Plen
Ședința Senatului din 8 decembrie 2005
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.198/15-12-2005

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
07-12-2021
06-12-2021 (comună)
06-12-2021
25-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2005 > 08-12-2005 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 8 decembrie 2005

Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru.

Ședința începe la ora 9,30.

Lucrările sunt conduse de domnul senator George Sabin Cutaș, vicepreședinte al Senatului, asistat de doamna senator Paula Maria Ivănescu și domnul senatorMihai Ungheanu, secretari ai Senatului.

 

Domnul George Sabin Cutaș:

O rog pe doamna senator Paula Ivănescu să facă apelul nominal.

 
 

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Stimați colegi,

O să dau citire apelului nominal, pentru a vedea dacă putem să facem cvorum să ne desfășurăm lucrările de astăzi.

- Antonie Ștefan Mihail - prezent
- Apostol Neculai - absent
- Arcaș Viorel - absent
- Ardelean Aurel - absent
- Arion Viorel - prezent
- Athanasiu Alexandru - absent
- Basgan Ion - prezent
- Berceanu Radu Mircea - absent
- Bindea Liviu-Doru - absent
- Blaga Vasile - absent
- Bobeș Marin - absent
- Cazacu Cornelia - prezent
- Câmpeanu Radu-Anton - absent
- Cârlan Dan - prezent
- Chelaru Ioan - prezent
- Cinteză Mircea - absent
- Ciornei Silvia - absent
- Cioroianu Adrian Mihai - absent
- Cismaru Ivan - prezent
- Copos Gheorghe - absent
- Cozmâncă Octav - absent
- Crețu Corina - absent
- Crețu Ovidiu Teodor - prezent
- Cucuian Cristian - prezent
- Cutaș George Sabin - prezent
- Daea Petre - absent
- David Cristian - absent
- David Gheorghe - absent
- Diaconescu Cristian - absent
- Dina Carol - absent
- Dinescu Valentin - prezent
- Dîncu Vasile - absent
- Duca Viorel Senior - absent
- Dumitrescu Ion Mihai - absent
- Dumitrescu Gheorghe Viorel - prezent
- Dumitru Constantin - absent
- Eckstein Kovacs Peter - absent
- Fekete Szabo Andras Levente - prezent
- Filipescu Teodor - absent
- Florescu Ion - prezent
- Flutur Gheorghe - absent
- Frunda György - absent
- Funar Gheorghe - prezent
- Găucan Constantin - prezent
- Geoană Mircea Dan - absent
- Georgescu Radu Cristian - absent
- Gheorghe Constantin - absent
- Hașotti Puiu - prezent
- Ilașcu Ilie - absent
- Iliescu Ion - prezent
- Ilușcă Daniel - prezent
- Ion Vasile - absent
- Iorga Nicolae - prezent
- Iorgovan Antonie - absent
- Ioțcu Petru Nicolae - prezent
- Ivănescu Paula Maria - prezent
- Jurcan Dorel - absent
- Loghin Irina - absent
- Lupoi Mihail - prezent
- Maior George Cristian - absent
- Mardare Radu Cătălin - prezent
- Marinescu Marius - absent
- Markó Bela - absent
- Meleșcanu Teodor Viorel - absent
- Mereuță Mircea - prezent
- Mihăescu Eugen - prezent
- Mihăilescu Petru Șerban - absent
- Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - prezent
- Moraru Ion - absent
- Morțun Alexandru Ioan - absent
- Neagoe Otilian - prezent
- Neagu Nicolae - absent
- Nemeth Csaba - prezent
- Nicolae Șerban - absent
- Nicolai Norica - absent
- Novolan Traian - prezent
- Onaca Dorel Constantin - absent
- Oprea Mario-Ovidiu - prezent
- Oprescu Sorin Mircea - absent
- Pascu Corneliu - absent
- Păcuraru Nicolae Paul Anton - prezent
- Păunescu Adrian - absent
- Pereș Alexandru - prezent
- Pete Ștefan - prezent
- Petre Maria - prezent
- Petrescu Ilie - prezent
- Popa Aron Ioan - absent
- Popa Dan Gabriel - absent
- Popa Nicolae-Vlad - absent
- Popescu Dan Mircea - absent
- Popescu Ionel - absent
- Popescu Irinel - absent
- Popescu Mihail - prezent
- Prodan Tiberiu Aurelian - absent
- Puskas Valentin Zoltan - prezent
- Rădoi Ion - absent
- Rădoi Ovidiu - prezent
- Rădulescu Cristache - prezent
- Roibu Aristide - absent
- Sabău Dan - prezent
- Sârbu Ilie - prezent
- Silistru Doina - prezent
- Simionescu Aurel Gabriel - absent
- Sogor Csaba - prezent
- Solcanu Ion - prezent
- Stan Petru - prezent
- Stănoiu Mihaela Rodica - absent
- Stoica Ilie - prezent
- Strătilă Șerban-Cezar - prezent
- Stroe Radu - prezent
- Szabó Karoly Ferenc - prezent
- Șerbănescu Verginia - prezent
- Șerbu Gheorghe Vergil - prezent
- Șereș Ioan Codruț - absent
- Ștefan Viorel - absent
- Șter Sever - prezent
- Talpeș Ioan - absent
- Tănăsescu Claudiu - absent
- Tărăcilă Doru Ioan - prezent
- Theodorescu Răzvan Emil - prezent
- Terinte Radu - absent
- Tilvăr Angel - prezent
- Toma Ion - absent
- Tudor Corneliu Vadim - absent
- Țâbuleac Mihai - prezent
- Țicău Silvia Adriana - prezent
- Țîrle Radu - absent
- Ungheanu Mihai - prezent
- Ungureanu Vasile Ioan Dănuț - prezent
- Vasilescu Gavrilă - prezent
- Văcăroiu Nicolae - absent
- Vărgău Ion - absent
- Vedinaș Verginia - prezent
- Verestóy Attila - absent
- Voiculescu Dan - absent
- Vosganian Varujan - prezent
- Vraciu Jan - prezent

O să mai strig o dată lista, pentru că au venit mai multe persoane în sală.

- Apostol Neculai - absent
- Arcaș Viorel - absent
- Ardelean Aurel - absent
- Athanasiu Alexandru - absent
- Berceanu Radu Mircea - absent
- Bindea Liviu-Doru - prezent
- Blaga Vasile - absent
- Bobeș Marin - prezent
- Câmpeanu Radu - absent
- Cinteză Mircea - absent
- Ciornei Silvia - absent
- Cioroianu Adrian Mihai - absent
- Copos Gheorghe - absent
- Cosmâncă Octav - absent
- Crețu Corina - absent
- Daea Petre - absent
- David Cristian - absent
- David Gheorghe - prezent
- Diaconescu Cristian - absent
- Dina Carol - absent
- Dîncu Vasile - absent
- Duca Viorel - absent
- Dumitrescu Ion Mihai - absent
- Dumitru Constantin - prezent
- Eckstein Kovacs Peter - prezent
- Filipescu Teodor - absent
- Flutur Gheorghe - absent
- Frunda Gyorgy - absent
- Geoană Mircea - absent
- Georgescu Radu - absent
- Ilașcu Ilie - absent
- Ion Vasile - prezent
- Iorgovan Antonie - absent
- Jurcan Dorel - prezent
- Loghin Irina - absent
- Maior George Cristian - absent
- Marinescu Marius - absent
- Marko Bela - absent
- Meleșcanu Teodor Viorel - prezent
- Moraru Ion - absent
- Morțun Alexandru Ioan - absent
- Neagu Nicolae - absent
- Nicolae Șerban - absent
- Nicolai Norica - absent
- Onaca Dorel Constantin - absent
- Oprescu Sorin Mircea - absent
- Pascu Corneliu - absent
- Păunescu Adrian - absent
- Popa Aron Ioan - prezent
- Popa Dan Gabriel - prezent
- Popa Nicolae-Vlad - absent
- Popescu Dan Mircea - absent
- Popescu Ionel - absent
- Popescu Irinel - absent
- Prodan Tiberiu - absent
- Rădoi Ion - absent
- Roibu Aristide - absent
- Simionescu Aurel Gabriel - absent
- Stănoiu Mihaela Rodica - absent
- Șereș Ioan Codruț - absent
- Ștefan Viorel - prezent
- Talpeș Ioan - absent
- Tănăsescu Claudiu - prezent
- Terinte Radu - absent
- Toma Ion - absent
- Tudor Corneliu Vadim - absent
- Țîrle Radu - absent
- Vărgău Ioan - absent
- Verestoy Attila - absent
- Voiculescu Dan - absent

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

În urma prezenței făcută de doamna secretar Paula Ivănescu, 78 de colegi și-au anunțat prezența, deci avem cvorum, putem începe. (discuții și vociferări în sală; discuții la prezidiu)

Supun votului dumneavoastră ordinea de zi. Dacă sunt obiecții la ordinea de zi?

Dacă nu sunt, eu vreau să atrag atenția că, dintr-o greșeală a staff-ului, s-a omis, la punctul: Probleme organizatorice, nota privind aprobarea prelungirii termenului de dezbatere a unor inițiative legislative.

Biroul permanent, în ședința de ieri, a aprobat solicitarea Comisiei pentru administrație publică și organizarea teritoriului și a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări privind prelungirea la 60 de zile a termenului de dezbatere pentru toate propunerile legislative care au ca obiect de reglementare domeniul electoral, solicitare pe care o voi include în program.

Dacă nu sunt obiecții, supun votului dumneavoastră ordinea de zi, așa cum am menționat.

Stimate colege și stimați colegi, vă rog să luați loc și să votați. (discuții la prezidiu) (discuții și vociferări în sală)

Vă rog să votați!

Repetăm votul.

Stimate colege și stimați colegi, vă rog să votați! (discuții la prezidiu; discuții și vociferări în sală)

Stimate colege și stimați colegi, avem cvorum. Vă rog să votați.

Repetăm votul.

Stimate colege și stimați colegi, vă rugăm să votați ordinea de zi!

Vă rog să votați.

Cu 70 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și o abținere, ordinea de zi a fost aprobată.

Vă supun votului dumneavoastră programul de lucru.

Dacă sunt obiecții la programul de lucru? Astăzi avem program până la ora 13.00.

Dacă nu sunt obiecții, supun votului dumneavoastră programul de lucru. Vă rog să votați.

Cu 73 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și o abținere, programul de lucru a fost aprobat.

 
Probleme organizatorice:

Primul punct al ordinii de zi: Probleme organizatorice.

Programul de lucru al Senatului pentru perioada 12 - 17 decembrie, săptămâna viitoare:

  • Luni, după amiază: dezbateri în plen.
  • Marți: program de lucru în comisii.
  • Miercuri: program de lucru în comisii.
  • Joi, dimineața: dezbateri în plen.
  • Vineri și sâmbătă: activități în circumscripțiile electorale.

Dacă sunt observații?

Dacă nu sunt observații, supun votului dumneavoastră programul de lucru pentru săptămâna viitoare.

Vă rog să votați.

Cu 66 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 2 abțineri, programul de lucru a fost adoptat.

Tot la Probleme organizatorice, Biroul permanent propune plenului Senatului invitarea ministrului sănătății, domnul Eugen Nicolăescu, la ședința din ziua de luni, 12 decembrie, anul curent, ora 15.00, pentru a prezenta o informare în legătură cu epidemia de rujeolă. (discuții și vociferări în sală)

Supun votului dumneavoastră această solicitare a Biroului permanent.

Vă rog să votați.

Stimate colege și stimați colegi, vă rog să votați! (discuții și vociferări în sală)

Cu 44 de voturi pentru, 27 de voturi împotrivă și 2 abțineri, propunerea Biroului permanent a fost aprobată.

Listă pentru liderii grupurilor parlamentare!

La pct.3 de la Probleme organizatorice avem o notă privind aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea propunerii legislative privind completarea art.3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.58/2001 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, stagiaturii și a activității de cercetare medicală în sectorul sanitar.

Domnul senator Gheorghe Funar, vă rog, aveți cuvântul, microfonul nr.2.

 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor senatori,

Grupul parlamentar al PRM dorește să susțină această propunere, dar, în prealabil, solicităm să ni se prezinte câteva argumente care justifică urgența.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Dacă din partea Guvernului este cineva care poate să motiveze urgența? (discuții la prezidiu; discuții și vociferări în sală)

Din păcate, inițiatorul nu este aici.

Eu vă propun să amânăm pentru luni, iar unul din inițiatori să vină să susțină necesitatea procedurii de urgență.

Pct.4: aprobarea plenului Senatului de a transmite Camerei Deputaților, ca primă Cameră sesizată, propunerea legislativă pentru declararea ca oraș a comunei Livada, județul Satu-Mare.

Se supune aprobării plenului, conform prevederii art.36 alin.1 lit.e), teza a doua, transmiterea Camerei Deputaților, ca primă Cameră sesizată, conform aprobării Biroului permanent din ziua de 7 decembrie, inițiativa legislativă sus-menționată.

Vă rog, dacă sunt observații?

Dacă nu sunt observații, vă rog să votați. (discuții la prezidiu; discuții și vociferări în sală)

Vă rog să votați.

Stimate colege și stimați colegi, avem cvorum. Vă rog să votați. (discuții la prezidiu)

Este ultima dată când repetăm votul, dar vă rog să votați. (discuții și vociferări în sală; discuții la prezidiu)

Un moment, pentru că și tehnica are limitele ei.

Stimate colege și stimați colegi, vă rog să votați!

Cu 75 de voturi pentru, nici un vot împotrivă și o abținere, s-a aprobat.

Ultimul punct pe ordinea de zi la Probleme organizatorice, așa cum vă spuneam, Biroul permanent a aprobat, în ședința de ieri, solicitarea Comisiei pentru administrație publică și organizarea teritoriului și a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări privind prelungirea la 60 de zile a termenului de dezbatere, conform art.89 alin.3 din Regulamentul Senatului, pentru toate propunerile legislative care au ca obiect de reglementare domeniul electoral.

Dacă sunt obiecții la această propunere?

Dacă nu sunt obiecții, vă rog să votați.

Stimate colege și stimați colegi, vă rog să votați în acest moment. Vă rog să votați!

Cu 68 de voturi pentru, nici un vot împotrivă și 3 abțineri, solicitarea a fost aprobată.

Trecem la pct.nr.2 al ordinii de zi: proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.199/2000 privind utilizarea eficientă a energiei.

Domnul senator Ovidiu Crețu, vă rog. Microfonul nr.3.

 
 

Domnul Ovidiu Teodor Crețu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Aș vrea să rămânem puțin la Probleme organizatorice.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă rog.

 
 

Domnul Ovidiu Teodor Crețu:

Primim la casetă un material care poartă titlul: Proiecte de lege și propuneri legislative primite la Senat pentru dezbatere și adoptare, pe perioade, pe o săptămână, în general.

Am rugămintea ca acest material să fie publicat pe site-ul Senatului la data întocmirii lui.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc mult.

Rog staff-ul să ia act de această solicitare. Mulțumesc.

 
 

Domnul Ovidiu Teodor Crețu:

Mulțumesc.

 
Adoptarea proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.199/2000 privind utilizarea eficientă a energiei.

Deci, trecem la pct.2 de pe ordinea de zi: proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.199/2000 privind utilizarea eficientă a energiei.

Raport: Comisia economică.

Din partea Guvernului: domnul secretar de stat Meșca Darius.

Domnule secretar de stat, vă rog, aveți cuvântul. Microfonul nr.8.

 

Domnul Darius Meșca - secretar de stat în Ministerul Economiei și Comerțului:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

Acest proiect de lege are ca obiect modificarea și completarea Legii nr.199/2000 privind utilizarea eficientă a energiei, pentru corelarea acesteia cu prevederile Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană și punerea în aplicare a prevederilor Strategiei naționale în domeniul eficienței energetice.

Prin obiectul de reglementare acordat, acest proiect de lege se încadrează în acquis-ul comunitar ce vizează politica energetică, domeniul în care legislația comunitară, precum și celelalte documente elaborate de consiliu sau comisie au ca finalitate crearea unei piețe concurențiale divizată pe segmente: energie electrică, gaze, petrol etc. și a cărei funcționare este guvernată de principii referitoare la raționalizarea producției, transportului, distribuției și consumului energiei.

În vederea punerii în aplicare a prevederilor Strategiei naționale în domeniul eficienței energiei apar ca fiind necesare înființarea unui mecanism financiar de susținere a eficienței energetice de la bugetul de stat, prin crearea Programului național de creștere a eficienței energetice.

De asemenea, se impune introducerea unui capitol dedicat stimulentelor fiscale și financiare, cu scopul sprijinirii celor care investesc în eficiența energetică și sursele regenerabile. Acest tip de stimulente sunt în deplină concordanță cu legislația Uniunii Europene și nu afectează climatul concurențial al pieței.

Față de cele de mai sus, propunem plenului Senatului adoptarea proiectului de lege în forma transmisă de Guvern.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc.

Din partea comisiei, domnul senator Claudiu Tănăsescu, microfonul nr.7. Vă rog, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Claudiu Tănăsescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Este vorba de un raport la proiectul de Lege privind modificarea și completarea Legii nr.199/2000, care se referă la utilizarea eficientă a energiei.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei economice au hotărât, cu majoritate de voturi, să întocmească un raport favorabil, cu 8 amendamente care se află în Anexă.

Prin natura reglementărilor, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, iar Camera decizională este Camera Deputaților.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc și eu.

Stimate colege și stimați colegi, deci nu avem amendamente respinse, avem 8 amendamente admise.

Dacă sunt observații la amendamentele admise?

Dacă nu sunt, vă supun votului dumneavoastră raportul favorabil, cu cele 8 amendamente admise.

Stimate colege și stimați colegi, vă rog să fiți atenți! Urmează să votăm. Vă rog să votați.

Vă rog să votați, stimate colege și stimați colegi. (discuții și vociferări în sală; discuții la prezidiu)

Avem cvorum.

S-a adoptat raportul cu 64 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 3 abțineri.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu.

Stimate colege și stimați colegi, vă rog să votați!

Vă rog să luați loc și votați! (discuții și vociferări în sală)

Cu 65 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 5 abțineri, și proiectul de lege a fost adoptat.

 
Adoptarea proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 66/1997 privind regimul investițiilor străine în România, realizate prin cumpărarea de titluri de stat.

Domnul George Sabin Cutaș:

Trecem la pct.3 de pe ordinea de zi: proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 66/1997 privind regimul investițiilor străine în România, realizate prin cumpărarea de titluri de stat.

Raport: Comisia economică.

Din partea Guvernului domnul secretar de stat Cătălin Doică. Domnule secretar de stat, aveți cuvântul. Microfonul 9.

 

Domnul Cătălin Doică - secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice:

Bună ziua. Vă mulțumesc, domnule președinte.

În cadrul negocierilor cu Uniunea Europeană pentru Capitolul IV de negociere - Libera circulație a capitalurilor - România s-a angajat ca, începând cu anul 2006, să elimine restricțiile privind accesul investitorilor nerezidenți la titlurile de stat. În consecință, Ordonanța Guvernului nr. 66/1997 privind investițiile străine în România, realizate prin cumpărarea de titluri de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.792/2001, trebuie modificată în sensul eliminării prevederii potrivit căreia "investitorii nerezidenți pot achiziționa titluri de stat de pe piața primară doar în condițiile stabilite de Ministerul Finanțelor Publice, cu avizul prealabil al BNR", eliminării prevederii potrivit căreia "participarea investitorilor nerezidenți pe piața titlurilor de stat este autorizată prin prospectul de emisiune" și, de asemenea, a prevederii potrivit căreia "Ministerul Finanțelor Publice va indica, prin ordin al ministrului, acele serii de titluri de stat deschise participării investitorilor nerezidenți".

Totodată, în vederea armonizării termenilor utilizați în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/1997 cu cei ai noului Regulament privind operațiunile cu titluri de stat emise în formă dematerializată, trebuie înlocuite o serie de sintagme din textul acestei ordonanțe.

Față de cele prezentate, având în vedere și aprobarea fără amendamente de către comisia de specialitate, vă rugăm să fiți de acord cu aprobarea în această formă.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc. din partea comisiei, domnul senator Tănăsescu. Vă rog, microfonul 7. Aveți cuvântul.

 
 

Domnul Claudiu Tănăsescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Este vorba de un proiect de lege la care am făcut raport privind modificarea Ordonanței Guvernului nr. 66/1997, legat de regimul investițiilor străine în România, realizate prin cumpărare de titluri de stat.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, întocmirea unui raport favorabil fără amendamente. Legea face parte din categoria celor ordinare, iar Senatul se află în calitatea de primă Cameră sesizată. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc. Dezbateri generale. Dacă nu sunt luări de cuvânt, vă reamintesc că avem un raport favorabil fără amendamente și drept urmare vă supun atât raportul, cât și proiectul de lege.

Stimați colegi, vă supun atât raportul, cât și proiectul de lege.

Vă rog să votați. Stimați colegi! (rumoare, discuții) Domnule Hașotti! Domnule Stoica! Vă rog să votați. (rumoare, discuții)

Cu 66 de voturi pentru, unul împotrivă și 3 abțineri, proiectul de lege a fost adoptat.

Trecem la punctul...

 
 

Domnul Claudiu Tănăsescu (din sală):

Domnule președinte... am o rugăminte...

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă rog, domnule senator. Microfonul 7.

 
 

Domnul Claudiu Tănăsescu:

Vă rog foarte mult pe dumneavoastră și pe colegi dacă se poate să glisăm nr.37, deci poz.37, pentru că de câteva ori tot am încercat să o discutăm. Este vorba de un raport de respingere legat de o propunere legislativă privind introducerea tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale din România. Și de vreo două săptămâni tot nu reușim pentru că e pusă mereu la sfârșit.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Da, domnule senator, dar trebuia să propuneți la ordinea de zi. (rumoare, discuții)

 
 

Domnul Claudiu Tănăsescu:

Eu încalc Regulamentul, dar poate nu... s-a mai întâmplat treaba asta... (rumoare, discuții)

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Există vreo obiecție din partea colegilor senatori? Dacă nu este nici o obiecție... suntem de acord. (rumoare, discuții)

 
 

Domnul Claudiu Tănăsescu:

... așa că nu e bine să dăm din mână numai când vrem noi și când nuu... Dacă se poate.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Domnule senator, colegii au fost de acord, așa că vom discuta pct.37.

 
Dezbaterea și respingerea propunerii legislative pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

Rog inițiatorii - domnii Funar, Petrescu, Onaca, Stan, Dinescu, Găucan - cineva să ia cuvântul. Comisia economică este. Domnul senator Funar, microfonul 8.

 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor senatori, cei 6 senatori PRM, menționați de președintele de ședință, vin în fața dumneavoastră cu o propunere legislativă vizând modificarea Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

Ținând seama de ceea ce s-a întâmplat în acest an în aplicarea acestei ordonanțe și, mai ales, ținând seama de solicitările cetățenilor care utilizează drumurile naționale, inițiatorii vin în fața dumneavoastră cu o propunere de modificare a art.4 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002.

Noi propunem următorul text: "utilizatorii infrastructurii de transport rutier cu autovehicule înmatriculate în România achită tariful de utilizare în funcție de durata de utilizare a rețelei de drumuri naționale, astfel: o zi, 7 zile, 30 de zile, 6 luni, 12 luni."

Aș vrea să precizez, doamnelor și domnilor senatori, că propunerea noastră legislativă vizează acordarea acelorași drepturi în ceea ce privește achiziționarea rovignetei pentru cetățenii români și cetățenii străini.

Cred că prin votul dumneavoastră le veți da posibilitatea cetățenilor români în România să se bucure de aceleași drepturi ca și străinii. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc. Domnul senator Tănăsescu din partea comisiei.

 
 

Domnul Claudiu Tănăsescu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte, pentru înțelegere și dumneavoastră, domnilor colegi, vă mulțumesc încă o dată.

Este vorba de o propunere de modificare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale în România. Comisia economică a dat raport de respingere la această inițiativă.

Vreau să spun că legea face parte din categoria celor ordinare, iar prima Cameră sesizată este Senatul. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc. Dezbateri generale. Domnul Șter, aveți cuvântul. Microfonul 3.

 
 

Domnul Sever Șter:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Propunerea legislativă consider că este oportună și necesară în cazul de față, având în vedere că în această categorie intră și apicultorii care folosesc o dată sau de două ori pe an mijlocul de transport. Și este nedrept ca pentru o singură deplasare să plătească o taxă atât de mare și o consider necesară ca această taxă să fie plătită în funcție de gradul de folosire al rețelei de drumuri.

Grupul parlamentar PSD va susține acest proiect. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc. Domnul Dinescu. Ați renunțat. Vă mulțumesc.

Din partea Guvernului, microfonul 9.

 
 

Domnul Septimiu Buzașu - secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului:

Dacă-mi dați voie, deși nu eram pregătit pentru ordinea de zi, totuși vreau să menționez că există o inițiativă legislativă a domnului senator Frunda, care a trecut de plenul Senatului și s-a aflat în dezbatere la Camera Deputaților.

În plen ea a fost retrimisă la comisie din două motive: pe de o parte pentru că prin angajamentele României noi ne-am angajat în acordul de bază, în Capitolul IX de negocieri la transporturi, că pentru transportatorii români, rovingneta - că despre ea este vorba - se va plăti anual.

Deci este o problemă pe care ne-am angajat să o respectăm și acum să vedem ce consecințe poate avea acest lucru, inclusiv renegocierea Capitolului IX de la transporturi, și mai există o problemă bugetară, având în vedere că Compania națională de autostrăzi și-a construit bugetul pe actuala lege a rovignetei. Prin fracționarea rovignetei în rovignetă zilnică, săptămânală, lunară și așa mai departe se diminuează bugetul pe care compania îl poate obține din aplicarea rovignetei.

Deci aceasta este o consecință pe care ar trebuie să o gândim. Propunerea mea ar fi că, având în vedere existența unui proiect legislativ - care este mai avansat decât acest proiect de lege și el cuprinde și această prevedere de fracționare a rovignetei, el fiind retrimis la comisie - poate ar trebui ca aceste proiecte să fie combinate și să judecăm unitar un singur proiect de modificare a legislației.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc. Microfonul 8. Domnul senator Funar.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Așa cum ați remarcat, doamnelor și domnilor senatori, cred că nu este vina personală a domnului secretar de stat că a venit nepregătit la această ședință privind propunerea noastră legislativă. Sunt convins că nu este vina dânsului, este de bună-credință, și mă bucur că a spus adevărul. Dar, din păcate, nu v-a informat corect și nu v-a spus decât parțial adevărul în legătură cu propunerea legislativă a unora dintre parlamentarii UDMR.

Din câte îmi amintesc, domnul senator Puskas a susținut o propunere legislativă care se referea la proprietarii de tractoare, pentru care au venit parlamentarii UDMR cu o propunere legislativă vizând acordarea unor facilități acestora în privința obținerii rovignetei, respectiv să-și poată cumpăra rovignetă în funcție de durata de utilizare a drumurilor naționale, pe o săptămână, o lună sau pe jumătate de an.

Propunerea noastră legislativă este mult mai cuprinzătoare și se referă și la apicultori. Noi solicităm, așa cum am menționat în intervenția precedentă, doamnelor și domnilor senatori, ca românii în România să se bucure de aceleași drepturi ca și străinii. (discuții)

Nu înțeleg de ce domnul secretar de stat, care este și dânsul român, nu susține acest lucru: ca noi, în România, să avem aceleași drepturi ca și străinii în privința utilizării drumurilor naționale și cei care utilizează aceste drumuri să poată cumpăra rovignetă, să achiziționeze rovigneta respectivă și să achite taxa în funcție de durata de utilizare a drumurilor naționale.

Mi se pare că este un lucru elementar. Celelalte aspecte legate de consecințele în plan financiar le putem discuta. Dar, așa cum ați remarcat din toate comunicatele Guvernului din ultimele zile, s-au încasat la bugetul statului venituri mult mai mari decât cele estimate pentru acest an, iar pentru 2006 se prevăd creșteri însemnate ale veniturilor la bugetul statului. Deci nu va fi în dificultate Guvernul României dacă românii pot să-și achiziționeze rovignetă pe 7, 30 de zile sau alt interval de timp pentru care au nevoie. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc, domnule senator. Mai dorește cineva? Doamna Maria Petre.

 
 

Doamna Maria Petre:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi, pentru că a fost o solicitare expresă a domnului vicepreședinte... sau președinte...

 
 

Domnul Claudiu Tănăsescu (din sală):

Președinte.

 
 

Doamna Maria Petre:

... președinte al Comisiei economice, iertați-mă...

 
 

Domnul Claudiu Tănăsescu:

Președinte.

 
 

Doamna Maria Petre:

... președinte... pentru a discuta în acest moment un punct de pe ordinea de zi care era mai departe și pentru că din intervenția reprezentantului ministerului transporturilor am putea avea două abordări, propunerea pe care v-o fac este să mergem mai departe pe procedură.

Riscul major pe care această inițiativă îl conține este acela de a fi în contradicție cu ceea ce am negociat pe capitolul de transporturi și, ca atare, domnule președinte de ședință, Grupul parlamentar al Alianței D.A. vă solicită să mergem mai departe pe procedură și să ne pronunțăm prin respingerea acestei inițiative legislative. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc. Din partea guvernului, microfonul 9.

 
 

Domnul Septimiu Buzașu:

Deci "nepregătit" înseamnă că nu am acele materiale, nu că subiectul și informațiile pe care vi le-am furnizat nu sunt corecte. Dar vă pot dovedi, după ce voi primi materialele, că propunerea legislativă care este avansată, în sensul că a ajuns deja la Camera Deputaților, Cameră decizională, cuprinde exact aceleași prevederi și ea a fost retrimisă din plen la comisie pentru ceea ce am invocat mai înainte: deci o încălcare a angajamentului luat de români, de România, în anul 2002, în care spuneam negru pe alb că "transportatorii români plătesc anual această rovignetă".

Discuția trebuie să se poarte, pe acest subiect, cu toate propunerile legislative, ca să nu avem mai multe inițiative care să vizeze același subiect și să avem decizii diferite pentru același subiect.

Mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Din partea Grupului parlamentar P.R.M., domnul senator Bindea.

 
 

Domnul Liviu-Doru Bindea:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Modul de abordare a acestei probleme este, evident, diferit, dar are, totuși, conotații identice pe unele elemente.

S-a arătat aici de către domnul ministru că există și un alt proiect, care a fost retrimis din plen către Comisia economică, industrii și servicii, pentru a se avea în vedere observațiile Guvernului.

Aceleași observații s-au făcut și la acest proiect de lege. În consecință, cred că cea mai judicioasă - subliniez, judicioasă - soluție ar fi retrimiterea și a acestui proiect la aceeași comisie, Comisia economică, industrii și servicii, pentru ca cele două proiecte să fie tratate împreună și din prevederile lor să rezulte un proiect care să rezolve și observațiile pe care Guvernul le are astăzi, aceasta însemnând, evident, o recunoaștere a justeței fondului abordat de acest proiect de lege, dar am înțeles că și cel existent.

În consecință, conchid prin formularea solicitării de retrimitere a acestui proiect de lege la Comisia economică, industrii și servicii, pentru cele ce am spus anterior.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Din partea Grupului parlamentar UDMR, domnul senator Puskas. Microfonul 2.

Aveți cuvântul.

 
 

Domnul Puskas Valentin Zoltan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Într-adevăr, UDMR a avut o inițiativă, mai multe inițiative, care au venit pe rând și au fost comasate. Deci, aceste prevederi care sunt în discuție astăzi sunt, într-adevăr, cuprinse în cele comasate, dar tocmai pentru a ajunge la o soluție cât mai echitabilă, există două posibilități.

Eu știu că această inițiativă legislativă este la Camera Deputaților deja. Haideți să-i dăm drumul, să meargă și această inițiativă la Camera Deputaților și acolo, împreună, să fie discutate, pentru că, dacă o retrimitem la comisie, nu rezolvăm nimic. Nici noi nu știm acum în ce formă se află propunerea legislativă a UDMR, de aceea, ar fi bine ca la Camera decizională, Camera Deputaților, să se ia o decizie, cunoscând și aceste probleme expuse de Grupul parlamentar PRM.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Am înțeles. (Domnul senator Bindea solicită cuvântul.)

Nu... Nu... Vă rog frumos, domnule senator... O să supun la vot propunerea dumneavoastră. (Domnul senator Bindea insistă să i se acorde cuvântul.)

Vă rog frumos. Microfonul 2.

Domnul senator Bindea.

 
 

Domnul Liviu-Doru Bindea:

Mulțumesc, domnule președinte.

Eu am făcut propunerea, ca urmare a consultărilor, acum, în pripă, sigur, cu domnul secretar de stat și, întrebându-l unde este celălalt proiect, mi s-a spus că este trimis la comisie. De aceea am solicitat ca să se întâlnească acolo. Acum înțeleg, din ceea ce a spus domnul senator Puskas, că nu este la comisie, ci este la Camera Deputaților. Atunci, evident, soluția cea mai potrivită, cea mai judicioasă este să o trecem de aici și ele să se întâlnească la Camera Deputaților, pentru ca acolo, unde este acel proiect, să se întâlnească și să se realizeze un proiect unitar.

De aceea, dacă, într-adevăr, este la Camera Deputaților, îmi retrag prima propunere și solicit să-l trecem și să se întâlnească cele două proiecte la Camera Deputaților.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Mulțumesc, domnule senator.

Dacă nu mai sunt alte luări de cuvânt, o să supun la vot raportul de respingere al Comisiei economice, industrii și servicii.

Votând "da", sunteți pentru respingere, votând "nu", sunteți pentru inițiativă.

Stimați colegi, vă rog să luați loc și să votați.

Vă rog să votați. (Pe tabela de vot este înscris: nu - 27; abțineri - 1; da - 29.)

Stimați colegi, o să repetăm votul, dar vă rog să votați. Avem cvorum.

Stimați colegi, vă rog să votați în acest moment.

Cu 45 de voturi pentru, 28 împotrivă și 2 abțineri, raportul de respingere a fost adoptat.

Prin urmare, legea va merge ...

Din sală: Liste, vă rugăm.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Liste pentru liderii de grup.

Legea va merge mai departe, la Camera Deputaților.

 
Adoptarea proiectului de Lege privind aprobarea plății cotizației anuale ce decurge din calitatea României de stat - participant la Acordul multilateral de bază privind transportul internațional pentru dezvoltarea Coridorului Europa - Caucaz - Asia, semnat la Baku, la 8 septembrie 1998.

Revenim la pct.4 de pe ordinea de zi - proiectul de Lege privind aprobarea plății cotizației anuale ce decurge din calitatea României de stat-participant la Acordul multilateral de bază privind transportul internațional pentru dezvoltarea Coridorului Europa - Caucaz - Asia, semnat la Baku, la 8 septembrie 1998.

Din partea Guvernului, domnul secretar de stat Septimiu Buzașu.

Microfonul 9.

Aveți cuvântul.

 

Domnul Septimiu Buzașu:

Vă supunem aprobării plata cotizației ce decurge din calitatea României de stat membru TRACECA, participant la Acordul multilateral de bază privind transportul internațional pentru dezvoltarea Coridorului Europa - Caucaz - Asia.

Pentru anul 2005 se aplică schema finanțării mixte: 85% din sumă, de către Uniunea Europeană, 15% din sumă, de către statele participante la Acordul de bază, în părți egale.

Conform acestui mod de calcul, România trebuie să plătească 7000 euro, cotizația pentru anul 2005.

Mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc mult.

Din partea Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, domnul senator Vosganian.

Microfonul 7.

 
 

Domnul Varujan Vosganian:

Domnule președinte,

Având în vedere cele de mai sus, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a hotărât, în unanimitate, să adopte raport de admitere, fără amendamente.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc mult.

Stimați colegi, vă rog să luați loc. Urmează dezbateri generale.

Dacă nu sunt luări de cuvânt, vă reamintesc că avem un raport favorabil, fără amendamente, și supun votului dumneavoastră atât raportul, cât și proiectul de lege.

Stimați colegi, urmează să votăm. Vă rog să luați loc.

Vă rog să votați, stimați colegi. (Pe tabela de vot este înscris: nu - 6; abțineri - 5; da - 55.)

Din sală: Avem cvorum.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Avem cvorum, într-adevăr, dar nu înțeleg de ce nu votează colegii. (Domnul senator Mircea Cinteză solicită cuvântul.)

Domnul senator Cinteză. Microfonul 2.

Și domnul senator Eckstein, după aceea.

 
 

Domnul Mircea Cinteză:

Domnule președinte de ședință,

V-aș ruga să ne informați de ce nu se aplică în mod unitar Regulamentul de către președinții de ședință, pentru că, în mod normal, domnul președinte al ședințelor precedente, domnul președinte Văcăroiu, ne-a explicat: se face cvorum, după care, fiecare este liber să voteze sau să nu voteze. Nu trebuie să apară un total de 60 de voturi. Fiecare este liber să nu voteze. Când unul din liderii grupurilor parlamentare consideră că nu mai este cvorum, se reface această strigare, dar nu este posibil ca, la fiecare ședință, să se aplice altfel legea.

V-aș ruga foarte mult să...

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Este corect ce spuneți și așa voi face, numai că am vrut să nu fie discuții în sală.

Domnul senator Eckstein.

 
 

Domnul Eckstein Kovacs Peter:

Pentru același lucru am dorit să intervin.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Mulțumesc mult.

Secretarii mă informează că avem cvorum, deci proiectul de lege a fost adoptat cu 55 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă și 5 abțineri.

 
Adoptarea proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 159/2005 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte și pentru aprobarea cotizației anuale ce decurge din calitatea României de observator la Comitetul Transporturilor Maritime al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru perioada ianuarie - decembrie 2005, precum și pentru anii următori în care România va mai primi statutul de observator în cadrul Comitetului Transporturilor Maritime al OCDE.

Trecem la pct.5 de pe ordinea de zi - proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.159/2005 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte și pentru aprobarea cotizației anuale ce decurge din calitatea României de observator la Comitetul Transporturilor Maritime al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru perioada ianuarie - decembrie 2005, precum și pentru anii următori în care România va mai primi statutul de observator în cadrul Comitetului Transporturilor Maritime al OCDE.

Din partea Guvernului, aveți cuvântul, domnule secretar de stat. Microfonul 9.

 

Domnul Septimiu Buzașu:

România a primit pentru 2005 statutul de observator în cadrul Comitetului Transporturilor Maritime al OCDE.

Luând în considerare că neplata contribuției financiare ar putea duce la neprimirea de către România, pentru anii următori, a acestui statut, vă propunem aprobarea plății cotizației pentru 2005 și pentru anii următori în care România va primi statutul de observator.

Mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Mulțumesc și eu.

Din partea Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, domnul senator Vosganian.

 
 

Domnul Varujan Vosganian:

Domnule președinte,

Comisia a întocmit raport de admitere, în unanimitate, fără amendamente.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Mulțumesc mult.

Dezbateri generale. Sunt luări de cuvânt? Nu sunt.

Stimați colegi, urmează să votăm.

Vă reamintesc că avem un raport favorabil, fără amendamente.

Drept urmare, supun votului dumneavoastră și raportul, și proiectul de lege.

Vă rog să votați, stimați colegi.

Cu 57 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 5 abțineri, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Respingerea propunerii legislative privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării contractării de abonamente la Internet (votul final).

Trecem la pct.6 de pe ordinea de zi.

Aici avem de dat votul final la raport și votul final pe propunerea legislativă privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării contractării de abonamente la Internet.

Vă reamintesc că avem de-a face cu un raport de respingere. Este vorba de o lege ordinară.

Stimați colegi, supun votului dumneavoastră raportul de respingere.

Stimați colegi, vă rog să votați.

Cu 41 de voturi pentru, o abținere și 14 voturi împotrivă, raportul de respingere a fost adoptat.

Din sală: Liste, vă rugăm.

 

Domnul George Sabin Cutaș:

Liste pentru liderii de grup.

 
Dezbaterea și respingerea propunerii legislative pentru modificarea 0rdonanței Guvernului 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile și instituțiile publice.

Trecem la pct.7 de pe ordinea de zi - propunerea legislativă privind modificarea Ordonanței Guvernului nr.80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile și instituțiile publice.

Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.

Din partea Guvernului, domnul secretar de stat Cătălin Doică.

Microfonul 10.

 

Domnul Cătălin Doică - secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice:

Mulțumesc, domnule președinte, dar este inițiativa unui grup de senatori.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Îmi cer scuze. Invit inițiatorii. Domnul senator Funar, întâi.

Îmi cer scuze, domnule secretar de stat.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Mă bucur că ați ținut seama de conținutul propunerii noastre legislative și ați luat-o înaintea inițiatorilor.

Doamnelor și domnilor senatori,

Venim în fața dumneavoastră cu o propunere care vizează modificarea Ordonanței Guvernului nr.80/2001, în sensul de a mări cifra la care să se poată raporta consiliile locale și consiliile județene în ceea ce privește achiziționarea de autoturisme.

Prin textul actual al Ordonanței Guvernului nr.80/2001 au fost stabilite limitele maxime privind numărul de autoturisme care pot fi achiziționate de către autoritățile locale.

Din realitatea din teren, în urma propunerilor și solicitărilor venite din partea multor primari și președinți de consilii județene, noi am venit cu această propunere legislativă, care vizează majorarea cu 2 autoturisme a limitei maxime pe care s-o aibă în vedere autoritățile locale, atunci când decid numărul de autoturisme, începând cu data de intrare în vigoare a acestei legi.

De pildă, consiliile comunale, primăriile din comune au dreptul, în momentul de față, la un singur autoturism. Așa cum cunoașteți, sunt comune care au 10 - 15 sate, împrăștiate pe o rază de 30 - 40 de km. Cu un singur autoturism nu se pot rezolva problemele curente și atribuțiile pe care le au primarul, viceprimarul și consilierii locali.

In cazul comunelor, noi am propus ca limita maximă să fie urcată la trei autoturisme. Mai departe, la propunerea primarilor și în funcție de bugetele locale, fiecare consiliu local rămâne să decidă dacă mai achiziționează unul sau cel mult două autoturisme. La fel, am mers cu același raționament până la nivelul Consiliului General al Capitalei, care să aibă dreptul la maximum 10 autoturisme. Mulțumim și sperăm să-i ajutați pe cei care își desfășoară activitatea în primării și consilii județene.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Din partea Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, domnul senator Vosganian. Microfonul nr.7. Aveți cuvântul.

 
 

Domnul Varujan Vosganian:

Domnule președinte,

Având în vedere și argumentele prezentate de către Guvern, Comisia a hotărât cu 4 voturi pentru și 3 voturi împotrivă să întocmească raport de respingere.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc mult, dar nu am apucat încă să dau cuvântul Guvernului, așa că din partea Guvernului, domnul secretar de stat Doică. Microfonul nr.10. Aveți cuvântul.

 
 

Domnul Cătălin Doică - secretar de stat în Ministerul Finanțelor:

Mulțumesc, domnule președinte.

Deci, Guvernul nu susține promovarea propunerii legislative pentru următoarele considerente: potrivit prevederilor alin.1 prim al art.5 din Ordonanța Guvernului nr.80/2001, consiliile locale și județene aplică normativele de cheltuieli pentru dotarea cu autoturisme, precum și pentru consumul de carburanți prevăzut în anexă, cu încadrarea în cheltuielile bugetare aprobate. De asemenea, potrivit alin.5 al aceluiași articol, se pot aproba alte normative de dotare atât cu autoturisme, cât și cu consumuri de carburanți, lunare, prin hotărârea Guvernului, pe baza unor justificări fundamentate. Ca atare, suntem de acord și susținem raportul Comisiei, așa cum a fost întocmit. Mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc mult. Dezbateri generale. Domnul senator Funar.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Dacă-mi permiteți, înainte de a interveni, probabil, alți colegi senatori, deputați la dezbateri generale, să intervin în calitate de coinițiator. Este o adevărată aberație ceea ce susține domnul secretar de stat. Eu cred că Guvernul României are de lucru sau ar trebui să aibă de lucru. Încearcă să-și facă de lucru din ceea ce am înțeles, din intervenția domniei-sale, ca pentru fiecare comună, oraș, municipiu din România să scoată câte o hotărâre de Guvern. Dacă comuna X vrea să-și mărească de la unu la două autoturisme parcul, interesant de spus, parcul este egal cu un autoturism, cum este acum, trebuie să se adreseze Guvernului, care trebuie să se întrunească și să scoată o hotărâre de Guvern. Am impresia că suntem la casa de nebuni, dacă punem astfel problema. Cum este posibil să pretindem și să acceptăm un asemenea raționament, să se scoată 7000 de hotărâri de Guvern în 2006 pentru a cumpăra câte un autoturism în plus, când stă la îndemâna noastră, utilizând cadrul legal, să dăm posibilitatea autorităților locale să cumpere unul sau două autoturisme în plus și să nu împovărăm ordinea de zi a Guvernului, care are de lucru acum cu epidemia de rujeolă.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc, domnule senator. Domnul senator Dinescu. Microfonul nr.1.

 
 

Domnul Valentin Dinescu:

Domnule președinte.

În susținerea acestei inițiative legislative, doresc să spun doar că, atunci când un anumit proiect legislativ, care pornește din partea Partidului România Mare, trebuie atacat numai de dragul de a fi atacat, ne prevalăm de autonomia locală. Când nu ține varianta cu autonomia locală și când tocmai în baza autonomiei locale venim în susținerea unui proiect legislativ, apare Guvernul, care spune că este nevoie de hotărâre de Guvern. Apropo de ce se spunea adineauri, pe chestiune de procedură ce-i drept, nu putem judeca la nesfârșit aceleași situații cu unități de măsură diferite. De aceea, subscriu punctului de vedere potrivit căruia argumentația Guvernului nu stă în picioare, pentru că tocmai asta își propune inițiativa legislativă, să dezvolte bazele autonomiei locale și rog pe colegi să voteze, în consecință, pentru respingerea raportului.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc, domnule senator. Dacă alți colegi mai doresc să ia cuvântul? Dacă nu, vă reamintesc că avem de a face cu un raport de respingere. Votând cu da, sunteți pentru respingere, votând cu nu, sunteți pentru susținerea inițiativei.

Stimați colegi, vă rog să votați.

Vă rog să votați.

Cu 43 voturi pentru, 2 abțineri și 21 voturi împotrivă, raportul de respingere a fost aprobat.

Listă pentru liderii de grup.

 
Dezbaterea și respingerea propunerii legislative privind plantarea de pomi fructiferi pe marginea drumurilor naționale, județene și comunale.

Trecem la punctul 8 de pe ordinea de zi. Propunere legislativă privind plantarea de pomi fructiferi pe marginea drumurilor naționale județene și comunale.

Din partea inițiatorului, domnul senator Stan. Microfonul nr.8. Aveți cuvântul, domnule senator

 

Domnul Petru Stan:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Acest proiect de lege a fost mult mediatizat în sens negativ, dar cu totul nejustificat. Toate categoriile de drumuri din România arată foarte rău: bălării, spini, scai. Este o rușine să treci pe drum, de multe ori. Să vezi străinii uitându-se în stânga și dreapta, și fotografiind. Este o mare satisfacție să mergi pe șosea, să vezi pomi fructiferi, pomi înfloriți sau pomi cu fructe. Am văzut mulți turiști străini oprind pe drum la Bistrița, la Alba, între Alba și Aiud, oprind și mâncând fructe. Plantele purifică aerul, absorb noxele. Am întâlnit ziariști, care spuneau că fructele sunt poluate, deoarece sunt pe marginea drumului, dar ei nu cunosc nutriția plantelor și fenomenul de fotosinteză. Pomii sunt buni și pentru perdele de protecție a drumurilor, preîntâmpină înzăpezirea, pentru combaterea eroziunii solului, acolo unde este pantă. Am calculat că pe șoselele din România s-ar putea cultiva, pe cele 80 mii km drumuri naționale județene, 100 mii ha de pomi. Tot patrimoniul României are 226 mii ha. Chiar cu o producție scăzută ar asigura consumul întregii populații din zona rurală și o mare parte a zonei urbane. Sunt cele mai ecologice fructe, nefiind poluate, nu trebuie stropiri. Se pune problema unde să plantăm acești pomi. Este adevărat, am văzut pomi plantați chiar pe marginea drumului, ceea ce nu este permis. Dar trebuie să recunoașteți că de la șanțul care este pe marginea drumului, aparțin drumului încă trei metri de teren. Deci loc suficient să plantăm pomi, fără drept de apel. Nu mai poate combate nimeni în acest sens. În legătură cu cheltuielile, se spune că nu avem bani, ceea ce nu este adevărat. Din fondul de perdele de protecție, pentru că acești pomi pot fi și perdele de protecție, din fondurile de ajutor social, care se dau în fiecare comună la sute de oameni, se pot asigura fonduri și putem să plantăm acești pomi. Sigur acțiunea va dura 5-10 ani. Deci, în 10 ani se pot planta acești pomi. Și de ce să spunem că nu se practică în lume? De ce să nu fim noi exemplu în lume cu asemenea pomi, plantați pe marginea drumului. Nu cred că este ceva rău. Vă mulțumesc și sper să votați acest proiect de lege, care este și ușor de realizat, este și benefic pentru țară. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc și eu, domnule senator. Din partea Guvernului, domnul secretar de stat Septimiu Buzașu. Microfonul nr.9.

 
 

Domnul Septimiu Buzașu - secretar de stat în Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului:

În acest domeniu există reglementări. Există o instrucție de plantații, care este aplicată de Compania Națională de Autostrăzi și în funcție de necesități, se întocmesc programe anuale care sunt bugetate pentru executarea acestor lucrări. Este adevărat că, conform Legii nr.82/1998 de aplicare a Ordonanței nr.43/1997 privind regimul drumurilor, există doi metri, zona drumului, dincolo de buza exterioară a șanțului sau, în funcție de configurația terenului, poate chiar și mai mult. Problema este că nu există acte de proprietate la Compania Națională de Autostrăzi pentru această zonă, care a fost retrocedată sau cedată, cu titlu de proprietate, agricultorilor. Deci, în foarte puține situații există această zonă unde se pot planta. În rest, așa cum apare precizat în proiect, fiindcă inițiatorii au folosit o sintagmă "pe marginea drumurilor", această sintagmă fiind imprecisă și chiar în contradicție cu dispozițiile legale invocate, putem să spunem că este o chestiune care afectează siguranța traficului rutier. Pentru că, după cum știți, cele mai grave accidente de circulație sunt cele cu impact cu copacii de pe marginea drumului. Să nu uităm chiar accidentul recent de la Slobozia.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc. Din partea Comisiei, domnul senator David, la dezbateri generale. Microfonul nr.6, domnule senator.

 
 

Domnul Gheorghe David:

Mulțumesc,domnule președinte,

Este un raport comun al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și al Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare plantarea de pomi fructiferi pe marginea drumurilor naționale, județene și comunale în perioada 2006 - 2015. Pentru protejarea pomilor fructiferi, plantați de-a lungul drumurilor naționale, județene și comunale, inițiatorii propun ca furtul și/sau distrugerea pomilor fructiferi să constituie infracțiune și să fie aspru pedepsită. Vreau să fac precizarea că au avizat negativ Comisia pentru sănătate publică și Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. De asemenea, cele două comisii au dezbătut această inițiativă legislativă. În urma dezbaterilor s-a dat un raport de respingere cu 14 voturi pentru și un vot împotrivă și o abținere. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc și eu. Intrăm în secțiunea de dezbateri generale. Domnul senator Daea a fost primul. Microfonul nr.4.

 
 

Domnul Petre Daea:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Astăzi, în Senatul României, pe ordinea de zi, în dezbatere și aprobare, acest proiect de act normativ este o inițiativă a unui coleg pe care eu îl respect, având în vedere preocuparea pentru un domeniu extrem de important al țării. Sigur, acest program, definit ca fiind ușor, frumos și interesant, mie mi se pare extrem de complicat și de complex, motiv pentru care și în comisie am stăruit mult pe aspectele tehnice ale acestui program, gândindu-mă de fiecare dată la răspunsul la întrebarea: cum, în ce fel și ce putem obține de la acest program? Evident, nu trebuie, în sinea lui, să-l atacăm în toate intimitățile, să zicem, ale proiecției, dar mi se pare, din analiza pe care noi am făcut-o, că este un proiect care acum nu poate să treacă prin Senatul României. O spun aceasta cu părere de rău, vizavi de inițiativele opoziției, care de fiecare dată ele găsesc sprijin doar la opoziție. Am spus-o și o repet, îmi pare extraordinar de rău că logica nu ne leagă în procesul de legiferare al Senatului. Dar pentru a fi pe aceeași linie a interesului pentru a face acte bune, care să poată să fie puse în practică și, mai cu seamă, să dea roade, având în vedere obiectivele pe care ni le proiectăm, în condițiile în care facem un asemenea demers juridic, noi considerăm că acest proiect de act normativ, nu poate în această perioadă, datorită complexității mari, pentru că eu, aici, nu vreau să intru din punct de vedere tehnic în miezul problemei, am discutat-o, erau prevăzute și speciile. Este greu să cresc într-o zonă anume, printr-un act normativ, să pui să se planteze nucul, când el nu are ce căuta acolo.

Este chestiune care trebuie abordată cu mai multă temeinicie, motiv pentru care socotesc că actul normativ nu-și găsește astăzi votul pentru aceste zone.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Domnul senator Terinte. Microfonul 3.

 
 

Domnul Radu Terinte:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

70% din decesele care se înregistrează pe șosele se datorează impactului cu arborii. Acestea sunt statisticile oficiale ale Poliției de circulație.

Al doilea lucru, un studiu făcut de Universitatea Agronomică din Iași arăta foarte clar că fructele și plantele de pe marginea șoselelor au o concentrație de hidrocarburi foarte mare, așa încât nu văd cine ar avea curajul ca să consume asemenea fructe.

Deci, cu alte cuvinte, efectiv, legea nu-și găsește rostul.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc mult.

Domnul senator Funar. Microfonul 2.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor senatori,

Românii spun că la agricultură și la fotbal se pricep toți. Astăzi am constatat că nu e chiar așa, mai ales în privința agriculturii.

Am constatat cu stupoare că domnul secretar de stat se opune propunerii noastre legislative pentru că noi nu am definit marginea drumului și, în al doilea rând, se opune propunerii legislative pentru că dacă vor fi plantați pomi pe marginea drumurilor, atunci aceștia riscă să constituie obstacole pentru vitezomani.

După raționamentul dânsului, poate că este al Guvernului, ar trebui să fie rași Carpații, pentru a nu se lovi avioanele de munți și așa mai departe. Putem duce raționamentul mai departe, dar am văzut că aceasta este gândirea Guvernului.

În concepția actualului Guvern ar trebui să fie tăiați toți pomii de pe marginea drumurilor pentru a nu mai avea accidente de circulație. Accidentele sunt cauzate nu de arborii sau pomii fructiferi de pe marginea drumurilor, ci sunt cauzate, în principal, de nerespectarea regulilor de circulație și, mai ales, datorită vitezei excesive.

M-a surprins neplăcut, de data aceasta, colegul nostru și fostul ministru al agriculturii, domnul senator Daea, care consideră că nu acum este momentul potrivit pentru a trece la plantări. Probabil, vor veni alți români după noi și vor planta.

Domnia-sa, specialist cunoscut și apreciat în țară, se plânge de complexitatea lucrării de plantat pomi fructiferi. Probabil că programul încărcat pe care-l are nu i-a permis să citească ampla noastră propunere legislativă în care am menționat că se lasă la latitudinea autorităților locale, în colaborare cu specialiștii din agricultură, să stabilească speciile de pomi care se vor planta, inclusiv exemplul dat de domnia-sa cu nucul, se vor planta nuci acolo unde stabilesc specialiștii.

Așa cum foarte bine a subliniat domnul senator Stan, un cunoscut și apreciat inginer agronom, cu rezultate de excepție în agricultura românească, prin aplicarea propunerii noastre legislative, sunt șanse să se dubleze suprafața cultivată cu pomi fructiferi în România.

La fel și domnul senator Terinte se plângea de accidentele în cazul plantării acestor pomi fructiferi, creșterea numărului de accidente.

De asemenea, domnia-sa este îngrijorat de efectele negative, aprecia dânsul, ale noxelor asupra fructelor care s-ar obține în anii care vin.

Permiteți-mi să-l informez că, în Republica Moldova, deci, pe sfântul pământ românesc, probabil că ați remarcat și dumneavoastră, domnule președinte de ședință, la fel și ceilalți colegi care au făcut drumuri la Chișinău, și nu la Budapesta, unde se bate cărarea de un an de zile de când dumneavoastră sunteți la putere, în Republica Moldova, aproape, pe toate marginile drumurilor sunt plantați pomi fructiferi și, mai ales, nuci.

Din câte am aflat, Republica Moldova exportă în Italia, cel puțin, o sută de mii de tone de miez de nucă pe an. Și nu se plâng italienii, și nici alți europeni de noxele din fructele importate din Republica Moldova.

Problema de fond este, domnule președinte, doamnelor și domnilor senatori, dacă vrem să contribuim la rezolvarea acestei probleme sau nu vrem.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Mulțumesc și eu, domnul senator.

Domnul senator David.

 
 

Domnul Gheorghe David:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor senatori,

Avem o inițiativă legislativă care... Cu tot respectul pentru colegii care au inițiat-o, aș vrea să le spun totuși câteva lucruri pentru care această inițiativă poate că nici nu trebuia să ajungă în Senat. Cu tot respectul pe care încă o dată îl spun.

Și aș porni de la art.1 în care se precizează că în majoritate trebuie să fie pe marginea drumurilor nuci, specie de nuc. Specia de nuc nu poate să fie plantată oriunde, pe orice teren în lume. Sunt anumite condiții unde poate să crească și, chiar dacă am încerca să plantăm, nu o să avem nici un fel de rezultat pentru că nu merge oriunde. Să introducem așa ceva mi se pare totuși puțin anormal.

În al doilea rând, orice fel de specii de pomi pe marginea drumurilor, față de cele argumentate mai înainte și de domnul senator Daea și de domnul senator Terinte, nu pot să fie luate în calcul din mai multe motive. Probabil că atunci când ne uităm la o asemenea inițiativă ne gândim numai la partea frumoasă a lucrurilor, așa cum vedem pe o alee, de o parte și de alta, pomi frumos înfloriți.

Este adevărat că este frumos, însă trebuie să ne gândim la mai multe aspecte ale acestora, în afara faptului că nu se poate din punct de vedere al proprietății, dacă vreți. Nu ai cum să faci pentru că, chiar dacă ai avea de o parte și de alta trei metri, în rest, sunt proprietăți. Nu putem să facem aceste plantații vizavi de alte proprietăți. Ne obligă legea la o anumită distanță.

Deci, nu este posibil.

Cu alte cuvinte, în practică, acest lucru nu este posibil.

Și să obligăm Guvernul să facă așa ceva, nu văd nici o soluție prin care Guvernul să poată să gândească așa ceva.

De aceea, domnilor colegi, cred că ar trebui să ne oprim aici.

Nu avem cum să fim de acord cu asemenea inițiativă legislativă. Nu are argumente și nici în practică nu poate să fie transpus acest lucru. Dacă dorim să facem și să finanțăm, sunt de acord cu acest lucru, sunt programe, sunt proiecte, sunt oameni care doresc acest lucru, să facem plantații adevărate pe care să le putem și folosi, inclusiv specii de nuci, acolo unde merg și, într-adevăr, în final, să culegem și roadele. Dar nu vom putea opri pe nimeni să nu distrugă pomii pe marginea drumurilor. Oricât am face noi sau am pune pe cineva să păzească, nu avem cum.

În al doilea rând, ceea ce a spus domnul senator Terinte este foarte adevărat. Și vă rog să rețineți măcar acest aspect. Vedeți câte probleme avem cu sănătatea oamenilor, sănătatea copiilor, în ultimul timp. Și din acest punct de vedere, orice poamă din acești pomi fructiferi, din aceste zone, nu sunt sănătoase pentru că există o poluare frecventă, permanentă în aceste zone și să nu mai vorbesc de faptul că cine ar putea să întrețină asemenea plantații pe un drum atât de lung, să spunem așa, și cu ce bani, și de unde.

De asemenea, ar fi probleme cu bolile, cu dăunătorii. Și ne facem singuri probleme.

Cred că este bine să ne oprim, nu putem să fim de acord cu această inițiativă legislativă.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc, domnul senator.

Două minute, domnul senator Crețu și, în final, drept la replică, domnul senator Daea.

Microfonul 3, vă rog.

 
 

Domnul Ovidiu Teodor Crețu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Datorită unor gospodari pricepuți care au administrat județul Bistrița-Năsăud în urmă cu 15 ani, majoritatea - aș putea spune - drumurilor sunt flancate de pomi fructiferi, în special meri.

Vreau să vă spun că, în conformitate cu statisticile din România, noi, bistrițenii, nu suntem nici mai bolnavi și nici mai accidentați decât dumneavoastră, ceilalți.

Numărul de accidente de mașină din județul Bistrița-Năsăud nu este mai mare ca în alte județe similare, ca număr de populație. Mai mult, toți vizitatorii pe care îi avem, din sudul României, în special, ne laudă pentru ceea ce avem pe marginea drumurilor.

În concluzie, nu cred că argumentele de sănătate sau de accidente pot să fie aduse în această discuție și cred că ar fi mai cinstit și mai corect să spună că: nu avem bani la buget, nu ne permitem acest lucru, de aceea, vom vota împotrivă.

Eu îi rog pe colegii din grup, suntem un grup mare și de aceea sunt și vederi diferite, să voteze pentru acest proiect de lege.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc și eu.

Un minut, drept la replică, domnul senator Daea.

Microfonul 4.

 
 

Domnul Petre Daea:

Chiar mai puțin de un minut.

Eu îl prețuiesc foarte mult pe domnul senator Funar. Aș vrea să-i spun dumnealui, cu tot respectul pe care i-l port, că am avut timp suficient să citesc o lege în patru articole care, după un calcul sumar, ar însemna tot cam patru minute.

Deci, în bugetul meu de timp, în preocuparea mea ca senator există loc și pentru acest proiect de lege sau a fost loc pentru acest proiect de lege.

De aceea, vreau să rețineți doar că rămân la aceeași părere pe care, încă o dată, nu vreau să o dezvolt din foarte multe motive, lesne de înțeles pentru oamenii care pătrund cu mintea acolo unde originea biologică ne împinge să gândim și să acționăm în consecință.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc și eu.

În final, dau cuvântul inițiatorului.

Domnul senator Petru Stan, aveți cuvântul.

Microfonul 8.

 
 

Domnul Petru Stan:

Domnilor senatori,

Domnul senator Crețu a spus un mare adevăr.

În județul Bistrița, nici populația nu moare, nici nu are durata de viață mai scurtă decât în alte județe. Nu există cercetări. Nu știu ce cercetări s-au făcut la Iași. Nu sunt poluate fructele de pe marginea drumului. Reziduurile din fructele de pe marginea drumului... degeaba vă faceți cruce domnule senator...

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă rog să faceți liniște, stimați colegi.

 
 

Domnul Petru Stan:

Eu am luat legătura inclusiv cu Institutul de Cercetări pentru Protecția Plantelor. Nu există așa ceva. Fructul are coajă, are un strat de ceară, nu pătrunde nici un fel de hidrocarbură prin coaja de fruct. Nu există așa ceva.

În legătură cu părerea ministerului, referitor la sintagma "marginea drumului" că ar fi imprecisă, păi, sigur, va veni Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și o va stabili că doar nu o să se planteze pomul chiar pe marginea drumului. Se va planta dincolo de șanț, la distanța maximă de drum.

Cu afectarea traficului de circulație este absurd. Păi, așa se poate intra în toți parapeții de pe autostradă, de pe șoselele în pantă! Nu există așa ceva. Noi conducem mașina ca să dăm în pom cu ea?

Fondurile sunt minime. Se pot asigura. Pot munci sute de oameni care nu au ce lucra și primesc ajutorul social. Nu există nici un motiv să nu facem această acțiune. Comparați județul Bistrița-Năsăud și al județ din sudul țării, să vedeți cum arată județul Bistrița-Năsăud, ca o floare, restul, ca o țigănime, în alte județe... (rumoare în sală)... unde nu există preocupare serioasă.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Stimați colegi, vă rog să faceți liniște.

Vă mulțumesc, domnule senator.

Vă reamintesc, stimați colegi, că avem de-a face cu o lege organică, de aceea, v-aș ruga să luați loc.

Urmează să votăm.

Vă reamintesc că avem raport de respingere la această inițiativă legislativă, comisia a întocmit raport de respingere.

Vom vota mai întâi raportul.

Votând cu "da", sunteți pentru respingerea inițiativei.

Votând cu "nu", sunteți pentru inițiativă.

Stimați colegi, vă rog să luați loc.

Stimați colegi, votăm raportul.

Vă rog să luați loc.

Vă rog să votați, domnul Chelaru.

47 de voturi pentru, 3 abțineri și 16 voturi împotrivă.

Supun votului dumneavoastră propunerea legislativă.

Vă reamintesc că este vorba de o lege organică.

Stimați colegi, vă rog să votați.

Cu 47 voturi pentru, 19 voturi împotrivă și 3 abțineri....

Vă rog să votați!

Cu 47 voturi împotrivă, 19 voturi pentru și 3 abțineri, proiectul de lege a fost respins.

Din sală: Listă!

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Liste pentru liderii grupurilor parlamentare, vă rog.

 
Dezbaterea și respingerea propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române.

Trecem la punctul 9 din ordinea de zi, propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române.

Din partea inițiatorilor, domnul academician Eugen Simion, vă rog.

Din sală: Inițiatorul nu sunt în sală!

 

Domnul George Sabin Cutaș:

Nu este inițiatorul, așa este, dar înțeleg că au fost chemați, din păcate nu au răspuns invitației. (Discuții în sală.)

Din partea comisiei, domnul Varujan Vosganian, microfonul 7, vă rog.

 
 

Domnul Varujan Vosganian:

Am să dau cuvântul colegului meu, pentru că eu sunt deja foarte vorbit în dimineața asta.

 
 

Domnul Ivan Cismaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Mulțumesc, domnule președinte al comisiei.

Doamnelor și domnilor colegi,

Comisia pentru învățământ, știință și tineret împreună cu Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital au întocmit raport comun de respingere pe baza unor considerente pe care aș vrea să vi le citesc destul de succint.

Schimbarea modului de calcul a indemnizațiilor ar conduce la o majorare a indemnizațiilor cu circa 55% în cazul membrilor titulari și 72% în cazul membrilor corespondenți, ai membrilor onorifici, creștere ce nu poate fi susținută.

Un al doilea motiv este majorarea indemnizațiilor la trei salarii medii brute pe economie, care ar genera o discriminare în comparație cu indemnizația de un salariu mediu pe economie pe care o vor primi membrii titulari ai Academiei de Științe Medicale.

Vreau să vă spun că și în discuția purtată cu domnul președinte al academiei, domnul profesor Eugen Simion, dumnealui a susținut punctul de vedere pe baza unor elemente de foarte mult bun simț privind această dreptate care trebuie făcută în rândul colegilor de același grad.

Mulțumesc foarte mult.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Mulțumesc și eu, domnule senator.

Domnule academician, microfonul 8, aveți cuvântul, vă rog.

 
 

Domnul Eugen Simion - președintele Academiei Române:

Doamnelor și domnilor senatori,

Vă mulțumim întâi că ne-ați invitat.

Doream să facem unele precizări, întâi și întâi vreau să mulțumesc senatorilor și deputaților care au inițiat acest proiect în dorința de a albi puțin pâinea membrilor Academiei Române, totuși, gândindu-ne mai bine, ne-am dat seama că propunerile sunt exagerate, ținând seama de starea economiei românești.

Noi suntem de acord cu concluzia la care a ajuns comisia, cu o mică rezervă, referința noastră nu este Academia de Științe Medicale, pentru că aceea este o organizație profesională, Academia Română este Academia Română.

Referința noastră este intelectualitatea românească, salariul unui profesor universitar, salariul unui profesor de liceu, salariul unui intelectual oarecare, de aceea pentru a nu sfida societatea românească, am căzut de acord că este corect să amânăm acest proiect, deocamdată să nu-l susținem și poate altă dată, când economia va fi puternică, să revenim asupra lui.

Dar, doamnelor și domnilor senatori, vreau să vă atrag atenția, totuși, asupra unui lucru foarte important care privește Academia și cercetarea.

Dacă noi suntem oameni corecți față de intelectualitatea românească și, în special, față de noua generație, vreau să vă spun ceva, ceea ce nu știți, un tânăr cercetător, astăzi, care vrea să pătrundă într-o disciplină oarecare, este plătit cu 3-4 milioane lei.

Vă rog să vă imaginați, în condițiile vieții românești, un eminent tânăr născut la Bârlad sau la Turda, care vrea să facă cercetare într-un institut de excelență la București. Nu poate! Părăsește locul după o săptămână sau după o lună, salariile cercetării de performanță, cum este cercetarea în Academia Română, sunt înghețate de foarte mult timp.

Noi nu suntem atât de numeroși încât să ieșim pe stradă și să facem presiuni, noi suntem mai puțini, suntem o cercetare de excelență și aș dori foarte mult ca dumneavoastră, Senatul, să fiți sensibilizați în această privință.

Noi ne întrebăm zilnic, și gazetele, și dumneavoastră, oamenii politici, de ce tinerii nu vin în cercetare, iar dacă vin, de ce pleacă în altă părți? De aceea pleacă, nu poate să trăiască astăzi cu 3-4 milioane un om de 23 de ani care își pregătește doctoratul și vrea să devină un om de performanță.

Aș dori să vă sensibilizez asupra acestui aspect și, poate, un proiect de inițiativă, în acest sens, ar cădea foarte bine.

Și, încă un lucru, în două propoziții, vreau să mulțumesc Senatului pentru sprijinul pe care ni l-a dat anul trecut sau la începutul acestui an, nu mai știu, în privința publicării în facsimile a manuscriselor lui Eminescu.

Vă dau o vede bună, este prima dată când fac publică această veste, acum un an, la 15 ianuarie, ziua lui Eminescu, ne lăudam și sărbătoream apariția primului volum din manuscrise, vreau să spun că la 15 ianuarie 2006 vom lansa al VI-lea volum.

Am reușit un lucru care mie mi se pare foarte important și foarte onorant pentru națiunea română. Vă mulțumesc foarte mult.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc și eu, domnule academician.

Dezbateri generale.

Invit la microfon pe domnul senator Varujan Vosganian, microfonul 7, vă rog.

 
 

Domnul Varujan Vosganian:

De fapt, aș vrea să fac o completare la motivațiile noastre, există în acest proiect de lege, dincolo de prevederile privind indemnizațiile academicienilor, câteva prevederi care nu pot fi, după opinia noastră, susținute: una care are în vedere eliminarea limitării la două mandate a unui academician, a președintelui Academiei, și probabil că asta naște abuzuri, dar cea mai neplăcută, după părerea noastră, este cea care interzice, la anumite voturi, academicienilor peste 80 de ani sau academicienilor care au domiciliul în străinătate să participe la vot. Am vrut să atrag atenția asupra acestor lucruri.

De asemenea, sunt de acord cu domnul președinte al Academiei că, dacă dorim cu adevărat să ajutăm Academia și cercetarea, poate că nu am găsit calea cea mai potrivită dacă am proceda la sporirea indemnizațiilor.

Mă bucur că am găsit la colegii noștri receptivitate și am majorat cu 35 miliarde bugetul Academiei pe 2006, dar, într-adevăr, rămâne această chestiune pe termen lung că, din păcate, meseria de cercetător începe să devină a doua meserie, pentru că nimeni nu poate să supraviețuiască numai cu ceea ce primește ca cercetător și atunci când a fi cercetător devine un hobby ca pescuitul sau ca plimbatul cu bicicletă, nu cred că pentru vigoare națiunii noastre este cea mai bună cale.

Mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Mulțumesc și eu domnului senator.

Domnul senator Theodorescu, microfonul 3, vă rog..

 
 

Domnul Emil Răzvan Theodorescu:

Eu vreau să mulțumesc colegilor parlamentari care s-au gândit la noi, la membrii Academiei, dar vreau să spun și eu, deși știu că există păreri contrarii între colegi, că este un picuț exagerat în momentul de față să ni se mărească nouă indemnizațiile.

Sigur, nu ați auzit de multe ori asemenea lucruri din gura unui academician, a domnului Eugen Simion sau din gura altui academician, a mea, dar, într-adevăr, sigur cei 171 de români care sunt aleși în Academia Română merită mult, dar dacă ne referim la ceea ce este astăzi în România, voi spune că cele 17 milioane pe care le primesc eu, ca academician, ca indemnizație, este suficient pentru momentul de față.

Știu că sunt colegi care în afara Academiei gândesc altfel și le mulțumesc pentru reverența pe care o fac Academiei.

Vreau să subliniez încă o dată, ceea ce a spus aici colegul meu și președintele eu, Eugen Simion, cercetarea este în suferință, acolo ar trebui să facem o inițiativă, banii ar trebui să se ducă în zona aceea.

Și, încă o dată, apropo de ceea ce spunea domnul Vosganian, sunt de acord cu ceea ce susținea, dar vreau să adaug ceva, cu puțină impertinență, și vă rog să nu mi-o luați în nume de rău: nici o inițiativă legislativă a nici unui parlamentar nu ne poate spune nouă cum să ne organizăm în interiorul Academiei, care este o instituție absolut autonomă, nu numai cea mai importantă, din punct de vedere intelectual al României, chestia cu academicienii, cu 80 de ani, cu cei din afară... asta este treaba noastră și am ruga ca niciodată, nici un parlamentar să nu se gândească să ne facă ordine în curtea noastră.

Vă mulțumesc și vreau să mulțumesc colegilor, inclusiv colegilor de partid care s-au gândit la acest lucru.

Înțeleg că a fost un gând foarte curat și bun, dar este puțin exagerat pentru momentul de față în ceea ce ne privește pe noi, pe membrii Academiei.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc și eu, domnule senator.

Domnul senator Hașotti, vă rog, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Puiu Hașotti:

Domnule președinte al Academiei Române,

Doamnelor și domnilor,

Voi fi foarte succint. Astăzi, în plenul Senatului, Academia a dat o lecție prin vocea domnului președinte al Academiei și prin vocea domnului academician Răzvan Theodorescu.

Spuneam, a dat o lecție asupra manierei în care trebuie să se comporte cetățenii acestei țări.

Eu sunt impresionat și le mulțumesc, într-adevăr, până acum, nimeni nu a spus public, nu că nu ar merita mai mult, dar că nu trebuie să primească mai mult, dat fiind condițiile generale ale României de astăzi.

Cred că exemplul domniilor-lor ar trebui să fie preluat de categorii sociale numeroase și cred încă o dată că exemplul pe care l-au dat academicienii astăzi în plenul Senatului, în frunte cu președintele Academiei Române, trebuie să le dea de gândit.

Înainte însă de aceasta, îmi pare rău, domnule președinte al Academiei că ați asistat la o dezbatere care a arătat încă o dată că, din păcate, în Senat sunt și dezbateri sterile, cu subiecte puerile.

Vă mulțumesc. (Discuții în sală.)

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc mult, domnule senator.

Domnul senator Mihăescu, microfonul 1, vă rog.

 
 

Domnul Eugen Mihăescu:

Domnule președinte de ședință,

Aș vrea să vă spun un lucru, poate că este momentul acum să luăm și noi un exemplu după ruși, în special de la Academia Rusă și fostă sovietică, academicienii au fost ținuți așa cum trebuie să fie ținuți niște academicieni, chiar lui Saharov, în momentul în care era chinuit, nu i s-a tăiat indemnizația de la Academie.

Dacă un milițian, care astăzi se cheamă chestor general, are 80 milioane, eu cred că o indemnizație de 17 milioane pentru niște oameni care trăiesc, să lăsăm falsa modestie de-o parte, nu este pentru mine, nu asta mă interesează, nu din indemnizația de la Academie trăiesc și prefer să o dau eu și să ajut cu ea pe cine trebuie.

În al doilea rând, sigur că Academia se administrează singură. Cred însă că, și aici trebuie să învățăm de la Academia Franceză, în momentul în care un președinte cum este Eugen Simion este limitat la 4 ani, Academia trebuie să îl facă secretary perpetuer ori președinte perpetuer.

Adică de ce să nu facem chestia asta și de ce să limităm ca la oamenii politici două mandate?

Sigur că asta trebuie rezolvat în Academie, dar falsa modestie mi se pare deplasată, pentru că asta atinge niște oameni în vârstă pentru care cele 17 milioane sunt extrem de puține pentru ce au făcut ei pentru România.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc și eu, domnule senator. Domnul senator Crețu, vă rog.

 
 

Domnul Ovidiu Teodor Crețu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte al Academiei Române,

Doamnelor și domnilor colegi,

Ceea ce am auzit aici face cinste încă o dată Academiei Române, însă sunt absolut împotriva părții din inițiativă care era o ingerință a noastră, a politicului în problemele interne.

Din acest punct de vedere, este clar, nu trebuie să ne amestecăm, dar partea cealaltă, cu retribuirea, eu cred că este o rușine și pentru noi, și pentru toți românii ca un academician să primească undeva la nivelul a 500 de euro, în timp ce sume imense din bugetul statului se duc pe lucruri de nimic.

Domnule președinte, eu fac propunerea ca proiectul să fie retrimis la comisie, să se vină cu amendamente, să putem face amendamente astfel încât să se anuleze partea de ingerințe în problemele organizatorice, iar partea de retribuție să fie votată.

Acum, dacă am vota le-am vota pe amândouă, pentru că nu sunt amendamente și, din acest motiv, v-aș ruga să supuneți la vot retrimiterea la comisie.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc și eu, domnule senator.

Ați auzit chiar cuvântul domnului președinte, prin care a spus, cu toată modestia, că nu susține această inițiativă. Deci, nu văd de ce am retrimite la comisie. (discuții și vociferări în sală)

 
 

Domnul Ovidiu Teodor Crețu:

Domnul președinte nu este inițiator. Din păcate, constat că același lucru este și cu inițiatorii, nu sunt anunțați să vină, domnule președinte. Probabil că ei ar fi susținut acest lucru. Cred că este important să dăm oamenilor, atâta timp cât sunt în viață, și respectul din punctul acesta de vedere.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc.

Alte puncte de vedere?

Donul senator Gheorghe Funar.

După aceea, doamna senator Doina Silistru.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte al Academiei Române!

Domnule președinte de ședință,

Onorat Senat.

Ne bucură faptul că este adus în fața noastră acest proiect de act normativ. Regretăm că dintre numeroșii inițiatori ai propunerii legislative, nu știu din ce motive, nu se află în sală pentru a susține propunerea.

Noi, cei din Partidul România Mare, considerăm că propunerea inițiatorilor în ceea ce privește salariile acordate sau indemnizațiile - corect termenul este de indemnizație pentru membrii Academiei Române - sunt de mizerie.

Ascultându-vă, pe cei care v-ați adresat plenului de la microfoanele Senatului, mă gândeam și făceam o comparație cu alte salarii acordate altor cetățeni ai României. Probabil că puțini dintre dumneavoastră cunosc că guvernatorul Băncii Naționale a României are un câștig pe lună în jur de un miliard de lei. Un alt cetățean, prințul Duda de Hohenzollern, chipurile, pentru a face lobby în vederea aderării României la Uniunea Europeană, are, în acest an, 700 de milioane de lei pe lună. Comparați cu un academician. Dânsul este un actor. Ilegal i s-a dat gradul de colonel activ al armatei române. Mai ia bani și de la armata română. Comparați-l cu un academician.

Apoi, nu am nimic, îi prețuim pe juriști, e bine că au câștiguri, undeva, de la 50 de milioane de lei până la 135 de milioane de lei pe lună. Comparați-i cu un membru al Academiei Române.

Luați, doamnelor și domnilor senatori, sumele care au fost date celor disponibilizați. Oameni în jur de 40 - 45 de ani au fost disponibilizați, probabil pe considerente politice sau ținând seama de aplecarea lor politică, din diverse ministere, li s-au dat între 500 și 200 de miliarde de lei, la 40 - 45 de ani, să părăsească posturile. În afară de acest lucru, primesc multe alte avantaje materiale.

Comparându-le pe acestea cu cele ale academicienilor, spuneam că aceste indemnizații pentru membrii Academiei Române sunt de mizerie.

Noi vom veni - în ipoteza în care nu se acceptă această propunere legislativă - cu un alt proiect care să coreleze indemnizațiile academicienilor cu ale altor persoane și altor profesii, dintre care unele le-am menționat.

Am constatat, doamnelor și domnilor senatori, că actuala guvernare are un dispreț total față de cultură și adevărații intelectuali din această țară. Vă exemplific această afirmație cu o comparație pe care am făcut-o între bugetele Academiei Române pe 2006 și ale Institutului Cultural Român:

  • La salarii, la Institutul Cultural Român, se prevede o creștere de 50% față de acest an, 2005, că suntem la final;
  • La salarii de merit, creșterea, la Institutul Cultural Român, este de 205,88%, la Academia Română - 105,82%;

Deci, se dublează salariile de merit la Institutul Cultural Român.

  • Indemnizațiile de conducere, la Institutul Cultural Român, cresc cu 156,25%, la Academia Română doar 107,52%;
  • Sporul de vechime, la Academia Română, este prevăzut să crească, anul viitor, cu 102,19%; la Institutul Cultural Român - cu 189,97%.

Vă rog să fiți atenți la alte cifre, la alte sporuri:

  • La Academia Română creșterea este de 145,62%, la Institutul Cultural Român - 840%.

Deci, de mai bine de 8 ori cresc alte venituri ale membrilor Institutului Cultural Român.

Ore suplimentare:

  • La Academia Română - 105,65%, la Institutul Cultural Român și-au prevăzut 533,33%, o creștere de 5 ori față de acest an.

Fondul de premii este prevăzut să crească, la Institutul Cultural Român, cu 175%, față de 128,65% la Academia Română.

Vă rog să rețineți alți indicatori:

  • La indemnizații de delegare - și este vorba de Academia Română, o scădere față de anul acesta - este prevăzut, în anul viitor, 73,73%; la Institutul Cultural Român indemnizațiile de delegare cresc cu 225%.
  • La deplasări în străinătate - ne reprezintă Academia Română - li s-au acordat fonduri sub nivelul anului 2005, respectiv, 98,83%, comparativ cu acest an, pe când la Institutul Cultural Român deplasările în străinătate cresc cu 583,33%.

(discuții și vociferări în sală)

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă rog să faceți liniște!

Domnul senator Funar...

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Mă apropii de final, domnule președinte.

Credeam că am în fața mea un intelectual, care nu va ajunge niciodată membru al Academiei Române , pentru că nu-i convine indemnizația.

Este vorba despre distinsul senator Puiu Hașotti.

Mă apropii de final, doamnelor și domnilor senatori.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă rog frumos, domnule senator, să nu mai dialogați cu sala! (discuții și vociferări în sală)

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Rugați să nu mă mai provoace, domnule președinte.

Închei cu protocolul și reprezentarea, să vedeți de cât bun simț a dat dovadă președintele Academiei Române și distinșii colaboratori ai domniei-sale din conducerea Academiei.

Fondul de protocol și reprezentare este prevăzut să scadă față de acest an, fiind de 72,14%.

Cei de la Institutul Cultural Român și-au dublat fondul de protocol - 200% pentru anul viitor.

Am făcut, doamnelor și domnilor senatori, o comparație și în ceea ce privește cheltuielile de personal pe salariat la Academia Română și la Institutul Cultural Român.

La nivelul unui an, la Academia Română - 21.468 de lei, față de 30.520 de lei la Institutul Cultural Român.

Deci, nu trebuie să fii academician, ci trebuie să te cheme Patapievici sau altfel, să-ți bați joc de neamul românesc, să-ți bați joc de Eminescu, de cultura română și ești plătit bine.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Domnule senator...

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte de ședință, permiteți-mi să închei cu o apreciere la adresa actualului Guvern al României, care, prin proiectele de lege pe care vi le-am prezentat, încurajează nonvaloarea și politica de migrație a valorilor autentice din România. (aplauze)

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc.

Am ascultat puncte de vedere din partea tuturor grupurilor parlamentare. (discuții și vociferări în sală)

Domnul senator Ion Iliescu.

 
 

Domnul Ion Iliescu:

Eu aș vrea să susțin o propunere care s-a făcut, să detașăm problemele legate de indemnizația academicienilor de problemele care țin de structuri organizatorice și de statutul Academiei Române. Nu este cazul ca prin lege să ne interferăm în treburile care sunt reglementate prin statut. Și, din tot acest proiect, să reținem un singur lucru, care cred că este corect: este vorba de un număr restrâns de oameni, sunt oameni consacrați printr-o viață legată de știință, numărul lor nu depășește 100.

Am promovat, cu ani în urmă, mărirea salariilor profesorilor universitari și a fost bine, ea a fost primită și ca o discriminare, pentru că, în același timp, au rămas cu salarii foarte mici cadrele didactice inferioare: lectori, asistenți și așa mai departe. În știință, în cercetare, iarăși, este situația existentă.

Știm că resursele bugetare sunt limitate, dar cred că este un act de dreptate ca, pentru cele câteva zeci de academicieni, să prevedem o mărire a acestei alocații și să se rezume toată inițiativa legislativă la majorarea indemnizațiilor pentru academicieni.

De aceea, propunerea care s-a făcut pentru ca inițiativa legislativă să fie retrimisă la comisie și să se revină cu o singură propunere: majorarea indemnizațiilor pentru academicieni. Eu aș susține cu căldură o asemenea propunere. (discuții și vociferări în sală)

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Domnul senator Puiu Hașotti. Microfonul nr.2.

Propun, stimate colege și stimați colegi, să stopăm aici dezbaterile.

 
 

Domnul Puiu Hașotti:

Domnule președinte, stimate colege și stimați colegi.

Într-adevăr, trebuie să ne gândim foarte serios la indemnizațiile academicienilor. Cred, însă, că acesta este un proiect legislativ. Noi nu-l putem separa în două, să respingem articolele referitoare la organizarea Academiei Române și să adoptăm pe cele referitoare la... (discuții și vociferări în sală)

Numai o secundă... Vreau să fac o propunere.

...pe cele referitoare la indemnizații.

Iată de ce, în loc să continuăm dezbaterile, în loc să retrimitem la comisie, acolo să fie alte dezbateri, să se vină cu un proiect care s-ar putea să nască discuții, eu mă gândesc la altceva: mă gândesc ca fiecare grup parlamentar să-și desemneze un membru și, în decurs de o săptămână, două, să depună o inițiativă legislativă referitoare exclusiv la salariile academicienilor. (discuții și vociferări în sală)

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc.

Referitor la propunerea de retrimitere la comisie, vreau să vă reamintesc că termenul de adoptare tacită a acestei inițiative legislative este 21 decembrie. Deci, termenul este foarte scurt pentru a fi modificat.

Domnul senator Liviu-Doru Bindea, vă rog, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Liviu-Doru Bindea:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

În urma modului în care a fost abordată această tematică foarte importantă, hotărâtoare pentru România, este limpede că se desprind cel puțin două concluzii fundamentale: una, că există o parte a proiectului care nu are ce căuta în fața Senatului, Parlamentul nu poate să fie unul dintre diriguitorii modului de derulare a activității interne a Academiei Române , și a doua - aceea care ține de partea materială, de partea de plată a academicienilor, care, fără îndoială, este atributul Parlamentului.

De aceea, cred că este incorect ca noi, astăzi, să ne pronunțăm pentru a se admite, deoarece am avea în vedere, atunci, partea care nu este în atribuțiunile noastre, dar și să o respingem pentru că ne-am pronunța defavorabil față de o situație în care nu cred că există vreun cetățean, indiferent cât de cult sau cât de sărac în această țară, să spună că este un moment nepotrivit pentru a se mări indemnizațiile la academicieni. Deci, chestiunea este superfluă. (discuții și vociferări în sală)

Este evident, n-aș vrea să mai aduc nici un fel de argumente. S-au adus aici argumentele comparative de către domnul senator Funar, dar, repet, nu cred că există un cetățean, chiar și cel mai sărac cetățean, când este vorba, am înțeles, de 171 de academicieni, și cine știe ce înseamnă această instituție, pentru că fiecare dintre dumnealor este o instituție, nu cred că ar putea să trateze o mărire a indemnizațiilor cu aceleași argumente împotrivă cu care le tratează față de orice altă categorie. Aici nu este vorba de o categorie socială, aici este vorba de 171 de instituții, de 171 de universuri culturale și științifice, fără de care România nu poate să existe ca și țară civilizată. Deci, de aceea, argumentele trebuie să fie cu totul altele și nu mi se pare corect ca unitățile de măsură pentru alte categorii sociale să se aducă pentru academicieni, care nu sunt o categorie socială. Repet, fiecare dintre ei reprezintă o instituție distinctă. Reînsumând și propunând soluțiile, am înțeles soluția domnului senator Hașotti și pentru momentul acesta, după părerea mea, nu este procedurală. Este o chestiune care poate fi reținută, într-adevăr, de toate grupurile, dar în momentul acesta noi trebuie să vedem ce votăm. Păi, din moment ce respingem, respingem și partea care ar trebui admisă, din moment ce admitem, am admite și partea care ar trebui respinsă. Cine face această diferențiere? Evident, că numai comisia o poate face și, de aceea consider bună propunerea de retrimitere, unde se va face această diferențiere cu părțile, chestiunile care sunt în competența Senatului de a fi decise și de a fi reînvestit Senatul printr-un nou raport, care va avea în vedere acele chestiuni care sunt de competența Senatului. De aceea, din punct de vedere procedural, oricum am lua toate discuțiile, nu cred că există o altă soluție procedurală decât să se restituie și, de acolo, să se facă reînvestirea Senatului pe componentele proiectului de lege pe care este competent Senatul. Propunerile făcute de domnul senator Hașotti, este în regulă, vor veni la comisie, la segmentele care sunt de competența Senatului și vor putea să îmbunătățească acest proiect în așa fel încât să iasă o lege foarte bună. Permiteți-mi, finalmente, ca eu să nu consider, și-mi cer scuze că îmi permit această chestiune, domnule președinte al Academiei Române, eu nu consider că este un gest de responsabilitate poziția pe care o are Academia Română cu privire la nediscutarea măririi indemnizațiilor, nu cred că poate să fie un gest mare pentru aceste 171 de instituții. Tocmai, repet, pentru că aici nu este vorba de categorii sociale. Deci, eu cred că trebuie ca să fie lăsat Parlamentul să facă o apreciere corectă, în funcție de ceea ce este nevoie, pentru a fi susținute aceste instituții atât de importante în România.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
 

Domnul Liviu-Doru Bindea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Având în vedere, așa cum am spus, că termenul de adoptare tacită este 21 decembrie, îi rog pe președinții celor două comisii să se pronunțe, dacă pot, într-un timp util, refacerea...

 
 

Domnul Varujan Vosganian:

Stimați colegi, aici avem o problemă de natură procedurală și o problemă de fond. Eu mă bucur că de la pomii fructiferi și până la indemnizații, când există posibilitatea unei resurse de natură electorală, avem colegi care nu vor să piardă ocazia, vreau, însă, să vă previn asupra unui lucru: în primul rând, oricât de mulți bani am da ca indemnizație unui academician, e prea puțin față de contribuția sa și, în al doilea rând, aici este vorba de un întreg sistem. Dacă mărim la peste 1000 euro indemnizația academicienilor, nu putem lăsa indemnizațiile de merit la 9 milioane de lei, pentru că acolo e vorba de persoane care în activitatea lor științifică și culturală au avut, de asemenea, o activitate foarte bună, apoi avem Academia de Științe Medicale, Academia de Științe Silvice, avem Academia de Științe Tehnice. A pune o astfel de diferență între diverse categorii... De aceea... (rumoare, discuții)

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Stimați colegi, vă rog să luați loc.

 
 

Domnul Varujan Vosganian:

Stimați colegi, ceea ce vreau să vă spun este că această temă este inepuizabilă, de aceea, dacă dumneavoastră doriți s-o reîntoarcem la comisie, eu cu mare drag sunt de acord să fac asta, vă previn, însă, că vor apărea tot felul de consecințe care decurg din măsurile pe care le luăm. Deci, suntem de acord să reîntoarcem la comisie, dar în condițiile în care Academia Română socotește că nu este corect și că nu avem, oricum, timp de aprobare, până la aprobarea tacită, personal, nu sunt de acord cu întoarcerea la comisie, dar este, desigur, decizia dumneavoastră.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc, domnule senator. Procedură, domnul senator Viorel Ștefan.

 
 

Domnul Viorel Ștefan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dacă aveți amabilitatea să mă urmăriți, aș vrea să fac o observație pe procedură. Iar domnul președinte Vosganian, dacă m-ar urmări, cred că ar fi foarte bine.

Stimați colegi,

Retrimiterea la comisie se face în niște condiții foarte explicite: cu termen și cu obiectiv. Deci, noi, astăzi, putem fixa că se retrimite la comisie și putem, în același timp, să stabilim că acest proiect va fi din nou pe ordinea de zi, chiar luni, în prima zi din săptămâna următoare, iar comisia până luni prezintă raportul modificat, un raport suplimentar în legătură cu eliminarea din text a prevederilor legate de modificarea statutului.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Asta chiar voiam să și propun.

 
 

Domnul Viorel Ștefan:

Susținerea domnului președinte al comisiei de specialitate, că am putea să extindem discuția asupra academiilor nu știu care, nu-și are suport real. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Stimați colegi, eu voiam să vă propun... Având în vedere că săptămâna viitoare - marți și miercuri - sunt comisii, ca cele două comisii să se întâlnească și să aibă raportul miercuri, iar joi să-l repunem în plen.

Vă supun dumneavoastră această propunere de a retrimite la comisie și a avea raportul joi.

Domnule senator Mihăescu, aveți ceva în plus față de ce am propus? Microfonul 1.

 
 

Domnul Eugen Mihăescu:

Domnule președinte de ședință,

Sigur, o trimitem la comisie, eu sunt de acord, dar trebuie discutat ce facem cu cercetarea... Noi am discutat aici numai de indemnizații...

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă rog să veniți cu o inițiativă în acest sens.

 
 

Domnul Eugen Mihăescu:

Păi, nu, dar să înțelegem exact situația. Ne găsim exact în situația când s-a discutat în Parlamentul României o indemnizație pentru Mihail Eminescu, care era muribund în momentul acela, și i s-a dat după ce a murit...

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

S-a înțeles. Vă rog să veniți cu o inițiativă în acest sens.

Stimați colegi,

Supun votului dumneavoastră retrimiterea la comisie, așa cum am spus. Vă rog să votați.

Cu 36 de voturi împotrivă, 3 abțineri și 35 de voturi pentru, propunerea a fost respinsă.

Listă pentru liderii de grup.

Domnule senator Răzvan Theodorescu, am încheiat dezbaterile... Vă rog frumos. Microfonul 3.

 
 

Domnul Răzvan Emil Theodorescu:

Nu-i o problemă de procedură, dar, domnule președinte și stimați colegi, aud sub cupola Senatului, din nou, această punere a semnului de egalitate între Academia Română și instituții profesionale eminamente onorabile, care nu sunt academii. Se numesc academii... Și Academia Cațavencu e academie, și Academia de biliard e academie. Nu vă supărați, există o singură academie a acestei țări și nu există nici un fel de echivalență... Ați avut proba umilității noastre financiare, dar, vă rog, în materie de titulatură, nu uitați că nu există decât o singură academie.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Mulțumesc, domnule senator.

Procedură, domnul senator Funar. Microfonu 2.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Grupul PRM contestă votul. Așa cum ați remarcat, domnule președinte, doamnă și domnule secretari de ședință, nimeni n-a ieșit din sală, nimeni n-a intrat. Rugăm să citiți, domnule președinte, lista. Secretarii să consemneze pe cei care intră în sală și veți constata că au votat persoane care nu sunt în sală. Contestăm lista, domnule președinte.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Ați cerut listă. Aveți răbdare să vedeți lista.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Este incredibil ca, față de Academia Română, cei din mijlocul sălii să fure la vot împotriva Academiei. Protestăm față de această manieră, domnule președinte. Deci, solicităm să lecturați lista, să vă convingeți și dumneavoastră de votul incorect.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc mult.

Vă reamintesc că avem un raport de respingere. Domnul senator Bindea. Microfonul 2.

 
 

Domnul Liviu-Doru Bindea:

Domnule președinte, avem un Regulament care vă obligă, ca la solicitarea care a fost făcută de liderul unui grup parlamentar să luați măsurile care le credeți pentru a verifica și pentru a da o soluție la contestația făcută. După aceea, urmează să discutăm alte chestiuni. S-a contestat votul, domnule președinte. Eu nu știu dacă procedura cea mai potrivită este aceea care vi s-a propus sau este alta. Dar, vă rog foarte mult, la această contestare a votului, dumneavoastră sunteți obligat să luați măsuri, să verificați dacă contestația este sau nu întemeiată și după aceea, putem să discutăm orice alte chestiuni. Altfel, sunteți în afara Regulamentului...

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Domnule senator, am înțeles. Am înțeles, dar s-a contestat înainte de a avea lista. Deci, vă rog frumos să...

 
 

Domnul Liviu-Doru Bindea:

Domnule președinte, nicăieri în Regulament nu spune că votul se contestă înainte sau după... Regulamentul spune că votul se contestă imediat. Nu spune că înainte sau după listă. Deci, până nu verificați și nu vă pronunțați asupra contestației, vă rog să nu mai continuați cu alte acte procedurale parlamentare. Vă mulțumesc. (rumoare, discuții, vociferări)

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

S-a înțeles.

Stimați colegi, vă rog să luați loc. Deci, avem un raport de respingere. Vă reamintesc că este vorba de o lege ordinară și, ca urmare, supun votului dumneavoastră raportul de respingere. Votând cu da, sunteți pentru respingere, votând cu nu, sunteți împotriva respingerii.

Stimați colegi, vă rog să votați. Domnule senator Bindea, s-a supus votului raportul de respingere. Dumneavoastră ați contestat retrimiterea la comisie. (rumoare, discuții) Numai puțin, că suntem în timpul votului. Domnule senator, ați cerut procedură și ați vorbit. Aveți cuvântul, domnule senator.

 
 

Domnul Liviu-Doru Bindea:

Faptul că dumneavoastră îmi tăiați microfonul, nu înseamnă că-mi tăiați și dreptul de a vorbi. Înainte de vot am cerut...

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Nu v-am tăiat nici un microfon. Dumneavoastră v-ați spus punctul de vedere, după care, eu am procedat...

 
 

Domnul Liviu-Doru Bindea:

În numele Grupului parlamentar PRM solicităm pauză pentru consultări. (rumoare, vociferări, discuții)

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

5 minute pauză pentru consultări. Aici, în sală, vă rog.

 
 

- Pauză -

- După pauză -

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Rog liderii de grupuri să invite domnii senatori în sală.

Din sală: Ne trebuie o sonerie.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Senatul nu are.

S-a făcut o propunere și conform Regulamentului, toți liderii de grup trebuie să fie de acord. Înainte de a da cuvântul fiecărui lider de a-și spune poziția vizavi de această retrimitere la comisie, l-aș ruga pe domnul academician Simion să-și spună încă o dată ultimul punctul de vedere. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Eugen Simion - președintele Academiei Române:

Vă mulțumesc.

Doamnelor și domnilor senatori, în primul rând, vreau să spun că reprezentanții conducerii Academiei Române sunt încântați de sentimentele pe care le aveți față de Academia Română și vreau și eu să subliniez că, într-adevăr, Academia Română este una singură și peste două luni de zile împlinește 140 de ani. Este una dintre cele mai vechi instituții.

Între timp, au apărut 1000 de academii. Noi nu le putem stopa, au fost citate aici, dar Academia Română știți și dumneavoastră ceea ce este.

În ceea ce privește problema în sine, aproape m-ați convins, adică m-ați convins că trebuie disociate lucrurile. Într-adevăr, nu știu cine a băgat chestiuni acolo care privesc viața internă a Academiei. Deci observațiile dumneavoastră au fost corecte.

Mi-ați înmuiat puțin, să zic așa, spiritul când ați vorbit de faptul că un membru al Academiei Române are indemnizația pe care o are, în timp ce un polițist dintr-un sat care iese la pensie la 45 de ani, iese la pensie cu 22 de milioane, cum știți, poate, mai bine decât mine.

Eu, după 40 de ani de activitate ca profesor, voi avea o pensie de 5 milioane. Acesta este crudul adevăr. Ca profesor universitar...

Acum, revenind la chestiunea în sine, eu sunt într-o situație puțin dificilă pentru că noi ne-am hotărât să nu acceptăm, inițial, această chestiune privind-o în ansamblu. Dacă dumneavoastră puteți să o disociați și să luați în calcul primul punct, acela privind indemnizația membrilor Academiei, ar fi absurd din partea mea să mă opun ca membrii Academiei să nu mai primească ceva în plus, cum s-a spus aici foarte bine, în raport cu ceea ce reprezintă.

Mai spun un lucru pe care poate nu ar trebui să-l spun. Media de vârstă este de aproape 80 de ani la Academia Română. Oamenii aceștia au nevoie de foarte multe lucruri: medicamente, întreținere și așa mai departe, încât, zău!, nu le-ar strica ceva în plus. Dar noi am judecat... Nu. Nu. Nu Academia Română face politica României, dar am judecat puțin corect în raport cu alte categorii sociale, dar dumneavoastră m-ați convins că, totuși, acolo este elita și că trebuie să o răsfățați puțin.

Dacă puteți, am fi, sigur, de acord, să acceptăm soluțiile pe care dumneavoastră le propuneți.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc, domnule academician. Rog liderii de grup să spună dacă s-a ajuns la o soluție.

Domnul Solcanu, microfonul 3.

 
 

Domnul Ion Solcanu:

Domnule președinte, noi am susținut problema disocierii celor două aspecte din propunerea legislativă și anume art.10 care vizează indemnizația și alte drepturi ale Academiei Române și cel de al doilea aspect care este de organizare și ține de statutul Academiei Române.

Din păcate, nu toți liderii au acceptat această formulă de retrimitere la comisie pentru ca, pe durata a câteva zile, să putem introduce din nou, cu raport suplimentar în plenul Senatului, această propunere legislativă, revizuită în sensul în care spunea și domnul președinte al Academiei Române, academician Eugen Simion.

Ca atare, a apărut o altă propunere și anume aceea de a constitui un grup de inițiativă care să elaboreze o propunere în sensul în care am discutat mai înainte. Fapt pentru care grupul nostru achiesează la această soluție de constituire a unui grup de inițiativă.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Domnul Hașotti. Microfonul 2.

 
 

Domnul Puiu Hașotti:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Procedural vorbind, lucrurile sunt foarte clare din punctul meu de vedere. Plenul a votat împotriva retrimiterii la comisie, plenul a votat în favoarea raportului de respingere, așadar după opinia mea, ceea ce a spus în ultima parte domnul senator Solcanu este cât se poate de corect și eu propun mai mult. Până luni, săptămâna viitoare, sau până marți, liderii grupurilor parlamentare să desemneze - desigur, grupurile care doresc - câte un senator să facă o inițiativă legislativă. Se poate lucra foarte lesne, de vreme ce această chestiune nu are nici un fel de conotație politică. Academia Română este Academia Română.

Prin urmare, sunt de acord cu ceea ce a spus domnul senator Solcanu în ultima parte a intervenției sale: constituirea unei comisii care să promoveze o inițiativă legislativă.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc. Domnul senator Funar, microfonul 2.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor senatori, Grupul PRM nu acceptă constituirea acelei echipe de parlamentari care să vină cu o nouă propunere legislativă. Este o modalitate care nu rezolvă problema.

Noi suntem ceva mai pragmatici și dorim să rezolvăm cât mai rapid problema indemnizațiilor membrilor Academiei Române.

În ipoteza în care s-ar merge pe varianta propusă de liderii Grupurilor PSD și ai Alianței D.A. în cel mai bun caz, din toamna anului 2006 s-ar putea trece la fapte, respectiv la majorarea indemnizațiilor membrilor Academiei Române.

Noi suntem adepții propunerii pe care ați făcut-o și dumneavoastră, domnule președinte de ședință, înainte de pauza pentru consultări, respectiv să fie trimisă această propunere legislativă la comisie pentru a da posibilitatea amânării ei, a eliminării imixtiunilor în ceea ce privește organizarea și desfășurarea activității interne a Academiei Române și menținerea din propunerea legislativă numai a părții cu referire la indemnizații și vom veni cu propuneri de creștere a indemnizațiilor membrilor Academiei Române la nivelul celor de care beneficiază prințul Duda, 700 milioane pe lună. (discuții)

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc, domnule senator. Din păcate, știți foarte bine că Regulamentul spune că atâta timp cât liderii de grup nu sunt de acord să se reia votul pentru a se retrimite la comisie, nu avem ce face și, ca urmare, cred că soluția la care s-a căzut este una dintre cele mai bune.

Sunt alte puncte de vedere din partea Partidului Conservator sau UDMR? Domnul senator Terinte.

 
 

Domnul Radu Terinte:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Și Partidul Conservator este pentru constituirea acestui grup de lucru și eu cred că în regim de urgență se poate soluționa această problemă.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc. Domnul Pete Ștefan, microfonul 2.

 
 

Domnul Pete Ștefan:

Domnule președinte, și noi considerăm că, în faza actuală, nu se mai poate relua votul și suntem de acord cu constituirea acestei comisii de care vorbim.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Doru-Ioan Tărăcilă (din sală):

Procedură.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Procedură. Vă rog, domnule senator Tărăcilă. Microfonul 3.

 
 

Domnul Doru-Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Discutam în pauză cu colegii parlamentari care propuneau o cu totul altă soluție decât cea care s-a degajat în dezbaterile din Senat.

Ca o primă chestiune, eu nu cred că este ultimul cuvânt al domnului președinte al Academiei Române, Eugen Simion. Bănuiesc că poate fi ultimul cuvânt spus în ședința plenului Senatului de astăzi.

Motiv pentru care, împreună cu colegul Vasilescu, discutam în pauză dacă soluția propusă în plen este cea corectă, de retrimitere la comisiile sesizate în fond, respectiv Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și Comisia pentru învățământ.

Vă rog să observați că proiectul de lege, propunerea legislativă, viza câteva chestiuni care țin de statutul Academiei și al academicienilor, motiv pentru care vă reamintesc, stimați colegi, că, de regulă, toate inițiativele legislative care au vizat statutul unei profesii, care au vizat organizarea și funcționarea unui organism indiferent de ce natură, au fost date în competența Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunități și validări.

Ca să ieșim din impasul care s-a creat azi în plen, noi vă propunem o soluție de compromis, domnule președinte, să sesizați pentru un raport suplimentar Comisia juridică de numiri, disciplină, imunități și validări, în chestiunile ce vizează statutul, iar noi ne angajăm ca, până la ședința de joi, să prezentăm acest raport suplimentar. Este nefiresc de ce la această lege nu a fost sesizată și Comisia juridică de numiri, disciplină, imunități și validări pentru raport în fond.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Cu tot respectul, domnule senator, știți foarte bine că nu aici este locul și momentul pentru a se propune astfel de soluție. În Biroul permanent, de fiecare dată când se discută repartizarea pe comisii, președintele fiecărei comisii este prezent. Dacă nu s-a cerut la vremea respectivă, este tardiv în momentul acesta.

 
 

Domnul Doru-Ioan Tărăcilă:

Nu este tardiv. Dați-mi voie să vă contrazic, cu tot respectul pe care îl port unui vicepreședinte al Senatului, să vă reamintesc că Biroul permanent nu face altceva și nu are competența legală, regulamentară și constituțională decât să ordoneze dezbaterile în Senat și să propună plenului, iar cel care dispune este exclusiv plenul.

Motiv pentru care, domnule președinte, faptul că un coleg prezent sau absent la ședința Biroului permanent nu a solicitat ca o comisie să fie sesizată în fond, acest lucru nu răpește plenului posibilitatea să mandateze oricare dintre alte comisii, orice altă comisie deci să prezinte un raport pe fond sau un raport suplimentar.

Cererea pe care eu o formulez - în urma discuțiilor cu colegi senatori - este regulamentară, motiv pentru care vă rog să o supuneți votului plenului Senatului. Cu o singură condiție, să și vrem să rezolvăm această problemă.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Doru-Ioan Tărăcilă:

Pentru că, în rest, plângeri pe holurile Senatului le fac mulți colegi.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc. Domnul Cârlan, microfonul 2.

 
 

Domnul Dan Cârlan:

Domnule președinte, îmi pare rău. Cred că orice discuție pe acest subiect este inutilă. Plenul Senatului s-a pronunțat pe raportul la această lege. Raportul a primit aviz favorabil prin votul plenului. Nu putem pune în discuție retrimiterea la orice altă comisie sau reînvestirea uneia sau mai multor comisii pentru un nou raport, odată ce plenul s-a pronunțat pe raportul la lege. (rumoare, discuții)

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Doamna Vedinaș, microfonul 2.

 
 

Doamna Verginia Vedinaș:

Domnule președinte al Academiei,

Domnule președinte de ședință,

Dragi și distinși colegi,

Eu vreau, cu îngăduința dumneavoastră, să sintetizez puțin ideile care s-au concretizat în această foarte frumoasă dezbatere care a avut loc azi în plenul Senatului.

O primă idee la care achiesăm cu toții este că Academia este o instituție care înnobilează o națiune și națiunea română în principal.

A doua idee este că se cuvine ca un asemenea statut...

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Doamna senator, ați spus că e procedură.

 
 

Doamna Verginia Vedinaș:

Vă rog să mă lăsați să vorbesc, nu mă întrerupeți.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă rog frumos, dar ați spus pe procedură.

 
 

Doamna Verginia Vedinaș:

Pe procedură este, domnule președinte, veți constata. A doua chestiune este că se impune, și suntem de acord cu toții, mărirea indemnizației membrilor Academiei.

A treia idee care s-a desprins este aceea că acest lucru ar primi o soluție și mai bună dacă un grup de colegi, reprezentanți ai fiecărui partid, și-ar spune punctul de vedere. Eu aș vrea să compatibilizez puțin aceste idei într-o soluție care să elimine ideea de formare acum a unui colectiv care să facă o nouă inițiativă legislativă, care ar însemna să fie supusă dezbaterii în câteva luni și de care să beneficieze membrii academiei peste alte câteva luni.

De aceea, eu vă propun să fiți de acord să valorificăm aceste idei exprimate, să fiți de acord să trimitem raportul la cele două comisii și la Comisia juridică de numiri, disciplină, imunități și validări, iar până când are loc ședința acestor comisii, fiecare partid să-și desemneze reprezentanții care să-și spună punctul de vedere asupra conținutului final al legii. (rumoare, discuții)

Nu cred că se justifică o nouă inițiativă legislativă, nu cred că se justifică tergiversarea soluției asupra căreia suntem cu toții de acord. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc. Domnule Dinescu...

Din sală: Unul de grup... (rumoare, discuții)

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Spuneți-mi și mie... Procedură, un minut. Microfonul 1.

 
 

Domnul Valentin Dinescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, suntem în următoarea situație și fac apel la memoria dumneavoastră, dar și la stenogramă. În momentul în care s-a votat respingerea retrimiterii la comisie a raportului respectiv, noi am contestat votul.

S-a ajuns la concluzia că a fost insuficientă sau nefondată contestația noastră. De aceea, cred că intră în vigoare propunerea făcută de domnul Tărăcilă, să investim Comisia juridică de numiri, disciplină, imunități și validări cu un raport suplimentar, prin hotărârea Senatului. Vă mulțumesc. (rumoare, discuții)

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc. aș vrea să reamintesc și eu colegilor că noi, procedural, am ajuns și am votat raportul de respingere. Îmi pare rău, am votat raportul de respingere, îl aveți aici, distribuit. Vă spun de pe acum: sunt 14 voturi împotrivă, 46 pentru și o abținere. Rețineți că noi am votat raportul de respingere. Acum este tardiv a discuta o retrimitere în altă parte.

 
 

Domnul Valentin Dinescu (din sală):

Nu era cvorum. (rumoare, discuții)

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Deci, eu vă rog frumos. Având în vedere că s-a desprins o soluție în care două grupuri parlamentare mari au spus că vor susține și vor veni cu o inițiativă și un colectiv de lucru. Trei grupuri. Cred eu că asta este soluția. Că mi-e foarte clar că nu vom ajunge la un compromis acceptabil de toată lumea. Din păcate.

 
Dezbaterea și respingerea propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui sprijin financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare.

Vă propun să trecem la pct. 10 de pe ordinea de zi - propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.269/2004 privind acordarea unui sprijin financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare.

Raportul este comun - Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport.

Din partea inițiatorilor, domnul senator Dinescu. Microfonul 8.

Aveți cuvântul.

 

Domnul Valentin Dinescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

În Programul de guvernare 2005 - 2008, la Capitolul XX - "Politica în domeniul tehnologiei informațiilor și comunicații" - se prevede că un rol-cheie vor avea dezvoltarea și utilizarea pe scară largă a tehnologiilor, informațiilor și telecomunicațiilor.

În acest sens, prin Legea nr.269/2004, s-au prevăzut modalitățile privind acordarea pentru elevi și studenți până la vârsta de 26 de ani a unui sprijin financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare.

După aplicarea Legii nr.269/2004 s-a constatat, pe de o parte, că este relativ mic numărul beneficiarilor de ajutoare financiare, iar, pe de altă parte, cei care îi pregătesc pe elevi și studenți, respectiv, dascălii, nu beneficiază de nici un sprijin financiar în vederea achiziționării de calculatoare.

Este cunoscut faptul că salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și din învățământul superior, cu excepția profesorilor universitari, sunt foarte mici pentru a le da posibilitatea acestora să achiziționeze cât mai rapid calculatoare.

De aceea, propunerea noastră legislativă vizează modificarea art.2, care va avea următorul cuprins: "Beneficiare ale prevederilor prezentei legi sunt cadrele didactice din învățământul preuniversitar și universitar", iar art.4 din Legea nr.269/2004 va avea următorul cuprins: "Ajutorul financiar prevăzut la art.3 reprezintă echivalentul în lei a 200 euro pentru un calculator, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii precedente".

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc mult.

Din partea Guvernului, domnul secretar de stat Iosif Köto.

Microfonul 9. Aveți cuvântul.

 
 

Domnul Iosif Köto - secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării:

Mulțumesc frumos.

Guvernul nu susține această propunere, pe baza considerentelor că Ministerul Educației și Cercetării, în prezent, are un program pentru dotarea școlilor cu calculatoare și vom ajunge, mai ales în mediul rural, să avem în toate școlile laboratoare de calculatoare, iar în cadrul Legii nr.269/2004, aproape 28.000 de elevi au beneficiat deja de prevederile acestei legi și considerăm că de aceste prevederi pot beneficia și familiile cadrelor didactice.

Vă mulțumesc frumos.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc și eu.

Din partea comisiei, domnul senator Cismaru. Microfonul 6.

 
 

Domnul Ivan Cismaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Comisia a analizat propunerea legislativă și a găsit de cuviință să acorde un raport de respingere, pe considerentul că, de fapt, prin această propunere, se deturnează esența inițială a legii, când s-a avut ca scop ajutarea, cu adevărat, a elevilor și studenților care provin din familii cu venituri foarte mici. În plus față de aceasta, ținând cont și de ceea ce s-a spus la Ministerul Educației și Cercetării de programul de echipare al școlilor, s-a găsit de cuviință că actuala propunere legislativă nu-și are sensul.

Mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Mulțumesc și eu.

Dezbateri generale. Domnul senator Funar. Microfonul 2.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor senatori,

Grupul parlamentar PRM apreciază eforturile pe care le-au făcut până în prezent Guvernele României, în sensul sprijinirii tinerilor să aibă calculatoare, dar apreciem că s-a făcut prea puțin și, pentru a le da posibilitatea tinerilor români să ajungă la nivelul de dotare, din acest punct de vedere, cu copiii din celelalte țări ale Uniunii Europene, unde posibilitățile materiale ale familiilor sunt cu totul altele, mult mai mari decât la noi, susținem această propunere legislativă și nădăjduim că marea majoritate a senatorilor țin seama de opiniile, de dorințele și așteptările celor care i-au votat și i-au trimis în Senat și îi vor susține pe copiii români.

Mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Mulțumesc și eu.

Domnul senator Dinescu. Microfonul 8.

 
 

Domnul Valentin Dinescu:

Mulțumesc.

Stimați colegi, vă rog să luați act că punctul de vedere al Guvernului este susceptibil de cel puțin două corecturi. În primul rând, motivația potrivit căreia se pot regăsi în prevederile Legii 269/2004 familii de cadre didactice care au și copii beneficiari ai prevederilor acestei legi este viciată de faptul că sunt familii de cadre didactice tinere, până la 26 - 27 de ani, care nu au copii sau care nu au copii care sunt beneficiarii acestei prevederi.

Domnule președinte, înainte de a supune la vot, vă rog să constatați că nu mai suntem în cvorum...

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Rog secretarii să verifice.

 
 

Domnul Valentin Dinescu:

... suntem 61 de persoane în sală, motiv pentru care vă rog să amânați votul pentru o dată pe care o considerați dumneavoastră necesară. (Doamna secretar Paula Ivănescu verifică cvorumul; discuții la masa prezidiului)

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă rog să mergeți să strigați prezența.

Uitați, în momentul acesta, încă doi senatori au intrat în sală. 70 de senatori prezenți avem în momentul acesta.

Deci, avem prezență, domnule senator Dinescu.

 
 

Domnul Liviu-Doru Bindea (din sală):

Procedură, domnule președinte.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă rog, domnule senator Bindea, procedură.

 
 

Domnul Liviu-Doru Bindea:

Având în vedere, domnule președinte, că nu este pentru prima dată când numărătoarea făcută de doamna secretar Paula Ivănescu este îndoielnică, noi vă rugăm să se treacă la numărarea pe listă. (proteste; vociferări)

Nu este prima dată, domnule președinte. (rumoare în sală)

Domnule președinte, deci noi contestăm aprecierea făcută de doamna secretar și, în consecință, vă rugăm să dispuneți să se facă prezența prin strigarea nominală a fiecăruia dintre domnii senatori.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Îl rog pe domnul secretar Mihai Ungheanu să strige prezența.

 
 

Domnul Mihai Ungheanu:

Apel nominal:

- Antonie Ștefan Mihail - prezent
- Apostol Neculai - absent
- Arcaș Viorel - prezent
- Ardelean Aurel - absent
- Arion Viorel - prezent
- Athanasiu Alexandru - absent
- Basgan Ion - prezent
- Berceanu Radu Mircea - absent
- Bindea Liviu-Doru - prezent
- Blaga Vasile - absent
- Bobeș Marin - prezent
- Cazacu Cornelia - prezent
- Câmpeanu Radu-Anton - prezent
- Cârlan Dan - prezent
- Chelaru Ioan - prezent
- Cinteză Mircea - prezent
- Ciornei Silvia - absent
- Cioroianu Adrian Mihai - absent
- Cismaru Ivan - prezent
- Copos Gheorghe - absent
- Cozmâncă Octav - absent
- Crețu Corina - absent
- Crețu Ovidiu Teodor - absent
- Cucuian Cristian - prezent
- Cutaș George Sabin - prezent
- Daea Petre - prezent
- David Cristian - absent
- David Gheorghe - prezent
- Diaconescu Cristian - absent
- Dina Carol - prezent
- Dinescu Valentin - prezent
- Dîncu Vasile - absent
- Duca Viorel Senior - absent
- Dumitrescu Ion Mihai - prezent
- Dumitrescu Gheorghe Viorel - prezent
- Dumitru Constantin - prezent
- Eckstein Kovacs Peter - absent
- Fekete Szabo Andras Levente - prezent
- Filipescu Teodor - absent
- Florescu Ion - prezent
- Flutur Gheorghe - absent
- Frunda György - prezent
- Funar Gheorghe - prezent
- Găucan Constantin - prezent
- Geoană Mircea Dan - absent
- Georgescu Radu Cristian - prezent
- Gheorghe Constantin - absent
- Hașotti Puiu - prezent
- Ilașcu Ilie - absent
- Iliescu Ion - absent
- Ilușcă Daniel - prezent
- Ion Vasile - prezent
- Iorga Nicolae - prezent
- Iorgovan Antonie - absent
- Ioțcu Petru Nicolae - prezent
- Ivănescu Paula Maria - prezent
- Jurcan Dorel - prezent
- Loghin Irina - absent
- Lupoi Mihail - prezent
- Maior George Cristian - absent
- Mardare Radu Cătălin - prezent
- Marinescu Marius - absent
- Markó Bela - absent
- Meleșcanu Teodor Viorel - prezent
- Mereuță Mircea - prezent
- Mihăescu Eugen - prezent
- Mihăilescu Petru Șerban - absent
- Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - prezent
- Moraru Ion - absent
- Morțun Alexandru Ioan - absent
- Neagoe Otilian - absent
- Neagu Nicolae - absent
- Nemeth Csaba - prezent
- Nicolae Șerban - absent
- Nicolai Norica - absent
- Novolan Traian - prezent
- Onaca Dorel Constantin - prezent
- Oprea Mario-Ovidiu - prezent
- Oprescu Sorin Mircea - absent
- Pascu Corneliu - absent
- Păcuraru Paul - prezent
- Păunescu Adrian - absent
- Pereș Alexandru - prezent
- Pete Ștefan - prezent
- Petre Maria - prezent
- Petrescu Ilie - absent
- Popa Aron Ioan - prezent
- Popa Dan Gabriel - prezent
- Popa Nicolae-Vlad - absent
- Popescu Dan Mircea - absent
- Popescu Ionel - prezent
- Popescu Irinel - absent
- Popescu Mihail - prezent
- Prodan Tiberiu Aurelian - prezent
- Puskas Valentin Zoltan - prezent
- Rădoi Ion - prezent
- Rădoi Ovidiu - prezent
- Rădulescu Cristache - prezent
- Roibu Aristide - absent
- Sabău Dan - prezent
- Sârbu Ilie - prezent
- Silistru Doina - prezent
- Simionescu Aurel Gabriel - absent
- Sogor Csaba - absent
- Solcanu Ion - prezent
- Stan Petru - prezent
- Stănoiu Mihaela Rodica - prezent
- Stoica Ilie - prezent
- Strătilă Șerban-Cezar - prezent
- Stroe Radu - absent
- Szabó Karoly Ferenc - prezent
- Șerbănescu Verginia - prezent
- Șerbu Gheorghe Vergil - prezent
- Șereș Ioan Codruț - absent
- Ștefan Viorel - prezent
- Șter Sever - absent
- Talpeș Ioan - absent
- Tănăsescu Claudiu - prezent
- Tărăcilă Doru Ioan - prezent
- Terinte Radu - prezent
- Theodorescu Emil Răzvan - prezent
- Tîlvăr Angel - prezent
- Toma Ion - prezent
- Tudor Corneliu Vadim - absent
- Țâbuleac Mihai - prezent
- Țicău Silvia Adriana - prezent
- Țîrle Radu - absent
- Ungheanu Mihai - prezent
- Ungureanu Vasile Ioan Dănuț - prezent
- Vasilescu Gavrilă - prezent
- Văcăroiu Nicolae - absent
- Vărgău Ion - prezent
- Vedinaș Verginia - absent
- Verestóy Attila - absent
- Voiculescu Dan - absent
- Vosganian Varujan - absent
- Vraciu Jan - prezent

Vă mulțumesc.

Sunt 55 absenți și 72 prezenți.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Numai puțin, doamna Paula Ivănescu s-a înscris înaintea dumneavoastră, domnule Bindea.

 
 

Doamna Paula Ivănescu:

Deci, stimați colegi, aș dori din partea celui care m-a învinuit că fraudez la numărătoare, să primesc scuzele de rigoare. În acel moment, în sală erau 70 persoane. Deci, am numărat foarte bine. Poate alții nu numără bine și nu este neapărat vina lor. Deci, aștept scuze.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Mulțumesc. Domnul Bindea, pe procedură. Microfonul nr.2.

 
 

Domnul Doru-Liviu Bindea:

Domnule președinte,

Rezultatul numărătorii: 72, vine să confirme...

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Domnule Bindea este 82.

 
 

Domnul Doru-Liviu Bindea:

Deci, domnule președinte, 82. De la data la care s-a anunțat, colegii care nu erau în sală, din birouri, au venit cu toții. Eu nu am afirmat că a fraudat doamna secretar numărătoarea. Am spus că nu am încredere într-o numărătoare, care nu poate să aibă decât un mare grad de aproximație, și de aceea am solicitat acest lucru. Deci, nu îmi pot cere scuze pentru lucruri pe care nu le-am afirmat.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc mult.

Stimați colegi, suntem la poziția 10. Dacă la dezbateri generale mai dorește să ia cineva cuvântul. Dacă nu, vă reamintesc că avem un raport de respingere. Legea este ordinară și, ca urmare, vă rog să votați. Deci, raportul este de respingere. Votăm cu da, sunteți pentru respingerea legii. Votăm cu nu, sunteți pentru inițiativă. Vă rog frumos să faceți liniște și să luați loc în bancă, ca să puteți vota. Vă rog să votați.

Deci cu 46 voturi pentru, 2 abțineri și 20 voturi împotrivă, raportul de respingere a fost adoptat. Prin urmare, inițiativa a fost respinsă. Trecem la punctul nr.11 de pe ordinea de zi.

 
Dezbaterea și respingerea propunerii legislative pentru acordarea unor burse de merit pentru stimularea performanței în pregătirea liceală și universitară.

Propunere legislativă pentru acordarea unor burse de merit pentru stimularea performanței în pregătirea liceală și universitară.

Din partea inițiatorului, domnul senator Funar.

Listă la votul anterior pentru liderii de grup.

Domnul senator Funar din partea inițiatorului. Microfonul nr.8.

 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Inițiatorii, mai mulți senatori și deputați ai Partidului România Mare, pornind de la prevederile programului de guvernare, vin în fața dumneavoastră cu o nouă inițiativă legislativă. Spuneam că noi am avut în vedere ce scrie în cărțulia portocalie. În programul de guvernare 2005-2008, la cap.5 "Politica în domeniul educației", Guvernul s-a angajat să asigure în mod efectiv accesul egal și sporit la educație a tuturor cetățenilor țării prin, și între altele se menționează negru pe alb în programul de guvernare, aplicarea unui sistem de burse de studii, ținând cont de performanța școlară. Prin principiile sale educaționale, prin crearea unui nou cadru legislativ și instituțional, precum și prin alocarea resurselor financiare necesare, Guvernul României își propune să reconstruiască sistemul educativ al țării, conform nevoilor cetățenilor, comunităților și societății românești, în concordanță cu evoluțiile europene. "Creșterea calității educației va fi asigurată prin recompense diferențiate, stimulative pentru elevi, studenți și cadre didactice performante" - scrie în programul de guvernare. Față de aceste intenții lăudabile din programul de guvernare, expuse până acum, inițiatorii vă propun doamnelor și domnilor senatori, concretizarea acestora în mod imperativ printr-un proiect de lege de stimulare a performanței în pregătirea liceală și universitară, prin burse de merit pentru elevi și studenți. În acest sens, împreună cu valoroșii senatori și deputați ai Partidului România Mare, vă propunem ca începând din anul universitar 2005-2006 să fie acordate burse de merit în valoare a echivalentului în lei a 60 până la 80 euro pe lună pentru stimularea performanței în pregătirea liceală. Corectez, începând cu anul universitar 2005-2006, se acordă burse de merit în valoare cu echivalentul în lei a 80 până la 100 euro pe lună, pentru stimularea performanței în pregătirea universitară. Ministerul Educației și Cercetării stabilește criteriile în funcție de care se acordă bursele de merit pentru elevi. Senatele instituțiilor de învățământ superior stabilesc criteriile în funcție de care se acordă bursele de merit pentru studenți. Fondurile necesare pentru plata burselor pentru elevi și studenți sunt asigurate din bugetul statului. Ne bucurăm că această propunere legislativă a fost avizată favorabil de către Consiliul Legislativ și așteptăm ca reprezentantul Guvernului, oral, să schimbe punctul de vedere, scris, al Guvernului, care este conservator și nu susține adoptarea propunerii legislative, care se bazează pe programul propriu de guvernare. Mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Mulțumesc și eu, domnule senator.

Din partea Guvernului, domnul secretar de stat Iosif Köto. Microfonul nr.9.

 
 

Domnul Iosif Köto - secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării:

Mulțumesc frumos.

Domnule președinte, stimată asistență,

Eu cred că a accentuat foarte bine domnul senator Funar că avem obligația de a respecta și de a implementa prevederile programului de guvernare și este o prevedere, într-adevăr, foarte importantă pentru a asigura calitatea învățământului, să ținem cont de performanță școlară, cum a afirmat și domnul senator. Dar, ceea ce voi spune reprezintă și poziția Guvernului, socotim o suprareglementare, întrucât și în legislația în vigoare există o serie de acte normative care reglementează acordarea de burse. De exemplu, chiar legea de fond, Legea învățământului nr.84/1995, prevede bursa de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social. Ba, mai mult, avem o serie de hotărâri de Guvern care reglementează acest domeniu, de exemplu, HG nr.445/1997 și 558/1998, care stabilesc criteriile sau cuantumul burselor, iar chiar pentru a stimula performanța școlară, HG nr.34/2003 înființează Centrul Național de Excelență, care acordă astfel de burse pentru merit, sau HG nr.1484/2004, care se referă la bani de liceu. Eu cred că am adus suficiente exemple pentru a susține poziția noastră, că dorim să stimulăm performanța școlară, dar este o suprareglementare, întrucât legile în vigoare sunt în măsură să reglementeze acest domeniu. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc, domnule secretar de stat. Din partea comisiei, domnul senator Cismaru. Microfonul nr.6.

 
 

Domnul Ivan Cismaru:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnilor colegi, este vorba de un raport comun al celor două Comisii pentru învățământ, știință, tineret și sport și pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, care este un raport de respingere. Pe baza considerentelor pe care le-a prezentat reprezentantul Guvernului și având în vedere faptul că există o legislație suficient de bine pusă la punct, adoptarea acestei variante ar însemna o imixtiune în ceea ce înseamnă autonomia universitară și autonomia inspectoratelor școlare. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc și eu. Dezbateri generale? Doamna Vedinaș, microfonul nr.2.

 
 

Doamna Verginia Vedinaș:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Distinși colegi,

Mi-aș îngădui să încerc să vă conving să votați în favoarea acestei inițiative legislative printr-una din multele experiențe pe care le-am întâlnit în județul Bihor, pe care îl reprezint, și prin care am constatat cât de puțin ajutor și, uneori, cât de ineficient este atunci când este cu adevărat nevoie de el. Domnule președinte și dragi colegi, în județul Bihor, am onoarea, pot să spun, să reprezint și un tânăr care a terminat o facultate de protecție a mediului. A terminat-o cu media 10, a primit o bursă la una din marile facultăți din Austria, și-a întocmit dosar pentru bursele Guvernul României și i-a fost respins dosarul pentru că nu avea experiență profesională, în contextul în care el terminase facultatea. În luna iulie își luase licența și în luna august făcuse dosarul și urma să fie primit, pentru că i se acordase oportunitatea de a studia la una din marile facultăți în domeniu. Vă dați seama că a se respinge acordarea unei burse pentru că nu are experiență profesională era o chestiune puerilă, ca să nu spun altfel.

Am încercat prin acest exemplu să vă conving că este un domeniu în care și eu, și colegii mei apreciem că s-au făcut pași, dar, în același timp, și ca mamă, și ca profesor universitar nu pot să nu subliniez și nu puteți să nu fiți de acord cu mine că mai este foarte mult de făcut și că prin această inițiativă legislativă am mai putea să facem un pas.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă mulțumesc și eu, doamna senator.

Dacă mai dorește cineva?

Domnul senator Funar. Microfonul 8. (replică din sală neinteligibilă)

Este inițiator, domnul Frunda.

Vă rog frumos. Inițiatorii au voie să ia cuvântul.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte,

Mă bucur că respectați Regulamentul. Credeam că domnul senator Frunda este începător în Senat și nu-l cunoaște, dar mă îngrijorează faptul că vorbește singur și neprovocat...

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă rog să nu dialogați, domnul Funar.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Mulțumesc, domnule președinte.

L-am provocat ca și domnia-sa să poată să spună ceva în acest domeniu.

Revenind la propunerea noastră legislativă, am rămas neplăcut surprins de afirmația făcută din partea celor două comisii care au redactat raportul și care propun respingerea inițiativei noastre legislative cum că ar fi o imixtiune în activitatea inspectoratelor școlare și a senatelor universitare.

Nu este nici o imixtiune. Dimpotrivă. Noi ne-am gândit să le oferim banii necesari iar dânșii, în limitele pe care noi le-am propus, să decidă care sunt elevii și care sunt studenții care merită aceste burse.

Deci, nu este vorba de nici o imixtiune.

Reprezentantul Guvernului m-a bucurat ascultându-l cu multă atenție, fiind aici, în stânga mea, și nefăcând nici o referire la faptul că Guvernul nu are bani cu această destinație.

Deci, rezultă că bani sunt.

Singurul inconvenient și să-i spunem singura vină pe care ar avea-o inițiatorii propunerii legislative este aceea că vin cu o completare a cadrului legislativ, apreciat a fi suficient de bogat.

Noi nu contestăm cu nimic cadrul legislativ existent. Ne-am bucura să fie aplicat și am venit cu ideea de a îmbunătăți și de a îmbogăți, mai ales, cadrul legislativ și de a pune la dispoziția unităților de învățământ preuniversitar și universitar fondurile necesare pentru acordarea burselor, pentru a materializa prevederea din programul de guvernare.

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Mulțumesc și eu.

Dacă nu mai sunt alte puncte de vedere, vă reamintesc că avem un raport de respingere.

Legea face parte din categoria legilor ordinare.

Drept urmare, vă supun la vot raportul de respingere.

Votând cu "da", sunteți pentru respingerea legii, votând cu "nu", sunteți pentru inițiativă.

Stimați colegi, vă rog să votați.

Cu 44 de voturi pentru, 23 de voturi împotrivă și 3 abțineri, raportul de respingere a fost adoptat.

Listă pentru liderii de grup.

 
Dezbateri asupra propunerii legislative pentru modificarea legii nr. 376/2004 privind bursele private. Ședința se încheie din lipsă de cvorum.

Trecem la punctul 12 din ordinea de zi, propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.376/2004 privind bursele private. (discuții în sală)

Suntem la punctul 12.

Rog inițiatorii, dacă sunt prezenți.

Da, procedură, domnul senator Hașotti.

 

Domnul Puiu Hașotti:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Astăzi, avem pe ordinea de zi la punctele 14, 15, 17 și 18 vot final.

Este stabilit ziua de joi ca zi de vot final pentru o serie de legi.

Din două, una, stimați colegi. Ori trecem acum la votul final și ne încadrăm până la ora 13, ori prelungim programul de lucru. Este decizia plenului.

Prin urmare, dacă nu sunteți de acord să dăm acum votul, în numele grupului pe care-l reprezint, solicit prelungirea programului de lucru și să supuneți votului pe aceasta.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Domnul senator Funar.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Permiteți-mi să-i amintesc distinsului lider al Alianței D.A., domnul senator Puiu Hașotti, care ascultă acum pe alții la telefon sau pe altul, faptul că azi dimineață, la începutul ședinței, și domnia-sa a aprobat programul de lucru până la ora 13.00.

De asemenea, permiteți-mi, domnule președinte de ședință, să-i recomand, la acest sfârșit de săptămână, să pună mâna pe Regulamentul nou al Senatului, să-l citească, să-l învețe și, mai ales, să-l respecte.

Deci, este în afara procedurilor senatoriale, probabil că domnia-sa a rămas și are întipărit în memorie Regulamentul Camerei Deputaților, dar a ajuns în altă Cameră.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Mulțumesc și eu.

Dacă nu mai sunt alte puncte de vedere, vă propun să rămânem la punctul 12 unde eram... (discuții la prezidiu)... Nu au termene pe aprobare tacită... nici 14, nici 15, nici 16...

Domnul Bindea, pe procedură.

 
 

Domnul Liviu-Doru Bindea:

Domnule președinte, s-au formulat două cereri, una, de modificare a programului, și a doua, de amânare a votului pe o altă zi de joi.

Vă rog să lămuriți această chestiune.

Vă rog să constatați, de fapt, înainte de a da drumul la vot, că astăzi suntem în zi de joi, când se votează legile organice.

Această cerere, în consecință, o consider neîntemeiată.

Eventual, ar putea fi reformulată pe o zi de joi în care Alianța are numărul necesar de senatori ca să poată vota legile organice. Atunci, cererea este corectă. (gălăgie în sală)

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă rog frumos.

 
 

Domnul Liviu-Doru Bindea:

În legătură cu a doua cerere, domnule președinte, vă rog să constatați că nu poate să fie primită.

În consecință, după ce veți respinge cele două cereri pentru motivele arătate, vă rog să se continue, în conformitate cu programul votat în dimineața acestei zile.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Domnul senator, aceasta a fost și intenția mea.

După cum ați văzut, pentru că noi am votat ordinea de zi și programul de lucru, eu m-am întors la punctul 12.

Deci, mai avem patru minute ca să discutăm această inițiativă.

Vă rog frumos, inițiatorii, dacă sunt.

Dacă nu sunt, din partea Guvernului, domnul secretar de stat, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Iosif Köto - secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării:

Vă mulțumesc frumos.

Domnule președinte,

Noi considerăm că propunerea e binevenită, că elimină unele bariere de natură birocratică și asigură o relație mai directă între școală și piața forței de muncă, mărește competitivitatea absolventului pe piața forței de muncă.

Guvernul susține această propunere.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Comisia, domnul senator Cismaru.

 
 

Domnul Ivan Cismaru:

Domnule președinte,

Domnilor colegi,

Este vorba de un raport comun al Comisiei pentru învățământ, știință și tineret și sport și al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, care este un raport de respingere, având în vedere că multe din aceste obiective care sunt în această inițiativă legislativă au fost preluate în alte inițiative care au trecut prin Senat și care, bineînțeles, au încercat să reglementeze relația care trebuie să existe între cel care acordă bursa privată și cel care primește bursa privată.

De aceea, am găsit de cuviință că actuala intervenție nu-și mai are sensul și nu mai are subiect.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Domnul senator Dinescu, procedură.

 
 

Domnul Valentin Dinescu:

Domnule președinte,

Dacă vă amintiți, și dumneavoastră, și colegii noștri, în practica pe care noi am instituit-o intra regula ca unul, cel puțin unul din inițiatori să vină să susțină această inițiativă legislativă. Și vă spun și de ce insist asupra acestei chestiuni...

Domnul Hașotti, vă rog frumos... (la prezidiu, domnul senator Hașotti se adresează președintelui de ședință)...

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă ascult...

 
 

Domnul Valentin Dinescu:

Nu mi-am dat seama, scuzați-mă...

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Îmi cer scuze.

 
 

Domnul Valentin Dinescu:

Reiau. Probabil, domnul Hașotti v-a răpit prin franchețea modului domniei-sale de a aborda un dialog.

Deci, domnule președinte, în practica noastră am statuat obiceiul...

(în continuare, domnul senator Hașotti se află la prezidiu)

Domnule președinte, puneți-l la punct pe domnul...

Pe cuvântul meu că mă simt ca într-o sală de circ în care există un singur maimuțoi...

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă rog, continuați.

 
 

Domnul Valentin Dinescu:

Vedeți, sunt eu ridicol deoarece pentru a treia oară trebuie să repet același lucru.

Deci, în practica noastră, am statuat obiceiul ca, cel puțin unul din inițiatori să vină să susțină inițiativa legislativă.

Și vă spun și de ce. Pentru că, dacă vă veți uita pe punctul de vedere al Guvernului, veți observa că este diferit față de ceea ce s-a spus acum.

Deci, ceea ce avem noi în mape este altceva decât ce ne-a spus domnul secretar de stat.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Procedură, domnul senator Iorga.

 
 

Domnul Nicolae Iorga:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Îmi pare foarte rău că trebuie să vă reamintesc, ceasul atomic al sălii Senatului, care e reglat după bătrânul meu Atlantic, și vă garantez că merge bine, arată ora 13.03.

Vă mulțumesc.

Programul s-a terminat.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Domnule senator, este adevărat, numai că eu voiam să supun la vot, dacă nu erau observații. Și încheiam ședința aici.

Deci, dacă sunt dezbateri generale pentru acest punct.

Domnul senator Puskas, tot pe procedură.

Microfonul 2.

 
 

Domnul Puskas Valentin Zoltan:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte,

Înainte ca ceasul atomic să arate ora 13.02, un lider al grupului parlamentar al Alianței D.A. a solicitat prelungirea programului conform Regulamentului, art.18 lit.e.

Liderul grupului parlamentar poate cere continuarea, întreruperea sau încheierea dezbaterilor. Asta a cerut.

Deci, vă rog să supuneți la vot solicitarea dumnealui pentru că este regulamentară.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Domnul Bindea, microfonul 2.

 
 

Domnul Liviu-Doru Bindea:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Haideți să fim de acord cu toții că activitatea în ședințe înseamnă timpul care a fost votat. Orice activitate în Parlament în afara acestui timp și fără a fi fost prelungit este neregulamentară.

În consecință, o cerere a cărei rezolvare excede timpul care a fost votat nu mai poate să fie supusă votului.

A trecut timpul. În afară de faptul că această cerere nu a fost formulată regulamentar de la microfon, ci domnul senator Hașotti, pur și simplu, din sală, a făcut o strigare, așa.

Deci, acum, vă rog să constatați că nici o altă acțiune, activitate parlamentară nu este regulamentară pentru că suntem în afara timpului de dezbateri, votat la începutul acestei zile.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Mulțumesc și eu.

Domnul senator Hașotti.

 
 

Domnul Puiu Hașotti:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Eu am făcut această cerere la telefon, eu credeam că pentru un anumit grup parlamentar trebuie să solicităm Rudotel, Distonocalm, dar văd că trebuie să solicităm și Lecitină.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Domnul Hașotti, vă rog frumos.

Din păcate, stimați colegi, vă anunț că nu mai avem cvorum...

 
 

Domnul Liviu-Doru Bindea:

Domnule președinte,

Vă rog, domnule președinte...

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Vă rog, domnul Bindea.

 
 

Domnul Liviu-Doru Bindea:

Domnule președinte,

Nu vă permiteți să lăsați lucrările în acest moment...

Domnule președinte, nu vă permiteți să lăsați, că nu este favorabil, chiar majorității, să lăsați...

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Stimați colegi, vă rog să luați loc...

 
 

Domnul Liviu-Doru Bindea:

Domnule președinte,

Eu iau loc, dar alții pleacă din sală...

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Din păcate, nu mai avem cvorum, domnule Bindea.

 
 

Domnul Liviu-Doru Bindea:

Domnule președinte,

Atunci, cereți dumneavoastră scuze, în numele domnului Hașotti, pentru cele ce a afirmat dumnealui.

 
 

Domnul George Sabin Cutaș:

Îmi pare foarte rău, nu am făcut eu afirmația.

Vă rog frumos, în prima ședință de plen să reveniți cu subiectul.

Mulțumesc mult.

Declar ședința închisă.

 
 

Ședința se încheie la ora 13.05.

 
   

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 8 decembrie 2021, 3:56
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro