Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 iunie 2008

22.

Prezentarea, de către domnul deputat Aledin Amet, a "Declaraţiei politice privind data de 18 mai 1944".

	Domnul Bogdan Olteanu:
	................................................
	În aceste condiţii, stimaţi colegi, îl invit pe colegul nostru Amet Aledin, reprezentantul minorităţii turco-tătare din România, să aibă o intervenţie de natură politică şi istorică.
	Domnul Aledin Amet: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, În calitate de reprezentant în Parlament al etniei tătare din România, îmi revine misiunea de a semnala un moment istoric deosebit de dureros. La data de 18 mai 1944, s-a petrecut pentru întreaga naţiune tătară o mare dramă. Din păcate, faptul este prea puţin cunoscut. Aproape nici o istoriografie - ce greşeală! - nesemnalându-l, motiv pentru care am pornit aici, acasă, în România, un demers în acest sens. Doar în România am reuşit noi, tătarii, să ne afirmăm şi în zona legislativă identitatea, exemple în acest sens fiind cele două legi dedicate în exclusivitate comunităţii noastre. Este vorba de Legea privind declararea zilei de 13 decembrie ca Zi a tătarilor şi Legea privind instituirea Premiului "Mehmet Niyazi" pentru promovarea literaturii, artei şi culturii tătarilor. Sunt singurele legi din lume - şi accentuez acest amănunt - dedicate în exclusivitate comunităţii tătare. Doar în România am găsit cadrul necesar pentru a susţine o astfel de declaraţie politică: Declaraţie politică privind data de 18 mai 1944. Ziua de 18 mai 1944 reprezintă pentru tătarii crimeeni din întreaga lume cel mai întunecat moment al istoriei lor. Atunci, într-o singură noapte, din ordinul lui Iosif Visarionovici Stalin, agenţii NKVD ai lui Beria şi soldaţi ai armatei roşii au îmbarcat, sub ameninţarea gloanţelor, în camioane şi căruţe un întreg popor şi l-au transportat în staţiile de cale ferată. Aici ei au fost îmbarcaţi în vagoane de marfă şi uşile acestora sigilate. Nu au fost iertate nici femeile, nu au fost iertaţi nici copiii, nici bătrânii. Nu au fost lăsaţi nici sugarii şi nici cei bolnavi la pat. Au primit permisiunea de a avea asupra lor doar un singur rând de schimburi şi hrană pentru o zi. În aceeaşi zi au început marea călătorie, drumul lung, fără întoarcere, suferind de foame şi de sete, cu opriri la două-trei zile. Au murit foarte mulţi bătrâni, bolnavi, copii. În răstimpul celor 15-30 de minute de staţionare nu aveau posibilitatea să-şi îngroape morţii şi nici să facă curăţenie în vagoane. Numărul victimelor creştea pe zi ce trece, cauzele fiind foamea, setea, frigul, lipsa medicamentelor şi a asistenţei sanitare. Această călătorie a morţii a durat 10-12 zile şi a dus la masacrarea a 46-50% din cei surghiuniţi. Majoritatea celor rămaşi în viaţă a fost transferată în Uzbekistan, într-o zonă deşertică. Aceştia, precum şi cei surghiuniţi în alte zone ale Uniunii Sovietice, au pierit într-un număr mare din cauza lipsei de locuinţe, de hrană, de apă, din cauza nepăsării autorităţilor sovietice care i-au lăsat sub cerul liber. Agenţii comunişti şi funcţionarii sovietici i-au descris pe tătari ca fiind duşmani ai patriei, trădători vânduţi duşmanului, agenţi străini, hoţi şi criminali, pentru ca populaţia locală să nu-i ajute în vreun fel. Toate acestea pentru că Stalin şi acoliţii săi îi acuzau pe tătari de colaborare cu ocupanţii germani împotriva statului sovietic. Uitau cu bună ştiinţă că până atunci pieriseră pe frontul antihitlerist mai mult de 50.000 de tătari înrolaţi în armata roşie şi că încă alţi peste 60.000 luptau în armata roşie sau în detaşamentele de partizani împotriva ocupaţiei germane. De asemenea, în armata roşie activau şi au activat până la sfârşitul războiului mii de subofiţeri şi ofiţeri de toate gradele de origine tătară. Nici familiile lor şi ale eroilor care s-au distins în lupte nu au fost iertate, împărtăşind soarta conaţionalilor lor. Timp de 23 de ani, până în 1967, tătarii crimeeni au suferit multe privaţiuni. Prin Decretul din 5 septembrie 1967 primeau dreptul de a se strămuta, dar nu în patria mamă, Crimeea. Abia după 14 noiembrie 1986, prin hotărârea Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, tătarii, ca de altfel toate comunităţile naţionale şi popoarele care au avut de suferit în timpul regimului stalinist, au primit dreptul de a se strămuta în locurile natale din zonele unde au fost surghiuniţi. Până în prezent au revenit în Crimeea în jur de 400.000 de tătari. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Lupta tătarilor crimeeni pentru recâştigarea drepturilor lor continuă. Vă mulţumesc. (Aplauze)
	Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Domnul deputat Varujan Pambuccian.
	Domnul Varujan Pambuccian: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă vorbesc în numele Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Evident că susţinem declaraţia pe care a făcut-o colegul nostru. Prin lucruri de care aţi auzit, despre care a vorbit colegul nostru, au trecut foarte multe dintre popoarele din lumea asta şi unele dintre ele sunt reprezentate aici ca minorităţi naţionale. Oricând s-au întâmplat evenimente de acest fel, orice regim politic care le-a făcut şi orice regimuri politice care continuă într-un mod absurd să nu le recunoască, credem că trebuie condamnate de lumea civilizată. Nu doar din pioşenie pentru oameni nevinovaţi, care au suferit doar pentru că aparţineau unei anumite etnii, ci şi pentru ca aceste lucruri să nu se mai poată repeta niciodată. Susţinem această declaraţie şi, ca grup parlamentar, ne dorim ca ea să fie adoptată de către Parlamentul României. Vă mulţumesc.
	Domnul Bogdan Olteanu: Mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Domnul deputat Dragoş Dumitriu.
	Domnul Dragoş Petre Dumitriu: Stimaţi colegi, Stimaţi reprezentanţi ai minorităţii tătare, Cred că prezenţa minorităţii tătare în viaţa românească se poate caracteriza prin două noţiuni, şi anume identitate şi fidelitate. Identitate faţă de tradiţia unor rădăcini glorioase, unui neam glorios şi fidelitate faţă de statul care i-a primit şi care le oferă cadrul necesar pentru a-şi aduce aminte cine sunt şi de unde vin. Din această cauză, Grupul Partidului Conservator este alături de demersul politic al excelentului deputat şi reprezentant al minorităţii tătare, domnul Amet Aledin, şi sprijină fără nici un fel de rezerve adoptarea acestei declaraţii. Vă mulţumesc. (Aplauze)
	Domnul Bogdan Olteanu: Domnul deputat Emilian Frâncu.
	Domnul Emilian Valentin Frâncu: Am ascultat cu emoţie declaraţia colegului meu Aledin Amet în numele comunităţii tătare din România. Liberalii din întreaga lume au luptat, luptă şi vor lupta mereu pentru respectarea libertăţilor individuale. Cu atât mai mult suntem alături de comunităţile, etniile sau popoarele care îşi pierd libertatea in integrum. Ororile totalitarismului, fie el de tip comunist sau fascist, trebuie condamnate. Văd că sunt prezenţi aici, la balcoanele Camerei Deputaţilor, peste 100 de membri ai etniei tătare din România, unii dintre ei probabil foşti şi actuali urmaşi ai deportaţilor din 1944. Mă gândesc că şi o parte din noi, cei din Parlamentul României, suntem urmaşii unor familii care au suferit ororile comunismului. Şi la noi, comunităţi întregi au fost deportate. Trebuie să facem ca astfel de crime împotriva libertăţilor fundamentale ale omului să nu mai fie posibile. Sunt unul din iniţiatorii legii care a consacrat ziua de 13 decembrie ca zi de sărbătoare a comunităţii tătare în România. La noi, această comunitate se bucură de toate avantajele oferite de cetăţenia română. Acum, îmi plec fruntea pentru suferinţele tuturor celor care au fost ucişi, deportaţi sau şi-au văzut apropiaţii batjocoriţi de regimul stalinist în 1944. Nu putem îndrepta ororile de atunci dar, periodic, condamnând crimele totalitarismului, vom apăra valorile democraţiei, îi vom onora pe martiri şi vom reaminti tuturor că dictaturile de orice tip nasc multă suferinţă. Noi, liberalii, susţinem evident această declaraţie. (Aplauze)
	Domnul Bogdan Olteanu: Mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Doamna deputat Leonida Lari.
	Doamna Leonida Lari-Iorga: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Salut din toată inima declaraţia politică în legătură cu genocidul săvârşit de sistemul comunist sovietic împotriva poporului tătar. Totodată, mă bucur că ţara-mamă România i-a ajutat să revină la locurile lor de trai, i-a ajutat prin legi corecte să se realizeze plenar în comunităţile lor. Am însă o mare rugăminte către toţi colegii şi fraţii mei români din Parlament. Această rugăminte constă în următoarele: Dragi fraţi români, începe vacanţa de vară. În timpul acestei vacanţe se pot întâmpla însă nişte lucruri care ar putea să ne aducă pur şi simplu mari dezavantaje pentru viitorul reunificării ţării. Aproape se apropie, aproape se încheie, aproape ajung la sfârşit negocierile între Ministerul Afacerilor Externe din România şi ministerul omolog din Republica Moldova în ce priveşte Tratatul româno-moldav. Şi ar însemna o mare ruşine. Cum se poate? E inadmisibil ca România, ţara-mamă, să încheie un tratat între ea şi pupila sa, fiica sa, Basarabia, o provincie românească hărtănită în bucăţi şi însângerată. Stimaţi colegi, Vă rog încă o dată, în numele poporului român, să vă opuneţi cu toată convingerea şi cu toată inima împotriva acestui tratat. Vă mulţumesc.
	Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, doamnă deputat. Mai există alte intervenţii? Domnul deputat Gelil Eserghep.
	Domnul Gelil Eserghep: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi deputaţi, Dragii mei fraţi tătari, Vreau să vă spun că sunt foarte mândru de dubla mea apartenenţă, de a fi membru al etniei tătare şi de a fi cetăţean al acestei ţări. Aşa cum a subliniat mai devreme colegul meu, numai aici, în Parlamentul României, a fost posibil acest lucru, să se adopte două legi în favoarea recunoaşterii identităţii tătarilor şi pentru aceasta mulţumesc din suflet tuturor deputaţilor, tuturor grupurilor parlamentare care au înţeles acest lucru. Să ştiţi că la aceste legi nu a fost măcar o abţinere, darămite un vot împotrivă. Nu am vrut decât să salut prezenţa atâtor membri ai etniei noastre tătare. Să ştiţi că suntem o minoritate, făcând un joc de cuvinte, mai puţin numeroasă, dar suntem alături de dumneavoastră şi de statul român pe drumul pe care România a început să-l construiască de la 1 ianuarie 2007. Ne bucurăm că datorită dumneavoastră putem fi o legătură, o punte între Europa şi Asia. Încă o dată vă mulţumesc foarte mult, stimaţii mei colegi. (Aplauze)
	Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Doresc şi eu să salut acest moment şi mă bucur, în numele colegilor noştri, că am avut ocazia ca, alături de vorbitorii de astăzi, să ne amintim de aceste ceasuri triste pentru minoritatea tătară din România şi pentru poporul tătar. Suntem alături cu sufletul de acele vremuri şi suntem alături cu sufletul şi cu ceea ce facem în Parlament de minoritatea tătară din România care trebuie să-şi cultive, să-şi dezvolte, să-şi recunoască şi să-şi respecte istoria şi tradiţia. Vă felicităm pentru munca dumneavoastră în acest sens şi vă mulţumim pentru acest moment. (Aplauze) Stimaţi colegi,