Emil Radu Moldovan
Emil Radu Moldovan
Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2006
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.107/30-06-2006

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2006 > 20-06-2006 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2006

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.41 Emil Radu Moldovan - declarație politică intitulată "Intoxicarea cu portocaliu";

 

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Intoxicarea cu portocaliu"

S-au prefăcut că sunt frați până au trecut puntea, pardon... au câștigat alegerile.

Ne-au fluturat așa zisa lor alianță drept slogan electoral, ca mai apoi să ne demonstreze, pas cu pas, că totul a fost praf aruncat în ochii electoratului.

Mă întreb dacă se mai salută acum la ședințele comune sau își aruncă doar ironii mascate, de parcă aceasta ar fi agenda populației, să afle care din partidele din coaliție are limbajul mai colorat sau cine e de partea lui Băsescu și cine nu.

Lăsați impresia că nu vă preocupă altceva decât propriile interese, tocmai acum, când Europa e cu ochii pe noi și contabilizează fiecare mișcare.

Uite remanierea..., nu e remanierea, de parcă ne-am întors în anii grădiniței, când joaca de-a v-ați ascunselea părea un joc inofensiv. Dureros e faptul că vă jucați cu populația, tot mai sătulă de mizeriile servite progresiv zi după zi. Ce trebuia să fie eficientizarea Guvernului s-a transformat în lovituri sub centură și aruncarea vinei neîmplinirilor în ograda celuilalt.

Nu ne interesează care partid din coaliție este mai vinovat, din moment ce toți au contribuit la declinul și distrugerea sistematică a României. Cu fiecare zi care trece, conflictele par tot mai mari. Existența suspiciunilor ce planează asupra liderilor Executivului, un prim-ministru ce pare depășit de situația din propriul partid, ca să nu vorbim de situația din țară și de un președinte care practică ca hobby aruncarea cu săgeți în proprii oameni, formează ce se numește astăzi debandada de dreapta din fruntea României.

Aceleași personaje sinistre au creat un blocaj administrativ și decizional ce adâncește și mai mult prăpastia dintre ei și cetățeni. Nu ne bucură faptul că relațiile dintre partenerii de coaliție sunt iremediabil distruse. Țara trebuia guvernată iar dacă oamenii v-au ales în fruntea ei trebuia să dați dovadă de un minim de bun simț și, în locul orgoliilor, să fiți gata să alegeți interesul cetățenilor, dincolo de interesul meschin care caracterizează fiecare zi sub steagul portocaliu.

Oare în cazul unor noi alegeri veți poza din nou în familia unită care plânge soarta țăranului român nedreptățit, veți trimite iar scrisori dascălilor, prin care le veți promite majorări spectaculoase de salarii, veți profita iar de buna-credință a pensionarilor, veți promite din nou lapte și miere pe străzile României?

Cu ce curaj veți apărea în fața populației pe care ați ignorat-o cu atâta cinism?

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania wednesday, 26 january 2022, 10:55
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro