Plen
Ședința Camerei Deputaților din 9 octombrie 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.136/19-10-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-06-2019
18-06-2019 (comună)
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 09-10-2007 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 9 octombrie 2007

30. Dezbaterea Propunerii legislative privind înălțarea unor biserici ortodoxe și greco-catolice pentru comunitățile românești aflate în jurul granițelor României (retrimisă comisiei).
 
consultă fișa PL nr. 415/2007

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................

Pct.37. Propunerea legislativă privind înălțarea unor biserici ortodoxe și greco-catolice pentru comunitățile românești aflate în jurul granițelor României.

Legea are caracter ordinar. Proiect respins de Senat. Raport de respingere, Comisia pentru buget, finanțe și bănci. Suntem Cameră decizională.

Dacă inițiatorul susține proiectul?

Vă rog, domnule deputat Ioan Aurel Rus, aveți cuvântul.

Domnul Ioan Aurel Rus:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

În primul rând, îmi exprim nedumerirea că pe fond a fost trimisă la Comisia pentru buget, finanțe și bănci. Cred că mai degrabă trebuia să fie un raport comun și cu Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, pentru că este vorba de locașuri de cult, în jurul granițelor României. Dacă ieri eram preocupați de românii de pretutindeni, să ne gândim că acești români de pretutindeni au nevoie și de biserici, de locașuri de cult și de preoți.

Dacă mergem la comunitățile de români, îi vedem prin diferite capitale ale Europei că se chinuie și se roagă să primească un locaș în cadrul unui locaș, în cadrul unei biserici de altă confesiune, să-și stabilească și ei un sfânt altar și să se poată ruga Bunului Dumnezeu.

Sigur că Guvernul nu împărtășește această inițiativă. E vorba de un suport financiar. Dacă s-ar fi aplecat mai mult asupra acestui proiect, dacă ar fi gândit și cu sufletul, că românii de afară au nevoie de rugăciune și au nevoie de Dumnezeu, cred că ar fi gândit și ar fi acceptat. Sigur că interesul meu se îndreaptă mai întâi către Biserica Ortodoxă Română, dar nici frații greco-catolici nu trebuie uitați.

În Banatul sârbesc, în Ucraina, în Moldova, chiar sunt greco-catolici care se duc la Biserica romano-catolică, neavând unde merge. Divergența cu ortodocșii se cunoaște, deși ar putea să meargă în aceeași biserică. Venim în întâmpinarea dumneavoastră, stimați colegi, și cer să vă aplecați mai mult asupra acestui proiect de lege și să votați și cu sufletul, pentru că scaunele sunt trecătoare, cu sufletul mergem mai departe.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Comisia își menține punctul de vedere? Da. Vă mulțumesc.

Dezbateri generale?

Domnule deputat Dragoș Dumitriu, aveți cuvântul.

Domnul Dragoș Petru Dumitriu:

E bună întrebarea liderului liberal Uioreanu: de la ce partid? Pentru că în fond nu contează partidul, contează ideea. Asta este problema domnule Uioreanu, și cred că ar trebui să vă gândiți mai mult când e vorba de o propunere cum este inițiativa legislativă prezentată de părintele Rus. Deci cred că ar trebui, într-adevăr, să ne gândim la mult la românii de afară, indiferent de partidul în care suntem și mai ales atunci când proclamăm că suntem cel mai bun guvern și că ținem într-adevăr cu românii de pretutindeni.

Nu cred că era un efort bugetar atât de mare și, în al doilea rând, necesita un timp de gândire destul de mic ca barem Guvernul să vină cu o contrapropunere că în anul următor sau, mă rog, până la sfârșitul mandatului vor realiza pe căile lor guvernamentale atât de înțelepte, ceva similar cu acest proiect.

Eu, oricum, am recomandat Grupului parlamentar conservator să susținem această propunere.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulțumesc, domnule deputat.

Alte intervenții la dezbateri generale?

Doamna deputat Olguța Vasilescu, aveți cuvântul.

Doamna Lia Olguța Vasilescu:

Colega, dacă vreți să comentați ceva, vă invit la tribună...(Către Grupului parlamentar al PNL.)

Aș dori, în primul rând să încep cu o chestiune de procedură, domnule președinte, și să îl susțin aici pe părintele Rus care spunea că proiectul de lege trebuia să vină la Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale. Într-adevăr, acolo era locul de discuție pentru un asemenea proiect de lege. Dar asta se întâmplă pentru că Biroul permanent de ani de zile practic sfidează Regulamentul Camerei Deputaților.

Așa cum bine știți, domnule președinte, în Regulamentul Camerei Deputaților se prevede că la primul punct de pe ordinea de zi din cadrul Biroului permanent trebuie să fie invitați președinții de comisii, ca să se stabilească tocmai ce turnură iau aceste legi și la ce comisii merg. Mi s-a întâmplat de foarte multe ori ca propuneri legislative care aveau incidență cu comisia pe care eu o conduc să ajungă în altă parte sau să fie sesizate în fond comisii care nu prea aveau cine știe ce legătură.

Deci, rugămintea ar fi să intrați, până nu ajungem la final de mandat în legalitate și să respectați Regulamentul Camerei Deputaților, împreună cu toți colegii dumneavoastră din Biroul permanent și să invitați de acum înainte și președinții de comisii la Biroul permanent.

A doua chestiune, m-aș referi aici ca o completare la ceea ce am spus ieri despre românii din afara granițelor și a venit aici cineva imediat să mă contrazică de la acest microfon, reprezentantul unei minorități, care spunea că nu este chiar așa situația în Serbia. Eu vă spun că este mai grav decât reușim noi să o prezentăm de la tribuna Parlamentului și chiar o să am rugămintea, și vă adresez o invitație pe această cale tuturor deputaților, ca pe data de 4 decembrie când va avea loc Simpozionul Internațional "România - educației și România - cercetării", care este sub egida Camerei Deputaților și a Senatului, deci a Parlamentului României organizat, să veniți și dumneavoastră la prima parte a dezbaterii, pe învățământ preuniversitar pentru românii din afara granițelor, și să îi ascultați acolo pe reprezentanții noștri din afara granițelor, ca să vă faceți o idee despre ceea ce pătimesc ei.

Ce vroiam să spun astăzi, că una dintre cele mari greșeli pe care le-a făcut Biserica Ortodoxă Română a fost retragerea preoților care făceau slujbe în afara granițelor. Este un lucru pe care eu, cel puțin, îl reproșez vechii conduceri a BOR-ului, să sperăm că de această dată, având un nou patriarh vor cugeta mult mai bine și vor lăsa preoții români să iasă și în afara granițelor, pentru că așa cum vă spuneam ieri, în Serbia preoții ortodocși sârbi refuză să boteze copiii români dacă aceștia au nume românești, însă cred că un asemenea proiect de lege este bine venit, este esențial din punctul nostru de vedere. Și rugămintea ar fi să-l susțineți. Sigur că la Comisia pentru buget, finanțe și bănci s-a discutat contabilicește, s-au întâlnit câțiva contabili și au stabilit că nu se poate, așa cum se întâmplă de fiecare dată la buget, dar asta nu înseamnă că noi ceilalți membri ai Parlamentului nu trebuie să ne gândim cât de bună este o asemenea inițiativă legislativă pentru românii din afara granițelor.

Vă mulțumesc foarte mult.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, doamna deputat.

Alte intervenții la dezbateri generale? Vă salutăm, domnule deputat Dragomir.

Domnul deputat Gabor, vă rog.

Domnul Gheorghe Gabor:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Și eu consider că această inițiativă legislativă este deosebit de interesantă și de bună, numai că, din raportul comisiei rezultă un lucru care face inutilă inițiativa respectivă. Și am să dau citire ultimului paragraf. "Începând cu 1 ianuarie 2007 a intrat în vigoare Legea nr.321/2006 privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile programelor, proiectelor sau acțiunilor pentru sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, precum și a modului de repartizare și de utilizare a sumei prevăzută în bugetul Ministerului Afacerilor Externe pentru această activitate".

Această lege are menirea de a clarifica și de a sistematiza activitatea în acest domeniu, creând condițiile pentru o activitate de finanțare mai eficientă, bazată pe regulile stabilite.

Prin urmare, potrivit Legii nr.321 din anul precedent, din anul 2006, s-a stabilit ca Ministerul Afacerilor Externe să finanțeze comunitățile românești din afara granițelor. Comunitățile românești sunt acelea care pot să hotărască modalitatea de utilizare a sumelor primite prin Ministerul de Externe. Și, în această situație, proiectul legislativ prezentat ar părea inutil, de aceea permiteți-mi să-mi exprim îndoiala cu privire la necesitatea adoptării lui.

Prima dată când am văzut proiectul legislativ am spus că este un proiect extraordinar, pentru că românii din afara granițelor țării au nevoie de biserici, au nevoie de lăcașuri în care să se strângă în zilele de sărbătoare, să se roage Domnului și, cu acest prilej, sigur, să se întâlnească și să își discute problemele din comunitatea respectivă. Dar existând această Lege nr.321/2006 s-ar părea că proiectul este inutil. Rămâne ca fiecare dintre noi să-și dea votul așa cum crede de cuviință.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Vă rog, doamna deputat Leonida Lari, aveți cuvântul.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Nu vreau să facă vorbă multă, vorba lungă - sărăcia omului. Dar vreau să vă dau câteva exemple concrete despre ce se întâmplă în Basarabia, în Nordul Bucovinei, în Banatul Sîrbesc și în Cadrilater.

De exemplu, de când cu Legea aceasta nr.321, românii din aceste comunități suferă și mai mult decât înainte. Nu știu ce se întâmplă cu banii de la acest departament, unde sunt direcționați ei, dar nu ajung la destinație.

Eu cunosc foarte bine realitățile din aceste zone ocupate și semiocupate unde, de exemplu, în Basarabia românii sunt preponderenți, sunt aproape de 70%, milioane de oameni. În Nordul Bucovinei, să nu uităm o chestie, că specialmente s-au făcut două etnii, moldoveni și români, ca să nu se arată numărul clar și real al românilor bucovineni.

La fel în Cadrilater, care acum se află pe teritoriul Bulgariei. Sunt foarte mulți români care n-au parte de școli, n-au parte de cărți, n-au parte de rugăciuni în limba română, să nu mai vorbim de Valea Timocului sau de Uzdin. Am fost nu o dată în aceste zone, cu loturi masive de cărți, de carte românească și manuale și beletristică și cunosc foarte bine ce se întâmplă acolo.

Statul român a propus, încă de pe vremea când era președinte domnul Iliescu, a promis că le acordă sume de bani să-și rezidească, să-și renoveze bisericile în Uzdin; de când cu această promisiune, nici până acum nu s-a rezolvat. Și, să analizăm logic, să nu uităm că se urmărește ca, mai ales în Banatul Sîrbesc și în Cadrilater, ca românii noștri să nu aibă parte de grădinițe în limba română, de școli, de biserici ortodoxe, ca să uite limba. Ceea ce se întâmplă din 2006 până acum este absolut abominabil. Ai impresia că e o luptă ascunsă împotriva românismului, împotriva românilor lipsiți de țară, nu din voia lor, ci din voia unor conducători vânduți străinilor. Sper ca acum să nu se întâmple așa pentru că, din câte știm cu toții, conducerea actuală a României pune accentul pe ajutorarea românilor de pretutindeni și mai ales a celor din jurul țării, cei din diaspora au plecat de voie bună și nesiliți de nimeni. Cei din jurul țării au rămas, dar au rămas fără țară.

Eu propun să urmăm modelul maghiar, și nu îmi e jenă s-o spun, și în privința vizelor au găsit o soluție, și în privința ajutorării românilor, maghiarilor de pretutindeni, de ce să nu fim și noi la fel de patrioți ca maghiarii? Sunt modele istorice care pot fi urmate, dacă sunt bune. În cazul dat, modelul maghiar este bun.

Eu aș propune ca această lege să fie absolut revăzută, reexaminată, nu numai cu simple amendamente, total să fie reexaminată și refăcută, și din acest departament, dar fiind faptul că am spus și ieri chestiunea asta în jurul României trăiesc 10 milioane de români, adică jumătate din populația țării, să facem un minister, un minister serios pentru 10 milioane de români.

Aveți în vedere propunerea mea și să facem cum e mai bine și cum e mai drept, pentru că Dumnezeu nu doarme cu capul pe o mănăstire, vede ce facem noi și care sunt adevărații români în țara asta.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnule deputat Moisoiu, aveți cuvântul.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Eu aș dori să vă rețin câteva minute și să vă spun că am avut ocazia să mă duc în Harghita. Undeva în Munții Harghitei, într-un sat unde în urmă cu câțiva ani media românească a cheltuit multă cerneală și unde, de fapt, nu s-a rezolvat nimic.

Mă refer la satul Doboi, care aparține de comuna Plăieșii de Jos și unde este o parohie imper și unde românii și, de fapt, aici intru, după această scurtă introducere, în temă, unde românii singurul loc unde vorbesc românește este la biserică. Și prin asta cred că v-am spus absolut tot și importanța acestei inițiative parlamentare. Deci, se pune problema ca în jurul României, pentru comunitățile românești să poată să fie construite câteva biserici.

Observați și observ și eu faptul că inițiativa parlamentară a suscitat foarte mult interes, și din partea colegilor, și din partea unor altor partide. Eu nu pot să apreciez poziția exprimată de domnul deputat Gabor aici, și, care, de fapt, a și spus un adevăr, că este o lege necesară, dar în forma în care a apărut în clipa de față nu poate trece sau nu se susține, ca și să treacă.

De fapt, dânsul n-a avut putere să spună că, haideți s-o întoarcem la comisie, să o amendăm în mod corespunzător, probabil că aceasta voia și doamna deputat Lari s-o spună adineauri, deci repet, s-o întoarcem la comisie, s-o amendăm în mod corespunzător, și dacă se poate, domnule președinte, nu numai la comisia la care a fost, să facem, pentru că s-a amintit faptul că și Comisia pentru culte nu a fost sesizată. Deci să fie într-o ședință a unei comisii comune, raportul unei comisii comune, dacă se poate, dacă nu, dar undeva în felul acesta, sau măcar un aviz, din partea Comisiei pentru culte să se ceară și în felul acesta raportul să poată fi refăcut. Pentru că este păcat să pierdem un asemenea tren astăzi și cine știe peste cât timp, de-abia în legislatura următoare, poate la primăvară, poate la toamna viitoare, poate alții care vor mai veni după noi pe urmă, prin 2008 încolo, să se mai intereseze de această problemă.

Deci, încă o dată revin, domnule președinte, cu rugămintea să puneți la vot propunerea de retrimitere la comisie și în felul acesta să putem s-o amendăm și să-i aducem și corecturile necesare, astfel încât aceasta să fie pe urmă acceptată.

Grupul parlamentar al PRM susține această idee.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Bun. Atunci o să supun la vot propunerea procedurală, mai întâi, și după aceea, dacă este necesar, continuăm dezbaterile.

Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie a proiectului aflat la pct.37 pe ordinea de zi.

Vă rog să votați.

Da, retrimis la comisie.

Termen: 30 de zile.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 26 iunie 2019, 1:03
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro