Petru Călian
Petru Călian
Ședința Camerei Deputaților din 25 septembrie 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.127/05-10-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
27-10-2021
26-10-2021
25-10-2021
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 25-09-2007 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 25 septembrie 2007

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.19 Petru Călian - declarație politică intitulată "Avocatul copilului, o necesitate în România";

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................

Ultimul vorbitor este domnul deputat Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator.

Înainte de a vă da cuvântul, domnule coleg, îngăduiți-mi să anunț că domnii deputați Aurel Olărean, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, Ioan Țundrea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul Horia Uioreanu, din partea Grupului parlamentar al P.N.L., și domnul ministru Ovidiu Silaghi - și-i salutăm prezența acestuia în mijlocul nostru -, au depus declarațiile în scris.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Domnul Petru Călian:

Declarația mea politică de astăzi are titlul "Avocatul copilului, o necesitate în România".

Copiii au nevoie de foarte multă protecție. Se spune că modul în care te porți cu copiii arată adevărata față a omului. Acest lucru este valabil atât pentru persoanele adulte, cât și pentru diferitele societăți și state. Copiii au fost și sunt încă exploatați și abuzați, acest lucru constituind o încălcare gravă a drepturilor omului.

În urma campaniei naționale de promovare a Telefonului Copilului, s-a constatat o creștere semnificativă a numărului de apeluri care semnalează abuzuri asupra copiilor.

Dintre cele aproape 22.000 de apeluri, în 756 de cazuri a fost necesară intervenția imediată a instituțiilor abilitate, peste 70% din acestea reprezentând cazuri de abuz asupra copilului.

Potrivit inițiatorilor campaniei, cele mai numeroase cazuri de abuz semnalate sunt cele legate de molestarea fizică și abuzul emoțional, urmate de cazuri de neglijare, violență verbală, discriminare, exploatarea copilului prin muncă, abuz sexual, privare de libertate și trafic de copii.

Sistemul de protecție a copilului a devenit foarte important odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, deoarece acest aspect este indispensabil pentru o țară ce se dorește membră a Uniunii Europene.

În același timp, și Convenția Organizației Națiunilor Unite asupra Drepturilor Copilului, pe care a ratificat-o și România în anul 1990, face parte din acquis-ul comunitar, în cadrul Capitolului "Justiție și Afaceri Interne".

Cu toate că în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene există un Avocat al Copilului, care promovează drepturile și interesele copiilor, în România nu există o asemenea instituție.

Drepturile copilului sunt acum lege, iar o bună cunoaștere a acestor drepturi va conduce la respectarea acestora și la o viață mai bună a copiilor din România.

Din acest motiv, este foarte important ca mai multe persoane din România să aibă cunoștințe despre drepturile copilului. Punând în practică aceste drepturi, cu toții vom fi avizați despre felul în care trebuie să ne purtăm cu copiii.

Părinții cunosc cele mai importante dintre Drepturile Copilului, însă le interpretează într-o manieră personală, considerând că respectarea acestora depinde de foarte mulți factori externi, dar mai puțin de ei înșiși.

Consider că este nevoie de un Avocat al Copilului, astfel încât vocea copiilor să se facă mult mai bine auzită în procesul de luare a deciziilor ce-i vizează în mod direct.

Deși în România există numeroase instituții care activează în domeniul protecției copiilor, acest lucru nu este suficient. Așa cum prevede Convenția Internațională pentru Drepturile Copilului, o schimbare în acest sens este binevenită.

Avocatul Copilului nu va pleda în instanță, dar va fi mai degrabă un purtător de cuvânt al copiilor și va încerca să transmită mesajul lor Guvernului și altor instituții abilitate ale statului.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 27 octombrie 2021, 19:56
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro