Plen
Ședința Camerei Deputaților din 19 septembrie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.138/29-09-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
12-12-2018 (comună)
12-12-2018
10-12-2018
05-12-2018
28-11-2018 (comună)
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 19-09-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 19 septembrie 2006

13. Dezbaterea Propunerii legislative privind facilitarea finanțării societăților comerciale prin intermediul pieței de capital (rămasă pentru votul final).
 
consultă fișa PL nr. 480/2006

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................

La pct.22 - Propunerea legislativă privind facilitarea finanțării societăților comerciale prin intermediul pieței de capital.

Legea are caracter ordinar.

Proiectul a fost respins de Senat.

Raport comun de adoptare al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și Comisiei pentru industrii și servicii.

Suntem Cameră decizională.

Rog inițiatorul, dacă dorește, să ia cuvântul.

Doamna deputat Grațiela Iordache.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Mulțumesc, domnule președinte.

Voi fi foarte scurtă. Proiectul prezent urmărește stimularea dezvoltării pieței de capital, luând în considerare faptul că principala ei problemă o reprezintă numărul redus de emitenți.

În aceste condiții, proiectul de lege își propune reducerea comisionului la zero pentru o perioadă de 1 an de zile, datorat de către emitenți Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, și facem mențiunea că acest comision, această reducere de comision nu afectează bugetul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, dintr-un motiv foarte simplu: pentru că nu au avut venituri până acum și nu există prevăzută în proiectul lor de buget o asemenea categorie de venituri.

În al doilea rând, dimpotrivă, peste un an de zile ne așteptăm chiar să crească veniturile obținute din celelalte comisioane datorate pentru activitățile de supraveghere și de tranzacționare.

Cel de-al doilea obiectiv al acestui proiect de lege îl reprezintă înființarea unui birou de consultanță, care să vină în sprijinul emitenților, în întocmirea documentației la listare.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Ca o fatalitate, domnul secretar de stat Doică nu poate ajunge de la minister ca să-și susțină punctul de vedere defavorabil al Guvernului.

O chestiune de procedură: doamna deputat Olguța Vasilescu.

Doamna Lia Olguța Vasilescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Vă rog frumos să observați că inițiativa legislativă este încadrată de către comisie în raport în categoria legilor ordinare.

La Senat și la Cameră a fost discutată ca și o lege ordinară, or, ea modifică două legi organice, practic: este vorba de Legea nr.297/2004 - Regulamentul CNVM și, de asemenea, de Statutul CNVM.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Comisia, mai întâi.

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Permiteți-mi să iau cuvântul mai întâi în calitate de președinte al comisiei și să expun punctul de vedere al acesteia.

După care, să-mi permiteți, în calitate de membru al Parlamentului și al Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat să am o intervenție.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să le faceți la rând atunci.

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Vă mulțumesc foarte mult.

Comisia de specialitate a analizat această propunere legislativă și a fost de acord ca legile mai sus-menționate să se modifice pentru a crea un cadru mult mai ușor accesului firmelor, pentru a putea să acceseze piața de capital.

Vreau să vă spun că au fost discuții pro și contra.

În final, am fost de acord cu acest proiect de lege.

Ceea ce aș vrea să adaug este că el are o valabilitate limitată: un an de zile.

O să vedem dacă, în acest an, această facilitate pe care o acordăm companiilor respective va duce la un apetit mai mare al acestora pentru a se duce către piața de capital.

De aceea, comisia propune un vot pozitiv pentru acest proiect de lege, această inițiativă.

Al doilea comentariu pe care vreau să-l fac, în calitatea mea de deputat, este legat de faptul că acest proiect de lege, Grupul nostru parlamentar, al P.S.D., o să-l susțină.

Cred că este bine venit atunci când acorzi un tip de facilitate societăților care, sigur, doresc să intre pe acest segment de piață încă neexplorat de foarte multe dintre companii.

De aceea, în numele Grupului nostru parlamentar, al P.S.D., vă spunem că susținem acest proiect de lege și vă îndemnăm și pe dumneavoastră, stimați colegi, a face acest lucru.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte și domnule deputat.

Alte intervenții la dezbateri generale? Nu sunt.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Nu există amendamente respinse. Există o serie de amendamente admise.

Dacă la pct.1 există obiecții, observații, comentarii? Nu sunt.

Pct.2 - adoptat.

Pct.3 - adoptat.

Pct.4 - adoptat.

Pct.5 - adoptat.

Pct.6 - Obiecții, observații, comentarii?

Adoptat.

Pct.7 - adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole.

Doar o întrebare, domnule președinte Tănăsescu, în legătură cu caracterul de lege organică sau ordinară, că s-a ridicat aici, dacă doriți din partea comisiei să faceți o scurtă intervenție.

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Intervenția mea este legată de faptul că proiectul de lege a primit avizul Consiliului Legislativ și Direcției Juridice din cadrul Camerei Deputaților.

Cred că aceste opinii de specialitate alungă orice gând legat de faptul că ar trebui să fie o lege organică versus o lege ordinară.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnul deputat Bentu, o intervenție.

Domnul Dumitru Bentu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Chiar dacă știm că legile intră în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, pentru rigoare, consider că în textul propus de comisie la art.6 acest lucru trebuie precizat în mod expres. El va avea, în consecință, următorul conținut: "Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României și se aplică până la 31 decembrie 2007".

Domnul Bogdan Olteanu:

Comisia?

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Da.

Domnul Bogdan Olteanu:

Este o chestiune de ...

Da, doamna deputat Olguța Vasilescu, vă rog.

 

Doamna Lia Olguța Vasilescu (din sală):

Era domnul Pușcă înainte.

Domnul Bogdan Olteanu:

Niciodată nu o să treacă, înaintea dumneavoastră, domnul Pușcă. Este un domn, eu îl cunosc.

Doamna Lia Olguța Vasilescu:

Domnule președinte,

Cu multă condescendență îi atrag atenția domnului președinte al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, că se mai întâmplă să greșească și Consiliul Legislativ. Și s-a mai întâmplat și altă dată.

Și, de asemenea, vă rog să vă uitați cu atenție în raport. Scrie foarte clar în raportul comisiei că este vorba despre o lege ordinară.

Exact așa a trecut și de la Senat. or, este clar că legile pe care le modifică sunt legi organice, și vă spun încă o dată despre ce legi este vorba: Legea nr.297/2004 - Regulamentul CNVM și, de asemenea, Statutul CNVM.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Pușcă, și după aceea doamna deputat Grațiela Iordache.

Domnul Mircea Valer Pușcă:

Stimați colegi,

Textul constituțional pe care l-a citat înainte colegul nostru nu este exact. Constituția spune că orice lege intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, cu excepția cazurilor când legea prevede altfel.

Dar această prevedere constituțională nu poate să fie interpretată că termenul de intrare în vigoare poate să fie mai devreme decât cel prevăzut în Constituție. Poate să fie ulterior doar, pentru că un alt principiu din Constituție spune că: "efectele legii nu sunt valabile pentru termene dinaintea validării ei".

Termenul constituțional s-a modificat odată cu aprobarea Legii de modificarea Constituției și adoptarea prin referendum a Constituției.

Cu alte cuvinte, trebuie să păstrăm și litera și spiritul Constituției.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Cristian Dumitrescu.

Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor,

În legătură cu faptul că această lege este sau nu o lege organică, nu vreau să mă pronunț, dar vreau să vă spun care este procedura și cum se interpretează această situație; nevrând să dau dreptate nici uneia din părți, dar problema ridicată este o problemă reală.

O lege este votată dacă este declarată lege organică. În interiorul unei legi, însă, pot exista părți componente, articole care să nu fie legi organice.

Dacă modificarea despre care se vorbește, din păcate nu am textul și nu l-am studiat așa cum ar fi trebuit, ca să încerc să-mi dau și o opinie de jurist, privește, pentru că ea într-adevăr modifică două legi organice, dacă în interior modificările aduse privesc aspecte care țin de caracterul organic sau determină caracterul organic al legii, atunci doamna deputat are dreptate.

Dacă aceste modificări nu țin de caracterul organic al legii și sunt aspecte legate, să spunem, de o lege ordinară, atunci nu avem o lege organică.

Deci, mai departe cred că trebuie să stabilească, eventual, Curtea Constituțională, dacă va fi sesizată pe aspecte de neconstituționalitate, fără însă a elimina această posibilitate pe care doamna deputat Olguța Vasilescu a ridicat-o, și care în mod normal - trebuie să recunoaștem - trebuia să fie evidențiată în raportul Comisiei juridice, de disciplină și imunități, lucru care nu s-a făcut.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Alte intervenții?

Eu am să vă citesc art.78 din Constituție, după care, desigur, fiecare dintre colegii parlamentari va putea sau nu să se manifeste în plan constituțional: "Legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o altă dată ulterioară prevăzută în textul ei". Ulterioară cui? Rămâne să ne explice legiuitorul constituant sau Curtea Constituțională, în măsura în care va fi sesizată.

Dacă mai există alte intervenții la dezbaterile pe articole? Nu mai există alte intervenții la dezbaterile pe articole.

Rămâne la vot final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 13 decembrie 2018, 16:08
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro