Andrei-Gheorghe Király
Andrei-Gheorghe Király
Ședința Camerei Deputaților din 14 noiembrie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.172/24-11-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
27-10-2021
26-10-2021
25-10-2021
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 14-11-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 noiembrie 2006

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.46 Kiraly Andrei Gheorghe - declarație politică despre starea procesului educațional în România;

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Király Andrei Gheorghe:

Declarație politică despre starea procesului educațional în România.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

În calitate de membru al Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților, am avut dese și repetate întâlniri cu diverși reprezentanți ai sindicatelor de ramură, atât în cadrul, cât și în afara lucrărilor comisiei, încercând de fiecare dată aprofundarea analizei ce privește starea actuală a învățământului și situația, nu numai a cadrelor didactice, dar, implicit, și a celuilalt factor al procesului educațional, cea a elevilor.

De la început doresc să vă spun că înainte de a deveni deputat am petrecut 30 de ani în școlile județului și municipiului Arad ca profesor, dar și ca director. Ca atare, pot să afirm că am avut ocazia să fac cunoștință chiar din interior cu acele probleme cu care se confruntă sistemul și care îngreunează sau câteodată par să facă imposibilă funcționarea lui. Din aceleași motive, nu am cum să mă aliniez acelor păreri din exterior care afirmă că salariul cadrelor didactice ar fi îndestulător. În această privință, sindicatele au dreptate: cadrele didactice sunt într-adevăr plătite prost.

Am greși însă dacă problema salariilor am trata-o separat de întregul complex de probleme. Cred că putem conveni că un salariu decent se cuvinte în schimbul muncii care produce rezultate.

Este din ce în ce mai evident că rezultatele învățământului de astăzi din România sunt cel puțin îndoielnice. Din păcate, astăzi, sistemul educațional permite rareori ca munca dascălilor să fie eficientă și să producă valori. Ce se poate face, în condițiile în care cadrul muncii în școli este un plan de învățământ supradimensionat, între 26-28 de ore săptămânal pentru copiii de clasa a IV-a și 34-36 de ore pentru clasele a VII-a și a VIII-a? Putem avea rezultate, când materiile predate supun elevii doar unor rafale de informații și date seci lexicale? Nu mai este timp de explicații, de exersare, de aprofundare.

Ca rezultat, elevul nu își mai găsește locul în acest sistem, se simte de prisos, un accesoriu de care, la urma urmei, școala s-ar și putea lepăda. Deplângem indisciplina care s-a instaurat în școlile noastre, lipsa de respect din partea elevilor față de dascăli și față de instituție. Elevi bătuți de colegi până la spitalizare, profesori umiliți, corupție, școli în care singurii care se mai simt acasă sunt poate dealerii de droguri.

Exemplele în acest sens sunt numeroase și bine-cunoscute. Sistemul este slab, rezultatele produse sunt slabe, la fel. Ca o consecință logică, salariul celor care lucrează în acest sistem nu poate fi altfel decât slab, de asemenea.

Ce se mai poate face, stimați colegi? Singura salvare poate fi o transformare a întregului sistem, o transformare care să aibă ca rezultat reașezarea tuturor actorilor procesului de învățământ pe locurile lor de odinioară, cu scopul ca școala să devină din nou ce a fost cândva: locul unde, în primul rând, se face educație. Să fie din nou acel Alma Mater, care este menit să se ocupe de mintea, dar și de sufletul celor pe care ne place să îi numim "fundamentul societății viitoare".

Modul în care acționăm, drumul ce îl avem de parcurs, trebuie să le găsim împreună. Dar s-o facem urgent! Poate nu luăm exemplul sistemului educațional din Islanda, unde, până la terminarea clasei a VIII-a, elevii nu petrec mai mult de 16-18 ore pe săptămână la școală, și acest timp, relativ scurt, fiind consacrat, pe lângă însușirea unor noțiuni și aptitudini de bază, educației spirituale și fizice a copiilor.

În acest proces, un rol important trebuie să își asume sindicatele, care, pe lângă eforturile - lăudabile, de altfel - pe care le depun pentru atingerea scopurilor salariale, trebuie să se aplece cu o la fel de mare atenție și asupra acestor aspecte. Altfel spus, să se ocupe și de viitor, nu numai de prezent. Activitatea lor, așa, ar căpăta o adevărată credibilitate!

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 28 octombrie 2021, 20:59
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro