Daniela Buruiană Aprodu
Daniela Buruiană Aprodu
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 4 octombrie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.143/13-10-2006
Video in format Real MediaVideo - Real Media

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video
Video in format Real MediaTransmisie în direct
format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
Video in format Real Media14-11-2017
Arhiva video:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Interogare > Rezultate > 04-10-2006 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 4 octombrie 2006

 Fragmente relevante pentru următoarea interogare: 
Vorbitor: Daniela Buruiană Aprodu

Video in format Real Media Prezentarea și dezbaterea raportului Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații. Numirea directorului Serviciului Român de Informații. Prezentarea și dezbaterea raportului Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului de Informații Externe. Numirea directorului Serviciului de Informații Externe.

Doamna Daniela Buruiană Aprodu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Din serialul de circ intitulat "Să trăiți bine!", în regia lui Traian Băsescu, asistăm, astăzi, la episodul "M-a făcut mama spion."

Ne obișnuisem de mult cu poantele răsuflate ale locatarului de la Cotroceni, dar nu credeam că poate fi în așa pană de inspirație. Pentru că altfel nu se explică faptul că domnul Săftoiu Elvis Claudiu, ziarist de renume național și internațional, precum și analist și strateg recunoscut chiar și de soția sa, doamna Săftoiu, aspiră, nici mai mult nici mai puțin, decât la funcția de șef al spionilor României.

Noi, Partidul România Mare, nu avem nimic împotriva domnului Săftoiu. Îi urăm multă sănătate și fericire alături de purtătoarea de gogoși a președintelui, dar credem că vrea să-și pună o pălărie prea mare pentru un distins cap de consilier prezidențial.

Experiența domnului Săftoiu de gazetar lipsit de noroc, pe la diverse publicații, dar, mai ales, cea de agitator electoral al lui Traian Băsescu, ne poate duce cu gândul că vrea să facă din Serviciul de Informații Extern o cârciumă. Dacă nu una de lux, precum Uniunea Europeană, după cum declara și domnul Băsescu pe un post TV, atunci o cârciumioară, la șosea, ticsită de spioni, în care președintele să se relaxeze, ascultând povești vânătorești dar, mai ales, marinărești.

Trecând peste veselia ce ne-o provoacă această candidatură a domnului Elvis Claudiu Săftoiu, credem că gluma este chiar serioasă și că, de fapt, se dorește sudordonarea, în totalitate, pe față, de către chiriașul de la Cotroceni, a Serviciului de Informații Externe.

De aproape 17 ani, serviciile de informații, prin directorii numiți numai din sfera politică, au antrenat aceste instituții în tot felul de jocuri politice, în special în favoarea partidelor aflate la putere. Niciodată nu s-a pus problema că aceste servicii de informații trăiesc din bani publici și că trebuie să aibă, ca obiectiv principal, doar interesul național al țării.

Folosind același model și urmând aceeași tradiție, și domnul Băsescu face același lucru. Ba mai mult, plusează, oferindu-i sfetnicului său de taină o biată sinecură, un serviciu de informații, și doar cel extern, nimic altceva. Bănuim că, dintre numeroșii experți de la Cotroceni, domnul Săftoiu Elvis Claudiu a ieșit în evidență prin programele de analiză, sinteză, precum și de strategie pe care i le servea dimineața, la cafea, domnului președinte. Cafeaua, bineînțeles, i-o servea perechea domnului James Bond! Și așa, lucrurile rămân în familie, și familia este unită și mulțumită!

Partidul România Mare va acorda un vot negativ domnului Elvis Claudiu Săftoiu, nu pentru că nu ar fi o persoană simpatică și care știe multe glumițe bune, ci pentru că noi considerăm că, prin această candidatură, este ridiculizată importanța instituției Serviciului de Informații Externe, mai ales că în actualul context internațional, când România va deveni stat al Uniunii Europene, iar Serviciul de Informații Externe va fi un important factor de legătură cu statele acestei familii europene prin informațiile care vor veni dinspre și spre Uniunea Europeană.

Propunem, prin urmare, domnului președinte Traian Băsescu, să-l ia la Cotroceni pe domnul consilier Săftoiu Elvis Claudiu și să-l pună cu burta pe carte. Adică să învețe cam despre ce este vorba în aceste servicii de informații interne și externe și cam ce rost au ele pe lumea asta. Pentru că nu este suficient să fii un biet agent de influență, colaborator sau informator și să ai pretenții că poți ajunge, peste noapte, chiar celebrul agent 007 sau chiar director peste centrala de spionaj a unei țări. Și pentru că domnul Elvis Claudiu Săftoriu este un tânăr ambițios și chiar o speranță a serviciilor secrete, să facă bine și să spulbere orice bănuială de colaborare a sa cu securitatea, adică să-și publice dosarul de securitate care, după cum bine știe, există în multe exemplare. Noi ne-am mulțumi doar cu unul și, eventual cu un aviz de la CNSAS, după care s-ar putea să-l vedem pe domnul James Bond, alias Săftoiu, chiar șef al spionajului românesc.

În încheiere, permiteți-mi, domnilor, să vă informez de faptul că domnul general Ovidiu Soare, din Serviciul Român de Informații, are un domiciliu forțat prin ordinul personal al domnului Traian Băsescu, într-o vilă a SRI-ului din București, pentru a nu avea nici un fel de legătură cu presa, deoarece deține foarte multe informații despre mafia petrolului, internă și internațională.

Aceasta este, domnilor, poliție politică pe care o instalează domnul președinte Traian Băsescu.

Vă mulțumesc. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PRM).

     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 19 noiembrie 2017, 23:28
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro