Aurel Olarean
Aurel Olarean
Ședința Camerei Deputaților din 12 februarie 2008
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.8/22-02-2008

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-02-2019
18-02-2019
15-02-2019 (comună)
15-02-2019
14-02-2019 (comună)
13-02-2019 (comună)
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2008 > 12-02-2008 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 12 februarie 2008

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.42 Aurel Olărean - declarație politică cu titlul "Călin cel fără frică - ambițiile unui prim-ministru liberal";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Aurel Olărean:

"Călin cel fără frică - ambițiile unui prim ministru liberal"

Trebuie să recunosc că, politic vorbind, erodarea continuă a imaginii cabinetului Tăriceanu II reprezintă o miză, deloc de neglijat, în contextul în care alegerile bat la ușă. Domnul Tăriceanu nu are nevoie, acum, de un plus de discreditare fie ea chiar pe principii etico-morale sau de onestitate politică de partid. Acest Guvern a reușit performanța ca, într-un interval scurt, să se autotorpileze singur prin contraperformanțe economice cu consecințe dramatice reflectate, mai ales, prin prăbușirea galopantă a monedei naționale. Politica economică a actualului Guvern s-a dovedit a fi una falimentară. Practic, în România, de ceva timp nu se mai produce aproape nimic. Și dacă nu produci, nu exporți. Și dacă nu exporți, nu încasezi valută. Și tot așa...până când deficitul de cont ajunge la valori astronomice și moneda națională o ia la vale. Balonul de săpun cu aprecierea masivă a leului pe perioada verii, s-a dezumflat la fel de rapid cum a și crescut. Ca să iei în calcul la aprecierea monedei naționale sumele de valută aduse în țară pe perioada concediilor de bieții muncitori români din străinătate, este o aberație și astfel de comunicate oficiale frizează inconștiența. Guvernul Tăriceanu II a anunțat, triumfalist, performanța economică, uitând, însă, să ne și arate unde se ascunde. Consecințele sunt vizibile: prețurile au luat-o razna, iar apogeul scumpirilor este așteptat abia prin mai-iunie. Adică exact cand poporul este chemat la vot.

Plecând de la ideea impopularității domnului Tăriceanu, nu înțeleg încrâncenarea de care dă dovadă, pe plan politic, și ambiția de a juca până la capăt rolul politicianului fără frică, dispus să riște totul pentru o idee. O idee poate fi bună sau nu, indiferent că este emanația minții unui prim ministru sau a unui biet șomer, dar când se dovedește a fi rea, atunci trebuie corectată.

Și-a asumat, din simpatii politice, rolul de a o propulsa pe doamna Norica Nicolai, fost procuror de Budești-Oltenița, pe scaunul de șef suprem al justiției românești. A vrut să fie o săgeată aruncată în curtea Palatului Cotroceni. Dar când Președintele României, cel ales democratic de popor, a refuzat numirea explicând public și motivele, a refuzat să aleagă calea dialogului. A ales, în schimb, calea unui război mediatic și politic surd și încrâncenat care ține România, de luni de zile, fără un ministru al justiției. Nici chiar acum, când Curtea Constituțională, a tranșat fără dubii problema numirii doamnei Nicolai, domnul Tăriceanu nu a înțeles să aleagă calea dialogului. Chiar nu are Partidul Liberal alți juriști apți pentru a fi nominalizați ? Sau, din ambiția prostească de a-și impune punctul de vedere, domnul prim ministru uită că interesul național primează în fața interesului personal sau a celui de partid?

Este inadmisibil ca un prim ministru să trateze cu indiferență amenințările rapoartelor pe justiție și să implice o țară întreagă într-un război inutil a cărui singură miză este ,,ungerea,, unei persoane controversate în fruntea unui minister. Din păcate, orgoliile nemăsurate se platesc scump, dar în acest caz este România cea care va suporta consecințele, nu domnul Tăriceanu sau partidul pe care încearcă să-l ridice mai presus de interesele naționale.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 20 februarie 2019, 19:27
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro