Plen
Ședința Camerei Deputaților din 25 februarie 2008
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.16/06-03-2008

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2008 > 25-02-2008 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 25 februarie 2008

3. Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2007 pentru modificarea alin.(19) al art. 53 din Legea nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor (retrimis comisiei).
 
consultă fișa PL nr. 10/2008

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................

Pct. 3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2007 pentru modificarea alin.19 al art.53 din Legea nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor. Legea are caracter organic, proiect adoptat de Senat, raport de adoptare și raport înlocuitor, de asemenea, de adoptare din partea Comisiei pentru buget, finanțe și bănci. Procedură de urgență. Suntem Cameră decizională.

Rog inițiatorul să prezinte proiectul pe scurt.

Domnul Kovacs Carol Emil (secretar de stat, Departamentul pentru Relația cu Parlamentul):

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea alin.19 al art.35 din Legea nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, potrivit art.76 din Constituția României, republicată.

Guvernul vă propune spre adoptare acest proiect de lege.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Comisia, domnule președinte Gubandru, vă rog.

Domnul Aurel Gubandru:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, potrivit art.76 din Constituția României, republicată. La dezbaterea proiectului în cadrul ședinței Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților au participat, în conformitate cu prevederile art. 54 și 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, doamna Angela Tomcescu, președinte al Comisiei de supraveghere a asigurărilor și domnul Tudor Baltă, vicepreședinte al aceleiași comisii.

Au participat la lucrările comisiei 28 de deputați din totalul de 29 de membri. Raportul a fost adoptat cu majoritate de voturi. Vă reamintim că proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 17 decembrie 2007 și este de competența decizională a Camerei Deputaților.

În urma dezbaterii proiectului de lege, în ședința din 13 februarie 2008, comisia propune supunerea spre dezbatere și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege, cu amendamentele prezentate în anexă.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Intervenții la dezbateri generale? Domnul deputat Dragoș Dumitriu.

Domnul Dragoș Petre Dumitriu:

Domnule președinte,

Am ieșit pe procedură pentru că în sală se întâmplă ceva ciudat. Văd că un grup parlamentar lipsește cu desăvârșire și chiar unul important. E anunțată vreo grevă de Modrogan, ceva sau ce se întâmplă? Deci, dacă sunteți amabil, dumneavoastră sau cineva de la Președinție să ne explice ce se întâmplă.

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu știu, la Președinție nu pot eu să solicit, dacă sunteți de acord, n-am fost solicitat de liderul de grup să amânăm începerea dezbaterilor, deci atâta vreme cât domniile lor n-au solicitat așa ceva, nici nu cred că este oportun. Dacă doresc să aibă intervenții, invităm bineînțeles.

Vă rog, domnule deputat Pușcaș, tot pe procedură sau la dezbateri generale? La dezbateri generale, domnul deputat Vasile Pușcaș.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Vasile Pușcaș:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Vreau să vă propun ca acest proiect de lege să fie returnat comisiei datorită faptului că am făcut o verificare pe tabel de concordanță la Directiva 2005/68, care trebuia transpusă până în 31.12, era angajamentul României, și verificând proiectul de lege am văzut 3 chestiuni.

Am văzut că foarte multe dintre prevederile directivei nu sunt transpuse și cred că o asemenea situație nu face altceva decât să distorsioneze piața și nu cred că este în interesul României să distorsioneze piața și, dacă-mi dați voie, domnule președinte, o să vi le transmit prin email, pentru că sunt foarte multe. Dar dacă doriți, pot să le citesc, dar sunt foarte multe.

A doua situație este de necompatibilitate între art.2, 3, 12, 16, 21, o să vă dau detaliile, și a treia situație este de abuz de interpretare. Eu nu vreau să zic neapărat neconstituționalitate, că nu sunt în măsură, dar este abuz de interpretare, este vorba de art.32 din proiect, la amendamente, în ceea ce privește Biroul asigurărilor de autovehicule din România.

De asemenea, dacă îmi permiteți, o să vi le transmit pe email, de aceea solicit ca să se facă o lege care să reglementeze corect piața în domeniu.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Comisia? De acord.

Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere a proiectului la comisie.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

S-a adoptat.

Comisia, domnule președinte, termen? Două? Două săptămâni. Cu rugămintea, sigur, să-l invitați pe domnul deputat Pușcaș pentru coroborări.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 24 octombrie 2021, 4:15
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro