Relu Fenechiu
Relu Fenechiu
Ședința Camerei Deputaților din 12 iunie 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.91/22-06-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
26-10-2021
25-10-2021
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 12-06-2007 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 12 iunie 2007

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.47 Relu Fenechiu - declarație politică cu titlul "PD nu a învățat nimic din lecția moțiunii";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Relu Fenechiu:

"PD nu a învățat nimic din lecția moțiunii"

Credeam ieri, după încheierea dezbaterilor și după votul privind unul dintre cele mai penibile documente din istoria postdecembristă a Parlamentului României, că liderii Partidului Democrat au tras concluziile necesare și vor respecta decizia Legislativului. Declarațiile date presei de domnul Emil Boc au dovedit contrariul. Domnia sa este obsedat de un inexistent în realitate protocol între PNL și PSD. "Rezultatul ne confirmă în primul rând că unuldin scopurile moțiunii de cenzură a fost atins și anume acela de a demonstra alianța politică dintre PNL și PSD (...) Un gest de decență minimă ar însemna ca premierul Tăriceanu să-și prezinte demisia după un asemenea rezultat, în condițiile în care PSD tacit l-a susținut din bănci". Așa sună declarația președintelui PD. Din orice unghi sunt interpretate aceste afirmații, ele sunt complet eronate. În primul rând, nu este vorba de nici o alianță între PNL și PSD. Până în prezent, în Parlament, PSD a susținut doar proiectele guvernului care reprezentau priorități în legătură cu cerințele Uniunii Europene sau proiectele care erau importante pentru cetățenii României. A susține astfel de proiecte, care sunt pe linia interesului național, nu înseamnă neapărat că ar fi vorba de o alianță. Culmea, unele dintre aceste proiecte și am să dau doar exemplul legii ANI a fost votat și de PD. Și, repet, nu a fost singurul. Există cumva o înțelegere secretă și între PNL și PD, adică partidul care dorește scoaterea liberalilor de pe scena politică? De ce domnul Emil Boc nu-și pune întrebări în legătură cu aceste voturi favorabile guvernului venite din partea colegilor săi de partid.

Nu numai PSD, dar și PRM și PC nu au răspuns demersurilor PD și nu au dat un vot favorabil moțiunii. De ce domnul Boc nu face vreo referire și la conduita PRM și a PC de la moțiune? De ce nu spune și despre eventuale protocoale ale PNL și cu aceste partide?

Realitatea este însă cu totul alta și ea nu convine deloc liderilor PD. Atât PSD, cât și PRM și PC au considerat că la ora actuală un scandal politic NU trebuie să se transforme într-o criză politică, pentru că la așa ceva se ajungea dacă Guvernul ar fi căzut, iar România nu trebuia să fie târâtă, așa cum văd că urmărește PD, într-o aventură cu urmări incalculabile în acest moment.

Concluzia este următoarea: nu există nici un protocol sau alianță semnate de PNL cu vreun alt partid politic, ci doar colaborări punctuale pe legi de interes național.

Despre altceva se poate însă vorbi. Ceea ce s-a întâmplat ieri la moțiunea de cenzură demonstrează că PD este izolat pe scena politică, practic s-a autoizolat din cauza comportamentului față de celelalte partide parlamentare. Formațiuni politice cu opțiuni și doctrine antagonice, au ajuns, involuntar, să aibă un numitor comun: ocolirea și ignorarea PD. De acest lucru ar trebui să fie îngrijorat domnul Emil Boc și nu de faptul că PSD a sprijinit tacit din bănci, Guvernul.

Vă mulțumesc.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 27 octombrie 2021, 1:27
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro