Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 07-09-2009

Ședința Senatului din 7 septembrie 2009

  1. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
  1.21 Traian Constantin Igaș (PD-L) - declarație politică intitulată "Recrudescența accidentelor din ultima perioadă cere soluții!" (declarație politică neprezentată în plen)

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Traian Constantin Igaș:

Declarația politică se intitulează "Recrudescența accidentelor din ultima perioadă cere soluții".

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Și soluțiile răsar!

După o perioadă cu o activitate intensă a echipajelor de descarcerare, a răsărit și raza de lumină pentru cei care depind de operatorii de transport rutier de persoane.

Îmi manifest îngrijorarea față de numeroasele accidente rutiere grave din ultimele luni în care au fost implicate autovehiculele de transport persoane.

Cauza acestor accidente este oboseala conducătorilor auto care, prin iresponsabilitatea lor și, mai mult chiar, prin încurajarea acestei lipse de responsabilitate de către operatorii de transport, prin nesancționarea celor care conduc autovehiculele în lipsa unui program prestabilit de pauze sau perioade de odihnă, ajung în imposibilitatea de a asigura calitatea muncii pe care o prestează și chiar să pună în pericol vieți omenești.

În interviul acordat unui post de televiziune, o doamnă care se afla într-un microbuz de transport internațional de persoane implicat într-un accident rutier își declara nemulțumirea: "De ce din cele trei țări pe care le-am traversat până acum numai în România ni se întâmplă astfel de evenimente?"

Răspunsul meu la întrebarea acestei doamne este unul pur legal, deși reprezintă o anomalie, în cazul în care în România legislația nu prevedea până în momentul intensificării accidentelor sancțiuni suficient de aspre pentru operatorii de transport rutier.

Transportul rutier public poate fi efectuat numai de către operatorii de transport rutier înregistrați în Registrul operatorilor de transport rutier, ținut de Autoritatea Rutieră Română, aceștia supunându-se sancțiunilor legale, conform Ordonanței Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.

Cu toate acestea, evenimentele recente demonstrează incapacitatea unei baze legale de a preveni suferința familiilor care își (re)văd rudele pe patul de spital.

Cum statisticile arată că majoritatea accidentelor a fost cauzată de oboseala șoferilor, Executivul s-a văzut nevoit de a introduce sancțiuni mai aspre în cazul nerespectării normelor legislative în vigoare privind transportul de persoane, față de cele existente în prezent în Ordonanța Guvernului nr. 37/2007.

Noul act normativ adoptat de Guvern se armonizează cu legislația europeană în domeniu, transpunând prevederile Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85, precum și ale Directivei 2009/1/CE a Comisiei Europene din 23 ianuarie 2009 privind contramăsurile de prevenire și detectare a manipulării înregistrărilor cu tahograful (aparat de înregistrare).

Sancțiunea care reiese în cazul în care intervine nerespectarea perioadelor zilnice și săptămânale de conducere și odihnă prevede o amendă în valoare de 6.000 de lei, aplicabilă operatorului de transport rutier, amendă al cărei cuantum este de 2-3 ori mai mare decât cea aplicabilă în prezent.

Numărul accidentelor a crescut, drept urmare Executivul a înăsprit sancțiunile aplicabile operatorilor de transport rutier.

Iată și răspunsul prompt al României la cerințele și necesitățile cetățenilor săi!

Să sperăm, și pe viitor, la o astfel de abordare din partea celor abilitați în a lua măsurile necesare redresării situațiilor cu care noi, ca cetățeni ai României, ne confruntăm zilnic.

Vă mulțumesc.