Ioan Stan
Ioan Stan
Ședința Camerei Deputaților din 25 septembrie 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.127/05-10-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-02-2019
18-02-2019
15-02-2019 (comună)
15-02-2019
14-02-2019 (comună)
13-02-2019 (comună)
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 25-09-2007 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 25 septembrie 2007

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.47 Ioan Stan - comentariu legat de așa-zisa privatizare a Societății Naționale de Îmbunătățiri Funciare;

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Ioan Stan:

Vreau să ne împărtășim împreună din zestrea de învățătură a neamului nostru, care zice, printre altele multe, "tot răul spre bine". Că poate așa vom învăța să deslușim noi înțelesuri din vechile înțelepciuni, așa cum o fac deja "băieții deștepți" întru chivernisirea propriilor buzunare.

Am pentru Domniile voastre un exemplu mai mult decât convingător care se concretizează într-o serie de manevre menite să determine declararea falimentului Societății Naționale de Îmbunătățiri Funciare - SNIF, mascate într-o mult trâmbițată intenție de privatizare.

"Băieții" de care vorbesc, buni cunoscători de folclor, înțeleg zicala de la care am plecat cu povestea în felul lor, ceva de genul "tot răul SNIF spre binele nostru", adică al cumpărătorilor din umbră care speră în decizia de lichidare.

De ce lichidare ? Pentru că o sumă de active funcționând ca un tot, scoasă la privatizare, costă de cel puțin două ori mai mult decât la vânzarea generată de faliment, când activele se vând bucată cu bucată. Așa că nu se "omoară" nimeni după privatizare!

Toate bune, chiar dacă deloc frumoase, dar ce te faci că s-a găsit cineva să strige în gura mare că patrimoniul SNIF, departe de a fi nimica toată, numai bun de lichidat, valorează peste 100 milioane de euro. Îndoindu-se de așa valori, președintele Administrației Domeniilor Statului, Daniel Drăgan, zice că abia încă nefăcuta disjuncție patrimonială între Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare - ANIF și SNIF va stabili adevărul. Și se va face disjuncția asta cândva, că doar Guvernul a decis privatizarea SNIF și pentru asta se străduiesc atâția "specialiști".

Numai că ex-directorul SNIF, Luigi Bergheș, concediat de sus-numitul președinte ADS și dat afară cu jandarmii din biroul pe care refuza să-l părăsească, declară că evaluarea s-a făcut, la cererea sa, de către trei companii independente acreditate de ANEVAR și angajate în urma unei licitații organizate de Bursa Română de Mărfuri pentru SNIF, încă din anul 2006. Fiecare dintre aceste trei companii a dat, separat, o valoare estimată a patrimoniului SNIF de peste 100 milioane de euro. Numai că în capitalul social al SNIF patrimoniul de tip imobiliar constând în 403 locații reprezentând terenuri și/sau clădiri, în mai multe orașe, nu figurează! În afara acestor valori imobiliare nu figurează în patrimoniu nici altele cum ar fi numeroase utilaje funcționale și foarte mult fier vechi.

Cu experiența tristă a celor trei programe de restructurare a activității SNIF depuse la tot atâția miniștri (Flutur, Motreanu, Remeș) și rămase fără răspuns deși vizau redresarea în vederea privatizării, fostul director al SNIF este convins că adoptarea de către Guvern a deciziei de privatizare este doar o manevră de tip "praf în ochi". Acest tertip permite guvernanților să transfere povestea SNIF în ograda justiției și, odată declarat falimentul, exonerarea de răspunderea falimentării cu bună știință. Nu știu ce va hotărî instanța !

Știu însă că dacă se va decide falimentul, speranța că bunuri în valoare de peste 100 milioane de euro, care există deși nu sunt înscrise în patrimoniu, vor putea fi acaparate la prețul de inventar, a fost, măcar, diminuată de afirmațiile lui Bergheș, de intervenția mea, de avertizarea pe această cale a ADS.

Și, cine știe, poate chiar vom fi reușit să intimidăm ceva "băieții deștepți"!

Iar dacă deciderea falimentului nu va putea fi împiedicată, măcar să putem, în final, afirma - tot răul "deștepților" spre binele statului!

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 20 februarie 2019, 19:11
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro