Plen
Ședința Senatului din 10 noiembrie 2008
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.108/20-11-2008

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
26-10-2021
25-10-2021
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2008 > 10-11-2008 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 10 noiembrie 2008

3. Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

................................................

Programul de lucru propus de Biroul permanent al Senatului pentru ziua de astăzi - lucrări în plen până la ora 14.00, întrucât de la ora 14.00 ne întrunim în ședința Camerelor reunite pentru dezbaterea moțiunii de cenzură.

Asa cum vă spuneam, am făcut un inventar în legătură cu proiectele de lege și propunerile legislative care se găsesc pe agenda Senatului, motiv pentru care ordinea de zi de astăzi pare extrem de încărcată.

Sunt circa 46 de acte normative.

Sigur că vom încerca să finalizăm acele legi pentru care există pericolul adoptării tacite, pentru că vom avea maximum două ore de dezbateri.

Sunt observații în legătură cu programul de lucru, respectiv lucrări în plen până la ora 14.00? Nu sunt observații.

În această situație, supun votului dumneavoastră - după ce vă invit să vă ocupați locurile - programul de lucru al Senatului.

Rog colegii senatori să voteze.

Cu 60 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și o abținere, programul de lucru a fost aprobat.

Vă consult dacă aveți observații în legătură cu ordinea de zi care v-a fost distribuită.

Domnule senator Puiu Hașotti, lider al Grupului parlamentar al PNL, aveți cuvântul, microfonul 2.

Vă rog să vă ocupați locurile.

Domnul Puiu Hașotti:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte, stimați colegi, as vrea să ridic două chestiuni în fața plenului Senatului.

Prima chestiune: La punctul 8 din ordinea de zi este o problemă care pe mine mă surprinde.

În precedenta ședință de plen a Senatului, când tot dumneavoastră, domnule președinte de ședință, ați condus lucrările, plenul a convenit, prin consens, ca această ordonanță, care a venit respinsă de la Camera Deputaților și asupra căreia Senatul se pronunță în calitate de Cameră decizională, să fie rezolvată în viitoarea legislatură.

Este o decizie prin consens a plenului Senatului, decizie luată la propunerea dumneavoastră.

Nu stiu de ce a fost trecută la punctul 8 din ordinea de zi.

A doua chestiune: Domnule președinte și stimați colegi, vă rog să observați că nu avem raportul comisiei pentru punctul 6 din ordinea de zi.

Raportul comisiei nu este distribuit, ca să nu mai spun că el, conform Regulamentului Senatului, trebuia să stea trei zile la dispoziția senatorilor.

Conform Regulamentului Senatului, solicit scoaterea din ordinea de zi a acestui punct.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

Vă consult dacă mai sunt alte intervenții.

Domnul senator Gheorghe Constantin.

Domnul Constantin Gheorghe:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Referitor la punctul 6 din ordinea de zi și la raportul comisiei, tot plenul Senatului a stabilit, la comunicarea președintelui Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, că astăzi, la ora 10.00, se vor întruni cele două comisii, Comisia pentru muncă, familie și protecție socială și Comisia pentru învățământ, stiință, tineret și sport, pentru a elabora raportul, iar toată lumea a fost de acord cu acest mod de lucru și cu faptul că acest raport va fi supus plenului Senatului în ședința de astăzi.

Deci consider că acest proiect de lege nu trebuie scos din ordinea de zi.

Referitor la punctul 8 din ordinea de zi, eu stiu că a rămas într-un fel nedecis.

Nefiind suficiente voturi nici pentru, nici contra, atunci s-a amânat sine die.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc.

Domnule senator Puiu Hașotti, as dori să ofer mai întâi cuvântul tuturor grupurilor parlamentare.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul senator Ion Solcanu.

Domnul Ion Solcanu:

Domnule președinte,

Fiind membru al Comisiei pentru învățământ, stiință, tineret și sport, tocmai am încheiat discuțiile comisiilor reunite - Comisia pentru învățământ, stiință, tineret și sport și Comisia pentru muncă, familie și protecție socială -, unde a fost adoptat un raport pe care, în mod sigur, în afară de membrii comisiei, trebuie să îl aibă și ceilalți colegi.

Dacă nu, se rezolvă în câteva minute.

Doresc să precizez că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2008 la care face trimitere distinsul coleg Puiu Hașotti este în procedură de urgență.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Amândouă sunt ordonanțe de urgență: și cea de la punctul 6, și cea de la punctul 8 din ordinea de zi, sigur, cu soluții și discuții diferite.

Le rezolvăm.

Din partea Grupului parlamentar al PRM, domnul senator Gheorghe Funar.

Aveți cuvântul.

Domnul Gheorghe Funar:

Eu intervin pe procedură, iar colegii mei vor prezenta punctul de vedere al Grupului parlamentar al PRM.

As vrea să îi amintesc distinsului lider al Grupului parlamentar al PNL că, atunci când a fost vorba de privatizarea S.C.

Automobile Craiova, dânsul a susținut la microfon și s-a introdus în dezbatere un punct care nu era pe ordinea de zi, care nu avea raport, care nu avea nimic, dar care s-a votat.

Îl rog să fie consecvent.

Aici este vorba de o ordonanță la care s-a făcut raportul, iar procedura stabilită de plenul Senatului trebuie să fie respectată.

Pe domnul senator Hașotti îl rog să fie consecvent în poziția adoptată în Senatul României, mai ales când e vorba de profesori.

Mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc.

Ați spus că mai intervine cineva din Grupul parlamentar al PRM?

Da, vă rog, domnule senator Iorga.

Domnul Nicolae Iorga:

Domnule președinte, Grupul parlamentar al PRM insistă ca această ordonanță să fie dezbătută astăzi.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc.

Grupul parlamentar al PC.

Aveți cuvântul, domnule senator Sabin Cutas.

Domnul George Sabin Cutaș:

Mulțumesc, domnule președinte.

Si noi solicităm, având în vedere urgența și faptul că sunt proiecte importante, ca cele două proiecte să fie dezbătute astăzi.

Mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc.

Grupul parlamentar al UDMR, domnul senator Szabó Károly Ferenc.

Domnul Szabó Károly Ferenc:

Domnule președinte,

Onorat Senat,

În legătură cu prezența în proiectul ordinii de zi a punctului 8, si eu îmi exprim oarecum surprinderea, pentru că există stenograma care confirmă că s-a luat o decizie în legătură cu acest proiect, decizie care nu mai face oportună și nu mai justifică prezența în ordinea de zi a acestui proiect de lege.

În ceea ce priveste punctul 6, și eu mă alătur acelora care solicită scoaterea din ordinea de zi a acestui punct, pentru că procedura de urgență nu este neapărat în legătură cu faptul că avem de-a face cu o ordonanță de urgență, iar procedura de urgență nu înseamnă că un proiect legislativ poate fi dezbătut si, mai ales, adoptat și votat fără să aibă raportul distribuit tuturor colegilor.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Înainte a oferi cuvântul domnului senator Puiu Hașotti, în cadrul dreptului la replică, vă rog să îmi permiteți, în calitate de conducător al ședinței precedente, să vă spun două lucruri.

Referitor la Proiectul de lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2008, legea are caracter de lege organică, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile Constituției, am supus la vot mai întâi proiectul de lege de adoptare a legii trecute prin Camera Deputaților, care era o lege de respingere a ordonanței.

Proiectul de lege a căzut la vot, întrucât nu a întrunit numărul de voturi necesar.

Potrivit Constituției, ordonanțele se aprobă sau se resping prin lege, motiv pentru care am supus votului dumneavoastră un proiect de lege de respingere a poziției adoptate de Camera Deputaților, deci de admitere a ordonanței.

Și această variantă a fost respinsă de Senat, întrucât nu a întrunit numărul de voturi necesar ca lege organică.

În Regulamentul Senatului nu avem nicio normă care să reglementeze astfel de incidente procedurale.

În acel moment, am spus că la Camera Deputaților, practic, s-a găsit o rezolvare - nu stiu cât este de legală sau de regulamentară -

potrivit căreia, atunci când un proiect de lege de aprobare sau de respingere a unei ordonanțe nu întruneste numărul de voturi ca lege organică, acel proiect de lege se ia în dezbatere în sesiunea următoare.

Noi, este adevărat, suntem la finalul sesiunii și al legislaturii, dar aceasta este practica folosită de către Camera Deputaților.

În acel moment, niciunul dintre colegi, este adevărat, nu a replicat, deci în mod cert, să spun, s-a acceptat tacit un punct de vedere, punct de vedere care poate fi decis doar de plenul Senatului prin vot.

Vă reamintesc însă că, dacă vom supune la vot proiectul de lege pentru aprobarea sau respingerea acestei ordonanțe, cvorumul de adoptare sau de respingere este acelasi, de 68 de parlamentari.

A doua chestiune este în legătură cu Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, înscris la punctul 6 din ordinea de zi, cel care a născut atâtea patimi, pasiuni, dezbateri în Senat și în afară.

Vă reamintesc că la ședința Biroului permanent, împreună cu liderii grupurilor parlamentare, precum și în plenul Senatului, săptămâna trecută, s-a acceptat ca cele două comisii sesizate în fond, Comisia pentru învățământ, stiință, tineret și sport și Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, să lucreze săptămâna trecută sau să lucreze în dimineața zilei de astăzi, motiv pentru care i-am admirat pe colegii nostri, la televizor, care ne-au încurajat în sensul că raportul va fi gata, iar atunci când vom începe ședința el va fi deja distribuit.

Rugămintea către stafful Senatului este să distribuie în sală raportul, ca atunci când vom ajunge la punctul 6 din ordinea de zi să ne putem pronunța în cunostință de cauză.

Ofer cuvântul domnului senator Puiu Hașotti, care a solicitat drept la replică.

Domnul Puiu Hașotti:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Distinși colegi,

Înainte de toate, as vrea să vă reamintesc că proiectul la care făcea referire colegul nostru, domnul senator Funar, a fost introdus fără raport pentru că președintele acelei comisii a refuzat să îl semneze.

A fost o disfuncționalitate.

Asta ca să fim lămuriți, apropo de consecvență.

Domnule președinte și stimați colegi, în al doilea rând, am stenograma ședinței Biroului permanent al Senatului de marți.

Sigur, nu vă voi citi din această stenogramă, dar pe parcursul acelor discuții a fost luată următoarea hotărâre, și anume că marți trebuia să se întâlnească cele două comisii, Comisia pentru învățământ, stiință, tineret și sport și Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, și să facă un raport comun.

Erau necesare și avizul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, și cel al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, avize care nu au fost redactate, dar asta este altceva.

Cele două comisii nu s-au întâlnit marți și niciodată pe parcursul discuțiilor sau niciodată Biroul permanent al Senatului nu a hotărât că astăzi va fi o ședință comună a celor două comisii.

Stimați colegi, vreau să vă reamintesc că nu plenul Senatului hotărăste dacă se introduce sau nu, fără raport, dezbaterea unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative, ci grupurile parlamentare, prin consens.

Nu as vrea să vă plictisesc, să vă citesc din stenograma ședinței Biroului permanent al Senatului, dar niciodată nu s-a spus că nu se va respecta Regulamentul.

Nici nu se putea spune asa ceva.

Conform Regulamentului, nouă ne trebuie trei zile.

În situația în care liderii grupurilor parlamentare, consultându-se cu grupurile parlamentare, hotărăsc că se poate discuta un proiect de lege fără raport, asa cum a fost cazul evocat de domnul senator Funar... Dar acolo a fost cu totul și cu totul altceva, a fost o întârziere premeditată de două luni, când se refuza semnarea unui raport, după ce se întrunise comisia în plenul ei.

Domnule președinte de ședință, as putea să vă redau exact ceea ce ați spus dumneavoastră, dar nicăieri nu se vorbeste despre un plen reunit al celor două comisii - Comisia pentru învățământ, stiință, tineret și sport și Comisia pentru muncă, familie și protecție socială - luni, iar domnul președinte al Senatului, domnul Ilie Sârbu, a convenit în acest sens.

Uitați ce spune domnul președinte al Senatului, citez: "Astăzi este marți, este timp suficient ca să putem introduce pe ordinea de zi..." de marți, nu de astăzi, acum o săptămână.

Domnule președinte, asadar eu solicit respectarea Regulamentului Senatului.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc.

Stimați colegi, am încheiat dezbaterile pe aceste chestiuni. (discuții în sală)

Domnul senator Gavrilă Vasilescu, pe chestiune de procedură.

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Domnule președinte,

O problemă de procedură pe care ați ridicat-o dumneavoastră.

Vreau să vă spun că nu sunt de acord cu ceea ce ați spus.

Ordonanțele se aprobă sau se resping prin lege.

Dacă este reglementată o problemă despre care Constituția spune că face parte din categoria legilor organice, desi ordonanțele nu trebuie să

reglementeze acest domeniu, respingerea ... Deci domeniul nu se modifică cu nimic.

Legea de respingere este lege ordinară.

În situația în care legea de adoptare vizează un domeniu pentru care Constituția vorbeste, spune și explică că este o lege organică, atunci când respingem, pentru că domeniul reglementat de Constituție nu este modificat, suntem în fața unei legi ordinare.

Fac această precizare pentru că, din punct de vedere al votului, diferența este mare între una și cealaltă.

Asa este, nu poate fi altfel.

Nu este o problemă de interpretare a senatorului Vasilescu, ci este vorba despre faptul că nu se reglementează nimic din domeniul pentru care Constituția prevede legi organice.

Deci legea de respingere este lege ordinară.

Mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

Aveți dreptate până la un punct.

Atunci când discutăm de ordonanțe de urgență, dumneavoastră stiți mai bine decât mine că ordonanțele de urgență îsi produc efectele de la data la care au fost publicate în Monitorul Oficial al României și depuse la Parlament, motiv pentru care raporturile juridice care au fost create, de data aceasta, trebuie stinse printr-o lege, iar dumneavoastră ridicați problema dacă legea care trebuie să înceteze aceste raporturi juridice create prin efectele ordonanței are tot caracter organic sau nu.

Este o chestiune, as spune, mult discutabilă între noi, juristii. (discuții pro și contra din sală)

Sigur, este altceva.

Haideți să nu ne pierdem în aceste discuții, pentru că, altfel, dumneavoastră veți ridica o altă chestiune, și anume că dacă se va vota astăzi să se voteze cu alt cvorum. (domnul senator Gheorghe Funar cere cuvântul.)

Domnul senator Gheorghe Funar.

Domnul senator Paul Păcuraru? Vă rog, aveți cuvântul.

Domnul Paul Păcuraru:

Domnule președinte,

Doresc să informez plenul Senatului că ...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă rog, numai dacă aveți o chestiune de procedură.

Domnul Paul Păcuraru:

De procedură, da.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă rog.

Domnul Paul Păcuraru:

Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital ar fi trebuit să fie consultată cu privire la această lege, fiind propusă pentru aviz.

Comisia nu s-a întrunit pentru a discuta cu privire la aviz si, ca atare, este o problemă de salarizare, nu putea să treacă fără avizul Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.

Ca atare, raportul Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială și raportul Comisiei de învățământ, stiință, tineret și sport au un semn de întrebare dacă nu au luat în calcul un aviz al Comisiei pentru buget, finanțe activitate bancară și piață de capital.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Domnule senator Gheorghe Funar, chestiuni doar de procedură, pe care haideți să le finalizăm și să-i ascultăm și pe președinți, că toată lumea vorbeste în numele lor.

Vă rog, domnule senator.

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor senatori, un foarte scurt drept la replică.

Țin să-i amintesc domnului senator Puiu Hașotti, liderul Grupului parlamentar al PNL, faptul că raportul Comisiei pentru privatizare și administrarea activelor statului s-a discutat în după-amiaza unei zile și a doua zi dimineață s-a venit cu el în plenul Senatului.

Deci nu a fost vorba de nicio...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Dați-mi voie să vă mulțumesc și să intrăm în ordinea de zi, că avem 46 de proiecte de lege, iar timp la dispoziție maximum 2 ore.

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Pe procedură.

Sunt membru al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.

Din dispoziția președintelui comisiei, bănuiesc că nu a uitat de alaltăieri până astăzi, noul președinte, domnul senator Păcuraru, toți membrii comisiei au fost consultați telefonic în legătură cu avizul, pentru că eram deja plecați în teritoriu și majoritatea membrilor Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital s-au pronunțat pentru un aviz nefavorabil la această ordonanță.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

Vă amintesc că, potrivit Regulamentului, avizul este, de altfel, și consultativ.

Domnule senator Szabo Karoly-Ferenc, aveți cuvântul.

Chestiune de procedură.

Domnul Szabó Karoly-Ferenc:

Numai de procedură, domnule președinte.

În legătură cu luarea de cuvânt anterioară, pentru că nu as vrea să se facă uz de drept la replică și nu voi pronunța numele.

Este vorba de chestiunea cvorumului diferit și chiar a regimului constituțional diferit al unei legi în care este vorba de aprobare sau, respectiv, de respingere.

Vreau să vă spun că sunt extrem de fericit că am apucat ziua, după 18 ani în Senatul României, în care să aud o astfel de invenție pe care, dacă as avea competență, as propune-o pentru Premiul Nobel, dar nu pot si, astfel, o propun numai pentru un premiu al Senatului României.

Este o perlă.

Vă rog să primiți, onorați colegi, admirația mea pentru această perlă absolut unică! Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Eu nu pot să vă mulțumesc, desi sunt conducător de ședință, pentru că, în definitiv, în Parlament colegii au dreptul să propună soluții pentru situațiile care se ivesc.

Sigur că unele sunt de acceptat, altele nu.

Stimați colegi, propunerile care se fac, indiferent din ce parte a sălii vin, indiferent de grupul parlamentar, trebuie rezolvate de plen prin vot, motiv pentru care domnul senator Hașotti a propus două chestiuni.

În primul rând, să scoatem de pe ordinea de zi, proiectul de lege înscris la punctul 8, din cauza dezbaterii și votului dat în ședința precedentă.

Vă rog să vă exprimați prin vot. (rumoare, discuții)

Nu funcționează sistemul de vot.

Nu se aprinde. (rumoare, discuții)

Dacă nici la ordinea de zi nu merge...

Stimați colegi, până se repară sistemul de vot, vă aduc la cunostință că, în momentul de față, suntem în sală nu 93 de colegi parlamentari, ci 104 senatori sunt prezenți în această ședință, despre care nu stiu dacă va fi ultima în actuala legislatură.

Supun votului dumneavoastră solicitarea venită din partea liderului Grupului parlamentar al PNL de scoatere din ordinea de zi a proiectului de lege înscris la punctul 8.

Vă rog să votați.

Cu 22 de voturi pentru, 66 de voturi împotrivă și o abținere, solicitarea nu a fost acceptată de plen.

Colegii trebuie să înțeleagă că și data trecută și astăzi legea are acelasi caracter de lege organică.

Înainte de a supune cea de-a doua cerere la vot, domnul senator Hașotti mai doreste să ridice o chestiune de procedură.

Aveți cuvântul, domnule senator.

Domnul Puiu Hașotti:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Sigur, lucrurile sunt evidente, însă eu nu fac decât să evoc litera Regulamentului.

Când s-a convenit discutarea unui proiect cu un raport depus în aceeasi zi, liderii grupurilor parlamentare prin consens au acceptat acest lucru, apropo de consecvența care era evocată aici.

Liderii grupurilor parlamentare prin consens acceptă acest lucru.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Dar de ce nu acceptați că la punctul 6 sigur vor fi discuții și de procedură, și pe fond, chiar dacă aveam proiectul de lege pe ordinea de zi, discutăm în acel moment.

Domnul Puiu Hașotti:

Nu, domnule președinte.

Eu nu am făcut decât să repet ce spun Regulamentul și cutuma.

Regulamentul spune că raportul trebuie să aibă 3 zile și ședința Biroului permanent de marți oferea timp suficient, adică mai mult de 3 zile, pentru a avea raportul la casetă, si, în al doilea rând, Senatul a hotărât introducerea pe ordinea de zi a unui raport care nu avea această durată de 3 zile.

Liderii grupurilor parlamentare au acceptat prin consens acest fapt, să se discute acest proiect cu raportul distribuit în aceeasi zi, nu plenul Senatului!

Subliniez, nu plenul Senatului! (rumoare, discuții)

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Deci cea de a doua cerere formulată de liderul Grupului parlamentar al PNL este de a nu lua în dezbatere Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008 din cauza faptului că raportul întocmit de cele două comisii - Comisia de învățământ, stiință, tineret și sport și Comisia pentru muncă, familie și protecție socială - a fost distribuit astăzi și nu sunt toți liderii de acord.

Deci, potrivit Constituției, plenul este suveran, iar normele înscrise în Regulamentul Senatului sunt, de regulă, înserate pentru protecția opoziției, pentru că altfel o majoritate abuzivă poate oricând să hotărască într-un anumit fel. (discuții, râsete)

De aceea, opoziția, de regulă, este apărată de Regulament.

Constat că astăzi puterea se consideră apărată de Regulament. (discuții, râsete)

Deci puterea, de regulă, înseamnă majoritate.

Majoritate înseamnă voința politică a Senatului.

Dați-mi voie, stimați colegi, să supun votului dumneavoastră solicitarea venită din partea liderului Grupului parlamentar al PNL

de a nu include în ordinea de zi punctul 6.

Vă rog să votați.

Întrucât a întrunit doar 23 de voturi pentru, 69 împotrivă și o abținere, plenul Senatului a hotărât ca acest punct să rămână înscris în ordinea de zi.

Aveți cuvântul, domnule senator.

Dacă solicitați listă pentru grupurile parlamentare, vă rog listă.

Domnul Puiu Hașotti:

Ar fi interesantă și această idee, dar nu pentru asta am solicitat cuvântul.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Intervin numai pentru stenogramă, că văd că plenul Senatului este imun.

Să se ia act că acest punct 6 se discută cu încălcarea Regulamentului.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Dați-mi voie să mai fac o rectificare.

În acest moment, suntem prezenți la dezbateri 105 senatori.

Supun votului dumneavoastră ordinea de zi asa cum v-a fost distribuită.

Vă rog să votați.

Ordinea de zi a fost aprobată de plenul Senatului cu 68 de voturi pentru, 9 voturi împotrivă și 5 abțineri.

La probleme organizatorice, programul de lucru al acestei săptămâni l-am aprobat.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 27 octombrie 2021, 12:47
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro