Ionica Constanța Popescu
Ionica Constanța Popescu
Ședința Camerei Deputaților din 30 octombrie 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.149/09-11-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
13-10-2021
12-10-2021
11-10-2021
05-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 30-10-2007 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 30 octombrie 2007

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.22 Constanța Ionica Popescu - declarație-meditație: viața văzută cu sufletul;

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................

Doamna deputat Popescu. Se pregătește domnul deputat Grigore Crăciunescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

Doamna Constanța Ionica Popescu:

Bună dimineața!

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Dacă mi-aș putea trăi din nou viața, aș pune capul pe pernă atunci când m-aș simți rău, în loc să pretind că pământul se va opri în loc dacă eu nu voi fi la serviciu pentru o zi. Aș vorbi mai puțin și aș asculta mai mult, aș invita prieteni la masă, chiar dacă este o pată pe covor și canapeaua ar trebui curățată.

Aș mânca floricele în camera bună și nu mi-aș face atâtea griji din cauza prafului când cineva ar vrea să aprindă focul în șemineu. Mi-aș face timp să o ascult pe bunica mea povestind despre tinerețile sale.

Mai mult, nu aș insista niciodată să mergem cu geamurile mașinii închise într-o zi frumoasă de vară, doar pentru că părul meu este proaspăt coafat. Aș plânge și aș râde mai puțin privind la televizor, ci mai mult privind viața.

Dar cel mai mult, să am o a doua șansă la viață, aș prețui fiecare moment, l-aș privi cu adevărat și l-aș trăi. Să nu ne mai facem griji din cauza celor care nu ne simpatizează. Și, mai mult, nu ar trebui să ne intereseze cine ce spune despre noi. În schimb, ar trebui să prețuim prietenii pe care îi avem și oamenii care ne iubesc.

Să ne gândim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat și la ceea ce facem în fiecare zi pentru a ne îmbunătăți mintea, trupul, sufletul, emoțiile.

Nu am scris eu asta. Și, de dragul corectitudinii, voi mărturisi că am primit mesajul pe mail de la o prietenă. Este unul dintre acele mesaje care se transmit între internauți, care exprimă ceea ce și noi simțim câteodată, dar, în vârtejul unei vieți agitate la maximum, nu avem timp să ne dăm seama de sentimentele noastre reale și de ceea ce este important în viață.

Am redat acest mesaj pentru că mă regăsesc în el, și poate și unii dintre dumneavoastră. Și am ales să vi-l împărtășesc în această declarație, pentru că mi-e silă să mai vorbesc astăzi, și aici, despre Traian Băsescu, politică, minciunile, sfidarea și populismul acestora.

Într-o zi, vom realiza și noi și ei că pământul nu se oprește în loc din cauza sau datorită vreunuia dintre noi. Într-o zi, vom realiza că lumea nu a început și nu s-a sfârșit cu Traian Băsescu și cu disprețul său pentru cei care nu-l slugăresc.

Așa că vă îmbrățișez pe toți și iar merg să mă odihnesc, pentru că mă simt rău, pentru că mi-e silă, și pentru că pământul nu se va opri dacă eu voi lipsi câteva ore de la serviciu.

Și, câteva minute, înainte de a adormi, mă voi gândi la prietenii mei, la familia mea, la cățelul meu și la bunica mea, ale cărei povești din tinerețe nu le mai pot asculta niciodată, pentru că ea a murit. A murit în timp ce eu eram într-o campanie electorală, care nu mi-a oferit nici pe sfertul din cât mi-a luat: bucuria de a mai fi și de a mai auzi, un minut în plus măcar, vocea bunicii mele care m-a crescut de la 3 luni până la 12 ani.

Sărut mâna, mamaie, pentru că nu am prețuit fiecare secundă cu tine, astăzi, iartă-mă, azi când au trecut 6 ani și două zile de când te-ai grăbit să pleci de lângă mine.

Mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc foarte mult.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 17 octombrie 2021, 16:45
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro