Plen
Ședința Camerei Deputaților din 25 februarie 2008
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.16/06-03-2008

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-04-2021
14-04-2021
13-04-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2008 > 25-02-2008 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 25 februarie 2008

6. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 113/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor (rămas pentru votul final).
 
consultă fișa PL nr. 8/2008

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................

Pct.6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.113/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr.211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor.

Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat. Raport de adoptare, Comisia juridică, de disciplină și imunități. Prioritate legislativă, procedură de urgență. Suntem Cameră decizională.

Doamna secretar de stat Kibedi, vă rog.

Doamna Kibedi Katalin Barbara:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Caracterul de urgență al ordonanței este impus de transpunerea Directivei 2004/80, din considerente de ordin practic, de a acorda și victimelor infracțiunii transfrontaliere despăgubirile cuvenite. Această ordonanță de urgență a Guvernului reglementează transpunerea directivei în sensul de a răspunde obligației de a prevedea și în legislația internă competența și, respectiv, procedura în care se onorează cererile de despăgubire formulate de către victimele infracțiunilor transfrontaliere.

De aceea, având în vedere și raportul Comisiei juridice, de disciplină și imunități, vă rugăm să vă exprimați votul, în sensul aprobării acestei ordonanțe de urgență.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, doamna secretar de stat.

Comisia? Domnule deputat Iordache, vă rog.

Domnul Florin Iordache:

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Obiectul de reglementare v-a fost prezentat de doamna secretar de stat.

În urma examinării, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități propun, cu majoritate de voturi, spre dezbatere și adoptare prezentul proiect de lege, care în raport cu obiectul și conținutul său, face parte din categoria legilor ordinare.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult.

La dezbateri generale, doamna deputat Cliveti, vă rog.

Doamna Minodora Cliveti:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Câteva cuvinte în legătură cu acest proiect de lege. De fapt, aș vrea să mă refer chiar și la legea care, după cum observați, este în vigoare din 2004. Este foarte adevărat că, caracterul acesta de urgență este dat de directivă, problema este că nu știu câți dintre colegii noștri au avut timp să se aplece asupra conținutului și caracterului acestei legi de o extremă importanță, aș spune eu, pentru protecția victimelor infracțiunilor. Deci, din 2004 este în vigoare în România un text de lege care dă dreptul victimelor care se află în această situație în urma comiterii unei infracțiuni de violență al cărui autor încă nu a fost descoperit, deci în situația în care nu există încă o hotărâre judecătorească definitivă, să ceară autorităților stabilite de către lege, despăgubiri.

În momentul în care Comisia pentru egalitate de șanse între bărbați și femei a audiat reprezentantul Ministerului Justiției pentru avizarea proiectului pe care îl discutăm astăzi, am aflat cu destulă surprindere că, din 2004 și până în prezent, mai puțin de 10 persoane au apelat la această lege.

Ca urmare a votului pe care îl vom da astăzi în Parlament, cetățenii străini care vor fi victime ale unor infracțiuni de violență pe teritoriul României vor putea beneficia de despăgubiri și stau și mă întreb dacă nu cumva ei vor fi mai activi decât au fost ai noștri care au avut aceeași calitate, dacă nu cumva autoritățile din țările din care aceștia vin vor fi mai active în a implementa, în a explica, în a vorbi despre existența acestor legi. Pentru că, iată, sunt legi corecte care însă nu sunt folosite de cetățenii noștri și, cu siguranță, cetățenii europeni sau cei care locuiesc în Europa vor apela la această lege. În plus, aș vrea, de asemenea, ca Ministerul Justiției să aibă în vedere și eventuala reciprocitate în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor între cetățenii români și cetățenii Uniunii Europene sau cei care locuiesc în Uniunea Europeană, pentru ca această lege să fie dreaptă și egalitatea de șanse între noi să existe.

Vă mulțumesc.

Oricum Grupul parlamentar al PSD va vota acest proiect de lege.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Alte intervenții la dezbateri generale? Nu sunt intervenții la dezbateri generale. Neexistând amendamente admise sau respinse, proiectul rămâne la vot final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 20 aprilie 2021, 6:11
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro