Plen
Ședința Camerei Deputaților din 5 mai 2008
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.46/15-05-2008

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2008 > 05-05-2008 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 5 mai 2008

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaților.  

Ședința a început la ora 16,30.

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de doamna Daniela Popa și Gelil Eserghep, secretari.

   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

Bine ați revenit la muncă după Ziua Internațională a Muncii.

Dați-mi voie să declar regulamentar deschise lucrările ședinței de astăzi a Camerei Deputaților, anunțându-vă că din cei 329 de deputați și-au înregistrat prezența la lucrări 181; sunt absenți 148 de deputați, din care 43 participă la alte acțiuni parlamentare.

Potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaților în casete următoarele documente: ordinea de zi pentru ziua de luni, 5 mai, și marți, 6 mai; programul de lucru pentru perioada 5 - 10 mai; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților, care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale; lista rapoartelor depuse în perioada 22 aprilie - 5 mai 2008 la comisiile permanente sesizate în fond; sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I, apărut până la zi.

 
Informare referitoare la Convenția nr.188/2007 cu privire la munca în sectorul agricol și Recomandarea nr. 199/2007 cu privire la munca în sectorul piscicol, adoptate de Conferința Internațională a Muncii.  

Intrând în ordinea de zi, după aceste anunțuri informative, vă rog să observați la pct.2 de pe ordinea de zi o Informare cu privire la Convenția nr.188/2007 cu privire la munca în sectorul agricol și Recomandarea nr.199/2007 cu privire la munca în sectorul piscicol, adoptate de Conferința Internațională a Muncii.

Știți, stimați colegi, potrivit documentelor la care ne raportăm, aceste convenții și recomandări vi se aduc la cunoștință, fără obligația de a le dezbate și a lua vreo decizie cu privire la Convenția nr.188 și Recomandarea nr.199, ambele din 2007.

Pct.3. Proiectul de Lege pentru ratificarea Amendamentului nr. 1 convenit prin scrisoarea semnată la Luxemburg la 27 iunie 2007 și la București la 12 iulie 2007 la contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții și Administrația Națională a Drumurilor.

Vă rog să-mi permiteți să revin la pct.2. Am plecat de la premisa că această informare este transcrisă în casetele dumneavoastră, dar pentru a fi sigur și pentru că am anunțat că vă informăm, am să dau cuvântul unui membru al Comisiei pentru problemele de muncă să vă prezinte pe scurt cele două documente elaborate de Conferința Internațională a Muncii.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

   

Domnul Valentin Samuel Boșneac:

Comisia pentru muncă și protecție socială aduce la cunoștința plenului Camerei Deputaților că prin adresa nr. 234 a Biroului permanent din 3 martie 2008 Biroul permanent a trimis Comisiei pentru muncă și protecție socială, în vederea îndeplinirii procedurii de informare a Camerei Deputaților, următoarele materiale: Convenția nr.188/2007 cu privire la munca în Sectorul agricol; Recomandarea nr.199/2007 cu privire la munca în Sectorul piscicol.

Precizăm că, în conformitate cu prevederile art.19 din Constituția Organizației Internaționale a Muncii, guvernele statelor membre ale Organizației Internaționale a Muncii au obligația de a supune autorităților naționale competente, în termen de un an de la închiderea sesiunii, normele internaționale ale muncii adoptate de Conferința Internațională a Muncii.

Drept urmare, informăm plenul Camerei Deputaților asupra acestui document, care se găsește la comisie, unde poate fi consultat de cei interesați.

Actul supunerii instrumentelor internaționale ale muncii al Autorității Naționale competente va fi notificat ulterior Biroului Internațional al Muncii de către Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, aceste informații urmând a fi incluse în raportul întocmit de Biroul Internațional al Muncii, care va fi prezentat Conferinței Internaționale a Muncii în anul 2009.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc și eu.

 
Informare privind afilierea domnului Dan Horațiu Buzatu la Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.  

Avem o înscriere la probleme de procedură, domnul deputat Horațiu Buzatu, care în realitate dorește să facă o declarație la momentul procedurii.

   

Domnul Dan Horațiu Buzatu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Vreau să vă aduc la cunoștință și în acest fel că, începând de astăzi, am redevenit membru al Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

Vă mulțumesc. (Aplauze).

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Aplauzele s-au transformat, de data aceasta, față de precedentele.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Amendamentului nr.1, convenit prin scrisoarea semnată la Luxemburg la 27 iunie 2007 și la București la 12 iulie 2007, la Contractul de Finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții și Administrația Națională a Drumurilor, pentru finanțarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a V-a, semnat la București la 8 martie 2002 (rămas pentru votul final).  

Trecem la pct.3, Proiectul de Lege pentru ratificarea Amendamentului nr.1 convenit prin scrisoarea semnată la Luxemburg la 27 iunie 2007 și la București la 12 iulie 2007, la Contractul de Finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții și Administrația Națională a Drumurilor, pentru finanțarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a V-a, semnat la București la 8 martie 2002.

Este vorba de scrisoarea semnată între România și Banca Europeană de Investiții și Administrația Națională a Drumurilor.

Dau cuvântul inițiatorului.

Poftiți, domnule secretar de stat. Vă rog să vă prezentați și să expuneți pe scurt proiectul.

   

Domnul Eugen Teodorovici (secretar de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor):

Mulțumesc, domnule președinte.

Numele meu este Eugen Teodorovici, secretar de stat la Ministerul Economiei și Finanțelor.

La data de 8 martie 2002, la București, între România și Banca Europeană de Investiții și Administrația Națională a Drumurilor, actualmente Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a fost semnat contractul de finanțare în valoare de 240 milioane de euro destinat finanțării proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a V-a.

Pentru implementarea acestui acord de împrumut este necesară modificarea acestui contract de finanțare, în principal vizavi de ceea ce înseamnă data de finalizare a acestui împrumut, și anume de la data de 31 decembrie 2006 la 31 decembrie 2009; și, de asemenea, data estimată de finalizare este anul 2009, în loc de 2006.

Acestea fiind principalele amendamente aduse la acest acord de finanțare, pot să menționez că aceste modificări de date se datorează în special faptului că partea de proiectare a fost oarecum întârziată și acest lucru a dus de asemenea la întârzieri în ceea ce înseamnă implementarea contractului de lucrări.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Domnul deputat Aurel Gubandru va prezenta raportul Comisiei pentru buget-finanțe și bănci.

 
   

Domnul Aurel Gubandru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare, așa cum spunea și domnul secretar de stat, aprobarea Amendamentului nr.1, care a fost convenit prin scrisoarea semnată la Luxemburg la 27 iunie 2007 și la București la 12 iulie 2007, la contractul de finanțare între România și Banca Europeană de Investiții și Administrația Națională a Drumurilor, în prezent Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, pentru finanțarea proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a V-a, semnat la București la 8 martie 2002.

La dezbaterea proiectului a participat, în conformitate cu prevederile art. 53 din Regulamentul Camerei Deputaților, doamna Ioana Popescu, consilier din partea Ministerului Economiei și Finanțelor.

Data viitoare, domnule secretar de stat, ne-ar face plăcere să fiți dumneavoastră prezent la lucrările comisiei, unde se dezbate un raport pe fond și să nu mai trimiteți consilierul ministrului.

La lucrările comisiei au participat 23 de deputați din totalul de 28 de membri.

Raportul a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Trebuie să afirm că, în conformitate cu art.75 din Constituția României și cu Regulamentul Camerei Deputaților, proiectul de lege este de competența decizională a Senatului, noi fiind prima Cameră sesizată.

Comisia propune supunerea spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege în forma prezentată de Guvern.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dacă din partea deputaților prezenți dorește cineva să intervină? Nu.

În condițiile în care n-au fost amendamente, potrivit art.106 din Regulamentul Camerei Deputaților, vom supune direct votului final acest proiect de lege, ceea ce se va întâmpla mâine.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Convenției între România și Islanda pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la București la 19 septembrie 2007 (rămas pentru votul final).  

Pct.4 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru Ratificarea Convenției între România și Islanda pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit.

Legea are caracter ordinar.

Rog inițiatorul să prezinte proiectul pe scurt.

   

Domnul Eugen Teodorovici:

Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare Ratificarea Convenției între România și Islanda, pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit.

Astfel, Convenția a fost semnată la București la data de 19 septembrie 2007 și este în concordanță cu legislația din țara noastră și corespunde practicii promovate de România în acest domeniu.

Totodată, Convenția reglementează și aspectele referitoare la schimburile de informații, nediscriminarea, metodele de evitare a dublei impuneri, procedura amiabilă, intrarea în vigoare și denunțarea Convenției.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Domnule președinte Gubandru, vă rog să prezentați raportul comisiei.

 
   

Domnul Aurel Gubandru:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituția României, republicată.

La lucrările comisiei au participat 23 de deputați din totalul de 28 de membri înscriși.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi, iar proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituția României, republicată, și art.90 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, este de competența decizională a Senatului, Camera Deputaților fiind prima Cameră sesizată.

În urma dezbaterii Proiectului de Lege pentru Ratificarea Convenției între România și Islanda pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, în ședința din data de 9 aprilie 2008, comisia propune supunerea spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege în forma prezentată de inițiator.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Dacă dorește cineva să intervină în dezbateri? Este vorba de dezbaterile generale. Nu dorește nimeni.

În aceste condiții, potrivit art.106 din Regulamentul Camerei Deputaților, vom supune votului final proiectul mâine.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr.150/1978 privind administrația muncii: rol, funcții și organizare, adoptată la Geneva la 7 iunie 1978, în cadrul celei de-a 64 sesiuni a Conferinței generale a acesteia (rămas pentru votul final).  

Pct.5 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru Ratificarea Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr.150/1978 privind administrația muncii: rol, funcții și organizare, adoptată la Geneva la 7 iunie 1978.

Rog Comisia pentru muncă și protecție socială să prezinte, după ce inițiatorul ia cuvântul.

Poftiți, doamna secretar de stat, vă rog să prezentați proiectul.

Apoi, Comisia pentru muncă și protecție socială să se pregătească cu raportul.

   

Doamna Denisa Oana Pătrașcu (secretar de stat, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Supun plenului Camerei Deputaților prezentul Proiect de Lege pentru Ratificarea Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr.150/1978 privind administrarea muncii: rol, funcții și organizare.

Aceasta a fost deja ratificată de 67 de state. Convenția se referă la două concepte-cheie: politica națională a muncii și sistemul de administrare a muncii.

Un obiect major al Convenției îl constituie și promovarea unui mecanism al administrației publice, care să asigure condițiile pentru o acțiune eficientă a Guvernului în acest domeniu, printr-o metodă coordonată de formulare, implementare, monitorizare a politicilor naționale în acest domeniu.

În ceea ce privește administrarea muncii în România, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse este instituția care asigură pregătirea, coordonarea și evaluarea politicii naționale a muncii. Agenția Națională pentru ocuparea forței de muncă este instituția care aplică politicile și strategiile privind ocuparea forței de muncă, iar Inspecția Muncii exercită funcția de control.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiți, domnule deputat, vă rog să prezentați raportul Comisiei pentru muncă.

 
   

Domnul Valentin Samuel Boșneac:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru muncă și protecție socială a fost sesizată, prin adresa PL-x nr.104/5.03.2008, cu dezbaterea pe fond, în procedură obișnuită, a Proiectului de Lege pentru Ratificarea Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr.150/1978 privind administrația muncii: rol, funcții și organizare, adoptată la Geneva la 7 iunie 1978, în cadrul celei de-a 64 sesiuni a Conferinței generale a acesteia.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei juridice, de disciplină și imunități și al Comisiei pentru politică externă.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr.150/1978 privind administrația muncii (rol, funcții și organizare), adoptată la Geneva la 7 iunie 1978, în cadrul celei de-a 64 sesiuni a Conferinței generale a acesteia.

Comisia propune plenului Camerei Deputaților aprobarea proiectului de lege în forma prezentată, în vederea îmbunătățirii sistemului de administrație a muncii în ceea ce privește formularea de politici în domeniul muncii, administrarea acesteia, precum și în ceea ce privește valoarea politicii și controlului relațiilor de muncă.

Convenția nr.150/1978 reprezintă un tratat internațional multilateral la nivel de stat și este supusă Parlamentului spre ratificare, potrivit art.19 alin.(1) lit. a) din Legea nr.590/2003 privind tratatele.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art.73 alin.(1) din Constituția României, republicată.

La dezbaterile care au avut loc în ședința comisiei din 9 aprilie 2008 a participat, în conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, din partea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, doamna director Magda Filip.

La lucrările comisiei au fost prezenți 17 deputați din totalul de 19 membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Camera Deputaților este primă Cameră sesizată, potrivit prevederilor art.75 din Constituția României, republicată.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Dorește cineva să intervină pe marginea acestui proiect? Nu.

În aceste condiții, potrivit art.106 din Regulamentul Camerei, vom supune proiectul votului final mâine.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Protocolului Adițional între Guvernul României și Guvernul Republicii Armenia, semnat la Erevan la 4 octombrie 2006, la Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Armenia privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, semnat la București la 20 septembrie 1994 (rămas pentru votul final).  

Pct.6. Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului Adițional între Guvernul României și Guvernul Republicii Armenia, semnat la Erevan la 4 octombrie 2006, la Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Armenia privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, semnat la București la 20 septembrie 1994.

Dau cuvântul domnului secretar de stat.

Se pregătește comisia sesizată în fond.

   

Domnul Eugen Teodorovici:

Mulțumesc, domnule președinte.

Potrivit angajamentului asumat în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, la Cap.26 de negociere "relații externe", România trebuie să asigure compatibilizarea cu dreptul comunitar a tuturor acordurilor internaționale încheiate.

Astfel, amendamentele cuprinse în prezentul Protocol Adițional modifică, în conformitate cu dispozițiile comunitare, acele prevederi care ar putea ridica aspecte de incompatibilitate și care se referă, în principal, la acordarea tratamentului nediscriminatoriu, tratamentului național și tratamentului națiunii celei mai favorizate, transferurile de capital și evoluția viitoare a acquis-ului comunitar.

Introducerea acestor amendamente asigură armonizarea cu dreptul comunitar a prevederilor relevante ale acordului, în sensul că acordă României posibilitatea de a stabili excepții sau impune restricții, astfel încât să nu se aducă atingere intereselor comunitare reflectate în măsurile prezente sau viitoare adoptate de Uniunea Europeană.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Domnul deputat Vainer va prezenta raportul Comisiei economice sesizate în fond.

 
   

Domnul Aurel Vainer:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Îmi revine misiunea să prezint în câteva cuvinte raportul Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare, care s-a întrunit pe 16 aprilie pentru a dezbate acest proiect de lege.

În prezența a 21 de membri ai comisiei din totalul de 22, am adoptat în unanimitate acest raport, care propune plenului Camerei Deputaților dezbaterea și aprobarea proiectului, așa cum a fost prezentat de Guvernul României.

În rest, dezbaterile pot continua, dar problema pentru noi a fost să dăm curs acestei solicitări de armonizare cu prevederile legislației Uniunii Europene.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc și eu.

Dacă dintre dumneavoastră dorește cineva să intervină la dezbaterile generale? Nu.

În asemenea condiții, potrivit art.106 din Regulamentul Camerei Deputaților, vom supune votului final proiectul mâine, la ora destinată.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității (rămas pentru votul final).  

Pct.7, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității.

Suntem primă Cameră sesizată.

Dau cuvântul inițiatorului.

Poftiți, doamna ministru Kibedi.

   

Doamna Kibedi Katalin Barbara (secretar de stat, Ministerul Justiției):

Mulțumesc, domnule președinte.

Distinsă Cameră,

Necesitatea adoptării acestei ordonanțe de urgență este ca urmare a publicării Deciziei Curții Constituționale, prin care Legea nr.187/1999 a fost declarată, în ansamblul ei, neconstituțională și printre efectele, în sensul în care nu s-ar fi adoptat, în termenul de 45 de zile, un act normativ să suplinească ceea ce ar fi fost în rolul și atribuția acestui Consiliu Național de Studiere a Arhivelor Securității, ar fi suficient să amintim că infracțiunile care sunt reglementate prin această lege ar fi fost dezincriminate și nu pur și simplu suspendate, așa cum este efectul pe perioada de 45 de zile. Cam acesta este argumentul oportunității unui act normativ în procedură de urgență.

În ceea ce privește modalitatea de reglementare, desigur că, ținând seama de considerentele și modul în care s-a motivat decizia Curții Constituționale, s-a încercat instituirea unei proceduri care să fie în conformitate cu aceste considerente ale deciziei Curții Constituționale.

Sigur că, profitând de acest aspect, s-au mai introdus și categoriile de personal care au intervenit, ulterior fiind reglementate, cum este cea de comisar european și respectiv de europarlamentar.

Este important de reținut și faptul că s-a dorit o modificare a procedurii și sub aspectul competenței instanțelor, care trebuie să cenzureze deciziile C.N.S.A.S.-ului, și unde s-a apreciat necesar să se treacă în competența instanței de contencios administrativ, cel puțin pentru considerentul că acest Consiliu este definit ca fiind un organism autonom independent, respectiv autoritate administrativă autonomă, așa cum sunt ele definite în art.116 din Constituție, situație în care este firesc să cataloghez deciziile lor ca fiind acte administrative și competența să revină instanței de contencios.

Aici aș dori să atrag atenția plenului, pentru că parcurgând raportul Comisiei juridice, de disciplină și imunități, un amendament care se regăsește la art.34 readuce în competența instanțelor civile, dar cu formula "de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență". Or, să nu uităm că această ordonanță de urgență a intrat în vigoare și, ca urmare, dispozițiile ei se aplică de circa două luni de zile.

În măsura în care ea obliga instanțele civile să-și verifice competența, să se desesizeze și să trimită instanțelor de contencios administrativ, acum vom ajunge în situația în care acest amendament ar fi adoptat și legea ar intra în vigoare, ca instanțele de contencios să se desesizeze și să retrimită la instanțele de civil, ceea ce nu credem că cineva și-ar dori, pentru că ar însemna o tergiversare nejustificată a judecării acestor cauze, cu excepția și a unor chestiuni de terminologie, respectiv secretarii generali nu sunt persoane alese, ele sunt numite, pentru că sunt persoane din categoria înalților funcționari publici.

În rest, amendamentele au fost acceptate și agreate de Ministerul Justiției, dar, repet, sunt și câteva observații unde nu putem fi de acord din considerente procedurale.

Pentru aceste motive, voi lăsa în seama plenului să rezolve aceste incidente procedurale, cum ar putea fi corectate pentru ca ele să nu între în vigoare în această modalitate greșită.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități, domnul deputat Gabor va prezenta raportul.

 
   

Domnul Gheorghe Gabor:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Consiliul Legislativ a dat un aviz favorabil; Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților și Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională au avizat, de asemenea, favorabil proiectul de lege în forma prezentată de Guvern.

Proiectul de lege are ca obiect, așa cum s-a spus, aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității, act normativ care reglementează instituirea regulilor privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității, precum și funcționarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub controlul Parlamentului.

Ordonanța de urgență instituie o nouă procedură la nivelul C.N.S.A.S., de constatare a calității de lucrător al securității sau de colaborator al acesteia, actele Consiliului fiind supuse controlului instanței de contencios administrativ.

La acest proiect de lege au depus amendamente în scris domnii deputați Sergiu Andon, Ioan Timiș, Gheorghe Gabor, Andras Levente și membrii Grupului parlamentar al P.R.M., și formulate amendamente în timpul dezbaterilor de către domnul deputat Eugen Nicolicea și domnul deputat Ioan Adam.

În urma dezbaterilor și opiniilor exprimate de invitați, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității, cu amendamentele admise, care sunt redate în Anexa nr.1 la prezentul raport. Anexa nr.2 cuprinde amendamentele respinse.

La ședința comisiei au fost prezenți 15 deputați din totalul de 28 de membri, iar votul a fost în unanimitate, așa cum am spus.

Legea face parte din categoria legilor organice.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Aș dori doar să amintesc că la art.3 lit. g) autorii își retrag amendamentul, în sensul că se scoate din text "secretarii unităților administrativ-teritoriale". Deci, sintagma "secretarii unităților administrativ-teritoriale" urmează să fie retrasă din text.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Am rugămintea să reveniți când vom ajunge la text cu această precizare.

La dezbateri generale, cine dorește să se înscrie cu privire la acest proiect de aprobare a ordonanței? Nu dorește nimeni.

Trecem atunci la dezbaterea textelor proiectului și vă rog să urmărim împreună raportul comisiei.

La titlul proiectului de lege, dacă aveți obiecțiuni? Comisia nu a avut.

Adoptat.

Preambulul articolului unic, urmăriți pct.2 din raport, dacă aveți obiecțiuni?

Adoptat în unanimitate.

Pct.3 din raport cu privire la titlul ordonanței de urgență. Rămâne nemodificat în concepția comisiei. Dacă aveți dumneavoastră obiecțiuni?

Adoptat pct.3 din raport.

Pct.4 - titlul Cap.I.

Dacă aveți obiecțiuni? Adoptat pct.4.

Pct.5 din raport, cu privire la art.1.

Dacă aveți obiecțiuni?

Pct.5 începe de la pag.3 și merge până la pag.6.

Dacă la vreunul dintre alineate aveți obiecțiuni? Nu aveți. Adoptat pct.5, în formularea comisiei.

La pct.6 - începe de la pag.7.

Dacă aveți obiecțiuni? Adoptat pct.7, fără obiecțiuni.

Pct.8. Dacă sunt obiecțiuni? Nu sunt. Adoptat în unanimitate.

V-aș ruga, stimate secretar de stat, să-l lăsați pe domnul deputat să urmărească cu atenție.

La ce punct, domnule deputat?

 
   

Domnul Gheorghe Gabor:

Domnule președinte, la art.3 lit.g) rămâne textul din ordonanță.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

La art.3?

 
   

Domnul Gheorghe Gabor:

Art.3 lit.g).

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

O găsiți la pag.10.

 
   

Domnul Gheorghe Gabor:

La pag.10: " ... primarii, viceprimarii, consilierii juridici ..."

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Depinde cum ați propus dumneavoastră sintagma "secretarii unităților administrativ-teritoriale", care, oricum, nu avea ce căuta acolo.

 
   

Domnul Gheorghe Gabor:

Da.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră eliminarea sintagmei "secretarii unităților administrativ-teritoriale".

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotriva eliminării? Un vot împotrivă.

Abțineri?

S-a adoptat textul lit.g), fără "secretarii unităților administrativ-teritoriale".

Dacă la restul punctelor de la acest articol mai sunt obiecțiuni? Votat punctul de vedere al comisiei.

La pct.9, comisia propune abrogarea lit.u), urmând ca celelalte, de la lit.b) până la lit.g), să rămână nemodificate.

Dacă aveți obiecțiuni la pct.9? Adoptat în formula comisiei.

La pct.10? Adoptat.

Pct.11? Adoptat.

Pct.12, la art.4, pag.14? Votat punctul de vedere al comisiei.

Pct.13, pag.16? Adoptat.

La pct.14? Se referă la art.5.

Dacă aveți obiecțiuni la amendamentul comisiei? Nu. Adoptat pct.14.

Pct.15 - titlul Secțiunii a III-a? Adoptat.

Pct.16 - art.6? Comisia nu are amendamente. Adoptat textul inițial.

Pct.17? Nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct.18? Nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct.19? Nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct.20? Nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct.21? Nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct.22? Nu sunt obiecțiuni. Adoptat textul inițial.

Pct.23, titlul Cap.III? Nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct.25? Se referă la art.13, care nu are amendamente din partea comisiei. Adoptat pct.25, respectiv art.13.

Pct.24? Se referă la art.14, care nu are amendamente din partea comisiei. Adoptat art.14, respectiv pct.24.

La pct.25, rog comisia să mă ajute, pentru că nu găsesc pct.25.

Pct.24 se referea la art.14; pct.25 nu știu la ce se referă.

Doamna Kibedi, știți dumneavoastră?

(domnul Valer Dorneanu se consultă cu doamna Kibedi Barbara Katalin.)

Stimați colegi,

De la pag.24, cu privire la pct.24, trecem direct la pag.26, pct.26.

Dacă aveți obiecțiuni la pct.26? Nu sunt. Adoptat pct.26.

Pct.27, la art.15? Adoptat pct.27.

Pct.28? Nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct.29? Nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct.29 merge până la pag.31. Nu aveți obiecțiuni. Adoptat.

Pct.30? Se referă la art.18, nemodificat. Adoptat art.18, respectiv pct.30.

Pct.31? Adoptat.

Pct.32? Adoptat.

Pct.33? Adoptat.

Pct.34? Adoptat.

Pct.35? Se referă la art.23. Urmăriți pag.32. Nu sunt obiecțiuni. Adoptat amendamentul comisiei de la pct.35.

Pct.36? Adoptat. Se referă la art.24.

Pct.37? Adoptat.

Pct.38 - Titlul Secțiunii a II-a? Adoptat.

Pct.39 - art.25? Adoptat.

Pct.40? Adoptat.

Pct.41? Se referă la art.27. Adoptat.

Pct.42? Adoptat.

Pct.43? Se referă la art.28. Nu sunt amendamente. Adoptat pct.43, respectiv art.28.

Pct.44? Adoptat.

Pct.45? Adoptat.

Pct.46? Adoptat.

Pct.47? Adoptat.

Pct.48? Adoptat.

Pct.49? Îl găsiți la pag.40. Se referă la art.32. Adoptat.

Pct.50? Comisia propune modificarea alin. (2) de la art.33. Urmăriți pag.40-41. Adoptat pct.50.

Pct.51? Se referă la art.34. Adoptat pct.51, respectiv conținutul nou al art.34.

Pct.52? Pag.41. Adoptat.

Pct.53? Adoptat.

Pct.54? Adoptat.

Pct.55? Adoptat.

Pct.56? Adoptat.

Pct.57? Se referă la anexa care cuprinde declarția pe proprie răspundere. Dacă aveți obiecțiuni? Nu sunt. Adoptat textul declarației pe propria răspundere.

Cu aceasta, vă rog să constatați că am parcurs toate amendamentele admise; tot cuprinsul legii.

Dacă la amendamentele respinse, pe care le regăsiți de la pag.45, încolo, al raportului? Nu sunt doritori de a susține amendamentele respinse.

În aceste condiții, parcurgând toate textele proiectului de lege, vom supune acest text votului final mâine.

 
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică (rămasă pentru votul final).  

La pct.8: Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică.

În al doilea proiect, dau cuvântul inițiatorului, dacă este, dacă nu, raportorului, respectiv Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

La al doilea proiect, care vizează Legea nr.187, dacă există aici inițiatorul?

Domnul senator nu este.

Dau cuvântul domnului Gabor, să prezinte raportul Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

   

Domnul Gheorghe Gabor:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Având în vedere că la pct.7 de pe ordinea de zi a fost vorba de ordonanța Guvernului care are același obiect ca și proiectul de lege inițiat de către colegul nostru, comisia a făcut un raport de respingere. În acest sens au fost doar 3 voturi împotriva respingerii, celelalte voturi... deci majoritatea membrilor comisiei au propus respingerea proiectului legislativ.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Și eu vă mulțumesc.

Nefiind inițiatorul aici și nici altcineva care să comenteze propunerea comisiei, vom supune ...

(Domnul deputat Gheorghe Gabor face unele comentarii din banca rezervată comisiei.)

De acord. Oricum, propunerea de respingere rămâne. O vom supune votului final mâine.

 
Dezbaterea Propunerii legislative de completare a Legii nr.47 (r1) din 18/05/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (rămasă pentru votul final).  

La pct.9, stimați colegi, Propunerea legislativă de completare a Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Comisia juridică, de disciplină și imunități ne propune respingerea acestei propuneri și dau cuvântul domnului Gabor pentru a susține această propunere.

   

Domnul Gheorghe Gabor:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Propunerea legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare completarea art.11 alin.(1) pct.b) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu un nou text, potrivit căruia "Curtea Constituțională veghează la respectarea procedurilor legale pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, Senat și Camera Deputaților, alegerilor locale și confirmă rezultatele acestora."

În conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaților, membrii comisiei au examinat propunerea legislativă mai sus menționată în ședința din 15 aprilie 2008.

Cu prilejul dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative de completare a Legii nr.47 din 18 mai 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Proiectul face parte din categoria legilor organice.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc.

Dacă dorește cineva să se pronunțe cu privire la această propunere? Nu. O vom supune votului final mâine.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea literei b) a alineatului (1) al articolului 48 din Legea vânătorii și protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 (rămas pentru votul final).  

La pct.10: Proiectul de Lege pentru modificarea lit.b) a alin.(1) al art.48 din Legea vânătorii și protecției fondului cinegetic

Dau cuvântul inițiatorului. Vă rog să prezentați pe scurt acest proiect.

Cine este din partea Guvernului?

A fost o propunere legislativă. În documentele dumneavoastră apare proiect pentru că, între timp, propunerea a fost adoptată de Senat. Asta este explicația denumirii.

Dau cuvântul domnului deputat pentru a prezenta raportul Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

   

Domnul Gheorghe Gabor:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Această propunere legislativă a fost examinată și de Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și, prin avizul transmis, această comisie a avizat favorabil proiectul de lege.

Guvernul, prin punctul de vedere transmis, susține adoptarea acestei propuneri legislative.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea art.48 și a Anexei nr.1 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407/2006, cu modificările și completările ulterioare, în sensul sancționării părăsirii terenului de vânătoare fără crotalierea vânatului împușcat în baza autorizației și măririi perioadei de vânătoare a porumbelului gulerat.

În conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, membrii comisiei au examinat inițiativa legislativă sus-menționată în ședința din 15 aprilie a.c. Din numărul total de 28 de membri ai Comisiei juridice, de disciplină și imunități, la ședință au participat 15 deputați.

La acest proiect de lege au fost depuse amendamente în scris, de către un grup de deputați aparținând Grupurilor parlamentare ale P.S.D., P.N.L., U.D.M.R. și Partidului Conservator, iar, în urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, Proiectul de Lege pentru modificaea lit.b) a alin.(1) al art.48 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407/2006, cu amendamentele admise, care sunt redate în anexa la prezentul raport.

În raport cu obiectul și conținutul său, ce vizează modificarea unei legi organice, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc. Din partea Guvernului? Vă rog să vă prezentați punctul de vedere și pe dumneavoastră, înainte.

 
   

Domnul Tőke István (secretar de stat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Sunt secretarul de stat István Tőke, de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Punctul de vedere al Guvernului este unul de susținere, iar, având în vedere dezbaterile din comisiile parlamentare și amendamentele admise, susținem reglementarea, având în vedere că, totuși, mai există două modificări de făcut care au sosit săptămâna trecută de la Comisia Europeană, și anume eliminarea punctelor din Anexa nr.1, punctele nr.7 și nr.33, datorită faptului că nu se regăsesc la Anexa nr.2 a Directivei "Păsări" și care permite recoltarea exemplarelor din aceste specii.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă la dezbateri generale dorește cineva să intervină?

În aceste condiții, trecem la dezbaterea textelor legii.

Vă rog să urmăriți raportul comisiei.

La pct.1, referitor la titlu, dacă aveți obiecțiuni? Adoptat pct.1.

Pct.2 - preambulul articolului unic? Adoptat.

Pct.3, dacă aveți obiecțiuni? Se referă la lit.j) de la art.1. Nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct.4 - introducerea a două noi alineate la art.8 din legea veche. Adoptat pct.4.

La pct.5? Nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct.6, care se referă la art.15? Găsiți acest punct la pag.8. Adoptat pct.6.

Pct.7, la art.17? Adoptat pct.7 al raportului.

La pct.8? Vizează introducerea a două noi alineate la art.17. Adoptat pct.8.

Pct.9? - la art.19 se referă. Adoptat pct.9.

La pct.10? Adoptat.

Pct.11? Nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct.12? Se referă la art.20. Nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct.13? Nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct.14? Nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct.15? Nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct.16? Se referă la art.13. Adoptat.

Pct.17. Adoptat.

Pct.18. Adoptat.

Pct.19? Se referă la art.43. Adoptat.

Pct.20? Adoptat.

Pct.21? Adoptat.

Pct.22? Se referă la art.56.

Are o intervenție reprezentantul Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

 
   

Domnul Gheorghe Gabor:

La pct.22, se va numerota cu art.II.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Este vorba doar despre această precizare, da?

 
   

Domnul Gheorghe Gabor:

Da.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Nu cred că mai trebuie supusă dezbaterii. Precizarea era necesară. Vă mulțumesc, domnule deputat.

Pct.23? Nu sunt obiecțiuni.

Pct.24? Nu sunt obiecțiuni.

Pct.25?

 
   

Domnul Gheorghe Gabor:

La pct.25, domnule președinte, la Anexa nr.1 lit.B pct.7 și pct.33, se abrogă, așa cum a solicitat și Ministerul Agriculturii.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Care punct?

 
   

Domnul Gheorghe Gabor:

Anexa nr.1 lit.B pct.7 și pct.33.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

La pct.25, da?

 
   

Domnul Gheorghe Gabor:

Da.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă aveți obiecțiuni la aceste precizări? Nu. Adoptat pct.25.

 
   

Domnul Gheorghe Gabor:

Ca să fie în concordanță cu cererile Uniunii Europene.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Cu mențiunile făcute de domnul deputat.

Pct.26? Adoptat.

Pct.27? Adoptat.

Pct.28? Anexa cu păsările. Nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct.29, art.II? Nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Urmăriți, vă rog, și punctele de la pag.24, care se referă la a doua categorie de păsări, de la lit.B. Adoptat.

Vom supune votului final acest proiect, în cursul zilei de mâine.

 
Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor și munițiilor (retrimisă comisiei).  

La pct.11: Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor și munițiilor; propunere respinsă de Senat. Comisia juridică, de disciplină și imunități de la noi propune adoptarea.

Vă rog, domnule Gabor.

   

Domnul Gheorghe Gabor:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Comisia juridică, de disciplină și imunități solicită retrimiterea acestui proiect legislativ la comisie, pentru a fi reexaminat.

Având în vedere condițiile destul de rapide în care proiectul a fost examinat de comisie, sunt unele scăpări care se cer a fi îndreptate. Și acesta este motivul pentru care membrii comisiei solicită restituirea.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră restituirea la comisie.

Cine este pentru?

O voce din sală:

Să mai votăm și cu cartela!

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Nu, fără cartelă. La următorul vot.

Dacă sunt voturi împotrivă? Avem probleme la numărătoare. Atunci, vă rog să reluăm votul și să-l exercităm electronic.

Deci, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, Comisia juridică, de disciplină și imunități, prin vocea ...

Vă rog. Vă rog. Domnul Gabor mai justifică o dată propunerea de restituire, ca să votați în clar.

 
   

Domnul Gheorghe Gabor:

Pentru ca să și justific de ce se solicită retrimiterea la comisie.

Mi se pare că am scăpat o chestiune care este destul de gravă, și anume: se stabilește ca să poată poseda permis de armă - și, deci, armă - și persoanele care au săvârșit infracțiuni fără violență. Or, în această situație se pot găsi traficanții de carne vie care, obținând permis de armă, pot să amenințe cu ușurință victimele lor, fără a folosi violență. Este suficient ca unei tinere să i se pună în față un revolver și aceasta să cedeze cerințelor acelui traficant.

Credem că acest lucru trebuie îndreptat și nu se poate face decât prin retrimiterea la comisie.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc.

Are cuvântul și reprezentantul Guvernului, pentru a-și prezenta punctul de vedere cu privire la cererea de restituire, domnule ministru.

 
   

Domnul Marin Pătuleanu (secretar de stat, Ministerul Internelor și Reformei Administrative):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Noi solicităm retrimiterea la comisie din următoarele două motive: unu - deși ne-am prezentat la ședința Comisiei juridice, de disciplină și imunități, ni s-a comunicat că aceasta nu se mai desfășoară. Și, cu toate acestea, ne-am trezit cu un raport de admitere. Pe fond, a adopta această propunere legislativă ar însemna că eliminăm de la restricțiile pentru obținerea permiselor pentru arme letale pe cei care au săvârșit infracțiuni fără violență, dar de un pericol social deosebit, cum ar fi traficul de arme, deținerea, consumul și traficul de stupefiante și alte asemenea infracțiuni.

Ca atare, vă adresăm rugămintea să fiți de acord cu retrimiterea la comisie a acestei propuneri legislative.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc.

Vă rog să vă introduceți cartelele și să votați cu privire la această propunere a comisiei, susținută și de Guvern.

Cine este pentru restituire?

Cu 50 de voturi pentru restituire, 17 împotrivă, s-a decis restituirea proiectului.

 
   

Termen pentru refacerea raportului - o săptămână. Suficient, domnule Gabor? Bun. Termen o săptămână.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale (rămas pentru votul final).  

La pct. 12, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale.

Lege adoptată de Senat.

Comisia juridică și Comisia pentru buget au raport de adoptare. Dau cuvântul întâi inițiatorului și pe urmă reprezentantului celor două comisii.

Aveți cuvântul, doamna Kibedi.

   

Doamna Kibedi Katalin Barbara:

Mulțumesc, domnule președinte.

Distins Senat,

Voci din sală:

Camera Deputaților!

 
   

Doamna Kibedi Katalin Barbara:

Iertați-mă, da.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Ați emoționat-o.

 
   

Doamna Kibedi Katalin Barbara:

Da, am rămas axată pe Senat; îmi cer scuze.

Distinsă Cameră,

Ordonanța de urgență este menită să transpună din acquis-ul comunitar în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii Directiva 2000, care prevede combaterea întârzierii plăților în tranzacțiile comerciale.

Desigur că, în Codul comercial român, principiile care guvernează într-un fel transpun această directivă, însă, dată fiind varietatea clauzelor care pot fi prevăzute în contractele comerciale, sigur că este nevoie de o detaliere a acestor proceduri, bunăoară în situațiile în care sunt prevăzute termene de plată, situații în care nu sunt prevăzute termene de plată, când anume curge dobânda, cum este ea calculată.

Pe de altă parte, pentru a nu expune creditorul care, după ce că există o situație de rău-platnic, să mai aibă și liberul acces la justiție, eventual discutabil din perspectiva unei plăți a taxei de timbru, raportată la valoarea creanței, s-a introdus, similar cu procedura somației de plată, care există în legislația noastră internă, o taxă fixă pentru acest tip de litigii.

Acestea erau corecturile care trebuiau aduse pentru transpunerea Directivei.

Amendamentele care au fost discutate în cadrul Comisiei juridice sunt binevenite și au fost necesare pentru corelarea cu prevederile Ordonanței nr.34/2006, situație în care, în modalitatea în care este întocmit raportul comun al Comisiei juridice cu Comisia pentru buget, vă rugăm să adoptați acest proiect de act normativ.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Domule Gabor, vă rog să prezentați raportul comun al Comisiei pentru buget și al Comisiei juridice.

 
   

Domnul Gheorghe Gabor:

Mulțumesc, domnule președinte.

Este un raport comun asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 6 februarie a.c.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Obiectul de reglementare v-a fost expus de doamna secretar de stat.

La dezbaterile comisiei au participat, în calitate de invitați, domnul Gheorghe Mocuța, secretar de stat în Ministerul Justiției, și doamna Claudia Roșianu, consilier în cadrul aceluiași minister.

În conformitate cu prevederile art.61 și 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au examinat expunerea de motive și proiectul de lege supus aprobării în ședința din 18 martie 2008, iar Comisia pentru buget, finanțe și bănci în ședința din 15 aprilie 2008.

La lucrările Comisiei juridice, de disciplină și imunități au participat 19 deputați din totalul de 28, iar la lucrările Comisiei pentru buget, finanțe și bănci au participat 23 de deputați din totalul de 28 de membri.

În urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi, un vot împotrivă și o abținere, ca proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale să fie supus spre dezbatere și adoptare plenului Camerei Deputaților, cu amendamentele admise, cuprinse în anexa la raportul comun.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc. Dacă dorește cineva să intervină la dezbateri generale? Trecem, în aceste condiții, la dezbaterea textelor proiectului de lege.

Vă rog să urmărim împreună proiectul, după raportul comisiei.

pct. 1, se referă la titlu. Nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct. 2, nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct. 3, nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct. 4, nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct. 5 se referă la art. 1. Nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct. 6. Adoptat.

Pct. 7 îl găsiți, întâmplător tot la pagina 7. Adoptat.

Pct. 8. Adoptat.

Pct. 9. Adoptat.

Pct. 10. Adoptat.

Pct. 11 începe de la pagina 8 și se sfârșește la pagina 10. Dacă aveți obiecțiuni? Adoptat pct. 11.

Pct. 12. Adoptat.

Pct. 13. Adoptat.

Pct. 14. Adoptat.

Pct. 15. Adoptat.

Pct. 16. Adoptat.

Pct. 17 se referă la art. 7, găsiți acest punct la pagina 12. Adoptat.

Pct. 18. Adoptat.

Pct. 19. Adoptat.

Pct. 20. Adoptat.

Pct. 21. Adoptat.

Pct. 22. Adoptat.

Pct. 23. Adoptat.

Pct. 24. Adoptat.

Pct. 25 și ultimul. Adoptat.

Mai este vreo obiecție? Nu mai există.

Supunem votului final acest proiect de lege mâine, la ora stabilită.

La pct. 13, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.152/2007 pentru completarea Legii nr.8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.

Suntem în procedură de urgență.

Suntem Cameră decizională.

Comisia pentru muncă este? N-avem, însă, reprezentantul Guvernului.

Pentru că s-au propus și amendamente și nu știm dacă Guvernul le acceptă sau nu, și Guvernul nu este prezent, amânăm pe mâine dezbaterea acest proiect. Rog staff-ul tehnic să anunțe inițiatorul să se prezinte mâine.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.3/2008 privind transmiterea unei suprafețe de teren, proprietate publică a statului, din administrarea Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov în administrarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, pentru Universitatea Transilvania din Brașov, în scopul construirii unui campus universitar (rămas pentru votul final).  

La pct. 14, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.3/2008 privind transmiterea unei suprafețe de teren, proprietate publică a statului, din administrarea Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov în administrarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, pentru Universitatea "Transilvania" din Brașov, în scopul construirii unui campus universitar.

Legea a fost adoptată de Senat.

Comisia pentru învățământ și Comisia pentru agricultură au propus și pentru Cameră adoptarea.

Dacă este inițiatorul aici vă rog să... vă rog, domnule secretar de stat, să prezentați proiectul pe scurt și să se pregătească reprezentantul desemnat al celor două comisii, pentru învățământ și agricultură.

Aveți cuvântul.

   

Domnul Töke István:

Mulțumesc.

Actul normativ se referă la transmiterea unei suprafețe de teren, proprietate publică a statului, din administrarea Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov în administrarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, pentru Universitatea "Transilvania" din Brașov, în scopul construirii unui campus universitar.

În anul universitar 2007-2008, universitatea oferea 92 de programe de studii de licență la zi și 13 la învățământul la distanță, în domenii în care sunt integrați peste 23 de mii de studenți.

În ultimii trei ani, o serie de spații didactice ale universității au fost retrocedate în urma revendicării lor de către foștii proprietari; acest fapt, coroborat cu creșterea ofertei educaționale și în consecință a numărului de studenți, conduce la nevoia dezvoltării și modernizării bazei materiale, în sensul extinderii unor spații pentru activități specifice: educație și formare de resurse umane înalt calificate și de cercetare.

În acest context, Universitatea "Transilvania" urmează să construiască și să realizeze un obiectiv major pe o suprafață de 30 de hectare de teren, în limita municipiului Brașov, campus destinat activităților de educație și cercetare științifică de excelență pentru derularea studiilor în ciclul II masterat și ciclul III doctorat.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc și eu.

Din partea celor două comisii cine prezintă raportul? Domnul președinte al Comisiei pentru învățământ, domnul profesor Popeangă.

 
   

Domnul Petre Popeangă:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice au votat cu majoritatea membrilor prezenți propunerea de aprobare, cu amendamente, a proiectului de lege în discuție.

La întocmirea raportului a fost analizat avizul Comisiei juridică, de disciplină și imunități și cel al Consiliului Legislativ, ambele favorabile.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, Camera Deputaților fiind Cameră decizională.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă dorește cineva să intervină la dezbateri generale? Poftiți, domnule deputat. Domnul deputat Magheru, de la Partidul România Mare.

 
   

Domnul Paul Magheru:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.3/2008 este produsul necesar și binevenit al unui program european - "universitas 2000".

Se propunea atunci, printre altele, îmbunătățirea managementului academic și bazei materiale a universităților.

Îmi amintesc că primul director general administrativ al Universității din Brașov încă de atunci propunea colegilor dumnealui construirea unor campusuri universitare moderne, confortabile, pentru formele de învățământ superior, care, după cum se știe, s-au dezvoltat foarte mult, și unele pe bună dreptate, și care fac, într-adevăr, cinste învățământului superior românesc.

Atât în comisie, fie cea pentru agricultură, fie cea pentru învățământ m-a impresionat acuratețea documentației, corectitudinea ei și disponibilitatea ambelor instituții: și cea care preda administrația și cea care prelua.

A fost pentru mine un caz foarte plăcut, foarte fericit, de o bună colaborare a instituțiilor în ceea ce privește finalizarea lor, când este vorba de baza materială a învățământului superior și a tinerilor studenți.

Rezultatul a fost cel așteptat. În unanimitate, în comisii, s-a acceptat acest proiectul de lege.

Vă mulțumesc și sunt sigur că și la votul final va fi același bun rezultat.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă mai dorește cineva să intervină? Dacă nu, trecem la dezbaterea textelor acestui proiect.

Vă rog să urmăriți raportul celor două comisii.

La pct. 1 din raport, dacă aveți obiecțiuni? Pct. 1 se referă la titlu. Adoptat pct. 1.

Pct. 2 se referă la articolul unic. Adoptat.

Pct. 3, titlul ordonanței. Adoptat.

Pct. 4 se referă la art. 1 din ordonanță. Dacă aveți obiecțiuni? Adoptat.

Pct. 5. Adoptat.

Pct. 6 vizează precizări suplimentare la anexă, la tabelul privind datele de identificare a suprafeței de teren. Dacă aveți obiecțiuni la pct. 6? Nu. Adoptat.

La anexă, dacă aveți obiecțiuni? Adoptat în forma propusă de comisie. Adoptată, fiind vorba de anexă.

Am parcurs textele proiectului. Îl vom supune votului final mâine.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.147/2007 privind rambursarea contravalorii unor servicii de navigație aeriană pentru zborurile scutite de la plata tarifelor pentru aceste servicii (rămas pentru votul final).  

La pct. 15, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.147/2007 privind rambursarea contravalorii unor servicii de navigație aeriană pentru zborurile scutite de la plata tarifelor pentru aceste servicii.

Legea a fost adoptată de Senat.

Comisia pentru buget și Comisia pentru industrii au propus adoptarea.

Suntem în procedură de urgență.

Dau cuvântul inițiatorului să-l prezinte pe scurt; aveți cuvântul, domnule secretar de stat. Astăzi ați fost foarte solicitat.

   

Domnul Eugen Teodorovici:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Prin proiectul de act normativ propus se asigură îndeplinirea de către România a cerinței de la art.9 pct.4 din Regulamentul CE nr. 1794/2006, referitor la rambursarea de către statele membre a contravalorii serviciilor de navigație aeriană de rută prestate de către furnizorii acestor servicii pentru zborurile scutite, conform legislației în vigoare, de la plata acestor tarife.

Rambursarea urmează să se facă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor către Regia Autonomă RomAT SA, singurul furnizor de servicii de navigație aeriană de rută, în cadrul regiunii de informare a zborurilor - București.

Conform art. 18 pct. 2 din același regulament, mecanismul de rambursare trebuie să fie elaborat și implementat până cel târziu la 1 ianuarie 2008, în caz contrar putând fi inițiată de către Comisia Europeană procedura de infringement, datorită nerespectării legislației comunitare.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc. Din partea comisiilor? Poftiți, domnule deputat.

 
   

Domnul Ștefan Baban:

Este vorba de Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru industrii și servicii. Este un raport comun.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art. 76 din Constituția României, republicată.

La dezbaterea proiectului au participat, în conformitate cu prevederile art. 54, 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, din partea Ministerului Transportului domnul Barna Tanczos, secretar de stat, doamna Popeangă Silvia, director general, doamna Camelia Șerban, director adjunct, și doamna Carmen Pop, consilier, iar din partea Ministerului Economiei și Finanțelor doamna Câmpeanu Maria, șef serviciu.

La lucrările comisiei reunite au participat 23 de deputați din totalul de 28 membri ai Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și 21 de deputați din 22 de deputați ai Comisiei pentru industrii și servicii.

Raportul comun al comisiilor reunite a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din data de 12 martie 2008.

Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituția României, republicată, și a art.92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaților, este de competența decizională a Camerei Deputaților.

În urma dezbaterii proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.147/2007 privind rambursarea contravalorii unor servicii de navigație aeriană pentru zborurile scutite de la plata tarifelor pentru aceste servicii, în ședința din data de 9 aprilie 2008, comisiile reunite propun supunerea spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege, cu amendamentele prezentate în anexă.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc. Dacă la dezbateri generale dorește cineva să intervină? Nu. Trecem la dezbaterea textelor proiectului.

Vă rog să urmărim împreună raportul celor două comisii.

La pct. 1, dacă aveți obiecțiuni? Adoptat.

Pct. 2, nu sunt obiecțiuni. Adoptat.

Pct. 3 vizează titlul ordonanței de urgență. Adoptat.

Pct. 4? Adoptat. Pct. 4 propune eliminarea art. 1. Nu aveți obiecții.

Pct. 5, de asemenea, vizează eliminarea art. 2. Adoptat.

Pct. 6, art. 3. Dacă aveți obiecții? Nu aveți.

Am parcurs textele proiectului de lege. Vom supune proiectul votului final mâine.

La pct. 15, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.147/2007 privind rambursarea contravalorii unor servicii de navigație aeriană pentru zborurile scutite...

Voci din sală:

A fost!

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

La pct. 16 lipsește inițiatorul. În aceste condiții, amânăm dezbaterea pentru mâine și rog staff-ul tehnic să-l anunțe pe inițiator să vină mâine.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.145/2007 pentru modificarea alin.(4) al art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv (rămas pentru votul final).  

Pct. 17, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.145/2007 pentru modificarea alin.(4) al art. 8 din Ordonanța Guvernului nr.119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv.

Proiectul a fost adoptat de Senat.

Comisia pentru buget propune adoptarea.

Dau cuvântul domnului secretar de stat.

   

Domnul Eugen Teodorovici:

Mulțumesc, domnule președinte.

Art.8 alin.(4) din Ordonanța Guvernului nr.119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, republicată, prevedea următorul aspect.

Controlul financiar preventiv se va integra în mod treptat în sfera răspunderii manageriale, proces ce trebuie finalizat până la data aderării la Uniunea Europeană.

Pornind de la faptul că reformarea managementului public este un proces de durată, care implică transformări pe multiple planuri, și de la cerința asigurării continuității controlului asupra fondurilor publice, s-a stabilit ca retragerea controlului preventiv, exercitat de Ministerul Economiei și Finanțelor să se facă în mod treptat și numai de la acei ordonatori de credite care, în urma auditurilor de evaluare, dovedesc că au implementat sisteme de control intern capabile să mențină riscurile gestiunii fondurilor publice în limite rezonabile.

Cu toate acestea, formularea art.8 alin.(4) conținea și un termen, data aderării la Uniunea Europeană, pentru finalizarea reformei manageriale, țintă imposibil de atins în perioade scurte chiar de către țări cu administrație consolidată, fapt dovedit și de practica de zi cu zi.

Astfel și în aceste condiții s-a impus modificarea de urgență a alin.(4) al art.8 din Ordonanța Guvernului nr.119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, republicată, în sensul eliminării termenului limită referitor la integrarea controlului financiar preventiv în sfera răspunderii manageriale.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Și eu vă mulțumesc.

Din partea Comisiei pentru buget. Vă rog, domnule deputat.

 
   

Domnul Ștefan Baban:

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare potrivit art.76 din Constituția României, republicată.

La dezbaterea proiectului au participat, în conformitate cu prevederile art.54, 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, din partea Ministerului Economiei și Finanțelor domnul secretar de stat Cătălin Doică.

La lucrările comisiei au participat 23 de deputați din totalul de 28 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din data de 12 martie 2008.

Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituția României, republicată, și a art.92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaților, este de competența decizională a Camerei Deputaților.

În urma dezbaterii proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.145/2007 pentru modificarea alin.(4) al art.8 din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, în ședința din data de 15 aprilie 2008, comisia propune supunerea spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc. Dacă la dezbateri generale dorește să intervină cineva? Nu dorește.

Întrucât nu există niciun amendament și n-ați avut nici dumneavoastră obiecții, vom supune votului final acest proiect de lege mâine, conformându-ne astfel art.106 din Regulamentul Camerei Deputaților.

 
Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.132/2007 pentru aprobarea facilităților fiscale acordate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2004 privind măsuri de diminuare a arieratelor în economie (retrimis comisiei).  

La pct. 18, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.132/2007 pentru aprobarea facilităților fiscale acordate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2004 privind măsuri de diminuare a arieratelor în economie.

Adoptat de Senat.

Propunere de respingere, a Comisiei pentru buget și a Comisiei pentru industrii.

Dau cuvântul reprezentantului comisiei. Vă rog, poftiți, domnule deputat, o intervenție prealabilă.

   

Domnul Antal István:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor colegi,

Am rugămintea ca acest proiect de lege să fie retrimis pentru o nouă analiză la cele două comisii, având în vedere faptul că discutăm de o problemă care provine din 2004 și am dori ca după retrimitere, la ședință să fie prezent și președintele Consiliului Concurenței, având în vedere faptul că, oarecum, este vorba de o dispută birocratică între Ministerul Transporturilor și Consiliul Concurenței. și aș dori să motivez. Deci, adoptarea prezentului proiect de lege este motivată de necesitatea respectării angajamentelor asumate cu prilejul lansării de către Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă a emisiunii de eurobonduri, a căror maturitate s-a împlinit în data de 10 decembrie 2007, situație în care a fost necesară refinanțarea restituirii eurobondurilor printr-un credit extern.

Situația financiară a societății ar fi fost denaturată de neaplicarea facilităților acordate prin Ordonanța de urgență nr. 37/2004, întrucât fără ștergerea datoriilor scutite la plată prin ordonanța mai sus menționată, societatea ar fi înregistrat arierate în valoare de 88 de milioane de lei.

Scutirea de la plată a acestor datorii urma să fie efectuată la data de 31 decembrie 2006, cu respectarea a două condiții.

Prima condiție: obligațiile fiscale curente ale perioadei 2004-2006 să fie plătite la termen, ceea ce s-a și realizat la momentul respectiv.

Autorizarea scutirii respective, cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat - condiția a doua.

Dar având în vedere faptul că după data de 1 ianuarie 2007 autorizarea ajutorului de stat o dă Comisia Europeană, în conformitate cu art. 88 al Tratatului Comisiei Europene, aceasta își declină competența de a autoriza ajutoare de stat care și-au produs efecte înainte de data aderării și s-a emis prezenta ordonanță, care să ofere creditorilor bugetari, respectiv ANAF și AVAS, posibilitatea de a anula obligațiile fiscale acordate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2004.

Deci, încă o dată, solicit să fiți de acord cu retrimiterea la cele două comisii, pentru o nouă analiză, a acestui act normativ.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Dorește cineva să comenteze această propunere? O supun votului dumneavoastră și vă rog să vă exprimați voința prin vot electronic.

Cu 42 de voturi pentru restituire, trei împotrivă, patru abțineri, proiectul a fost restituit celor două comisii.

 
   

Termen? 2 săptămâni.

(Către domnul Ștefan Baban, care solicită să ia cuvântul) După vot? Nu mai putem schimba votul privind retrimiterea la comisii.

 
   

Domnul Ștefan Baban:

Nu doresc să schimbăm votul, domnule președinte.

Vreau să informez plenul numai că ordonanța a fost respinsă tocmai din cauză că Ministerul Transporturilor a conlucrat cu reprezentantul de la Comisia concurenței, care Comisie a concurenței nu mai exista, ci numai un reprezentant care lucrează cu Comisia Europeană. Deci, nu știu dacă cele două săptămâni ajung. Suntem într-o situație foarte delicată, eu aceasta voiam să vă atrag atenția. Așa că trebuie mare seriozitate din partea Guvernului și a Consiliului Concurenței.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna Aura Vasile dorește să intervină.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, domnule președinte.

Cred că cele două săptămâni sunt suficiente pentru Parlament pentru a putea să reanalizăm această lege de aprobare a unei ordonanțe, în condițiile în care doi ani nu au fost suficienți comisiei speciale de la concurență și Ministerului Transporturilor pentru a-și da un telefon și a întreba: "Domnule, se întâmplă ceva?"

Deci, nu este posibil ca noi să rezolvăm problema Consiliului Concurenței și Ministerului Transporturilor. Poate se întâlnesc, poate beau o cafea, poate schimbă numerele de telefon pentru a-și rezolva ei problema.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc. Încă o intervenție.

 
   

Domnul Radu-Cătălin Drăguș:

Vreau să-i aduc aminte stimatei colege că Ministerul Transporturilor nu trebuie să bea cafele, nu de aceasta sunt ei acolo.

În al doilea rând, e foarte adevărat că de fiecare dată trebuie la transporturi să venim noi ca să putem face curat după ilustrele performanțe ale foștilor miniștri. CFR Marfă este una dintre societățile care plăteau publicitate la greu în mandatul trecut și pe vremea aceea nu se puneau întrebări despre datorii și despre alte situații.

De fapt, situația CFR Marfă este o situație care vine de mai multă vreme încoace. Totuși, trebuie un pic de rațiune vizavi de situația transporturilor. De aceea am solicitat și noi retrimiterea la comisie.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, nu ați făcut decât să încingeți spiritele. Era o chestiune tehnică: restituim sau nu. Sigur că orice intervenție în Parlament are și un caracter politic, dar nu cred că era rostul să încingeți spiritele acum.

Deci, era vorba de termen, stimați colegi. Era vorba de termenul pe care îl dă președintele pentru refacerea raportului.

Doamna Aura Vasile.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule președinte și stimați colegi,

Vin să întăresc ce a spus colegul nostru, deputatul Antal. Aș fi vrut să fiți martor la ședința comisiilor reunite și să auziți felul în care cei care aveau obligația să rezolve această problemă ne-au explicat și au susținut de ce nu au putut, în condițiile în care au avut totul la dispoziție.

Remarca făcută de antevorbitorul meu cred că a fost așezată precum nuca în perete.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiți, domnule președinte, și cu aceasta, având în vedere că și programul a expirat, închidem dezbaterile.

Poftiți!

 
   

Domnul Antal István:

Domnule președinte, cu toată stima pentru doamna deputat, dar două săptămâni, din păcate, nu ne ajung, pentru că ne aflăm într-o situație în care este foarte greu ca cvorumul să fie realizat de către cele două comisii. Până la sfârșitul sesiunii cred că putem rezolva, după 10 iunie, așa. Ar fi mai corect să ne lăsați mai mult timp.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi, având în vedere faptul că este o problemă importantă, pentru că am senzația tergiversării, rămân la termenul pe care l-am stabilit: două săptămâni.

Având în vedere că s-a epuizat programul de lucru, declar închisă prima parte a ședinței de astăzi. Vom relua dezbaterile mâine, după declarațiile politice.

 
     

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Procedură!

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Da, domnule deputat.

 
   

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Iertați-mă, suntem în procedură de vot.

Ați ridicat problema retrimiterii, nu s-a votat acest lucru.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Erați pe afară, la plimbare, stimate coleg!

 
   

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Nu, nu, că eu am votat.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Erați la plimbare, pe afară.

 
   

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Nu, nu, iertați-mă. Reiau: am votat.

Numai că sunt două propuneri de termen. E o propunere de două săptămâni și o propunere de patru săptămâni. Eu vă rog să votăm și să vedem care este cea pe care Parlamentul României o agreează.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Eu vă rog să citiți Regulamentul și să vedeți, în cazul în care plenul hotărăște restituirea, cine stabilește termenul și după ce citiți Regulamentul vă invit la tribună din nou.

Vă rog.

 
   

Domnul Márton Arpád-Francisc:

Conform programelor adoptate, în aceste două săptămâni nu avem ședință de comisii. Deci, în două săptămâni, neexistând ședințe de comisii, nu se poate lua nicio decizie.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Astăzi, în Biroul permanent, câteva comisii au solicitat să lucreze în paralel. S-a admis acest lucru și dacă comisia dumneavoastră nu dorește să se întrunească, va cere prelungirea termenului.

 
Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului:  

Trecem la partea a doua a programului de astăzi, prezentarea răspunsurilor la întrebări și prezentarea noilor interpelări.

Stimați colegi, voi da cuvântul pentru a prezenta răspunsurile din partea ministerelor, în ordinea în care s-au prezentat colegii noștri din Executiv.

Pentru domnul deputat Mircia Giurgiu, cu privire la memoriul domnului Cristian Todea din municipiul Cluj va răspunde doamna secretar de stat Denisa Pătrașcu.

Nu este domnul Mircia Giurgiu. În asemenea condiții, vă rog să-i comunicați scris domnului deputat răspunsul dumneavoastră.

Pentru domnul Stelian Fuia. Este prezent? Nu este.

În asemenea condiții, domnule secretar de stat Istvan Töke vă rog să-i transmiteți răspunsul scris.

Domnul Dumitru Ioan Puchianu, dacă este? Nu este.

În asemenea condiții, domnule secretar de stat Marin Pătuleanu vă rog să-i comunicați în scris răspunsul.

  Valentin Samuel Boșneac

Domnule Valentin Samuel Boșneac, vă va răspunde întrebării dumneavoastră cu privire la alimentarea cu apă în județul Caraș-Severin domnul Horia Irimia.

   

Domnul Horia Irimia (secretar de stat, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor):

Doamnelor, domnilor deputați,

Vă prezint răspunsul la întrebarea adresată de domnul deputat Valentin Samuel Boșneac privind sistemele de alimentare cu apă finanțate de către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor, minister în cadrul căruia funcționez ca secretar de stat.

În cursul anului 2007, în județul Caraș-Severin au fost finanțate prin programul ministerului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.577, cinci comune cu șapte sate, și anume comuna Dalboșeț, satul Șopotu Vechi, lucrare care a fost finalizată, comuna Topleț, cu satele Topleț și Bârzan (a fost pus în funcțiune acest sistem), comuna Obreja, satul Var, comuna Goruia, satul Gârliște, comuna Cărbunari, satele Cărbunari și Știnăpari.

În anul 2008, ministerul nostru finanțează în județul Caraș-Severin alimentări cu apă în cinci comune și nouă sate, și anume comuna Obreja, satul Var, lucrări în continuare, comuna Goruia, satul Gârliște, continuarea lucrării începute anul trecut, comuna Cărbunari, satele Cărbunari și Știnăpari, de asemenea, continuarea lucrărilor de anul trecut și două lucrări noi, comuna Șopotu Nou, cu satele Șopotu Nou, Urcu, Stăncilova și Valea Roșie, precum și o altă lucrare nouă, comuna Gârnic, sat Padina Matei.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat, dacă sunteți mulțumit de răspuns? De acord.

Pentru domnul deputat Petru Călian se solicită amânarea răspunsului.

Pentru domnul deputat Valentin Samuel Boșneac mai există o întrebare cu privire la infrastructura rutieră din județul Caraș-Severin.

Tot domnul Horia Irimia îi va răspunde.

 
   

Domnul Horia Irimia:

Referitor la întrebarea domnului deputat Valentin Samuel Boșneac, în județul Caraș-Severin, prin Programul privind pietruirea, reabilitarea, asfaltarea drumurilor de interes local, Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor în anii 2007 și 2008 a finanțat mai multe drumuri: în anul 2007, Drumul comunal 97, care face legătura între satul Iabalcea și drumul județean; de asemenea, strada principală din satul Sat Bătrân a fost asfaltată. Aceste două lucrări au fost începute în anul precedent.

au început o seamă de lucrări noi: Drumul comunal 4 Iaz - Var, în comuna Obreja, Drumul comunal 23, care face legătura între satul Sub Margine și Drumul național 6, Drumul comunal 67, ce face legătura între satul Cârnecea din comuna Tigvaniu Mare cu Drumul județean 581, Drumul comunal 36, care face legătura între satul Putna, comuna Prigor, și Drumul național 57 B, Drumul comunal 112, care face legătura între Zloznișoara și Drumul județean 684, Drumul comunal 97, care face legătura între Iabalcea și DN 58, Drumul județean 587 Huiduc-Duleu, Drumul județean Potop - Cheile Merei, Drumul comunal 92, care face legătura între stațiunea Secu și Văliug. De asemenea, s-au asfaltat străzi principale în comunele Ciclova, Obreja, Topleț, Mehadica, Răcășdia, Bozovici, strada principală în Valea Bolvajnicei, comuna Mehadia, strada principală Rușca, comuna Teregova, strada principală Slatina - Nera și strada principală din comuna eftimie Murgu.

În acest an, în anul 2008, am continuat finanțările pentru lucrări similare în județul Caraș-Severin. Au fost finanțate continuarea lucrărilor la drumurile Iaz - Var, Sub Margine, DN-6, Cârnecea, DJ 581, Drumul județean Hârliuc-Duleu, strada principală la Ciclova, strada principală la Obreja, la Bozovici, la Valea Bulvajnicei, la Rusca, Teregova, și la Eftimie Murgu.

De asemenea, în acest an au intrat la finanțare, au început lucrări noi, Petrilova - DJ 571. De asemenea, Drumul comunal 67, care face legătura între Sacu și Sălbăgelu Nou și s-au asfaltat străzi principale în Luncavița, Berzasca, Lăpușnicel, Vermeș și Prigor.

Ministerul nostru, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, acordă atenție deosebită infrastructurii rurale.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Domnul deputat este mulțumit cu răspunsul.

 
   

Pentru domnul Alecsandru Știucă s-a transmis în scris răspunsul din partea Ministerului Economiei și Finanțelor.

De asemenea, pentru domnul Ioan Aurel Rus s-a transmis răspunsul scris din partea Ministerului Justiției.

Pentru doamna Lia Ardelean a trimis răspunsul scris Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. De asemenea, pentru colega noastră și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse a trimis un răspuns scris.

Pentru domnul Gheorghe Gabor, Ministerul Economiei și Finanțelor.

Pentru domnul Alecsandru Știucă, Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor.

Pentru domnul Garda Dezsö, Ministerul Economiei și Finanțelor.

Pentru domnul Adrian Moisoiu, Agenția Națională pentru Sport.

 
Prezentarea pe scurt de către deputați a interpelărilor adresate membrilor Guvernului: Valeriu Tabără

Trecem la partea a doua, respectiv prezentarea pe scurt a interpelărilor deputaților care s-au înscris până în prezent.

Domnul Adrian Marcel Piteiu a depus în scris.

Domnul Petru Movilă, în scris.

Domnul Laurențiu Mironescu, două interpelări depuse în scris.

Domnul Valeriu Tabără a depus și în scris o interpelare, dar s-a răzgândit și dorește să o prezinte oral.

     

Domnul Valeriu Tabără:

Ambele, pe scurt!

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Ambele-una, dacă putem glumi puțin, pentru că numai una puteți prezenta.

 
   

Domnul Valeriu Tabără:

Mulțumesc mult, domnule președinte.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Pe a doua o depuneți în scris.

 
   

Domnul Valeriu Tabără:

Interpelarea primă care face obiectul acestei prezentări de acum, în rezumat, este adresată domnului prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu și domnului ministru Varujan Vosganian, ministerul economiei și finanțelor, obiectul interpelării fiind repartizarea sumelor de la bugetul de stat către județul Timiș și comunitățile locale din acest județ și se referă la modul cum la finalul anului 2007 Guvernul a repartizat o serie de surse financiare către unele dintre comunități.

Întrebarea mea și interpelarea mea este în ce bază s-au repartizat aceste sume și de ce ele s-au dus doar spre comunitățile care au o anumită culoare politică. Departe de mine gândul de a crede că aceste comunități care au primit bani nu meritau să primească bani, dar întrebarea este de ce acolo unde au fost proiecte și care au rămas neterminate datorită lipsei de fonduri și resurse financiare, nu au primit, din contra, li s-au luat acești bani, iar la alte comunități care nu aveau proiecte li s-au repartizat bani.

Mie mi se pare un act de nedreptate și de inegalitate în ceea ce privește tratarea comunităților din județul Timiș.

Și, sigur, o a doua interpelare, care se adresează domnului ministru Ludovic Orban, se referă la situația stațiilor de cale ferată din partea de vest a țării, cu precădere a stației de cale ferată Timișoara Nord, care de ani de zile se găsește într-o situație extraordinar de urâtă, cu reparații, lipsă de modernitate și mizerie.

Întrebarea este: care este strategia ministerului pentru aceste stații de cale ferată și în special când se vor termina lucrările de reparații și modernizare la stația de cale ferată Timișoara Nord?

Mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Doamna Mirela Adomnicăi și domnul Ioan Stan, câte o interpelare depusă în scris.

Domnul Aurel Vlădoiu, șase interpelări depuse în scris.

Domnul Nati Meir, o interpelare depusă în scris.

Doamna Minodora Cliveti, 8 interpelări depuse în scris.

Doamna Anca Mărculeț Petrescu, 3 interpelări.

Domnul Ioan Burnei, una.

Domnul Petre Străchinaru, una.

 
  Aledin Amet

Domnul Aledin Amet va susține pe scurt în fața dumneavoastră interpelarea domniei sale.

   

Domnul Aledin Amet:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Foarte pe scurt, două interpelări, domnului Dacian Cioloș, ministrul agriculturii...

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Pe una o prezentați. Pe a doua o depuneți scris.

 
   

Domnul Aledin Amet:

Mulțumesc.

Domnului Ludovic Orban, ministrul transporturilor.

Orașul Constanța, indiscutabil, un oraș important și din punct de vedere turistic, are nevoie de refacerea sau chiar extinderea unor clădiri de referință. Este și cazul clădirii gării, pentru a cărei extindere au fost demarate lucrările. Din păcate însă, acest demers necesar nu a fost concretizat. Care este stadiul acestor lucrări?

Cea de-a doua interpelare va fi depusă.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc și eu.

Doamna Raluca Turcan a depus o interpelare în scris.

Domnul Gabriel Vlase a depus două.

Domnul Ioan Aurel Rus nu este.

Domnul Mircea Costache? Nu este.

Domnul Adrian Moisoiu a depus 3 interpelări în scris.

 
  Ștefan Baban

Domnul Ștefan Baban.

   

Domnul Ștefan Baban:

Mulțumesc, domnule președinte.

Am două interpelări, una adresată domnului Teodor Meleșcanu, ministrul apărării, intitulată "Sărăcia armatei române"...

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Rugămintea este să prezentați una.

 
   

Domnul Ștefan Baban:

O prezint pe cea de-a doua, adresată domnului Eugen Nicolăescu, pentru că mi se pare că problema sănătății este foarte importantă. Intru direct în subiect.

Am cinci întrebări pentru domnul ministru:

  1. De ce nu se constituie în România, pe baza codului numeric personal, fiecărui asigurat bun plătitor un cont în care să fie virați acești bani pentru ca serviciile medicale solicitate să fie decontate până la valoarea contribuțiilor achitate?
  2. Cum credeți și mai ales care sunt măsurile reale care pot rezolva această problemă?
  3. De ce anumite analize necesare asiguraților și care se efectuează în marea majoritate a spitalelor din România, cum ar fi RMN și tomografia computerizată, trebuie să fie achitate integral din buzunarul pacientului?
  4. Totuși, asigurații buni plătitori au drepturi în cadrul sistemului asigurărilor de sănătate sau numai obligații?
  5. Cunoașteți măcar valoarea încasărilor lunare la nivelul țării la bugetul asigurărilor sociale și sănătate, având în vedere schimbările intervenite în legislația fiscală, începând cu ianuarie 2008 (plata obligațiilor în cont unic)?

Vă mulțumesc pentru atenție și sper că voi primi și niște răspunsuri competente.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Domnul Gheorghe Chiper a depus o interpelare scrisă.

Domnul Andrei Király, la fel.

Domnul Dan Grigore, una. La fel domnul Ioan Oltean, domnul Sorin Mihalache. domnul Alexandru Mănăstireanu, care a depus două.

 
  Mircea Ifrim

Domnul academician Mircea Ifrim, președintele Comisiei de sănătate, va prezenta o interpelare în fața dumneavoastră.

   

Domnul Mircea Ifrim:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Am depus două, voi prezenta una. Una este adresată ministrului de externe privind "De ce nu există libertatea ambasadorilor de a acorda vize", cea de-a doua se adresează ministrului învățământului și doresc foarte pe scurt să vă prezint conținutul.

Mă întreb cum este posibil ca la doi ani aproape de la găsirea primei diplome false la Universitatea Oradea, diplome care au ajuns la 26 în ianuarie 2007, 26 care au fost anulate de Ministerul Învățământului, ajungându-se astăzi la 76 și la aceasta adăugându-se faptul că tehnicieni dentari din Italia obțin drept de practică și diplomă via Oradea și faptul că actualmente recunoașterea diplomelor românești medicale este sub semnul întrebării și de trei luni Italia nu le mai recunoaște, iar Ministerul Învățământului nu face nimic, nu pedepsește pe cei vinovați, nu face public acest lucru, acești posesori de diplome false în domeniile osteopatie, chiropraxie, naturopatie, posturologie, unele și de licență făcute împreună cu San Marino, care nu există ca și instituție de învățământ, făcută cu Lugano în Elveția, filiera internațională fiind Elveția, Germania, San Marino, Italia și se pare că și Grecia, nu se ia niciun fel de măsură de către Ministerul Învățământului.

Îl întreb pe domnul ministru dacă socotește că este normal ca numele autonomiei universitare România să devină fabrică de diplome false, iar Ministerul Sănătății, care a cerut să se facă evaluarea Oradei, care la ora actuală la stomatologie are un profesor și un conferențiar și dă totuși diplome, fără să se ia nicio măsură de stopare a acestei instituții de învățământ, fabrică de diplome false, dacă nu este cumva complicitate și dacă nu cumva ne obligă pe noi Academia de Științe Medicale să facem plângere penală față de ministrul învățământului.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc și eu.

 
  Dragoș Petre Dumitriu

Domnul deputat Dragoș Dumitriu are 20 de interpelări. Va putea prezenta însă numai una și restul le va prezenta în scris.

   

Domnul Dragoș Petre Dumitriu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Din cele 20, 19 sunt axate în jurul tematicii fostului județ Muscel, a zonei Câmpulungului de Muscel. De aceea, îmi voi permite să prezint tema generală. Este vorba de aspecte sociale specifice, zic eu, zonei, oameni care locuiesc fără curent și apă, părinți cărora li se iau copiii prin acte administrative arbitrare, centrale termice care au devenit lăzi de gunoi (acest aspect ar fi legat și de mediu), aspecte legate de cultura și istoria zonei, și anume siturile de valoare inestimabilă, datând din epoca romanilor, sau cetăți legendare, cum ar fi Cetatea Dâmboviței, peste care s-a așezat un sat de rudari, sau terenuri împărțite de primărie exact pe situl marelui castru roman de la Jidava.

De asemenea, o situație specială o reprezintă întârzierea alocațiilor pentru copiii din zonă, întârziere absolut nejustificabilă și pentru care cred că Ministerul Muncii ar trebui să dea urgent explicații.

De asemenea, prezența multor cetățeni fără acte în municipiul Câmpulung. În fine, chestiuni legate de starea generală a municipiului.

Și vine o altă interpelare, pe o altă temă, pe care totuși insist să o prezint. Este vorba de deplasarea unui avion Hercules în anul 2006 pentru repatrierea unor cetățeni de origine română stabiliți în Liban, repatriere care s-a făcut de la Damasc.

Doresc să știu ce se întâmplă cu acei cetățeni, unde se află ei la ora actuală și care este procedura prin care un avion de acest gen este deplasat nu pentru a aduce sau pentru a deplasa efective militare. Mă refer la faptul că este vorba de același avion implicat în cazul Omar Hayssam.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Domnul Traian Igaș a depus 3 interpelări în scris.

Doamna Mirela Adominicăi, Ioan Stan și Eugen Bejinariu, câte una.

Domnul Ilie Merce nu este.

Domnul Bogdan Liviu Ciucă a depus două interpelări în scris.

Domnul Petru Călian a depus 19. Îl concurează pe domnul Dragoș Dumitriu. Sunt și vecini de bancă.

Domnul Hellvig Eduard a depus una în scris.

Domnul Vlad Hogea nu este și nu a depus.

Domnul Victor Sanda a depus 3 interpelări în scris.

Domnul Alecsandru Știucă a depus două și doamna Gabriela Nedelcu tot două.

Dacă mai sunt colegi care doresc să depună interpelări? Nu.

În asemenea condiții, vă rog să-mi permiteți să declar închisă ședința Camerei Deputaților de astăzi, în partea care viza prezentarea de interpelări pe scurt.

Vă doresc o seară plăcută. Ne vedem mâine.

 
   

Ședința s-a încheiat la ora 18,27.

 
       

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 23 mai 2019, 2:58
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro