Invit colegii senatori în sală! Stimate colege și stimați colegi, Avem de rezolvat două chestiuni de procedură. Pe de o parte, să aprobămprogramul de lucru al Senatului, așa cum l-am prezentat la început: lucrări în plen până la ora 19.30, iar pe de altă parte, pentru a aproba ordinea de zi, respectiv, declarații politice, rezolvarea chestiunilor procedurale legate de o propunere legislativă privind Legea proprietății comune, dezbaterea moțiunii simple și ultimul punct în ordinea de zi, întrebări, interpelări și răspunsuri. Vă consult dacă în legătură cu programul de lucru aveți observații, respectiv, lucrări în plen până la ora 19.30? Dacă nu sunt observații, vă rog să vă pronunțați prin vot asupra programului de lucru al Senatului - lucrări în plen până la ora 19.30. Rog colegii senatori să voteze! Invit colegii senatori în sală! Îi rog pe cei doi secretari să verifice dacă Senatul este în cvorum de lucru. Doamnelor și domnilor senatori, vă invit în sală? Da, stimați colegi, suntem prezenți în sală un număr de 74 de senatori. Vă rog să observați că v-ați exprimat dreptul de vot doar 54, motiv pentru care pun din nou la vot programul de lucru al Senatului. Vă rog să votați. Rog colegii senatori să voteze. Programul de lucru a fost aprobat de plenul Senatului, în unanimitate, cu 64 de voturi. Sunt 74 de colegi în sală. I-am numărat, dar vă adresez rugămintea, stimați colegi care sunteți prezenți în sală să și votați, acesta fiind un drept, dar și o obligație, fiind prezenți la dezbateri. Vă consult dacă în legătură cu ordinea de zi aveți obiecțiuni? Dacă nu sunt obiecțiuni, vă rog să vă pronunțați prin vot asupra ordinii de zi a Senatului. Vă rog să votați. Cu 69 de voturi pentru, nici un vot împotrivă și o abținere, ordinea de zi a fost aprobată de plenul Senatului.
|