Dumitru Bentu
Dumitru Bentu
Ședința Camerei Deputaților din 23 septembrie 2008
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.85/03-10-2008

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
18-10-2021
13-10-2021
12-10-2021
11-10-2021
05-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2008 > 23-09-2008 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 23 septembrie 2008

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.7 Dumitru Bentu - declarație politică cu titlul "Snagov";

 

Domnul Eugen Nicolicea:

  ................................................

Dau cuvântul domnului Dumitru Bentu, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi am intitulat-o "Snagov".

De la "Polivalentă", acest Baikonur liberal, candidații săgeții captive și-au luat zborul spre o destinație ce le va oferi surprize de calibru - competiția electorală.

Dincolo de butaforia aferentă unor astfel de momente, am "remarcat" discursul premierului președinte, discurs bazat pe atacuri în evantai și populism specific.

Ne vom opri doar asupra câtorva mostre de "gândire și acțiune liberală", opunându-le aspecte din viața românilor atât de des invocați pe parcursul adunării respective.

"Stânga ruinează țara, dreapta aduce prosperitate". Cum arată "prosperitatea" după patru ani de guvernare liberală? Tragic și elocvent: patru milioane de oameni trăiesc sub limita sărăciei; 2 milioane de agricultori nu dispun de nici o formă de ajutor social; au crescut taxele și impozitele plătite de agricultori; factura la întreținere a unui apartament de două camere a crescut de la 180 lei în 2004 la 380 lei în 2008; prețurile au explodat aproape de modul propriu crescând 200% la energia termică, 120% la gazele naturale, 79% la apă, canal, salubritate, 80% la pâine, 80% la lapte, 70% la carne, 42% la benzină, 25% la curentul electric.

Au promis să atingă, în domeniul educației, mai multe obiective majore: acces egal și sporit la educație, reconstrucția învățământului în mediul rural, combinarea educației de elită cu educația generală etc.

Ce s-a ales din toate aceste? Mii de școli insalubre, încadrate cu personal, în mare parte, necalificat, costul insurmontabil, pentru zeci de mii de familii, al primei zile de școală în 2008 (cca 4 milioane lei vechi pentru un copil), restricționarea, din cauza sărăciei, a accesului copiilor din mediul rural în învățământul superior unde ajung doar 2% dintre ei, lipsa locurilor în căminele studențești, 40 000 de studenți în 2008 nu pot locui în camere de cămin.

Cât despre starea de sănătate a copiilor, a celor care ar fi trebuit să constituie "investiția cea mai profitabilă pe termen lung", ce să mai amintim? Ba, să amintim faptul că 200 000 de copii suferă de o boală cronică, iar peste 200 000 nu au locuri în creșe și grădinițe.

Drumurile noastre toate (aproape) sunt degradate și periculoase pur și simplu. Au promis 800 de km de autostradă și au realizat doar 5 km. România liberal-europeană a achitat la bugetul comunitar peste 2 miliarde de euro și nu a reușit să atragă nici măcar unul și acela singur euro (scuzați tautologia).

Spunea domnul Tăriceanu sub cupola "Polivalentei": "Din ce în ce mai mulți români au încredere în PNL, dar 60% dintre locuitorii acestei țări cred că România se îndreaptă într-o direcție greșită. Noi, liberalii, gândim ca românii!", a răsunat printre baloane și pancarte. Săracii liberali, nici măcar nu intuiesc ce spun românii despre guvernarea lor. S-ar putea însă să ne înșelăm și putem convoca drept argument "retragerea" domnului Tăriceanu din fața valului de "simpatie bucureșteană", undeva în Colegiul rural al Snagovului.

Și, mai spunea președintele, încă premier, "România trebuie să aleagă între PNL și PSD." Aici are întru-totul dreptate. După patru ani de guvernare galben-albastră, românii trebuie să aleagă PSD-ul, iar cei care, chipurile, ne-au condus până acum pot fi trimiși fără regrete pe malul lacului ce își va lega numele (sau mai bine zis, renumele) de cel al premierului autoexilat printre sălciile de pe malurile sale.

Liberalism, numele tău e Snagov.

Vă mulțumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulțumesc.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 20 octombrie 2021, 3:45
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro