Alecsandru Știucă
Alecsandru Știucă
Ședința Camerei Deputaților din 30 septembrie 2008
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.90/10-10-2008

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
27-10-2021
26-10-2021
25-10-2021
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2008 > 30-09-2008 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 30 septembrie 2008

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.15 Alecsandru Știucă - declarație politică intitulată "Un Guvern fără scrupule";

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
 

Precizez că, între timp, au mai fost depuse la secretariatul de ședință declarațiile politice de către domnii deputați: Vasile Soporan, din partea Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, Petre Străchinaru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, și domnul Constantin Faina, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

Nemaiexistând... iertați-mă, domnul Alecsandru Știucă, nu v-am observat; doriți să vă susțineți de la microfon? Da. Deci îl rog pe domnul Alecsandru Știucă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să poftească la microfon pentru a-și susține declarația politică.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 

Domnul Alecsandru Știucă:

Domnule președinte, vă mulțumesc.

Declarația mea politică vizează atitudinea Guvernului aflat în plină campanie electorală.

Deși nivelul de trai în Uniunea Europeană este unul din cele mai înalte din lume, se înregistrează un număr de circa 43 de milioane de cetățeni europeni care, din diferite motive, nu sunt în stare să își asigure hrana adecvată. "Programul european de ajutor alimentar în beneficiul persoanelor celor mai defavorizate" este o modalitate prin care Uniunea Europeană își distribuie anumite surplusuri de rezerve alimentare către persoanele cele mai sărace din țările membre, respectiv acei cetățeni cu venituri mici și foarte mici. Acest program se realizează în țările Uniunii prin intermediul organizațiilor de caritate care sunt sprijinite de stat.

Este evident că, dacă vom aplica standardele occidentale, vom regăsi în România foarte multe persoane care se încadrează în această categorie, în mod special bătrâni cu pensii mici și familii tinere din mediul rural. Acest Program este denumit, pe scurt, P.E.A.D. Cum participă România la programul P.E.A.D., de când este stat membru al Uniunii Europene? Răspunsul este simplu: nu participă.

În anul 2007, deși României i se alocaseră 17 milioane de euro pentru achiziționarea de alimente, guvernul PNL-PD nu a fost în stare să respecte termenele impuse pentru a organiza licitațiile (?!) sau, în fine, asta a fost scuza prezentată de guvernanți. Crucea Roșie Națională și filialele din județe au întocmit liste nominale cu potențialii beneficiari ai ajutoarelor, iar aceștia credeau că nu au primit ajutorul de la Uniunea Europeană din cauza Filialelor sau a Consiliului Național de Cruce Roșie.

În anul 2008, organizațiile non-profit care au dorit să se implice - Biserica Ortodoxă și Crucea Roșie - s-au lovit de un zid al nepăsării la Ministerul Agriculturii și Ministerul Internelor, care au refuzat acordarea de sprijin pentru transportul alimentelor prin prefecturi, primării și celelalte instituții ale statului, pentru motivul că atribuțiile lor legale nu permiteau acest lucru. Ca urmare, organizațiile de caritate s-au retras din program, acuzând lipsa de interes și indolența Guvernului.

Iată că, la sfârșitul lunii iulie 2008, guvernul actual descoperă - surprinzător - că se poate implica, împreună cu toate prefecturile, cu APIA și celelalte instituții, în derularea Programului European de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate. După ce a primit semnalul așteptat - retragerea și a ultimei organizații non-guvernamentale din Program - Ministerul Agriculturii se trezește din letargie și convoacă toți prefecții la o video-conferință, instruindu-i să treacă ei înșiși la aplicarea programului.

Cum poate fi caracterizată această grosolană manevră a Guvernului Tăriceanu, altfel decât o ipocrizie și o lipsă de scrupule, atât față de populația săracă, cât și față de Biserică și Crucea Roșie (poate cea mai importantă și mai respectată organizație de caritate internațională), care s-au văzut excluse din derularea programului PEAD, doar pentru ca Partidul Național Liberal să își facă campania electorală cu banii Uniunii Europene?

Demersurile întreprinse de aceste organizații neguvernamentale, numărul nesfârșit de adrese și ședințe cu reprezentanții APIA, toate eforturile depuse de membrii acestor organizații pentru sprijinirea cetățenilor care se află în nevoie, au fost pur și simplu zadarnice, deoarece calculul Partidului Național Liberal a fost, de la bun început, unul rece și precis - PNL dorea să împartă făina și zahărul în timpul campaniei electorale, după "bunul" obicei al Alianței D.A., care împărțea la sate papuci, găleți și alimente în toamna lui 2004.

Vă mulțumesc.

 

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat Alecsandru Știucă.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 28 octombrie 2021, 1:34
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro