Plen
Ședința Senatului din 19 martie 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.33/29-03-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
13-10-2021
12-10-2021
11-10-2021
05-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 19-03-2007 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 19 martie 2007

5. Adoptarea Proiectului de lege privind acceptarea Convenției asupra protecției patrimoniului cultural subacvatic, adoptată la Paris, la 2 noiembrie 2001.
 
consultă fișa PL nr. L186/2007

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

................................................

La pct. 4 în ordinea de zi avem înscris Proiectul de lege privind acceptarea Convenției asupra protecției patrimoniului cultural subacvatic, adoptată la Paris, la 2 noiembrie 2001.

Comisia pentru cultură raportoare. Din partea Executivului participă domnul secretar Sergiu Nistor, căruia îi ofer cuvântul pentru a prezenta expunerea de motive. Vă rog. microfonul 9.

Domnul Sergiu Nistor - secretar de stat în Ministerul Culturii și Cultelor:

Mulțumesc, domnule președinte.

Parte integrantă a patrimoniului cultural al umanității, element deosebit de important al istoriei popoarelor, patrimoniul cultural subacvatic este astăzi tot mai amenințat. În timp ce patrimoniul cultural situat pe pământ a putut beneficia, de-a lungul ultimelor decenii, de o protecție juridică la nivel național și internațional crescută, patrimoniul cultural subacvatic nu a beneficiat până la adoptarea Convenției UNESCO din 2001 de o protecție suficientă în dreptul internațional și nici în mare parte din legislațiile naționale.

În acest context, s-a impus cu necesitate și în regim de urgență, adoptarea unui instrument juridic internațional, în scopul protejării patrimoniului cultural subacvatic. Convenția reprezintă acest instrument. Convenția cuprinde prevederi privind drepturile și responsabilitățile referitoare la patrimoniul cultural subacvatic în ansamblul său.

Dat fiind toate acestea, luând în considerare importanța preluării Convenției în sistemul de drept național, propunem ca proiectul de lege să fie adoptat de către Parlament cu procedura de urgență prevăzută la art. 76 alin. 3 din Constituția României, republicată. Mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Și eu vă mulțumesc. Îl invit pe domnul președinte Adrian Păunescu să prezinte raportul întocmit de Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă la acest proiect de lege.

Domnul Adrian Păunescu:

Domnilor colegi,

După ce o perioadă am lăsat cale de afirmare și colegului meu, vicepreședintele liberal al comisiei, domnul Dumitrescu, iată, după perioada aceasta revin la acest microfon. Susținem ceea ce ni s-a propus aici. E o convenție generoasă. Mulți dintre termenii pe care i-a folosit domnul secretar de stat se regăsesc și în raportul nostru. E vorba, într-adevăr, de accesul fără precedent în epoca de astăzi, prin tehnologie dezvoltată, la fundurile marine și la bunurile culturale pe care le adăpostesc. E unul dintre numeroasele paradoxuri ale dezvoltării și anume: pericolul pentru bunurile culturale trecute: prădarea siturilor arheologice marine, distrugerea unor valori științifice și culturale nu numai greu de refăcut, că ar fi puțin, ci imposibil de refăcut.

De aceea, în perspectiva unei cooperări și a unui schimb de informații de natură permanentă, sperând în formarea unor specialiști în domeniul acesta, al arheologiei subacvatice, așa cum nu ne pierdem speranța că vom continua să trăim pe Pământ și vom proteja și bunurile culturale de pe pământ, noi anunțăm că proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților în 20 februarie 2007. Comisia pentru politică externă ne-a comunicat avizul său favorabil, fără amendamente, Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului a Senatului are ea însăși aceeași părere: aviz favorabil, fără amendamente și, în ședința din 13 martie, comisia noastră a luat în discuție proiectul și cu un raport de admitere, fără amendamente, l-a înaintat plenului, ceea ce se și întâmplă în momentul de față.

Vă propunem adoptarea prin votul dumneavoastră a acestui proiect de lege.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc, domnule președinte.

Vă consult dacă doriți să interveniți la dezbateri generale asupra proiectului de lege? Dacă nu sunt intervenții, vă rog să-mi permiteți să fac două precizări: legea are caracter de lege ordinară. În al doilea rând, Senatul este Cameră decizională.

Nu au fost formulate amendamente asupra proiectului de lege, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile Regulamentului, supun plenului Senatului, printr-un singur vot, atât adoptarea legii, cât și aprobarea raportului întocmit de Comisia pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă.

Rog plenul Senatului să se pronunțe prin vot.

Vă rog să votați.

Vă mulțumesc. Atât raportul întocmit de Comisia pentru cultură, cât și proiectul de lege, în ansamblu, adoptate de plenul Senatului cu 71 de voturi pentru și 3 abțineri.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti sâmbătă, 16 octombrie 2021, 2:23
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro