Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 19 decembrie 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.177/28-12-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 19-12-2007 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 19 decembrie 2007

3. Domnul deputat Ioan-Aurel Rus informează plenul că funcția de președinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport îi revine domnului deputat Paul Magheru, PRM, în locul doamnei Lia Olguța Vasilescu.  

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................

Domnul deputat Ioan-Aurel Rus, înțeleg că avea o chestiune urgentă.

Domnul Ioan-Aurel Rus:

Mulțumesc, domnule președinte.

Vreau doar să aduc la cunoștința dumneavoastră și plenului Camerei Deputaților că doamnei deputat Lia Olguța Vasilescu i s-a retras sprijinul de la funcția de președinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport și a fost nominalizat domnul profesor universitar Paul Magheru. (Discuții în sală.)

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Luăm act de această chestiune.

Amendamentul 578? Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 579.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 580.

Se susține? Domnul deputat Marian Sorin Paveliu, vă rog, aveți cuvântul.

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Stimați colegi, o să mă adresez numai Grupului parlamentar al PSD pentru că se pare că este singurul care contează.

Vă rog, un pic de atenție.

Există la amendamentul 580 o propunere de a se suplimenta, susținută de întreaga Comisie pentru sănătate publică de a se suplimenta bugetul la opt spitale județene, inclusiv Mureș, cu o sumă minimă, 5 milioane euro.

Deci, cu 5 milioane de euro putem să începem să facem transplant renal în toate aceste spitale.

Suma este insignifiantă.

Din sală: Spuneți spitalele!

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Să citez spitalele.

Este vorba de Spitalul Fundeni, Spitalul Sfântul Ioan - București, Spitalul Sf.

Spiridon din Iași, Spitalul Iuliu Hațeganu din Cluj, Spitalul Județean din Timișoara, Spitalul din Târgu Mureș, Spitalul Județean din Craiova, Spitalul Județean din Constanța.

Cu această sumă minimală se poate face transplant renal, sau măcar se pot începe programe de transplant renal în toate spitalele pentru a scăpa de această nenorocită de dializă.

Cine nu a avut un pacient cu insuficiență renală nu știe ce dramă este și că această dramă poate fi rezolvată.

Vă rog, gândiți-vă, este vorba numai de 5 milioane de euro, 20 milioane RON, dacă vreți, care sunt foarte ușor de contrabalansat în bugetul Ministerului Sănătății Publice.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc foarte mut, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 580.

Cine este pentru? 81 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 141 de voturi împotrivă.

Abțineri? 2 abțineri.

S-a respins.

Amendamentul 581.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 582.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 583.

Se susține? Vă rog, aveți cuvântul, domnule senator.

Domnul Șerban-Cezar Strătilă:

Mulțumesc, domnule președinte, un minut.

În primul rând îmi exprim regretul pentru faptul că nu am fost invitat la Comisiile pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital când s-au dezbătut aceste amendamente aprobate în Comisiile pentru sănătate publică.

În al doilea rând, având convingerea că domnul ministru Eugen Nicolăescu va fi la fel de receptiv cu propunerile venite din partea altor județe și a altor unități sanitare la fel cum este cu cele venite din județul Mureș, nu voi mai susține amendamentele 582 la 586, inclusiv, în schimb voi susține amendamentele 587 și 588.

Este vorba de 10 miliarde pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț și Spitalul de Urgență Municipal din Roman.

Sunt sume care oricum vor fi virate de către Ministerul Sănătății Publice, numai că dacă vor veni la fel ca în acest an, pe "cheltuieli curente" în loc de "investiții", banii nu vor putea fi cheltuiți.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc, domnule senator.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 587.

Cine este pentru? 2 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 69 de voturi împotrivă.

Abțineri? 102 abțineri.

S-a respins.

Amendamentul 588.

Cine este pentru? 3 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 76 de voturi împotrivă.

Abțineri? 102 abțineri.

S-a respins.

Amendamentul 589.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 590.

Se susține? Vă rog, aveți cuvântul domnule deputat Vasile Mocanu.

Domnul Vasile Mocanu:

Domnule președinte, Stimați colegi,

Aș dori să adresez rugămintea domnului ministru să privim cu atenție acest amendament.

El nu solicită bani în plus, este vorba de o redistribuire în cadrul Ministerului Sănătății Publice între două spitale din același oraș, este vorba de Roșiorii de Vede.

Spitalul TBC - care are o problemă cu titlul de proprietate asupra terenului și nu-și poate dezvolta în continuare investiția până nu se rezolvă problema titlului de proprietate - am solicitat ca o parte din sumele alocate Spitalului TBC să fie redistribuite pentru Spitalul Municipal Caritas din Roșorii de Vede.

Eu am și reformulat amendamentul în comisie după o discuție, pe care am avut-o cu domnul ministru Nicolăescu, astfel încât la punctul 1 al acestui amendament reformulat este scris: "reabilitarea și modernizarea clădirilor aferente Secției de boli infecțioase și Secției de oncologie din Cadrul Spitalului Municipal Caritas din Roșiorii de Vede".

Suma rămâne aceeași, iar celelalte puncte rămân în textul din anexă.

Vă rog, domnule ministru, să aveți îngăduința să acceptați această redistribuire și vă mulțumesc anticipat.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră...

Din sală: Punctul de vedre al Guvernului.

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu mai cer punctul de vedere al Guvernului pentru că nu mai avem dezbateri, singurul este că susținem...

Domnul Szekely Ervin-Zoltan:

Ministerul ar putea fi de acord cu acest amendament, dar specialiștii din Autoritatea de Sănătate Publică județeană au cerut această prioritate și au propus ministerului această distribuire a fondurilor între două spitale din localitate.

Nu credem că suntem mai deștepți decât cei care sunt la fața locului și cunosc problemele cu care se confruntă.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc, domnule secretar de stat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 590.

Cine este pentru? 81 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 136 de voturi împotrivă.

Abțineri? 17 abțineri.

S-a respins.

Amendamentul 591.

Se susține? Nu se susține.

Supun votului dumneavoastră bugetul Ministerului Sănătății Publice, cu amendamentele admise.

Cine este pentru? 141 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 3 de voturi împotrivă.

Abțineri? 89 abțineri.

Bugetul Ministerului Sănătății Publice s-a adoptat.

Ministerul Culturii și Cultelor.

Avem un amendament admis.

Dacă există observații la acesta? Nu sunt.

Trecem pe Anexa cu amendamente respinse.

Amendamentul 592.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 593.

Se susține? Vă rog, domnule deputat Petre Străchinaru, aveți cuvântul, pe scurt.

Domnul Petre Străchinaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi, În acest an s-au împlinit 20 ani de când a fost înființat Teatrul Românesc din Sfântul Gheorghe.

Pe parcursul celor 20 ani, el a funcționat în aceeași incintă cu Teatrul Maghiar.

Există o oportunitate și organele locale sunt dispuse să sprijine achiziționarea, reabilitarea și modernizarea unui nou sediu pentru acest teatru.

În acest sens eu am solicitat ca în bugetul Ministerului Culturii și Cultelor să se aloce suma de 25 miliarde pentru achiziționarea, modernizarea și dotarea unui sediu pentru Teatrul Andrei Mureșeanu, singura instituție artistică românească din județul Covasna.

Sursa de finanțare ar putea să fie prin transfer către Consiliul Municipal Sfântul Gheorghe din Fondul de rezervă aflat la dispoziția primului-ministru.

Domnule președinte, Știu că ați încheiat dezbaterile, dar, având în vedere motivul invocat pentru respingerea acestui amendament, vă rog să vă uitați că acesta se respinge, întrucât finanțarea teatrelor nu se poate asigura din bugetul Ministerului Sănătății Publice.

Este lizibil, sigur că nu se poate asigura din bugetul Ministerului Sănătății Publice, dar se poate asigura poate din bugetul Ministerului Culturii și Cultelor.

În acest sens, v-aș ruga să-i permiteți domnului reprezentant al Ministerului Culturii și Cultelor să-și spună punctul de vedere asupra acestui amendament.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, vă fac o propunere, nu se poate, evident, de la fondul de rezervă, că nu se pune problema, dacă veți fi de acord să dăm 10 miliarde, în loc de 25 miliarde din bugetul Ministerului Culturii și Cultelor prin redistribuire, cred că ne înțelegem așa și cred că este o soluție onorabilă.

Din sală: Nu este a noastră instituția.

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu este a dumneavoastră instituția? Atunci discutăm la sume defalcate de TVA.

Domnule deputat, vă fac o propunere, lăsăm punctul acesta de-o parte, faceți o discuție la comisie și vedem cu se poate găsi o soluție de alocare.

Vă propun să revenim la amendamentul 593.

Amendamentul 594, se susține?

Domnul Aurel Gubandru:

Domnule președinte, Doamnelor și domnilor colegi,

Eu nu am să intervin la amendamentul 594, ci la Ministerul Culturii și Cultelor, la amendamentele admise, este vorba de o eroare materială cu privire la suma cu care se suplimentează bugetul Ministerului Culturii și Cultelor, respectiv, în loc de 50.000 mii lei, suma corectă era 70.000 mii lei.

Vă rog, ca greșelile de acest gen și de ortografie să le acceptați și anexa să fie definitivată de staff-ul comisiei împreună cu Secretariatul de Stat pentru Culte.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Guvernul, cunoașteți această chestiune.

Înțeleg că da.

Observații? Nu sunt.

Atunci vă rog să se consemneze această îndreptare.

Amendamentul 594.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 595.

Se susține? Nu se susține.

Din sală: La 592, vă rog.

Domnul Bogdan Olteanu:

Îl reluăm la sfârșit dacă sunteți de acord cu 593.

Amendamentul 596.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 597.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 598.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 599.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 600.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 601.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 602.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 603.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 604.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 605.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 606.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 607.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 608.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 609.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 610.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 611.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 612.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 613.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 614.

Se susține? Domnul deputat Ioan Țundrea, aveți cuvântul.

Domnul Ioan Țundrea:

Mulțumesc, domnule președinte.

Am mai mult curaj, acum, pentru că este un amendament pentru construcția unei biserici, Parohia Reșița Govandari.

Am văzut că nu am șansa să cer 10 milioane RON pentru drumuri, ca să punem în valoare Dunărea, de la intrarea în țară până la Orșova.

Am avut discuții cu secretarul de stat de la Ministerul Culturii și Cultelor.

V-aș ruga, 2,5 miliarde ROL cred că nu este o sumă mare pentru a rezolva un cartier foarte popular din municipiul Reșița și sper să am un sprijin de la domnul ministru, măcar acum.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 614.

Nu mai suntem la dezbateri, doar susțineri, atât.

Am terminat dezbaterile.

Cine este pentru? 5 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 134 voturi împotrivă.

Cine se abține? 37 de abțineri.

Amendamentele 615 până la 644.

Se susține amendamentul 644? Spuneți-mi dacă se susține.

Vă rog, domnul deputat Valeriu Tabără.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule președinte, stimați colegi.

Propunem majorarea valorii alocațiilor bugetare în cazul lăcașurilor de cult, de la 1470 mii lei la 1800 mii lei.

Programul de majorare a valorii alocațiilor bugetare, în cazul lăcașurilor de cult, la Cod 27 și Programul 255, destinat susținerii cultelor religioase recunoscute în România pentru restaurarea și conservarea lăcașurilor de cult, care sunt monumente istorice și a bunurilor din patrimoniul cultural național, imobil, aparținând cultelor religioase recunoscute în România, pentru completarea fondurilor proprii necesare întreținerii și funcționării unităților de cult.

Surse de finanțare: bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Mulțumesc foarte mult.

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul 644.

Cine este pentru? 79 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 143 de voturi împotrivă.

Abțineri? 14 abțineri.

Amendamentul 645 se susține? 646? 647? 648? 649? 650? Vă rog, domnule Moisoiu.

La ce amendament? 645? Iertați-mă, dar nu țineam minte să fie al dumneavoastră.

Vă rog, domnule Moisoiu, la amendamentul 645.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulțumesc, domnule președinte, pentru faptul că m-ați înțeles.

Am ridicat mâna, dar n-ați observat.

N-are importanță.

Deci, în principiu, eu am făcut acolo două amendamente, care presupun câteva sute de milioane.

În primul rând, am să mă refer la biserica ortodoxă din comuna Bălăușeri, o comună în care comunitatea română este...

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, vă rog foarte mult, suntem în afara timpului de dezbateri.

Vă rog să susțineți într-un minut întregul amendament.

Domnul Adrian Moisoiu:

Da, domnule președinte, deci la asta mă refer.

Eu nu pot să subliniez întregul amendament, eu nu sunt de vină că am fost pus în comun cu alții.

Eu am făcut amendamente pentru cele 252 de milioane de lei pentru repararea bisericii ortodoxe din satul Cipău, orașul Iernut și pentru cele 451 de milioane de lei pentru construirea bisericii ortodoxe din comuna Bălăușeri.

Găsesc că sumele sunt infime, comunitatea ortodoxă din zonă este foarte mică și, în consecință, trebuie neapărat să primească un sprijin minor din partea Ministerului Economiei și Finanțelor și, respectiv, a Ministerului Culturii și Cultelor.

Sunt convins că domnul ministru, în măreția și în dărnicia dânsului, o să înțeleagă acest lucru, chiar dacă nu mă ascultă în clipa de față și va spune că Ministerul Economiei și Finanțelor n-a auzit nimic.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 645.

Cine este pentru? 36 de voturi.

Voturi împotrivă? 98 de voturi.

Abțineri? 89 abțineri.

Amendamentul respins 650, vă rog.

Domnul Cristian Valeriu Buzea:

Domnule președinte,

Stimați colegi, Am propus un amendament pentru suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor, pentru reparații curente, și anume, suma de 6.573 - subliniez - 6.573 lei, deci 65 de milioane de lei vechi, sumă necesară reparațiilor bisericii parohiei ortodoxe române Zlatna II, județul Alba.

Biserica respectivă este monument istoric, construit în 1424, iar procesul de restaurare a fost stopat din lipsă de fonduri.

Este o zonă deosebit de defavorizată din cauza închiderii combinatului metalurgic și a stopării exploatărilor miniere din Zlatna, iar suma atât de mică se datorează faptului că pentru locuitorii de acolo, care au resurse limitate, această sumă reprezintă o valoare și, de asemenea, are atașat un deviz care dovedește și corectitudinea locuitorilor.

Vă garantez că este corect.

Pentru o sumă atât de mică, cred că se poate face această excepție și fondurile, așa cum le-am prevăzut, din rezerva aflată la dispoziția Guvernului, cred că se mai găsesc 6.000 de lei.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 650.

Cine este pentru? 31 de voturi.

Voturi împotrivă? 98 de voturi.

Abțineri? 77 de abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul 651? 652? 653?

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Cristian Valeriu Buzea:

Domnule președinte, Stimați colegi, Deși nu s-au găsit suficiente rezerve, în primul rând, sufletești pentru a acoperi necesarul reabilitării bisericii din Zlatna II, vă propun suplimentarea sumei pentru Ministerul Culturii și Cultelor cu 400.000 de lei, sumă necesară reabilitării structurii de rezistență a Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.

Muzeul este monument istoric, clădire cu valoare de patrimoniu, iar autoritățile publice locale au elaborat expertiza tehnică pentru consolidarea structurii de rezistență.

Suma nu este mare și cred că putem găsi acești bani pentru reabilitarea clădirii care adăpostește Muzeul Național al Unirii.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 653.

Cine este pentru? 31 de voturi.

Voturi împotrivă? 136 de voturi.

Abțineri? 79 de abțineri.

S-a respins.

Încheiem aici discuțiile.

Suspend ședința.

Ședința comună se reia la ora 14,30.

La ora 14,00 avem ședința solemnă a Camerei Deputaților, consacrată depunerii jurământului de către noii colegi deputați.

La ora 14,30 reluăm lucrările, potrivit procedurii de urgență, fără dezbateri.

Vă rog, domnul senator.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

De asemenea, și senatorii sunt invitați la o ședință de plen, ședință solemnă a Senatului, de la ora 13,00.

Domnul Bogdan Olteanu:

Deci acum.

Iar Biroul permanent al Camerei Deputaților se întrunește acum, la sala de ședință a Biroului permanent.

- Pauză -

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă poftesc să luați loc în bănci pentru a relua lucrările.

Rog liderii grupurilor parlamentare să-și cheme colegii la ședință.

Amendamentul 654 se susține? Nu. 655 se susține? 656? 657? 658? 659? 660? Vă rog, doamna deputat.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor, la Anexa nr.3/27/02 - "Sume alocate de la bugetul de stat", cu suma de 100.000 de lei pentru obiectivul de investiții reabilitarea Bisericii "Sfântul Gheorghe" din sat Rugi, comuna Turcinești.

Sursa de finanțare: fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 660.

Cine este pentru? 79 de voturi.

Voturi împotrivă? 144 de voturi.

Abțineri? Nu sunt abțineri.

S-a respins.

Amendamentul 661? Vă rog.

Rămâneți atunci aici, pentru că aveți câteva amendamente la rând.

Dacă vreți să le citiți pe toate odată...

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor cu suma de 400.000 de lei pentru Biserica "Înălțarea Domnului" din sat Rugi, comuna Turcinești.

Sursa de finanțare: fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 661.

Cine este pentru? 78 de voturi.

Voturi împotrivă? 153 de voturi.

Abțineri? 3 abțineri.

S-a respins.

Amendamentul 662?

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

N-ați solicitat punctul de vedere al ministerului.

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu mai avem dezbateri, doamna deputat.

În mod excepțional, permitem să se susțină punctul de vedere, dar numai la Ministerul Culturii și Cultelor, pentru că după aceea trecem direct la voturi.

Totuși, să respectăm Regulamentul.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

A, mi-am adus aminte de Regulament.

Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor, la Anexa nr.3/27/02 - "Sume alocate de la bugetul de stat", cu suma de 100.000 de lei pentru obiectivul de investiții reabilitarea Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din sat Sasa, comuna Dănești.

Sursa de finanțare: fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc, doamna deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 662.

Cine este pentru? 78 de voturi.

Voturi împotrivă? 134 de voturi.

Abțineri? 7 abțineri.

S-a respins.

Amendamentul 663?

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor, la Anexa nr.3/27/02 - "Sume alocate de la bugetul de stat", cu suma de 20.000 de lei pentru obiectivul de investiții reabilitarea Bisericii "Înălțarea Sfintei Cruci" din sat Valari, comuna Stănești.

Sursa de finanțare: fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 663.

Cine este pentru? 78 de voturi.

Voturi împotrivă? 137 de voturi.

Abțineri? 13 abțineri.

Amendamentul 664?

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor, la Anexa nr.3/27/02 - "Sume alocate de la bugetul de stat", cu suma de 200.000 de lei pentru obiectivul de investiții reabilitarea Bisericii "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril" din sat Stănești, comuna Stănești.

Sursa de finanțare: fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 664.

Cine este pentru? 78 de voturi.

Voturi împotrivă? 134 de voturi.

Abțineri? 7 abțineri.

Amendamentul 665?

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor, la Anexa nr.3/27/02 - "Sume alocate de la bugetul de stat", cu suma de 150.000 de lei pentru obiectivul de investiții reabilitarea Bisericii "Sfântul Nicolae" din sat Glogova, comuna Glogova, județul Gorj.

Sursa de finanțare: fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul 665.

Cine este pentru? 78 de voturi.

Voturi împotrivă? 134 de voturi.

Abțineri? 13 abțineri.

Amendamentul 666? Nu-mi spuneți că susțineți amendamentul 666 la biserici, vă rog frumos.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor, la Anexa nr.3/27/02 - "Sume alocate de la bugetul de stat", cu suma de 150.000 de lei pentru...

E același.

Domnul Bogdan Olteanu:

Atunci, nu-l susțineți.

Amendamentul 667?

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Eroare materială.

O altă eroare materială.

Domnul Bogdan Olteanu:

Amendamentul 667.

V-am zis eu că nu se poate 666.

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Suntem și noi o dată de acord, domnule președinte.

Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor, la Anexa nr.3/27/02 - "Sume alocate de la bugetul de stat", cu suma de 150.000 de lei pentru obiectivul de investiții reabilitarea Bisericii "Nașterea Maicii Domnului" din sat Artanu, comuna Negomir, județul Gorj.

Sursa de finanțare: fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 667.

Cine este pentru? 79 de voturi.

Voturi împotrivă? 136 de voturi.

Abțineri? 20 de abțineri.

S-a respins.

Amendamentul 668?

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor, la Anexa nr.3/27/02- "Sume alocate de la bugetul de stat", cu suma de 200.000 de lei pentru obiectivul de investiții reabilitarea Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din sat Drăguțești, comuna Draguțești.

Sursa de finanțare: fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 668.

Cine este pentru? 72 de voturi.

Voturi împotrivă? 139 de voturi.

Abțineri? 18 abțineri.

S-a respins.

Amendamentul 669?

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor, la Anexa nr.3/27/02 - "Sume alocate de la bugetul de stat", cu suma de 150.000 de lei pentru obiectivul de investiții reabilitarea Bisericii "Sfântul Gheorghe" din sat Urechești, comuna Drăguțești.

Sursa de finanțare: fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 669.

Cine este pentru? 76 de voturi.

Voturi împotrivă? 135 de voturi.

Abțineri? 13 abțineri.

Mulțumesc.

S-a respins.

Amendamentul 670?

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor, la Anexa nr.3/27/02 - "Sume alocate de la bugetul de stat", cu suma de 300.000 lei pentru obiectivul de investiții reabilitarea Bisericii "Vinerea Mare" din sat Tălvești, comuna Drăguțești, județul Gorj.

Sursa de finanțare: fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 670.

Cine este pentru? 68 de voturi.

Voturi împotrivă? 139 de voturi.

Abțineri? 19 abțineri.

S-a respins.

Amendamentul 671? Nu se susține. 672? 673? 674? 675? Doamna deputat Raluca Turcan, vă rog.

Doamna Raluca Turcan:

Domnule președinte Bogdan Olteanu, Stimați reprezentanți ai Guvernului, Dragi colegi, Eu încă mai sper că bugetul n-a fost tranșat înainte și nici aici, pe colțul mesei.

De aceea, vă supun atenției acest amendament, pentru că știu că mulți dintre dumneavoastră, uitând de culoarea politică, iubiți județul Sibiu și iubiți Cetatea Cisnădioara.

Eu cred că ați fost acolo, știți că Sibiul este capitală culturală europeană și pentru a atrage cât mai mulți turiști, așa cum a făcut Sibiul, este nevoie ca și împrejurimile Sibiului să se dezvolte.

De aceea solicit, la capitolul 67 - "Cultură, recreere și religie", subcapitolul 12 - "Consolidarea și restaurarea monumentelor istorice", ca, din suma propusă pentru anul 2008, de 47.600 mii de lei, 100 de mii de lei să fie destinați reabilitării Cetății Cisnădioara din localitatea Cisnădie.

Vă rog mult să țineți cont de acest amendament.

Este vorba de doar 100 de mii de lei.

Stimați reprezentanți ai Guvernului, sunt convinsă că și dumneavoastră iubiți Cetatea Cisnădioara și de aceea vă rog să adoptați acest amendament.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 675.

Cine este pentru? 83 de voturi.

Voturi împotrivă? 131 de voturi.

Abțineri? 7 abțineri.

Procedură.

Doamna deputat, vă rog.

Doamna Raluca Turcan:

În numele Grupului parlamentar al PD-L - m-a însărcinat domnul deputat Rădulescu - solicit vot nominal, pentru că sunt convinsă că nu acestea sunt voturile pe care dumneavoastră le-ați dat.

Și, domnule președinte, să știți că sunteți pasibil de minciună în cadrul plenului comun al Senatului și Camerei Deputaților.

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamna deputat, amenințările le folosiți la dumneavoastră acasă sau la partid.

Nu vi le permit aici.

În ce privește solicitarea de vot nominal, dacă cereți de acum înainte vot nominal, nu am niciun fel de problemă.

Supun votului plenului propunerea ca de acum înainte să se voteze prin apel nominal.

Cine este pentru? 79 de voturi.

Voturi împotrivă? 156 de voturi.

Abțineri? O abținere.

Mulțumesc.

Propunerea s-a respins.

Amendamentul 676 se susține? Nu. 677? 678? 679? 680? 681? 682? 683? 684? 685? 686? 687? 688? 689? 690? 691? 692? 693? 694? 695? 696? 697? 698? 699? 700? 701? Nu se susțin.

Supun votului dumneavoastră bugetul Ministerului Culturii și Cultelor, cu cele două amendamente admise, 49 din raport și 13 din raportul suplimentar.

A, mă iertați, mai erau două puncte.

Revenim la 592 și 593.

Îmi cer scuze.

Domnul Mircea Dușa:

La amendamentul 593, suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor cu 10 miliarde de lei la capitolul "Transferuri", pentru Teatrul "Andrei Mureșanu" din Sfântu Gheorghe.

Domnul Bogdan Olteanu:

Dumneavoastră, domnule deputat, ați susținut amendamentul 593? Da.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 593.

Cine este pentru? 241 de voturi.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul 592? Domnul senator Funar.

Domnul Gheorghe Funar:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Astăzi, în ședințele solemne, și în Senat și în Camera Deputaților, alți câțiva tineri colegi au depus jurământul.

Ne amintim cu toții că am depus un jurământ să respectăm legea.

În acest sens, țin să vă mulțumesc, fiind unul dintre coautorii unei legi pe care ați votat-o dumneavoastră săptămâna trecută și care vizează alocarea, în fiecare an, prin Legea bugetului de stat, a anumitor sume pentru înălțarea Catedralei Mântuirii Neamului.

Rugămintea este, domnule președinte, doamnelor și domnilor senatori și deputați, să trecem în mod firesc la aplicarea acestei prevederi legale.

Aș vrea să vă informez că am avut o discuție telefonică, săptămâna trecută, cu Preafericitul Daniel și ne roagă ca, pentru început, din suma totală necesară pentru înălțarea catedralei, de circa 500 de milioane de euro, să se aloce în primul an numai 50 de milioane de euro, bineînțeles echivalentul în lei.

În acest sens, v-am propus un amendament 592: să se suplimenteze bugetul Ministerului Culturii și Cultelor cu suma de 175 de milioane de lei.

În afară de acest lucru, domnule președinte, vă rog să-mi permiteți o observație la amendamentul admis 49.

În opinia mea, s-a strecurat o eroare materială.

Se face referire la Anexa nr. 3/27/02 b: "Unități de cult care beneficiază în anul 2007 de prevederile ordonanței".

Cred că este greșit.

Din viteză, s-a trecut eronat "anul 2007".

Trebuie înlocuit cu "anul 2008".

Altfel, există riscul să nu se poată aplica textul de lege respectiv.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Da.

Domnule președinte, vă rog.

Domnul Aurel Gubandru:

Domnule președinte, Domnilor miniștri, Doamnelor și domnilor deputați și senatori, Vă rog să observați, amendamentul 12, articol nou, de la amendamente admise este un amendament al Comisiilor pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital ale Senatului și Camerei Deputaților.

Vă propun să aprobați ca la poziția "Transferuri între unități ale administrației publice, prevăzute în bugetul Ministerului Culturii și Cultelor, 340 de milioane de lei" să anulăm această poziție, să votăm eliminarea ei, urmând ca ministerul să găsească alte posibilități de completare a surselor respective.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Înțeleg că cele două propuneri sunt separate.

Supun mai întâi votului dumneavoastră amendamentul respins 592.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 79 de voturi.

Voturi împotrivă? 81 de voturi.

Abțineri? 13 abțineri.

S-a respins.

Propunerea domnului președinte Gubandru.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 156 de voturi.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? 80 abțineri.

În aceste condiții, supun votului dumneavoastră bugetul Ministerului Culturii și Cultelor, cu amendamentele admise.

Cine este pentru? 158 de voturi.

Voturi împotrivă? 81 de voturi.

Abțineri? Nu sunt abțineri.

Am finalizat bugetul Ministerului Culturii și Cultelor.

Stimați colegi, avem câteva mici restanțe, pe care vă propun să le rezolvăm.

Mai întâi, la bugetul Senatului pe care l-am amânat pentru astăzi din motive... Vă rog, domnule președinte.

Vreți să mă opriți sau pot să continui? Explic imediat.

La bugetul Senatului, am amânat pentru astăzi discuția, pentru că urma să se facă un transfer de spații către Senat.

Înțeleg că nu este o problemă cu această chestiune.

De aceea, propun să se introducă în discuție și amendamentul respins care alocă fondurile necesare pentru utilizarea și dotarea acelor spații.

Este vorba de amendamentul respins 99, din Anexă nr.2 la raport.

La propunerea Senatului, vă propun să votăm acest amendament respins, astfel încât să transferăm fondurile necesare către Senat.

Vă rog să votați.

Cine este pentru adoptarea amendamentului 99? 237 de voturi.

Voturi împotrivă? Niciun vot.

Abțineri? 2 abțineri.

Vă mulțumesc.

În aceste condiții, supun votului dumneavoastră bugetul Senatului în ansamblu.

Cine este pentru? 237 de voturi.

Voturi împotrivă? Un vot.

Abțineri? O abținere.

De asemenea, la bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale rămăsese amendamentul 368.

Înțeleg că, în urma consultării Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, punctul de vedere este de a nu susține acest amendament.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 368.

Cine este pentru? 37 de voturi.

Voturi împotrivă? 116 voturi.

Abțineri? 2 abțineri.

Ceilalți colegi au ales să nu voteze.

Cu aceasta, am finalizat și bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației.

Există două amendamente respinse.

Vă consult dacă cele două amendamente respinse se susțin? 702 nu se susține. 703? Domnul deputat Pambuccian.

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Amendamentul pe care doresc să-l susțin face obiectul fondurilor structurale și cred că a fost o scăpare faptul că el nu a fost realizat de la început așa cum trebuia.

E vorba de alocarea fondurilor pentru Asistență Tehnică.

Așa cum s-a hotărât între Organismele Intermediare și Autoritatea de Management, reprezentată aici prin domnul ministru Vosganian, 15% din fondurile alocate pentru Asistență Tehnică se alocă la nivelul ministerelor.

Or, Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației are alocat aici doar 7%.

Este vorba de asistență tehnică aferentă Axei Prioritare III - Tehnologia Informației și Comunicațiilor pentru Sectoarele Privat și Public.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, vă rog frumos, scurt.

Domnul Varujan Pambuccian:

Propunerea pe care o fac este să facem alocarea așa cum s-a făcut la nivelul tuturor ministerelor și așa cum s-a convenit între Autoritatea de Management și Organismul Intermediar, adică să alocăm o sumă mai mare, de la cât este acum, adică 1.323 de mii de lei, la 2.677 de mii de lei, ceea ce înseamnă trecerea de la 7% la 15%, așa cum, repet, s-a convenit între Autoritatea de Management și Organismul Intermediar.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, mulțumesc.

Guvernul?

Domnule senator Funar, vă rog să-l lăsați să ne spună punctul de vedere al Guvernului.

Domnule ministru de finanțe, punctul de vedere al Guvernului, vă rog frumos.

Domnul Varujan Vosganian:

Nu se admit.

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 703.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? Niciun vot pentru.

Voturi împotrivă? 156 de voturi.

Abțineri? 79 de abțineri.

Supun votului dumneavoastră bugetul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației.

Cine este pentru? 157 de voturi.

Voturi împotrivă? 3 voturi.

Abțineri? 76 de abțineri.

Bugetul a fost adoptat.

Ministerul Public.

Amendament admis.

Obiecții? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră bugetul Ministerului Public.

Cine este pentru? 159 de voturi.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? 76 de abțineri.

Bugetul Ministerului Public a fost adoptat.

Bugetul Serviciului Român de Informații.

Există o serie de amendamente respinse.

Vă consult dacă se susțin. 704? 705? 706, 707, 708? Supun votului dumneavoastră bugetul Serviciului Român de Informații.

Cine este pentru? 156 de voturi.

Voturi împotrivă? Un vot.

Abțineri? O abținere.

Serviciului de Informații Externe.

Există două amendamente admise.

Vă consult dacă există obiecții sau observații la aceste amendamente admise.

Vă rog, domnule deputat Niță.

Intervenții?

Domnul Constantin Niță:

Domnule președinte, la bugetul SIE s-au făcut niște amendamente prin care s-a redus acest buget și, din păcate, s-au redus și salariile personalului care lucrează acolo.

Deci nu putem să le luăm din salarii oamenilor care lucrează acolo.

V-aș ruga să verificați, împreună cu comisia sau ministerul, și să se reglementeze această chestiune, pentru că nu este corect.

Până la urmă, dacă avem de redus ceva, reducem din alte zone, nu din salarii.

Vă rog frumos.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Înțeleg că propuneți eliminarea celor două amendamente admise.

Supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare a celor două amendamente admise.

Cine este pentru? 213 voturi.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? 19 abțineri.

S-au eliminat cele două amendamente admise.

Supun votului dumneavoastră bugetul Serviciului de Informații Externe, cum a fost propus de Guvern.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 229 de voturi.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? 7 abțineri.

S-a adoptat bugetul Serviciului de Informații Externe.

Serviciul de Protecție și Pază.

Amendament admis.

Dacă există obiecții? Domnule președinte Gubandru, vă rog.

Domnul Aurel Gubandru:

Domnule președinte, Stimați colegi, Pe cale de consecință, referitor la ceea ce a propus domnul președinte Niță la Serviciul de Informații Externe, eu v-aș propune ca și la amendamentul admis 50, la Ministerul Public, și acum, la Serviciul de Protecție și Pază, și apoi, la amendamentul 54, la Serviciul de Telecomunicații Speciale, să revenim la amendamentele admise în comisii pentru că au lege specială de salarizare și noi, Comisiile pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, din nefericire, le-am luat din salariile dumnealor.

Eu vă propun să revenim la amendamentele admise și să le respingem.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Atunci le luăm pe rând.

Propun respingerea amendamentului admis de la capitolul Serviciul de Protecție și Pază.

Cu 127 de voturi pentru, 80 de voturi împotrivă și o abținere, amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră bugetul Serviciului de Protecție și Pază, așa cum a fost propus de Guvern.

Vă rog să votați.

Cu 237 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și o abținere, bugetul Serviciului de Protecție și Pază a fost adoptat.

La Serviciul de Telecomunicații Speciale, același argument.

Domnul deputat Gubandru solicită respingerea amendamentului admis.

Supun votului dumneavoastră respingerea amendamentului admis.

Cu 216 voturi pentru, 9 voturi împotrivă și 10 abțineri, amendamentul admis a fost respins.

Amendamentul respins 709 se susține? Amendamentul 709 este un amendament admis, înțeleg, și a fost trecut, din greșeală, în lista cu amendamente respinse.

Domnul Aurel Gubandru:

Dacă-mi permiteți, domnule președinte, am revenit și la amendamentul numărul 50 - Ministerul Public - cu aceeași problemă. (Discuții la prezidiu)

Domnul Bogdan Olteanu:

Înțeleg că este amendament admis.

Domnul Aurel Gubandru:

Vă propun să respingem amendamentul admis 50. (Discuții în contradictoriu între domnul președinte Bogdan Olteanu și domnul deputat Aurel Gubandru)

Am respins SIE, STS, SPP și vă propun să reveniți și la punctul 50 - Ministerul Public - cu aceeași problemă, să respingem...

Domnul Bogdan Olteanu:

S-a votat și înțeleg că amendamentul 709 de la amendamente respinse este admis.

Supun votului dumneavoastră bugetul Serviciului de Telecomunicații Speciale, cu amendamentul admis care figurează la 709, în Anexa nr.2.

Cu 169 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 66 de abțineri, bugetul Serviciului de Telecomunicații Speciale a fost adoptat.

Academia Română.

Există observații la amendamentul admis? Nu sunt.

Amendamentul respins 710 se susține? Nu se susține.

Supun votului dumneavoastră bugetul Academiei Române, cu amendamentul admis.

Cu 165 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 59 de abțineri, bugetul Academiei Române a fost adoptat.

Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Dacă nu sunt observații, supun votului dumneavoastră bugetul.

Cu 158 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 69 de abțineri, bugetul Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor a fost adoptat.

Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Sunt obiecții, observații sau comentarii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră bugetul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.

Cu 164 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 68 de abțineri, bugetul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 a fost adoptat.

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Sunt obiecții sau observații? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră bugetul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Cu 165 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 69 de abțineri, bugetul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a fost adoptat.

Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Supun votului dumneavoastră proiectul de buget al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat.

Cu 169 de voturi pentru, un vot împotrivă și 79 de abțineri, bugetul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat a fost adoptat.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Amendamentul 711 se susține? Nu se susține.

Amendamentul 712 se susține? Domnule senator Gheorghe Funar, aveți cuvântul.

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați, La numărul curent 712, propun reducerea cu 50% a bugetului Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Această propunere se bazează pe faptul că acest consiliu, cu toate că este național, permite ca în țară să aibă loc numeroase discriminări, nu se sesizează.

Am dat astăzi și ieri câteva exemple în acest sens.

Există pensionari cu pensie de 300 de mii de lei vechi și alții cu 200 de milioane de lei vechi.

Consiliul nu se sesizează.

Există șapte categorii de pensionari care beneficiază de pensii de serviciu și alte 15 - 20 de categorii de pensionari care nu beneficiază de aceste pensii.

Consiliul nu se ocupă de aceste chestiuni.

Ca să-l plătim din bani publici să se ocupe din când în când de expresiile folosite de către domnul președinte Traian Băsescu la adresa unei ziariste, la adresa unuia sau a doi armeni deștepți, nu are rost să alocăm atâția bani.

De aceea, propun reducerea cu 50% a bugetului prevăzut de către inițiator.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la 712.

Cu 33 de voturi pentru, 127 de voturi împotrivă și 69 de abțineri, amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră bugetul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Cu 134 de voturi pentru, 33 de voturi împotrivă și 69 de abțineri, bugetul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost adoptat.

Agenția Națională de Presă ROMPRES.

Nu existăamendamente admise sau respinse.

Sunt obiecții, observații, comentarii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră bugetul Agenției Naționale de Presă ROMPRES.

Cu 156 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 69 de abțineri, bugetul Agenției Naționale de Presă "Rompres" a fost adoptat. (Discuții la prezidiu)

Institutul Cultural Român.

Se susține amendamentul respins? Domnul senator Funar, aveți cuvântul.

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Vă propun reducerea cu 75% a bugetului Institutului Cultural Român pentru anul viitor.

Așa cum cunoașteți, prin directorul său, necunoscutul Patapievici, și prin alții de acolo, s-au risipit sume uriașe din banii publici în activități dintre cele mai stupide ale acestui institut.

Nemaiștiind pe ce să cheltuiască banii, în urmă cu o săptămână, s-au dus la Budapesta și au dat acolo premii de zeci de mii de euro unor ONG-uri și altor oameni de cultură din Ungaria.

Sunt alte opere, care nu merită să fie citate aici, care au fost editate de către Institutul Cultural Român.

Ei, neîncheind contracte de servicii publice, au risipit, în acești ani, banii publici după bunul plac.

Cred că a venit momentul să-i înțărcăm și, dacă dumneavoastră votați acest amendament, de la anul se va intra în normalitate și în activitatea acestui institut.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 713.

Cu 91 de voturi pentru, 103 voturi împotrivă și 3 abțineri, amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră bugetul Institutului Cultural Român.

Cu 111 voturi pentru, 93 de voturi împotrivă și 6 abțineri, bugetul Institutului Cultural Român a fost adoptat.

Societatea Română de Radiodifuziune.

Vă atrag atenția că există un amendament admis.

Există observații la el? Nu sunt.

Amendamente respinse: 714, 715, 716, 717, 718.

Se susțin? Amendamentul 718? Vă rog, domnule deputat.

Domnul Liviu Alexandru Miroșeanu:

Domnule președinte, susținem supunerea la vot a amendamentelor respinse 718, 719, prin care propunem transferarea către studiourile regionale a 25% din încasările din taxa Radio-TV.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Înțeleg că amendamentul 719 l-ați susținut, dar o să-l discutăm la viitorul buget al Societății de Televiziune, pentru că ține de Televiziune.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 718.

Cu 80 de voturi pentru, 132 de voturi împotrivă și 21 de abțineri, amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră bugetul Societății Române de Radiodifuziune, cu amendamentul admis.

Cu 137 de voturi pentru, 79 de voturi împotrivă și 12 abțineri, bugetul Societății Române de Radiodifuziune a fost adoptat.

Societatea Română de Televiziune.

Există obiecții sau observații la amendamentul admis? Nu sunt.

Amendamentul respins 719 se susține? Nu se susține.

Amendamentul respins 720 se susține? Domnule deputat Micula, aveți cuvântul.

Domnul Cătălin Micula:

Domnule președinte,

Stimați colegi, am să fiu foarte scurt.

Studiourile teritoriale ale Televiziunii Române Cluj și Iași nu mai pot funcționa, pentru că spațiile, clădirile în care funcționează acum nu mai aparțin instituției.

Drept urmare, Societatea Română de Televiziune trebuie să demareze, de urgență - și trebuia să demareze inclusiv de anul trecut - investiții pentru realizarea de noi studiouri, astfel încât solicităm de la bugetul de stat o sumă de 53.400.000 de lei pentru investiții la studiourile Cluj și Iași și dotarea acestor studiouri.

De asemenea, solicităm o suplimentare pentru postul TVR Internațional: achiziția de licențe de film în sumă de 252.470 de lei, echipamente pentru corespondență în sumă de 4.800.000 de lei, închiriere canal satelit în valoare de 300.000 de lei, funcționarea Direcției TVRI în valoare de 158.000 de lei și deplasări în străinătate TVRI în valoare de 210.000 de lei.

Total sumă: 59.121.072 RON.

Solicităm ca sursele de finanțare să fie alocate prin redistribuirea fondurilor care s-au dat Societății Române de Televiziune pentru plata sistemului de comunicații, respectiv, pentru plata prestațiilor de servicii pe care le face Societatea Română de Radiocomunicații, sume care erau propuse a fi 143.731.000 RON.

De aici, solicităm 43.731.000 RON, o sumă de 7.800.000 RON de la deja alocata sumă de 50.000.000 RON pentru digitalizare, în total, 51.531.000 RON prin această redistribuire.

Pentru a completa suma, 7.590.000 RON de la bugetul Ministerului Afacerilor Externe și de la bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor - Acțiuni generale.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Domnule deputat Marton, aveți cuvântul.

Domnul Márton Arpád-Francisc:

La același amendament venit de la Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă au existat propuneri și pentru studioul teritorial Târgu Mureș, care este deja proiectat.

Ar fi nevoie măcar de 14 milioane de lei pentru executarea construcției.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc foarte mult.

Sunt obiecții sau observații la acest amendament? Da, domnule ministru Vosganian.

Domnul Varujan Vosganian - ministrul economiei și finanțelor:

Domnule președinte, Eu nu vreau să deschidem o discuție acum despre Televiziune și despre ce se întâmplă acolo.

Vreau să vă spun că sunt de acord cu redistribuirile din interior, dar nu sunt de acord să se ia bani de la Ministerul Afacerilor Externe și de la Ministerul Economiei și Finanțelor.

Noi am dat, de la Ministerul Economiei și Finanțelor, 50 de milioane de lei, am redus acțiunile generale, dar atât.

Deci nu suntem de acord cu redistribuirea sumei de 7,5 milioane de lei, sumă luată de la Ministerul Afacerilor Externe și de la Ministerul Economiei și Finanțelor.

Și așa, vă previn că în a doua jumătate a anului 2008 va trebui să mai dăm bani pentru releu.

Până la urmă tot va trebui să mai dăm bani.

Nu suntem de acord cu redistribuirea de 7,5 milioane de lei.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 720, așa cum a fost formulat.

Cu 156 de voturi pentru, 62 de voturi împotrivă și 3 abțineri, amendamentul 720 a fost adoptat.

O să rog Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital să ne explice exact care este suma de la numărul curent 57, de la amendamente admise.

Domnule președinte Gubandru, o să vă rog, înainte de a vota bugetul, să ne prezentați exact suma de la Societatea Română de Televiziune, pentru că am înțeles că sunt niște zerouri neclare acolo.

Vă rog, aveți cuvântul.

Domnul Aurel Gubandru:

Domnule președinte, Nu știu care este dilema.

Suma este de 50.000 mii lei, adică 50 de milioane.

Domnul Bogdan Olteanu:

Am înțeles.

Vă mulțumesc foarte mult.

Supun votului dumneavoastră bugetul Societății Române de Televiziune, cu amendamentele admise.

Cu 156 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 72 de abțineri, bugetul Societății Române de Televiziune a fost adoptat.

Consiliul Superior al Magistraturii.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Sunt obiecții, observații, comentarii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră bugetul Consiliului Superior al Magistraturii.

Cu 169 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 77 de abțineri, bugetul Consiliului Superior al Magistraturii a fost adoptat.

Stimați colegi, în urma consultării liderilor de grupuri parlamentare, se propune ca votul final să se dea mâine, la ora 11,00, după adoptarea Declarației despre Kosovo.

Vă rog să comunicați colegilor dumneavoastră această informație.

Autoritatea Electorală Permanentă.

Există un amendament respins.

Se susține? Domnule senator Funar, aveți cuvântul.

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați, V-am propus un amendament la Anexa nr.3/48, la Autoritatea Electorală Permanentă, și anume, majorarea cu 50% a bugetului Autorității Electorale Permanente în anul 2008.

Pe ce se bazează acest amendament și de ce consider că este necesar să alocăm bani suplimentari, față de proiectul inițial, Autorității Electorale Permanente? În baza Legii nr.373/2004, Autoritatea Electorală Permanentă este obligată să achiziționeze sistemul informatic integrat, care să fie folosit la alegeri: și la alegerile locale de anul viitor, și la alegerile parlamentare, și la alegerile prezidențiale, și la alegerile europarlamentare din anul 2009.

Subliniez că, până acum, Autoritatea Electorală Permanentă nu a beneficiat de bani alocați prin buget și nu a putut să respecte prevederile legale.

Anul 2008, așa cum știți, este an electoral.

Alocând acești bani, Autoritatea Electorală Permanentă poate să organizeze licitații și să asigure acest sistem informatic integrat.

De aceea, v-am propus suplimentarea bugetului Autorității Electorale Permanente pentru anul viitor.

Altfel, vom ajunge să contestăm alegerile de toate felurile de anul viitor.

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la 721.

Vă rog să votați.

Cu 33 de voturi pentru, 134 de voturi împotrivă și 79 de abțineri, amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră bugetul Autorității Electorale Permanente.

Cu 137 de voturi pentru, 33 de voturi împotrivă și 69 de abțineri, bugetul Autorității Electorale Permanente a fost adoptat.

Agenția Națională pentru Resurse Minerale.

Există un amendament respins.

Se susține? Domnul senator Funar, aveți cuvântul.

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte, Onorat Parlament,

Am propus un amendament la Agenția Națională pentru Resurse Minerale, și anume, diminuarea cu 75% a bugetului pentru anul viitor.

De ce? Pentru că dumneavoastră, la fel ca și subsemnatul, nu cunoaștem ce s-a întâmplat în ultimii 18 ani cu înstrăinarea, închirierea sau concesionarea resurselor naturale ale României, cu încălcarea Constituției.

Sunt încheiate peste o mie de contracte de concesionare, închiriere și înstrăinare despre care Parlamentul nu știe.

În plus, Parlamentul, în fiecare an, a alocat sume foarte mari acestei agenții, care are în jur de 70 de angajați, din care 12 sunt directori.

Sunt directori generali și adjuncți care nu au în subordine pe nimeni, dar care câștigă foarte bine prin votul dumneavoastră.

În plus, au încălcat și riscă și la anul să încalce Constituția României, înstrăinând resursele minerale ale țării.

Vă dau un singur exemplu:

Roșia Montană, unde am aflat că în contractul de concesionare s-a prevăzut, pentru cel mai mare zăcământ de aur și argint din Europa, o cantitate de numai 10 tone de aur, în loc de cel puțin 800 de tone, cât au estimat specialiștii la Roșia Montană.

Cele 2000 de tone de argint au fost uitate.

Are rost să-i plătim pe asemenea oameni în continuare? Dumneavoastră decideți.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc foarte mult.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 722. 34 de voturi pentru, 127 de voturi împotrivă și 72 de abțineri.

Supun votului dumneavoastră bugetul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale.

Cu 137 de voturi pentru, 34 de voturi împotrivă și 72 de abțineri, bugetul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale a fost adoptat. (Discuții la prezidiu)

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Sunt obiecții, observații? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră bugetul Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Cu 156 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 69 de abțineri, bugetul Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a fost adoptat.

Consiliul Economic și Social.

Se susține amendamentul respins? Vă rog, domnule deputat.

Domnul Liviu Alexandru Miroșeanu:

Domnule președinte, Stimați colegi, cerem suplimentarea bugetului cu suma de 1.049 mii lei, în vederea creșterii rolului Consiliului Economic și Social, precum și obligația elaborării unor studii privind implicațiile dezvoltării macro-economice și afilierea la CES-ul european.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Domnule deputat Mocănescu, doriți să interveniți și dumneavoastră ca autor, ca inițiator?

Domnul Coloros Dan Constantin Mocănescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Fără această suplimentare menționată de colegul meu, cu toate eforturile Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială de a resuscita activitatea Consiliului Economic și Social, acesta va sucomba.

De altfel, este o instituție reprezentativă la nivel european și, firește, dintr-o eroare, având în vedere că amendamentele au fost formulate în plină activitate a comisiilor reunite pentru avizarea bugetelor, fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului, altul nu am putut identifica, pornește de la premisa că Guvernul este membru în această instituție tripartită.

Vă mulțumesc foarte mult.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Gheorghe Barbu, aveți cuvântul.

Rog colegii liberali să ia loc în bănci.

O să credem că cine știe la ce se uită!

Domnul Gheorghe Barbu:

Domnilor președinți,

Vreau să susțin acest amendament aducând în fața dumneavoastră opinia, în unanimitate, a Comisiilor pentru muncă, familie și protecție socială.

CES-ul, după cum știți, de o bună bucată de vreme funcționează greu, doar la nivel de birou executiv, duce o mare lipsă de experți și de resurse financiare pentru a-și îndeplini rolul.

Cred că este instituția fundamentală pentru dialogul social tripartit din România și merită acest efort.

Sper să fiți de acord cu acest amendament.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 723.

Cu 82 de voturi pentru, 79 de voturi împotrivă și 16 abțineri, amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră bugetul Consiliului Economic și Social.

Cu 156 de voturi pentru, 69 de voturi împotrivă și 6 abțineri, bugetul Consiliului Economic și Social a fost adoptat.

Îl consult pe domnul deputat Săpunaru dacă luăm o pauză de consultări sau îi lasă pe colegi să plece de lângă dânsul acum!

Domnule deputat Săpunaru, vă invit să părăsiți sala, dacă nu-i lăsați pe colegi în pace! Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Amendamente respinse: 724, 725.

Se susțin? Nu se susțin.

Supun votului dumneavoastră bugetul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.

Cu 156 de voturi pentru, 69 de voturi împotrivă și 13 abțineri, bugetul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului a fost adoptat.

Academia Oamenilor de Știință din România.

Se susține amendamentul admis? Nu se susține.

Supun votului dumneavoastră bugetul Academiei Oamenilor de Știință din România.

Cu 169 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 68 de abțineri, bugetul Academiei Oamenilor de Știință din România a fost adoptat.

Agenția Națională de Integritate.

Sunt obiecții, observații? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră bugetul Agenției Naționale de Integritate.

Cu 167 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă și 7 abțineri, bugetul Agenției Naționale de Integritate a fost adoptat.

Ministerul Economiei și Finanțelor - Acțiuni generale.

Sunt obiecții, observații? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră Capitolul "Acțiuni generale" - Ministerul Economiei și Finanțelor.

Cu 164 de voturi pentru, 79 de voturi împotrivă și 6 abțineri, bugetul a fost adoptat.

Mulțumesc.

În aceste condiții, finalizând Anexa nr.3, trecem la Anexa nr.4.

Sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor, pe anul 2008. 726 se susține? Nu se susține. 727 se susține? Nu se susține. 728 se susține?

 

Doamna Grațiela Iordache (din sală):

Se supune la vot.

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul 728.

Cu 78 de voturi pentru, 157 de voturi împotrivă și 16 abțineri, amendamentul a fost respins. 729 se susține? Nu se susține. 730 se susține? Nu se susține. 731 se susține? Nu se susține. 732 se susține? Nu se susține. 733 se susține? Nu se susține. 734 se susține? Nu se susține. 735 se susține? Nu se susține. 736 se susține?

 

Doamna Grațiela Iordache (din sală):

Se supune la vot.

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 736.

Cu 69 de voturi pentru, 156 voturi împotrivă și 16 abțineri, amendamentul a fost respins. 737 se susține? Nu se susține. 738 se susține? Nu se susține. 739 se susține? Nu se susține. 740 se susține?

 

Doamna Grațiela Iordache (din sală):

Se supune la vot.

Domnul Bogdan Olteanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 740.

Cu 78 de voturi pentru, 157 de voturi împotrivă și 9 abțineri, amendamentul a fost respins. 741 se susține? Nu se susține. 742 se susține? Nu se susține. 743 se susține? Nu se susține. 744 se susține? Nu se susține. 745 se susține? Nu se susține. 746 se susține? Nu se susține. 747 se susține? Nu se susține. 748 se susține? Nu se susține. 749 se susține? Nu se susține. 750 se susține? Nu se susține. 751 se susține? Nu se susține. 752 se susține? Nu se susține. 753 se susține? Nu se susține. 754 se susține? Nu se susține. 755 se susține? Nu se susține. 756 se susține? Nu se susține. 757 se susține? Nu se susține. 758 se susține? Nu se susține. 759 se susține? Nu se susține. 760 se susține? Nu se susține. 761 se susține? Nu se susține. 762 se susține? Nu se susține.

763 se susține? Nu se susține. 764 se susține? Nu se susține.

Supun votului dumneavoastră Anexele nr.3 și nr.4, fiecare integral.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr.3.

Cu 168 de voturi pentru, 69 de voturi împotrivă și 16 abțineri, Anexa nr.3 a fost adoptată.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr.4, cu amendamentele admise.

Cu 168 de voturi pentru, 70 de voturi împotrivă și 16 abțineri, Anexa nr.4 a fost adoptată.

Am finalizat și Anexa nr.4.

Trecem la Anexa nr.5.

Există un amendament admis.

Sunt observații la el? Nu sunt.

Lucrăm pe anexă, cu amendamentul admis. 765 se susține? Nu se susține. 766 se susține? Da, domnule deputat aveți cuvântul.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte, Onorat prezidiu, Stimate doamne, Stimați domni senatori și deputați, Domnilor miniștri, domnule Eugen Nicolăescu,

Aș începe prin a vă mulțumi pentru voturile dumneavoastră la amendamentele 537, 538 și 539, când prin amabilitatea pe care ați avut-o în înțelegerea problemelor de bază ale educației românești, care privesc intrinsec școala românească prin prisma calității pe care dorim cu toții să o atingem, ați votat, practic, aproape toate grupurile parlamentare.

Amendamentul 539 consfințea totalul de 752 de milioane de lei pentru Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, prin redistribuire în cadrul acestuia de la activele nefinanciare.

Amendamentul care este acum, pe cale de consecință privește creșterea salariilor profesorilor, instructorilor și educatorilor gradul II, profesorilor debutanți și, respectiv, celor definitivi.

Suma totală de 752 de milioane de lei a fost votată la amendamentul 539.

Rezultă clar că nu ne putem dezice de votul nostru pentru binele școlii și de cadoul pe care Parlamentul, "pe post de moș Crăciun", l-a făcut școlii românești.

De aceea, vă rugăm să votați amendamentul 766 pentru a încheia cele patru amendamente impuse de Grupul parlamentar al PSD, și votate de dumneavoastră, toți.

Vă mulțumim.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc domnule deputat.

Este evident că, dacă nu se votează amendamentul de la poziția 766, voturile de mai înainte nu-și mai produc efectele.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la poziția 766. (Discuții în sală).

Dacă doriți pot amâna.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 186 voturi pentru.

Împotrivă? 57 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul 766 a fost adoptat cu 186 de voturi pentru, 57 de voturi împotrivă și nicio abținere.

Amendamentul 767.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 768.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 769.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 770.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 771.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 772.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 773.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 774.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 775.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 776.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 777.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 778 "

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 779.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 780.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 781.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 782.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 783.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 784.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 785.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 786.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 787.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 788.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 789.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 790.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 791.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 792.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 793.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 794.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul795.

Se susține? Vă rog.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la poziția 795.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 78 de voturi pentru.

Împotrivă? 136 voturi împotrivă, Abțineri? 29.

Amendamentul de la poziția 795 s-a respins.

Amendamentul 796.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 797.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 798.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 799.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 800.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 801.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 802.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 803.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 804.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 805.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 806.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 807.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 808.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 809.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 810.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 811.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 812.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 813.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 814.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 815.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 816.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 817.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 818.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 819.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 820.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 821.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 822.

Se susține? La vot.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziția 822.

Cine este pentru? 80 de voturi pentru.

Împotrivă? 132 de voturi împotrivă.

Abțineri? 29.

Amendamentul de la poziția 822 s-a respins.

Amendamentul 823.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 824.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 825.

Se susține? Doamna deputat Anca Petrescu, vă rog să susțineți amendamentul de la poziția 825.

Doamna Anca Petrescu:

Mulțumesc domnule președinte.

Voiam să-l rog pe domnul ministru dacă poate să acorde o suplimentare pentru Palatul Cultural Theodor Costescu din Drobeta Turnu -Severin pentru că este o clădire cu mare valoare arhitecturală.

Este o clădire cu valoare de patrimoniu și figurează pe lista monumentelor istorice la poziția 212.

Această clădire, care are aceeași valoare arhitecturală ca și cea a Ateneului din București, este într-o stare gravă de degradare, și v-aș ruga, dacă se poate, domnule ministru, să acordați o sumă care, cel puțin anul acesta, ar putea permite refacerea acoperișului și fundației.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc doamna deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la 825.

Vă rog să votați.

Cine este pentru?31 de voturi pentru.

Împotrivă? 134 de voturi.

Abțineri? 79.

Amendamentul 825 s-a respins cu 31 de voturi pentru, 134 de voturi împotrivă și 79 de abțineri.

Amendamentul 826.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 827.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 828.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 829.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 830.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 831.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 832.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 833.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 834.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 835.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 836.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 837.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 838.

Se susține? La vot.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 838 respins.

Cine este pentru? 79 de voturi pentru.

Împotrivă? 134 de voturi.

Abțineri? 31.

Amendamentul 838 a fost respins cu 79 de voturi pentru, 134 de voturi împotrivă și 31 de abțineri.

Amendamentul 839.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 840.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 841.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 842.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 843.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 844.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 845.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 846.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 847.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 848.

Se susține? Nu se susține.

Am terminat lista cu amendamente respinse din "Anexa 5".

Supun votului dumneavoastră "Anexa 5" cu amendamentul admis.

Cine este pentru? 163 de voturi pentru.

Împotrivă? 72 de voturi împotrivă.

Abțineri? 6.

Anexa 5 a fost adoptată cu 163 de voturi pentru, 72 de voturi împotrivă și 6 abțineri.

Vă mulțumesc.

Vă rog domnule senator Funar aveți cuvântul.

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte, Onorat Parlament, pentru corectitudinea înregistrărilor îi rog pe colegii președinți ale celor două comisii să comunice și să se facă corecturile în ceea ce privește inițiatorii amendamentelor la această "Anexă 5".

Eu m-am numărat printre inițiatori la cel puțin 20 dintre amendamente și apar la unul singur.

Nu mă simt bine să fiu neglijat.

Deci, rog să se confirme corect ceea ce s-a întâmplat.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Comisia? Mulțumesc.

Anexa 6.

Avem un amendament admis.

Vă consult dacă sunt observații.

Nu sunt.

Trecem la amendamentele respinse.

Amendamentul 849.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 850.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 851.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 852.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 853.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 854.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 855.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 856.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 857.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 858.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 859.

Se susține? Da.

La vot.

Vă rog să votați amendamentul 859.

Cine este pentru? 72 de voturi pentru.

Împotrivă? 134 de voturi împotrivă.

Abțineri? 21.

Amendamentul 859 a fost respins cu 72 de voturi pentru, 134 voturi împotrivă și 21 de abțineri.

Amendamentul 860.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 861.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 862.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 863.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 864.

Se susține? Da? Supun votului dumneavoastră amendamentul 864.

Cine este pentru? 79de voturi pentru.

Împotrivă? 134 de voturi împotrivă.

Abțineri? 21.

Amendamentul 864 a fost respins cu 79 de voturi pentru, 134 de voturi împotrivă și 21 de abțineri.

Amendamentul 865.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 866.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 867.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 868.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 869.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 870.

Se susține? Da.

Supun la vot amendamentul 870.

Cine este pentru? 74 de voturi pentru.

Împotrivă? 135 de voturi împotrivă.

Abțineri? 29.

Amendamentul 870 a fost respins cu 74 de voturi pentru, 135 de voturi împotrivă și 29 de abțineri.

Mulțumesc.

Amendamentul 871.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 872.

Se susține? Da.

Se supune la vot.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 872.

Cine este pentru? 74 de voturi pentru.

Împotrivă? 136 de voturi împotrivă.

Abțineri? 21.

Amendamentul 872 a rost respins cu 74 de voturi pentru, 136 de voturi împotrivă și 21 de abțineri.

Amendamentul 873.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 874.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 875.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 876.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 877.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 878.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 879.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 880.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 881.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 882.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 883.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 884 Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 885.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 886.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 887.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 888.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 889.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 890.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 891.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 892.

Se susține? Domnule senator Ion Florescu, ce amendamente susțineți?

Domnul Ion Florescu:

Susțin amendamentul 895.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să mai așteptați puțin.

Supun la vot amendamentul 892.

Cine este pentru? 17 voturi pentru.

Împotrivă? 136 de voturi.

Abțineri? 82.

Amendamentul a fost respins cu 17 voturi pentru, 136 de voturi împotrivă și 82 abțineri.

Amendamentul 893.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 894.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 895.

Se susține? Vă rog aveți cuvântul domnule senator.

Domnul Ion Florescu:

Mulțumesc domnule președinte.

Domnule președinte, Doamnelor și domnilor miniștri, Dragi colegi, propun suplimentarea sumei alocate județului Gorj cu 11 000 de mii lei, având în vedere faptul că județul Gorj are în administrare drumuri în lungime de 867 Km, care se află într-o stare fizică necorespunzătoare.

Se știe bine că Gorjul este un județ cu pondere energetică, cărbune ș.a.m.d. este traversat de trafic greu și din județele învecinate, nu numai în județul Gorj, trafic greu și intens, cu drumuri într-o stare foarte avansată de uzură.

Pentru îmbunătățirea infrastructurii la nivelul județului, în anul 2007 s-a contractat prin Banc Post un credit de 70 000 lei pentru realizarea de investiții de reabilitare a Drumului Județean 661, Țânțăreni- Cărbunești-Săcelu-Crasna.

Neacceptarea suplimentării sumei alocate compromite nu numai partea de drum deja începută ci și realizarea reabilitării celorlalte drumuri din județul Gorj.

Acesta este motivul pentru care vă rog, domnule ministru și domnilor colegi, să fiți de acord cu suplimentarea acestor fonduri.

Mulțumesc frumos.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 895.

Cine este pentru? 66 de voturi pentru.

Împotrivă? 79 de voturi împotrivă.

Abțineri? 54.

Amendamentul 895 a fost respins cu 66 de voturi pentru, 79 de voturi împotrivă și 54 abțineri.

Amendamentul 896.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 897.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 898.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 899.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 900.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 901.

Se susține? La vot.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 901. cine este pentru? 83 de voturi pentru.

Împotrivă? 136 de voturi împotrivă.

Abțineri? 21.

Amendamentul 901 a fost respins cu 83 de voturi pentru, 136 de voturi împotrivă și 21 abțineri.

Amendamentul.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 902.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 903.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 904.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 905.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 906.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 907.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 908.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 909.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 910.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 911.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 912.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 913.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 914.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 915.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 916.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 917.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 918.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 919.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 920.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 921.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 922.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 923.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 924.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 925.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 926.

Se susține? Da.

Se supune la vot.

Vă rog să votați amendamentul 926.

Cine este pentru? 79 de voturi pentru.

Împotrivă? 134 de voturi împotrivă.

Abțineri? 21.

Amendamentul a fost respins cu 79 de voturi pentru, 134 de voturi împotrivă și 21 abțineri.

Amendamentul 927.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 928.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 929.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 930.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 931.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 932.

Se susține? Vă rog domnule deputat.

Domnul Dumitru Bentu:

Domnule președinte,

Stimați colegi, nu doresc să credeți că am transformat într-o marotă Anexa nr.6, care se referă la sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri județene și comunale.

Calitatea acestor categorii de drumuri din județul Vaslui tinde să devină legendară și numai eforturi financiare consistente bazate pe înțelegerea corectă a realității pot constitui premise ale ameliorării situației existente.

În acest context, vă rugăm să susțineți solicitarea pentru suplimentarea sumei alocate prin Proiectul de buget de la 13 293 000 lei la 39 193 000 lei pentru județul Vaslui.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 932.

Cine este pentru? 77 de voturi pentru.

Împotrivă? 81 de voturi împotrivă.

Abțineri? 62.

Amendamentul a fost respins cu 77 de voturi pentru, 81 de voturi împotrivă și 62 abțineri.

Amendamentul 933.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 934.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 935.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 936.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 937.

Se susține? Se supune la vot.

Vă rog să votați amendamentul respins 937.

Cine este pentru? 134 de voturi pentru.

Împotrivă? 67 de voturi împotrivă? Abțineri? 21.

Amendamentul 937 a fost adoptat cu 134 de voturi pentru, 67 de voturi împotrivă și 21 abțineri.

Amendamentul 938.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 939.

Se susține? Nu se susține.

Am terminat amendamentele respinse.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr.6 cu amendamentele admise.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 134 de voturi pentru.

Împotrivă? 78 de voturi împotrivă.

Abțineri? 21.

Anexa nr.6 cu amendamente admise a fost adoptată cu 134 de voturi pentru, 78 de voturi împotrivă și 21 abțineri.

Anexa nr.7, "Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale." Există un număr semnificativ de amendamente admise de la 65 la 95 pe Anexa nr.1.

Vă consult dacă sunt observații la amendamentele admise.

Nu sunt observații la amendamentele admise.

Trecem la amendamentele respinse.

Amendamentul 940.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 941.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 942.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 943.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 944.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 945.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 946.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 946.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 947.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 948.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 949.

Se susține? Vă rog.

Se supune la vot amendamentul 949.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 83 de voturi pentru.

Împotrivă? 136 de voturi împotrivă? Abțineri? 21.

Amendamentul a fost respins cu 83 de voturi pentru, 136 de voturi împotrivă și 21 abțineri.

Amendamentul 950.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 951.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 952.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 953.

Se susține? Domnule deputat Pușcaș, aveți cuvântul. (Discuții în sală.)

Domnul Vasile Pușcaș:

Mulțumesc domnule președinte.

Stimați colegi, ceea ce propun este o suplimentare a finanțării Muzeului de Istorie a Transilvaniei, din Cluj, cu 2 800 de mii lei, datorită faptului că orașul Cluj are niște colecții absolut extraordinere și niște condiții, nu numai de prezentare, ci și de păstrare, foarte, nepotrivite.

De aceea, domnule ministru, propun o reevaluare a priorităților în Ministerul Culturii și Cultelor, dacă este posibil, ca să insistăm pe acest domeniu, fiindcă este extrem de important, nu doar simbolic.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Domnule senator Funar vă rog, aveți cuvântul.

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați.

Am rugămintea să susțineți acest amendament care a fost prezentat cu unele argumente suplimentare de către domnul deputat Pușcaș.

Aș vrea să vă informez că în vremea în care am fost primar al municipiului Cluj- Napoca am încercat, dar numai parțial am reușit, să asigur,

împreună cu consilierii locali, o extindere a Muzeului Național de Istorie al Transilvaniei.

Soluția pe care o propune domnul deputat este una viabilă, să fie cumpărat un imobil din zona ultracentrală a municipiului, cu destinația de muzeu.

Am discutat și cu domnul Pisu, directorul muzeului.

Patronul acelui imobil dorește să-l vândă pentru Muzeul Național de Istorie la un preț reciproc avantajos și merită să facem un asemenea efort pentru Transilvania.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 953, respins.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 93 de voturi pentru.

Împotrivă? 46 de voturi împotrivă.

Abțineri? 69.

Amendamentul a fost respins cu 93 de voturi pentru, 46 de voturi împotrivă și 69 abțineri.

Amendamentul 954.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 955.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 956.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 957.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 958.

Se susține? Da.

Se supune la vot.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Gheorghe Barbu:

Domnilor președinți, amendamentul propune suplimentarea bugetului Consiliului Județean Hunedoara din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale cu 12 563 000 lei.

Vreau să vă reamintesc că cele două Camere au admis o seri de amendamente la foarte multe județe.

Din păcate,

județul Hunedoara deși un județ calamitat social, beneficiind și de Ordonanța de urgență nr. 27/1997 în care locuitorii munților Apuseni nu plătesc o serie de taxe și impozite, beneficiază de venituri foarte mici.

Sunt situații foarte dificile în care unele primării nu au nici măcar bani pentru funcționare.

Drept urmare, vă supun atenției acest amendament, cu rugămintea de a fi adoptat.

Fac precizarea că nu are niciun fel de conotație politică, Consiliul Județean Hunedoara neavând o conducere a Partidului Democrat Liberal.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 958.

Cine este pentru? 82 de voturi pentru.

Împotrivă? 134 de voturi împotrivă.

Abțineri? 21.

Amendamentul 958 a rost respins cu 82 de voturi pentru, 134 de voturi împotrivă și 21 abțineri.

Amendamentul 959.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 960.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 961.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 962.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 963.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 964.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 965.

Se susține? Vă rog doamna deputat Turcan.

Doamna Raluca Turcan:

Domnule președinte,

Stimați reprezentanți ai Guvernului, Stimați colegi, vă anunț că acest amendament este pentru o localitate condusă de un membru al Partidului Național Liberal, poate așa vă îmbunez, și, ca urmare, vă rog să acceptați să suplimentăm sumele alocate județului Sibiu, cu 1 900 000 lei.

Această suplimentare este pentru efectuarea lucrărilor de infrastructură în orașul Copșa Mică.

Nu cred că trebuie să vă dau mai multe detalii.

Știți cu toții cu ce probleme se confruntă orașul municipiu Copșa Mică, așadar, vă rog să acceptați acest amendament pentru că este nevoie de drumuri, de lucrări cadastrale, de piață, de teren sportiv.

Are nevoie de o sumă de bani pentru finalizarea unei biserici, așadar pentru redresarea economică a orașului Copșa Mică, pentru a primi investitori străini și pentru a scăpa de poluarea provocată de SOMETRA.

Vă rog să acceptați acest amendament.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc foarte mult.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 965, respins.

Cine este pentru? 89 de voturi pentru.

Împotrivă? 132 de voturi împotrivă.

Abțineri? 21.

Amendamentul 965 a fost respins cu 89 de voturi pentru, 132 de voturi împotrivă și 21 abțineri.

Amendamentul 966.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 967.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 968.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 969.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 970.

Se susține? Nu se susține.

Am finalizat dezbaterile pe amendamentele din Anexa nr.7.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr.7 cu amendamentele admise.

Cine este pentru? 156 de voturi pentru.

Împotrivă? 82 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt abțineri.

Anexa nr.7 a fost adoptată cu 156 de voturi pentru, 82 de voturi împotrivă, nicio abținere.

Trecem la Anexa nr.8.

Numărul maxim de posturi finanțat pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult în anul 2008.

Există o serie de amendamente admise de la 96 - 111.

Vă consult dacă aveți observații la amendamentele admise.

Nu sunt.

Trecem la amendamentele respinse.

Amendamentul 971.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 972.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 973.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 974.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 975.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 976.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 977.

Se susține? Se supune la vot.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Iuliu Nosa:

Vă mulțumesc domnule președinte, Domnilor miniștri,

Stimați colegi, la Anexa nr.8, respectiv, suplimentare numărului de posturi pentru personalul neclerical, vă solicit, împreună cu un grup de parlamentari sălăjeni, să fiți de acord cu suplimentare a 19 posturi pentru județul Sălaj, și, sper domnule ministru, că veți fi și dumneavoastră de acord, în condițiile în care, la data la care, s-a lucrat la Legea bugetului pentru anul 2008, nu se știa că în Sălaj urmează să funcționeze o Episcopie a Sălajului, Zalăului și Silvaniei.

Prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, această instituție urmează să funcționeze începând cu anul 2008.

Rugămintea noastră este să fiți și dumneavoastră de acord, iar dumneavoastră, stimați colegi, să votați această propunere de suplimentare cu 19 posturi a acestei activități, posturi absolut necesare în condițiile în care Episcopia Sălajului, Zalăului și Silvaniei urmează să intre în funcțiune începând cu 2008.

Ar fi un ajutor simbolic dat de către Parlamentul României prin Legea bugetului pe 2008, pentru această instituție.

Vă mulțumesc foarte mult.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Ca sălăjan, eu vă fac o propunere cu care sper să fiți de acord.

Să aprobăm această redimensionare cu menținere în bugetul pentru culte din anul 2008 și să se organizeze dânșii, acolo, din bugetul cultelor, dacă sunteți de acord.

Neavând surse, nu putem lua de la fondul de rezervă, vom avea o problemă.

Vă propun să fiți de acord cu suplimentarea de posturi, cu menținerea bugetului pentru culte și cu încadrarea în bugetul respectiv.

Înțeleg că și inițiatorii sunt de acord.

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Cine este pentru? 156 de voturi pentru.

Împotrivă? Niciun vot împotrivă.

Abțineri? 79.

Amendamentul 977 a fost adoptat cu amendamentul pe care l-am precizat, deci cu modificarea sursei.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr.8 cu toate amendamentele admise.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? ...

Domnul Varujan Vosganian (din sală):

Domnule președinte, dar vrem și noi să fim întrebați.

Domnul Bogdan Olteanu: ...156 voturi pentru.

Împotrivă? 79 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Vă mulțumesc domnule ministru. (Discuții).

Domnul Varujan Vosganian (din sală):

Domnule președinte Parlamentul nu poate decide ceea ce noi nu putem asigura să finanțăm.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule ministru, deocamdată Parlamentul decide ce amendamente adoptă.

Trecem la Anexa nr.9.

Categoriile de venituri și cheltuieli ...

Domnule ministru. (Discuții).

Vă sugerăm să vă retrageți de la lucrări.

Lăsați-l! Vă pot sancționa ca parlamentar, să știți, dacă deranjați lucrările.

Anexa nr.9.

Categoriile de venituri și cheltuieli care se prevăd în bugetele locale pe anul 2008.

Nu sunt amendamente admise sau respinse.

Vă consult dacă aveți obiecții, observații, comentarii.

Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr.9 așa cum a fost propusă.

Cine este pentru? 156 de voturi pentru.

Împotrivă? 79 de voturi pentru.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr.9 a fost aprobată cu 156 de voturi pentru, 79 de voturi împotrivă, nicio abținere.

Trecem la Anexa nr.10.

Bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Există o serie de amendamente respinse.

Vom vedea dacă se susțin.

Amendamentul 978.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 979.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 980.

Se susține? Nu se susține.

Amendamentul 981.

Se susține? Vă rog doamna deputat aveți cuvântul la 981.

Doamna Raluca Turcan:

Stimați colegi din Partidul Social Democrat.

Câțiva colegi din Partidul Național Liberal au spus că acest amendament e foarte bun și sper că veți aproba suplimentarea bugetului Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pe 2008, cu suma de 115.500 mii de lei pentru majorarea alocațiilor pentru copii.

Sper ca măcar această măsură socială să fie în acord cu dorința dumneavoastră.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, doamna deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la amendamentul 981.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 84 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 131.

Abțineri? 27.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul 982.

Domnule deputat Paveliu, aveți cuvântul.

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Stimați colegi, sunt câteva amendamente, trei sau patru, pe care le voi susține.

Aici este vorba de capitolul destinat medicamentelor compensate.

Vreau să atrag atenția că propunerea de suplimentare este poate semnificativă, cu vreo 20%, dar trebuie să luăm în considerație următorul fapt:

Guvernul se laudă - și este un fapt care poate ar trebui să ne bucure - cu creșterea speranței de viață a populației.

În clipa în care crește speranța de viață, în special speranța pacienților care suferă de boli cronice, evident crește și consumul de medicamente.

Acest lucru se întâmplă în toate țările lumii și, în general, o țară are nevoie cam cu 5% mai mulți bani, în fiecare an, pentru medicamente compensate.

Pe de altă parte, tot Guvernul susține programul de evaluare a stării de sănătate, or, este evident că nu găsești pe nimeni bolnav sau, dacă găsești pe cineva bolnav, trebuie să suplimentezi bugetul.

Acest buget se menține în limitele anilor precedenți.

De aceea, eu vă propun să aprobați o creștere cu 20% a fondului destinat medicamentelor compensate și gratuite.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins 982.

Cine este pentru? 85 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 136.

Abțineri? 23.

Amendamentul s-a respins.

Amendamentul 983.

Le-ați susținut pe toate simultan, domnule deputat? Nu.

Nu susțineți amendamentul 983?

Amendamentul 984.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 985? Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul la amendamentul 985.

Domnul Marian Sorin Paveliu:

La acest articol este propusă o suplimentare cu o sumă foarte mică, în concordanță cu propunerea pe care v-am făcut-o mai devreme și care nu a fost adoptată, mă refer la centrele de dializă și de transplant.

În aceste condiții, dacă nu acceptăm să facem transplant la pacienții suferinzi de insuficiență renală cronică, măcar să suplimentăm fondurile pentru pacienții dializați.

Aceasta este propunerea: o suplimentare cu 51.809 mii RON.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 985.

Cine este pentru? 86 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 129.

Abțineri? 26.

Amendamentul 986.

Se mai susține? Nu se susține.

Amendamentul 987.

Se mai susține? Nu se susține.

Amendamentul 988.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Ultimul amendament pe care îl supun atenției dumneavoastră se referă la medicii care lucrează în ambulatoriul de specialitate.

Altfel spus, se referă la medicii care nu sunt medici de familie și care lucrează în ambulatoriu, respectiv oreliști, chirurgi, interniști și alte specialități.

Față de această categorie profesională s-a făcut o enormă nedreptate.

Să nu uităm că bugetul în acest an a crescut cu 39%, la Ministerului Sănătății Publice și, pe ansamblu, pe sănătate, cam cu 30%.

În acest domeniu al medicilor care lucrează în ambulatoriu de specialitate s-a aprobat o creștere cu 2%.

Se presupune că, deși pacienții vor ieși din spitale, deși vor accesa mai multe servicii în ambulatoriu de specialitate, suma alocată este mai mare numai cu 2%.

Ca să avem un termen de comparație, medicii de familie vor primi un buget mai mare cu 129%.

Deci, o categorie de medici care lucrează în ambulatoriu, cam 11.000, vor primi o sumă nu consistentă, ci o dublare și altei categorii de medici care lucrează în ambulatoriu, mult mai puțin numerice, doar 2000-2500 de medici, care sunt specialiști în toate domeniile medicale, i se face o creștere cu numai 2%.

Vă rog și vă supun atenției dumneavoastră, măcar pentru stenogramă, dacă nu pentru altceva, să aprobați majorarea acestui buget alocat medicinii de ambulatoriu.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 988.

Cine este pentru? 89 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 117.

Abțineri? 99.

Amendamentul s-a respins.

Amendamentul 989.

Se mai susține? Nu se susține.

Amendamentul 990.

Se mai susține? Nu se susține.

Amendamentul 991.

Domnule deputat Paveliu, aveți cuvântul.

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Ultimul amendament, pe care îl supun atenției dumneavoastră, domnilor parlamentari, mass-mediei, dacă va binevoi să ne asculte, și celor care întocmesc stenograma, se referă la asistența medicală pentru pacienții care se tratează în străinătate.

Este vorba de celebrul formular E 112, care a fost trecut sub tăcere de Ministerul Sănătății Publice și de Casa Națională de Asigurări pentru a evita cheltuielile.

Suma alocată este total insuficientă.

Comparativ cu zero, cât s-a alocat anul trecut, sau, mă rog, o sumă insignifiantă care oricum a rămas neconsumată pentru că s-a ascuns formularul, suma este mică sau creșterea este mare.

Dar în condițiile în care calculăm ce drepturi au acești oameni și câți vor pleca în străinătate, suma este foarte-foarte mică și va crea disfuncționalități cel puțin către jumătatea anului.

De aceea, vă rog să vă regândiți la această sumă - și cu regretul că domnul ministru Nicolăescu nu a binevoit să dea ochii cu noi ca să-i putem spune în față ce buget rușinos a făcut în acest an - vă rog frumos să aprobați acest amendament.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de comisii, 991.

Cine este pentru? 86 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 128.

Abțineri? 26.

Am finalizat Anexa nr.10.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr.10 - Bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Cine este pentru? 156 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 78.

Abțineri? 6.

Amendamentul s-a adoptat.

La bugetul de stat mai avem amendamentele de la sinteze, la care ne vom întoarce.

Consult comisia dacă mai există amendamente admise sau respinse prin vreun alt raport suplimentar.

Nu mai sunt.

*

Ne întoarcem la 87 - Sinteze.

Anexa nr.1 - Sinteza bugetului de stat.

Amendamentul 87 se susține? Nu.

Amendamentul 88.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 89.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 90.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr.1 - Sinteza bugetului de stat pe 2008.

Cine este pentru? 157 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 81.

Abțineri? 5.

Anexa nr.1 a fost adoptată.

*

Anexa nr.2, amendamente respinse.

Amendamentul 91.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 92.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 93.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 94.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 95.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 96.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 97.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Amendamentul 98.

Se mai susține amendamentul? Nu se susține.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr.2 - Sinteza cheltuielilor pe surse de finanțare, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate, după caz, pentru anul 2008.

Cine este pentru? 156 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 81.

Abțineri? 6.

S-a adoptat Anexa nr.2.

Consult comisia dacă mai avem ceva la bugetul de stat. (Rumoare, discuții)

Anexa nr.1? Am votat Anexa nr.1 - Sinteza. (Discuții)

S-a votat și Anexa nr.1 și Anexa nr.2.

Le-am votat acum, la final.

Rămâne votul final care este, desigur, mâine.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 21 iulie 2018, 12:57
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro