Andrian-Sirojea Mihei
Andrian-Sirojea Mihei
Ședința Camerei Deputaților din 21 martie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.37/31-03-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 21-03-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 21 martie 2006

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.11 Andrian-Sirojea Mihei - intervenție politică intitulată "Criminalitatea economică la Marea Neagră";

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Andrian Mihei.

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Doamnă președintă,

Stimați colegi,

Zilele acestea, Parlamentul României găzduiește Comitetul Afacerilor Economice, Comerciale, Tehnologice și Mediu al Adunării Parlamentare de Cooperare Economică a Mării Negre, având o temă de foarte mare actualitate: cooperarea în combaterea criminalității economice în regiunea Mării Negre.

De aceea, titlul declarației mele politice de astăzi este: "Criminalitatea economică la Marea Neagră."

Doamnelor și domnilor,

Stimați colegi parlamentari,

Criminalitatea financiar-economică la Marea Neagră a devenit, în ultimii ani, un fenomen complex, de o severitate extremă, ale cărui valențe negative contribuie la fraude economice cu o soluționare dificilă și creează, în final, un dezechilibru macroeconomic care conduce la destabilizarea țării noastre și, implicit, la scăderea nivelului de trai al românilor.

Promovarea colaborării regionale și subregionale, strategiile de politică externă și cooperarea în combaterea amenințărilor neconvenționale la adresa securității trebuie să reflecte premisele luptei împotriva criminalității economice la Marea Neagră!

Astăzi există amenințări demne de luat în considerare, amenințări care vin dinspre zona Mării Negre. Nu doresc să enumăr decât câteva: traficul de droguri, arme și ființe umane afectează stabilitatea României și a vecinilor ei, aceste probleme subminând direct securitatea Europei Occidentale.

Consider că, în anul preaderării țării noastre la Uniunea Europeană, aceste handicapuri majore trebuie să dispară. Se estimează de către specialiștii în domeniu, spre exemplu, că 80% din heroina care ajunge astăzi pe străzile din Marea Britanie este traficată prin zona Mării Negre.

Nu doresc să mă repet, însă doresc să fie foarte clar pentru toată lumea că sinonimul perfect al criminalității financiar-economice la Marea Neagră este instabilitatea, ce determină o gaură neagră, care atrage după sine dezinteresul Uniunii Europene, și nu numai de a lucra cu o țară iresponsabilă, în care crima organizată, traficul de droguri, arme și ființe umane se regăsesc într-un proces prolific și continuu.

România lucrează deja pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale cu vecinii săi, fiind angajată activ, politic, economic și militar în Sud-Estul Europei în general și în Sudul Balcanilor în special, și având un rol important în menținerea stabilității regiunii.

Date fiind aceste afirmații, consider că este impetuos necesar ca țara noastră să joace un rol stabilizator în ceea ce privește atragerea investițiilor străine, găsirea de parteneri strategici de dezvoltare economică și practicarea comerțului legal, nu ilicit. Toate acestea vor fi, însă, realități, o dată cu demararea unei politici pozitive care să stopeze criminalitatea economică, indiferent de forma pe care o îmbracă.

În România de azi, criminalitatea financiar-economică a atins un nivel îngrijorător din cauza multiplilor factori socio-economico-politici, care determină un factor crescut de risc nu doar pentru aderarea României la Uniunea Europeană, ci și pentru dezvoltarea economică a țării noastre și creșterea nivelului de trai al românilor.

Relațiile ineficiente ale instituțiilor statului în fața acutizării fenomenelor de proliferare a corupției, traficului de droguri și de ființe umane, criminalitate economică și electronică anticipează o destabilizare majoră pe care România la ora actuală nu și-o poate permite!

Toate acestea sunt premise pentru care, doamnelor și domnilor, în calitate de aleși în Parlamentul României, trebuie să gândim un cadru legislativ eficient, de combatere a criminalității financiar-economice, responsabilitate care ne aparține în totalitate.

Vă mulțumesc.

Doamna Daniela Popa:

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti luni, 24 ianuarie 2022, 9:01
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro