Costache Mircea
Costache Mircea
Ședința Camerei Deputaților din 26 februarie 2008
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.18/07-03-2008
Video in format Real MediaVideo - Real Media

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video
Video in format Real MediaTransmisie în direct
format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
Video in format Real Media20-11-2017 (comună)
Video in format Real Media20-11-2017
Arhiva video:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Interogare > Rezultate > 26-02-2008 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 26 februarie 2008

 Fragmente relevante pentru următoarea interogare: 
Vorbitor: Costache Mircea

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.81 Costache Mircea - declarație politică cu titlul "Alianța a ucis dreptatea și adevărul".  

Intervenții consemnate conform materialelor depuse la secretariatul de sedință

 

Domnul Costache Mircea:

"Alianța a ucis Dreptatea și Adevărul"

Pas cu pas și ceas de ceas, purtătorii genei infracționale hipertrofiate au reușit să instaureze în România Statul Delincvent. Acțiunea de mare amploare declanșată odată cu evenimentele din decembrie 1989 a fost, până la urmă, încununată de succes. Cu sprijin logistic dinafară, cu know-how și cu agenți străini specializați în prăduirea patrimoniului public, dar și cu multă sârguință și real talent autohton, a fost desăvârșită măreața operă de trecere a avuției naționale în proprietatea mafiei atotbiruitoare. După aproape două decenii de asalturi în valuri asupra obiectivelor industriale și agricole, asupra fondului locativ, asupra sistemului bancar, asupra fondului forestier, asupra parcului de mașini și utilaje, industriale și agricole, asupra flotei navale și aeriene, asupra transporturilor rutiere și feroviare, asupra patrimoniului educației și culturii, vezi castelele Peleș, Bran, Săvârșin, visul de aur al rechinilor economiei de junglă a prins viață.

Sub îndrumarea competentă a pionierilor asaltului asupra economiei românești Petre Roman, Adrian Severin, Mircea Coșea, continuați strălucit de marii gânditori ai noii doctrine antinaționale, Viorel Hrebenciuc, Șerban Mihăilescu și întreaga școală postdecembristă patronată de corifeii dezastrului național, România a devenit țara cu cel mai mare număr de hoți pe metru pătrat și teritoriul cel mai defrișat de bunuri și valori destinate celor mulți, trecute în proprietatea celor puțini, animați de tentația politicii făcută cu intestinul gros.

Hoția generalizată a căpătat denumirea științifică de corupție pentru a caracteriza emblematic noua "eră a ticăloșilor" și ne-a propulsat pe podiumul infracționalității mondiale împotriva propriului popor.

Unul dintre depozitarii marilor cuceriri postrevoluționare, domnul Adrian Năstase, care a desăvârșit strălucita operă de deposedare a României de obiective industriale precum Sidex, de industria petrolieră și de zăcămintele petrolifere, cerându-i-se să explice cauzalitatea fenomenului corupției și motorul subdezvoltării naționale, a glosat doct, în stilul personal consacrat: "Cauza nivelului înalt al corupției se află în faptul că în țara noastră, în această perioadă, are loc un transfer de proprietate". Întrebat despre ce fel de proprietate era vorba, a cui proprietate se transferă, către cine se transferă și pe ce bază, subtilul filosof al pulverizării proprietății a tăcut cu subînțeles.

Ansamblele și subansamblele devastării economice și distrugerii morale a României sunt, însă, cu mult mai complicate. Cine vrea să vadă unde s-a dus averea țării și de ce au fost aduși numeroși români în stare să-și ia lumea în cap, ori să rezeme primăriile în așteptarea pomenilor guvernamentale ca asistați social, să facă un mic experiment, să evalueze averile așa-zișilor guvernanți foști și actuali, ale clientelei partidelor infracționale (toate, în afară de PRM!) și va constata că programul de înscriere a României pe drumul subdezvoltării, înapoierii și sclavagismului a fost dus la îndeplinire de către oameni care au acum o putere, bani, averi, nume și forță de influențare, de aburire, de intoxicare și manipulare a românilor împotriva propriilor interese vitale, fenomenală.

Pe acest fundal, alegerile de orice fel au devenit o tristă mascaradă. Pentru 2-300 de mii ajutor de încălzire și sub amenințarea cu suspendarea dosarului de ajutor social, sărăcimea satelor și orașelor se înghesuie să pună ștampila unde zice primarul, dijmuitorul banilor publici care vin lunar în localitate pentru a-l ține pe el la putere și, prin el, pe corifeii dezastrului de deasupra lui.

Au fost aduși cetățenii în stare să li se pară normal ca, în drum spre secția de vot, să treacă pe la cârciuma primarului sau a oamenilor lui, să treacă pe lângă conacul impozant al noului latifundiar, să li se pară firească averea aceluia care, până mai ieri, nu avea după ce bea apă, să meargă să-l voteze pe ciocoiul nou lacom și apatrid, fără mamă, fără țară și fără Dumnezeu. Lupta electorală în România a ajuns o caricatură dezgustătoare, iar spectacolul alegerilor, o mascaradă de o abjecție extremă.

S-au prins în hora hoției toți fruntașii satelor, primari, consilieri, funcționari din primării, neamuri, șmecheri de tot felul. Prin orașe, vilele și limuzinele noilor îmburgheziți sunt luate drept dovezi ale destoiniciei. Escrocii își numără voturile după capacitatea de a pune în joc bani de furat pentru mituirea alegătorului cu gâtul uscat, în veșnică alergare după un chilipir la patru ani.

Plurinominal, uninominal sau nu, votul nu mai reprezintă decât într-o mică măsură voința populară, vreun semn de civilizație sau aspirație națională spre progres și demnitate.

Panorama deșertăciunilor a cuprins întreaga țară unde te întâmpină necăjiții, deznădăjduiții, cu întrebarea: "Dacă votăm PRM-ul ce ne dă, că ceilalți ne dau ajutoare, ne mai dau bere, ulei, orez, acolo câte ceva ? Nu știu câți vor pricepe până la urmă cât i-a costat pe ei și pe copiii lor ajutorul social și sacoșa de la partidele mafiote, dar noi, cei lipsiți de mijloacele de convingere ale tagmei jefuitorilor, ne adresăm românilor care au mai rămas lucizi și necorupți cu îndemnul lui Andrei Mureșan: "Deșteaptă-te române !" ... și nu mai vota îmbuibații care te-au înrobit, te-au sărăcit și te-au abrutizat, fiindcă Dumnezeu ne-a lăsat în istorie ca neam de oameni de treabă, harnici, cinstiți și patrioți.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 21 noiembrie 2017, 4:25
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro