Plen
Ședința Camerei Deputaților din 15 mai 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.78/25-05-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
13-10-2021
12-10-2021
11-10-2021
05-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 15-05-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 15 mai 2006

2. Dezbateri procedurale asupra ordinii de zi.

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................

Dați-mi voie ca, înainte de asta, văd un coleg deputat care vrea să intervină. Poftiți.

Domnul Vladimir Alexandru Mănăstireanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Referitor la ordinea de zi, la pct.18 de pe ordinea de zi, avem Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.11/2006 privind măsurile ce se aplică pentru monitorizarea, combaterea și eradicarea gripei aviare pe teritoriul României, ca și lege organică.

Având în vedere evenimentele din ultimele zile și faptul că această maladie a reapărut în județul Brașov, pe lângă faptul că acest proiect de lege trebuia să se afle printre primele proiecte de legi pe ordinea de zi, noi mai tragem câteva semnale de alarmă, și anume: domnul ministru Gheorghe Flutur se lăuda acum câteva zile că a eradicat gripa aviară pe teritoriul României. Iată că la câteva zile după această pompoasă declarație, apare gripa aviară. Și, mai grav, apare gripa aviară la păsări care au intrat deja în circuitul alimentar al populației. Dacă pentru domnul ministru Flutur eradicarea înseamnă doar să omoare animalele, păsările care trăiesc în gospodăriile populației și atunci când este vorba de o fermă, de un complex avicol al cărei patron este membru P.N.L. și foarte apropiat de ministrul Flutur, să nu se ia absolut nici o măsură...

Domnul Valer Dorneanu:

Numai puțin. Stimate coleg...

Domnul Vladimir Alexandru Mănăstireanu:

...vrem să vă spunem că este de o gravitate cu atât mai mare...

Domnul Valer Dorneanu:

Am o rugăminte. Domnule deputat, v-aș ruga să întrerupeți puțin.

Stimați colegi, vă rog să vă uitați la art.142 alin.3, domnul deputat a cerut în numele grupului parlamentar să discute ordinea de zi. (Se solicită din sală referirea la chestiune)

Domnul Vladimir Alexandru Mănăstireanu:

La chestiune. Dacă aveți răbdare, va fi la chestiune.

Domnul Valer Dorneanu:

V-aș ruga să reveniți la ceea ce ați propus inițial.

Domnul Vladimir Alexandru Mănăstireanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Deci, având în vedere aceste aspecte și, mai mult decât atât, faptul că se pare că se știa de mai bine de două săptămâni că la acea fermă sunt probleme legate de gripa aviară, în numele Grupului parlamentar al P.S.D., solicităm demisia domnului ministru Flutur și constituirea de urgență a unei comisii parlamentare de anchetă care să aducă dovezi clare și să stabilească foarte concret ce s-a întâmplat la acea fermă și cum au ajuns acele păsări în consumul populației.

Aproape 500.000 de oameni, stimați colegi de la Putere, au consumat carne de pasăre provenită de la această fermă. Aproape 500.000 de oameni sunt în pericol de a fi infestați cu virusul gripei aviare. Dacă pentru dumneavoastră nu reprezintă o importanță pentru sănătatea electoratului care v-a trimis aici și nu numai atât și pentru sănătatea întregului popor, pentru că acum câteva zile, domnul ministru Flutur spunea că nu mai sunt probleme legate de gripa aviară în România. Eradicase gripa aviară de când izbucnise în județul Tulcea și știți prea bine ce s-a întâmplat după aceea. (Vociferări din partea deputaților de la Putere)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule coleg, am înțeles. ce propuneți, deci?

Domnul Vladimir Alexandru Mănăstireanu:

Comisie parlamentară de anchetă care să se constituie cât mai urgent posibil și demisia domnului ministru Gheorghe Flutur.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Tabără, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule președinte,

Domnilor colegi,

Vă mărturisesc că nu m-așteptam la o așa de mare vehemență și, mai ales, cerința ca să formeze o comisie...(vociferări din partea Opoziției) vă rog să-mi dați voie, nu v-am deranjat și nici n-am să vă deranjez niciodată când vorbiți. Și aș vrea să fim realiști măcar noi, cei care judecăm aici și trebuie să judecăm cu picioarele în apă rece problema respectivă. Pentru că legea respectivă sunt convins că va trece pe locul pe care e astăzi sau mâine, mai ales că raportul este făcut de acum două săptămâni.

Problema gripei aviare și mai ales a modului cum se pune și de aici, de la acest microfon, ne face să fim mai responsabili sau mai iresponsabili decât cei care, după părerea unora, nu au luat măsurile care trebuiau să se ia.

Eu nu cred că trebuie să punem problema așa, stimate domnule deputat, de la acest microfon. N-am rezolvat nici problemele electorale, nici economice și de nici un fel de natură. Vă spune acest lucru un om care n-a împărtășit și în urmă cu mai mult de șase luni spuneam că nu sunt de acord cu măsurile și cu eficiența acestor măsuri privind gripa aviară și nici modul spectaculos cum s-a etalat fenomenul respectiv, în sine.

Așa cum la om problema gripei se pune în fiecare an, eu cred că problema aceasta a gripei aviare este de cu totul și cu totul altă natură. Și se pune altfel decât spectaculos cum s-a făcut și cum se încearcă să se facă de la acest microfon.

Eu nu cred, nu cred în iresponsabilitatea acelor oameni de afaceri care se luptă cu multe greutăți de un an de zile, că intenționat au ținut un focar care de altfel nici nu ar fi putut să fie ținut mai mult decât câteva zile. Eu nu cred că e bine să facem această chestiune de spectaculozitate. Dacă vreți o facem, dar asta nu ne aduce beneficiu nici celor care propun spectaculosul de la microfon și nici celorlalți care poate nu au luat măsurile cele care trebuiau să fie luate până acum.

Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Marton Arpad. Și mai era un coleg de lângă Titu Gheorghiof. Mai doriți să interveniți? Vă rog. Și domnul Victor Ponta s-a înscris. V-aș ruga însă insistent să vă înscrieți în regulament și să vă referiți la propunerea de modificare a ordinii de zi pe care a făcut-o reprezentantul Grupului P.S.D. Și la ceea ce a propus domnul Tabără.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule președinte,

Buna intenție a dumneavoastră n-o pun la îndoială, poate a fost prea emoționat colegul nostru din partidul dumneavoastră, pentru că a uitat să propună o altă ordine de zi, aducerea mai în față a acestui proiect de lege cu care suntem de acord, n-avem nici o problemă, însă ieșind din tiparele regulamentului și încălcându-l, domnia sa a ținut un discurs politic.

Și v-aș ruga eu, de acum încolo, pe această temă, până când nu ajungem la dezbaterea proiectului de lege, să nu dați colegilor dreptul să vorbească, să-i opriți. Deci, dacă există o propunere din partea P.S.D.-ului de aducere mai în față și cu arătarea punctului în care să apară dezbaterea acestui proiect de lege, noi vom acorda votul nostru pentru această susținere, dar, deocamdată, formal, această propunere de la acest microfon nu a fost făcută.

Dacă se dorește demiterea unui ministru, este procedura iarăși legală în scris, așa cum se solicită, se poate organiza, se poate iniția și o comisie de anchetă, iarăși, este o formă scrisă, dezbătută pe un anumit punct de pe ordinea de zi, deci, nu forma pe care a căutat-o colegul nostru care este dincolo de tiparul regulamentului.

Deci, domnule președinte, v-aș ruga să constatați dacă există sau nu o propunere de modificare a ordinii de zi, s-o supuneți votului și să intrăm în dezbaterea ordinii de zi ca să mergem mai în față, chiar până la art.18, de ce nu, astăzi.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiți, domnule coleg. Și apoi domnul Victor Ponta.

Domnul Gheorghe Gabor:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Dacă se spune o minciună, ea trebuie contrazisă de îndată, pentru ca să nu se creadă că așa este cum s-a mințit. Adevărul este că "Avicola" Codlea a fost împărțită în trei societăți înainte de decembrie 2004. În aceste trei societăți, patronii lor, doi sunt angajați politic, dar nu sunt liberali și aceasta se poate dovedi, iar patronul celei de-a treia, în care s-a constatat existența virusului gripei aviare, este neangajat politic.

Este un afacerist, am înțeles eu, din informațiile pe care le-am primit acum de la Brașov. El și-a creat ferma în vestiare, în locuri improprii. Organele de anchetă ar fi trebuit să vadă dinainte ce s-a întâmplat. Cert este că, la ora actuală, se fac anchete polițienești în legătură cu modul în care s-a ajuns să existe virusul gripei aviare la ferma respectivă și cred că numai după ce organele de anchetă vor stabili vinovații, Parlamentul va putea să formeze o echipă parlamentară de anchetă.

Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi, deși textul din regulament nu prevede exact timpul, haideți să socotim intervențiile acestea ca fiind intervenții de procedură și să încercați să fiți foarte conciși cu propuneri exacte în ceea ce privește ordinea de zi.

Vă rog, domnule Ponta.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulțumesc, domnule președinte.

Foarte scurt. Colegul meu v-a expus motivele pentru care considerăm că este necesară o comisie de anchetă. Bineînțeles, în baza procedurilor, noi am anunțat în plen, iar Biroul permanent va decide.

Problema este că vorbim despre un pericol actual și despre ceva ce se întâmplă în aceste zile și dacă dumneavoastră considerați că prin proceduri parlamentare o să amânăm până când se vor consuma toți puii de la firma respectivă, că e liberală sau nu e liberală, asta o să vedem.

Am cerut și credeam din partea dumneavoastră că aveți interesul ca și noi să aflăm adevărul. Și că această comisie de anchetă poate să stabilească două lucruri, dacă ministrul agriculturii și Ministerul Agriculturii au știut cu adevărat de două săptămâni de ceea ce se întâmplă acolo, trebuie să răspundă politic. Bineînțeles, prin demisie.

Dacă au știut ce se întâmplă acolo și au ascuns acest lucru, pentru că există legături de afaceri între patronul de la Codlea și ministrul Flutur, atunci, trebuie să avem și o răspundere penală a acestora. Cred că aveți interesul, ca și noi, ca și cei 500.000 de oameni care au consumat acei pui infestați, să aflați adevărul.

Dacă doriți să facem proceduri pe următoarele luni, noi nu putem să fim de acord cu dumneavoastră. Colegul meu v-a spus foarte clar ceea ce dorim cu toții să aflăm: adevărul. Și să încercăm să îndepărtăm o stare de pericol ascunsă de două săptămâni.

Bineînțeles că vom merge pe litera regulamentului și că miercuri, Biroul Permanent va decide acest lucru.

Sincer să fiu, nu știu dacă domnul Tabără știe de acum, de aici sau celălalt coleg dacă a fost sau nu febră aviară sau dacă acel patron e liberal sau democrat sau altceva. Dați-ne voie să aflăm adevărul și să le spunem oamenilor acest lucru.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Stanciu și apoi domnul deputat Mănăstireanu, în completarea propunerii inițiale.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte de ședință,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați domni deputați,

Domnilor miniștri,

Suntem astăzi într-o zi în care trebuie să decidem: mai mâncăm sau nu mai mâncăm pui?! Dacă mâncăm, mâncăm toți sau Puterea pe unii și Opoziția pe alții. După ce-i deosebim?! Că dacă totuși peste 500 de pui or fi plecat de acolo și niște cetățeni, alegători de-ai dumneavoastră se vor îmbolnăvi, veți pierde puterea! Este clar. Din punctul ăsta de vedere, ar trebui să-i mâncați numai dumneavoastră și cu alegătorii dumneavoastră. dar noi nu suntem atât de răi.

De aceea, dacă am luat puii din ograda unui cetățean și le-am sucit gâtul, cu medici, cu personal baricadat care stropeau cu apă de ploaie, acum, când pericolul capătă altă extindere, dincolo de gardul unui cetățean, prin intrarea în fermă și comercializarea se pare timp de două săptămâni, pericolul capătă, dacă vrem să insistăm, chiar dimensiuni apocaliptice. Toți care au mâncat pui vor trebui să meargă la ușa domnului Nicolăescu, să ne dea picături de-alea...

Or, aici, nu-i de glumă. Și, de aceea, că nu-i de glumă, și cred că ați tratat serios și puicuțele din curtea țăranului, lui Badea Ion, și puicuțele din curtea unuia sau altuia, vă propun ca, în baza art.140 alin.2 din Secțiunea a 6-a, pag. 115, ediția nouă a Regulamentului, îl citesc: "Membrii Guvernului sau reprezentanții acestora au acces la lucrările Camerei. Dacă li se solicită participarea, prezența lor devine obligatorie".

Ca urmare, domnule președinte, sper că Grupul P.S.D. este de acord să-l invităm pe domnul ministru Flutur, mijlocul de transport nu e o problemă la domnia sa, să fie prezent și pct.18, cum a spus domnul Marton foarte clar, să fie adus în față pe prima poziție, ministrul să participe și să terminăm cu această ordonanță și să ne și spună ce a făcut de când a intrat ordonanța în funcțiune. Că acel cântec pe care-l știți "La Ileana-n poartă, o găină moartă!" îl știm. Dar să vedem cum l-a dezvoltat și rezolvat distinsul ministru Flutur, care ne-a anunțat chiar acum săptămânile trecute că a eradicat gripa aviară. Or, noi vedem că n-a eradicat-o, ci a iradiat-o în alte zone mult mai periculoase.

Repet propunerea, mutarea punctului și s-a mai făcut acest precedent, domnule președinte, deși eu am blamat atunci și este un precedent al Camerei, când plenul poate decide mutarea, iar conform Regulamentului, ministrul trebuie să fie prezent la această dezbatere. Și acest lucru îl solicit tot în cauza precedentelor anterioare, când Grupul parlamentar democrat, la vremea respectivă, în sesiunea trecută, n-a dat drumul la o ședință până când ministrul nu a fost prezent.

Să vină domnul ministru Flutur să explice clar ce se întâmplă, pentru că sunt 7-8 centre în care e posibil să fi pătruns acești pui. Și cum se simt cetățenii care au mâncat acei pui?!

De aceea, vă solicit cu toată dragostea: nu mai mâncați puii domnului Flutur!

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, stimate coleg.

În ce privește invitarea domnului ministru, aceasta poate fi făcută doar dacă schimbăm ordinea de zi și atunci voi pune și acest subiect votului dumneavoastră, dar întâi trebuie să modificăm ordinea de zi ca să aducem proiectul de la pct.18 pe primul loc.

Domnule Mănăstireanu, v-aș ruga să încercați să fiți mai scurt decât prima dată.

Domnul Vladimir Alexandru Mănăstireanu:

Da. Foarte scurt, domnule președinte.

Deja domnul Stanciu mi-a luat-o puțin înainte. Ca să răspundem și pe linia Regulamentului colegilor din arcul guvernamental, susțin și eu propunerea domnului Stanciu.

De fapt, în preambulul intervenției mele, eu am și spus că acel punct trebuia mutat mai în față, mai fac și eu o dată propunerea și vreau să le spun colegilor că eu nu cred că viața românilor se poate înscrie în tiparele vreunui regulament al Parlamentului sau vreo altă lege scrisă în România. Viața românilor trebuie apărată prin tot ceea ce facem noi zi de zi, iar acea ordonanță care spune că monitorizează, combate și eradichează gripa aviară, trebuia pusă în aplicare, astfel încât astăzi să nu discutăm acest punct pe ordinea de zi sau să discutăm înainte de a intra pe ordinea de zi foarte mult pe această problemă.

Viața este importantă pentru toți, nu numai pentru noi, pesediștii, trebuie să fie și pentru dumneavoastră.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Domnul Dumitriu, din partea Grupului P.R.M. a cerut cuvântul și apoi o intervenție de procedură a domnului Bivolaru.

Domnul Dragoș Petre Dumitriu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Intervențiile anterioare au fost de bun simț. Ne aflăm într-o criză. Problema este dacă o și recunoaștem. Or, dacă recunoaștem că avem o criză, nu cred că un căpitan trebuie schimbat în mijlocul furtunii.

Pe de altă parte, ar trebui să ne interesăm și ce se întâmplă în județul Brașov. Să aflăm că, de exemplu, la nivelul comisiei care se ocupă de sănătate a consiliului județean nu s-a luat până la această oră nici un fel de măsură. Să mai aflăm că, întrebat în dimineața aceasta de un consilier din Făgăraș, domnul Aristotel Căncescu, președintele Consiliului județean, i-a răspuns: "Hai mai bine să-ți spun un banc. Știi care este profilaxia gripei aviare?" Îmi cer scuze pentru ce voi spune în continuare, dar sunt cuvintele domnului președinte Căncescu. Zice: "Să nu vă jucați cu păsărica și cocoșelul!" Or, dacă la nivelul acesta se tratează la județ acest pericol, iată cum ne imaginăm că vom rezolva o criză.

Noi considerăm că, într-adevăr, ar fi bine să discutăm mai pe larg acest proiect de lege, 304/2006, dar este bine să știți că el fixează un cadru pentru combaterea, pentru monitorizarea și eradicarea acestei gripe, un cadru peste care nu putem trece. Că venim cu îmbunătățiri ulterioare, asta e cu totul altceva, dar el trebuie neapărat discutat și votat astăzi.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Bivolaru. După care vom supune votului dumneavoastră propunerile care s-au făcut.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

O problemă de procedură. Solicitările aici au fost făcute în legătură cu o posibilă discuție cu domnul ministru Flutur. Este o decizie care, în mod obligatoriu, trebuie să o ia Camera, pentru că este o decizie regulamentară, poate fi solicitată. Solicitarea deja s-a făcut.

Sigur că scoaterea de pe ordinea de zi a pct.18 și mutarea lui în față nu poate să fie decât o decizie a Camerei sau există tot ca problemă de procedură, domnule președinte, puteți să solicitați imediat ca acest comitet al ordinii de zi să treacă imediat și să decidă această solicitare, și să vedem care este și punctul de vedere al comitetului ordinii de zi în legătură cu acest lucru.

Dar, în momentul în care se va discuta ceea ce scrie la ordinea de zi pentru pct.18, fie că va fi mutat, fie că nu va fi mutat mai în față, rămâne și trebuie să rămână în vigoare solicitarea ca domnul ministru Flutur să fie prezent la această dezbatere. Repet, fie că e mai devreme, fie că este mai târziu, astăzi sau mâine dimineață la dezbaterea în plen.

În consecință, domnule președinte, nu putem să trecem mai departe până nu clarificăm dacă această cerere devine o cerere oficială făcută la nivelul Camerei Deputaților.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Văd că s-a mai înscris un coleg, domnul Niță. Vă rog. Având în vedere că este deputat de Brașov...

Domnul Constantin Niță:

Sigur că, după opinia mea, se impun ambele măsuri. În primul rând, să vină domnul ministru Flutur să ne răspundă mai clar care sunt măsurile pe care le va lua în județul Brașov. Și a doua, cred că comisia parlamentară trebuie făcută. Și vă spun acest lucru pentru că în momentul de față se pune problema arderii a peste 300.000 de capete de pui de găină sau de găini. Este o cifră extraordinară.

Vreau să vă spun că, în afara faptului că Municipiul Făgăraș este în carantină, probabil că astăzi va intra și Municipiul Codlea. Dar vreau să vă mai spun că mai există încă o zonă lângă Brașov, Stupini, unde funcționează foarte multe ferme de acest gen și care deja au probleme.

Deci, în afară de Țara Făgărașului în care majoritatea comunelor au probleme, iată că apar aceste focare și în apropierea Municipiului Brașov. De aceea, cred că nu putem să ne jucăm și nu cred că colegii mei deputați de Brașov se vor opune înființării acestei comisii parlamentare nici într-un mod. Este, după opinia mea, un lucru foarte corect și cred că avem datoria cu toții să ne implicăm pentru a vedea exact ce s-a întâmplat și ce măsuri putem lua cu toții ca acest fenomen să putem să-l eliminăm.

Mulțumesc foarte mult.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi, s-au mai înscris domnul Ghișe și domnul Gheorghiof. Ca să nu lungim discuțiile pe tema asta, eu v-aș propune ca înainte să votăm sistarea discuțiilor pe ordinea de zi. Deci, după ce vom da cuvântul celor doi colegi. Nu, stați puțin ca să votăm, că altminteri, mai vin și alții. A! Și domnul Dușa. Deci, după ce vor lua cuvântul cei trei deputați, vă propun să ne oprim și să sistăm discuțiile.

Dacă sunteți de acord cu această propunere. Stați puțin. Vă propun să votați prin vot deschis. Bun. Mulțumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă. Atunci, nu vă supărați, trecem la cartelă. Dar după ce iau cuvântul cei trei colegi, ca să nu îi țin în lesă.

Poftiți, domnul Ghișe, domnul Gheorghiof și domnul Dușa.

Domnul Ioan Ghișe:

Domnule președinte și stimați colegi,

Cred că e bine să ne păstrăm spiritul calm. Problema aceasta gravă nu se va rezolva printr-o comisie parlamentară. Experiența de 16 ani demonstrează că orice comisie parlamentară are două rapoarte, unul al majorității, altul al opoziției. Opoziția incriminează miniștrii și majoritatea îi apără. Este bună ideea și o susținem și noi ca domnul ministru al agriculturii să fie invitat cel târziu mâine dimineață aici și să explice starea de fapt, dar problema cu înființarea acestei comisii parlamentare mi se pare a trece o problemă gravă în planul demagogiei politice.

Și atunci, propunerea noastră este să invităm pe domnul ministru, iar în privința înființării comisiei, să se treacă la vot.

Restul este patetism electoral ieftin.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Titu Gheorghiof.

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

E adevărat, credeam că nu se mai întorc timpurile când în loc să dezbatem și să intrăm pe litera Regulamentului, din nou încercăm să tragem de timp, e ora 5. De o oră discutăm o problemă care este pe lângă Regulament. Ați dat cuvântul pentru modificarea ordinii de zi. Foarte bine. Dar s-au început declarațiile politice.

Mă întreb oare de ce grupul care a solicitat modificarea ordinii de zi nu dorește să respecte litera Regulamentului pentru că o astfel de modificare trebuia făcută în Biroul permanent al Camerei Deputaților.

După știința mea, în Biroul permanent al Camerei Deputaților sunt doi vicepreședinți, un secretar, un chestor al grupului respectiv. Să cred că n-au fost prezenți la ședință și cu acest motiv grupul a solicitat abia acum, în plenul Camerei, modificarea ordinii de zi? Să cred cumva că de fapt nu s-a dorit modificarea ordinii de zi și nu se dorește decât a se face declarații politice, a se face parlamentarism aici, în Camera Deputaților, declarații de-astea care să tragă de timp, pentru că eu sunt sigur că cei care au solicitat prezența ministrului pentru mâine, cunosc foarte bine că ministrul este la Bruxelles pentru că mâine este raportul de țară.

Eu sunt sigur că n-au făcut decât văzând camerele de televiziune care sunt în fața dânșilor, mai precis, atunci când vorbesc, să apară la televizor, cât de mult interesează gripa aviară, să încercăm să combatem fenomenul gripei aviare, exact cum s-a întâmplat cred că doresc și dânșii. O dată în Statele Unite când casa unui om a fost trăsnită, lovită de fulger și omul a chemat în judecată pe Dumnezeu pentru că i-a lovit casa. Și ce credeți? A câștigat prin neprezentare. Cred că așa se dorește și acum de către cei care încearcă numai să se tragă de timp.

Domnule președinte, este binevenită propunerea dumneavoastră. Sigur, dumneavoastră de fapt ați făcut-o, și nu cel care a luat cuvântul, de a se modifica această ordine de zi. Plenul Camerei Deputaților are puterea și competența de a modifica această ordine de zi.

Vă rog să puneți la vot modificarea ordinii de zi, pct.18, pentru că așa trebuia făcută solicitarea, solicit în numele Grupului parlamentar, modificarea ordinii de zi: inițiativa legislativă de la pct.18 să treacă la pct.1 pe ordinea de zi. Și cu asta intram în dezbateri și în lucrul nostru curent la Camera Deputaților.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Stimate coleg,

Pentru că ați făcut referire și la unul dintre vicepreședinții grupului, vă reamintesc că problema a apărut duminică și nu putem exclude, cum foarte bine ați spus, ca reprezentantul unui grup, nu reprezentantul, șeful unui grup parlamentar sau președinte de ședință să ceară modificarea.

Deci, nu s-a cerut în Biroului Permanent; se cere în plen și nu-i un lucru neregulamentar. Haideți să fim mai prompți și mai concreți în ceea ce vorbim.

Domnule Dușa, dumneavoastră știu că sunteți un om concret.

Domnul Mircea Dușa:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Nu aveam de gând să iau cuvântul, dar totuși cred că ai mei colegi au ridicat o problemă foarte importantă, aceea a modificării ordinii de zi, având în vedere situația care s-a creat în țară.

Sigur că putem găsi vinovați sau putem constata cine e vinovat, cine nu e vinovat, dar eu totuși știu că această ordonanță de urgență, care o avem pe ordinea de zi, este o ordonanță care produce efecte, iar organele abilitate ale statului trebuiau să ia măsuri în consecință încă de atunci de când Guvernul a aprobat această ordonanță de urgență.

Eu vin dintr-un județ învecinat județului Brașov și pot să vă spun că azi și ieri s-a creat o adevărată panică în rândul populației. Eu cred că lucrurile acum sunt mai grave decât altădată, pentru că dacă în Tulcea sau în alte județe gripa s-a constatat în gospodăriile populației, de această dată este constatată la furnizori mari de carne de pasăre și este cu atât mai grav cu cât se pare că s-au furnizat și pui vii. Atunci unde mai căutăm gripa aviară, în carul cu fân? (Vociferări din partea dreaptă a sălii).

De aceea, la ordinea de zi revin; revin, eu am intervenit pe procedură, stimate coleg, și niciodată nu întrerup un coleg atunci când vorbește, fie că-mi convine sau nu-mi convine. Cred că și dumneavoastră trebuie să dovediți același respect, mai ales că totuși este o chestiune foarte importantă și dacă ați merge în județele învecinate județului Brașov și în județele în care s-a livrat carne din județul Brașov, o să vedeți ce situație de panică s-a creat în rândul populației.

Domnilor, nu acesta este subiectul. Eu revin totuși la acea chestiune foarte importantă a acestei ordonanțe, care am solicitat să fie adusă la pct.1 al ordinii de zi, și pentru că această ordonanță nu vizează numai Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, vizează și Ministerul Sănătății și Familiei, propunerea de procedură concretă pe care vreau s-o fac, era aceea să-l invităm și pe domnul ministru al sănătății, să vedem și ce măsuri trebuie să adoptăm, în continuare, vizavi de aceste aspecte noi apărute, legate de gripa aviară, și mă refer la livrarea puilor vii, care nu se știe în ce gospodărie au ajuns, și unde vom constata că avem focare de acum înainte de gripă aviară.

Sigur că este simplu să le spunem cetățenilor că le împărțim bomboane din acelea (nu sunt de specialitate și nu știu cum se numesc), dar probabil că este bine împreună să vedem ce facem cu această ordonanță, în sensul de a o îmbunătăți și de a spori măsurile de exigență ale ordonanței, legat de ceea ce trebuie să facă populația și legat de ceea ce trebuie să facă organele abilitate a statului.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 17 octombrie 2021, 9:33
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro