Plen
Ședința Camerei Deputaților din 3 mai 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.71/12-05-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
24-06-2019
18-06-2019 (comună)
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 03-05-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 3 mai 2006

2. Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea Legii nr.84 din 24 iulie 1995, Legea învățământului, republicată, cu modificările și completările ulterioare (rămasă pentru votul final).
 
consultă fișa PL nr. 203/2006

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................

Trecem la punctul 3: Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.84 din 24 iulie 1995, Legea învățământului, republicată, cu modificările și completările ulterioare Legea are caracter organic.

Avem raport de adoptare din partea Comisiei pentru învățământ.

Suntem primă Cameră sesizată și vă atrag atenția că termenul constituțional de dezbatere și vot final se împlinește în data de 5 mai.

Dacă inițiatorul dorește să intervină? Nu există solicitări din partea inițiatorului.

Din partea Guvernului? Domnul secretar de stat Koto, vă rog.

Domnul Koto Jozsef:

Domnule președinte,

Onorată asistență,

Sunt mandatat ca, din partea Guvernului, să propun plenului să nu adopte acest proiect de lege întrucât, deja, fenomenul este reglementat prin Legea învățământului, la art. 158 alin. 1) iar, pe de altă parte, este în elaborare un nou proiect de lege pentru învățământul preuniversitar și acest proiect al noii Legi a învățământului, elaborat de MEC, prevede reglementări care, în spiritul proiectului de lege, nu depășește, la nici un ciclu al învățământului preuniversitar, numărul propus de 25 de elevi per clasă.

Luând în considerare aceste argumente, noi propunem respingerea acestui proiect.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domule secretar de stat.

Din partea comisiei, domnule deputat.

Domnul Andea Petru:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a primit spre dezbatere și avizare, în fond, Propunerea legislativă privind modificarea Legii 84 din 1995.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul primit de la Comisia juridică, de disciplină și imunități și avizul Consiliului Legislativ, precum și punctul de vedere al Guvernului.

În multe școli din țară sunt clase de până la 40 de elevi și chiar mai mulți. Aceasta îngreunează activitatea profesorilor privitoare la acordarea unei atenții corespunzătoare fiecărui elev, inclusiv în ceea ce privește examinarea lui riguroasă.

Pentru asigurarea calității învățământului, propunerea legislativă vizează limitarea la 25 a numărului maxim de elevi într-o clasă.

În raport de obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

La lucrările comisiei au fost prezenți 16 deputați din totalul de 27 de membri ai comisiei.

La dezbaterea propunerii legislative a participat ca invitat domnul Dumitru Miron, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării.

Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.

În urma dezbaterii, comisia propune admiterea propunerii legislative cu o serie de modificări.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

La dezbateri generale, intervenții? Observații?

Vă rog, domnul deputat Pușcă.

Domnul Mircea Valer Pușcă:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnilor colegi,

În cursul dezbaterilor care au avut loc în comisia sesizată în fond pentru raport, am parcurs punctul de vedere al Guvernului și, în cadrul comisiei, după cum veți vedea în amendamentele admise, comisia a propus, prin amendamentele propuse de către deputați membri ai comisiei, adoptarea punctului de vedere al Guvernului privind formularea care apare în propunerea legislativă.

Astfel, comisia asigură, în fond, corelarea absolută a prezentei propuneri legislative cu punctul de vedere al Guvernului privind reforma în învățământ.

Acesta este motivul intervenției mele în a vă solicita votul favorabil.

Totodată, nu înțeleg de ce reprezentantul ministerului nu adoptă poziția pe care secretarul de stat pentru problemele de învățământ superior a avut-o în cadrul comisiei în momentul în care comisia, în acord cu punctul de vedere al Guvernului, a produs modificările la propunerea legislativă.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Vă rog.

Domnul Petru Andea:

Din partea colegilor din Grupul PSD, membri ai Comisiei de învățământ, aș dori să subliniez faptul că, cu certitudine, această inițiativă legislativă servește ridicării calității procesului didactic din învățământul preuniversitar.

Este motivul pentru care limitarea la 25 de elevi într-o clasă, considerăm că este potrivită cu modul în care se derulează procesul didactic atât în România cât și în alte țări.

Aș vrea, însă, să subliniez că ministerul intenționează să introducă această reglementare și, de aici, apare ambiguitatea poziției guvernamentale în sensul că nu dorește acum, dar ar dori cât mai curând.

Iată, așadar, că membrii comisiei au venit în întâmpinarea unui proiect presupus că va aparține Guvernului, aprobând încă de pe acum ca numărul maxim de elevi, într-o clasă, să fie de 25.

Noi susținem acest proiect de lege chiar dacă Guvernul, din considerente de altă natură, probabil pecuniare, pe moment, este împotriva acestuia.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc, domnule deputat Andea.

Din partea Grupul parlamentar conservator, domnul deputat Nicolae Popa.

Domnul Nicolae Popa:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

În învățământ, câți miniștri au fost, atâtea reforme. Unele s-au finalizat într-un mod dezastruos pentru că nu au fost duse la bun sfârșit, fie că au fost schimbați miniștrii, fie că au fost demiși sau și-au dat demisia. Deci tot timpul învățământul a fost un câmp experimental.

Este adevărat că trebuie să ne racordăm la cerințele Uniunii Europene și la valorile Uniunii Europene, dar să nu uităm că și noi avem condiții specifice.

Se spunea aici că în ridicarea calității învățământului trebuie să se respecte un anumit număr de elevi. Eu vreau să vă aduc la cunoștință, stimați colegi, că sunt situații specifice de care noi trebuie să ținem cont. Este vorba de zona montană și, în special, zona Munților Apuseni, unde satele sunt izolate, sunt cătune și ca atare noi nu putem să desființăm o școală din zona respectivă pentru că asta înseamnă să omorâm localitățile respective, să depopulăm zona Munților Apuseni și zona montană din România și ca atare atunci când creionăm un act normativ, un proiect de lege, atunci când supunem spre dezbatere trebuie să ținem cont de toate zonele din România, inclusiv zona montană, în așa fel încât să nu destabilizăm situația de acolo, să nu - eu știu - să promovăm acest spirit de a depopula zona respectivă și de a-i trimite în alte zone. Mai ales căile de acces, infrastructura, sunt dezastruoase în zona montană. Nu pot circula nici acele autobuze și microbuze care sunt puse la dispoziția elevilor.

Ca atare, nu-i putem plimba pe elevi 12 km sau 15 km, mai ales în perioada de iarnă sau, eu știu, în perioada grea a anotimpului nostru.

Ca atare, eu propun ca aceste proiecte de lege să fie foarte bine analizate. Categoric, o să susținem punctul de vedere al Guvernului, susținem reforma dar, în același timp, recomandăm să se țină cont de condițiile specifice în care se desfășoară învățământul românesc.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului minorităților, domnul deputat Gvozdenovici.

Domnul Slavomir Gvozdenovici:

Mulțumesc, domnule președinte.

Mă alătur întru totul colegului antevorbitor.

În numele Grupul parlamentar al minorităților doresc să atrag atenția că, în aceeași situație, se află, practic, toate școlile în care învață elevii care aparțin minorităților. Și, dacă mai ținem cont că aceste minorități se află, în general, la granița țărilor, izolarea acelor sate și acelor comune fiind poate chir mai mare decât în Munții Apuseni, în anumite cazuri, sigur că vă rugăm respectuos să se țină cont și de aceste condiții și, sigur, numai în felul acesta vom putea susține Guvernul în această inițiativă legislativă.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Alte intervenții la dezbateri generale? Vă rog, domnule deputat.

Domnul Mihai Dumitriu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Proiectul de inițiativă legislativă face referire la efectivele maxime de clasă, care le limitează la 25, nu la cele minime iar pentru cazurile pe care colegii mei precedenți le-au expus aici, există un articol special în Legea învățământului, unde reglementează astfel de cazuri.

Deci eu vă rog frumos să votați acest proiect legislativ pentru că vine în sprijinul creșterii calității și în sprijinul elevilor.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Horia Toma din partea Grupului liberal.

Domnul Horia-Victor Toma:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Vă vorbesc în calitate de inițiator al acestui proiect de lege.

Vreau să-i asigur pe colegii, atât de la Partidul Conservator, cât și de la Grupul minorităților, că inițiativa noastră, tocmai, nu aduce atingere comunităților cu număr mic de elevi, ele sunt protejate. Ceea ce face acest proiect de lege - limitează numărul maxim de elevi. Pentru că, așa cum s-a spus, există foarte multe licee, mai ales în mediul urban, unde numărul de elevi la clară a ajuns și la 40 și calitatea procesului de învățământ are de suferit.

Mai mult, ne-am însușit punctul de vedere al Guvernului și am adaptat textul inițial la dorințele pe care punctul de vedere al Ministerul Învățământului le-a exprimat.

Deci, din acest punct de vedere, nu vedem nici un motiv pentru care această inițiativă n-ar fi aprobată.

Oricum, vă asigur, cei care v-ați manifestat reticențele, că nu aveți nici un motiv de îngrijorare.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Dacă există alte intervenții la dezbateri generale? Nu sunt.

Din partea Guvernului, domnul secretar de stat Koto.

Domnul Koto Jozsef:

Onorată asistență,

Eu cred că suntem în același spirit de a gândi despre soarta și calitatea învățământului.

Noi, spiritul inițiativei, susținem era o decalare de timp până la elaborarea noii legi pentru învățământul preuniversitar.

Totuși, dacă permiteți, o remarcă. Domnii deputați au confundat, într-o oarecare măsură, procesul de descentralizare a învățământului, în ceea ce privește, de exemplu, apărarea unităților școlare și sprijinirea unităților școlare în zona montană. Acest fenomen este dezbătut în proiectul pentru descentralizare și vreau să vă anunț că, în acest proiect, este prevăzută chiar sprijinirea unităților din zone defavorizate. În finanțarea globală, per elev, este prevăzut capitolul compensatoriu care calculează cu un coeficient ridicat finanțarea pentru copiii proveniți din aceste zone.

Deci vă rog să ne înțelegem că gândirea globală este identică. Ne gândim la sprijinirea calității învățământului și la adaptarea normelor și a standardelor europene.

Vă rog această înțelegere și atunci eu cred că ne vom gândi la fel și identic despre soarta învățământului nostru.

Mulțumesc pentru atenție.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule secretar de stat.

Dacă mai există alte intervenții la dezbateri generale? Nu există. Dacă comisia dorește să mai intervină? Domnul Andea? Nu.

Trecem atunci pe articole.

Dacă la punctul 1 există obiecții? Comentarii?

Titlul legii? Nu există.

Punctul 2, articolul unic. Există obiecții? Comentarii? Nu există.

La punctul 3 înțeleg că există obiecții și comentarii. S-a solicitat respingerea amendamentului de la punctul 3.

Domnule deputat Rădulescu, Grupul PD susține în continuare respingerea punctului 3? Atunci va trebui să supun la vot propunerea de respingere a amendamentului de la punctul 3.

O să vă rog să vă utilizați cartelele. Vă rog să vă introduceți cartelele în sistem. Putem proceda la vot? Deci vă rog să vă exprimați.

Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere a amendamentului de la punctul 3. Vă rog să vă exprimați votul. Prezența și votul.

Propunerea de respingere nu a trecut. A întrunit doar 34 de voturi. Rămâne proiectul de lege la vot final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 25 iunie 2019, 0:19
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro