Domnul Aurel Gubandru: Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați, Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituția României, republicată. La lucrările comisiei au participat 23 de deputați din totalul de 28 de membri înscriși. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi, iar proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituția României, republicată, și art.90 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, este de competența decizională a Senatului, Camera Deputaților fiind prima Cameră sesizată. În urma dezbaterii Proiectului de Lege pentru Ratificarea Convenției între România și Islanda pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, în ședința din data de 9 aprilie 2008, comisia propune supunerea spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege în forma prezentată de inițiator. Vă mulțumesc.
|