Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 07-09-2009

Ședința Senatului din 7 septembrie 2009

  1. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
  1.24 Dan Voiculescu (PSD+PC) - declarație politică intitulată "Boc - premierul care nu are voie" (declarație politică neprezentată în plen)

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Dan Voiculescu:

Declarația politică este intitulată "Boc - premierul care nu are voie".

Legea nr. 1/2009, care instituie un regim echitabil de despăgubire a proprietarilor de bună-credință evacuați din imobilele naționalizate, a fost publicată la 1 februarie 2009.

Conform prevederilor acestei legi, Guvernul avea obligația de a publica norme metodologice pentru aplicarea actului normativ în termen de 30 de zile.

Din păcate, acest termen legal nu a fost respectat.

În întreaga sesiune parlamentară precedentă l-am interpelat pe prim-ministru asupra acestei ilegalități.

Am primit, de fiecare dată, răspunsuri diferite: sunt necesare foarte multe avize, nu sunt fonduri în contul indicat în lege - informație falsă, infirmată oficial de ministrul finanțelor publice -, nu este stabilit sensul sintagmei "teren aferent construcției", și acest aspect a fost rapid clarificat.

În mod evident, ne confruntăm cu un caz de încălcare flagrantă a Constituției, Guvernul refuzând arbitrar să aplice o normă legală în vigoare.

În toată această perioadă se consumă drame teribile, beneficiarii acestei legi, cetățeni români de bună-credință ajunși la vârste înaintate, fiind aruncați în stradă fără a primi nicio despăgubire, doar pentru că premierului Boc i s-a indicat să nu aplice această lege, iar apetența acestui om pentru îndeplinirea indicațiilor este impresionantă.

Nu contează că a încălcat legea, că a sfidat Parlamentul, că a produs dezastrul unor oameni nevinovați! Emil Boc a rămas egal cu sine: un simplu mandatar, un premier cu procură.

Emil Boc nu aplică legea inițiată de Voiculescu pentru că nu are voie!

Drepturile cetățenilor români nu sunt negociabile, iar premierul care nu aplică legea să plece!