Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2008 > 09-09-2008

Ședința Camerei Deputaților din 9 septembrie 2008

2. Dezbateri procedurale legate de votul asupra moțiunii. Vot final asupra moțiunii simple inițiate de un număr de 64 de deputați. (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare).

 

În continuare, ședința este condusă de domnul Bogdan Olteanu, președintele Camerei Deputaților, asistat de domnii Valeriu Ștefan Zgonea și Dan Radu Rușanu, secretari.

Domnul Bogdan Olteanu:

Bună dimineața, doamnelor și domnilor deputați.

Vă rog să luați loc în bănci pentru a putea relua lucrările.

Continuăm ședința de astăzi a Camerei Deputaților. Vă anunț că din totalul celor 327 de deputați și-au înregistrat la lucrări un număr de 223, sunt absenți 104, din care 10 participă la alte acțiuni parlamentare.

Nu rețin dacă am stabilit că facem acum votul final sau la 12,30. Domnul deputat Rădulescu, pe tema aceasta?

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Am terminat ședința de ieri într-o lipsă de cvorum care nu permitea exercitarea votului asupra moțiunii simple și s-a ridicat problema, de către domnul vicepreședinte Ioan Oltean, ca votul să se facă astăzi, la pachet, cu celelalte voturi din sesiunea de vot final, la 12,30. Dumneavoastră ați avansat cealaltă posibilitate, să se facă votul pe moțiune acum, la începutul ședinței, în plen. Sunt, teoretic, două posibilități. Practic, este doar una, să facem votul la 12,30, deoarece în clipa de față, dacă am activa sistemul de vot și s-ar vota, eu cred că, totuși, nu ar fi numărul necesar ca să considerăm că avem cvorumul pentru a vota moțiunea simplă.

Propun și eu, încă o dată, la 12,30.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul Fenechiu.

Domnul Relu Fenechiu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Nu vă supărați, este o moțiune simplă, inițiată de un partid politic. Cred eu că, corect ar fi ca un partid care inițiază o moțiune măcar să se mobilizeze și să vină la vot să o voteze. Așa încât, eu solicit verificarea prezenței și dacă avem cvorum, să votăm acum moțiunea. Nu are nicio legătură moțiunea cu votul final în Cameră.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Eu vă propun să verificăm cvorumul, că până la urmă este solicitarea unui grup parlamentar. Facem cu cartele, dacă sunteți de acord, că este cel mai simplu; nu?

Vă rog să vă pregătiți cartelele.

Voce din sală:

Nu avem un secretar.

Domnul Bogdan Olteanu:

Dacă suntem pregătiți, vă rog să vă marcați prezența, stimați colegi. Haideți, că mai avem puțin și depășim prezența de aseară, cu un mic efort. Suntem la 109, mai avem două voturi și depășim prezența de ieri. Vă rog, stimați colegi, să vă marcați prezența. Sunt convins că suntem cu mult mai mulți în sală, după cum o arată, de altfel, evidența prezenței.

Stimați colegi, am reușit să egalăm situația; ne aflăm la o prezență de 110, cred că este o prezență a săptămânii.

Vă propun, în aceste condiții, să reluăm la ora 12,30, înainte de votul final, la primul punct la votul final, eventual. Sigur că vom verifica din nou și atunci prezența la vot.

Să trecem la dezbaterile legislative.

  ................................................

Domnul Bogdan Olteanu:

Stimați colegi,

Vă propun să trecem la sesiunea de vot final.

Mai întâi, vă rog să vă marcați prezența, pentru a verifica existența cvorumului.

Votul va fi electronic, dar pentru acest moment vă rog să vă marcați prezența.

Haideți, stimați colegi, o să vă rog să vă marcați prezența pentru evidența electronică. Suntem, în mod evident, în cvorum, dar marcarea prezenței este oportună.

Vă mulțumesc. Înțeleg că suntem 247, dacă nu mai sunt alți colegi, 248. Aceasta este prezența la ședință. Suntem în cvorum.

De asemenea, pentru adoptarea moțiunii înțeleg că trebuie 125 de voturi.

Trecem atunci la votul final asupra moțiunii simple, inițiată de un număr de 64 de deputați.

Vă rog să vă exprimați votul.

(Conform afișajului, se înregistrează 220 deputați prezenți; 83 voturi pentru; 76 voturi împotrivă; 4 abțineri; 57 voturi neexprimate.)

S-au exprimat 83 de voturi în favoarea moțiunii, insuficiente pentru adoptarea acesteia.

Conform art.161 din Regulament, moțiunea simplă se aprobă cu votul majorității deputaților prezenți.

Domnul deputat Cristian Rădulescu, înțeleg, explicarea votului? Vă rog, atunci.

Domnul Cristian Rădulescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Moțiunea, fie ea și simplă, este unul din acele momente care necesită o atitudine tranșantă. Aici este vorba de putere și de opoziție: un vot pentru sau un vot contra.

Nu este de mirare, însă, că unele grupuri parlamentare nu au participat la acest vot, încercând să fie nici la putere, nici în opoziție, și consfințind astfel atitudinea pe care o au de un an și jumătate, aceea de a afirma că sunt în opoziție, dar de fapt de a susține actuala guvernare. De altfel, anunțul a fost făcut de ieri, iar astăzi colegii din grupurile P.S.D., P.C., în special, s-au conformat acestui anunț.

  ................................................
 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................

Domnul deputat Aurel Rus, vă rog.

Domnul Ioan Aurel Rus:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Vreau să vă spun că nu era nevoie de votul de astăzi ca să ne dăm seama că moțiunea a trecut, chiar dacă au votat mulți împotrivă, chiar dacă n-am fost 125 necesari, moțiunea a trecut. Ea și-a produs efectul, pentru că Guvernul deja alocase banii de săptămâna trecută, de când moțiunea a fost introdusă.

Așa că moțiunea a trecut cu brio. Felicitări celor care au votat pentru!

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult.

Domnul deputat Uioreanu, am înțeles? Vă rog.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Doamnelor și domnilor colegi,

Domnule președinte,

Moțiunea a căzut pentru că era prea subțire și tot ce se scria acolo era o largă minciună.

Acum, noua Alianță formată între Partidul Democrat-Liberal și Partidul România Mare începe să arunce în Parlament un val de moțiuni, în ideea de a bloca lucrările Parlamentului și, în special, numărul unu în contractul între P.R.M. și P.D.-L. este blocarea votului uninominal, un lucru știut. (Vociferări)

Oricum, oricâte moțiuni ați pune, nu au legătură cu puterea și opoziția, ci au legătură cu ceea ce scrieți acolo: neadevărurile și minciunile pe care le propagați de atâția ani de zile.

În numele Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, domnilor pedeliști, vă doresc succes la moțiuni. Poate ar fi mai bine s-o luați încet, încet cu munca și să lăsați scrisul. (Câteva aplauze)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, stimați colegi.

Domnul Bolcaș pe procedură, vă rog.

Domnul Dragoș Dumitriu, am notat, doamna Aura Vasile.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Pe procedură, numai în legătură cu invocarea numelui Partidului România Mare în acest context.

Vreau să precizez, în primul rând, că Partidul România Mare Grupul parlamentar, a votat această moțiune, pentru că problema există. Nu putem să facem politica struțului, să ne băgăm capul sub pământ și să spunem că nu există această problemă.

Nu cred că cei care au votat împotriva moțiunii, din considerente politice, n-are importanță aici, nu conștientizează că această problemă frământă populația țării. Ăsta este lucrul principal.

În legătură cu pretinse alianțe, tratative ș.a.m.d., v-aș ruga să luați act de poziția noastră, că în locul multiplelor moțiuni, care se referă tot la probleme existente, noi considerăm că o moțiune de cenzură sănătoasă este cea care poate să întrunească toate criticile și, mai ales, toate îngrijorările pe care le avem în legătură cu soarta țării, sub această guvernare. Așa că nu intenționăm să blocăm lucrările Parlamentului.

Cu privire la votul uninominal, nu cred că ni se poate reproșa verticalitatea poziției noastre, care de 8 ani criticăm ideea de vot uninominal, aducând argumentele noastre. Și, mai mult, am fost prezența cea mai activă, alături de domnul deputat P.S.D., Stanciu, în realizarea Legii votului uninominal, spunând că, dacă această lege va fi adoptată, măcar să fie una funcțională.

Blocarea votului uninominal o face guvernul dumneavoastră, guvernul U.D.M.R. - P.N.L., pentru că de o lună de zile am depus o plângere prealabilă, conform procedurilor judiciare, și în loc ca acest guvern care ar dori, probabil, să pună în funcțiune această lege cât mai devreme, să răspundă cât mai repede, nu a răspuns nici până astăzi, împiedicând soluționarea judiciară a conflictului. Vinovat este Guvernul.

Așa că, stabilind și vinovățiile, și responsabilitățile, am răspuns celor invocate.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Domnul deputat Dragoș Dumitriu.

Domnul Dragoș Petre Dumitriu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Vreau să-i dau dreptate domnului deputat Cristian Rădulescu, și anume că evenimentul numit "moțiune simplă" necesită o atitudine tranșantă.

Într-adevăr, lista votului nostru astăzi este o atitudine tranșantă de a nu participa la spectacole ieftine și de a nu marșa alături de gesturile populiste și demagogice ale unora, care au avut pe mână Agenția Națională de Reglementare a Serviciilor Locative și ale altora, care timp de 4 ani n-au fost interesați de această problemă și acum hodoronc - tronc sunt foarte interesați de ea.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Doamna deputat Aura Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, domnule președinte.

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat nu a participat la vot. Nu a participat la vot pentru că Partidul Democrat încearcă pe ultima sută de metri să se disculpe și încearcă să șteargă din memoria cetățenilor că au participat la actul de guvernare, că până acum un an formau Alianța "DA" - Guvernul Partidului Democrat și Partidul Național Liberal.

În marea majoritate, ceea ce este trecut în moțiune sunt hotărâri sau sunt ordonanțe sau legi care au fost puse în practică în perioada 2005 - 2006, atunci când Partidul Democrat era la conducerea Ministerului Administrației și Internelor, precum și la alte agenții care nu au rezolvat aceste probleme.

Încercăm prin atitudinea noastră să readucem aminte și cetățenilor și Partidului Democrat și Liberal, în acest moment, că sunt la fel de răspunzători ca și cei care au rămas să guverneze.

Partidul Social Democrat amendează amândouă partidele: și Partidul Național Liberal și Partidul Democrat cu Liberal în coadă, în moțiunea minciunilor portocalii.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, doamna deputat.

Vă rog, continuați.

Doamna Aurelia Vasile:

Îmi cer scuze pentru că uitându-mă pe draftul rezultatului votului, din partea Partidului Democrat au fost prezenți 68, au votat 57 da și o abținere, diferența nu au participat la vot.

Deci, înseamnă că depunerea moțiunii Partidului Democrat nu a întrunit, în primul rând, voturile acestui partid.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, doamna deputat.

Pe procedură domnul Marcu Tudor.

Înțeleg că este și un drept la replică de la doamna deputat Anca Constantinescu.

Vă rog.

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Nu văd ce pasiuni au fost dezlănțuite printr-o simplă moțiune simplă! Este o alegație nefericită, poate, dar n-am făcut atâtea? N-a făcut atâtea și P.N.L.-ul? N-a făcut atâtea și P.D.S.R.-ul? Bine.

Procedura, abia acum explic, dar vreau totuși să spun înainte că ne supărați pe toți punând atâta pasiune pentru un lucru minor oarecum. Dar nu asta am vrut să spun la început, ci faptul că ieri am făcut niște considerații pertinente, zic eu, din experiența pe care am avut-o în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, în care domnul David a venit de câteva ori, când am discutat amănunte asupra activităților Ministerului Afacerilor Interne, care este foarte mare. Este cel mai mare minister dintre toate celelalte și, ca și cum n-ar fi fost de ajuns, i s-a mai încărcat și Ministerul Administrației ca un supliment, Ministerul Administrației, fost, fiind chiar el un minister foarte greu de condus.

Din nefericire pentru mine, domnul David nu a făcut o referire la ceea ce am zis eu ieri, pentru că ieșea puțin din presiunea pe care am exercitat-o noi asupra domniei sale. Revin acum și fac o considerație, cu gândul că cei care vor veni ulterior, dacă vreți puneți-o în procesul-verbal ca o propunere constructivă, să rupă Ministerul Administrației sau ceea ce consider că va fi Minister al Administrației de atributele pe care le are Ministerul de Interne, deoarece nu se leagă sub nicio formă activitatea din administrația locală cu activitatea din Ministerul Afacerilor Interne, care are suficiente probleme cu Poliția, cu Jandarmeria, cu pompierii, cu circulația, cu criminalistica, cu drogurile și cu nu mai știu ce alte minuni, ca să mai urmărească și Centrala de la Iași, care nu funcționează bine că are nu știu ce datorii în bani, de care ar trebui să se ocupe Varujan Vosganian.

Deci, considerând că aceasta este o propunere constructivă, iată motivul de procedură, doamnă Aura. Eu o reiterez, să fac un pleonasm, încă o dată, pentru a fi luată în considerare măcar în viitor, cu toate că este puțin probabil în perioada care a rămas, mai curând pentru viitorul Parlament sau Guvern.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc foarte mult.

Un drept la replică de la doamna deputat Anca Constantinescu.

Apoi o intervenție pe procedură de la domnul deputat Marton.

Doamna Anca Constantinescu:

Stimați colegi, care mai rezistați încă la guvernare,

Și de asemenea, colegilor de la P.S.D.,

Aș vrea să știu cum o să le spuneți cetățenilor, care probabil că luna asta deja își vor da seama cum i-ați furat cu 30% la prețul pe gigacalorie, transformându-le gigacaloria în kW.

S-a întâmplat o singură lună. Deocamdată n-au reușit să-și dea seama, dar când se vor duce la contorul lor și vor vedea că trebuie să citească o gigacalorie și o să primească o factură pe kW...! Și de ce înmulțiți coeficientul gigacaloriei, scrie pe factură, între 9 și 11, și tot timpul înmulțirile sunt numai cu 11.

Deci, furați cetățenii! Își vor da seama imediat și să vedem cum o să justificați că nu ați votat această moțiune.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc pentru acest drept la replică pe care l-a cerut. Înțeleg că doamna Aura Vasile dorește și dânsa totuși.

Este o doamnă și după aceea vă dau și dumneavoastră cuvântul, domnule lider.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, domnule președinte.

Cred că, cel puțin partidul meu, o să dăm exact aceleași răspunsuri cum o să dăm explicația despre asfalt și despre borduri, mai ales la nivelul Bucureștiului. (Aplauze)

Domnul Bogdan Olteanu:

Stimați colegi,

Dezbaterea devine chiar mai interesantă decât cea de la moțiune și vă propun să ne mai gândim.

Haideți că este și domnul Marton, care tot așteaptă la rând, apoi domnul Cristian Rădulescu, domnul Adomniței.

Domnul Márton Árpad-Francisc:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Eu chiar o să am o intervenție pe procedură. Vă rog să verificați Regulamentul pentru explicarea votului: primește cuvântul câte un reprezentant din fiecare grup parlamentar.

Vă rog să nu mai dați voie să se intervină și să se facă campanie electorală ieftină, în fața acestor microfoane, sau dacă se face numai campanie, să vină aici cei care vor să-și facă de la acest post campanie, iar noi ceilalți să ne ducem acasă.

Vă mulțumesc.

Că ar trebui și să votăm niște legi.

Domnul Bogdan Olteanu:

Așa mi-aminteam și eu, domnule lider.

Înțeleg că domnul Adomniței dorește să aibă o intervenție "curat procedurală", și domnul Rădulescu la fel.

Domnul Cristian Mihai Adomniței:

Doamnelor și domnilor colegi,

Cu nerăbdarea prilejuită de acțiunea dumneavoastră cu moțiunea de săptămâna viitoare, nu pot să las în schimb un lucru să treacă nemodificat.

Este vorba de ceea ce a spus colegul nostru, domnul Tudor: Ministerul Internelor și Reformei Administrative este probabil al doilea minister, ca mărime, nu primul, în niciun caz. Este un pic mai mult de jumătate din Ministerul Educației. Educația are 350.000 de angajați, iar Ministerul de Interne are undeva în jur de 200.000 și vă spun cunoscând îndeaproape ce face colegul meu, Cristian David, la Ministerul de Interne. Se descurcă excelent, după cum vedeți și după cum văd cetățenii României.

Eu vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc. Domnul deputat Cristian Rădulescu, tot pe procedură. (Vociferări.) Este o procedură lato sensu.

Domnul Cristian Rădulescu:

Are dreptate domnul coleg Arpad, ar trebui să revenim la chestiunile strict procedurale.

Și de aceea, întrucât s-a făcut o afirmație neconformă cu realitatea la explicarea votului, cum că Grupul parlamentar al P.S.D. ar fi avut 50 de oameni care au votat moțiunea, vă citesc scriptul care arată rezultatul votului: moțiunea a fost votată de 57 de deputați P.D.-L., de 5 deputați P.S.D., de 15 deputați P.R.M. și sigur că trebuia să mai fie - a votat și unul de la P.N.L. și 4 de la independenți și în felul ăsta s-au făcut cele 87 de voturi pentru moțiune.

Acesta este rezultatul final al moțiunii, pe care oricine îl poate obține de pe internet acum.

Mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul Zgonea, pe procedură.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Stimate coleg,

Sunteți liderul unui grup parlamentar și probabil că ar trebui să știți mai multe decât să ieșiți și să vorbiți așa, în necunoștință de cauză.

Dumneavoastră sunteți 68 în sală și v-ați marcat prezența 59 la vot. Prima dată v-ați marcat 68. Din ăia 59, 57, este adevărat, de la Grupul parlamentar al P.D.-L., că dumneavoastră ați depus-o, mai puțin decât ați semnat, ați votat pentru. Unul nu a vrut să voteze și unul s-a abținut.

Deci, dacă este să fim corecți, dați-mi voie măcar la matematică, unde eu mă pricep, că nu sunt doctor, să vă spun că asta este realitatea. Și, în momentul în care dumneavoastră semnați 64 și votați 59, din care unul se abține și unul nu vrea să voteze, cred că pentru noi, ceilalți colegi de-ai noștri și pentru televiziuni, este rușinos să vii și să depui o moțiune, să te vaiți - până acum câteva luni de zile ați avut un secretar de stat care s-a ocupat tocmai de termoficare și n-am spus nimic despre dânsul, l-am respectat, l-am văzut pe la televizor, iese la Realitatea, vine și ne spune despre ce este vorba, cum merge kW-ul, cum e caloria, dar la matematică vorbesc hârtiile: 57. Doi colegi de-ai dumneavoastră n-au vrut să voteze, restul de la 59 până la 68 stau în sală acum și n-au vrut să voteze moțiunea dumneavoastră.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, stimați colegi.

Din fericire, lista de vot este publică. De asemenea, vom vedea de acolo cei care au fost prezenți, au votat pentru, contra, s-au abținut sau nu au votat și cu siguranță cetățenii vor judeca.