notariatele rurale și oficiile cadastrale locale.

Criticile nu au întârziat, însă argumentația acestora lasă de dorit.

Citez: "abia am liniștit puțin cadrul legislativ", "este ceea ce investitorii străini nu-și doresc" sau "nu ne este permis să ne jucăm cu regimul juridic al proprietății" sau "este necesară o dezbatere publică a acestor norme".

Atrag atenția asupra faptului că nu cadrul legislativ trebuie să fie liniștit, ci proprietarii, iar investitorii străini nu au de ce să se pronunțe împotriva garantării proprietății investitorilor români.

Pe de altă parte, această problematică nu reprezintă nicidecum o surpriză, fiind vorba de o măsură din programul de guvernare.

Demersul privind asumarea angajamentului de rezolvare definitivă a problemei proprietății în România pornește de la conștientizarea că o economie și o agricultură moderne nu pot funcționa în condiții de fărâmițare și decapitalizare, iar stabilitatea în domeniul proprietății reprezintă o condiție obligatorie pentru prosperitatea viitoare a țării.

Susținem cu fermitate aceste măsuri ale Guvernului. În același timp, subliniem că simpla existență a proprietății private nu aduce prosperitate într-o comunitate, ci reprezintă doar o condiție. Este necesar ca proprietatea să aibă valoarea, iar valoarea nu va fi dobândită decât prin integrarea bunurilor într-un sistem concurențial loial.

Atâta timp cât guvernarea în țara noastră se va exercita în aceeași manieră de tip perceptor, fără a se ține cont de faptul că economia și piața generează impozite, și nu invers, îmi exprim temerea că problema proprietății nu va fi niciodată rezolvată definitiv.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Și eu vă mulțumesc, domnule senator.

 
George Cristian Maior - un an de la intrarea României în Alianța Nord Atlantică;

Invit acum la microfon, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, pe domnul senator Maior George.

 

Domnul George Cristian Maior:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Zilele acestea aniversăm un an de la intrarea formală a României în Alianța Nord-Atlantică.

Pe bună dreptate, semnificația acestui moment este acum umbrită de tristul eveniment de la Vatican, care a marcat profund și opinia publică de la noi și despre care colegi de-ai noștri au vorbit cu atâta elocință, chiar aici.

Nu trebuie, însă, să uităm să reflectăm, măcar, astăzi, la pasul imens pe care l-a făcut România, odată cu admiterea sa în cea mai puternică alianță din istoria modernă a relațiilor internaționale. Este acea trecere către un sistem de securitate, în care ne simțim, în sfârșit, protejați și care este fundamental concordant cu opțiunile noastre firești de apartenență la un spațiu de valori pe care le împărtășim.

Îndrăznesc să afirm că, prin includerea noastră în NATO, suntem, după foarte mulți ani, de partea cea bună a echilibrelor de putere și de valori din lumea internațională, cea la care au visat și pentru care au luptat mulți oameni de stat și diplomați români și pentru care a lucrat, de fapt, întreaga clasă politică românească după 1989.

Nu trebuie să uităm nici faptul că NATO ne oferă acum cea mai importantă posibilitate de a avea, într-adevăr, o voce în politica internațională, de a participa, efectiv, la luarea marilor decizii care afectează lumea europeană și internațională, într-un trim politic și strategic marcat încă de destule incertitudini, dar și de destule provocări.

E nevoie să înțelegem, însă, că folosirea eficientă a acestei oportunități în interesul nostru național depinde, în primul rând, de inteligența cu care reușim să ne definim rolul în NATO, cu care ne aducem propria contribuție la adaptarea conceptuală și practică a acestei organizații, la o lume profund schimbată astăzi.

Sperăm că și actualii guvernanți, actuala putere, în frunte cu Președintele țării, vor ști să continue ceea ce a reprezentat un debut remarcabil al României în alianță, sub aceste aspecte esențiale pentru noua sa identitate externă.

Stimați colegi,

E foarte adevărat că a fi membru NATO înseamnă și asumarea mai multor responsabilități politice sau militare, iar aceasta presupune uneori costuri și, adesea, chiar anumite riscuri. Dar e o gravă iluzie să credem că, în condițiile lumii internaționale de astăzi, o țară își poate permite extragerea de beneficii din structurile sistemului internațional, fără a fi capabilă să plătească, la nevoie, și un anumit preț pentru aceasta. Aceasta este o lecție profundă a istoriei de mai bine de o jumătate de secol a unei alianțe care a ieșit, în final, învingătoare. Tocmai de aceea este necesar să o învățăm și noi, să ne-o însușim.

Vă mulțumesc foarte mult. (aplauze)

 
Petru Stan - intenția Guvernului Tăriceanu de a schimba Lega fondului funciar. Aplicarea nemotivată a restitutio in integrum;

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Eu vă mulțumesc, domnule senator, și invit acum la microfon, din partea Grupului parlamentar al Partidului Popular România Mare, pe domnul senator Petru Stan.

 

Domnul Petru Stan:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Declarația mea politică se referă la intenția Guvernului de a schimba legile Fondului funciar și în special la "restitutio in integrum" a proprietăților funciar.

De la bun început vreau să vă comunic că această lege "restitutio in integrum" nu este o condiție a aderării României la Uniunea Europeană. Aplicarea acestui deziderat al domnului ministru Fluture și a unor cercuri de interese potrivnice statului român în Transilvania, de altfel, și în întreaga țară nu este realizabil, chiar dacă urmașii grofilor unguri se străduiesc să intre în posesia unor documente care să ateste acest lucru.

O să vă dovedesc acest lucru pe bază de documente concrete.

Prin reforma agrară din 1921 au fost împroprietăriți în Ardealul de Nord 228.000 țărani român și 82.630 țărani unguri.

Exproprierea moșierilor unguri s-a făcut în virtutea acelorași legi ca și în Regat, și ei au fost despăgubiți de statul român cu 1.500 lei pentru fiecare iugăr, ceea ce era o sumă mare de bani pentru acea vreme.

Pe lângă terenul expropriat pe parcursul a 20 de ani (1921-1940), proprietarii de moșii au vândut, nesiliți de nimeni, terenuri agricole și păduri unor comunități rurale și unor țărani individuali.

După Dictatul de la Viena, o acută problemă cu care s-a confruntat regimul hortyst a fost cea referitoare la revizuirea Reformei agrare românești din anul 1921. Moșierii unguri, unii plecați în Ungaria, după Marea Unire, alții rămași în Ardeal, au cerut să intre imediat în posesia fostelor lor terenuri.

Potrivit ideii că "al cui este pământul al acestuia este țara", a fost emisă Ordonanța nr.9370 din 25.12.1940, pusă în aplicare de Guvernul maghiar în ianuarie și februarie 1941.

Potrivit acestei ordonanțe,orice proprietar poate fi declarat "rău gospodar" și proprietatea se confiscă.

Conform ordonanței, moșierii unguri au deschis procese împotriva țăranilor români, pentru a dobândi pământurile pe care le vânduseră de bunăvoie. Astfel că toate actele încheiate între vânzător și cumpărător au fost anulate și considerate ca "păgubind pe vânzător". Numai în județul Sălaj au fost atacate în justiție 35.000 de contrate de vânzare-cumpărare.

Iată, domnilor senatori, de ce U.D.M.R.-ul a insistat să instaleze în fruntea Agenției Domeniilor Statului și la Oficiile de Cadastru din județele din Ardeal reprezentanți ai U.D.M.R.-ului. Probabil că o serie de acte vor fi îndosite, iar unele au fost subtilizate.

Am să vă rețin atenția doar cu câteva procese ale țăranilor români din Sălaj cu baronii, grofii și conții unguri.

  • moșierul Czell Beno - tatăl lui Czell Laurențiu Benianim, actualmente pus în posesie cu 50 de hectare de teren agricol în hotarul Zalăului și al Crișenilor, a făcut uz de ordonanța amintită sub titlul procesului "Repararea pagubelor pricinuite de reforma agrară românească", țăranii români au fost considerați răi gospodari. În proces sunt chemate 83 de familii din Crișeni care au cumpărat, în anul 1938, de la Czell, 61 de iugăre.
  • În comuna Gârbou, 237 de țărani au fost târâți în judecată de baronul Jozsika Janoș, fost prefect al județului Someș. Ei au fost dați în judecată, cerându-li-se 3.663.000 lei, plus despăgubirile de teren, pentru pământul vândut de baron, prin bună înțelegere, la 15 octombrie 1938. La Judecătoria din Jibou au fost intentate de grofii locali Teleki și Beldy 839 de procese pentru despăgubiri ori restituiri de terenuri, târând în procese 1.875 de pârâți.
  • Moșierul Tuzes Todor, din Gârbou, a primit de la autoritățile din acea vreme ale județului 45 de iugăre de pășune din suprafețele atribuite, prin reforma agrară, țăranilor din Chechiș, comuna Bălan. În zona Ip, Marca, Supurul de Jos, pădurea cu care fuseseră împroprietăriți țăranii la reforma agrară a fost trecută în prima fază în proprietatea statului maghiar, ca în aprilie 1944 să fie dată contelui Karolyi Istvan.

Vă mai redau un articol din acea ordonanță. Actul juridic, în intervalul de la 22 octombrie 1918, până în 1940, prin care se înstrăinează un imobil situat în partea nealipită, deci Transilvania, poate fi atacat și se poate intenta acțiune de radiere a inscripțiunii în Cartea funciară.

Ca efect al acestui articol de lege a guvernului ungur o sumedenie de imobile și proprietăți ale românilor au fost confiscate. Sute de familii au fost izgonite din casele lor și puse pe drumuri.

Iată de ce Legea privind restituirea caselor naționalizate în Ardeal nu se potrivește, cum nu se potrivește nicăieri în țară. Sunt cazuri în care unii, foști proprietari, au primit 6-7 apartamente, împreună cu familia lor, și acum revendică un imobil vechi.

Această lege de "restitutio in integrum" va da agricultura și economia României în urmă cu 20 de ani. Procesele vor fi cu milioanele, nu cu miile ca acum. Vor fi trei milioane. Și o să vă spun altădată de ce. Și ne va face să-l regretăm și pe fostul ministru electronist al agriculturii, Ioan Avram Mureșan. Toate marile exploatații, mici și mijlocii, vor avea de suferit, dacă nu, chiar vor dispărea.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Și eu vă mulțumesc.

 
Nemeth Csaba - modificarea Legii nr. 309/2002;

Invit acum la microfon pe domnul senator Nemeth Csaba, din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Nemeth Csaba:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Din cuprinsul Legii nr.309/2002 rezultă că beneficiază de drepturile conferite de aceasta numai persoanele care au efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției generale a serviciului muncii (DGSM), în perioada 1950-1961. În acești ani, DGSM, înființat la 14 ianuarie 1950, în cadrul Ministerului Construcțiilor și trecut cu data de 14 ianuarie 1956 în cadrul Președinției Consiliului de Miniștri, nu a fost singura structură în care tinerii încorporați au efectuat stagiul militar în unități de muncă. Unități similare au funcționat și în subordinea altor ministere, cum au fost Ministerul Forțelor Armate și Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor.

Cu toate că, prin Convenția nr.29 din 1930 a Organizației Internaționale a Muncii, s-a interzis munca forțată, în cadrul acestor unități de muncă s-a operat cu o serie de metode tipice ale muncii forțate.

Tinerii care au efectuat stagiul militar în cadrul unităților de muncă au fost obligați să lucreze, prestând munci, activități care nu au avut nimic comun cu instruirea militară.

Soldații din aceste unități au fost selecționați la muncă pe criterii politice la comisariatele militare raionale, în primul rând, tineri cu o origine socială nesănătoasă.

Pentru munca forțată prestată în aceleași condiții, în aceeași perioadă, este drept și echitabil acordarea acelorași drepturi prin lege.

Conform unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din 24 ianuarie 2004, citez, "În caz contrar s-ar ajunge la situații inechitabile de recompensare parțială doar a persoanelor care au efectuat stagiul militar în condiții identice și care datorită unor împrejurări ce țin exclusiv de subordonarea ierarhică a unităților militare beneficiază de un tratament diferit".

În acest context, nu prezintă puțină importanță faptul că în anii `50 numitorul comun al acestor unități de muncă a fost 165, ca număr de specialitate militară, având doar administrații diferite.

În concluzie, consider că sunt întemeiate și juste inițiativele legislative privind modificarea Legii nr.309/2002, ca de prevederile ei să beneficieze și persoanele care au efectuat stagiul militar în cadrul unităților de muncă, în perioada 1950-1961, altele decât detașamentele de muncă din cadrul D.G.S.M.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc și eu, domnule senator.

 
Gheorghe David - 8 aprilie - Ziua internațională a rromilor - inserția socială a rromilor;

Îl invit acum la microfon pe domnul senator Gheorghe David, din partea Grupului parlamentar al Alianței "Dreptate și Adevăr" PNL-PD.

Aveți cuvântul.

 

Domnul Gheorghe David:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Materialul pe care am dorit să-l prezint l-am rezumat, pentru că au fost multe luări de cuvânt și, ca să câștigăm timp, aș vrea să amintesc faptul că, pe data de 8 aprilie, se va sărbători Ziua internațională a rromilor, astfel că am să prezint câteva aspecte privind situația actuală a acestora din țara noastră.

Deși numărul populației de etnie rromă consemnat oficial prin ultimul recensământ este de 539.000 de suflete, se recunoaște, unanim, și faptul că numărul lor este considerabil mai mare. Și aceasta dintr-un motiv cât se poate de întemeiat.

Potrivit legilor, orice cetățean român își poate declara apartenența la naționalitatea pe care și-o dorește. În cea mai mare parte a lor au ales să fie români, ceea ce mi se pare firesc.

De aceste particularități trebuie să se țină seama la întocmirea proiectelor de inserție socială. Ceea ce ei au în comun este faptul că sunt reprezentați în procente disproporționat de mari în toate categoriile sociale defavorizate: în rândul celor lipsiți de mijloace materiale, al persoanelor necalificate, al celor fără educație sau cu pregătire școlară sumară, provenind din familii numeroase, foarte mulți dintre ei nu dețin documente de identitate, nu au un domiciliu stabil, ba chiar nu-și pot dovedi cetățenia.

Rromii au dificultăți majore în îndeplinirea condițiilor impuse de normele de protecție socială. Obligați, mai des decât alte grupuri, să se mute dintr-un loc într-altul, în căutarea mijloacelor de subzistență, ei obțin și păstrează mai greu documentele de identitate.

Uneori, autoritățile locale consideră așezările rromilor, situate, de obicei, la periferia localităților, temporare, chiar dacă ele există de zeci de ani, motiv pentru care le refuză consfințirea prin acte a domiciliului stabil.

Nerecunoașterea domiciliului în care ei trăiesc "de facto" blochează sau sporește dificultatea accesului la ajutoarele sociale și asistență medicală.

Sintetizând, considerăm că prioritățile ce se cer a fi avute în vedere pentru integrarea acestei etnii în mediul social sunt: sărăcia, ignoranța, rata mare a mortalității și analfabetismul, accesul nestingherit la asigurările de sănătate, lipsa unei protecții sociale eficiente, îndeosebi a copiilor și a femeilor.

Succesul unor astfel de demersuri nu poate fi cel pe măsura așteptărilor, decât prin conștientizarea în rândul comunității a faptului că și acesteia îi revin responsabilități, cel puțin egale.

Datorită faptului că secole de-a rândul au fost marginalizați, în străfundurile ființei lor dăinuie și astăzi convingerea că ei nu pot fi acceptați de societate, altfel decât ca o entitate pentru care drepturile sunt privilegiul exclusiv al majorității.

Perpetuarea acestei convingeri a fost posibilă și datorită faptului că, nici după legea prin care au fost declarați egali în drepturi, nu s-a făcut aproape nimic, pentru a le fi înlocuită prin valori comune situația la temelia drepturilor cetățenești.

Din aceste motive, comunitatea rromă a evoluat aproape distinct prin conservarea tradițiilor, printr-o exprimare profesională în nișe care le particularizează apartenența: fierari, bijutieri ambulanți, căldărari, cărămidari etc. practicate pe cât posibil la periferia legilor, dar și prin acceptarea ca pe o fatalitate a faptului că ea nu poate fi guvernată decât din interior prin cutume de nezdruncinat.

In acest sens, sunt de notorietate regatele și imperiile cărora se declara a le fi supuși. Ba mai mult, ar mai fi de amintit și organizațiile internaționale, anume constituite să reprezinte comunitatea romilor în dialogurile cu forurile mondiale din structurile Națiunilor Unite .

Având în vedere toate aceste aspecte, considerăm necesară inițierea unor programe coerente în educație, sănătate, ocuparea forței de munca și locuințe sociale.

Aș vrea să amintesc în câteva cuvinte doar importanța educației în ansamblul preocupărilor de inserție socială a rromilor.

Este pe deplin demonstrat că formarea deprinderilor și a trăsăturilor de caracter se realizează în primii ani de viață ai individului.

In afara familiei, un rol, cel puțin egal ca importanță îl are școala și mediul social în care acesta trăiește.

Fără a intra în amănunte, din informațiile pe care le deținem, ne-am putut da seama că imediat după cel de-al doilea război mondial in Germania vestica, a fost elaborat un program de inserție a rromilor, atâția câți au mai rămas în urma furiei rasiste.

La baza acesteia a stat școlarizarea copiilor și integrarea acestora fără nici o discriminare, în toate structurile educaționale.

S-a pornit de la convingerea că este mult mai dificil să modelezi un individ ajuns la vârsta maturității, decât un copil. Altfel spus, s-a avut în vedere un program de desfășurare pe termen lung, iar rezultatele au fost cele scontate.

Pe de altă parte, în paralel au fost promovate acte normative de eliminare a oricărei discriminări.

Deși există un cadrul legal de acțiune în zece domenii sectoriale, rapoartele privind implementarea acestora sunt descurajatoare.

Principalele cauze care blochează aplicarea legislației actuale, am să le prezint cu altă ocazie, și aș vrea să mă rezum la final că această succintă prezentare a situației actuale a rromilor din țara noastră, în care ne-am permis să venim și cu sugestii menite să dea consistență activității noastre, este comună și celor din Banat, bineînțeles, cu nuanțele care o particularizează.

Nu negăm existența rromilor extrem de bogați, în cea mai mare parte a lor buni parteneri de afaceri ai unor baroni locali, realitate care și ea ne justifică dreptul exprimării protestului formulat de grupul de lucru format din mai multe organizații ale rromilor din județul Timiș prilejuit de Ziua internațională a rromilor, celebrată în fiecare an pe data de 8 aprilie. Prin el este condamnată atitudinea cinică a multora dintre politicienii care s-au perindat la guvernare față de soarta acestei etnii, împotriva îmbogățiților peste noapte, inclusiv a celor proveniți din aceeași etnie, fiind totodată exprimată speranța că actuala guvernare, prin programele sale enunțate în campania electorală și prin acțiunile deja întreprinse, va izbuti să le redea demnitatea de cetățeni egali în drepturi și îndatoriri de care se bucură toți cetățenii Românei.

Vă mulțumesc. (Aplauze)

 
Doina Silistru - soluționarea problemelor vitale ale cercetării științifice, în general, și ale cercetării din agricultură, în special;

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc și eu domnului senator Gheorghe David și o invit la microfon pe doamna Silistru Doina, din partea Grupului parlamentar PSD.

Aveți cuvântul, doamna senator.

 

Doamna Doina Silistru:

Stimați colegi,

Această declarație politică se vrea a fi un strigăt de disperarea cercetătorilor din România pentru a fi auziți de cei în drept a soluționa probele vitale pentru cercetare științifică în general, și pentru cercetarea din agricultură, în special.

În viitorul apropiat, subdezvoltarea cercetării științifice in România va determina plata unui tribut insuportabil pentru țară. Fără cercetare, noi și urmașii noștri vom cumpăra progresul științific și tehnic, vom fi datori pe viață celor care fac cercetare, celor care au capacitatea să înțeleagă că la baza progresului unei societăți, în concurență cu alte societăți, stă gândirea vie și activă din instituții special organizate și sprijinite sistematic de către stat.

Cercetarea științifică națională se constituie pe temeiul cercetării în sistem pe termen lung, mediu și scurt, are obiective complexe și formează oameni și colective de cercetare.

Obiectivele cercetării în unități de stat au valoare strategică și nu trebuie expuse riscului privatizării. Finanțarea de la buget a cercetării științifice naționale este o cerință obiectivă în interesul țării.

Constituția României la art.134 punctul 2 alin. c,d,e, f prevede intervenția statului pentru stimularea cercetării științifice naționale.

In prezent, condițiile de cercetare din România nu numai că nu sunt stimulative, dar nu asigură nici supraviețuirea acesteia.

Exploatarea resurselor naturale în concordanță cu interesul național, nici o resursă naturală nu ar trebui neglijată, inclusiv resursele de inteligență, care reprezintă o componentă a patrimoniului național.

Refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic. Cercetarea din multe domnii și in special cea din biologie, agricultură, zootehnie și silvicultură poate avea o contribuție hotărâtoare în acest sens.

O altă intervenție a statului ar trebui să fie pentru crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții, cercetarea agricolă influențează cantitatea, calitatea, costul producției agricole și implicit, bunăstarea populației acestei țări.

Cercetarea științifică necesită un potențial uman și tehnico-material, care trebuie ocrotit și care trebuie să depășească sistematic nivelul critic.

Pretutindeni în lume, unitățile de cercetare științifică sunt necondiționat susținute de la buget, din care trebuie să se acopere salariile, cheltuielile materiale și investițiile.

Când nu atinge un potențial critic uman și tehnico-material, cercetarea produce puține rezultate științifice, nu formează cadre de cercetare, pierde tinerii cercetători și intră în declin.

Paradoxal, deși este motorul dezvoltării societății umane, cercetarea științifică poate să pară inutilă, finanțarea subcritică și întârziată, centralismul birocratic și distrugerea autonomiei științifice acționează sinergic în a discredita cercetarea.

Fără bani, organizată birocratic și fără autonomie, cercetarea poate pieri fără ca cei mai mulți dintre oameni să observe acest lucru.

Se vorbește de câțiva ani buni despre reorganizarea cercetării științifice din domeniul agricol. Din păcate de cele mai multe ori se vorbește despre o reorganizare instituțională și patrimonială, dar, de fapt, considerăm că cel mai important ar fi să se vorbească de o reconsiderare conceptuală a rolului cercetării științifice agricole în perspectiva dezvoltării viitoare a țării noastre.

Agricultura din țara noastră a ajuns să fie foarte diferită de cea din țările Uniunii Europene în ceea ce privește modul de organizare, dotare tehnică, nivel de producție, și mai ales a capacității de a asimila progresele care se pot realiza prin contribuția cercetării științifice.

Practic, pentru a ajunge la un nivel apropiat de țările cu care vom intra, vrând-nevrând, în competiție și pentru a asimila acquis-ul comunitar, nu este nevoie numai de dorință și de entuziasm, ci mai ales de studierea cu răbdare și pricepere a ceea ce se întâmplă în majoritatea țărilor Uniunii Europene, ca și de un efort de gândire pentru a înțelege și a adapta măsurile benefice la specificul țării noastre.

În acest demers, informația științifică și tehnică este nu numai necesară, dar și indispensabilă poate contribui la asigurarea viitorului țării, dar până în prezent acest lucru se pare că nu s-a înțeles. Abandonarea unităților de cercetare din punct de vedere financiar pledează în acest sens.

Cercetarea din agricultură este într-o stare dezastruoasă caracterizată prin absența unei legi corecte și unitare a cercetării științifice care să confere același statut pentru toate domniile de cercetare agricole și neagricole.

Fonduri de cercetare și de investiții mult prea mici, ceea ce a determinat reducerea potențialului uman de cercetare, reducerea cheltuielilor materiale, învechirea totală a bazei materiale și reducerea activității de cercetare, salarii mici, diminuate, date din când în când sau deloc, în discordanță cu gradul de calificare și importanța socială a activității de cercetare științifică, ceea ce a determinat plecarea sistematică a cadrelor din cercetare.

Probabil, suntem unica țară din lume în care doctori în știință, cercetători atestați au ajuns în stare de șomaj.

Imposibilitatea documentării, a specializării în țări avansate din punct de vedere științific, a participării la manifestări științifice internaționale, a realizării de abonamente la publicații importante de specialitate și altele.

Fondurile alocate cercetării au fost diminuate sistematic an de an, ignorându-se cu bunăștiință cursul inflaționist al monedei naționale.

Culmea acestui sistem a fost soluția de a da cercetării în loc de buget direct, buget indirect prin proiecte, mai exact un pumn de bani pentru toți cercetătorii pe principiul că decât să se plângă cercetarea de lipsa fondurilor, mai bine să se reproșeze cercetătorilor că nu sunt capabili să câștige proiecte care, oricum avea un mediu, o șansă aproape nulă și la discreția licitatorilor.

Fondurile bugetare sunt canalizate prin sistemul birocratic al proiectelor, astfel încât intermediari care nu au nici o legătură cu cercetarea dintr-un anumit profil, să drămuiască în fel și chip fondurile de cercetare.

În acest mod se evită finanțarea sistematică și controlabilă a unităților de cercetare și a programelor lor de cercetare, preferându-se o finanțarea haotică cu multe portițe, care lasă deschisă calea corupției și degradării cercetării.

Cercetare prin proiecte are caracter ocazional, este incompatibilă cu cercetarea sistemică și cu formarea colectivelor de cercetare, nu poate să asigure masa critică a potențialului de cercetare uman și tehnico-material.

Ministerul Educației și Cercetării are prea multe grade de libertate în distribuirea fondurilor de cercetare, ceea ce poate permite abuzuri.

Fără a nega rolul Ministerului Educației și Cercetării, cercetarea destinată unui anumit domeniu trebuie să se afle în relații de reciprocitate cu ministerul de același profil.

Cercetarea ia act de problemele curente de soluționat, identificate de ministerul de profil și prezintă acesteia rezultatele științifice care conduc la rezultate practice importante.

Ministerul de profil poate să înțeleagă mai corect și complet cerințele financiare ale cercetării din același domeniu.

Aceasta nu are și nu trebuie să aibă legătură cu autonomia științifică pe care institutele de cercetare trebuie să o aibă. Fiecare institut de cercetare trebuie să gestioneze în mod autonom un program de cercetare pe bază de buget. (Discuții în sală.)

V-aș ruga foarte mult!

 
 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă rog, liniște în sală să putem asculta declarațiile politice.

 
 

Doamna Doina Silistru:

Eu am foarte multă decență și ascult pe toată lumea care este la tribună, vă rog să faceți același lucru și dumneavoastră.

 
 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă rog, continuați doamna senator.

 
 

Doamna Doina Silistru:

Dacă nu, puteți ieși!

Fiecare institut de cercetare trebuie să gestioneze în mod autonom un program de cercetare pe bază de buget. Fiecare minister trebuie să lupte pentru ca cercetarea din profilul său să devină puternică, ceea ce garantează calitatea și caracterul efectiv al cercetării.

Pentru fiecare domeniu de importanță națională trebuie să existe un institut național.

Prin nefinanțarea cercetării științifice se realizează de fapt un proces de involuție a agriculturii românești de mâine.

Cea mai economică subvenționare în agricultură este cea a formării de cunoștințe și difuzarea acestora către producători. Se consideră că o unitate monetară cheltuită pentru cercetarea științifică în agricultură, revine în raport de 1-10 până la 1/20 prin creșterea producției agricole.

Fiecare bucată de pământ este o porțiune din patrimoniul țării și ea trebuie să producă mai mult decât în prezent. Se consideră adesea că productivitatea muncii trebuie realizată prin creșterea suprafețelor exploatațiilor. Fără a ne da acest sfat trebuie avut în vedere că prin îmbunătățirea cultivării pământului și a creșterii animalelor se pot obține rezultate mult mai bune, mai ales în condițiile actuale.

Din acest motiv este o cerință stringentă de noi cunoștințe în domeniul producției agrozootehnice, de adaptarea acestora la specificul ecologic și social și de difuzare spre producători, indiferent de mărimea exploatației.

Informația științifică din agricultură este o resursă infinită și continuu perfectibilă, producerea ei trebuie să fie continuă și să se facă în instituite specializate de cercetare agricolă care au în structura lor echipe de cercetare specializate pe anumite domenii ale științei.

Cu cât aceste echipe de cercetare sunt mai puternice, cu atât un institut este mai valoros din punct de vedere științific.

În contrast cu ceea ce se întâmplă în țările Uniunii Europene, la noi fondurile utilizate pentru cercetarea științifică din agricultură sunt egale cu cele ce se alocă în aceste țări la un institut de 10 - 15 cercetători.

La noi se cheltuiește pentru fiecare cercetător aproximativ 1 -1,5% din cât se cheltuiește în țările dezvoltate ale Uniunii Europene.

În aceste condiții mai putem fi competitivi cu ei?

La fel ca armata, sănătatea, educația, agricultura și mediul, cercetarea științifică reprezintă un domeniu de interes național cu valoare strategică care merită să fie tratat separat și cu maximă seriozitate până nu va fi prea târziu.

Vă mulțumesc. (Aplauze)

 
Viorel Arion - situația dramatică a economiei județului Hunedoara;

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc și eu doamnei senator Silistru Doina și invit la microfon pe domnul senator Viorel Arion din partea Grupului parlamentar al Alianței Dreptate și Adevăr PNL-PD. Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Viorel Arion:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

Fără îndoială că mulți dintre dumneavoastră ați avut ocazia să treceți de multe ori prin județul Hunedoara străjuit de înălțimile Munților Retezat, cu zone naturale de o frumusețe neobișnuită, Țara Moților, Țara Hațegului, pârtiile de schi de pe Parâng, de la Straja, străbătut de molcoma Vale a Mureșului, județul Hunedoare este poate cel mai dăruit de Dumnezeu din această perspectivă, dar economic este printre cele mai vitregite.

Ținut mulți ani sub imperiul industriei extractive și al celei siderurgice, județul Hunedoara a fost nevoit să plătească din plin tributul unor restructurări dureroase, tribut adus dezvoltării moderne a economiei românești.

Cu Hunedoara a începute acest proces de restructurare în România, și, se pare, tot cu Hunedoara se va încheia.,

Vă aduceți aminte de vreme când, aproape cinic, presa înlocuise numele Văii Jiului cu Jealea Viului și, cu tristețe spun, expresia a devenit mai actuală ca niciodată.

În Valea Jiului, cu mii de oameni sub pragul sărăciei și fără locuri de muncă, nici speranța nu mai are loc în mintea și sufletul locuitorilor zonei. La fel în Municipiul Hunedoara, în Călan, în Brad, zeci de mii de mineri, oțelari, furnaliști, topitori, cocsari, își așteaptă zi de zi soțiile să se întoarcă de la serviciu cu o pâine sau o bucată de salam.

Situația va deveni și mai dramatică în vara acestui an când alte câteva mii de hunedoreni vor ieși din plățile compensatorii fără să aibă măcar speranța unui posibil loc de muncă. Asemenea Cenușăresei din poveste, județul Hunedoara pare condamnat la sărăcie. Asemenea Cenușăresei din poveste, județul Hunedoara poartă aceleași veșminte ponosite de 15 ani. La fel, Cenușăreasa României nu a mai avut loc de mult la o masă omenească.

Toate aceste gânduri mi-au revenit parcă mai dureros după ce am aflat din presă de o inițiativă a distinsului nostru coleg, domnul Gheorghe Funar.

Este vorba despre constituirea unui grup de lobby pentru a "determina Președinția și Guvernul să aibă o altă atitudine referitoare la Autostrada Transilvania".

Inițiativa este lăudabilă și probabil alegătorii din județul Cluj vor ține seama de ea atunci când vor fi din nou chemați la urme să decidă cine îi va reprezenta în viitorul Parlament. Ea este însă corectă atâta vreme cât nu afectează interesele altor județe care nu se află în fericita ipostază de a fi posibilii beneficiari ai acestei acțiuni, dacă demersul va avea finalul dorit de inițiatori.

Reprezint județul Hunedoara, județ care în ipostaza în care autostrada va urma traseul dorit de domnul Funar și colegii de lobby ai domniei-sale va fi din nou frustrat poate de ultima șansă de a spera la o relansare economică.

Vreau să fiu bine înțeles. Nu am nimic împotriva inițiativei domnului Funar, care, repet, este lăudabilă. Dar nu pot fi de acord cu argumentele folosite de reprezentanții acestui grup de lobby. Am să amintesc doar unul. Citez: "Din punct de vedere al interesului economic, și pentru județele din Moldova este mai convenabilă această autostradă decât Coridorul IV".

Acțiunea domnului Funar ar fi lăudabilă dacă nu s-ar dovedi și una egoistă, de excludere. Plecând de la ipoteza că nu există decât un loc la masă, se merge pe varianta nu contează cine e mai flămând, ridică-te tu ca să mă așez eu.

Vreau să reamintesc distinșilor noștri colegi că și Coridorul IV slujește interesele economice ale multor români, ale multor zone cu potențial, dar fără o infrastructură puternică.

Profit de acest moment pentru a face un apel către colegii parlamentari din județele Argeș , Dâmbovița, Vâlcea, Sibiu, Alba, Hunedoara, Timiș, Arad și județele limitrofe de a constitui și noi un grup de lobby în favoarea Coridorului IV.

Vă rog să remarcați, stimați colegi, că și în județele amintite există interese economice de mare importanță pentru România și, că, poate cu excepția județului Timiș, economiile acestor zone cu potențial sunt în suferință și au nevoie de o infrastructură de tip european pentru a se dezvolta. Între ele, județul Hunedoara este de departe județul cel mai afectat economic și totodată cel care are nevoie ca de aer de această autostradă.

Doamnelor și domnilor senatori,

Doamnelor și domnilor guvernanți,

O țară cu cenușărese este o țară fără viitor, fără demnitate. Cenușăreasa României suferă de prea multă vreme de foame. Exclusă de la toate festinurile tranziției, trage să moară, așa încât vă rog, pentru prima oară, faceți-i vă rog un loc la masă. Vă mulțumesc. (Aplauze)

 
Corina Crețu - In memoriam - Papa Ioan Paul al II-lea; - nevoia de solidaritate națională în cazul răpirii celor trei ziariști români în Irak;

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc și eu domnului senator Viorel Arion și invit la microfon, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, pe doamna senator Corina Crețu. Aveți cuvântul!

 

Doamna Corina Crețu:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor senatori,

Stimați colegi,

Deși s-a epuizat acest subiect, iar tema propriu-zisă a declarației mele politice este alta, doresc să încep și eu această intervenție prin a aduce un omagiu Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea , a cărui trecere în neființă, așa cum s-a spus de la această tribună în cuvinte atât de emoționante, ne-a întristat pe toți și a cărui viață ne-a fost și ne va fi un exemplu de dăruire și de slujire cu devotament a umanității, a oamenilor în general.

Sunt convinsă, de altfel, că noi, românii, am ocupat un loc special în inima Sanctității Sale și aș vrea să spun că vizita sa în România a fost rodul multor ani de eforturi, eforturi care au început practic odată cu lansarea invitației oficiale de către fostul președinte al României, domnul Ion Iliescu, în 1991, care a avut de-a lungul celor două mandate ale sale mai multe întrevederi -am sentimentul că 7 vizite oficiale - iar construirea acestei relații speciale între România și Vatican a permis normalizarea și intensificarea dialogului între cele două Biserici.

Ceea ce aș vrea să spun este doar că prin viața sa, prin faptele sale, Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea va rămâne cu siguranță nu doar în istorie, ci și, mai ales, în mintea, în inima și în sufletul nostru.

Voi trece acum la subiectul propriu-zis al declarației mele politice, despre care am vorbit și săptămâna trecută, care nu are legătură directă cu ceea ce am spus mai înainte, dar are legătură cu spiritul de solidaritate care ar fi trebuit să ne caracterizeze și ar trebui să ne caracterizeze ca oameni, ca societate, ca națiune în general.

Este vorba despre dispariția sau răpirea celor trei ziariști români, un subiect dureros și extrem de important.

Spuneam, săptămâna trecută, că acest eveniment poate genera o adevărată traumă colectivă și, din păcate, trebuie să recunosc că m-am înșelat. Și cred că dacă un asemenea eveniment și o asemenea tragedie nu poate mișca societatea românească, eu nu știu ce ne mai poate scoate din amorțeală și apatie.

Aș vrea să vă mărturisesc sincer că nu mă așteptam la o asemenea reacție, nu mă așteptam ca după primele relatări, după primele zile, să sărim de la un subiect la altul, după primele zile să asistăm la această tratare senzaționalistă și conspiraționistă a acestui subiect, pentru ca acum, practic, acest subiect să fie tratat ca fapt divers, sau, și mai rău, să fie ignorat cu desăvârșire.

Am solicitat să iau cuvântul pentru a declara încă o dată că nu i-am uitat pe ziariștii care se află acum în Irak și că soarta ziariștilor români dispăruți în Irak ne îngrijorează tot mai mult.

Ne-am fi așteptat ca în locul unei tăceri asurzitoare din partea autorităților, tăcere chiar periculoasă pentru că alimentează cele mai aberante zvonuri, ne-am fi așteptat să avem parte de un dialog cu toate instituțiile statului român implicate în gestionarea acestei crize. Noi nu am cerut detalii, dar ne așteptam la un răspuns la multele întrebări pertinente care s-au pus nu numai în această sală, ci și în mediile de informare, dar mai ales pe care și le pun cetățenii României. Eu aș vrea să fim bine înțeleși. Nimeni nu solicită secrete de stat sau date confidențiale, dar să facem diferența între discreție, confidențialitate și solidaritate umană și eu cred că noi nu trebuie să avem rețineri pentru a ne exprima solidaritatea, emoția, îngrijorarea și dorința noastră ca cei trei ziariști să fie eliberați.

Vorbeam, săptămâna trecută, de experiența italiană. Eu cred că un factor important care a contribuit la eliberarea ziaristei italiene a fost acea emoție colectivă a cetățenilor Italiei și, nu în ultimul rând, a oamenilor politici din Italia.

Zariștii din Iași au organizat ieri un marș de solidaritate cu cei trei ziariști și eu vreau să-i felicit de la această tribună pentru că astfel am arătat lumii întregi că mai putem avea emoții și că suntem oameni. După cum vreau să felicit Clubul Român de Presă.

Vreau să vă spun că Internetul este plin de mesaje de solidaritate adresate din toate colțurile lumii, de la Bruxelles, de la Roma, de pe toate continentele, dar cu nici un mesaj de la București. Și așa ceva eu nu cred că este în ordine.

Ne-am fi așteptat ca șeful statului român să se adreseze națiunii în mod direct în legătură cu un subiect atât de important cu un mesaj de solidaritate și de responsabilitate.

Ne-am fi așteptat ca acesta să invite la Cotroceni pentru consultări pe liderii partidelor politice parlamentare pentru a construi un consens politic în ipoteza unor revendicări care ar putea privi implicarea noastră în Irak.

Eu știu că am fost criticată pentru intervenția de săptămâna trecută, dar îmi mențin convingerea mea personală că dacă Administrația Prezidențială ar fi înlesnit călătoria cu avionul prezidențial a celor trei ziariști, așa cum s-a procedat în ultimii 15 ani, poate că această tragedie ar fi fost evitată.. Mi s-a răspuns în presă că cei trei ziariști au ajuns de fapt în Irak cu trei zile înainte. Păi, au ajuns în Irak cu trei zile înainte tocmai pentru că au vrut să prindă vizita oficială a președintelui statului în Irak.

Din sală, din partea Alianței "Dreptate și Adevăr PNL-PD": De unde știau de vizită?

 
 

Doamna Corina Crețu:

Poftim?

Din sală, din partea Alianței "Dreptate și Adevăr PNL-PD": De unde știau de vizită?

 
 

Doamna Corina Crețu:

Știau de vizita în Irak. Și s-au dus special ca să prindă ... și ce dovadă mai mare vreți...

 
 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Am rugămintea la doamna senator să nu intre în polemică cu sala și din partea dumneavoastră, stimați colegi, am rugămintea să ascultăm...

 
 

Doamna Corina Crețu:

Mă scuzați. Un singur lucru aș vrea să spun...

 
 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Nu mai sunt decât două minute, oricum. Vă rog să avem răbdare.

 
 

Doamna Corina Crețu:

În aceste două minute aș vrea doar să spun că eu nu cred că există dovadă mai mare pentru faptul că ei s-au dus pentru acest scop acolo decât faptul că săracii de ei nu au apucat să transmită la postul de televiziune decât relatări despre vizita președintelui statului în Irak.

În fine, doresc să revin asupra propunerii pe care am făcut-o în precedenta mea intervenție și propun încă o dată formularea unui Apel al Parlamentului României către Parlamentul Irakului, nou ales, pentru ca oamenii politici irakieni să-și folosească influența și autoritatea lor în găsirea unei soluții civilizate pentru criza ostaticilor români. În rest, eu cred că acest subiect, repet, trebuie să fie o prioritate națională, în primul rând din partea instituțiilor statului, a oamenilor politici, a ziariștilor, a asociațiilor neguvernamentale, a Bisericii care au datoria să facă toate eforturile pentru eliberarea celor trei ziariști români.

Și dacă tot această sesiune a început prin evocarea rolului Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea și a vieții sale, aș vrea să vă reamintesc că ultimul său mesaj a fost tocmai acesta, faptul că solidaritatea umană, dragostea este până la urmă ultimul lucru care contează și eu cred că acest lucru este singurul lucru care ne poate uni și în această suferință putem să ne unim eforturile și putem, ca instituții ale statului, să facem tot ceea ce depinde de noi, să nu ne ascundem sub aceste cuvinte: discreție, confidențialitate. Eu cred că emoțiile ni le putem arăta și solidaritatea umană o putem manifesta. Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze)

 
 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc doamnei senator Corina Crețu pentru intervenție și vă informez că, cu această intervenție, s-a epuizat timpul de 30 de minute acordat Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

 
Szabo Karoly Ferenc - neconstituționalitatea unei prevederi din Legea nr. 463/2001 privind reglementarea activităților în sectorul gazelor naturale;

Invit la microfon pe domnul senator Szabo Karoly, din partea Grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România

 

Domnul Szabo Karoly Ferenc:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

În urmă cu circa 6 luni, deci în trecuta legislatură, spre sfârșitul ei, am avut ocazia de la această tribună să fac o declarație politică rămasă fără un ecou deosebit, din păcate, dar asupra căreia cred că acum, după ce au intervenit anumite schimbări nu numai în ceea ce privește firma, nu numai în ceea ce privește denumirea și steagul sau insigna partidelor din Guvern, ci și în ceea ce privește convingerile parlamentarilor și ale membrilor Executivului în legătură cu chestiuni fundamentale din Constituție, precum aceea care stipulează că România are economie de piață.

Despre ce este vorba? Nu vreau să repet pe de-a întregul textul din urmă cu 6 luni, dar este vorba de o temă de mare actualitate și care privește una dintre funcțiunile statului în legătură cu economia de piață, într-un domeniu deosebit de important cum este distribuția gazelor naturale către consumatori și aspectele de economie de piață care sunt conexe acestui domeniu. Se cunoaște că în cursul anilor, după ce s-a modificat radical viziunea în legătură cu strategia privitoare la consumul de gaze și în general cu privire la strategia energetică, a apărut o emulație și un interes deosebit pentru lărgirea și amplificarea, mai ales în zonele care în trecut au fost private de acest beneficiu, de gazele naturale, deci cu amplificarea activității în acest domeniu.

Acest lucru a generat anumite inițiative din partea comunităților locale, a cetățenilor și a autorităților administrației publice locale.

Despre ce este vorba? Concomitent cu dezvoltarea sistemului de transport și distribuție, dar, mai ales în sectorul distribuției, al gazelor naturale, datorită limitelor bugetare - să le spunem așa - de înțeles ale acestui domeniu, au apărut eforturi locale care au dus la următoarea stare de fapt: în anumite localități, rețeaua de distribuție a gazelor s-a construit numai și numai din fondurile care au fost generate de către buzunarul cetățenilor. În alte localități, municipalitatea sau - mă rog - autoritățile administrației publice locale au contribuit la acest lucru, iar în alte cazuri, întreprinderile sau companiile interesate în a obține accesul la rețeaua de gaze și a deveni consumator de gaze, din nevoi energetice, de tehnologie, au contribuit și ele.

Prin urmare... (Se declanșează cronometrul.)

Domnule președinte, 5 minute n-au trecut, 3 numai. Vă rog să-mi acordați... acum mă concentrez pe esențial.

 
 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Au trecut 4 minute, domnul senator, și vă rog să concluzionați. Mulțumesc.

 
 

Domnul Szabo Karoly Ferenc:

Da. Esențialul este ca aceste bunuri, aceste active care nu sunt proprietatea ROMGAZ, DISTRIGAZ și, mai apoi, a entităților privatizate sau în curs de privatizare, ci sunt proprietatea cetățenilor sau a municipalităților locale, să fie luate în considerare ca active, ca și contribuție, ca aport de capital în acest business în care se realizează un profit, pentru că distribuirea gazelor naturale este o activitate profitabilă. Dar cei care au investit în această afacere, acum, sunt puși în situația, datorită unei prevederi cinice și cu adânci rădăcini în comunism, a Legii nr. 463/2001 privind reglementarea activităților în sectorul gazelor naturale care prevede - încep să citez - "că pot să cedeze fără plată - cu alte cuvinte să fie naționalizate aceste bunuri realizate din banii altora - către operatorul național, "că nu este altul, chit că sunt mai multe entități și sunt în curs de privatizare.

Atrag atenția onorabilului corp legiuitor, a domniilor voastre că aceasta este o chestiune vitală, nu numai în sensul ca României să-i fie recunoscut statutul de economie de piață și de stat în care proprietatea este respectată, că aceste elemente care constituie, de fapt, proprietate și care trebuie să-și regăsească semnificația în afacerea, în business-ul distribuției gazelor naturale, să fie recunoscute de către acele entități constituite și care ar putea fiecare, la locul ei, printr-un act în justiție, să se constituie ca o parte oponentă operatorilor de gaze față de această prevedere absolut anacronică și cinică a Legii gazelor care prevede ca unică posibilitate preluarea, cu titlu gratuit, a unui bun pentru care altul a investit.

Rog foarte frumos, într-o eventuală inițiativă de modificare a Legii gazelor, să mă sprijiniți în această chestiune și să realizați că și domniile voastre se află în situație similară cu mine și cu oricare alt reprezentant al electoratului, al contribuabilului, al cetățeanului care a investit bani pentru ca să se realizeze o activitate economică și nu se regăsește nicăieri în calitate de acționar sau măcar de parte despăgubită.

Vă mulțumesc și vă cer, încă o dată, scuze pentru că am abuzat de răbdarea dumneavoastră. Mulțumesc pentru extra-time, domnule președinte. (Aplauze.)

 
 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc și eu, domnule senator.

 
Adrian Mihai Cioroianu - poziția Societății Timișoara față de declarațiile recente ale domnului Ion Iliescu referitoare la Proclamația de la Timișoara din martie 1990; - protest față de modul neprofesionist în care Radio România Actualități a transmis știrile despre decesul Papei Ioan Paul al II-lea;

Îl invit la microfon pe domnul senator Adrian Cioroianu din partea Alianței "Dreptate și Adevăr" PNL-PD, grupul senatorial.

 

Domnul Adrian Mihai Cioroianu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi, sunt deosebit de onorat de faptul că voi închide lista vorbitorilor de azi și, în acest spirit, permiteți-mi să încep cu o felicitare dedicată unui adversar politic. Mă refer la domnul Ilie Sârbu.

Sincer, domnia sa... Partidul Social Democrat a avut, la sfârșitul săptămânii trecute, alegeri în județul Timiș. Domnia sa a fost ales la președinția acestei organizații și spuneam foarte serios felicitări pentru acest lucru. Sunt convins că împreună vom face din Timiș un tărâm al luptei politice civilizate și decente.

Acum, trec, practic, la miezul intervenției mele. Cu această ocazie, la Timișoara, adică în Timiș, a fost și președintele Ion Iliescu și mă simt dator, în calitate de membru de onoare al Societății Timișoara, să fac câteva precizări.

Îl văd în sală pe onorabilul nostru coleg liberal, domnul Radu Câmpeanu, care cred că, de asemenea, are idee despre ce-i vorba, ca unul care a fost implicat în aceste evenimente.

Domnia sa, domnul Ion Iliescu spunea că, într-o primă fază, o primă versiune a Proclamației de la Timișoara, din martie 1990, ar fi conținut idei separatiste ale Banatului față de România și față de București, în special. Mă tem că acest lucru nu este adevărat.

Vă prezint, acum, punctul de vedere al societății. A existat o singură variantă a Proclamației de la Timișoara. Evident că nici una n-a conținut acest sâmbure separatist. Acesta, din păcate, a fost, mai curând, o invenție a cronicarului TV Cornelius Roșianu, cel care atunci, în martie 1990, lucra la TVR și a fost cel care a vorbit, pentru prima dată, despre idei separatiste în Proclamația de la Timișoara.

Iarăși, nu este adevărat că președintele Ion Iliescu ar fi intervenit pentru modificarea acestei proclamații.

Ceea ce este adevărat este că, la o săptămână după citirea Proclamației în Piața Operei, un grup de inițiatori și membri ai Societății Timișoara - e vorba de Vasile Popovici, Daniel Vighi, Dorel Nichit și George Șerban, regretatul George Șerban - au venit la București, s-au întâlnit cu președintele Ion Iliescu și au cerut două lucruri: permisiunea să citească Proclamația de la Timișoara la Televiziune și, a doua, ideea de a introduce punctul 8 al Proclamației de la Timișoara în Legea electorală.

Cum o bună parte dintre dumneavoastră poate-și aduc aminte, acest punct 8 a fost dezbătut atunci în CFSN și a fost respins.

Deci acesta-i adevărul, nicidecum ideile separatiste care ar fi animat prima versiune, care n-a existat niciodată, a Proclamației de la Timișoara.

Închei, stimați colegi, printr-un lucru care pe mine m-a stupefiat. Sunt convins că, în măsura în care ați luat cunoștință de el, v-a uimit până peste poate și pe dumneavoastră. În seara de 2 aprilie, în momentul în care, practic, toate posturile de radio și de televiziune publice și private din România și din toată lumea anunțau decesul Sanctității Sale Suveranul Pontif Papa Ioan Paul al II-lea, la Radio România Actualități, în acele momente, avea loc emisiunea "Doctor de inimă albastră" realizată de simpaticul cântăreț de muzică ușoară Cătălin Crișan. Tema emisiunii era ca ascultătorii să dea telefon să spună ce simt în momentul în care le mor bunicii sau părinții. S-a anunțat moartea Suveranului Pontif, pe un fond de muzică de café concert și, din când în când, Cătălin Crișan întreba persoanele care mai sunau: "Ce sentimente vă încearcă acum, la moartea Papei?", oameni care dădeau telefon să spună ce-au simțit ei la moartea bunicilor lor.

Evident că n-avem nimic cu domnul Cătălin Crișan, care este un cântăreț - spuneam - simpatic și apreciat. Poate dânsul este doctor în inimă albastră, dar, în mod evident, nu este un specialist în probleme de religie.

Ce vreau să spun este că, cu o zi înainte, redacția matinală de la Radio Actualități pregătise un grupaj care să fie introdus în momentul în care, din păcate, așteptata veste ar fi apărut pe telexuri. De asemenea, Radio România Actualități avea un om trimis pe teren, la Vatican, să acopere acest eveniment, care a intrat în emisie abia peste câteva ore. La fel, peste câteva ore, Redacția știrilor a difuzat, cu întârziere, reacțiile internaționale importante, de la președintele Bush la premierul Tony Blair și așa mai departe.

Închei, spunându-vă că, personal, sunt foarte nelămurit de ce domnul Viorel Popescu, cel care este director al Societății Române de Radio, a permis o astfel de năstrușnicie. Știu, în calitate de membru al comisiei care se ocupă cu ancheta Societății Române de Radio și a Televiziunii, știu că domnul Șeuleanu este ocupat să se lupte cu cei care-l contestă, din interiorul instituției, din afară, dar, de data aceasta, mie mi se pare că domnul Șeuleanu s-a dovedit totalmente depășit de evenimente și cred că ar fi un motiv pentru noi toți, inclusiv pentru domnia sa, să se gândească la o onorabilă retragere din postul pe care-l ocupă. Mulțumesc mult. (Aplauze.)

 
 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc și eu domnului senator Cioroianu pentru declarația prezentată. Cu această declarație, am încheiat primul punct de pe ordinea de zi, declarațiile politice.

 
Gheorghe Funar - drept la replică în problema Autostrăzii Transilvania.

Domnul Gheorghe Funar (din sală):

Domnule președinte, dacă-mi permiteți un minut drept la replică, mi-a fost pronunțat numele.

 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Domnul Funar, vă rog !

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori, mi-a fost pomenit de vreo 3 ori numele de către un reprezentant al Alianței "Dreptate și Adevăr" PNL-PD și sunt nevoit să intervin cu o foarte succintă replică.

Aș vrea să menționez și să vă reamintesc faptul că Partidul România Mare și președintele partidului, domnul senator Corneliu Vadim Tudor, s-au pronunțat pentru respectarea legii în ceea ce privește Autostrada Transilvania. Colegii mei au criticat, ori de câte ori au avut ocazia, faptul că s-a încălcat legea și lucrările la autostradă au fost încredințate direct firmei americane Bechtel prin Ordonanța de urgență nr.120/2003. Ulterior, în Parlament, majoritatea PSD - UDMR a adoptat Legea nr.32/2004. Ca urmare, se ajunge la o creștere a costului lucrărilor de două până la trei ori față de costul lucrărilor similare din țările vecine, realizate însă de alte firme.

Aș vrea să le fac cunoscut colegilor senatori din partea Alianței "Dreptate și Adevăr" PNL-PD faptul că, în programul Guvernului Tăriceanu este înscrisă finalizarea lucrărilor la Autostrada Transilvania și, de asemenea, finalizarea lucrărilor pe Coridorul IV până la sfârșitul anului 2008. Așa scrie în program.

Noi, cei care ne-am întrunit la Cluj-Napoca, senatori din partea mai multor formațiuni politice, am susținut să se continue lucrările la autostradă, iar senatorul Funar și deputatul Călian, din partea Partidului Popular România Mare, am solicitat în plus să se respecte legea în ceea ce privește lucrările la autostradă. Mulțumesc.

 
 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc domnului Funar.

Cu acest drept la replică, încă o dată, am încheiat punctul intitulat "declarații politice".

 
   

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 26 iunie 2019, 17:11
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro