Domnul Gheorghe Albu: Domnilor președinți, Stimați colegi, Stimați invitați, Îmi revine sarcina să prezint moțiunea "Educația rămâne, Guvernul pleacă". Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Parlamentarii semnatari ai listelor alăturate vă prezintă o moțiune de cenzură prin care vă solicită votul pentru retragerea încrederii cu care a fost învestit Guvernul Tăriceanu II, care a sfidat o lege votată în unanimitate de Parlamentul României, care ignoră drepturile cetățenilor acestei țări și generează o criză socială de proporții. Așa cum știți, Parlamentul României a votat în unanimitate Proiectul de lege nr. 263/05/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, devenit, după promulgarea sa de către Președintele României, Legea nr. 221/2008. Această lege nu constituie o pomană electorală, așa cum o prezintă actualmente Guvernul, ci o formă de reparație morală și financiară acordată uneia din cele mai importante categorii profesionale din România. Profesorii sunt oamenii de care depinde educația copiilor noștri și viitorul loc al României în lume. Munca de profesor se desfășoară, de cele mai multe ori, în condiții umilitoare impuse de salariile de mizerie și de subfinanțarea cronică. După 2006, sistemul educațional a primit banii necesari investițiilor în infrastructură și în echipamente, dar resursa umană a fost uitată permanent. Creșterile salariale, de altfel mici, cu care s-a lăudat permanent Guvernul liberal au fost înghițite de creșterea prețurilor și de inflație. Acest tratament nedemn a gonit numeroși profesori de lângă elevi, i-a silit să-și abandoneze catedrele și, de multe ori, să plece din țară în căutarea unui venit decent. Profesorii noștri nu mai trebuie să facă munci străine de ei, în afara țării. Locul lor este în școli bine utilate. Profesorii trebuie readuși în centrul societății, iar acest efort legitim presupune și o salarizare corectă. În acest domeniu vital pentru calitatea generală a vieții, banul public trebuie să fie folosit cât mai eficient pentru creșterea nivelului de performanță a actului educațional. Investiția în educație este obligatorie, nu suportă amânări și nu trebuie să depindă de interese de partid. Din aceste motive, Parlamentul României a votat în unanimitate legea majorării salariilor profesorilor. Reforma educației poate fi dusă la bun sfârșit numai de profesori în măsură să-și îndeplinească vocația de educatori și de formatori ai viitorului. Parlamentul României a votat această lege, luând notă de declarațiile repetate ale primului-ministru Tăriceanu, care a susținut, înaintea votării legii, că țara cunoaște o creștere economică fără precedent și a dat asigurări că România nu va fi atinsă de criza economică mondială. Mai mult, însuși ministrul liberal al educației, cercetării și tineretului a votat legea, alături de toți colegii săi din PNL, încredințați și ei, probabil, de realitatea spuselor președintelui lor de partid. Toți parlamentarii au fost de acord că a venit momentul să votăm pentru a finanța investiția capitală a unui stat: cea în viitorul copiilor noștri. Premierul Tăriceanu încearcă să învrăjbească cetățenii împotriva profesorilor, spunând că mărirea salariilor acestora a generat criza din România, în condițiile în care niciun leu nu a fost încă plătit în plus la salariile celor din educație. Mai mult, primul-ministru ascunde faptul că fondurile alocate pe anul în curs sistemului de educație nu au fost nici pe departe cheltuite. Guvernul a făcut o practică din cheltuiala discreționară a fondurilor publice trimise în buzunarele clientei politice și ale bugetarilor de lux de la agențiile guvernamentale. Alocările bugetare date de Guvern în urmă cu câteva zile pentru județele conduse de clientela domnilor Tăriceanu și Geoană și, mai ales, pentru colegiile în care cei doi șefi de partid candidează sunt de trei ori mai mari decât majorarea cu 50% a salariilor profesorilor. Guvernul Tăriceanu trebuie demis pentru că încalcă în mod flagrant regulile constituționale. Legea pe care Guvernul refuză să o aplice acum a fost votată în unanimitate de Parlamentul României, unicul posesor de drept al suveranității naționale. În încercarea de a se opune aplicării ei, Guvernul a trimis-o în fața Curții Constituționale, care a găsit-o conformă cu Constituția. Chiar și după ce Președintele României a promulgat-o, primul-ministru Tăriceanu a hotărât să nu o pună în aplicare. Astfel, Cabinetul Tăriceanu se pune singur în afara legii, pentru că, așa cum menționează Constituția României, nimeni nu este mai presus de lege. De aceea, noi cerem ca Guvernul Tăriceanu să fie demis. În primul rând pentru că a mințit și minte în continuare. În al doilea rând pentru că sfidează instituția suveranității naționale, Parlamentul României, și în al treilea rând pentru că-și acoperă minciunile și încearcă să învrăjbească diverse categorii sociale. Acesta este momentul în care se va vedea cui îi pasă de exigențele cetățenilor. Acest Guvern și toate cele care vor urma trebuie să respecte Constituția, care plasează Executivul sub controlul Legislativului. Prin atitudinea sa, acest Guvern sfidează Parlamentul României, practic, ne sfidează pe noi toți și pe cei care ne-au trimis aici. Acest Guvern trebuie să plece. Noi, semnatarii moțiunii, solicităm tuturor celorlalți parlamentari să fie alături de cetățenii cărora le vom cere din nou votul. Parlamentul trebuie să retragă încrederea acordată Guvernului Tăriceanu. Anexat este tabelul cu semnături. Vă mulțumesc. (Aplauze)
|