Daniela Buruiană Aprodu
Daniela Buruiană Aprodu
Ședința Camerei Deputaților din 6 iunie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.95/16-06-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
14-11-2018
13-11-2018
12-11-2018
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 06-06-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 6 iunie 2006

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.13 Daniela Buruiană Aprodu - despre retrocedarea unor palate și castele - Peleș, Pelișor și Bran;

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................

Din partea Grupului parlamentar al PRM, doamna deputat Daniela Buruiană. Aveți cuvântul, doamnă deputat.

Doamna Daniela Buruiană Aprodu:

Mulțumesc, doamnă președintă.

Doamnelor și domnilor,

Art. 1 alin. 2 din Constituția României spune: "Forma de guvernământ a statului român este republica".

Hai să vedem ce se petrece în câteva din republicile din Uniunea Europeană: Germania - familia ultimului Kaizer, Wilhelm al II-lea de Hohenzollern, are interdicție de a intra în țară; Austria - familia imperială de Habsburg are interdicție de a intra în țară, neavând dreptul nici la cetățenie austriacă; Franța - capul casei regale de Bourbon, Contele de Paris, are interdicție de a intra în țară; Italia - familia regală de Savoia are interdicție de a intra în țară, iar toate averile i-au fost confiscate; Grecia - averile regale au fost confiscate, regele trimis în exil și interdicție pentru toată familia regală de a intra în țară.

Spre deosebire de aceste țări civilizate, România, mai precis guvernele ce au condus-o după revoluție, a adus în țară familia regală. Dacă ar fi adus-o doar într-o excursie, mai treacă-meargă. Însă, bătrâna șandrama regală a dat de bine și nu se mai dă plecată.

Păi, unde să-i fie mai bine lui Mișu de Hohenzollern decât în România, unde nu numai că nu l-a întrebat nimeni ce a făcut cu tablourile statului român, în valoare de 500 de milioane dolari, pe care le prăduise când plecase, în 1947, dar mai și primește palate și bănet, cât să se îngroape el și toată familia sa.

În loc să fie judecat de Tribunalul Penal Internațional de la Haga pentru crime împotriva umanității și să fie atârnat ca Mussolini, fostul aliat al lui Hitler și Stalin, a primit, până acum, Palatul Elisabeta din București și Castelul Săvârșin.

Ca să aibă și gurițele pofticioase ale celor 5 fete-cucuiete regale ce hali, în curând, Guvernul lui "Să trăiți bine" îi va da moliei regale Castelul Peleș, Castelul Pelișor și doar 18.000 ha de pădure la Sinaia.

Urmând exemplul lacomei molii regale, de aiurea, de nicăieri, a mai apărut o altă alteță, ruptă în cur și leșinată de foame, care a primit de urgență, nici mai mult, nici mai puțin, decât Castelul Bran din județul Brașov. Fără minime verificări necesare, autoritățile portocalii ale României s-au făcut preș și au dat acest castel, o adevărată bijuterie a patrimoniului național, fără să clipească, deși, de departe, se simte un pronunțat miros de șpagă.

Una peste alta, până acum, s-au găsit 300 milioane de euro pentru acești maimuțoi cu pretenții de altețe regale. Și tot pentru acești paraziți regali, bieții republicani români dau circa 20 milioane de euro, adică 700 miliarde lei pe an, ca să fie bine păziți, bine îmbrăcați și să aibă mațul cât mai gros, cu șampanie fină și icre negre.

Partea proastă este că pentru poporul republican nu s-au mai găsit bani pentru: 100 de milioane de euro pentru păgubiții depunători la CEC pentru autoturisme Dacia și 200 de milioane de euro pentru cei 300.000 păgubiți FNI, escrocherie girată de același CEC. Între timp, guvernul pregătește CEC-ul pentru așa-zisa privatizare, din care cei menționați mai sus vor rămâne cu buza umflată.

De aceea, Partidul România Mare propune ca domnul Mihai de Hohenzollern să fie deferit Tribunalului Internațional Penal de la Haga, în calitate de criminal de război, așa cum cer mai multe organizații evreiești internaționale, să i se confiște averea, iar din ea să fie despăgubiți cei de la CEC și FNI.

Pentru că de la prietenul Cotrocenilor, Sorin Ovidiu Vîntu, sunt slabe speranțe să mai ia statul ceva înapoi.

Vă mulțumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc, doamnă deputat.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 14 noiembrie 2018, 13:58
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro