Plen
Ședința Camerei Deputaților din 3 octombrie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.142/13-10-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 03-10-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 3 octombrie 2006

11. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art.55 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală (nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru respingere).
 
consultă fișa PL nr. 576/2006

 

Domnul Victor-Viorel Ponta:

  ................................................

la pct.10 pe ordinea de zi, propunere legislativă pentru modificarea art.55 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală. Este lege organică. S-a întocmit un raport de către Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, raport de respingere, distribuit pe 13.09.2006, și un raport suplimentar care a menținut raportul inițial. Suntem primă Cameră sesizată, data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final este 13.10.2006.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva să ia cuvântul. Vă rog frumos, domnule deputat.

Precizez că este o inițiativă a unor colegi deputați și senatori, și domnul Moisiu va vorbi în numele inițiatorilor.

Domnul Adrian Moisoiu:

Moisoiu, domnule, în loc de i, o.

Stimați colegi,

Pentru că a fost între timp discutat sau așa se spune la Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic la care, din păcate, n-am fost invitat și am aflat ulterior că ar fi avut loc o discuție pe această temă, în cursul săptămânii trecute, împreună cu câțiva din parlamentarii, din deputații din județul Mureș de la diverse partide, mă refer aici la PRM, PSD și UDMR, am avut o întâlnire cu 6 primari de pe Valea Târnavei Mici. Scopul a fost ca să stăm de vorbă și respectiv să aflăm doleanțele dânșilor și în același timp să ne verificăm modul nostru de a gândi și de a vedea, într-adevăr, problemele la fața locului. Printre problemele pe care le-am amintit cu această ocazie, a fost și această modificare a art.55 din Legea nr.215 a administrației publice locale, prilej cu care toți cei cu care am stat de vorbă au susținut punctul de vedere și au spus da, într-adevăr, este nevoie să fie reglementat și, așa cum dumneavoastră ați avut părerea că să fie modificat acest punct, acest articol din lege este necesar.

Mă surprinde punctul de vedere al poziției care a venit ulterior sau anterior, pardon, aceste discuții, îmi cer scuze, dar încă nu este târziu ca împreună să hotărâm un punt de vedere. De fapt, ce se susține în această inițiativă legislativă? Ca delegatul sătesc să fie nominalizat, să fie ales efectiv, și nu într-o ședință întâmplătoare, cum se face până acum, în care se adună, vine primarul într-un sat oarecare și propune unui grup de cetățeni care are niște ori sau niște animale cu această ocazie să-și spună și părerea dacă Ion, Vasile sau Gheorghe ar fi corespunzător să îi reprezinte pe ei în consiliul local.

Vreau să subliniez un lucru foarte important, că delegatul sătesc, în modul în care propunem ca să fie ales, nu introduce cheltuieli suplimentare. Legea însăși spune că atunci când se dezbat probleme ale unei comunități un delegat sătesc participă cu aceleași drepturi ca și consilierii locali, deci asta este prevăzut prin lege, cu deosebirea că nu are drept la vot deliberativ, ci la vot consultativ, aspect de care nu ne legăm în această propunere legislativă. Eu cred că noi suntem aici pentru ca să legiferăm exact, pentru ca să putem merge înainte, deci respectiv să facem niște legi corespunzătoare, și mă miră atunci punctul de vedere al Guvernului care spune că, cu altă ocazie o să se poată face modificarea respectivă. Dacă mergem pe această idee, că cu altă ocazie putem să facem modificări legislative, în cazul acesta, părerea mea este că nu are sens să facem nici o modificare legislativă și să așteptăm de fiecare dată să vină Guvernul, și Guvernul să indice da, domnule, modificăm sau nu modificăm ceva. Nu este logic un asemenea răspuns și un asemenea punct de vedere exprimat de către guvern.

Vreau să mai subliniez o treabă care este deosebit de importantă, vă rog să vă gândiți, pentru că fiecare venim dintr-o anumită circumscripție electorală. Este foarte posibil ca la alegerile locale, dintr-un sat al unei comune mari să nu pătrundă nimeni în consiliul local. Și vreau să subliniez o altă idee: prin statutul aleșilor, noi nu am dat nici o obligație aleșilor locali ca să răspundă cerințelor primăriei respective.

Aleșii locali, dacă vor, fac ceva, dacă nu, nu fac ceva. Ei au acolo un singur aspect introdus în statul aleșilor, și anume, să participe la ședințele de comisii. Dacă nu participă la ședințele de comisii, vor fi penalizați. Atât. Dar, altfel, ca să se implice în comunitate, în aspectele legate de comunitate, noi am scăpat acest lucru.

Și, atunci, cu acest prilej, în primul rând, avem posibilitatea să alegem un om corespunzător care poate că atunci când au avut loc alegerile, nu a intrat în consiliul local pentru simplul motiv că partidul pe listele căruia a participat la alegeri nu a făcut baremul, deci, nu a făcut pragul de 5% și în felul ăsta a rămas afară sau poate a fost al doilea sau al treilea pe listă, deci, undeva poziționat mai jos, au intrat alții din centrul de comună sau din cealaltă parte, din estul satului sau din estul comunei...

Domnul Victor Viorel Ponta:

Domnule deputat, dacă ați putea să sintetizați, v-am fi recunoscători...

Domnul Adrian Moisoiu:

Termin acum, domnule președinte.

Deci, în felul acesta, el nu a fost ales. Cred că am fost destul de explicit. Îmi cer scuze pentru că v-am reținut, dar este absolut necesară o asemenea modificare a art.55.

Vă mulțumesc.

Domnul Victor Viorel Ponta:

Vă mulțumesc, domnule deputat, pentru această intervenție.

Cu speranța că mai este timp să mai discutăm acest proiect de lege după ce l-ați susținut, aș vrea să dau cuvântul reprezentantului comisiei, în primul rând.

Pe procedură, domnule Călian? Vă rog. Pe procedură, atunci.

Domnul Petru Călian:

Domnule președinte,

Am vrut să iau cuvântul înaintea reprezentantului comisiei pentru a-i da posibilitatea să-mi răspundă la o întrebare. Nu acuz Comisia pentru administrație publică locală pentru că sunt convins că este o comisie foarte serioasă.

Însă, în calitate de inițiator, nu am fost invitat la dezbateri pe fond la acest proiect de lege, nici la primul raport, nici la raportul suplimentar.

Doresc retrimiterea la comisie și vreau să știu de ce nu am fost invitat la dezbateri.

Mulțumesc.

Domnul Victor Viorel Ponta:

Am eu o întrebare înainte. Deci propuneți retrimiterea la comisie. Bun.

Aveți cuvântul, din partea comisiei sesizate în fond.

Domnul Constantin Igaș:

Mulțumesc, domnule președinte.

Staful comisiei îmi confirmă faptul că inițiatorii au fost invitați la dezbaterea acestui proiect de lege. Chiar dacă domnul Călian nu a fost prezent acolo, au fost alți colegi inițiatori, printre care Petre Movilă și domnul Moșoiu.

Acest proiect de lege a fost retrimis comisiei pentru a-l reanaliza, iar raportul comisiei, din păcate pentru domnii inițiatori, este unul negativ. Deci, de respingere.

Vă mulțumesc.

Domnul Victor Viorel Ponta:

Sunteți împotriva retrimiterii la comisie, dacă am înțeles corect.

Domnule Călian, doriți să supun la vot propunerea dumneavoastră de retrimitere la comisie. da?

Aș vrea înainte de a da cuvântul la dezbateri generale, aș vrea să vă supun la vot propunerea domnului deputat Călian, de retrimitere la comisie a acestui proiect de lege.

Vă rog să introduceți cartelele în aparatele de vot.

Vă supun la vot propunerea domnului Călian de retrimitere la comisie.

Da. Mulțumesc.

Cu 124 de voturi împotrivă, 3 abțineri și 35 de voturi pentru, propunerea domnului deputat a fost respinsă.

În consecință, trecem mai departe la dezbateri generale și dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul. Nu dorește nimeni.

Vă reamintesc că, prin raportul comisiei sesizate în fond, se propune respingerea acestei inițiative legislative. În atare situație, urmează să procedăm în conformitate cu prevederile art.104 din regulament, potrivit căruia dacă prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea proiectului de lege sau propunerii legislative, după încheierea dezbaterii generale, președintele cere Camerei să se pronunțe prin vot.

Supun votului propunerea de respingere a comisiei prin raportul său. Vă rog să votați electronic. (Rumoare.)

Acuma merge sistemul de vot. Vă rog să votați electronic raportul comisiei de respingere. Vă mulțumesc.

Cu 144 de voturi pentru, 29 voturi împotrivă și 3 abțineri, plenul a adoptat propunerea comisiei de respingere a acestui proiect de lege.

Fiind vorba de un proiect de lege organică și nefiind întrunit numărul necesar pentru respingere, urmează să rămână pentru sesiunea de vot final.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti luni, 29 noiembrie 2021, 21:03
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro