Corneliu Ciontu
Corneliu Ciontu
Ședința Camerei Deputaților din 4 aprilie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.48/14-04-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
12-12-2018 (comună)
12-12-2018
10-12-2018
05-12-2018
28-11-2018 (comună)
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 04-04-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 4 aprilie 2006

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.20 Corneliu Ciontu - declarație politică intitulată "Lustrație și epurare";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Corneliu Ciontu:

"Lustrație și epurare"

Am încercat să înțeleg, în ultimele zile, din punctul de vedere al moralistului, care este diferența între lustrație și epurare. În fond, ambele noțiuni presupun o acțiune identică: eliminarea adversarilor din vechiul regim, oricare ar fi fost aceștia, din funcțiile de răspundere și din viața politică. Diferența constă în prezumția de moralitate pe care și-o asumă lustrația: în timp ce epurările au fost rele, eu, lustrația, sunt bună, pare a spune aceasta. Paradoxal, exact aceeași impresie o aveau cei care conduceau epurările comuniste: că elimină din istorie pe cei ce se făceau vinovați de crimele oribile ale regimului anterior.

Atunci, în ce constă diferența? Poate în faptul că regimul comunist privea spre soarele călăuzitor al Moscovei, asta făcându-i pe activiști un soi de trădători de țară. Dar, în aceeași manieră, ultranaționaliștii de mâine ar putea epura membrii actualului Parlament pentru că au acceptat ca soarele să răsară de la Bruxelles.

O noua ipoteză: poate că ura populației face diferența între epurări și lustrații. În acest caz, am constata că poporul îi detesta pe comuniști, în timp ce pe liberalii lui Tătărescu sau pe țărăniștii lui Maniu i-a sprijinit tacit. Dar nu se întampla așa. Cu gustul său sec și tranșant, poporul român a oferit puterea post-decembristă chiar foștilor comuniști, tratându-i obiectiv, la rece, fără excese de dragoste sau ură. La fel cum au fost tratați emulii lui Maniu sau Tătărescu, politicieni cu vicii si calități, așa cum stă în firea lucrurilor.

Dacă nici una din aceste variante nu funcționează, rămâne să ne întrebăm: exista oare o diferență reală între lustrație și epurare? În teorie, lustrația ar trebui să elimine din viața politică toți funcționarii care au facut posibil un regim politic criminal, vinovat în mod evident de genocid și crime împotriva umanității. Un astfel de regim a fost cel nazist. În cazul acestuia, lucrurile sunt clare, limpezi, dincolo de dubii etice. Același lucru se întâmplă în cazul sistemului pus pe picioare de Stalin. Dar se mai poate aplica aceeași regulă pentru comunismul lui Hrusciov? Sau pentru cel al lui Gorbaciov? Ori pentru Tito?

Adepții condamnării tranșante a comunismului au obiceiul sa-l trateze pe acesta prin prisma nazismului. Dacă pe naziști i-am condamnat, întreabarea e, de ce nu am face același lucru și în cazul comuniștilor? Ei bine, pentru că naziștii au condus Germania și Europa timp de 12 ani, adică în răstimpul unei singure generații de lideri. Nazismul a reprezentat un regim fix, care nu și-a schimbat liderii și metodele: a început cu Hitler și antisemitismul și s-a sfârșit exact la fel. Altfel au stat lucrurile în cazul istoriei de 150 de ani ai comunismului. De la 1848, când apărea "Manifestul" lui Marx si Engels, și până în 1917, când bolșevicii au triumfat în Rusia, comunismul s-a confundat cu scopuri pe care nici azi nu le-am putea respinge. Abia odată cu Lenin, Stalin și cu accesul la putere, comunismul a devenit criminal. Apoi, după moartea lui Stalin, el și-a pierdut progresiv caracterul malign, devenind pur și simplu un regim cenușiu, plin de vicii, imoral, nedemocratic - dar nu genocidar în sensul stalinist.

În statele din lagărul sovietic, lucrurile se cer privite și mai nuanțat. Aici, teroarea din anii 50 nu a avut același caracter neânduplecat și omogen. În plus, pare imposibil de spus în ce măsură liderii comuniști din "democrațiile populare" au fost niște ticăloși sadea sau, pe undeva, niște personaje ambigue, care au avut misiunea a de a face cât de cât suportabilă presiunea sovietică pentru patria lor. Nu mă tem să afirm că unii lideri comuniști din anii 70 si 80, fie ei din URSS, Ungaria sau Cehoslavacia, s-au dovedit uneori mai cinstiți și mai responsabili decât mulți democrați de astăzi.

Da, comunismul a fost o eroare. Da, comunismul a fost oribil și criminal. Dar el nu a avut constant și nediferențiat acest caracter. Nu-i cereți unui utecist din anii 80 să răspundă pentru crimele lui Stalin. Nici nu auzise de ele - și cu siguranță nu le-ar fi aprobat. Nu puneți Gulagul în cârca unui ceapist din Moldova. Ar fi nedrept și aberant. Regimul lui Ceaușescu a fost, indubitabil, unul stupid și nenorocit. Dar nu cred că se face vinovat de genocid. Sunt pline Africa, Asia sau America de Sud de autoritarisme de tip Ceaușescu. Marile puteri democratice au pe conștiință, în diverse contexte din politica internațională, mai multe victime decât regimul Ceaușescu. Altfel spus, răul pe care acesta l-a produs nu a trecut în sfera oribilului hitlerist sau comunist. A fost o putere care s-a deteriorat treptat, incompetentă și abuzivă - însă astfel de regimuri nu justifică legi ale lustrației. Dacă le-ar justifica, nu văd de ce condamnarea lui Antonescu ar fi una injustă. Nu văd de ce legionarii nu trebuiau duși la Canal. Și nu văd de ce unii politicieni de azi s-ar sustrage unor astfel de răfuieli.

Domnilor,

Indicatorul cel mai sensibil al democrației este respectul pentru integritatea fizică și socială a adversarului. Abia atunci când adversarul nu simte pe propria piele ca ai ajuns la putere se poate vorbi despre un stat de drept. Noi, in România, nu facem, de zeci de ani, decât să ne distrugem inamicii politici. Îi executăm, îi închidem la Doftana, îi trimitem la Canal... Astăzi, în condițiile în care execuțiile nu mai ne sunt permise, unii au inventat soluția ceva mai civilizată - a execuției politice. Ca și cum oamenii și situațiile se judecă la kilogram. Ca și cum nu votul cetățenilor ar trebui să decidă cine a fost vinovat si pentru ce. Ca și cum răfuielile nu se pot opri nici măcar după 16 ani...

Soluția pe care o propun, fie și ca pe o provocare, este una justă și democratică: referendumul. Dacă lustrația e într-adevăr o prioritate - și nu doar un mod de a distrage atenția opiniei publice sau de a ataca adversarii politici - atunci chiar trebuie să ne aplecăm cu maturitate asupra problemei, organizând dezbateri cu societatea civilă, cu sindicatele, cu mass-media, concluzia acestora urmând a fi chiar votul popular.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 17 decembrie 2018, 9:49
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro