Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 19 decembrie 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.177/28-12-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 19-12-2007 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 19 decembrie 2007

  1. Continuarea și finalizarea dezbaterilor asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2008 (votul final se va da în ședința de joi, 20 decembrie a.c.).
 
consultă fișa PL nr. 695/2007

 

Lucrările au fost conduse de domnul Doru Ioan Tărăcilă, vicepreședinte al Senatului, și domnul Bogdan Olteanu, președinte al Camerei Deputaților, asistați de domnul Ilie Sârbu, secretar al Senatului, și domnul Ioan Munteanu, secretar al Camerei Deputaților.

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor și domnilor deputați și senatori, declar deschisă ședința comună de astăzi a Camerei Deputaților și Senatului și vă anunț că din totalul de 451 de deputați și senatori și-au înregistrat prezența 253, iar 198 sunt absenți.

Cvorumul legal de lucru este îndeplinit.

Continuăm dezbaterile asupra Proiectului legii bugetului de stat pe anul 2008.

Urmează amendamentul 411 din Anexa 2 cu amendamente respinse, anexa 3/24, Ministerul Transporturilor.

Vă reamintesc că au fost amânate anexa 3/02 - Senatul României, amendamentul 368 din Anexa 3/22/02 - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, anexe care se vor relua astăzi după-amiază, Anexa 3/23, Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, se reia după ce finalizăm dezbaterile la Ministerul Transporturilor.

Vă consult dacă sunt chestiuni procedurale.

Domnul deputat Dragoș Dumitriu.

Domnul Dragoș Petre Dumitriu:

Domnule președinte, nici pe departe nu sunt în sală 253 de persoane.

Aceasta se constată cu ochiul liber, este o crasă lipsă de cvorum, de aceea, Grupul parlamentar al PC cere apel nominal.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, eu nu contest onestitatea parlamentarilor care au semnat chiar acum de prezență, drept pentru care nu voi face apel nominal, ținând seama că acum au semnat 253 de colegi.

Dacă peste o oră sau două se consideră că o parte dintre colegi s-au retras de la lucrări, facem apel nominal.

Domnule deputat, nici dumneavoastră nu contestați onestitatea semnăturilor colegilor dumneavoastră, deci, mai discutăm după ce ni se va părea că s-au retras o parte dintre colegi. (Discuții în sală.)

Domnii colegi nu au semnat, deci sunt doi în plus.

Vă rog, domnule Dumitriu.

Domnul Dragoș Petre Dumitriu:

Domnule președinte, am făcut această solicitare pentru cursivitatea lucrărilor.

Dacă vom întrerupe lucrările peste două - trei ore, cred că va fi mai rău.

Mai bine adunăm toată lumea la început, eu chiar vă sugerez să vină cât mai mulți cu transportul urban și să putem rezolva treburile de la început.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Am dat drumul la sonerie ca să-i anunț pe colegi să vină în sală.

Domnul senator Gavrilă Vasilescu.

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Mulțumesc domnule președinte.

Domnilor colegi, faptul că nu suntem 253 în sală se vede, de aceea nici nu trebuie să număr, am experiență la treaba aceasta și vă spun că în sală mai mult de 70 de persoane nu suntem.

Nu contestă nimeni ceea ce s-a semnat acolo, deci, colegii noștri parlamentari sunt în sediu, dar nu sunt în sală.

Problema este că dumnealor trebuie să fie în sală, nu în sediu.

Deci, domnule președinte, nimeni nu a contestat faptul că semnăturile sunt ale dumnealor, problema este că nu sunt aici.

Vreau să vă spun că, din experiența pe care o am în calitate de secretar, îmi dau seama imediat că suntem atât de puțini încât ar fi jenant să începem să votăm cu 60 -70 de persoane în sală.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Îl invit pe domnul Ilie Sârbu, secretar al Senatului să facă apelul nominal la Senat.

Rog liderii grupurilor parlamentare să-și informeze colegii că se face apel nominal, nu de alta, dar sunt convins că domnii colegi sunt în hemiciclu pentru a fuma o țigară și nu există nici o semnătură care să nu fie adevărată.

Domnul Ilie Sârbu:

- Antonie Ștefan Mihail - prezent
- Apostol Neculai - absent
- Arcaș Viorel - absent
- Ardelean Aurel - absent
- Arion Viorel - absent
- Athanasiu Alexandru - prezent
- Basgan Ion - absent
- Berceanu Radu Mircea - absent
- Blaga Vasile - absent
- Bobeș Marin - prezent
- Cazacu Cornelia - prezentă
- Câmpeanu Radu-Anton - prezent
- Cârlan Dan - învoire
- Chelaru Ioan - prezent
- Cinteză Mircea - absent
- Ciornei Silvia - prezent
- Cioroianu Adrian Mihai - Guvern
- Cismaru Ivan - prezent
- Copos Gheorghe - absent
- Corodan Ioan - absent
- Cozmâncă Octav - concediu medical
- Crețu Ovidiu Teodor - prezent
- Cucuian Cristian - absent
- Cutaș George Sabin - prezent
- Daea Petre - prezent
- David Cristian - Guvern
- David Gheorghe - prezent
- Diaconescu Cristian - prezent
- Dina Carol - absent
- Dinescu Valentin - prezent
- Dîncu Vasile - prezent
- Duca Viorel Sr. - absent
- Dumitrescu Ion Mihai - absent
- Dumitrescu Gheorghe Viorel - prezent
- Dumitru Constantin - absent
- Eckstein Kovács Péter - prezent
- Fekete Szabó Andras Levente - absent
- Filipescu Teodor - absent
- Florescu Ion - prezent
- Flutur Gheorghe - prezent
- Frunda György - delegație
- Funar Gheorghe - prezent
- Găucan Constantin - prezent
- Geoană Mircea Dan - absent
- Georgescu Radu Cristian - absent
- Gheorghe Constantin - prezent
- Hașotti Puiu - prezent
- Ilașcu Ilie - delegație
- Iliescu Ion - prezent
- Ilușcă Daniel - absent
- Ion Vasile - prezent
- Iorga Nicolae - absent
- Ioțcu Petru Nicolae - prezent
- Ivănescu Paula Maria - prezent
- Jurcan Dorel - absent
- Loghin Irina - absentă
- Lupoi Mihail - prezent
- Mardare Radu Cătălin - prezent
- Marinescu Marius - absent
- Markó Béla - absent
- Meleșcanu Teodor Viorel - Guvern
- Mereuță Mircea - prezent
- Mihăescu Eugen - absent
- Mihăilescu Petru Șerban - prezent
- Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - absent
- Moraru Ion - prezent
- Morțun Alexandru Ioan - prezent
- Neagoe Otilian - delegație
- Neagu Nicolae - absent
- Németh Csaba - prezent
- Nicolae Șerban - prezent
- Nicolai Norica - prezent
- Novolan Traian - prezent
- Onaca Dorel Constantin - absent
- Oprea Mario-Ovidiu - prezent
- Oprescu Sorin Mircea - absent
- Panțuru Tudor - absent absent
- Pascu Corneliu - absent
- Păcuraru Paul - Guvern
- Păunescu Adrian - absent
- Pereș Alexandru - prezent
- Pete Ștefan - prezent
- Petrescu Ilie - prezent
- Popa Aron Ioan - prezent
- Popa Dan Gabriel - prezent
- Popescu Dan Mircea - absent
- Popescu Ionel - prezent
- Popescu Irinel - delegație
- Popescu Mihail - prezent
- Prodan Tiberiu Aurelian - prezent
- Rădoi Ion - prezent
- Rădoi Ovidiu - absent
- Rădulescu Cristache - absent
- Roibu Aristide - concediul medical
- Sabău Dan - absent
- Savu Daniel - prezent
- Sârbu Ilie - prezent
- Silistru Doina - prezentă
- Simionescu Aurel Gabriel - prezent
- Solcanu Ion - prezent
- Stan Petru - absent
- Stănoiu Mihaela Rodica - prezent
- Stoica Ilie - prezent
- Strătilă Șerban-Cezar - prezent
- Stroe Radu - prezent
- Szabo Ilona - absentă
- Szabó Károly Ferenc - prezent
- Șerbănescu Verginia - prezentă
- Șerbu Gheorghe Vergil - prezent
- Șereș Ioan - Codruț - prezent
- Ștefan Viorel - prezent
- Șter Sever - prezent
- Talpeș Ioan - absent
- Tănăsescu Claudiu - prezent
- Tărăcilă Doru Ioan - prezent
- Terinte Radu - prezent
- Theodorescu Emil Răzvan - absent
- Tîlvăr Angel - prezent
- Toma Ion - prezent
- Tomoiagă Liliana Lucia - prezentă
- Tudor Corneliu Vadim - absent
- Țâbuleac Mihai - prezent
- Țîrle Radu - absent
- Ungheanu Mihai - prezent
- Ungureanu Vasile Ioan Dănuț - prezent
- Vasilescu Gavrilă - prezent
- Văcăroiu Nicolae - prezent
- Vărgău Ion - prezent
- Vedinaș Verginia - absentă
- Verestóy Attila - prezent
- Vosganian Varujan - Guvern
- Vraciu Jan - prezent
- Zsongori Vilmos - absent

Da, mă uit eu acum ... Mai strig o dată? Atunci înseamnă să strig tot catalogul. (Domnul secretar Ilie Sârbu reia apelul nominal).

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumim domnule secretar.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc domnule secretar.

Stimați colegi, evaluarea mea este că în acest moment ne aflăm în cvorum.

Dacă nu se mai susține solicitarea, atunci nu mai facem apelul nominal de la Camera Deputaților.

Înțeleg că nu se mai susține.

Vă rog frumos să luați loc în bănci.

Rog liderii de grup să-și invite colegii pentru a desfășura ședința într-un mod ordonat.

Domnul deputat Costică Canacheu dorește să facă un anunț.

Domnul Costică Canacheu:

Dună-dimineața.

În legătură cu discuțiile de ieri.

Până când începem discuțiile de astăzi, referitoare la bugetul Ministerul Transporturilor, făcea ieri cineva afirmații în legătură cu cheltuielile din București.

Vreau să vă anunț că în 2006 și 2007, bucureștenii, din banii proprii, au cheltuit 700 de milioane de euro pentru infrastructură.

În 2006 și 2007, Primăria Capitalei a cheltuit 700 de milioane de euro, din venituri proprii, împreună cu RATB-ul.

Se mai adaugă încă 150 de milioane de euro, cinci primării.

Din păcate, și iarăși spun că nu depinde numai de un singur ministru, Ministerul Transporturilor a cheltuit ceva peste 100 milioane de euro.

Este vizibil că trebuie un efort de la Ministerul Transporturilor pentru metrou și pentru centura Bucureștiului, altfel, în următorul an, va fi nu coșmarul de anul acesta, ci blocaj total.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc domnule deputat.

Vă consult dacă amendamentul 411, respins, se susține.

Nu se susține.

Poziția 412 se susține? Vă rog, domnule deputat.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnul președinte, Stimați colegi, cred că nu mai este cazul să discutăm de însemnătatea centurilor ocolitoare din municipiile și orașele României.

Cred că una dintre marile probleme ale circulației rutiere și ale aglomerărilor care sunt în municipii și orașe este cauzată de lipsa acestor centuri ocolitoare.

Acesta este motivul pentru care vă propun un amendament la Legea bugetului, de majorare a alocației bugetare în sumă de 40000 de mii de lei pentru finanțarea centurii ocolitoare, sau variantei ocolitoare a Municipiului Lugoj.

Sursa de finanțare este Fondul Național de Dezvoltare.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc domnule deputat.

Consult Guvernul.

Microfonul Guvernului.

Domnul Varujan Vosganian:

Guvernul nu susține.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumim.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 412, respins.

Cine este pentru? 80 de voturi pentru.

Împotrivă? 156 împotrivă.

Abțineri? 3 abțineri.

Amendamentul a fost respins cu 80 de voturi pentru, 156 voturi împotrivă, 3 abțineri.

Amendamentul 413 se susține? Domnule deputat Tabără, vă rog.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule președinte,

Stimați colegi, eu vă mărturisesc ... de fapt, toți cei ce ascultă aceste susțineri de amendamente și mai ales răspunsurile care se dau atunci când se afirmă "nu susținem" nu știu dacă fac cea mai bună impresie celor care audiază aceste dezbateri.

Cred că este nevoie de mai multe argumente pentru respingerea unui amendament, să știm care sunt de fapt prioritățile pe care le avem în infrastructura rutieră din țară.

În acest sens este formulat și amendamentul 413, care nu este admis, prin care se propune majorarea cheltuielilor de la 88.600 de mii de lei, la 150.000 de mii de lei pentru obiectivul "Autostradă Arad - Timișoara." Nu cred că mai trebuie să spunem importanța acestui tronson de autostradă, de altfel, cred că suntem singura țară din Europa care am început și începem lucrările de infrastructură de la centru spre capetele țării.

Nu mai spun ce înseamnă sau ce ar însemna să facem legăturile cu ceea ce înseamnă infrastructura rutieră și căile principale rutiere de la nivel european.

Or, noi, practic, ne abatem de la un astfel de principiu, ceea ce înseamnă greșeală de mare gravitate.

Vă rog domnule ministru, și nu pe dumneavoastră, ci rog colegii din Ministerul Transporturilor să facă precizarea priorităților și a surselor care vor fi asigurate, poate chiar și un grafic a ceea ce înseamnă lucrările pe "Culoarul 4 european".

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc domnule deputat.

Din păcate, acum, nu mai suntem la dezbateri generale, deci putem vorbi doar pe chestiunea amendamentului și dacă există susținere sau nu din partea Guvernului.

Domnul Barna Tanczos - secretar de stat la Ministerul Transporturilor:

Domnule deputat, permiteți-mi să precizez că la amendamentul 413, unde ați propus ca suma alocată să fie majorată de la 88.600 de mii lei la 150.000 de mii lei, dacă vă uitați la sumele alocate, veți observa că în total sunt alocate 149,6 de milioane de lei, din care 88,6 milioane lei din bugetul de stat și încă 61 de milioane din credite externe.

Deci suma totală alocată este exact de 149,6 milioane lei.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc foarte mult domnule secretar de stat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 413 respins.

Cine este pentru? 78 de voturi pentru.

Împotrivă? 154 voturi împotrivă.

Abțineri? 7 abțineri.

Amendamentul a fost respins cu 78 de voturi pentru, 154 de voturi împotrivă și 7 abțineri.

Vă consult dacă amendamentul 414 se susține? Vă rog domnule deputat Tabără.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule președinte, Stimați colegi, vă propun un amendament de majorare a surselor financiare pentru continuarea lucrărilor la șoseaua de centură a Municipiului Timișoara.

Aceste lucrări sunt întrerupte de doi ani, anunțat mereu că se vor relua, practic, nici la această dată nu s-au reluat și se deteriorează și ceea ce s-a făcut până la acest moment.

Există angajamente ale ministrului transporturilor în acest sens, care nu sunt realizate până la această dată.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Punctul de vedere al Guvernului.

Domnul Barna Tanczos:

Domnule președinte, centura Timișoarei nu este o poziție distinctă, nu se regăsește pe o poziție distinctă în buget, dar are o finanțare de 53 203 000 lei asigurată dintr-un credit JBIC și este cuprinsă la poziția de credite externe într-o sumă globală.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 414, respins.

Cine este pentru? 78 de voturi pentru.

Împotrivă? 153 de voturi împotrivă.

Abțineri? 8 abțineri.

Amendamentul a fost respins cu 78 de voturi pentru, 153 de voturi împotrivă și 8 abțineri.

Amendamentul 415 se susține? Nu se susține. (Discuții.)

De susținut nu se susține pentru că nu sunteți doamna Ardelean.

Am înțeles că aveți o intervenție pe procedură.

Domnul Dragoș Petre Dumitriu:

Domnule președinte, Stimați colegi, conform art.106 - 108 din Regulamentul Camerei Deputaților, amendamentele se pot susține de reprezentanții autorului amendamentului.

În cazul de față...

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu aveți nici un text în acest sens domnule deputat.

Iertați-mă.

Domnul Dragoș Petre Dumitriu:

Este art.106 - 108.

Conform Regulamentului ședințelor, v-am precizat și articolele.

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu este prevedere de acest fel în Regulament.

Luați Regulamentul, citiți-l și vă întoarceți.

Domnul Dragoș Petre Dumitriu:

Da.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Amendamentul 416.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 417.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 418.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 419.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 420.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 421.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 422.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 423.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 424.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 425.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 426.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 427.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 428.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 429.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 430.

Se susține? Domnul senator Gavrilă Vasilescu.

Vă rog aveți cuvântul.

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Mulțumesc domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi, înainte de a-mi susține amendamentul 430, aș vrea să-l aștept pe domnul ministru Vosganian să vină în sală pentru a-i comunica ceva.

Domnilor colegi, cu 5 ani în urmă, la Botoșani, gara centrală a intrat în reparații.

S-au alocat niște fonduri, numai că, de doi ani de zile, toată lumea uită că trebuie să mai suplimenteze fondurile respective ca să se poată termina repararea gării din Botoșani.

Anul trecut, ne-am chinuit să obținem un amendament la buget, că nu a fost prinsă această cheltuială, și nu am reușit.

Anul acesta facem la fel și, de aceea, rugămintea mea este să aprobați acest amendament ca atunci când treceți prin Botoșani cu trenul să puteți spune "ce frumoasă este gara din Botoșani"! Suma nu este mare, este chiar o sumă mică, dar aceștia sunt banii care ne trebuie să terminăm gara din Botoșani.

Vă rog să aveți amabilitatea ca botoșănenilor și tuturor celor care vin la Ipotești, celor care vin cu trenul la Muzeul Memorial Nicolae Iorga, la Muzeul Memorial George Enescu, să fie primiți în niște condiții cât se poate de civilizate.

Dorința noastră este, dar rezolvarea este la dumneavoastră.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc domnule senator.

Vă rog, poziția Guvernului.

Domnul Barna Tanczos:

Mulțumesc, domnule președinte.

Gările aparțin de domeniul privat al SNCFR,...

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să dați microfonul mai tare pentru Guvern.

Domnul Barna Tanczos: ...nu este legal ca finanțarea reparării gărilor să se facă cu bani de la buget.

Vom lua măsuri pentru a asigura acești bani, care, într-avdevăr, sunt de acord cu dumneavoastră, nu sunt o sumă mare, să asigurăm finanțarea acestor lucrări din bugetul propriu al SNCFR-ului.

Domnul Bogdan Olteanu:

Da.

Domnule senator, sunteți de acord cu finanțarea din bugetul propriu al SNCFR? Vă consult dacă mai susțineți acest amendament sau mergeți pe formula...

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Eu de susținut îl susțin, în sensul de a-l cuprinde în buget, dacă dumneavoastră...

Nu știu de ce vă opuneți, că suma este atât de mică, încât, sincer să fiu, dacă aș fi mers la notariat în continuare, aș fi dat-o eu și nu v-aș fi cerut-o dumneavoastră, domnule secretar de stat.

Domnul Bogdan Olteanu:

Înțeleg că domnul senator este mai generos și se oferă să dea banii de la dânsul, nu mai cere bani din altă parte.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 430.

Cine este pentru? 94 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 102.

Abțineri? 7.

Amendamentul 431.

Domnul Gavrilă Vasilescu: 431.

Doamnelor și domnilor colegi, ori de câte ori sunt inundații prin zona de nord a țării, prin Botoșani, un râușor, cuminte de altfel, se supără foarte rău și face ravagii pe acolo.

Pe de o parte.

Pe de altă parte, la ultimele inundații a luat și un pod cu totul, încât cetățenii botoșăneni din zona respectivă trebuie să ocolească aproximativ 25 km pentru a putea trece de partea cealaltă a râușorului Jijia, poate ați auzit de el.

Sunt niște lucrări de făcut.

Suma pe care v-o solicităm este foarte mică, 1.300 mii lei, deci 1.300.000 de lei, nu este mare.

Am ajuta un număr foarte mare de oameni, dar am mai ajuta și bugetul, fiindcă în momentul în care au loc inundații, banii pe care trebuie să-i dăm pentru despăgubiri și tot ceea ce trebuie dat pentru a se acoperi daunele este mai mare decât ceea ce trebuie să facem, ca investiție, astfel încât să nu se mai întâmple necazul care s-a întâmplat.

În această situație, rugămintea mea este să aprobăm acest lucru pentru că, de fapt, este și în beneficiul bugetului.

Pe urmă, luăm niște bani pe care îi putem repartiza și îi putem folosi pentru altceva.

Într-o situație asemănătoare suntem și cu un amendament pe care dumneavoastră l-ați respins, în condițiile în care solicitam să se facă un punct vamal acolo unde este făcut podul.

Ați respins acest lucru, numai că podul a costat de zece ori mai mult.

Unde avem suma prevăzută în buget ca să o restituim Băncii Mondiale? Pentru că Banca Mondială deja a somat, întrucât a constatat că nu s-a realizat obiectivul în totalitate și că banii pe care i-a dat pentru pod - dar nu numai pentru el, ci și pentru punctul vamal - și tot ceea ce trebuia rezolvat acolo nu este rezolvat.

Deci, în acest an va trebui să restituim această sumă.

Întreb reprezentanții Ministerul Economiei și Finanțelor, care nu au fost de acord să dea niște bani să se termine punctul vamal: unde aveți prevăzut în buget să restituim o sumă care înseamnă aproape de zece ori mai mult decât suma respectivă? Într-o situație asemănătoare suntem și aici.

Dacă anul acesta vor fi inundații, va trebui să scoateți de la buget mai mult decât 1.300.000 de lei pentru a acoperi ceea ce trebuie să dați oamenilor.

Haideți să vedem dacă gândim gospodărește sau gândim după alte criterii, pe care vă rog să mi le spuneți și mie.

Eu nu le înțeleg pe cele ale dumneavoastră.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Guvernul.

Domnul Barna Tanczos:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Practic, este aceeași situație ca la amendamentul precedent.

Obiectivul respectiv nu este în administrarea Ministerului Transporturilor, nefiind un drum public care să fie în administrarea noastră, ci este un drum comunal.

Sunt două variante: ori finanțarea să se facă prin consiliul județean, ori preluarea, printr-o hotărâre de Guvern, a porțiunii respective, în administrarea CNADNR și, ulterior, finanțarea din bugetul Ministerului Transporturilor.

Nu susținem amendamentul.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 431.

Cine este pentru? 85.

Mă iertați.

Mai votăm o dată.

Cine este pentru? 57 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 139.

Abțineri? 65.

S-a respins.

Se mai susține amendamentul 432? Se mai susține amendamentul 433? Se mai susține amendamentul 434? Se mai susține amendamentul 435? Se mai susține amendamentul 436?

 

Doamna Grațiela Iordache (din sală):

Da.

Se susține.

Domnul Bogdan Olteanu:

Se mai susține amendamentul 436? Domnul deputat Mocanu, îl susțineți?

Domnul Alexandru Mocanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Este un amendament pe care l-am formulat împreună cu colegul Constantin Amariei și privește alocarea unui supliment la Ministerul Transporturilor pentru Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, de 180.000 lei noi pentru un studiu de fezabilitate pentru varianta ocolitoare a Alexandriei, pe Drumul European 70, DN 6, în lungime de 6 km.

Este o sumă derizorie, pentru că lucrarea efectivă este cuprinsă în programul CNADNR, dar nu are încă finanțare.

Vă adresez rugămintea, domnule ministru, să aveți bunăvoința să acceptați suplimentarea aceasta.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Guvernul?

Domnul Barna Tanczos:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Nu putem susține amendamentul propus având în vedere că majoritatea proiectelor cuprinse în buget de la CNADNR sunt lucrări în continuare.

Nu beneficiem, în momentul de față, de resurse pentru demararea acestor lucrări noi.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 436.

Cine este pentru? 80 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 156.

Abțineri? 9.

Amendamentul 437.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 437, respins.

Cine este pentru? 84 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 131.

Abțineri? 27.

S-a respins.

Amendamentul 438? La vot? Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la amendamentul 438.

Cine este pentru? 84.

Voturi împotrivă? 134.

Abțineri? 27.

Amendamentul439.

Se mai susține amendamentul? Nu.

Amendamentul 440.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 441.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 442.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 443.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 444.

Se mai susține? La amendamentul 443? Domnul deputat Țundrea.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ioan Țundrea:

Vă mulțumesc, domnilor președinți.

Încerc să susțin acest amendament nu de azi, nu de ieri, ci de când sunt în Parlamentul României, de atunci când am fost și în administrația publică locală, chiar de 18 ani.

Vreau să vă spun că suntem singura țară din lume care avem un fluviu, care este Dunărea, cu intrarea în Baziaș și până la Orșova, la al cărui drum lucrăm de peste 20 de ani.

În perioada comunistă nu am făcut nimic în această zonă fiindcă ne era teamă că pleacă cetățenii din țară.

Ne-am integrat în Uniunea Europeană, dar vă spun de la acest microfon, ca să ne audă toată lumea, nu am reușit să integrăm județul Caraș-Severin în România.

Acest județ este ultimul din țară.

La toate administrațiile care au fost până acum, am solicitat o sumă de 10 milioane RON pentru suplimentarea bugetului pentru DN 57, am încercat tot felul de discuții, unii din reprezentanții Guvernului ne-au spus, aseară, că se gândesc și poate găsim o soluție, astăzi nu știu ce punct de vedere vor avea, dar vă spun că dacă rămânem așa până în 2010 sau 2020 cu acest drum, avem degeaba acest fluviu și județul Caraș-Severin va rămâne în continuare cel mai sărac județ din țară.

Nu este vorba numai de acest județ, ci este vorba că avem mană cerească acolo, adică acest fluviu, și nu reușim să-l punem în valoare fiindcă ne scumpim la 10 milioane RON.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Punctul de vedere al Guvernului?

Domnul Barna Tanczos:

Pentru anul 2008 avem prevăzută o sumă de 40 de milioane Ron pentru acest proiect, în cazul în care lucrările merg foarte bine, se mai pot suplimenta peste 10 milioane de euro, dar în momentul de față nu credem că este oportună suplimentarea.

Nu susținem.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 443.

Cine este pentru? 32 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 152.

Abțineri? 87.

S-a respins.

Amendamentul 444.

Domnul deputat Tabără.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule președinte, Stimați colegi,

Nu este altceva decât o prelungire a unuia dintre amendamentele pe care le-am făcut anterior.

Este vorba de a se propune suplimentarea fondurilor alocate în anul 2008 obiectivului de investiții "Autostradă pentru porțiunea Deva-Orăștie" de la 144.605 mii lei la 200.605 mii lei.

Nu are sens să mai repet ce spuneam despre importanța acestui Culoar IV pentru relația și legătura noastră cu Europa.

Profit de ocazie și de prezența mea la microfon să vă spun că este inacceptabilă situația din acest an, când, la discutarea amendamentelor de la Comisiile pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital inițiatorii nu au fost invitați.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Guvernul?

Domnul Barna Tanczos:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Pentru acest proiect avem prevăzută în buget o sumă de 144 de milioane RON.

Credem că este o sumă acoperitoare, suficientă și nu credem că se pot cheltui mai mulți anul viitor, având în vedere că execuția va începe undeva în a doua jumătate a anului 2008.

Nu susținem amendamentul.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 444, respins.

Cine este pentru? 79 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 154.

Abțineri? 42.

S-a respins.

Amendamentul 445.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 446.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 447.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 448.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 449.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 450.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 451.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 452.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 453.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 454.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 455.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 456.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 457.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 458.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 459.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 460.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 461.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 462.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 463.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 464.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 465.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 466.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 467.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 468.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 469.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 470.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 471.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 472.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 473.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 474.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 475.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 476.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 477.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 478.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 479.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

 

Domnul Gavrilă Vasilescu (din sală):

475!

Domnul Bogdan Olteanu:

475.

Domnul senator Gavrilă Vasilescu.

Voi citi mai rar.

Vă promit.

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Haideți să vedem dacă Botoșaniul câștigă și el vreun amendament.

Din sală: Punem pariu că nu. (rumoare, discuții, râsete)

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Pe pariu că nu, da? (discuții, râsete)

Cu cine faceți pariu, domnule deputat? Treaba dumneavoastră.

Haideți să veniți la Ipotești... să vedeți dumneavoastră...

Vă invit.

Doamnelor și domnilor, amendamentul 475 - Amenajare drum expres Târgu-Frumos-Botoșani.

Păi, aici am de vorbit o groază, vă pot ține până mâine dimineață.

Deci, investiții. (rumoare, discuții)

Vă rog să mă ascultați, pentru că treaba este foarte serioasă.

Este o bucată de drum în care botoșănenii fac și un serviciu colegilor ieșeni.

De ce? Pentru că pe un drum de 77 km, 35 km sunt pe teritoriul Botoșaniului, diferența este pe teritoriul județului Iași.

Atât colegii botoșăneni, cât și cei ieșeni, majoritatea dintre ei, au semnat acest amendament, eu nu fac decât să-l susțin și în numele lor.

De ce? Deoarece este foarte important ca pe infrastructură, acolo, într-un județ al țării în care investițiile sunt cele mai mici, unde nivelul de trai și contribuția la PIB sunt cele mai mici - am mai spus eu - ca să putem atrage investitori ar trebui să avem și o infrastructură, fiindcă ei se interesează cum ajung acolo, ce fac acolo, ce avem acolo și așa mai departe.

Atunci când am căzut de acord asupra acestui amendament, a fost o întâlnire cu parlamentarii botoșăneni, în clădirea Parlamentului, cu prefectul de Botoșani și ne-am ales câteva obiective foarte importante, din care să nu rezulte politici de partide, de grupuri și așa mai departe.

Deci, toți am căzut de acord că una din problemele cele mai importante care trebuie rezolvată pentru județul Botoșani este să facem acei 30 și ceva de kilometri de drum expres.

Cu ocazia asta și Iașiul dumneavoastră - da, domnule Stanciu! - beneficiază de acest lucru.

Aveți un oraș și localități celebre deja, Cotnari, Hârlău, care pot beneficia de acest drum expres.

Rugămintea mea către dumneavoastră, domnilor colegi, este că dacă vreți, într-adevăr, așa, într-un mandat de 4 ani, ca al meu, faceți ceva și pentru Botoșani, astfel încât să spunem că în 4 ani de zile s-a întâmplat ceva.

Se pare că acolo nu vrea nimeni să se mai întâmple nimic.

Ba, am constatat că mergem și pe ideea să restituim mai mulți bani decât să facem o investiție.

Așa că rugămintea mea este, domnule coleg care spuneați că pierd pariul, să nu pierd pariul și sunteți primul invitat la ceea ce iese din acest pariu, în momentul când vom turna prima scafă de ciment pe această bucățică de drum expres.

În ideea că poate și dumneavoastră, colegii ieșeni, susțineți acest lucru, și nu aveți de ce să nu-l susțineți, dacă și domnul ministru Vosganian, senator trimis tot de Iași în Parlamentul țării, care văd că nu este în sală, dar poate era bine să fi fost și Domnia Sa în sală ca să-și spună punctul de vedere, pentru că până la urmă, dacă este să mă bat pentru drumul-expres, mă bat mai mult pentru dumneavoastră, Iașiul, că 40 și ceva de kilometri sunt pe teritoriul Iașiului și numai o bucățică de 30 și ceva de kilometri sunt pe teritoriul Botoșaniului.

Așa că v-aș ruga să vă gândiți bine înainte de a da votul.

Lăsați voturile politice și ceea ce spune Guvernul, întrucât vă garantăm că este bine ceea ce vă solicităm și vă rugăm să votați.

Vă mulțumesc din suflet.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Petru Movilă.

Domnul Petru Movilă:

Stimați colegi, ca parlamentar de Iași voi susține această propunere și sunt convins că și colegii mei Grupul parlamentar al PD vor face acest lucru.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Guvernul?

Domnul deputat Stanciu.

Domnul Barna Tanczos:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Sunt întru-totul de acord că Moldova, zona Botoșaniului, are nevoie.

Domnul Bogdan Olteanu:

Numai o secundă, domnule secretar de stat, că mai aveam o luare de cuvânt a domnului deputat Stanciu.

Domnul Barna Tanczos:

Scuzați-mă.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte, Onorat prezidiu, Stimate doamne, Stimate doamne senatori și deputați, Stimați domni senatori și deputați, Domnilor miniștri,

Domnule Nicolăescu,

Evident că am asistat cu toții aici la cereri foarte întemeiate.

Colegii mei din Timișoara cereau să se continue construcția autostrăzii, să se realizeze linia de centură în anumite orașe din Ardeal.

Este un lucru bun și, evident, că fiecare localitate are prioritățile sale.

Moldova, plasată geografic într-o zonă pe care o cunoaștem cu toții, în care au năvălit și turcii, și tătarii, acum prieteni cu noi... (rumoare, discuții, râsete) ...ne-au distrus drumurile... (discuții, râsete) sau nu am avut timp să le facem, fiindcă fugeam prin păduri.

Ceilalți și-au construit și au pietruit fiindcă au venit romanii și le-au făcut drumuri.

Noi, aici, nu prea am avut timp.

Dar în codrii falnici am scris poezii - vezi Eminescu - am scris istorie - vezi Iorga - și alți oameni de cultură ai întregii țări, care vin din acea zonă încărcată de spiritualitate. (rumoare, discuții, râsete)

Nu știu dacă istoria, fără Iorga, ar mai rămâne cu multe pagini între coperți! Nu știu dacă literatura română, fără Eminescu, ar arăta ca acum.

Și atunci venim și nu vă cerem nici autostradă, nici linie de centură, nu vă cerem nici aeroport la Botoșani, ci vă cerem, stimați colegi, un crâmpei de drum.

Un crâmpei.

Evident că distinsul nostru coleg - și în legislatura 1996-2000, dacă nu mă înșel, senator de Iași, acum, prin voia celui de sus, de la Cotroceni, ministrul finanțelor - circulă și el pe bucățica aceea, pe crâmpeiul acela de drum.

Nu știm dacă vom obține întreaga sumă.

Dar cred că jumătate, domnule ministru Vosganian, ați putea să dați.

Ce înseamnă o jumătate dintr-un crâmpei? Mai ales că dânsul este și poet.

Și acum îl rog să fie finanțist, nu în sensul rău, ci în sensul bun, și să dea drumul la suma respectivă, pentru că atunci când au venit tătarii, cum am învățat noi la literatură, au cerut să se împletească "un crâmpei de funie de nisip" și după ce tinerii de aici au fost obligați să-i omoare pe bătrâni, dar de unul au avut grijă să-l lase în viață, cum avem noi de președintele de onoare, și l-au ascuns în pădure.

Când s-au dus la bătrân să-l întrebe ce să facă, el le-a spus: "duceți-vă la tătari și spuneți-le să vă dea ei un crâmpei, să nu înnodăm noi funia de nisip altfel decât vor ei".

Când s-au dus cu răspunsul la tătari, li s-a spus: "Nu i-ați omorât pe toți bătrânii." Așa că, domnule ministru Vosganian, dă-ne un crâmpei de drum, să nu ne omori pe toți. (discuții, râsete)

Jumătate din suma cerută și vă rog să votați.

În numele colegilor noștri, noi vom vota.

Vă mulțumesc. (aplauze, discuții, râsete)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Mocanu.

Domnul Vasile Mocanu:

Domnule președinte, Stimați colegi,

Este foarte greu să vorbești după domnul academician Stanciu, domnul deputat, dar eu pot să vă spun că trăiesc și îmi desfășor activitatea în zona respectivă de peste 36 de ani, în Târgu-Frumos.

Drumul Târgu-Frumos-Botoșani străbate o zonă deosebit de importantă socio-economic pentru Moldova.

Aici s-au enumerat câteva localități:

Cotnari, Hârlău, Botoșani.

Fără să mai lungesc vorba, susțin acest amendament cu tărie.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Punctul de vedere al Guvernului?

Domnul Barna Tanczos:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Sunt de acord cu domnii deputați și senatori că atât Moldova, cât și Transilvania sau Banatul au nevoie de infrastructură mai bună, dar în special zona Moldovei, care nu este legată la rețeaua internațională europeană de transport rutier.

Din acest punct de vedere, cred că este un proiect mult mai important autostrada Târgu-Mureș-Iași, decât drumul expres de care s-a făcut vorbire aici.

Trebuie să menționez faptul că un drum-expres înseamnă, practic sau aproape, aceleași investiții ca la o autostradă.

Este un drum pe patru benzi, cel puțin două benzi pe sensul de mers, iar specialiștii spun că în zona respectivă, în momentul de față, nu s-ar impune, din punct de vedere al traficului, un drum-expres sau o autostradă.

Eu cred că trebuie să ne concentrăm în zona respectivă, în viitorul apropiat, pe reabilitări, pe modernizări de drumuri, pe lărgiri de drumuri, mai puțin pe drum expres.

Într-adevăr, va trebui să legăm zona Botoșaniului și zona Sucevei la viitoarea autostradă Târgu-Mureș-Iași.

Nu putem susține acest amendament în forma prezentată, mai ales că nu se poate cuprinde în bugetul de stat un obiectiv de investiții fără să existe studii de fezabilitate și proiecte realizate.

Eu cred că va trebui, în viitorul apropiat, să pornim un studiu de fezabilitate, o analiză pe zona respectivă, în cadrul CNADNR, să vedem dacă, într-adevăr, din punct de vedere al traficului, se impune această investiție, această dezvoltare și, în cazul în care rezultatele arată că este nevoie de o dezvoltare de drum-expres în zona respectivă, în bugetul anului 2009 sau 2010, să cuprindem efectiv investiția.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Păi, domnule Vasilescu, tot la punctul acesta?

 

Domnul Gavrilă Vasilescu (din sală):

Da.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, domnule senator.

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Eu sunt puțin surprins de modul în care distinsul secretar de stat de la transporturi motivează acest lucru: să meargă să facă dumnealor.

Domnule secretar de stat, vă rog să aveți încredere în noi, cei care, săptămână de săptămână mergem pe acest drum.

Noi, cei care, zi de zi, săptămână de săptămână, la sfârșit, stăm de vorbă cu oamenii din teritoriu, cu oameni de afaceri, pensionari, cetățeni din toate categoriile sociale.

Vreau să vă spun că, în numele celor de la Botoșani, este nevoie de acest drum-expres.

Dacă nu mă credeți, este problema dumneavoastră, înseamnă că nu sunteți informat.

Vă spun că este nevoie, nu că trebuie să faceți dumneavoastră un studiu și să mă planificați peste doi-trei ani, să planificați un lucru care era nevoie să fie făcut cu 3-4-5 ani în urmă.

Atunci când s-a făcut drumul-expres până la Iași, trebuia să se facă și breteaua spre Botoșani.

Vreau să vă spun că nu numai spre Botoșani, ci și spre Suceava, fiindcă de la ieșirea din Roman, acolo unde se duce drumul, trebuie făcut și spre Suceava.

Dacă nu se luptă sucevenii pentru treaba asta...

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule senator, vă rog să vă referiți la amendament.

Domnul Gavrilă Vasilescu: ... și nu au făcut-o până acum, o fac eu în numele lor și de mâine o vor face și ei pentru rezolvarea acestei probleme.

Așa că nu este un argument ceea ce spuneți dumneavoastră că veți face un studiu.

Aveți încredere în cei care suntem aici și care, săptămână de săptămână, batem acest drum și stăm de vorbă cu oamenii.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Amet Aledin.

Domnul Amet Aledin:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Pentru că domnul deputat Anghel Stanciu i-a invocat pe turci și tătari, vreau să-l asigur că voi vota pentru refacerea drumurilor pe care turcii și tătarii le-au stricat.

Vă mulțumesc. (rumoare, discuții, râsete, aplauze)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră acest amendament respins.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 97 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 95.

Abțineri? 6.

Amendamentul nu a trecut. (discuții, rumoare, vociferări, aplauze, râsete)

Amendamentul 472... (rumoare, discuții)

Păi, trebuie să fie majoritate, domnilor colegi.

Mă iertați.

Da, vă rog domnule senator.

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Domnule președinte, eu nu contest cum au votat oamenii, ci contest cum ați numărat dumneavoastră. (rumoare, discuții)

Nu a votat împotrivă decât partea dreaptă.

Restul, de la rândurile 4-5 încoace, toată lumea a votat pentru.

Păi, în condițiile astea, ori nu suntem în cvorum și atunci trebuie să refacem prezența ori dumneavoastră ați numărat într-un mod pe care eu îl contest în numele grupului.

Voturile majoritare au fost - peste numărul pe care dumneavoastră l-ați spus - în favoarea acestui amendament.

În această situație, vă rog să renumărați voturile și vă ajut și eu dacă este nevoie, că știu să fac treaba asta.

Vă mulțumesc. (rumoare, discuții)

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul senator, v-ați făcut ieri datoria de numărare a voturilor și cred că nu au fost observații.

Cred că, nici de data asta, nu este cazul să fie observații.

Au fost numărate voturile la fel și în partea dreaptă, și în partea centrală, și în partea stângă.

În ceea ce privește cvorumul, vă rog să manifestați respectul normal față de colegi.

Cu jumătate de oră în urmă s-a verificat cvorumul și nu cred că-i disprețuiți în asemenea măsură, încât să considerați că nu mai sunt în sală.

Amendamentul 479.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 480.

Nu este al dumneavoastră, mă iertați.

 

Domnul Gavrilă Vasilescu (din sală):

Ba da.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule senator, am trecut de aceste amendamente.

Domnul Gavrilă Vasilescu (din sală):

Este următorul amendament după cel de care am vorbit acum.

Domnul Bogdan Olteanu:

Suntem la amendamentul 479.

Ne-ați cerut să ne întoarcem la amendamentul 475.

Domnul Gavrilă Vasilescu (din sală):

Numai puțin.

Următorul este tot amendamentul...

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să susțineți amendamentul 476 și vă rog totuși să le susțineți la rând, domnule senator.

Domnul Gavrilă Vasilescu (din sală):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Parcă îmi faceți concesii.

Doamnelor și domnilor colegi, am solicitat, printr-un amendament, și profit de faptul că domnul ministru este prezent, l-aș ruga pe domnul cu care vorbește să-l lase puțin, pentru că vreau să asculte ceea ce spun.

Domnule ministru, un amendament la care ați fi fost și dumneavoastră beneficiar în calitate de senator de Iași, că 40 și ceva de kilometri erau pe teritoriul Iașiului, a fost respins, așa, la limită.

Poate, dacă erați atent și ați fi intervenit, ne-ați fi susținut acest amendament și ar fi trecut.

Iată că mai am un amendament, referitor la un drum național, în partea de nord, pe care se circulă direct pe pământ - vreau să vă spun că, atunci când plouă, e pământ și, dacă nu ești într-o mașină 4x4, nu poți trece - drum care leagă Rădăuți-Prut de Ștefănești.

Ștefănești este o zonă în care se află al doilea lac de acumulare din țară, ceea ce înseamnă debit de apă dulce, lacul de la Stânca-Costești.

Drumul este considerat drum național.

Pentru domnul secretar de stat, este în curtea dumneavoastră.

Legam acest amendament de un alt amendament pe care l-ați respins - și la care poate că de data asta îmi veți răspunde - nu ați vrut să dați bani pentru vama și punctul de trecere a frontierei de la Rădăuți-Prut, dar trebuie să dăm bani pentru pod, care înseamnă de vreo 7-8 până la 10 ori mai mult, că Banca Mondială nu ne va scuti.

Amendamentul era legat de celălalt.

Noi am gândit logic, am gândit normal, am gândit ce trebuie făcut pentru o zonă anume.

Dați-mi voie să vă spun... Îmi iubesc extraordinar de mult țara, dar țin cum nu se poate de mult la județul acesta, care m-a trimis aici, și vreau să fac ceva pentru el.

Nu pot să fac nimic pentru acest județ ca să crească și el puțin? Este județul care are cea mai mare limită din ceea ce înseamnă județele țării: 250 de kilometri, unde se termină Uniunea Europeană.

Tot ce vine din est și intră prin zona aceea de nord-est a țării intră prin Botoșani.

Atunci când a fost să facem bancnotele respective, am luat trei botoșăneni și i-am pus pe prima, pe a doua și pe ultima bancnotă și ne mândrim cu ei de nu mai putem.

Numai când trebuie să dăm niște bani la Botoșani, nu se poate.

Atunci când e vorba să se comemoreze ceva la Ipotești, toată lumea vine acolo și sunt extraordinar de mândri că județul Botoșani a dat un Eminescu, dar județul are și el nevoie, cu contemporanii lui, să trăiască ceva mai bine sau să fie la un nivel cât de cât... Dacă nu vreți să ne dați fonduri pentru infrastructură sau pentru o gară, ca să vă primim cum trebuie, dacă nu vreți să ne dați bani acum, ca să nu dați mai mulți bani după inundații, atunci, vă rog frumos, spuneți ce mai caut aici, domnule, și de ce să mă mai lupt pentru așa ceva? Hai să modificăm legea, dați-mi un carnet de cecuri când sunt validat ca parlamentar și mi le gestionez eu, și vă spun că va fi de zece ori mai bine decât pe sistemul acesta.

Mai ales că nu se numără corect.

Adică, patru bănci fac mai mult decât 15-20 de bănci?

Din sală: Gata, domnule...

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Cum gata? Vă rog frumos... Când o să veniți în Botoșani cel care îmi spuneți "gata", o să le spun oamenilor: "Domnul nu este de acord, este unul dintre cei care nu au votat pentru așa ceva." Atunci când o să veniți la un memorial Eminescu, când o să veniți să vizitați "Casa Memorială George Enescu" sau "Casa Memorială Nicolae Iorga" și când veți spune că sunteți cei mai mari patrioți și cei mai îndrăgostiți de ceea ce înseamnă literatură, de ceea ce înseamnă muzică, de ceea ce înseamnă istoria acestei țări.

Deci, mă lupt și pentru acest amendament, pentru că avem un drum național, pe o graniță a țării, o graniță europeană, care este de pământ.

Dacă dumneavoastră considerați că așa trebuie să fie și așa este corect, vă rog, domnilor, să votați împotrivă.

Dacă considerați altfel, atunci să votați cum este corect și cum ar fi normal să fie.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Domnul secretar de stat, vă rog...

Domnul ministru Varujan Vosganian.

Domnul Varujan Vosganian:

Stimați colegi, L-am rugam pe domnul secretar de stat, care, altminteri, a dat răspunsuri foarte competente, să mă lase să dau răspuns la această întrebare, pentru că s-ar putea ca tema asta să fie ridicată și în viitor și aș vrea să dau un răspuns care să fie acoperitor pentru acest tip de atitudine.

Eu sunt senator de Moldova și nu-mi este rușine să spun, și privesc cu ochii deschiși orice gest din Moldova.

De aceea, cred că invocarea mândriei locale, ignorând legea, nu este, neapărat, o virtute.

Stimate domnule Vasilescu, desfid pe oricine poate să-mi spună cât costă drumul Târgu-Frumos - Botoșani, fără să existe nici indicatori tehnico-economici, nici studiu de fezabilitate.

În al doilea rând, vă previn că fără aceste elemente este ilegal să introducem acest capitol în buget, darmite să mai trecem și sumele.

Eu nu cred că un atașament local, oricât ar fi el de virtuos și oricât ar fi de sincer, poate justifica încălcarea legilor României.

Potrivit acestor legi, nicio sumă nu poate fi inclusă în buget până când nu se întemeiază pe indicatori tehnico-economici aprobați prin hotărâre de Guvern și pe studiu de fezabilitate, urmate, apoi, de licitații în ce privește proiectarea și în ce privește construcția, și asta, în condițiile în care regimul general al proprietății este clarificat.

În cel mai fericit caz, toate aceste proceduri, având în vedere și cerințele legii în ceea ce privește transparența licitațiilor, nu se pot termina mai devreme de nouă luni, un an și două luni.

Asta, în cazul cel mai fericit, când nu avem nicio contestație.

Și atunci, vă întreb, stimați colegi: iubim noi, cu adevărat, județul Botoșani, iubim, cu adevărat, România dacă astăzi facem un gest de ilegalitate, punem o sumă de 200 de milioane de lei, pe care niciunul dintre noi nu o poate justifica și pe care, vă spun eu, potrivit legilor României, nu vom reuși să o cheltuim în anul 2008?

Și atunci, eu vă propun o formulă înțeleaptă: să dăm Ministerului Transporturilor o sarcină, prin votul Parlamentului, ca aceste două obiective să demareze urgent, atât în ce privește indicatorii tehnico-economici, cât și celelalte studii, și eu, ca ministru al finanțelor, mă angajez garant în fața dumneavoastră că,

atâta vreme cât voi avea acest mandat, dacă procedurile vor fi încheiate - și dumneavoastră aveți instrumentele, prin interpelări, să verificați dacă procedurile urmează termenul - să asigurăm și finanțările aferente din veniturile rezultate din privatizare sau din fondul de dezvoltare,.

Dar nu ne obligați, în virtutea unei mândrii locale, pe care o înțelegem și fiecare o resimțim, să facem un gest de ilegalitate și fără acoperire legală.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule ministru.

Vă felicit că ați dat ocazia la numeroase alte intervenții, dar nu-i nicio problemă, continuăm bugetul în februarie.

Domnul senator Vasilescu.

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Vreau să dau un răspuns, pentru că s-a vorbit de legalitate.

Domnule ministru, vreau să vă anunț că aveți în fața dumneavoastră vorbitorul, un om care, toată viața lui, a aplicat legi și a respectat legile.

În calitatea pe care o am, de notar, am dat peste 200.000 de soluții și nu am nicio soluție infirmată de instanță.

Asta am făcut toată viața.

Ceea ce v-am solicitat prin amendamentul și prin semnăturile noastre, nu numai a mea, a fost în baza unei documentații care mi-a fost pusă la dispoziție de către consiliul județean, sub semnătura președintelui consiliului județean.

Deci, oamenii de acolo au făcut niște lucruri, iar sumele care sunt trecute nu sunt sume aleatorii, pe care le-am trecut noi acolo.

Ele au fost făcute și vreau să vă mai spun încă o dată și în fața reprezentantului dumneavoastră în teritoriu, în fața prefectului, împreună cu el am făcut aceste amendamente și am stabilit obiectivele și sumele respective.

Deci ceea ce spuneți dumneavoastră aici se datorează faptului că nu sunteți în cunoștință de cauză și această informație, ca să vedeți că nu am lucrat așa, că ne-a venit nouă...

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule senator, vă rog să vă limitați la două minute.

Domnul Gavrilă Vasilescu: ... din patriotism local.

Vreau să vă spun că nu e vorba numai de patriotism, ci este vorba de îndatorirea pe care o avem în calitatea în care oamenii ne-au trimis aici.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Dacă nu mai există alte intervenții... Domnul deputat Drăguș și domnul senator Funar.

Domnul Radu-Cătălin Drăguș:

Sunt tot deputat de Botoșani și mă mândresc cu asta.

Domnule ministru, Studiu de fezabilitate există.

În afară de acest studiu de fezabilitate, așa cum spunea și domnul senator, nu e vorba de patriotism...

 

Domnul Barna Tanczos:

Nu există.

Domnul Radu-Cătălin Drăguș:

Ba da, domnule, există.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule ministru, vă rog să nu faceți dialog cu sala.

Domnul Radu-Cătălin Drăguș:

Există studiu de fezabilitate...

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule secretar de stat, vă atrag atenția... vă rog să nu faceți dialog cu vorbitorul.

Domnul Radu-Cătălin Drăguș:

În afară de acest lucru, nu este vorba de patriotism local, este vorba de o investiție realizată, domnule senator, pe bani de la Uniunea Europene, nu pe bani de la Banca Mondială - ne referim de podul de la Rădăuți - Prut - Lipcani - investiție care trebuie continuată.

Este o obligație pe care ne-am asumat-o noi, România, nu și-a asumat-o nici județul Botoșani, nici comuna Rădăuți.

Este o obligație pe care o avem.

În al treilea rând, până la ora aceasta, am inaugurat, cu panglici, fel de fel de lucrări în care încă nu vorbim despre proprietăți, inaugurăm, în continuare, fel de fel de lucrări în care nu vorbim despre studii de fezabilitate - dumneavoastră ați fost la Botoșani și ați inaugurat o lucrare care nu are studiu de fezabilitate, dar care "dă bine la populație" - așa încât argumentele acestea nu țin.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Domnul senator Gheorghe Funar.

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați, În principiu, are dreptate abilul ministru al economiei și finanțelor în ceea ce ne-a relatat și în argumentația adusă.

Eu v-aș propune să ținem seama și de propunerea constructivă pe care a făcut-o domnul ministru Vosganian și să acceptați, de principiu, ca toate aceste amendamente care au fost făcute de către marea majoritate a colegilor, pentru toate județele României, în ceea ce privește lucrările la infrastructură să se afle pe agenda Guvernului și, până la sfârșitul lunii februarie sau, cel târziu, în luna martie, anul viitor, să solicităm, separat, în Senat, respectiv, în Camera Deputaților, să fie invitat premierul, însoțit de ministrul economiei și finanțelor, ministrul transporturilor, ministrul lucrărilor publice și să ne prezinte detalii privind modul cum au materializat aceste amendamente ale noastre.

În felul acesta, facem un pas înainte și nu ne mai confruntăm anul viitor, la alt buget, pe aceeași temă: noi venim și propunem lucrările care trebuie executate în județe, venim și cu sursele de finanțare, dar Guvernul spune că nu are proiectul tehnic, nu are studiu de fezabilitate etc.

În ipoteza în care se acceptă această propunere, în primăvara anului viitor vom vedea ce se poate face, practic, din toate aceste amendamente ale noastre și, pentru bugetul anului viitor, să fie alocați și banii necesari și să se treacă la treabă.

Altfel, vom staționa, probabil, până după sărbătorile de Crăciun, ne vom apropia de cele de Paști dacă vom lua fiecare amendament în parte.

Eu doresc, la fel ca și dumneavoastră, să le susținem fiecare, dar este păcat să ne poticnim în tot felul de argumente și, în final, să nu rezolvăm aceste probleme.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Domnul deputat Petru Movilă.

Domnul Petru Movilă:

Domnule președinte, stimați colegi, Sigur că cei mai mulți dintre noi trăim în lumea reală și chiar știm ce se întâmplă cu mulți bani de la buget.

Nu este prima oară când reprezentanții Guvernului ne roagă să-i lăsăm să-și facă treaba, pentru că știu dânșii cum să-și facă treaba, se pricep să repartizeze bani după carnetul de partid și așa mai departe.

Cred că este corect ca, prin Legea bugetului, să introducem această sumă necesară pentru infrastructură, pentru a da posibilitatea acestei zone - zona de nord este o zonă foarte săracă - să intre într-o comunicare mult mai bună cu alte zone din țară și sunt convins că există aceste documente de evaluare tehnico-economică a acestei investiții.

Chiar dacă nu este posibil să fie aprobată toată suma, cred cu tărie că este absolut necesar ca măcar o parte din această sumă să fie alocată, iar rectificările care pot avea loc în anul 2008 să vină să consolideze această sumă.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 476, respins.

Cine este pentru? 94 de voturi.

Voturi împotrivă? 87.

Abțineri? 45.

Nu s-a adoptat.

Amendamentul 478 se susține? Nu. 479? 480? 481? Nu se susțin. 482? Nu se susține. 483...

 

Doamna Grațiela Denisa Iordache (din sală):

Se susține 480.

Domnul Bogdan Olteanu: 480? Spuneți de la microfon, pentru că nu vă aud din bancă, iertați-mă.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Chiar dacă nu este susținut verbal amendamentul 480, vă rugăm să-l supuneți la vot, domnule președinte.

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 480.

Cine este pentru? 79 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 154.

Abțineri? 7.

Revenim la 483.

Se susține? Nu. 484? 485? Nu se susțin.

Am finalizat lista de amendamente respinse la Ministerul Transporturilor.

Supun votului dumneavoastră bugetul Ministerului Transporturilor cu amendamentele admise.

Cine este pentru? 161.

Voturi împotrivă? 81.

Abțineri? 9.

Domnul deputat Tabără, vă rog!

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule președinte, stimați colegi, Îmi permit o explicație a votului din partea Grupului parlamentar al PD-L din Camera Deputaților și Senat.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog!

Domnul Valeriu Tabără:

Votul împotrivă este dat pentru ceea ce înseamnă, la această dată, bugetul pentru Ministerul Transporturilor, pentru ceea ce înseamnă acest buget pentru infrastructură.

Considerăm că el nu este asigurat pentru prioritățile absolute ale țării și, mai ales, se face o discriminare între regiunile țării în ceea ce privește repartizarea acestor surse.

De asemenea, se eludează, de fapt, priorități absolute, inclusiv cele de infrastructură majoră care leagă România de Uniunea Europeană.

Aceasta este, în principal, motivația pentru care am dat vot negativ și sunt în asentimentul celorlalți colegi care au prezentat aici amendamente de mare importanță, care au fost respinse, și, în același timp, poate și pentru cei care au renunțat pentru că, la Comisiile de buget, finanțe, bănci și piață de capital s-a asigurat un anumit cuantum pentru anumite amendamente, astfel încât să asigure un vot în plenul Camerelor reunite.

De asemenea, fac precizarea că acest vot este dat în afara cvorumului Camerelor reunite.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Domnul deputat Țundrea, tot la explicarea votului pe capitol, din câte înțeleg.

Domnul Ioan Țundrea:

Domnule președinte, eu, personal, am votat împotrivă, pentru că de la același microfon am spus că județul Caraș-Severin nu este integrat în România, cu atât mai puțin în Europa.

Colegii mei s-au abținut, pentru că nu am reușit să trecem niciun amendament, în așa fel încât Orșova, județul Mehedinți... Îl văd și pe domnul Mitrea aici, dacă era în sală, poate mă ajuta.

Nu am reușit să legăm Orșova de Baziaș, în așa fel încât să avem un fluviu...cel mai frumos de pe teritoriul țării și, din cauza aceasta am votat împotrivă, iar Grupul parlamentar PC s-a abținut.

Poate data viitoare o să fim mai atenți la județul Caraș-Severin.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Trecem la capitolul dedicat Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile.

Există două amendamente admise în raport: 29 și 30.

Există observații la aceste amendamente admise? Nu sunt observații la amendamentele admise.

Invit reprezentantul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile să vină în prima bancă.

Dacă se susțin amendamentele respinse. 373? Nu. 374? Nu. 375? 376? 377? 378? 379? 380? 381? 382? 383? 384? 385? 386? 387? 388? Se susține un amendament respins? Domnule Țundrea, care anume?

Domnul Ioan Țundrea (din sală):

388.

Domnul Bogdan Olteanu:

388. Vă rog!

Domnul Ioan Țundrea:

Nu știu dacă o să am șanse și cu acest amendament, dar vreau să vă amintesc că de la acest microfon, am fost primul parlamentar care am solicitat ajutorul Guvernului în timpul inundațiilor din anul trecut.

Aceste două râuri, Caraș și Nera, la fiecare ploaie, inundă zone întinse din județul Caraș-Severin.

Aș fi vrut să fie prins în acest program.

Dacă dumneavoastră sunteți de acord, m-aș bucura foarte mult.

Poate reușim, în această legislatură, să trecem măcar un amendament.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Guvernul? La microfon, vă rog!

Doamna Lucia Ana Varga - secretar de stat în Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile:

Nu susținem amendamentul.

În acest an au fost promovate în bazinul Banat lucrări în valoare de peste 50 de milioane de euro, care vor influența și această zonă.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la numărul curent 388.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 23 de voturi.

Voturi împotrivă? 156.

Abțineri? 79 de abțineri.

S-a respins.

Amendamentul 389 se susține? Nu. 390 se susține?

 

Doamna Grațiela Denisa Iordache (din sală):

Se susține 389.

Domnul Bogdan Olteanu: 389? Mă iertați.

Vă rog, doamna deputat! Ieri am fost prietenos cu dumneavoastră și sunt și astăzi, dar nu aveți niciun articol pe baza căruia vorbiți în numele domnului Barbu.

Vă trimit să mai citiți o dată Regulamentul.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Îl citim împreună.

Domnul Bogdan Olteanu:

Îl citim împreună în pauză, dar, deocamdată, eu îl aplic.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Bun...

Domnul Bogdan Olteanu:

Așa că, de data asta, vorbiți, dar, de acum încolo, vorbește fiecare coleg în numele său.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Se propune suplimentarea sumelor alocate în anul 2008 obiectivului de investiție "Acumulare Mihăileni" de la 9.000 de mii de lei la 20.000 de mii de lei.

Sursă de finanțare: fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Guvernul?

Doamna Lucia Ana Varga:

Pentru anul viitor noi am propus 9.000 de mii de lei pentru obiectivul "Acumulare Mihăileni", pentru că este cuprins în finanțarea de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și termenul de finalizare este în 2009.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 389.

Cine este pentru? 80 de voturi.

Voturi împotrivă? 156.

Abțineri? 7.

Amendamentul 390 se susține? Nu. 391? 392? 393? 394? 395? 396? 397? 398? 399? 400? 401? 402? Doamna deputat, vă rog!

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Mulțumesc, domnule președinte.

Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile pe anul 2008 cu suma de 187.300 mii lei.

Suma este necesară pentru: realizarea hărților de inundabilitate, proiectul "Sistem informațional pentru managementul integrat al apelor", realizarea cadastrului apelor, proiectul privind politica în domeniul infrastructurii de mediu, proiecte de asistență tehnică.

Sursă de finanțare: fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului, Cancelaria Primului-Ministru, Secretariatul General al Guvernului.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Vă rog, punctul de vedere al Guvernului.

Doamna Lucia Ana Varga:

Guvernul nu susține amendamentul.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 402.

Cine este pentru? 81 de voturi.

Voturi împotrivă? 152.

Abțineri? 13.

S-a respins.

Amendamentul 403 se susține? Nu. 404? 405? Nu se susțin.

Am finalizat amendamentele la Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile.

Supun votului dumneavoastră bugetul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, cu amendamentele admise.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 153.

Voturi împotrivă? 81.

Abțineri? O abținere.

Bugetul a fost aprobat.

Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului.

Vă consult dacă în legătură cu amendamentul admis există obiecții, observații, comentarii. (Domnul senator Gheorghe Funar solicită cuvântul.)

La amendamentul admis? Domnule senator Funar, aveți cuvântul.

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Onorat Parlament, Am intervenit la amendamentul admis 33, pentru că am impresia că s-a strecurat o eroare materială sau de înțelegere.

Respectiv, se spune în text: "Se impune introducerea unei anexe în bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului..."

Domnul Bogdan Olteanu:

Se propune.

Domnul Gheorghe Funar:

Se propune, da.

Domnul Bogdan Olteanu:

Ați spus "se impune".

Mai departe.

Domnul Gheorghe Funar:

Se propune.

Mulțumesc. "... în care să fie nominalizate unitățile de învățământ preuniversitar de stat care beneficiază de finanțare din bugetul ministerului, în baza asteriscului prevăzut la Anexa 3/25/22." Nu înțeleg cum se asigură această finanțare în baza asteriscului respectiv.

Dacă am găsi soluția, la toate ministerele am pune câte un asterisc.

Deci, aș ruga pe cei care au trudit la acest text să-l reformuleze, astfel încât să nu dăm de lucru urmașilor noștri care vor citi acest amendament, cândva.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule președinte Gubandru, vă rog, dacă vreți să explicați această chestiune.

Domnul Aurel Gubandru:

Domnule președinte, Domnilor miniștri, Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Sigur, dacă formularea nu este prea fericită, puteți să faceți propuneri să o modificăm.

Ideea este că există această anexă pe care fiecare dintre dumneavoastră, stimați colegi, ați primit-o, în care sunt nominalizate instituțiile de învățământ care beneficiază de finanțare pentru anul 2008.

Staff-ul comisiilor a considerat că formularea "se introduce un asterisc" ar fi mai potrivită decât "se introduce o anexă suplimentară".

Deci, putem să schimbăm, domnule senator, în loc de asterisc să spunem "se introduce anexa suplimentară, conform votului dat de plenul celor două Camere".

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Cred că e o formulare mai fericită? Nu credeți, domnule senator? Cred că e o formulare mai fericită aceasta și, dacă veți fi de acord, poate facem această reformulare, care este de ordin lingvistic.

Vă mulțumesc.

Atunci, lucrăm pe amendamentul admis cu această observație.

Trecem la amendamentele respinse și începem cu 486.

La 486, doamna deputat Grațiela Iordache, aveți cuvântul.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Mulțumesc, domnule președinte.

Amendamentul nostru vizează suplimentarea bugetului Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului cu o sumă reprezentând 1% din produsul intern brut, alocată special pentru cercetare.

Ca motivație în sprijinul nostru vă aducem Programul de guvernare, în care există, explicit, obligația asumată de către Guvern de a aloca 1% pentru cercetare.

De asemenea, vă aducem, tot în sprijinul acestui amendament, argumentul Strategiei de la Lisabona, la care și noi, ca țară, ne-am aliniat.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să nu plecați, că o să vă rog - sunt convins că și de data aceasta este o omisiune tehnică - să menționați și sursa.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Vă mulțumesc.

Rămân aceleași surse care au fost enumerate și mai înainte: fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului, Secretariatul General al Guvernului și Cancelaria Primului-Ministru.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Punctul de vedere al Guvernului? Puteți să-l rostiți de la microfon, de aici, vă rog.

Domnul Cristian Adomniței - ministrul educației, cercetării și tineretului:

Domnule președinte, Exact Agenda de la Lisabona și toate celelalte documente ale Uniunii Europene ne-au făcut să sprijinim atât de mult cercetarea.

Pot să vă spun că, dacă în 2004 bugetul cercetării era de 0,2% din PIB, aproximativ 100 de milioane de euro, doamna deputat, anul acesta va fi de 1 miliard de euro.

Evident că vom ajunge, gradual, până la ținta de 1%, care este stabilită în 2010.

În 2008 este 0,67%, în 2009 - 0,92%, pentru ca în 2010 să fie 1% din PIB, fonduri publice pentru cercetare.

România va trebui să rezolve și problema finanțării din fondurile private, care trebuie să ajungă la 2%, pentru a atinge limita europeană.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Doamna deputat, vă rog!

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Domnule ministru,

Sunt absolut impresionată de angajamentele și promisiunile dumneavoastră.

Din păcate, există angajamente făcute anterior de către acest Guvern, prin care v-ați asumat obligația de a aloca 1% pentru cercetare în anul 2008.

De asemenea, dați-mi voie să fac apel și la Grupul parlamentar al PSD.

Domnul președinte Geoană, ieri, de la acest microfon, a susținut cercetarea și vă rugăm să votați acest amendament, ca să ajungem la 1%.

Era unul din punctele de vedere exprimate de domnul președinte Geoană.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 486, respins.

Cine este pentru? 81 de voturi.

Voturi împotrivă? 137.

Abțineri? 45.

S-a respins.

Amendamentul 487 se susține? Nu. 488? 489? 490? 491?

Din sală: 491.

Domnul Bogdan Olteanu:

Poftiți? 491? Vă rog! Doamna deputat, este amendamentul domnului Olărean.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

V-am arătat...

Domnul Bogdan Olteanu:

Ce mi-ați arătat dumneavoastră mi-ați arătat dumneavoastră.

Interpretarea e a mea, pentru că, deocamdată, eu conduc ședința.

Dacă nu sunteți de acord cu interpretarea mea asupra Statutului, sesizați Comisia pentru Regulament, vă rog.

Dacă doriți, în numele grupului, supun votului amendamentul 491, fără nici un fel de problemă.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Domnule președinte, două amendamente. 1.

Referitor la ceea ce ați spus mai înainte, o să vă rog, atunci, să-mi dați voie ca să citesc de la acest microfon art.108 din Regulament, care îmi permite să fac acest lucru.

Deci, nu este o favoare pe care mi-o faceți dumneavoastră. 2.

Tot în numele grupului, țin să susțin.

Nu am cum să supun colegilor spre vot ceva ce nu... Tocmai am fost criticată de domnul Gheorghiof.

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamna deputat, citiți amendamentul.

Vă rog, aveți cuvântul.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Imediat, să iau Regulamentul.

Domnul Bogdan Olteanu:

Luați-l de la mine.

Vi-l citesc eu, ca să nu fie nicio problemă: "În cursul dezbaterilor, deputații, Guvernul sau grupurile parlamentare pot pune în discuție amendamentele respinse de comisia sesizată în fond sau amendamentele depuse la comisie, în conformitate cu prevederile prezentului Regulament." Deci fiecare pe ale lui.

Amendamentele Grupului parlamentar PD le poate susține oricare reprezentant al grupului.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Adăugați la text, domnule președinte...

Domnul Bogdan Olteanu:

Fără îndoială.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Nu scrie "fiecare pe ale lui".

Adăugați la text, și nu doar interpretați.

Adăugarea nu intră în atribuțiile președintelui Camerei Deputaților.

Domnul Bogdan Olteanu:

Sunt cât se poate de pregătit să supun votului dumneavoastră amendamentul 491.

Cine este pentru adoptarea acestui amendament? 78 de voturi.

Voturi împotrivă? 158.

Abțineri? 9 abțineri.

S-a respins.

Amendamentul 492.

Vă rog, domnule senator Gavrilă Vasilescu.

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Eu cred că e o mică eroare și l-aș ruga pe domnul președinte al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital de la Camera Deputaților, după ce termină de vorbit la telefon, să mă urmărească puțin pentru că...

Domnul Bogdan Olteanu:

Numai o secundă, domnule senator.

Domnule deputat Gubandru, avem nevoie de dumneavoastră!

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Îl așteptăm pentru că e o greșeală în raport.

Veți constata că la amendamentul 492 există o opoziție în legătură cu Liceul Sportiv din Botoșani, pentru o sumă de 900.000.

Liceul Sportiv Botoșani este transferat pe acea anexă care face parte din amendamentul... V-aș ruga să scoatem de acolo, nu aș vrea să plece cu un vot de respingere, atâta timp cât este în anexă, și anexa este aprobată.

Vă mulțumesc foarte mult.

Domnul Bogdan Olteanu:

Oricum, domnule senator, procedural, dacă amendamentul nu se susține, atunci el nu mai este supus la vot, deci nu e un amendament respins.

În schimb, va fi în anexa cu amendamente admise.

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Rugămintea mea este să-l scoateți de acolo pentru că, dacă verificați anexa de la amendamente...

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, cât mergem mai departe cu celelalte puncte, să verificați anexa, împreună cu domnul președinte Gubandru, ca să fie totul în regulă...

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Numai că eu aș vrea ca amendamentul respectiv, ca respins, să fie scos de la cele respinse.

Aceasta este rugămintea mea către comisie.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule senator, vă propuneam să revenim la amendamentul 492, după ce clarificați situația.

Mergeți să vorbiți cu domnul președinte Gubandru, altfel nu clarificați.

Amendamentul 492 se clarifică și revenim. 493? La vot.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 493.

Cine este pentru? 81 de voturi.

Voturi împotrivă? 141 de voturi împotrivă.

Abțineri? 11 abțineri.

Amendamentul 494? Nu se susține. 495? Nu se susține. 496? Nu se susține. 497? La vot? Supun votului dumneavoastră amendamentul 497.

Cine este pentru? 79 de voturi.

Voturi împotrivă? 141 de voturi.

Abțineri? 13 abțineri.

Amendamentul 498? Supun votului dumneavoastră amendamentul 498.

Cine este pentru? 79 de voturi.

Voturi împotrivă? 141 de voturi.

Abțineri? 13 abțineri.

Amendamentul 498 a fost respins.

Vă rog, domnule deputat Gubandru.

Domnul Aurel Gubandru:

Domnule președinte, am rezolvat problema cu domnul senator Gavrilă Vasilescu.

Într-adevăr, trebuie scos din anexa de amendamente respinse.

Liceul Sportiv Botoșani este la admise.

A primit suma și s-a rezolvat situația pe criteriul pe care l-am stabilit în Comisiile reunite pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital ale celor două Camere.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

În aceste condiții, eliminăm la amendamentul 492, ca rectificare de eroare materială, Liceul Sportiv Botoșani.

În rest, 492 nu se susține.

Vă mulțumesc.

Suntem la amendamentul 499.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 500? Nu se susține.

Amendamentul 501? La vot? Supun votului dumneavoastră amendamentul respins, 501.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 79 de voturi.

Voturi împotrivă? 136 de voturi.

Abțineri? 11 abțineri.

Amendamentul 502? Nu se susține. 503? Nu se susține. 504? Nu se susține. 505? Nu se susține. 506? Nu se susține. 507? Nu se susține. 508? Nu se susține. 509? Nu se susține. 510? Nu se susține. 511? Nu se susține. 512? Nu se susține. 513? Nu se susține. 514? Nu se susține. 515? Nu se susține. 516? Nu se susține. 517? Nu se susține. 518? Nu se susține. 519? Nu se susține. 520? Nu se susține. 521? Nu se susține.

Amendamentul 522? Se susține? Vă rog, domnule deputat Florin Popescu.

Domnul Florin Aurelian Popescu:

Domnule președinte,

Domnule ministru, Aș dori să suplimentăm fondurile alocate construcției unui campus universitar în municipiul Târgoviște.

Este vorba de Universitatea "Valahia", care a fost înființată în 1992, iar campusul universitar a demarat în 1997.

Este nevoie de aceste fonduri pentru a finaliza mai multe cămine studențești și centre de învățământ.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnule ministru?

Domnul Cristian Adomniței:

Guvernul nu susține, domnule președinte.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 522, respins.

Cine este pentru? 80 de voturi.

Voturi împotrivă? 135 de voturi.

Abțineri? 21 de abțineri.

Amendamentul 523 se susține? Nu se susține. 524? Nu se susține. 525? Nu se susține. 526? Nu se susține. 527? Nu se susține. 528? Nu se susține. 529? Nu se susține. 530? Nu se susține. 531? Nu se susține. 532? La vot? Supun votului dumneavoastră amendamentul 532, respins.

Cine este pentru? 79 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 141 de voturi.

Abțineri? 14 abțineri.

Amendamentul 533 se susține? La vot? Supun votului dumneavoastră amendamentul 533, respins.

Cine este pentru? 79 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 142 de voturi.

Abțineri? 13 abțineri.

Amendamentul 534.

Domnul senator Gavrilă Vasilescu, aveți cuvântul.

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Domnule președinte, La amendamentul 534, ați avut ce-ați avut cu Liceul Sportiv Botoșani.

Am cerut 1.500 de mii, dumneavoastră ați dat 900.000 și l-ați trecut pe o anexă, l-ați mai băgat și la respins, l-ați mai băgat încă o dată și cu suma de acum.

V-aș ruga frumos să-l scoateți de acolo.

Amendamentul 534 este în aceeași situație.

Ne vom descurca cu diferența.

Domnul ministru este prezent și dacă o să mai avem nevoie de ceva bani ca să mai rezolvăm, că nu o să ne ajungă cei 900.000, probabil, o să ne mai dați încă câțiva lei ca să terminăm ceea ce vrem să facem acolo.

Pentru că tot s-a vorbit de Liceul Sportiv Botoșani, vă mai spun că terenul liceului este din zgură.

Imaginați-vă și dumneavoastră copii la 12-13 ani, care se antrenează pe zgură și care își distrug încheieturile.

Este ceea ce nu ar trebui făcut pentru un asemenea liceu sportiv.

V-aș ruga să fiți atenți, domnilor, că s-a vorbit cam mult despre Liceul Sportiv Botoșani și vreau să știți despre ce este vorba.

Trebuie să facem un teren pentru acest liceu, pentru că vă mândriți cu sportivii care câștigă campionate mondiale, olimpice și care vin din zona Botoșani.

Fondul genetic al botoșăneanului este extraordinar de bun și trebuie să-l încurajăm.

Este singurul liceu sportiv de acolo.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Înțeleg că nu se susține amendamentul 534 întrucât a fost introdus în anexă.

Vă mulțumesc.

Amendamentul 535? Nu se susține. 536? Nu se susține. 537? Vă rog, domnule deputat Anghel Stanciu, aveți cuvântul la amendamentul 537.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne, stimați senatori și deputați,

Domnilor miniștri,

Domnule Nicolaescu,

Iată că am ajuns astăzi, după câteva luni, după câteva săptămâni în care discutăm, domnule președinte și stimate doamne și stimați domni senatori și deputați, bugetul educației și cercetării după pact pe învățământ, pachet de legi, comisie prezidențială... și aș putea, dacă aș fi altcineva, undeva mai sus, să spun că e demagogie...

Domnul Bogdan Olteanu:

Dar nu sunteți altcineva...

Domnul Anghel Stanciu:

Dar nu sunt... și cred că este un lucru bun că Partidul Social Democrat a prevăzut în lege că statul este obligat de a finanța educația cu un procent de 6% din Produsul Intern Brut, începând cu 2007.

Este un lucru care trebuie să fie clar recunoscut.

În înțelepciunea sa, domnul ministru Vlădescu, asistat de președintele comisiei, domnul Vosganian, actualmente un distins ministru al finanțelor, care a dovedit că nu este singurul armean deștept, a prorogat termenul cu un an spre a strânge banii necesari în visteria țării și a dat acest 6%.

Nu spunem că e chiar 6%.

Se poate discuta.

În înțelepciunea lor, Comisiile pentru învățământ, știință, tineret și sport de la Senat și Camera Deputaților au prevăzut că oricât ar fi cuibul de frumos, adică școala, dacă nu-i populat și cu cei care se fac acolo puii deștepți, frumoși și inteligenți, rămâne o clădire goală.

De aceea, Comisiile pentru învățământ, știință, tineret și sport au spus că nu pot fi de acord și nu merg cu subfinanțarea salarizării cadrelor didactice.

Ca atare, a inițiat de acum circa patru ani o creștere în etape și pe segmente a salariilor.

Anul trecut s-a dat 10% la profesorii cu gradul I, educatorii și institutorii cu gradul I.

Anul acesta ne-am propus să dăm la profesorii cu gradul II, institutorii cu gradul II, educatorii cu gradul II, la profesorii cu definitivat și la debutanți.

De ce? Stimați colegi, salariul celor care vă educă copiii, care vă educă nepoții, care prevăd în perspectivă șlefuirea inteligenței nației române, este de debutant, adică 892,74 lei.

Mult mai puțin decât un sergent de stradă despre care nu vreau să spun ce zicea Eminescu... "cu fluierul de gât".

Cred că suntem de acord, domnule președinte, să acceptăm cele patru amendamente pe care le-a făcut comisia.

Amendamentul 537, care se referă la finanțarea de bază, amendamentul 538, care se referă la o suplimentare a burselor, și amendamentul 766, care se referă la creșterea cu circa 10% a salariilor profesorilor cu gradul II, a definitivilor și debutanților.

Noi, în înțelepciunea noastră, la vremea respectivă, am zis că ar fi suficiente, prin amendamentul 539, 732 de milioane.

Cred însă că această sumă este totuși insuficientă.

Dacă avem grijă de ceea ce s-a spus la Lisabona, că acest secol va fi al cunoașterii, al educației, și cine investește în educație investește în viitor, cred că ar trebui nu numai să acceptăm aceste patru amendamente, ci să le suplimentăm, domnule ministru și domnilor colegi.

Investiția în școală, în educație, este investiția în viitorul nu numai al nostru și al vostru, ci și al copiilor noștri, care vor stăpâni această țară.

Vă mulțumesc și sper că veți vota în totalitate aceste patru amendamente.

Ele sunt legate și trebuie discutate împreună.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Din partea Grupului liberal, domnul deputat Adomniței.

Domnul Cristian Adomniței:

Am putea încheia cu un apoteotic "Amin" la ceea ce spunea domnul deputat Stanciu.

Cele patru amendamente aduse în discuție de către Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat sunt articole foarte importante.

Grupurile parlamentare ale Partidului Național Liberal, la fel cum au făcut și în comisie, susțin aceste patru amendamente, al patrulea fiind în suma celor trei.

Deși ministrul liberal al finanțelor a crescut cu 16,5% finanțarea de bază pentru învățământul superior pentru anul 2008, în comparație cu 2007, susținând în continuare și mai mult educația, am suplimentat aceste articole, astfel: la Capitolul "Burse" - 43 de milioane de lei;

la finanțarea de bază a învățământului universitar - 129 de milioane de lei și, în principal, la Capitolul "Salarii", pentru reducerea diferenței care a apărut anul acesta de 10% între profesorii cu gradul I și celelalte cadre didactice, suma de 560 de milioane de lei.

Încă o dată spun, Grupurile parlamentare ale Partidului Național Liberal susțin aceste patru amendamente. (aplauze)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnul deputat Adrian Moisoiu.

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule președinte, Stimați colegi, Aș dori să subliniez o idee care este deosebit de importantă și care pornește de la un dicton care spune cam așa, citez din memorie: "Minte nu pot să-ți dau, dar diplomă da".

De fapt, plecând de la acest lucru, trebuie să ne gândim foarte bine cine face educație în școlile noastre.

Și plecând de la cine face educație în școlile noastre, trebuie să ne gândim la profesori, la cadrele noastre didactice care, oricât s-ar lăuda, oricât ar spune domnul ministru Adomniței că s-au făcut eforturi pentru ca să se îmbunătățească salarizarea acestora, au totuși salarii necorespunzătoare.

Domnule ministru, eu aș face un efort și aș trece prin istorie...

Domnul Bogdan Olteanu:

O să vă rog să treceți la obiect...

Domnul Adrian Moisoiu: ...gândindu-mă un pic la modul în care a apărut învățământul în România.

Domnule ministru, să știți un singur lucru.

Prima oară când s-a început să se învețe carte și în România, în primul rând, a apărut dascălul și pe urmă toaleta, cu sau fără gresie, cu sau fără faianță...

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, vă dau dreptate, dar vă rog să vă rezumați la amendament...

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule președinte, vreau să susțin ideea - și ideea nu este a mea, ci a grupurilor parlamentare ale Partidului România Mare - că trebuie să investim în educație și că trebuie să facem pași serioși în această privință.

Fără oameni care să fie convinși, fără oameni care să fie plătiți în mod corespunzător, oricâte Agenții de Asigurare a Calității în Învățământul Superior am putea înființa și alte asemenea asociații de verificare a calității în învățământ, toate sunt de pomană.

Sintetizând, domnule președinte, văd că doriți ca lucrurile să fie cât mai scurt prezentate, dar trebuie să ținem cont de importanța lor.

Noi, cei de la România Mare, susținem și, încă o dată, propunem Guvernului, respectiv domnului ministru Vosganian și domnului ministru Adomniței, să facă toate eforturile să accepte asemenea amendamente.

Nu ne interesează cine a făcut amendamentele respective.

Scopul este mai important decât orice.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Petru Andea.

Domnul Petru Andea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi, Domnilor miniștri, Vreau să subliniez faptul că amendamentele depuse de PSD privitoare la o majorare a alocațiilor bugetare pentru învățământ nu reprezintă doar un act de voință politică, ci, în principal, un act de înțelepciune politică.

Salut faptul că Grupurile parlamentare ale PNL și PRM sprijină inițiativa PSD.

Este o discuție despre oportunități și posibilități.

Nu mai discut despre oportunitatea acestor majorări, ci doar despre posibilitatea ca ele să fie realizate și m-aș referi la câteva chestiuni tehnice pentru că argumentele nu au doar susținere politică, ci și susținere tehnică prin modul în care au fost concepute și prin structura bugetului.

Pentru învățământ, pentru anul 2008, se prevede o majorare generală de aproape 24%.

Sigur, e mai mult decât creșterea cheltuielilor bugetare pentru anul 2008, care este undeva la 14%.

Iată, așadar, că unul din deziderate, o majorare mai substanțială a alocațiilor pentru învățământ a fost urmărit și îndeplinit.

Dacă ne referim la ceea ce și domnul Stanciu sublinia, agenda "Lisabona", care prevede că investițiile cele mai semnificative în societatea cunoașterii sunt în capitalul uman, pare firesc ca și pentru învățământ, cel puțin, această creștere să se regăsească și în investiția în capitalul uman.

Pare, așadar, normal și firesc ca alocațiile pentru salarizare să fie cel puțin la nivelul creșterii medii a alocațiilor pentru învățământ, deci, de 24%.

Aceasta a fost filozofia pe care PSD-ul și-a bazat argumentația pentru amendamentele propuse.

La ora actuală, structura bugetului prevede o creștere a salarizării în învățământ de aproximativ 10%, până în 10%.

Minimul pe care l-a aprobat Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a fost ca cel puțin pentru profesorii cu gradul II, institutori și așa mai departe alocația să fie dublă, deci încă 10%, deci 20%.

După părerea noastră, însă, este foarte posibil ca salarizarea cadrelor didactice, în anul 2008, să aibă o cotă medie de 24%, egală așadar, cu alocația generală din învățământ.

Rămân resurse suficiente pentru investiții.

Este lăudabil că, actualmente, 37% din creșteri merg la investiții, însă experiența anului 2007 ne indică deja o anumită prudență în modul în care sistemul de învățământ poate înghiți aceste investiții.

Noi pledăm, așadar, minimal, pentru amendamentele care au fost trecute ca amendamente respinse în buget și pentru o discuție privitoare la majorarea cu 24% a salariilor din învățământ în anul 2008.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Doamna deputat Ecaterina Andronescu.

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule prim-ministru,

Domnule ministru,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Aș vrea mai întâi, domnule președinte, să vă adresez o rugăminte.

Discutăm un subiect care este extrem de sensibil și aș vrea să-l discutăm cu mai multă aplecare și cu mai multă răbdare.

Toți am trecut prin școală și, fără îndoială, trebuie, măcar din când în când, să recunoaștem ceea ce datorăm școlii.

Am venit aici, în fața dumneavoastră, în primul rând, pentru a aprecia faptul că, iată, un buget are 6% din PIB, dar, în același timp, să gândim, pentru că acum este momentul să facem acest lucru, cum cheltuim creșterea de buget pe învățământ.

Eu cred că una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă sistemul de învățământ este problema resurselor umane, este problema modului în care îi tratăm atât pe elevi, cât și pe studenți, dar, deopotrivă și pe profesori.

De aceea, amendamentele noastre vizează capitolele de burse și capitolele de salariu.

Stimați colegi, anul acesta, finanțarea învățământului a avut, după estimările pe care le avem în acest moment, 5,2% din PIB.

Crește la 6% dintr-un PIB mai mare, ceea ce, după calculele estimate, înseamnă o creștere de 5.000 de miliarde.

Domnule prim-ministru, întrucât problema salarizării cadrelor didactice...

Domnul Bogdan Olteanu:

Eu vă mulțumesc, în numele domnului Vosganian, pentru urările pe care i le faceți...

Doamna Ecaterina Andronescu:

Domnule președinte, Mă scuzați, eu mă adresez domnului ministru al finanțelor.

Domnule ministru, aș vrea să vă adresez rugămintea să transferăm diferența aceasta spre salarii și, ca să vă dovedesc că întotdeauna cei din sistemul de învățământ au tratat cu modestie cererile lor, nu am să vă cer să transferați toată suma.

Am să vă rog să transferați jumătate din această sumă, adică 2.500 de milioane de RON.

Eu cred că această sumă ne-ar permite o creștere a salariilor, în medie cu 25% anul acesta, ceea ce ar fi nu exagerat, ci rezonabil.

Stimați colegi, vă rog să acceptați această propunere și, prin votul dumneavoastră, să ne îndreptăm spre aprobarea amendamentului 539 la suma la care eu am făcut solicitarea în fața dumneavoastră.

Vă mulțumesc foarte mult.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, doamna deputat.

Domnul deputat Ferencz Asztalos.

Domnul Ferenc Asztalos:

Domnule președinte,

Domnilor miniștri,

Stimați colegi,

Desigur, sunt multe de spus, dar, în momentul de față, sunt într-o situație foarte lejeră.

Dacă Guvernul actual nu ar fi alocat învățământului 6% din PIB, dacă domnii miniștri Vosganian și Adomniței nu ar fi acceptat cele patru amendamente prezentate de domnul deputat Anghel Stanciu, desigur, aș fi fost obligat să vin cu alte argumente suplimentare pentru a ajunge la acea soluție pe care o dorim, dar, spre fericirea noastră, aceste amendamente sunt acceptate și, datorită acestui fapt, am o singură datorie.

Să vă anunț că reprezentanții grupurilor parlamentare UDMR rămân consecvenți, așa cum au luptat pentru aprobarea acestor patru amendamente, și, în momentul de față, susținem aceste amendamente.

Vom vota aceste amendamente și, desigur, vom vota și Legea bugetului.

Vă mulțumesc.

 

(Conducerea ședinței este preluată de domnul senator Doru Ioan Tărăcilă, vicepreședinte al Senatului)

Domnul Doru Ioan Tărăcilă::

Vă mulțumim, domnule deputat.

Invit la tribună pe domnul senator Gheorghe Funar.

Aveți cuvântul.

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Viața a confirmat că ne pricepem la teorie, numai că practica ne omoară.

Știm că investiția serioasă și cu rezultate sigure, pe care trebuie să o facă fiecare națiune, este investiția în învățământ, în educație.

Acest lucru îl știm teoretic.

Ce se întâmplă în realitate și ce au făcut guvernele de până acum și, mai ales, Guvernul Tăriceanu I și II? Au dat salarii uriașe, comparativ cu cele ale cadrelor didactice, la cei care îi păzesc pe pușcăriași.

Aici s-a venit și s-au adus argumente să crească cu 20 - 25% salariile cadrelor didactice, față de sumele extrem de modeste de acum, dar Guvernul Tăriceanu I ș II au venit cu ordonanțe prin care au majorat, de la 100, la 200 de milioane de lei pe lună, vă dau un exemplu, pentru a realiza proporțiile, veniturile celor care lucrează în penitenciare sau ale judecătorilor și ale procurorilor.

Este normal acest lucru? Guvernul a avut bani? A avut, altfel nu venea cu aceste ordonanțe de urgență! Grupurile parlamentare ale PRM, așa cum a menționat și domnul deputat Moisoiu, susțin aceste amendamente, dar avem rugămintea la Guvern să pregătească pentru începutul anului viitor, așa cum a făcut-o la Ministerul Justiției, la Ministerul Public și la Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ordonanțe de urgență prin care să majoreze salariile cadrelor didactice, la nivelul judecătorilor, procurorilor și directorilor de penitenciare.(aplauze)

 

(Conducerea ședinței este preluată de domnul deputat Bogdan Olteanu, președintele Camerei Deputaților)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Domnul deputat Horia-Victor Toma.

Înțeleg că mai este o înscriere la cuvânt, după aceea doamna deputat Andronescu și închidem lista.

Domnul Horia-Victor Toma:

Domnule președinte,

Domnule ministru, Stimați colegi, Și eu, ca profesor, membru al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, nu pot decât să constat cu bucurie că se repetă o tradiție care a fost începută anul trecut.

O inițiativă a Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport de la Camera Deputaților, într-un final, a fost îmbrățișată de către Guvern și de către Parlamentul României.

Țin să le mulțumesc colegilor din toate grupurile parlamentare care și-au manifestat sprijinul pentru aceste amendamente și să sperăm că acest obicei va fi continuat și la viitoarele bugete în ceea ce privește salarizarea cadrelor didactice.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Doamna deputat Ecaterina Andronescu.

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Aș vrea să mai adaug un argument în plus.

Noi nu cerem bani de la un alt minister.

Cerem o altă redistribuire în cadrul bugetului Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului.

În sprijinul acestei solicitări și cu speranța că voi aduce un plus de convingere în mințile dumneavoastră, aș spune că anul acesta nu toată suma alocată investițiilor a fost cheltuită, ci s-au întors la Ministerul Economiei și Finanțelor resurse care ar fi putut să treacă în salarii și care, evident, ar fi putut să dea un alt standard profesorilor noștri.

De aceea, domnule ministru al finanțelor, vă rog să vă gândiți că și dumneavoastră ați trecut prin școală, și dumneavoastră sunteți profesor și este momentul acum să întoarceți ceva din ce ați primit de la școală în folosul școlii, prin aprobarea pe care sper să o dați.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Cât se gândește domnul profesor Vosganian, dau cuvântul doamnei deputat Grațiela Iordache.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Domnule președinte, În numele Grupului Partidului Democrat Liberal aș vrea să spun că noi susținem de aproape doi ani de zile ideea majorării salariilor profesorilor.

Considerăm că este absolut normal, decent și firesc.

În același timp, am dori să subliniem faptul că banii care s-au returnat la bugetul de stat din investiții nu s-au returnat din cauza primarilor, ci din cauza ineficienței ministerului care a repartizat banii foarte târziu, punând în imposibilitate ordonatorii de credite să poată să fie în stare să-și facă achizițiile conform Legii achizițiilor publice.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Între timp s-a gândit și domnul ministru Vosganian.

Punctul de vedere al Guvernului la cele trei amendamente, discutăm împreună 537, 538, 539 și automat, sigur, la sinteză, va intra 766 ca o consecință a votului pe care-l exprimăm.

Domnul Varujan Vosganian:

Stimați colegi, Bineînțeles că reîntoarcem ceea ce am primit de la școală, nu doar în calitate de profesor, ci și prin sumele foarte mari repartizate.

De la 2 miliarde de euro în 2004 ajungem la peste 8 miliarde de euro în 2008, deci este o creștere uriașă care se reflectă și în salarii și în investiții.

Și mie mi se pare că în acest context, la această majorare, propunerea făcută de colegii noștri, de a transfera 752 de milioane de lei de la active fixe, în total, către celelalte componente menționate - salarii, burse și finanțare de bază - este o propunere rezonabilă și Guvernul o susține.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc foarte mult, domnule ministru.

Să se observe că a aplaudat și domnul senator Vosganian discursul ministrului de finanțe.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la 537.

Cine este pentru? 241 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? O abținere.

Adoptat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la 538.

Cine este pentru? Mulțumesc. 241 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? O abținere, aceeași.

Vă rog pe cei de la balcon să lăsați mâna jos pentru că o să se creadă că votați.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la 539.

Cine este pentru? 241 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Doamna deputat Grațiela Iordache de la PD-L.

Amendamentul de la 540 se susține? Nu.

Amendamentul de la 541 se susține? Nu.

Am finalizat dezbaterile la bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului. (Discuții în sală)

Este o declarație.

V-aș propune s-o susțineți după vot.

Supun votului dumneavoastră bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, cu toate amendamentele admise.

Cine este pentru? 157 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? 81 de abțineri.

Implicit, sigur, la punctul 766 vom opera modificările de rigoare la amendamentul respins.

Există câteva intervenții la explicarea votului.

În mod excepțional, o să explicăm votul pe capitole, pentru că este bugetul.

Doamna deputat Andronescu, doamna deputat Grațiela Iordache, domnul deputat Adomniței, domnul senator Funar.

Mai notez, dacă ridicați mâna, notez.

Doamna Ecaterina Andronescu:

Domnule președinte, Aș vrea să mulțumesc colegilor pentru votul pe care l-au dat pe aceste amendamente.

Consider că este o dovadă de respect față de școala românească, prea des transformată într-un sac de box, din păcate.

Și de aceea, cu sinceritate, vă mulțumesc pentru decizia dumneavoastră.

Vreau să vă mulțumesc și dumneavoastră pentru că ați avut mai multă răbdare la capitolul educație și cred că acest lucru este de asemenea pozitiv.

Sper, domnule ministru Vosganian, sper că veți găsi și înțelepciunea și resursele necesare - ele există, de altfel, în buget - pentru a transfera pe parcursul anului sumele acelea către salarii pentru că, fără îndoială, colegii noștri așteaptă.

Vă mulțumesc foarte mult.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Doamna deputat Grațiela Iordache, aveți cuvântul.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doream doar să explicăm poziția pe care Grupul Partidului Democrat Liberal a avut-o față de bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului.

Abținerea noastră de la a vota acest buget s-a datorat faptului că nu ni s-a aprobat alocarea, conform programului de guvernare, a 1% pentru fonduri destinate cercetării, deși această obligație exista conform hotărârii Parlamentului.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Am luat act de faptul că ați votat împotriva bugetului la Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului.

De la Grupului parlamentar al PC, are cuvântul domnul Dragoș Dumitriu.

Din sală: Motivele?

Domnul Bogdan Olteanu:

Motivele le-ați prezentat dumneavoastră, că doar n-o să le prezint eu.

Din sală: Ne-am abținut.

Domnul Bogdan Olteanu:

"V-ați abținut", vă rog frumos să mă scuzați, a fost o abținere, să se consemneze.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Vă rog frumos, domnule președinte, am spus foarte clar - vă rog să luați stenograma - a fost vorba de abținere.

Cei care nu au fost de acord cu fonduri pentru cercetare sunteți dumneavoastră, toți ceilalți.

Domnul Bogdan Olteanu:

Greșeala este a mea, trebuia să spun că nu ați votat bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului.

Domnule deputat Dragoș Dumitriu, aveți cuvântul.

Domnul Dragoș Dumitriu:

Sper că mai funcționează microfoanele, după așa un discurs.

Domnul Bogdan Olteanu:

Pentru dumneavoastră funcționează toate, domnule deputat.

Domnul Dragoș Dumitriu:

Vreau să-l felicit pe domnul ministru al finanțelor, probabil, cel mai cult ministru al finanțelor din istoria României, pentru acest buget mare de la Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului.

Însă, aș sugera conducerii ministerului, pentru repartizarea acestor bani, să consulte de mai multe ori cadrele didactice, pentru că există multe nemulțumiri în această privință.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnule senator Gheorghe Funar, aveți cuvântul.

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați și senatori, Prin votul nostru le-am adus o bucurie multor cadre didactice, acum, în preajma Sfintelor sărbători de Crăciun și Anul Nou.

Domnul ministru Vosganian, în intervenția Domniei Sale, făcea referire la creșterile însemnate care au avut loc în ultimii ani, în ceea ce privește bugetul acestui minister.

Dacă ați reținut, ultima cifră era de 8 miliarde de euro.

Ce înseamnă 8 miliarde de euro? Plusul pe care Guvernul Tăriceanu a decis să-l dea firmei Bechtel pentru suplimentarea costului lucrărilor la Autostrada Transilvania.

Deci, s-au găsit dintr-o dată 8 miliarde de euro pentru a contribui la prosperitatea firmei Bechtel și a unei familii Bush, care nu este săracă, din America, iar atunci când se pune problema pentru majorarea salariilor cadrelor didactice, am ajuns să ne bucurăm pentru un plus de 10-15%, 20-25%.

Nu întâmplător spuneam, și am venit cu această propunere pentru Guvernul Tăriceanu 2, care poate intra în istoria învățământului românesc pe bune, să vină cu o ordonanță de urgență, să dea familiei Bush jumătate și cealaltă jumătate să "bușească" salariile, să mărească salariile pentru profesori, pentru medici, pentru ca aceștia să rămână acasă, să nu mai părăsească țara.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc foarte mult, domnule senator.

Domnule ministru Adomniței, aveți cuvântul.

Domnul Cristian Adomniței:

Domnule președinte,

Domnule ministru,

Stimate colege și colegi parlamentari,

Într-adevăr este o zi mare, suntem și în preajma sărbătorilor, iar Parlamentul votând de două ori, întâi pentru cele patru amendamente la bugetul educației și apoi votând per total bugetul educației, a consfințit pentru prima dată, în istoria post-decembristă a României, alocarea a 6% din produsul intern brut pentru acest segment.

Sunt absolut convins că ați făcut-o și în lumina recunoștinței pe care o aveți pentru școală, și pentru ceea ce fac astăzi dascălii, elevii și studenții României.

Am convingerea, de asemenea, că și Guvernul, prin propunerea pe care v-a înaintat-o și prin faptul că a acceptat amendamentele propuse de dumneavoastră, a contribuit în egală măsură la această bucurie.

Am tristețea că nu toți colegii parlamentari - și aici mă refer la cei din Grupul Democrat Liberal - nu au înțeles să facă aceeași bucurie dascălilor și au încercat să se justifice cu o scuză foarte mică și penibilă, după părerea mea, având în vedere că doar în patru ani de zile Guvernul Tăriceanu a înzecit sumele alocate cercetării.

Cred că una spun și alta gândesc.

Spun că nu votează din cauza cercetării, dar cred că le pare rău că nu au apucat Domniile Lor aceste vremuri care se bazează pe multă muncă.

Închei prin a vă spune că și în anul următor Parlamentul va avea de muncă, pachetul de legi ale educației, proaspăt lansat în dezbatere publică, va sosi pe masa Parlamentului în prima parte a sesiunii de primăvară.

Vă mulțumesc foarte mult.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Domnul senator Ioțcu și doamna deputat Aura Vasile au mai cerut cuvântul pe procedură.

Domnul Petru Nicolae Ioțcu:

Domnule președinte,

Domnule ministru, Nu am ce să fac, trebuie să iau cuvântul, nu aș fi vrut să intervin, dar vreau să-i reamintesc domnului ministru că, pentru prima dată în istoria post-revoluționară a României, un ministru, cel al fostului Partid Democrat, a demisionat ca să provoace alocarea a sume importante la buget pentru învățământ, și nu a rămas în funcție "neștiind câte stele are steagul Uniunii Europene".

Cât despre votul nostru, a fost unul în favoarea amendamentelor, dumneavoastră nu ați fost atent la vot, iar votul de abținere a fost cel foarte clar exprimat, cel referitor la cercetare.

Ca să fie corect... Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Are cuvântul doamna deputat Aura Vasile, după care trecem mai departe.

Doamna Aura Vasile:

Mulțumesc, domnule președinte.

Am cerut cuvântul pe procedură, în condițiile în care voiam să explic Grupului Partidului Democrat ce înseamnă abținere pe un vot la buget pe minister, dar m-am răzgândit în condițiile în care trebuie neapărat să punctez faptul că Partidul Democrat împreună cu PLD-ul - sau cum se numesc acum cele două grupuri parlamentare -, astăzi, au votat împotriva învățământului din România, împotriva familiilor sărace, au încercat astăzi să le ia "cornul și laptele", care este un program social.

Sau au murit de invidie că amendamentele privind creșterea burselor, creșterea salariilor profesorilor la toate nivelurile, la toate gradele, au fost făcute de Partidul Social Democrat, partid care a negociat cu liderii sindicatelor din învățământ pentru a putea să rezolve acest lucru.

De asemenea, am găsit înțelegere atât la nivelul ministrului învățământului, dar mai ales la ministrul finanțelor.

Nu este suficient, mai este nevoie, dar este un început.

Vom încerca, în continuare, să aducem îmbunătățiri acestui sistem, iar domnului ministru Adomniței, legat de pachetul de legi pentru învățământ, îi transmitem că va avea viață foarte grea cu Partidul Social Democrat până când vom reuși un pachet de legi care, într-adevăr, să ducă învățământul acolo unde trebuie să-l ducă.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

I-ați dat o veste bună, înțeleg că va mai supraviețui, dar dacă va avea viață grea...

Doamna senator Paula Ivănescu, aveți cuvântul, vă rog.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Deoarece constat că au prins foarte mare curaj colegii, și dintr-o parte și din alta a sălii, în a critica Partidul Democrat, eu vreau să vă reamintesc tuturor că în momentul în care... (Discuții în sală)

Partidul Democrat Liberal, pardon, vreau să le reamintesc tuturor că noi am votat pentru aceste amendamente, a fost o singură abținere, care-i aparține doamnei Grațiela Iordache.

Este poziția dumneaei, dar noi, grupurile parlamentare din Senat și din Camera Deputaților am vot pentru, tocmai că suntem conștienți de nevoile educației din această țară.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

A solicitat dreptul la replică doamna Grațiela Iordache.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Domnilor, Chiar nu înțeleg ce este neclar în tot acest aspect.

Din câte știu eu, voturile sunt individuale.

Domnul președinte de la tribuna acestui înalt for parlamentar a văzut foarte clar cum s-a votat.

La toate amendamentele, colegii din Partidul Democrat Liberal au votat pentru.

Pe ansamblul bugetului, s-au abținut.

Abținerea mea îmi aparține și mi-o și explic: nu sunt de acord cu reducerea investițiilor și este firesc să nu fiu de acord cu reducerea investițiilor.

În mod firesc, trebuie asigurate și salarii și investiții.

Este dreptul meu și opinia mea personală, pe care mi-o susțin în fața oricui.

În același timp, vă rog frumos să luați stenogramele și să nu încercați să mai mințiți încă o dată, și încă o dată, și încă o dată, ca de atâtea, atâtea ori, încercând să interpretați faptele.

Vă mulțumesc și consider, domnule președinte, și de data aceasta în numele grupului, vă solicit să încetăm această discuție.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

O s-o încetăm de îndată, mai avem doar o singură luare de cuvânt.

O să vă rog să nu creăm prilejul să continuăm discuția.

Doamna Aura Vasile:

Nu, domnule președinte, dar este greu pentru mine să suport să fiu certată de la acest microfon de o persoană care s-a abținut privind creșterea salariilor pentru profesori, pentru bursele studenților și a vrut să ia Programul "cornul și laptele" din școlile generale.

Și, totodată, o anunț pe distinsa colegă că tot Grupul Partidului Democrat și al Partidului Liberal Democrat, sau cum se numesc ei acum, împreună, nu au votat în niciun fel.

S-a abținut și atunci, eu traduc că tot Grupul Partidului Democrat și al Partidului Liberal Democrat s-a abținut.

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamna deputat, acestea sunt chestiuni de fapt, îl rog și pe domnul senator Ioțcu să clarifice acest vot.

Dacă considerați, mai votăm o dată, dacă lucrurile nu au fost clare.

Domnul Petru Nicolae Ioțcu:

Nu, nu.

Domnule președinte, vă rog, pentru a înceta și pentru ca s-o lămurim și pe doamna deputat, vă rog să repetați ce ați spus în momentul votului, câte voturi pentru... au fost toate voturi pentru, cu o singură abținere, ca să fiți corect.

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu, nu.

Deci, la amendamente, au fost voturi pentru cu o abținere, la bugetul educației au fost un număr de voturi pentru, un număr de voturi împotrivă și o abținere.

Vă mulțumesc.

Trecem la bugetul Ministerului Sănătății Publice.

Există un număr de 13 amendamente admise.

Există observații la amendamentele admise? Nu există observații la amendamentele admise.

Trecem la cele respinse.

Amendamentul 542 se susține? Doamna deputat Iordache, aveți un amendament la 542, îl susțineți?

 

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Da.

Domnul Bogdan Olteanu:

Știți că țin la dumneavoastră.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Se propune introducerea unei anexe în bugetul Ministerului Sănătății Publice, în care să fie nominalizate unitățile sanitare și fondurile alocate acestora pentru aparatura medicală, în care să se cuprindă și sumele aferente aparaturii medicale pentru:

Spitalul Municipal Turda, Spitalul Cantacuzino București, Spitalul Clinic de Urgență Prof. dr.

Octavian Fodor, Clinica de Ortopedie și Traumatologie Cluj.

Motivația este pentru asigurarea transparenței în utilizarea fondurilor publice prevăzute la poziția "Aparatură medicală și echipamente de comunicații în urgență" și pentru realizarea achizițiilor de aparatură medicală.

Surse de finanțare din bugetul Ministerului Sănătății Publice, Capitolul 66.01- Sănătate, Titlul 51.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc foarte mult, doamna deputat.

Punctul de vedere al Guvernului, vă rog.

Domnul Szekely Ervin Zoltan:

În ceea ce privește dotarea unităților sanitare, aceasta nu se face prin bugetul de stat prin lege, ci de către ordonatorul principal de credite.

Ministerul Sănătății are în vedere aceste dotări nu numai pentru spitalele amintite, așa ca nu susținem amendamentul.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

A solicitat intervenție doamna deputat Grațiela Iordache.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Domnule ministru, Cu respect, aceeași lege o aveați și anul trecut.

Și anul trecut, aici, de față, am avut o anexă cu o listă de dotări și aparatură pentru spitale.

Deci, vă rog frumos, domnule ministru, găsiți o explicație viabilă pentru ce nu doriți să dați bani către aceste spitale.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc foarte mult, doamna deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la 542.

Cine este pentru? 79 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 134 de voturi.

Abțineri? 11 abțineri.

A fost respins amendamentul.

Amendamentul 543 se susține? Nu.

Din sală: Supuneți la vot.

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun la vot amendamentul de la 543.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 80 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 146 de voturi.

Abțineri? 7 abțineri.

Amendamentul 544 se susține? Nu.

Amendamentul 545 se susține? Nu.

Amendamentul 546 se susține? Nu.

Amendamentul 547 se susține? Nu.

Amendamentul 548 se susține? Nu.

Amendamentul 549 se susține? Nu.

Amendamentul 550 se susține? Nu.

Amendamentul 551 se susține? Nu.

Amendamentul 552 se susține? Nu.

Amendamentul 553 se susține?

Din sală:

Supuneți la vot.

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun la vot amendamentul 553.

Cine este pentru? 79 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 141 de voturi.

Abțineri? 14 abțineri.

Amendamentul 554 se susține?

Din sală:

Supuneți la vot.

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun la vot amendamentul 554.

Cine este pentru? 81 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 145 de voturi.

Abțineri? 7 abțineri.

Amendamentul 555 se susține? Nu.

Amendamentul 556 se susține? Nu.

Amendamentul 557 se susține? Nu.

Amendamentul 558 se susține?

Din sală:

Susținem.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat Ciocâlteu, aveți cuvântul cu privire la amendamentul 558.

Vă rog.

Domnul Alexandru Ciocâlteu:

Nu fac altceva decât să vă prezint ceea ce am prezentat și ieri și să vă amintesc că am cerut bani pentru ca dotarea unităților sanitare din comunele din România să fie similară cu cea din comunele și orășelele din străinătate.

Legat de această cerere, de altfel, domnul Attila Verestóy - nu este în sală - își amintește când Banca Mondială a oferit 40 de milioane de dolari pentru a face această dotare, dar nu erau suficienți.

Vreau să vă spun, de asemenea, că această propunere ne-ar aduce în Europa.

Nu este semnată numai de mine, este semnată și de domnul deputat profesor Ifrim, este semnată și de domnul dr.

Crăciunescu, de domnul Diaconescu de la PNL, de domnul Ovidiu Brânzan și domnul Dida de la PSD.

Acesta nu este un amendament pe care mi-l doresc personal, nu mă interesează în niciun fel, lucrez în București, într-o clinică universitară, dar vă interesează pe toți și mai ales pe cei care vor vota, pentru că înseamnă o imagine pentru PNL.

Chiar pentru PNL înseamnă ceva.

UDMR-ul a fost alături de mine în ideea de a aproba acest amendament pentru a dezvolta centrele rurale.

Ați cheltuit 385 de milioane de euro pentru niște analize care nu știu ce au produs, dați măcar 60 de milioane euro ca să arătați, în fiecare comună, că s-a făcut ceva.

Pentru aceasta am solicitat acest amendament.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Sorin Paveliu, la amendamentul 558, da?

 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Da.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, aveți cuvântul.

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Domnule președinte, Stimați colegi de la putere, cei care-i susțineți pe cei de la putere, stimați colegi din opoziție,

Acest amendament, care a fost propus în unanimitate de Comisia de sănătate, prevede dotarea minimală a cabinetelor medicale din mediul rural.

Vă dau un exemplu, un banal electrocardiograf, care poate pune multe diagnostice, costă în jur de 1.000 euro, dacă suntem foarte generoși.

Un lap-top cumpărat prin programul de sănătate, celebrul "Program de evaluare a stării de sănătate a populației" presupune achiziționarea a 11.000 de lap-top-uri la un preț de aproape 3.000 euro pentru fiecare lap-top.

Și într-un caz și în altul, aceste aparate ar putea fi date fără nici un fel de probleme de către Ministerul Sănătății cu titlu de împrumut cabinetelor, care, în fapt, sunt cabinete private.

Vreau să atrag atenția Ministerului Sănătății sau celui care a redactat motivația de respingere că motivul invocat este absolut deplasat.

Spune așa "Menționăm că, potrivit Legii finanțelor publice, responsabilitatea stabilirii priorităților în realizarea obiectivelor de investiții revine ordonatorului principal de credite".

Nu, domnule ministru, responsabilitatea stabilirii priorităților revine Parlamentului în momentul în care se aprobă un asemenea program de investiții, nu ministerului, ministrul nu este peste Parlament, asta, desigur, dacă nu vrem să călcăm în picioare această instituție.

De aceea, stimați colegi, vă rog să reflectați, pentru că bani există.

Să nu uitați că în sănătate "Alianța Dreptate și Adevăr", după al cărei program se guvernează țara în continuare, prevede 6% pentru sănătate, or, în momentul de față se alocă numai 4% și încă un pic, în anul 2008.

În general, există o sumă deosebit de mare la dispoziție, iar prin balansarea bugetului Ministerului Sănătății Publice și nu a altui minister, există resurse suficiente pentru a se aproba acest program care nu face decât să echilibreze starea de sănătate foarte puțin, între ceea ce se întâmplă în mediul rural și ceea ce se întâmplă în mediul orășenesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Punctul de vedere al Guvernului, vă rog.

Domnul Szekely Ervin Zoltan:

Este situația similară cu cea de la precedentul amendament.

Dotarea unităților sanitare face parte din administrarea Ministerului Sănătății și nu trebuie reglementată prin Legea bugetului, iar fondul de rezervă la dispoziția Guvernului poate să fie utilizat numai pentru lucrări de urgență și nu este suficient pentru o sumă așa mare solicitată.

Nu susținem amendamentul.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Domnule deputat Ifrim, aveți cuvântul.

Domnul Mircea Ifrim:

Dacă-mi permiteți, înainte de a se lua o hotărâre definitivă, este un amendament susținut de întreaga Comisie de sănătate și vreau să vă vorbesc în calitatea mea de fost medic de circumscripție, pentru că în primii 3 ani am fost medic la Răchițele, în județul Cluj.

Este absolut necesară această dotare și cred că dacă s-ar cădea de acord ca măcar să înceapă acest lucru, s-ar vedea ceva la nivel de mediu rural.

Așa încât, rog Ministerul Sănătății Publice să găsească o soluție, chiar dacă nu neapărat bugetară, dar să cădem de acord,

aici, pentru că Parlamentul stabilește prioritățile și să începem să realizăm acest lucru.

Este un fapt pe care populația l-ar vedea și s-ar ridica nivelul de asistență medicală la circumscripții.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc foarte mult, domnule profesor.

Domnule deputat Movilă, aveți cuvântul.

Domnul Petru Movilă:

Domnule președinte, Stimați colegi, Sigur că este normal ca Parlamentul să dea o mână de ajutor ministrului sănătății pentru ca acesta să nu mai bâjbâie în reforma din sănătate.

Grupul parlamentar al PD susține acest amendament.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc foarte mult.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la 558.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 85 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 112 voturi.

Abțineri? 10 abțineri.

A fost respins amendamentul.

Amendamentul 559 se susține?

Din sală: Procedură.

Domnul Bogdan Olteanu:

Procedură, domnul deputat Paveliu.

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Domnule președinte,

Nu știu care este sentimentul dumneavoastră și mândria în calitate de parlamentar, dar, prin ceea ce faceți, contribuiți ca mie să-mi fie rușine în calitate de membru al acestei instituții.

În momentul de față, ați avut la Grupul parlamentar al PSD voturi pentru și ați avut voturi împotrivă.

Și ieri, pe toate posturile de televiziune s-a comentat modul în care se votează acest buget.

Trecem peste acest lucru.

În momentul de față, dumneavoastră ați decis în mod unilateral că votul Partidului Social Democrat a fost un vot împotrivă, pentru că ați numărat 3 voturi pentru și restul le-ați spus că sunt împotrivă, de la PSD.

Până în momentul de față, de fiecare dată când a ridicat mâna cineva de la PSD ați spus că tot Grupul parlamentar al PSD votează în felul respectiv.

Vă rog frumos sau numărați câți oameni sunt în sală, sunt puțini, probabil că sunteți siguri, sunteți majoritari, respectați această procedură, nu ne faceți pe noi de râs în fața întregii populații a României.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, De râs se face fiecare, așa cum consideră, deci nu faceți asemenea judecăți.

În ceea ce mă privește, vă asigur că atâta vreme cât cei doi secretari de ședință sunt de la PSD nu am niciun motiv să-i suspectez că nu știu să numere rândurile lor.

Domnule deputat Ciocâlteu, doreați să faceți o intervenție, vă rog, aveți cuvântul.

Domnul Alexandru Ciocâlteu:

Apropo și de problema de dinainte, mă bucur că sunt 15.000 de doctori apăruți în ultimul timp în România, dar nu în medicină, este adevărat.

Acum, eu trebuie să plec la un doctorat și de asta stau ca pe ghimpi.

Voiam să vă spun că îmi pare rău că ați votat așa, îmi pare rău și de faptul că a pus problema politic colegul Movilă, că a dat o tentă politică acestui vot.

Gândiți-vă că o să vă duceți în comunele de unde sunteți, de unde veniți și de unde venim toți și nu o să aveți aparatură, pentru că cerusem ecograf, electrocardiograf, defibrilator și însemna de șase ori mai puțin decât s-a cheltuit pentru acest program de studiu al sănătății.

Ați votat politic și îmi pare rău.

Eu nu mă consider un politician, mă consider un tehnocrat sanitar.

Aș fi vrut să votați cu sufletul și cu mintea și nu cu politica.

Îmi pare rău că a fost așa.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Amendamentul 559.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 560.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 561.

Se susține? Vă rog, aveți cuvântul, domnule deputat Marian Sorin Paveliu.

Dar, iertați-mă, este amendamentul domnului deputat Ghiorghiof?

 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Vă rog să-mi dați cuvântul, pe procedură.

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu vă dau cuvântul la amendamentul domnului deputat Ghiorghiof.

Întâi îmi spuneți mie la ce cereți cuvântul și după aceea vorbiți.

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Dacă-mi dați voie să iau cuvântul, o să vă spun.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, întâi îmi spuneți de ce cereți cuvântul și după aceea, vi-l dau.

Cu mine vorbiți, domnule deputat, învățați regula că sunteți de trei ani deputat.

Nu la microfon, cu mine! Pe ce cereți cuvântul.

 

Domnul Marian Sorin Paveliu (din sală):

Pe procedură cer cuvântul, domnule președinte.

Domnul Bogdan Olteanu:

Aveți cuvântul pe procedură, dar întâi vorbiți cu mine și după aceea vorbiți la microfon.

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Există un amendament respins 992, care, așa cum este, de altfel, menționat acolo, aparține acestei anexe și locul lui, în mod natural, este la amendamentul 561, unde suntem în momentul de față.

Aici este poziționarea lui.

El este poziționat la sfârșit, tocmai pentru a nu fi discutat.

De aceea, cer pe procedură ca domnul președinte al comisiei să constate că aici este locul lui pentru a se discuta.

Domnul Bogdan Olteanu:

Îl caut la 992, ați spus?

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Amendamentul 992, o să vedeți că este Anexa Ministerului Sănătății Publice.

Domnul Bogdan Olteanu:

Am înțeles.

L-am identificat.

Doriți să-l susțineți acum?

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Da, desigur.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, aveți cuvântul.

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Stimați colegi, Dacă o să vă uitați la amendamentul respins 992, o să vedeți că există o serie de 11 investiții aprobate care sunt "spitale, obiective noi", toate în județul Mureș.

Pentru cei care nu sunt obișnuiți cu Bugetul Ministerului Sănătății Publice, vreau să vă spun că s-au aprobat investiții noi, construcții de spitale noi în 16 sedii.

Este vorba de spitalele de urgență și acest lucru este în regulă.

Pe lângă aceste 16 spitale, Ministerul Sănătății Publice a propus să se mai construiască 11 spitale noi, exclusiv în județul Mureș.

Fiecare din acest spital, va costa Bugetul Ministerului Sănătății Publice undeva între 50 milioane RON și 400 milioane RON.

Sunt investiții uriașe, care se fac, repet, într-un singur județ din această țară, în județul Mureș, pentru singurul motiv că domnul ministru Eugen Nicolăescu este deputat din județul Mureș.

Cine dorește să fie părtaș la această dezechilibrare grosolană a bugetului Ministerului Sănătății Publice, în favoarea unui singur județ, și acest lucru pe criterii total incorecte, vă rog să respingeți acest amendament.

Domnul Bogdan Olteanu:

Guvernul, vă rog, punctul de vedere la amendamentul 992.

Domnul Szekely Ervin-Zoltan:

Având în vedere că aceste unități sanitare din județul Mureș sunt într-o stare destul de deteriorată, este necesară dotarea și recondiționarea precum se justifică având în vedere numărul populației, construcția de noi spitale în județul Mureș.

Acest lucru nu s-a făcut pe criterii politice, ci pe criterii obiective.

Propunerea a venit de la ASP -Mureș.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule senator Gheorghe Funar, ați cerut cuvântul? Da, și domnul deputat Dan Radu Rușanu, apoi domnul deputat Valeriu Tabără.

Domnul Gheorghe Funar:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor senatori și deputați, Este bine că se pune în discuție și sperăm să se construiască încă un spital, de data aceasta, în județul Mureș.

Dumneavoastră ați insistat asupra celui din județul Mureș, de ce acolo? Pentru că ministrul este deputat liberal de Mureș.

Din sală: Sunt 11 la număr.

Domnul Gheorghe Funar: 11 să fie.

Nu este nici o problemă, importat este că se construiesc asemenea spitale și în județul Mureș și în alte județe și vor beneficia românii care au nevoie de o asemenea asistență medicală, dar îmi puneam întrebarea ascultându-vă, domnule deputat, în afară de camarila prezidențială, cine beneficiază de bordurile schimbate în București? (Aplauze)

Cu ce ajută schimbarea bordurilor în capitala României, la starea de sănătate a bucureștenilor.

Eu aș propune - e o sugestie pentru colegii de la PD sau PD-L sau... nu știu cum vă mai botează domnul președinte Traian Băsescu, atâta vreme cât nu stopați acest jaf din bani publici, materializat în bordurile din București, pentru schimbarea inutilă a bordurilor, care la primăvară veți vedea că se vor sfărâma.

Atât timp cât nu blocați acest jaf, mie mi se pare util să veniți la microfoanele Parlamentului să încercați să zădărniciți alte inițiative benefice pentru români.

Mulțumesc. (Aplauze)

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc, domnule senator.

Domnul deputat Dan Radu Rușanu, apoi domnul Valeriu Tabără.

Domnul Dan Radu Rușanu:

Domnule președinte, Stimați colegi,

După cum țineți minte, ieri am votat, fiind o lege în procedură de urgență, timpii de dezbateri la 8 ore.

Țin să vă aduc aminte că la ora 12.00, astăzi, timpii de dezbatere au expirat.

Începând de la ora 12.00, noi nu mai avem dreptul să dezbatem amendamentele respective și doar să le trecem și să le supunem votului dumneavoastră.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc foarte mult.

Domnul deputat Valeriu Tabără, vă rog, aveți cuvântul.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule președinte, Stimați colegi, Este îmbucurător faptul că se cunosc sau se cunoaște situația spitalelor dintr-un singur județ, în schimb, poate că nu se cunoaște la nivel de țară.

Eu v-aș sugera, celor care reprezentați Ministerul Sănătății Publice să vedeți cum arată Spitalul de Oncologie din Timișoara și cum arată alte spitale dintr-un mare municipiu și cel dintr-o zonă de influență în care vin extrem de mulți pacienți.

Nu cred că problema trebuie pusă așa, poate că găseați alte argumente pentru a spune că se construiește doar în județul Mureș sau că marea majoritate a acestor investiții se fac acolo.

Nu cred că acestea sunt argumente cu care se poate veni aici știind ce înseamnă spitale, mai ales pentru anumite specializări deosebit de importate, pentru ceea ce înseamnă sănătatea în România, și mă refer, în principal, la oncologie, cardiologie și toate celelalte.

Nu mai vorbesc ce înseamnă spitalele de psihiatrie, Jebel și Gătaia, județul Timiș și altele din această țară, cărora nimeni nu le acordă aproape nicio atenție.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, iertați-mă este un amendament de eliminare a unor spitale, nu se referă la altceva.

Vă rog să vă limitați.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule președinte, dacă se discută aici despre borduri și despre steluțele de semnalizare, poate că și acestea trebuiau spuse aici, cred că problema spitalelor nu este una legată strict de un anumit județ, ca să nu luăm în calcul o propunere care vine din partea unui deputat în specialitate.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc foarte mult.

Dat fiind că, într-adevăr, tipul de dezbatere a expirat, pe de altă parte, este o lege importantă și cred că trebuie dezbătută cât mai serios.

Vă propun o soluție rezonabilă, și anume, ca acolo unde sunt amendamente și inițiatorul dorește cu adevărat să le susțină, să avem o scurtă intervenție din partea inițiatorului, și atât, pentru a nu fi într-o situație în care să nu mai dezbatem deloc și să votăm fiecare, dar nici, pe de altă parte, să nu încălcăm prevederile legale.

V-aș propune să rămânem pe această formulă în care să permitem inițiatorului o scurtă intervenție de maxim un minut la acele amendamente care se susțin cu adevărat, dacă nu doar un semn și supunem votului amendamentul dumneavoastră.

Sunteți de acord cu această formulă?

Din sală: Da.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 992.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 79 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 141 de voturi împotrivă.

Abțineri? 7 abțineri.

S-a respins.

Amendamentul 561.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 562.

Se susține? Vă rog, dar vă rog pe scurt, domnule deputat, aveți cuvântul.

Domnul Becsek-Garda Dezső-Kálmán:

Propun suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății Publice pentru Spitalul din Ghiorghieni, cu 5.018 mii lei pentru a putea termina în mod corespunzător construirea acestui spital pentru că anul trecut, în buget, erau planificați 10 mii pentru acest an și am primit jumătate.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 562.

Cine este pentru? 27 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 134 de voturi împotrivă.

Abțineri? 79 abțineri.

S-a respins.

Amendamentul 563.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 564.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 565.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 566.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 567.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 568.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 569.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 570.

Se susține? Vă rog, domnule senator Ilie Petrescu, aveți cuvântul.

Domnul Ilie Petrescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Amendamentul 570 și amendamentul 571.

La primul solicit, la capitolul investiții, pentru Spitalul Municipiului Motru, un computer tomograf.

Spun aceasta și in expunerea de motive și datorită faptului că orașul Motru este situat într-o zonă minieră, foarte mulți oameni sunt în stadiul șomajului, sunt mulți pensionari și spitalul din Motru are nevoie de o asemenea investiție.

La amendamentul 571 solicit reabilitarea Spitalului din Turceni, care este într-o stare avansată de degradare.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc, domnule senator.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 570.

Cine este pentru? 42 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 150 de voturi împotrivă.

Abțineri? 8 abțineri.

S-a respins.

Amendamentul 571.

Cine este pentru? 42 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 150 de voturi împotrivă.

Abțineri? 79 abțineri.

S-a respins.

Amendamentul 572.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 573.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 574.

Se susține? Domnule deputat Movilă, la acest amendament 574? Vă rog, aveți cuvântul.

Domnul Petru Movilă:

Domnule președinte, Stimați colegi, Am propus introducerea în bugetul Ministerului Sănătății Publice a unei fișe de noi investiții pentru "Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie - Elena Doamna", Iași, ceea ce sigur știți din acest amendament.

Este absolut necesar, Iașiul este singurul Centru Universitar din Moldova.

În Iași se asigură asistență medicală de înaltă performanță pentru toți pacienții care au nevoie de această specialitate din Moldova și vă sunt recunoscător dacă ați vota în favoarea acestuia.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 574.

Cine este pentru? 80 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 141 de voturi împotrivă.

Abțineri? 17 abțineri.

S-a respins.

Amendamentul 575 se susține? Vă rog să le prezentați pe cele pe care le mai aveți acum, ca să le supunem apoi pe rând la vot.

Domnul Petru Movilă:

Sigur.

Orașul Târgu Frumos este situat pe o arteră de circulație pe care se produc foarte multe accidente.

Noua reorganizare a spitalelor a eliminat din structura Spitalului Târgu Frumos a Compartimentului de urgență.

Consider că este absolut necesar ca acest spital să aibă un compartiment de urgență și o altă specialitate, dar pentru urgență, în special, vă rog să votați acest amendament.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Amendamentul 575.

Cine este pentru? 79 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 141 de voturi împotrivă.

Abțineri? 17 abțineri.

S-a respins.

Amendamentul 576.

Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.

Domnul Petru Movilă:

Da, Spitalul de psihiatrie Socola din Iași este recunoscut la fel, ca singura instituție de profil din Moldova, este centru OMS și consider că suma solicitată prin amendament poate să ridice nivelul de calitate al activității medicale desfășurate în acest spital și îi rog și pe colegii parlamentari din Moldova, indiferent de culoarea politică, să susțină acest amendament pentru că este absolut necesar.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Amendamentul 576.

Cine este pentru? 82 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 137 de voturi împotrivă.

Abțineri? 21 abțineri.

S-a respins.

Amendamentul 577.

Domnul Petru Movilă:

Mulțumesc.

Este cunoscut faptul că în Moldova există un sigur Centru de Cardiologie, care deservește 5 milioane de locuitori.

Ministrul sănătății a promis în doi ani de zile, în toate pelerinajele pe care le-a făcut la Iași, precum Sfintele Moaște, în fiecare an, că acest spital va fi realizat...

Domnul Bogdan Olteanu:

Eu cred că a fost în pelerinaj la Sfintele Moaște, Doamne ferește, altceva...

Domnul Petru Movilă:

Domnule președinte, vă rog.

A promis în fiecare an că vor fi alocați bani prin diverse metode din fondul la dispoziția ministerului, rezervă bugetară și așa mai departe.

Nu s-a întâmplat nimic până acum și cred că este absolut necesară construcția unui spital de cardiologie în centrul universitar Iași și spun că, la fel ca și în cazul celorlalte spitale, sunt spitale care deservesc întreaga Moldovă.

Voi evalua și eu voturile pe care colegii mei, mai ales din Iași îl vor da pe acest amendament și voi face public pentru că nu este posibil, cum spuneau colegii antevorbitori de drumul care leagă Târgul Frumos de Botoșani și așa mai departe, să nu reușim să clădim, să construim ceva bun în zona Moldovei, în Iași.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 577.

Cine este pentru? 86 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 129 de voturi împotrivă.

Abțineri? 30 abțineri.

S-a respins.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 24 octombrie 2021, 9:50
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro