Mihai Ungheanu
Mihai Ungheanu
Ședința Senatului din 8 mai 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.74/18-05-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
14-11-2018 (comună)
14-11-2018
13-11-2018
12-11-2018
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 08-05-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 8 mai 2006

  1. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
  1.3 Mihai Ungheanu - Despre Vladimir Tismăneanu și scrierile sale.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

................................................

Invit la tribună pe domnul senator Mihai Ungheanu, din partea Grupului parlamentar PRM.

Domnul Mihai Ungheanu:

Domnule președinte,

Domnilor colegi,

Se știe că în cazul inundațiilor, la cererea repetată a partidelor politice și a opiniei publice, președintele Traian Băsescu a refuzat să instituie starea de urgență. A fost însă mai ascultător atunci când circa 300 semnatari i-au cerut să condamne comunismul.

Președintele Traian Băsescu consideră, desigur, această acțiune, o urgență!

A condamna o idee este, însă, absurd!

Modul în care o idee este coborâtă pe pământ, felul în care este transformată în realitate este, însă, altceva!

Se pot condamna fapte și nu idei!

Președintele Traian Băsescu a stabilit și persoana care va înfăptui condamnarea. Un tânăr născut în România, în 1951, care avea 20 de ani, în 1971 a absolvit facultatea în țară, după care s-a expatriat, transmițând pe unde scurte ascultătorilor din lume și din România opiniile lui despre marxism și adevăr.

În cei 45 ani de regim comunist în România, tânărul comentator a cunoscut, ca fiu al burgheziei roșii postbelice, în direct, etapa comunismului postdejist, completând-o cu amintirile unei familii de comuniști moscoviți transplantați în România.

Președintele României, Traian Băsescu, va fi ținut seamă, probabil, de reclama insistentă pe care un corp de voci o face lui Vladimir Tismăneanu, despre el este vorba, ca istoric al comunismului în România.

Să-i vedem însă, lucrările!

Trei cărți ar putea fi luate în discuție în acest caz, "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Reinventarea politicului", "Stalinism pentru eternitate" sub titlul "O istorie a comunismului românesc", cărți care conțin aceeași materie informativă și aceleași teze. Autorul lor nu a intrat niciodată în arhive. Cartea pe care o scrie, urmând cercetările Institutului de istorie a PCR de la București și o "Istorie a comunismului românesc" de Gheorghe Ionescu. "Stalinismul pentru eternitate" este, mai ales, o istorie de ecouri, receptaculul unei istorii orale de familie sau de clan bolșevic, fascinat de ceea ce se petrece la centru.

Subiectivismul, fie și involuntar, anecdotica, atenția pentru intrigă, pentru senzațional, deplasează "Stalinismul pentru eternitate" din sfera științifică în aceea a literaturii. Accentul se pune peste tot pe psihologie. Autorul ne prezintă, ca un romancier, sentimentele pe care le atribuie personajelor de care se ocupă, de obicei, în dezavantajul acestora. În istorie, contează însă documentele și nu impresiile autorului.

Istoriografia modernă, care refuză să se ocupe exclusiv de marile figuri politice și de evenimentele însoțitoare, caută să descopere viața cotidiană a oamenilor: ce produc, cum se hrănesc, ce edifică, care este sufletul și mentalitatea societății. Nimic din toate acestea în cartea pomenită sau în cărțile pomenite, din ele lipsind tocmai societatea, oamenii de zi cu zi și experiența lor. Nu este o istorie, ci un comentariu la ce ar fi putut fi o istorie, este o bârfă subțire în care recunoaștem exigențele COMINTERN-ului față de partidele comuniste din țările satelite Moscovei.

În loc să fie o expunere de fapte, o istorie a societății românești în comunism și o critică a sistemului, cartea se ocupă de figuri politice de vârf și caută țapi ispășitori. Istoria stalinismului vrea să disculpe sistemul instituit de COMINTERN și să arunce vina pe seama unor persoane, fie ele Stalin, Mao, Ceaușescu și altele.

Cartea lui Vladimir Tismăneanu, "Stalinism pentru eternitate - o istorie a comunismului românesc", este o subtilă deculpabilizare a revoluționarilor de profesie, a faptelor COMINTERN-ului.

În plus, expunerea este adesea lacunară. Deși acordă lui Lucrețiu Pătrășcanu o atenție specială în această carte, autorul ocolește criza politică din 1946 de la Cluj și conflictul intern din PCR în legătură cu pozițiile autonomiste ale regionalei comuniste de la Cluj, prioritar ungurească.

Dintr-o listă finală a elitei conducătoare a PCR, doar 25 de persoane, lipsesc figuri ca Teoharie Georgescu, Goldberg, Moghioroș, Chivu Stoica, Silviu Brucan și atâția alții.

Din 21 de fotografii care ilustrează, după autor, istoria celor 45 de ani de comunism în România, 17 sunt cu Nicolae Ceaușescu și doar 4 cu Gheorghiu-Dej. Echilibrul și echidistanța lipsesc autorului cărții.

Nu intenționăm să facem o recenzie a ei, ci semnalăm absența fundamentelor științifice și caracterul utezist al lucrării.

Autorul este fascinat de o serie de mitologii ale comunismului internațional și mai puțin de adevăr.

Cartea rămâne o șuetă confortabilă pe marginea unei istorii politice, schițată după ureche.

Într-o altă lucrare - "Reinventarea politicului" din 1997 - care face istoria politică din țările Europei centrale în secolul XX, autorul uită campania românilor împotriva revoluției comuniste de la Budapesta din 1919 și uită și rezistența românească anticomunistă din munți, după 1944, deși era obligatoriu să le expună, cu atât mai mult cu cât erau avantajoase pentru o corectă imagine politică a românilor față de vecinii lor.

Aceasta este cariera științifică a persoanei pe care Traian Băsescu a desemnat-o pentru a alcătui un documentar de condamnare a regimului comunist din România. Este evident că cel ales nu este recomandat nici de vârstă, nici de lucrările lui pentru această misiune. Nu mai este recomandat nici din alte puncte de vedere.

Domnule președinte, aici se impun câteva întrebări, fie ele și retorice:

  1. Este obligatoriu ca autorul sau girantul unui document fundamental pentru istoria României postbelice să fie o persoană care a emigrat din România ? Milioanele de români care n-au emigrat și n-au vorbit la posturile de radio străine nu merită încredere ?
  2. Este obligatoriu ca omul de concepție al condamnării regimului politic postbelic comunist să fie atât de tânăr, fără marea experiență a dramei, a tragediei naționale românești ?
  3. Este obligatoriu ca autorul care girează un document atât de important să fie neapărat recrutat din clanul cominterniștilor cu state de plate la Moscova, clan mutat astăzi în Occident ?
  4. Este obligatoriu să fie evreu ?
  5. Este obligatoriu să fie ales dintre gazetarii care scriu cărți din cărți și nu dintre cercetătorii din țară care sunt mai aproape de fapte și care cercetează arhivele chiar în acele institute de cercetare istorică înființate în ultimii 15 ani ?

Întrebările pot continua. Fapt este că persoana desemnată de președintele Traian Băsescu rămâne autorul unei pseudoistorii a comunismului din România, rămânând fidel viziunii COMINTERN-ului. Prin astfel de cărți și persoane, COMINTERN-ul își prelungește metamorfotic existența.

Conform Constituției României, președintele republicii are, ca mijloc esențial de lucru, dialogul cu partidele, cu alte instituții publice, cu Academia, de pildă, cu institutele Academiei, vechi și noi, în cazul de față. O asemenea consultare se impunea și în acest caz, altfel totul poate deveni un viraj periculos.

Amintesc că președintele României își planificase niște întâlniri de regularitate cu partidele politice. De ce a uitat să le facă ?

România a fost judecată, în anii '50, '60, '70, '80, de oamenii COMINTERN-ului. Societatea din România a fost greu traumatizată de NKVD-iștii aduși în 1944, pe tancuri, de la Moscova.

A instala în chip de judecător al regimului comunist, din cei 45 de ani postbelici, pe fiul unui astfel de bolșevic exportat de Moscova, înseamnă a traumatiza din nou această societate, ceea ce trebuie să-i dea de gândit chiar și președintelui Traian Băsescu. (aplauze)

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 18 noiembrie 2018, 4:16
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro