Plen
Ședința Camerei Deputaților din 11 martie 2008
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.27/21-03-2008

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
06-12-2021 (comună)
06-12-2021
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2008 > 11-03-2008 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 11 martie 2008

6. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Protocolului semnat la București la 10 septembrie 2007 la Tratatul dintre România și Statele Unite ale Americii privind asistența judiciară în materie penală, semnat la Washington la 26 mai 1999 (rămas pentru votul final).
 
consultă fișa PL nr. 55/2008

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................

La pct.11, Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului semnat la București la 10 septembrie 2007 la Tratatul dintre România și Statele Unite ale Americii privind asistența judiciară în materie penală.

Suntem prima Cameră sesizată.

Dau cuvântul inițiatorului. Domnule ministru, trebuie să schimb regula, pentru că nu am sesizat că există un raport de respingere din partea comisiei și trebuie să dau cuvântul domnului președinte Andon și, după aceea, v-aș ruga să interveniți și dumneavoastră.

Domnul Sergiu Andon:

E poziția 11, nu?

Domnul Valer Dorneanu:

Poziția 11. De fapt, e împlinit termenul constituțional și... Ratificarea Protocolului dintre România și SUA privind asistența judiciară în materie penală.

Domnul Sergiu Andon:

Bun, dar n-am propus respingerea, asta voiam să văd. E adoptare, domnule președinte.

Domnul Valer Dorneanu:

Deci, domnule președinte, ați propus respingere, termenul constituțional pentru această lege s-a împlinit pe 5.03 scrie aici...

Domnul Sergiu Andon:

E vorba de proiectul 55, da? La poziția 11 a ordinii de zi.

Domnul Valer Dorneanu:

Trecusem pe pagina următoare din greșeală. Aveți raport de adoptare, v-am indus în eroare.

Domnul Sergiu Andon:

Da, deci, dacă-mi permiteți, atunci să susțin, pe scurt, raportul de adoptare.

Domnul Valer Dorneanu:

Îmi cer scuze pentru eroarea în care am căzut, am întors și pagina și am citit precizările de la pct.12.

Domnule Mocuța, aveți cuvântul la proiectul despre care v-am informat la pct.11.

Domnul Gheorghe Mocuța (secretar de stat, Ministerul Justiției):

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Discutăm de Legea pentru ratificarea Protocolului semnat la București la 10 septembrie 2007 la Tratatul dintre România și Statele Unite ale Americii privind asistența judiciară în materie penală, semnat la Washington la 26 mai 1999.

Pe scurt, schimbările preconizate. În cursul lunii august 2006, Departamentul de stat al SUA a remis Ministerului Justiției un proiect de tratat de asistență judiciară în materie penală, care în aplicarea Acordului de asistență judiciară în materie penală dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană, semnat la 25 iunie 2003, a urmat să modifice și să completeze Tratatul dintre România și Statele Unite ale Americii. Partea română a acceptat propunerea americană de a începe negocieri în vederea amendării tratatului bilateral.

Totodată, amendarea Tratatului de asistență judiciară în materie penală dintre România și Statele Unite ale Americii se impune și pentru a răspunde mai bine noilor provocări ale criminalității transnaționale, mai ales ale formelor cele mai grave ale acesteia, precum terorismul, traficul de persoane, traficul de droguri, traficul de arme. Astfel, este necesară completarea tratatului în vigoare prin introducerea unor forme moderne de asistență judiciară, reglementate atât de legislația română, cât și de cea americană, respectiv: transmiterea de informații bancare, echipe comune de anchetă, audierea prin videoconferință, transmiterea cererilor de asistență judiciară prin mijloace rapide de comunicare, precum și extinderea categoriilor de autorități cărora li se poate acorda asistența judiciară, autoritățile administrative.

Totodată, prin celelalte articole ale protocolului se stabilesc condițiile de aplicare ale acordului, astfel în art.1 protocolul completează Tratatul din 1999 referitor la asistența judiciară acordată unei autorități administrative care efectuează cercetări ce pot conduce la începerea urmăririi penale.

Față de cele arătate mai sus, noi vă supunem atenției acest proiect de lege și vă rugăm să procedați la adoptarea lui.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul președinte Andon.

Domnul Sergiu Andon:

Mulțumesc, domnule președinte.

Confirm obiectul de reglementare, în forma prezentată de domnul secretar de stat Mocuța, reprezentant al inițiatorului. Suntem primă Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat proiectul, a fost dezbătut în comisie, în cvorum regulamentar, în ședința din 4 martie 2008 și, în unanimitate, s-a propus adoptarea în forma inițiatorului.

Vă supunem adoptarea în forma propusă de inițiator. Face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

La dezbateri, cine dorește să se înscrie?

În aceste condiții, vă rog să constatați că, neexistând amendamente, nici admise, nici respinse, urmează să supunem proiectul de lege votului final, potrivit art.106 din Regulament.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 7 decembrie 2021, 9:07
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro