Dan Grigore
Dan Grigore
Ședința Camerei Deputaților din 25 septembrie 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.127/05-10-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
13-10-2021
12-10-2021
11-10-2021
05-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 25-09-2007 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 25 septembrie 2007

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.26 Dan Grigore - declarație politică intitulată "Absorbția fondurilor comunitare - o problemă fără soluții?";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Dan Grigore:

Stimate domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Declarația politică de azi se intitulează: "Absorbția fondurilor comunitare - o problema fără soluții?".

Accesarea fondurilor europene prin realizarea de proiecte viabile care să asigure dezvoltarea durabilă a comunităților a fost și continuă să fie o problemă reală, pentru care până în prezent nu pare să se fi găsit soluția optimă. Deși s-a regăsit pe agenda tuturor guvernărilor creșterea capacității instituționale de absorbție a fondurilor europene, mai cu seamă acum, după integrarea în Uniunea Europeană, este în continuare la fel de scăzută. Motivele sunt pe cât de diverse, pe atât de bizare, în cele mai mult situații.

În cele ce urmează vă voi supune atenției un exemplu din care reiese clar modul în care instituțiile abilitate prin lege să sprijine accesarea fondurilor europene și monitorizarea implementării proiectelor înțeleg să-și facă datoria. Este de notorietate faptul că județul Ialomița se afla pe ultimele locuri în clasamentul județelor din Regiunea Sud Muntenia care au accesat fonduri europene. Deși s-a discutat de nenumărate ori pe această temă, situația nu pare să se fi schimbat. Dimpotrivă, în județul Ialomița există administrații locale care, în ciuda faptului că nu au resurse financiare pentru a acoperi co-finanțarea proiectelor și nici personal specializat pentru realizarea și implementarea acestora, au găsit soluții pentru accesarea fondurilor europene. Exemplul cel mai elocvent îl reprezintă Asociația comunelor Sfântu Gheorghe, Ion Roată, Balaciu, Gârbovi, Ciochina, Sărățeni și Munteni Buzău care a reușit să acceseze în cadrul Programului Phare - Schema de Investiții pentru Proiecte Mici de Gestionare a Deșeurilor un grant în valoare de 900.000 euro printr-un proiect care vizează gestionarea deșeurilor.

Deși contractul de finanțare s-a semnat din luna noiembrie 2006, la momentul actual, proiectul, a cărui implementare este deosebit de importantă pentru locuitorii celor 7 comune pe care le-am menționat anterior, s-a cantonat în proceduri, fiind în același stadiu în care se afla în urma cu aproape un an. Motivele nu țin, așa cum s-ar putea crede, de beneficiar, ci, dimpotrivă, motivele țin tocmai de autoritățile care au obligația de a sprijini accesarea fondurilor și implementarea proiectelor - fostul Minister al Integrării Europene și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia.

Implementarea proiectului a întârziat 6 luni datorită faptului că abia în luna mai Agenția de Dezvoltare Regională a comunicat modificarea procedurilor de achiziție prevăzute în contract de către Ministerul Dezvoltării. A fost nevoie de 6 luni ca ex-Ministerul Integrării Europene să decidă conform căror norme se va organiza achiziția serviciilor de consultanță pentru proiectul tehnic - cele din Ordonanța nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică sau prevederile Ghidului Practic.

În condițiile în care proiectul tehnic nu a putut fi întocmit întrucât, nu s-a prezentat niciun ofertant care să-l întocmească conform prevederilor caietului de sarcini pentru suma prevăzută în buget, se impunea cu necesitate suplimentarea bugetului. Reprezentantul legal al beneficiarului a transmis o solicitare în acest sens Agenției de Dezvoltare Regională, care din considerente necunoscute a întârziat nejustificat transmiterea acesteia ministerului. Situația creată l-a determinat pe primarul comunei Sfântu Gheorghe -reprezentantul legal al Asociației de comune, să ducă personal adresa la minister - unde se află și în momentul de față - în speranța că va putea obține mai repede avizele necesare suplimentării bugetului.

Având în vedere faptul că se pune din ce mai mult accent pe creșterea capacității instituționale de absorbție a fondurilor comunitare și consolidarea colaborării între structurile cu atribuții în implementarea și monitorizarea proiectelor și autoritățile locale, nu e normal ca un beneficiar de granturi să fie pus în situația penibilă de a duce pe cont propriu notificări autorității contractante, în timp ce autoritatea de implementare pare să aibă alte priorități. În același timp, ar fi fost normal ca la data semnării contractului de finanțare procedurile necesare asigurării implementării proiectului să fie deja stabilite, și să nu fie necesară o tergiversare ale cărei efecte au fost resimțite de beneficiar. Ar fi interesant de știut cine își va asuma răspunderea pentru nefinalizarea proiectului în termenul prevăzut inițial?

Sunt convins că acesta nu este singurul exemplu în care un număr însemnat de autorități locale se lovesc de lipsa procedurilor și de lipsa de reacție a unor instituții care au obligația de a acorda sprijin și consultanță în implementarea proiectelor. Creșterea capacității instituționale de absorbție a fondurilor comunitare este un deziderat de importanță majoră pentru actualul guvern, cel puțin la nivel declarativ, realitatea din teritoriu fiind cu totul alta. O realitate în care deși sunt puțini cei care se încumetă să realizeze proiecte atât de necesare pentru dezvoltarea comunităților pe care le reprezintă, în loc să fie sprijiniți, sunt blocați, de lipsa procedurilor sau lipsa de reacție a unor instituții. Efectele acestor probleme se răsfrâng asupra cetățenilor, iar creșterea nivelului de trai și a standardelor de viață ale acestora trenează nepermis de mult, în condițiile în care suntem cetățeni europeni de la 1 ianuarie 2007.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 17 octombrie 2021, 21:15
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro