Vasile Pușcaș
Vasile Pușcaș
Ședința Camerei Deputaților din 5 februarie 2008
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.4/15-02-2008

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
13-10-2021
12-10-2021
11-10-2021
05-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2008 > 05-02-2008 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 5 februarie 2008

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.28 Vasile Pușcaș - declarație politică privind necesitatea unei reforme a Parlamentului României;

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Vasile Pușcaș:

Declarație politică privind necesitatea unei reforme a Parlamentului României

Începutul acestei penultime sesiuni parlamentare din cadrul actualei legislaturi aduce în atenția opiniei publice și a factorilor politici o temă la care cetățenii români consideră că înregistrăm numeroase restanțe: reforma profundă a Parlamentului. Probabil că procesul modernizator ar fi câștigat în consistență și eficiență dacă s-ar fi desfășurat într-un context mai puțin conectat la calendarul electoral și ar fi permis o mai activă implicare atat a noastră, ca parlamentari, cât și a cetățenilor/societății civile. Necesitatea sa nu a fost însă niciodată mai stringentă decât în aceste momente, în care instituțiile esențiale ale statului sunt paralizate de conflictele politicianiste, iar marile și micile crize constituționale se repetă foarte frecvent în actualul cadru legislativ. Pe parcursul ultimilor ani, ideea reformei structurale a Parlamentului a avut acordul unanim/formal al forțelor politice, dar nimeni nu a propus sau făcut măcar un pas pe calea reformei.

În discuțiile cu alegătorii sau de la tribuna Camerei, reprezentanții partidelor au susținut necesitatea consolidării instituțiilor reprezentative și reabilitarea lor în raport cu încrederea cetățenilor. Caracterul insignifiant al schimbărilor pe care activitatea parlamentară le-a înregistrat în ultimii ani demonstrează sensul pur formal al susținerii de care eventualele inovații s-au bucurat, iar astăzi democrația din România și fiecare cetățean suportă un greu tribut indiferenței unora și complicității altora. Ne aflăm, astfel, în situația de a merge pe un drum cu sens unic, întrucât menținerea actualei stări de lucruri ar echivala cu diminuarea de facto a legitimității conferite de mandatul primit de la alegători.

O minimă onestitate ne obligă să recunoaștem și să regretăm că, în momentul de față, Parlamentul ocupă un loc neonorant în topul instituțiilor cele mai contestat de cetățeni. Parlamentul și-a pierdut calitățile de ,,forum'' ca urmare a impunerii dictaturii de partid și a promovării centralismului și a punerii accentului pe agenda guvernamentală. Relațiile netransparente ale unor parlamentari cu grupuri de interese, cu efecte concrete în activitatea lor legislativă și în afara unui cadru legislativ care să reglementeze activitatea de lobby, au suscitat numeroase controverse în ultimii ani, din care prestigiul Parlamentului nu a avut de câștigat. Consecințele unei astfel de percepții se fac deja simțite în relația parlamentari - cetățeni.

Dacă evaluăm datele statistice privitoare la prezența populației la vot, de la alegerile din 20 mai 1990 la alegerile pentru Parlamentul European din 25 noiembrie 2007, vom constata că procentul celor interesați de activitatea politică a scăzut cu aproximativ 75%. Ne confruntăm cu o gravă criză de legitimitate, care pune în cauză nu doar proiectele politice ale momentului, ci înseși fundamentele cadrului democratic de la noi. Oricât de detestabil a devenit Parlamentul pentru un mare număr de români, avem datoria să-i convingem că democrația este condiția sine qua non a existenței unui stat modern și de drept.

Puterea executivă, din ultimele două decenii, a căutat constant să promoveze schimbări în activitatea parlamentară care să-i asigure controlul cvasitotal asupra administrației și resurselor. Astfel, Parlamentul și-a pierdut abilitatea de a scrutiniza activitatea guvernamentală, parlamentarul neavând un acces facil la informație și lipsindu-i un suport de expertiză. Pe când se afla pe băncile opoziției, actuala putere blama guvernul pentru numărul mare de ordonanțe de urgență și pentru limitarea dezbaterilor din plen. În prezent, guvernul recurge cu mult apetit la aceleași practici și își motivează ingerința în activitatea unei alte puteri a statului prin așa-zisa lentoare a procesului de elaborare și votare a actelor legislative. În prezent, puterea executivă din România a devenit aproape omnipotentă, iar lipsa unei instituții legislative puternice privează infrastructura instituțională statală de centrul de greutate care s-o echilibreze.

Parlamentul trebuie să contribuie la definirea termenilor în dezbaterea politicilor publice. Trebuie realizat un echilibru între cele două direcții pe care ar trebui să funcționeze instituția Parlamentului în relația cu Executivul: cea de scrutinizare a activității guvernamentale (preponderent de către parlamentarii din opoziție), respectiv de susținere a procesului decizional al guvernului (de către parlamentarii puterii).

Aș dori să aduc în atentia dumneavoastră un raport publicat recent de Institutul pentru Politici Publice, care face o analiză a activității Parlamentului în cursul anului trecut. Raportul produce o serie de teme de reflecție în legătură cu finalitățile unui proces de reformă a Parlamentului. Constatăm, astfel, că există diferențe notabile între notorietatea de presă a parlamentarilor și substanța implicării în procesul legislativ sau între activitatea de partid și cea de parlamentar. Dar concluzia esențială, pe care raportul ne-o pune la dispoziție, este aceea că forța motrice a schimbărilor pe care le avem în vedere trebuie să fie responsabilitatea față de alegători și interesul public. Cei care elaborează un proiect de lege trebuie să urmărească și să susțină, până la capăt, implementarea lui. Nu este firesc să perpetuăm practicile unor dezbateri în comisii asupra unor legi necesare modernizării țării, iar apoi să luăm act de asumarea răspunderii guvernului pe pachete legislative redactate în grabă, pentru a fi modificate câteva luni mai târziu.

Se impune să punem accentul pe calitatea muncii în interesul public și să renunțăm la evocările triumfaliste ale cantității "impresionante" de acte normative pe care le-am adoptat pe parcursul unei sesiuni. Să nu uităm că observatorii străini și în egală măsură cetățenii reclamă instabilitatea legislativă datorată, în mare măsură, carențelor din activitatea parlamentară. Încercarea de a centra dezbaterea exclusiv pe tema reformei sistemului electoral, oricât ar fi aceasta de importantă, riscă să pună în plan secund necesitatea unor schimbări de profunzime a sistemului. Și un parlament ales prin sistemul uninominal ar putea suferi de aceleași neajunsuri ca și legislativul de ieri și azi. Sistemul uninominal singur nu este un panaceu, după cum o demonstrează dezbaterile din țările în care și-a câștigat un prestigiu funcțional.

Așadar, se impune o regândire a instituției legislative în esența ei, pornind și de la principiile Noului Tratat al Reformei. Astfel, am identificat, în urma analizei, a tendințelor de pe plan european și a interacțiunii avute cu cetățenii din circumscripția electorală, câteva obiective privind realizarea unei reforme a Parlamentului și a pregătirii lui pentru secolul XXI:

  • Obiectivul I - Orientarea Parlamentului spre viitor nu înspre trecut, în sensul realizării unei bune guvernări;
  • Obiectivul II - a da Parlamentului o mai semnificativă activitate în sensul acordării de autoritate comisiilor parlamentare, cât și competențe, responsabilități, expertiză;
  • Obiectivul III - Creșterea contribuției Parlamentului în formularea politicilor publice;
  • Obiectivul IV - Întărirea rolului Parlamentului în supervizarea activităților interne/externe ale Guvernului;
  • Obiectivul V - Realizarea unui echilibru modern între aspectele adversariale și consensuale ale sistemului democratic;
  • Obiectivul VI - Reformarea urgentă a structurii si funcțiilor comisiilor parlamentare;
  • Obiectivul VII - Asigurarea parlamentarilor cu mijloace instituționale de a deveni eficienți;
  • Obiectivul VIII - O nouă relație între Parlament și serviciile publice, în sensul maximizării eficienței actului public (relația între autorități nu trebuie vazuta dihotomic).

O reformă a Parlamentului nu trebuie să privească doar pe cei care servesc această instituție. Este necesară elaborarea unei Agende de Reformă a Parlamentului care să includă cetățenii și prioritățile lor, obiectivul final fiind îmbunătățirea activității Parlamentului, în corelare cu rolul său constituțional, acela de exprimare a suveranității poporului.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 17 octombrie 2021, 23:00
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro