Plen
Ședința Camerei Deputaților din 6 decembrie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.188/15-12-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 06-12-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 6 decembrie 2006

8. Dezbaterea Proiectului Legii Coș-Bebe privind acordarea de trusouri pentru nou-născuți (rămas pentru votul final).
 
consultă fișa PL nr. 256/2006

 

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

  ................................................

Proiectul Legii coș-bebe privind acordarea de trusouri pentru nou-născuți.

Raport de înlocuire din partea inițiatorilor? Da, domnul președinte al comisiei mi-a spus că s-a prezentat.

Vă mulțumesc, doamnă, că s-a susținut, nu mai este cazul, s-a prezentat și raportul comisiei. Urmează discutarea pe articole.

Titlul legii, propus de comisie: "Lege pentru acordarea de trusouri pentru nou-născuți". Dacă există discuții cu privire la acest titlu?

Vă rog, doamna deputat.

Doamna Ionela Bruchental-Pop:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Pentru noi ca și inițiatori este oarecum inexplicabilă intervenția asupra titlului legii făcută în comisie și, din păcate, acest amendament a și fost adoptat. Cu atât mai mult cu cât amendamentul propus nu are nici o justificare reală. Prin urmare, susținem titlul inițial propus de către inițiatori și anume: "Legea coș-bebe privind acordarea de trusouri pentru nou născuți". Deoarece sintagma "coș-bebe" nu exclude explicitarea titlului legii pe fond. De altfel, se utilizează și în legislația europeană.

Pe de altă parte, considerăm că este dreptul inițiatorilor să personalizeze în vreun fel această lege.

Vă mulțumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Deci, rețin că dumneavoastră susțineți titlul inițial "coș-bebe".

 

Doamna Ionela Bruchental-Pop:

Da.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Da. Vă rog, domnule deputat.

Domnul Adrian Valentin Iliescu:

Și eu susțin, și sunt convins și colegii din Grupul parlamentar al PD, propunerea inițiatorului. De altfel, vreau să informez plenul în privința acestei probleme, că legea a trecut de Senat exact în formula inițiatorului și în plus, probabil, singura instituție care are competența să sugereze eliminarea din titlu a acestei sintagme, "coș-bebe", așa cum a solicitat și a aprobat până la urmă comisia, era Consiliul Legislativ. Ori, dacă vă uitați în avizul Consiliului Legislativ, nu este nici o mențiune legată de modificarea titlului. Motiv pentru care susțin și eu și Grupul parlamentar al PD, titlul acestei legi în forma propusă de inițiator.

Vă mulțumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Mai există discuții? Vă rog, domnule deputat.

Domnul Liviu Alexandru Miroșeanu:

Stimați colegi,

Vreau doar să spun că și în legislația română există precedente vizavi de folosirea de astfel de sintagme. Cea mai cunoscută, dacă vă amintiți, este "Legea calului" care, de asemenea, a avut dezbateri deosebite pe acest subiect.

Vă mulțumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Dacă mai există cineva la dezbateri cu privire la titlu? O să vă rog să-mi permiteți să iau cuvântul. (Vorbește de la tribună.)

Stimați colegi,

Am coborât și am pierdut timpul, din respect pentru dumneavoastră și pentru poziția mea de deputat.

Deci, problema titlului este totuși importantă.

Vă rog, domnilor colegi, doamnelor deputate și domnilor deputați, să nu uităm că Parlamentul României nu este o societate comercială, care, sub titluri de reclamă sau diverse brand-uri, lansează diverse inițiative legislative, chiar cu un conținut material. Legea trebuie să aibă o anume sobrietate în construcția sa, sobrietate de care, din păcate, de multe ori uităm și acesta ar putea să fie și punctul de vedere al Consiliului Legislativ.

Propunerea care s-a făcut este, într-adevăr, judicioasă, pentru că noi avem o lege privind tehnica legislativă, reamintesc acest lucru inițiatorilor coșului bebe, care prevede ca titlul legii să reflecte în mod sintetic conținutul, ajutor pentru nou-născuți este, într-adevăr, conținutul acestei legi, de aceea optez pentru varianta comisiei.

Și încă o dată, solicit totuși mai multă seriozitate și respect pentru actul legislativ.

Vă mulțumesc.

Vă rog, mai avem o înscriere la cuvânt.

Vă rog, din partea inițiatorilor, care vorbesc ultimii, totdeauna, pe urmă supunem la vot.

Domnul Dan Gabriel Popa:

Vă mulțumesc mult, domnule președinte de ședință. Sunt senatorul Gabriel Popa, unul din inițiatorii acestei legi.

Aș vrea să vă spun că noi am gândit această lege nu ca un ajutor pentru nou-născuți, ci pur și simplu, acordarea unui trusou pentru nou-născuți, dacă vreți ca un cadou de bun venit pe lume. Motivul pentru care am intitulat-o "coș-bebe" este și acesta, pentru că este un titlul sugestiv care spune exact despre ceea ce este vorba. Susțin și eu menținerea titlului, pentru că în a doua parte a acestui titlul se vorbește clar că e vorba de acordarea unui trusou pentru nou-născuți.

Vă mulțumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Dacă am încheiat discuțiile cu privire la titlul legii, supun la vot titlul legii, conform amendamentului admis de către comisie, "Lege privind acordarea de trusouri pentru nou-născuți".

Cine este pentru acest amendament? Vă rog să votați. Vă rog să numărați, domnilor. Vă rog să vă exercitați dreptul la vot ca să se poată număra.

Împotrivă? Vă mulțumesc.

Abțineri? Una.

Cu 91 de voturi pentru, 72 împotrivă, o abținere, titlul legii a fost adoptat în varianta comisiei.

La pct.2, amendamentul comisiei la art.1 alin.(1). Observații? Nu sunt. Adoptat.

Alin.(2) al art.1, tot la pct.2, în varianta comisiei.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Adrian Valentin Iliescu:

Domnule președinte,

Punctul de vedere pe care l-am susținut, din păcate, amendamentul nu a fost susținut de comisie, a fost ca, în principal, acest trusou să fie acordat mamelor la ieșirea din maternitate odată cu copilul.

Evident, însă pentru că există și persoane care nasc în afara maternităților, am prevăzut și posibilitatea ca aceste persoane să primească trusoul, acest coș-bebe, la obținerea certificatului de naștere. Motiv pentru care, cred că textul pe care l-am formulat eu, și-mi permit să-l citesc pentru colegii care nu au în față raportul: "Trusoul pentru nou-născuți se acordă o singură dată la ieșirea copilului din maternitate sau, după caz, la eliberarea certificatului de naștere", cred că este soluția cea mai bună, este în spiritul în care inițiatorii au scris acest proiect de lege ca, în principal, trusoul să se acorde odată cu ieșirea mamei și copilului din maternitate.

Vă mulțumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Vă rog, discuții cu privire la acest aspect.

Din partea inițiatorilor?

Doamna Ionela Bruchental-Pop:

Mulțumesc, domnule președinte.

De altfel și în formularea inițială a proiectului de lege și forma adoptată, de altfel, la Senat, se preciza același lucru, deoarece inițiatorii au avut în primul rând în vedere încurajarea mamelor de a naște în unitățile spitalicești și de a părăsi aceste unități spitalicești împreună cu nou-născuții, iar în situațiile în care acest lucru nu se întâmplă, pentru a nu exista o discriminare și pentru a încuraja, de asemenea, și înregistrarea copilului în actele oficiale, acest trusou se acordă odată cu eliberarea certificatului de naștere. Este esențial să fie adoptat acest amendament, deoarece s-ar pierde esența proiectului de lege.

Ca și inițiator, susținem amendamentul domnului deputat Iliescu.

Vă mulțumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Dacă îmi permiteți. (Vorbește de la tribună)

Apreciez valoarea simbolică a conferirii acestui trusou la unitatea spitalicească și, din acest punct de vedere, este bine venit.

Amendamentul domnului deputat Iliescu păcătuiește din două puncte de vedere. Textul inițial propus de comisie, din punct de vedere tehnic, precizează: "Se acordă de către autoritățile administrației publice locale". Textul propus de domnul deputat Iliescu nu precizează cine acordă și aceasta este o gravă lacună, pentru că acordarea devine o obligație pentru un anume organ.

În al doilea rând, pur și simplu literar și lingvistic: "...se acordă la ieșirea copilului din maternitate sau, după caz, la eliberarea certificatului". Trebuie eliminat "după caz", pentru că nu se referă la cazuri.

În aceste condiții, dacă este posibilă să spunem această rectificare lingvistică și de tehnică legislativă a amendamentului domnului deputat Iliescu, ar fi benefic.

Vă mulțumesc.

Îl rog pe domnul deputat Iliescu să se pronunțe dacă această rectificare de tehnică legislativă a amendamentului domniei sale este agreată.

Domnul Adrian Valentin Iliescu:

Sigur că da, domnule președinte, sunt de acord și mă bucur foarte mult că vă aplecați cu multă atenție și vreți să dați mai multă acuratețe și substanță textului.

Vă mulțumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Perfect, deci amendamentul dumneavoastră să se rețină pentru stenogramă. Alin.(2) al art.1: "Trusoul pentru nou-născuți se acordă o singură dată de către organele administrației publice locale la ieșirea copilului din maternitate sau la eliberarea certificatului de naștere". Acesta ar fi textul.

Inițiatorii? De acord.

Comisia? De acord.

Având în vedere acordul comisiei, supun votului dumneavoastră direct amendamentul domnului deputat Valentin Iliescu pe care l-ați auzit în redactarea dată.

Cine este pentru? Vă rog să votați. Vă mulțumesc.

Împotrivă? Un vot.

Abțineri? Nu sunt.

Cu mare majoritate, amendamentul domnului deputat Iliescu a fost adoptat, la art.1 alin "(2).

Art.1 alin.(3), nemodificat. Observații? Nu sunt. Adoptat.

La pct.3, art.2 alin.(1), textul comisiei.

Probleme, domnule președinte?

Vă rog.

Domnul Stelian Duțu:

Domnule președinte,

La art.2 alin.(1) propunem o reformulare în sensul următor: "Fondurile pentru acordarea trusoului pentru nou-născuți, precum și pentru cheltuielile cu transmiterea drepturilor se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei". Adăugăm, de altfel, completăm "prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei".

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Da. Este adăugare tehnică, pentru că altfel destinația bugetară nu este prinsă. Va trebui să supun la vot acest amendament admis de comisie.

Cine este de acord cu amendamentul comisiei, în formularea completă de astăzi? Vă rog să votați.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Împotrivă? Nici un vot împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Adoptat cu majoritatea celor prezenți.

Art.2 alin.(2) se elimină. Observații? Nu sunt. Eliminat.

Art.2 alin.(3) se elimină. Observații? Nu sunt. Eliminat.

Art.2, alin.(4) în redactarea comisiei. Observații? Nu sunt. Adoptat.

La pct.4, text reformulat de comisie. Art. 3 alin.(1) în redactarea comisiei. Observații? Nu sunt. Adoptat.

Alin.(2), nemodificat. Observații? Nu sunt. Adoptat.

Alin.(3), nemodificat. Observații? Nu sunt. Adoptat.

Pct.5. Art.4. Se propune eliminarea textului art.4. Observații? Discuții? Inițiatorii? Nu sunt. Eliminat.

Pct.6. Art.5 devine art.4.

Pct.7. Art.6, reformulat ca art.5,în varianta comisiei. Discuții? Nu sunt. Adoptat.

Art.7, devenit art.6, intrarea în vigoare 1 ianuarie.

Vă rog, domnule președinte.

Domnul Stelian Duțu:

Domnule președinte,

Este o eroare de redactare, la art.6 propunem următoarea formulă: "Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007."

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Deci renunțați la amendamentul comisiei și rămâne textul fostului articol 7.

Vă rog, domnule deputat, cu privire la data intrării în vigoare.

Domnul Kerekes Károly:

Da, cu privire la data intrării în vigoare, domnule președinte, stimați colegi, comisia a adoptat propunerea mea ca această lege să intre în vigoare la 1 ianuarie 2008 și am motivat acest lucru cu faptul că nu e prevăzut în proiectul de lege pentru aprobarea bugetului de stat, întrucât resursele financiare trebuie să fie prevăzute în acest buget. Nu sunt prevăzute resursele financiare am propus, din aceste motive, intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2008.

Eu, cu surprindere, am constatat acum că se revine la această propunere aprobată de către comisie și vă rog să țineți cont de propunerea noastră, a comisiei care a fost adoptată în ședința de comisie.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Da. Vă mulțumesc, domnule deputat.

Va trebui să supun votului dumneavoastră acest articol.

În primul rând, vă supun votului amendamentul agreat de comisie, 1 ianuarie 2007.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Cine este împotrivă?

Cine se abține?

Cu 3 voturi împotrivă, 6 abțineri, s-a adoptat data de 1 ianuarie 2007.

Având în vedere că nu suntem Cameră decizională, intrarea în vigoare a legii se va face după 1 ianuarie 2007. Și aceasta ar însemna ca legea să retroactiveze. Suntem Cameră decizională. Da. Atunci este perfect. Vă mulțumesc.

Pentru votul final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 20 iulie 2018, 23:35
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro