Plen
Ședința Camerei Deputaților din 3 mai 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.54/13-05-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
18-10-2021
13-10-2021
12-10-2021
11-10-2021
05-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 03-05-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 3 mai 2011

  Declarații politice și intervenții ale deputaților:  

Ședința a început la ora 8,40.

Lucrările au fost conduse în prima parte de domnul deputat Valeriu Ștefan Zgonea, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și în a doua parte de doamna Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților, asistată de domnii deputați Georgian Pop și Niculae Mircovici, secretari ai Camerei Deputaților.

*

   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Bună dimineața, stimați colegi.

Domnule deputat Iordache, din atâtea devastatoare locuri, vă rog frumos să luați și dumneavoastră un loc.

 
     

Domnul Florin Iordache (din sală):

Am o declarație politică.

 
   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

O depuneți în scris?

 
     

Domnul Florin Iordache (din sală):

Da, desigur.

 
   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Bună dimineața, doamnelor și domnilor!

Dați-mi voie să deschidem ședința de astăzi, 3 mai 2011, consacrată declarațiilor politice.

 
  Nicolae Bud - propunere de a medita și soluționa situația dramatică a proprietarilor de păduri, pășuni și terenuri agricole din Ardeal;

Din partea Grupului parlamentar al PDL, distinsul meu coleg, aveți cuvântul.

Se pregătește domnul Mocanu. V-ați înscris printre primii. Ați petrecut cu mici și bere, se vede!

Aveți cuvântul, domnule deputat.

   

Domnul Nicolae Bud:

Bună dimineața, domnule președinte și stimați colegi!

Hristos a înviat!

Ne aflăm după Săptămâna Luminată și simțim asupră-ne încă îndemnul de a ne gândi de bine unii la alții, dominați de nevoia de împăcare, de înțelegere față de semeni, de imboldul de a face câte ceva în interesul și beneficiul semenilor.

Dintr-o asemenea stare sufletească vine și gestul meu de a vă propune să medităm împreună la situația dramatică în care se zbat semeni de-ai noștri, aduși la disperare de reguli care îi sufocă. Întrebarea mea de început este: chiar să nu existe nicio ieșire pentru acești năpăstuiți ai sorții?!

Pe scurt, despre ce este vorba: la Baia Mare fiind, am fost căutat de domnul Gheorghe Cosmuța - președintele unei organizații binecunoscute "Asociația proprietarilor de păduri, pășuni și terenuri agricole din Ardeal". Acest destoinic bărbat mi-a relatat cu lacrimi în ochi situația creată prin atribuirea pădurilor și pășunilor unităților administrativ-teritoriale în raza cărora se situează. Mi s-a și înmânat o scrisoare deschisă, pe care o țin la dispoziția celor interesați, din care citez: "Țăranii ardeleni îndreptățiți în reconstituirea dreptului de proprietate asupra composesoratelor comunale de păduri și pășuni, conform Legii nr.1/2000 art.26, au fost deposedați de aceste proprietăți de către instituțiile statului român cu atribuții legislative, executive și judecătorești."

Sunt formulate în acest text de scrisoare deschisă acuzații grave, exprimând năduful unor oameni legați sufletește de acele locuri, trecute prin lege în dreptul altora, dar și condiționați în existența lor de întreținerea și exploatarea acestor pământuri acoperite de păduri ori pășuni. Se recurge la cuvinte grele adresate oficialităților și nu mă pot face că nu observ că inițiativa de a mi se adresa și mie acest memoriu vine din speranța că am putea întârzia asupra celor semnalate, căutând unde se află dreptatea și unde sunt neregulile, și cum ar putea să fie găsită soluția care să împace lucrurile și să numească dreptatea unde îi este locul.

Sunt îndemnat în acest demers în termenii dreptului meu la rostire directă în fața domniilor voastre, susținut o dată în plus de nemulțumiri de același ordin, exprimate public prin presă ori în cadrul reuniunilor special consacrate situației fondului silvic din alte zone ale țării.

Strigătul de revoltă pus pe hârtie de maramureșenii mei își are cutii de rezonanță, după cunoștința mea, și în alte județe. Se cuvine să le dăm atenție și să le evaluăm conținutul și consecințele într-un timp cât mai scurt.

Nu îndemn - Doamne ferește! - la ignorarea legii ori la atacarea ei pe temeiuri voluntariste, argumente improvizate și nesusținute, dar nici nu cred că mi-aș ierta dacă nu aș face tot ce ține de mine pentru limpezirea situației în care se găsesc o serie de semeni ai noștri.

Acești oameni, domnilor colegi, cred în dreptatea lor. Să-i sprijinim în a afla adevărul curat și să intervenim acolo unde se va constata că este neapărată nevoie de o atitudine corectă din partea noastră.

Mă simt dator să vă comunic un fapt: îndoiți sub povara situației în care au ajuns, atât membrii Asociației proprietarilor de păduri, pășuni și terenuri agricole din Ardeal, cât și persoane fizice și juridice din Maramureș și-au adunat glasurile, căutând să fie auziți de conducătorii europeni și de diverse instanțe internaționale.

Cred cu sinceritate că aceia ce trebuie, înaintea altora, să-i asculte și să le afle păsurile, suntem noi, ce-i pe care i-au votat și ne-au mandatat să gândim la dreptatea lor.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulțumesc foarte mult.

 
  Vasile Mocanu - declarație politică: Crește numărul de analfabeți;

Se pregătește domnul Mocanu.

Dați-mi voie să vă anunț că subsemnatul, domnul Ion Călin, domnul Ion Dumitru, domnul Dorel Covaci, domnul Florin Iordache, domnul Ioan Stan și Mircea Drăghici, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, au depus în scris declarațiile politice, precum și colegii de la Grupul deputaților fără apartenență la un grup parlamentar, Ioan Munteanu și Marian-Florian Săniuță.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

   

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o "Crește numărul de analfabeți".

O statistică dată recent publicității de conducerea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din Iași dezvăluie un aspect ciudat. Astfel, anul trecut, în 2010, au fost înregistrați în județul Iași aproximativ 22.000 de șomeri, aproape 15.000 din aceștia provenind din mediul rural, iar circa 40% din numărul total de șomeri erau analfabeți.

Da, ați auzit bine, analfabeți! Cu alte cuvinte, circa 8.000 de persoane din cele 22.000 fără loc de muncă nu au nici 4 clase. Ei nu știu nici să scrie, nici să citească. Dacă mai adăugăm că vârsta medie se plasează undeva peste 40 de ani, înțelegem cât de greu le vine acestor oameni, mulți dintre ei provenind din mediul rural, să se angajeze.

Potrivit conducerii Agenției județene de ocupare a forței de muncă, analfabetismul este unul din principalele motive pentru care șomerii nu-și găsesc de lucru. Fac precizarea că vorbim despre statistici oficiale. Așadar, în mod evident, realitatea de pe teren este cu mult îngrijorătoare. Ce se poate face pentru acești oameni?

Conducerea Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Iași a anunțat pentru viitorul apropiat demararea unui proiect care să-i ajute pe acești șomeri, pornind chiar de la proiectul de alfabetizare.

Dar este vorba de încercarea de a atenua un efect, fără a umbla la cauză, iar această cauză este tocmai sărăcia cumplită din mediul rural. Zilnic, cinci elevi din județul Iași se lasă definitiv de școală; există unități școlare în care numărul elevilor, care au abandonat cursurile, se ridică la aproximativ 20% din totalul copiilor care învață în clasa a IX-a, iar numărul acestora crește de la an la an. Evident, nu toți sunt analfabeți, dar numărul analfabeților este în continuă creștere. Ce se poate face?

Degeaba se laudă guvernanții că rata șomajului bate pasul pe loc dacă statisticile oficiale nu relevă tocmai partea cea mai neagră a acestei realități: mii de copii abandonează școala în fiecare an și stau acasă pentru a munci pe lângă gospodărie; doar o mică parte din ei apelează ulterior la agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă, o și mai mică parte reușesc să găsească un loc de muncă.

Așadar, ați greșit din nou calculele, domnilor guvernanți!

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulțumesc.

 
  Mircea Irimescu - declarație politică intitulată Serbări, drumuri, gări;

Domnul deputat Mircea Irimescu.

Vă văd în sală, aveți cuvântul, vă rog frumos.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, au mai depus în scris domnul Gheorghe Dragomir, domnul Teodor Atanasiu, domnul Marin Almăjanu, domnul Mihai-Aurel Donțu, domnul George Dumitrică, domnul Andrei Dominic Gerea, domnul Călin Potor, domnul Viorel Palașcă, domnul Cristian Buican, domnul Titi Holban, doamna deputat Lucia-Ana Varga, domnul Radu Bogdan Țîmpău, Gigel Știrbu, Horea Uioreanu, Virgil Pop, Viorel-Vasile Buda.

Domnule deputat, aveți 3 minute.

   

Domnul Mircea Irimescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Bună dimineața!

Declarație politică: "Serbări, drumuri, gări".

Stimați colegi,

De la căderea comunismului în România a trecut un timp egal cu ceea ce numim, în mod obișnuit, perioada interbelică. Vremuri de pace și regimuri democrate, cele două intervale au în comun și faptul că au înregistrat câte o criză economică cu răspândire mondială, în măsură să afecteze substanțial condițiile de viață ale oamenilor. Dar, deși identice ca timp și regim politic, realizările economice și culturale ale României interbelice sunt net superioare celor din epoca postcomunistă.

Nu este aici locul unor analize și evidențierea cauzelor care au dus la compromiterea dezvoltării economice a țării în ultimele două decenii. Doar voi ilustra concluzia de mai sus prin două aspecte dintr-un domeniu economic în care se fac investiții importante, dar, deocamdată, fără efect pozitiv în viața oamenilor: transporturile.

La sfârșitul săptămânii trecute, am trăit bucuria de a participa la un important eveniment cultural al comunității românești ce-și duce existența pe malul drept al Tisei: împlinirea unui deceniu de rodnică activitate a Asociației Regionale a Românilor din Transcarpatia "Dacia", cu sediul la Apșa de Jos. Maramureșul istoric, în care activează demna urmașă a societăților culturale ardelene de altădată, condusă de vrednicul medic Ion M. Botoș, cu oameni și locuri fermecătoare, a avut oaspeți din diverse locuri: șeful Comisiei pentru politică externă a Senatului României și alți 4 parlamentari, secretarul de stat - șef al Departamentului pentru românii de pretutindeni din Guvernul de la București, ambasadorul României la Kiev, consulul general de la Cernăuți, delegații din județele Maramureș și Satu-Mare, o consistentă delegație bucovineană, care cuprindea și conaționali din Crimeea, Odesa și capitala Ucrainei, laolaltă cu localnicii am avut bucuria de a admira o pilduitoare conduită națională, cum rar se poate vedea la București.

Secvența cu care doresc să atrag atenția dumneavoastră, este legată de primele clipe ale întâlnirii delegaților participante. Sosiți cam în același timp și venind din România sau Ucraina, cele dintâi informații schimbate de musafiri au fost legate de starea drumurilor. "Prost drum am mai avut! Voi pe unde ați venit?, constatau și se întrebau toți, cu speranța de a evita distrugerea mașinilor și pe drumul de întoarcere.

Din păcate, nimeni nu a putut indica o cale de întoarcere acceptabilă, cât de cât asemănătoare celor din Europa, pe care, prin drumurile noastre, și nu numai, o facem de râs.

Am părăsit Maramureșul, o regiune care merită deplin a fi promovată în turism, întorcându-ne fiecare tot pe unde am venit, direct către Cernăuți sau Satu-Mare, ori pe la Sighet, Borșa, Iacobeni, pe culoarul Salva-Vișeu, peste Gutâi, cu trecere prin Baia-Mare, că oricum toate sunt aproape la fel de proaste.

Încă sub impresia acestei triste experiențe maramureșene, ieri am apelat la serviciile SNCFR, pentru a veni la București. Din cele văzute în stația Ițcani, poartă de intrare în Bucovina, și ea promovată costisitor în circuitul zonelor demne de interes ale Europei, am ajuns de-a dreptul în pragul deznădejdii. Iată de ce! Istoria a făcut ca aproape un veac și jumătate, Suceava - capitala glorioaselor domnii ale Moldovei - să fie oraș de frontieră, cu grăniceri, vameși și ce mai presupune un astfel de statut.

Țările frontaliere și-au construit gări de vamă corespunzătoare timpurilor pe care le trăiau. Mai întâi, Austro-Ungaria, obligată de blazonul ei imperial, a construit un palat impunător la Ițcani, apoi tânărul stat al Principatelor Unite și-a întors buzunarele pe dos și luând model gara din Milano, a ridicat un edificiu, din fudulie, mai mândru și mai mare decât al habsburgilor.

Cele două gări ale Sucevei, în funcțiune de mai bine de 150 de ani, potrivit legii române, sunt clasificate ca monumente de patrimoniu. Loc de baluri mondene, înainte de război, acum călătorul - eventual străin - ce trece prin gara Ițcani, poate vedea următoarele: sala de bilete nu mai are geamuri și uși, multe din resturile geamurilor de la parter au, în loc de sticlă, bucăți rupte din folii de polietilenă; copertina peronului, în mai multe locuri găurită și gata să cadă, este sprijinită cu stâlpi de lemn improvizați din bârne de brad, cioplite grosier de dulgherii unui șantier de mult prezent doar în lumea arhivelor; alături, o clădire de cel puțin 2.000 mp, cu același stăpân, are acoperișul în forma unui ciur imens, cu mii de găuri, prin care se scurg apa ploilor și lumina zilei. De fațade, nu mai vorbesc, iar rețeaua de internet mobil este moartă și multe alte stări de același fel, probabil incredibile pentru cei care nu au mai fost de mult prin gara austriacă a Sucevei. De departe, un așa hal de degradare nu a trăit acest monument de arhitectură în toată existența sa, indiferent de stăpânire și de regim politic.

Se vorbește mult și cu temei despre construirea de autostrăzi în România. Deși sunt în toate programele de guvernare și se secătuiesc bugete în acest scop, realizările practice sunt neînsemnate.

Sacrificăm fondurile destinate celorlalte domenii ale transporturilor publice și tot nu ajungem să ne folosim de aceste moderne căi de comunicații. Nu putem renunța la ele, dar nici nu putem lăsa de izbeliște drumurile și gările pe care milioane de oameni le folosesc astăzi și încă multă vreme de acum încolo. Și pentru ele trebuie alocate fonduri.

Conducerea statului are obligația să asigure constituirea lor, prin gospodărirea legală și judicioasă a resurselor, nu prin noi impozite sau împrumuturi. Este un truism faptul că imensele fonduri negre destinate campaniilor electorale și îmbogățirii partidelor și a celor lacomi ajunși în fruntea bucatelor, provin, în mare majoritate, din umflarea devizelor lucrărilor publice. Acolo, prin fraudă și neglijență, se risipesc banii cu care s-ar putea repara drumurile, infrastructura feroviară și monumentele de arhitectură. Obișnuite a lucra doar la ordin, organele de stat - în primul rând Curtea de Conturi - sunt aproape inexistente în combaterea infracționalității grave din zona investițiilor publice.

De ce nu se inițiază și în acest domeniu campanii menite să stopeze o hemoragie de resurse financiare, ce-i poate fi fatală unui stat sleit de putere economică? Să nu-mi răspundeți că m-ați așteptat pe mine să vă spun aceste lucruri...

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulțumesc și eu foarte mult.

 
  Iosif Veniamin Blaga - declarație politică intitulată Viața în gri;

Dați-mi voie să anunț că domnul Blaga se pregătește.

Domnule Blaga, vă rog frumos.

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Marius Rogin, domnul Silviu Prigoană, domnul Constantin Severus Militaru, domnul Cosmin Popescu, domnul Samoil Vîlcu, domnul Daniel Buda, domnul Marius Dugulescu, domnul Petru Călian, domnul Gheorghe Ciobanu, domnul Nicolae Bud, domnul Eugen Uricec și domnul Ioan Balan au depus în scris declarațiile politice.

Domnule deputat, aveți cuvântul, vă rog.

   

Domnul Iosif Veniamin Blaga:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică se intitulează: "Viața în gri".

Da, viața este în gri. Este, de altfel, un lucru știut și acceptat de toată lumea, ori ne place ori nu ne place.

Este, de asemenea, adevărat că pentru unii este un gri mai dulce, pentru foarte puțini chiar cu mult alb, iar pentru foarte mulți un gri cu mult negru sau, pentru câțiva, chiar negru.

Este de înțeles, în anumite limite, și nu vreau să detaliez acest aspect trăit de fiecare dintre noi.

Ce îmi este greu să înțeleg însă, este politica care de multe ori are prea multe tente de negru, nefiind nici măcar ca viața - gri.

Fie că vorbim de politica economică, socială, financiar-bancară, culturală și sportivă, administrativă, sanitară, politica politicii etc. - toate dețin în ultimii ani, din păcate, tot mai mult negru.

De ce? Fiindcă se duc foarte multe lupte în lume și nu totdeauna cu "mâinile curate". Există, de exemplu: lupte pentru resursele disponibile; lupte pentru locuri de muncă; lupte pentru piețe de desfacere; lupte pentru alimentație; lupte pentru dominație politică etc.

Pentru toate aceste aspecte relevate sau nu griul există până la urmă datorită politicii politică. Aceasta este așa-zisul "cap al tuturor relelor".

ONG-urile au un rol important, sunt active și unite, dar nu ele sunt responsabile față de cetățeni, ci guvernele, parlamentul și președinția. Acestea din urmă trebuie să apere interesele generațiilor viitoare, ale copiilor noștri.

S-au scris tone de hârtie cu frumoase perspective din partea tuturor partidelor. Dar vorba românului: "fapte, nu vorbe!". Vorbele trebuie traduse în fapte, iar pentru aceasta trebuie mult trâmbițata voință politică. Dar, fiindcă există un dar, nu spre un cadru frumos, ci spre acest "cap al multor rele": politica - politică.

Ce poți să înțelegi din aceasta? Atunci când se amestecă așa-zisele doctrine sau, și mai rău, se unesc unii cu alții, ca și când nu ar fi avut nimic a-și fi reproșat până la "Marea Unire".

Mai grav mi se pare cazul când, în interiorul propriului partid, unii "le scot ochii" celorlalți, ba încearcă să-i înlăture de la guvernare.

Dar, surpriză! Din nu știu ce dispoziție sau interese (veșnicele interese!) te trezești că o mare iubire îi leagă din nou pentru o așa-zisă schimbare. Sîc!

Ce poți să mai înțelegi sau în ce poți să mai crezi?!

Pe ce mai putem să ne bazăm, să avem o siguranță, o stabilitate a lucrurilor? Sigur veți spune: pe Dumnezeu! De acord, dar tot românul spune: "Dumnezeu ne dă, dar nu ne bagă în traistă".

Asemenea conducători trebuie să ne ridice reale semne de întrebare tuturor, fie că vorbim de alegerile din interiorul unui partid, fie la nivel național, de interes general. Întrebarea este dacă merită sau nu votul nostru.

Prea des această politică gri, cu tentă de multe ori de negru, pune vina pe bani. Nu cred că aceasta este cauza.

Problema este cum putem face bani, dar și cum îi cheltuim, încotro se scurg, cum se duc? Nu am văzut nici o bancă să sufere din cauza crizei. Suferă cei săraci. Băncile și politicienii trebuie să se uite în oglindă și să vadă ce au făcut.

Construcțiile ascunse făcute de unii politicieni, din anumite interese, uniți în grupuri restrânse, fac ca politica - politică, și ca urmare viața, să fie gri, uneori cu diferite tente de negru.

Stimați colegi și colege membri ai Parlamentului,

Democrația nu este un sport cu spectatori, o datorăm înaintașilor.

Nu poți avea o democrație superioară cu un nivel educațional sau civic inferior.

Nu putem fi naivi și să continuăm ca și până acum. Lucrurile nu sunt legate de bani, ci de copiii noștri, de viitorul lor.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

 
  Anghel Stanciu - marcarea istoriei zilei de 1 Mai, omagiu adus inițiatorilor de acum 145 de ani ai drepturilor de azi;

Din partea Grupului social democrat, are cuvântul domnul profesor, vă rog frumos.

Am speranța că aveți hârtii de 3 minute, domnule profesor. Vi le dau și pe ale mele - 3, deci 6 minute. Este suficient pentru dumneavoastră.

   

Domnul Anghel Stanciu:

Distinse domnule președinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați domni deputați,

Domnilor miniștri,

1 mai 1866 - Statele Unite ale Americii. Sute de mii de muncitori au ieșit în marș pe străzile orașelor. Demonstrații de masă. Pentru ce? Pentru ca "8 ore să constituie ziua legală de muncă", de la și după 1 Mai 1866.

3 mai 1866, Chicago, Statele Unite ale Americii. Grevă generală. 90.000 de muncitori pe străzile orașului, din care 60.000 deja erau în grevă generală.

Răspuns al patronatelor: gloanțe! Polițiștii au tras.

Rezultatul? Sute de muncitori răniți și 4 muncitori morți.

Urmarea: o nouă manifestație în piața orașului, seara. De o parte, manifestanții, iar de cealaltă parte, polițiștii. Și o bombă artizanală! Bomba a explodat, rănind 66 de polițiști, din care 7 au decedat. Manifestația a fost împrăștiată cu gloanțe.

Consecința: peste 200 de muncitori răniți, din care unii omorâți; 8 lideri sindicali arestați și trimiși în judecată.

Aceasta a fost scânteia ce a declanșat solidaritatea internațională cu greviștii americani. Muncitori din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au strâns fonduri pentru plata apărării liderilor sindicali.

Rezultatul judecății: 7 lideri sindicali condamnați la moarte, și unul la 15 ani de închisoare.

Recursul: după 7 ani, la rejudecarea judecății anterioare, toți sunt achitați ca nevinovați.

Paris - 1889. Social-democrații, întruniți în Internaționala Socialistă decretează, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, din 3 mai 1866, ca ziua de 1 mai să fie "Ziua Internațională a Muncii".

1 Mai 1890 - Ziua Internațională a Muncii este sărbătorită prima dată în organizarea sindicatelor, împreună cu social-democrații, întrunind adeziunea a milioane de muncitori, care demonstrează energic pentru "stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore și pentru pace universală".

Străzile din Statele Unite, Chile, Peru, Cuba și în majoritatea țărilor europene sunt pline de manifestanți.

Astfel, ziua de 1 Mai a devenit cu adevărat Ziua Internațională a Muncii, fiind declarată, în majoritatea țărilor, de către autorități, în înțelegere cu sindicatele, zi liberă.

În România, Ziua Internațională a Muncii a fost sărbătorită pentru prima dată la inițiativa sindicatelor și social-democraților români, la 1 mai 1890.

De atunci, ziua de 1 mai a devenit eveniment anual, întâmpinat cu demonstrații, manifestații, festivități și sărbători câmpenești, cu tradiționala, uneori "mâncare românească" mici și bere.

După decembrie 1989, ziua de 1 mai - asimilată voit de anumite cercuri de interese economice, dar și politice, ca fiind o sărbătoare comunistă, a fost în mod constant anatemizată, trecută treptat în uitare și - de ce nu? - în congelare.

Stimate doamne și stimați domni deputați,

Acest succint istoric al zilei de 1 mai, făcut astăzi, în ziua de 3 mai 2011, se vrea un pios omagiu adus victimelor Grevei generale din data de 3 mai 1866, din Chicago, cărora le datorăm, peste ani, ziua de muncă de 8 ore, prevăzută și în Constituția României, dar și sentimentul de solidaritate pe care îl simțim, cel puțin de Ziua Internațională a Muncii.

Dragi colegi parlamentari,

Astăzi, 3 mai 2011, la 145 de ani de la Greva generală din Chicago - 3 mai 1866, vă adresez rugămintea, în numele sindicaliștilor și social-democraților români, să ne amintim de cei care au determinat, prin jertfa lor, repet, acum 145 de ani, decretarea zilei de 1 Mai - Ziua Internațională a Muncii, zi liberă pentru toți angajații și angajatorii, și, respectiv, instituirea, inclusiv prin constituții și legi, a zilei de muncă de 8 ore.

Stimați colegi,

Suntem conștienți că în timpurile de astăzi binele se face pe pământ, dar recunoștința binelui vine, de regulă, în cer.

Totuși, vă adresez astăzi rugămintea, în numele parlamentarilor Partidului Social Democrat, să aducem prinosul nostru de recunoștință pentru tot binele pe care l-au făcut în întreaga lume, prin păstrarea unui moment de reculegere celor care s-au jertfit acum 145 de ani pentru binele tuturor.

Vă mulțumim.

Mulțumesc, domnule președinte, și pentru timpul alocat.

 
   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule profesor,

Și eu vă mulțumesc foarte mult pentru lecția de istorie. Din păcate, la vreo 700.000 de șomeri, sunt cam 11.000 locuri de muncă, așa că este cam complicat.

 
  Tudor Ciuhodaru - declarație politică: Mărimea contează;

Se pregătește domnul Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului PNL-PC.

Dați-mi voie să vă informez că domnul Andrei Sava a depus în scris, de la Grupul parlamentar al PDL, precum și colegii Vasile Popeangă, Laurențiu Nistor, Neculai Rățoi, Claudiu Manda, de la Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, domnul Angel Tîlvăr, domnul Sorin Stragea, domnul Marian Ghiveciu, domnul Eugen Bejinariu și Dumitru Chiriță, precum și domnul Florin Pâslaru, din partea Grupului social democrat, de asemenea, și domnul Cornel Itu, pe care îl și salut cu ocazia aceasta.

Se pregătește domnul Amet Aledin, din partea Grupului minorităților naționale.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

   

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dați-mi voie să vă demonstrez astăzi că mărimea contează.

Excitați și surescitați de experiența sadomasochistă a desființării spitalelor din România și de tăierile de 25% ale salariilor personalului medical, reprezentanții Ministerului Sănătății au decis ce este prioritar pentru sănătatea românilor: prezervativele inutile!

Voyeurismul escarelor prezentate de ministru a încețoșat privirea înțelepților care ne guvernează. Totul este în roz! Spitalele sunt "bine dotate", medicina de familie funcționează stahanovist, elicopterele zumzăie pe cerul patriei, ambulanțele ajung la timp și toți pacienții au medicamente ieftine.

Pentru cei care alocă 200.000 de euro în prezervative inutile, memoria celor doi morți în fața spitalelor închise sau a Giuleștiului rămâne doar o chestiune secundară, folosită doar de rău-voitori.

În final, le reamintesc celor ce azi gustă din Viagra puterii, că 200.000 de euro reprezintă salariile a 1.000 de rezidenți din România și că achiziționarea de prezervative nu va duce la "erecția" bugetului minimal din sănătate.

Haideți să mai corectăm ceva din aceste lucruri. Mărimea contează și poate veți vota cu toții reducerea TVA-ului la medicamente la 5%.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Am înțeles, domnule deputat.

 
  Aledin Amet - declarație politică intitulată: 5 Mai, Ziua limbii tătare;

Selam aleyküm, domnule Aledin.

În numele Grupului minorităților naționale, dumneavoastră sunteți astăzi reprezentantul, ca de obicei. Aveți câte minute vreți dumneavoastră.

   

Domnul Aledin Amet:

Gunaidn!

Bună dimineața!

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: "5 Mai, Ziua limbii tătare".

În urma unui demers parlamentar, anul trecut a fost adoptată Legea privind instituirea Zilei limbii tătare. Data de 5 mai a devenit, așadar, în mod oficial, o sărbătoare, promovându-se, și în acest fel, reperele spirituale ale comunității tătare din România.

Limba maternă, pentru etnia pe care o reprezint, limba tătară, înseamnă, indiscutabil, un mod consistent de a asigura continuitatea, inclusiv în domeniul creației. Este, din anul 2004, de la începutul primului meu mandat de deputat, principala preocupare, conștient fiind de faptul că neglijarea învățământului în limba tătară poate duce, în timp, la pierderea identității noastre.

Iată de ce am insistat ca această propunere legislativă să fie adoptată.

Iată de ce suntem recunoscători tuturor celor care ne-au susținut, în condițiile în care o astfel de legislație, cu referire exclusivă la o comunitate de tătari, nu există în alte țări.

Miercuri, 4 mai a.c., în orașul Eforie-Nord (județul Constanța), se va desfășura o manifestare dedicată sărbătorii. În zilele următoare, astfel de manifestări vor fi organizate și în alte localități, precum Constanța, Medgidia, Techirghiol, Castelu. Tinerii vor prezenta momente artistice deja tradiționale (dansuri, cântece), dar și, inedit, în colaborare cu câteva doamne din cadrul comunității noastre, o piesă de teatru.

Nu se poate vorbi despre continuitate istorică, dacă nu există consecvență. Iar consecvența, vă garantez, ne caracterizează.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat și eu vă mulțumesc.

 
  Sorin Constantin Stragea - declarație politică cu tema: Legea dialogului social - legea monologului guvernamental;

Având în vedere că nu mai avem cuvântători...

Domnul Stragea, vreți să luați cuvântul dumneavoastră? Vă rog frumos, sunteți ultimul pe ziua de astăzi, ca întotdeauna.

   

Domnul Sorin Constantin Stragea:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică se intitulează: "Legea dialogului social - legea monologului guvernamental".

În toate manualele de științe politice, asumarea răspunderii guvernului pe un proiect de lege este definită ca fiind o măsură excepțională, la care un guvern apelează doar atunci când, din diverse motive - legate de majoritate parlamentară fragilă sau de o situație excepțională a țării, sau de un anumit tip de conducere autoritară -, se urmărește evitarea dezbaterii parlamentare pe acel proiect de lege.

Trecând peste faptul că Guvernul Băsescu-Boc a abuzat de asumarea răspunderii - având la activ nu mai puțin de 12 asumări de răspundere în doar doi ani de guvernare, nu se poate să nu remarcăm caraghiosul paradox anunțat de primul-ministru Boc și fostul ministru Botiș: "Susținem asumarea răspunderii Guvernului pe Legea dialogului social". Carevasăzică, onor Guvernul Băsescu-Boc își asumă răspunderea - adică ocolește dezbaterea parlamentară, pe Legea dialogului social - mai clar spus, acea lege care reglementează dialogul, repet, dialogul între guvernați și sindicate, patronate, precum și toate chestiunile legate de funcționarea organismelor sociale (Consiliul Economic și Social, sindicate, patronate, contractul colectiv de muncă).

Dacă nu ar fi de plâns, am putea râde până la loc comanda! Să îți asumi răspunderea, adică să eviți dezbaterea parlamentară și cea publică pe o lege care vizează tocmai dialogul!

Evident, din această cauză, putem întâlni în lege "schimbări" cum ar fi faptul că: reprezentanții Guvernului în Consiliul Economic și Social ar urma să fie înlocuiți cu membri ai societății civile, dar reprezentanții societății civile în CES ar urma să fie numiți tot de Guvern.

Până și confederațiile sindicale consideră că asumarea răspunderii Guvernului asupra legislației care va reglementa dialogul social este un act autoritar și profund nedemocratic, care neagă însăși esența dialogului social ca normă fundamentală de consultare a societății.

Stimați colegi, aceste practici guvernamentale trebuie să înceteze, acest lucru fiind posibil odată ce conștientizăm cu toții faptul că, acceptând asemenea practici, facem un mare rău românilor, creând o legislație contradictorie care nu mulțumește pe nimeni.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule deputat.

Dați-mi voie să declar închisă ședința de astăzi pentru declarații politice.

Vă urez o zi frumoasă și o săptămână plăcută.

 
     

(Următoarele intervenții și declarații politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)

 
    Tudor Ciuhodaru - declarații politice intitulate: Produse alimentare expirate în supermarketuri;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Produse alimentare expirate în supermarketuri"

Voi depune un proiect legislativ ce vizează creșterea siguranței alimentare a românilor. Acest demers prevede interzicerea comercializării sau distribuirii produselor cu termen de valabilitate expirat, nerespectarea acestui lucru fiind sancționată cu amendă de la 150.000 lei la 200.000 lei și cu suspendarea activității comerciantului pentru o perioadă de 12 luni.

România înregistrează una dintre cele mai mari scumpiri la alimente, media scumpirilor din ultimii doi ani, de 14,5%, fiind de trei ori mai mare fațăde media europeană. Mai mult de jumătate din aceste scumpiri au avut loc în ultimele șase luni, iar creșterile prețurilor la alimente au depășit alert creșterile salariale. Românii au ajuns să aloce între 30 și 70% din bugetul unei familii pentru alimente, iar acest lucru a dăunat siguranței alimentare.

Măsura sărăciei este relevată de comercializarea la preț redus a alimentelor cu termen de valabilitate depășit sau la limita expirării. Foamea face ca mulți români să cumpere produse alimentare care le pot afecta sănătatea. Perioada sărbătorilor a fost apogeul acestui tip de comerț ce pune în pericol viața cetățenilor.

Întotdeauna a fost mai ușor să previi decât să tratezi, iar dacă măsurile de prevenție nu se dovedesc eficiente trebuie luate măsuri de urgență. Acest proiect legislativ vizează creșterea siguranței alimentare a românilor în vremuri de criză.

    Ioan Stan - declarație politică referitoare la starea sistemului de sănătate în județul Suceava;

Domnul Ioan Stan:

Săptămâna Luminată și-a încheiat zilele, ca întotdeauna, cu o sărbătoare al cărui nume m-a pus, parcă mai mult ca niciodată, pe gânduri, implicând o preocupare dominată de îngrijorare.

Mă refer desigur la ceea ce omagiem în ortodoxie ca Izvorul Tămăduirii.

Mai mult ca niciodată pentru că vindecarea biblică a orbului ar trebui să ne inducă speranța vindecării bolilor trupești, dar și sufletești, credința că suferințele bolnavilor pot fi "tămăduite", certitudinea că vindecarea poate veni mai ușor dacă și credința este prezentă!

Pregătit sufletește să primesc și să recunosc în jurul meu cum și alții primesc "tămăduirile" așteptate, am fost pur și simplu bruscat sufletește de adevăruri legate la propriu de sănătatea concetățenilor mei suceveni. Statistici întocmite de Direcția de Sănătate Publică Suceava demonstrează că numărul afecțiunilor de care suferă sucevenii este mai mare comparativ cu cel de anul trecut. Și nu vorbim de guturaiuri sau de apendicite. Vorbim cu maximă îngrijorare de diabet zaharat, hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, insuficiență renală, cancer, tulburări mintale.

De ce sunt alertat de aceste informații?

Îmi veți da cu siguranță dreptate dacă vă voi spune că incidența unor boli cronice a crescut, în județul meu, de la 18.982 de cazuri în 2010 la 20.229 anul acesta, dacă ne referim la diabetul zaharat, de la 64.445 de cazuri în 2010 la 67.090 în 2011 vorbind de îmbolnăvirile prin hipertensiune arterială, la fel și cele prin cardiopatie ischemică - 33.607 de cazuri în 2010 și 34.624 anul acesta. O curbă ascendentă au cunoscut și bolile cerebrovasculare și bolile pulmonare dar, cumplit, a crescut și ponderea tulburărilor mintale de la 14.233 de cazuri în 2010 la 14.971 în 2011.

Toate aceste cifre descriu realitatea primelor două luni ale anului curent comparativ cu aceeași perioada a anului precedent.

Vă rog să mă convingeți că aceste nefericite ascendențe ale suferințelor sucevenilor mei sunt rezultatul unei vieți bune, mai bune ca înainte, în conformitate cu urarea prezidențială pe care guvernarea păstorită de același urător a transformat-o în insultă la adresa românilor.

Aș vrea să mă convingeți că pensionarii cu pensiile mutilate nu se numără printre pacienții ce s-au constituit în subiecții cumplitului recensământ de care v-am vorbit.

Vă rog, demonstrați-mi că reforma sistemului sanitar este cea care va eradica stări ca cele descrise mai sus și care va asigura toate condițiile necesare pentru ca cei care vor "insista" să se îmbolnăvească să primească imediat, la costuri net diminuate, servicii medicale care să le redea sănătatea și să-i facă veșnic mulțumitori ministrului responsabil.

Până atunci sunt nevoit să vă spun că în județul meu bolnavii n-au reușit să se vindece numai cu urări de trai bun și nici cu desființări sau comasări de spitale. Ba chiar se "încăpățânează" să se îmbolnăvească și să moară ceea ce, în accepția actualei guvernări, nu reprezintă până la urmă decât redimensionarea fondului de asigurări sociale.

În sprijinul binefacerilor pe care sistemul sanitar românesc le promite ca urmare a reformării sale, concetățenii mei fălticeneni mai așteaptă și acum mult mediatizatul spital municipal, a cărui construcție nu a fost reluată și care nu se află, la sfârșitul lunii aprilie, nici măcar în situația de a fi desemnat firma constructoare, dat fiind contestațiile repetate depuse de participanții la licitație.

Aceasta cu toate surlele și trâmbițele ce au însoțit promisiunile ministerului de resort și, evident, aparițiile media ale autorității portocalii de la conducerea județului și a municipiului condamnat la așteptare, pentru care subiectul a fost adevărată mană electorală.

Primim mereu promisiuni și asigurări că tot ce se face este numai spre binele nostru și că cei ce "ne poartă de grijă" ne vor face acest bine chiar împotriva voinței noastre.

Printre acțiunile "de bine" se numără, desigur, și reforma sistemului sanitar. Așa ni s-a spus că se numește bulibășeala desființării și comasării de spitale, ca și exodul cadrelor sanitare peste granițele țării.

Până va demonstra cineva "binele", aflu, de ultimă oră, că medicii suceveni, atâția câți au mai rămas, sunt în alertă. Tot mai multe persoane din județ, atât copii, cât și adulți, sunt diagnosticate cu meningită TBC, o formă gravă de tuberculoză, care răspunde greu la tratament și care este letală dacă nu se tratează în primele zece zile de la debut.

Cred că ar trebui să ne rugăm cu toată puterea ca, măcar la anul, dacă vom mai fi, Izvorul Tămăduirii să ne vindece pe toți, să "tămăduiască" poporul român de boala portocalie!

Până atunci le spun eu celor ce ne-au fericit cu o astfel de viață: să trăiți ca cei mulți!

    Marian-Florian Săniuță - declarație politică cu titlul: Adevărul iese la iveală singur. Totul e să ai răbdare.;

Domnul Marian-Florian Săniuță:

"Adevărul iese la iveală singur. Totul e să ai răbdare"

Motto: Toți trăim sub același cer,

Dar nu toți avem același orizont.

Konrad Adenauer

Pe data de 18 februarie a acestui an am fost invitat, repet și accentuez, invitat, la un moment politic local: conferința județeană a PDL Prahova, ocazie cu care urmau să fie alese organele de conducere, pentru următoarea perioadă de timp, ale acestei formațiuni politice aflate la guvernare.

Am dat curs invitației de a participa și de a lua cuvântul din două considerente: pe de o parte și eu, în calitate de președinte al organizației județene PSD Prahova, am invitat oameni politici din celelalte partide cu ocazia unor momente importante în viața organizației și, de fiecare dată, cei de la PDL au răspuns cu eleganță la invitațiile mele, iar pe de altă parte, știam că la acest moment important urmau să participe membri ai Guvernului României, cei care prin pozițiile lor și prin deciziile luate pot influența în mai bine viața prahovenilor, și care, prin discuții premergătoare manifestării, puteau fi sensibilizați asupra rezolvării unor probleme ale județului nostru.

Este trist că în actualul Executiv nu are loc niciun prahovean. Este, de altfel, prima dată când prahovenii nu au un ministru al lor. Și asta se vede...

În calitate de invitat, am luat cuvântul pentru a-mi prezenta salutul așa cum se obișnuiește.

M-am folosit de această ocazie pentru a reaminti primului-ministru și celor cinci miniștri prezenți la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești câteva din problemele prahovenilor. Aveți mai jos textul integral al intervenției mele. "Mesajul domnului deputat Marian-Florian Săniuță Ploiești, Casa de Cultură a Sindicatelor, 18 februarie 2011

Doamnelor și domnilor,

Dați-mi voie să vă mulțumesc pentru invitația pe care mi-ați adresat-o.

Știu că aplauzele dumneavoastră nu mi se adresează mie personal. Azi, aici, reprezint o idee, un alt mod de a face politică, străduința de ani și ani pentru o carieră fără pată pusă în slujba oamenilor și a respectării legii.

De aceea, va rog respectuos să-i aplaudăm astăzi pe oaspeții județului nostru și evenimentul la care am fost invitați.

Sunt convins că, începând de azi, cetățenii județului Prahova vor avea în dumneavoastră, cei care purtați responsabilitatea funcțiilor guvernamentale, un sprijin major. Un sprijin pentru finalizarea autostrăzii București-Ploiești, pentru începerea tronsonului Comarnic-Predeal, pentru modernizarea căii ferate Câmpina-Predeal, dar și pentru finalizarea reparațiilor la podul de cale ferată de la Slănic, în așa fel încât accesul în orașul-stațiune să se facă și cu trenul, dar și pentru realizarea de noi proiecte în domeniul infrastructurii turistice și a punerii în valoare a potențialului Văii Prahovei, Văii Slănicului, Văii Teleajenului, un sprijin activ pentru toate companiile românești și străine prezente în acest județ.

Sunt sigur că prin prezența dumneavoastră aici veți da un impuls rezolvării problemelor cetățenilor și administrațiilor locale din colegiul pe care îl reprezint în Parlament și care vă salută începând de la Plopeni la Slănic și de la Aricești la Păulești și Blejoi!

Am parcurs de dimineață rezumatul statistic al indicatorilor economici ai județului Prahova pe anul 2010. Din nou Prahova a demonstrat că, dincolo de vicisitudinile și transformările din această perioadă, rămâne unul din județele fruntașe ale țării.

De aceea, vă rog să nu uitați niciun moment că județul Prahova este unul din marii contributori la bugetul de stat, iar Ploieștiul rămâne perla coroanei producției industriale.

Iar dumneavoastră, domnule premier, vă rog să nu uitați că Ploieștiul rămâne cel mai mare oraș al țării... pentru că are Bucureștiul la periferie.

Venind spre Casa Sindicatelor, mă gândeam ce să spun de la această tribună... Pentru că orice aș spune se interpretează într-un sens sau altul într-o perioadă în care anormalul tinde să pară normal...

Am meditat la soarta picăturii...

O picătură cristalină într-un râu nămolos, murdar, se pierde și aproape nu contează...

O picătură de apă proaspătă în deșert poate salva o viață... O ploaie de picături curate poate da naștere unei oaze, simbol al vieții, al regenerării și al purității. Iar cine a trecut printr-o oază cu apă curată își poate continua drumul spre alte zări, cu alți companioni de drum, cu alte speranțe.

Vă doresc succes la conferința de astăzi, în efortul comun de a sprijini Prahova și prahovenii, dar mai ales în încercarea de a găsi cât mai multe picături de apă vie în drumul dumneavoastră ce începe astăzi.

Vă mulțumesc."

Era normal, în calitate de parlamentar ales care își respectă jurământul făcut, să încerc să atrag atenția asupra unor dorințe majore ale cetățenilor din județul Prahova și, în mod special, din colegiul care m-a ales să-l reprezint în Parlament. Iar ca om de principiu și promotor al normalității în viața de zi cu zi, mi s-a părut firesc să pledez pentru Prahova și prahoveni.

Și viața mi-a dat dreptate, pentru că problemele ridicate au devenit de curând adevărate crize: autostrada București-Ploiești seamănă cu un drum de țară, calea ferată Câmpina-Predeal s-a cufundat în uitare, tronsonul de autostradă Comarnic-Predeal nu mai este de actualitate, iar proiectele turistice pe cele trei văi principale ale județului se lasă așteptate. Cât despre podul de cale ferată de la Slănic, ce să mai zic, pare tot mai mult... "un pod prea îndepărtat".

Dar de ce a fost nevoie să explic toate acestea? Simplu: pentru că o parte a presei mogulizate și, mai nou, dominate de păpuși Matrioșka, a prezentat în mod repetat doar imagini de la momentul intervenției mele, fără a da curs și celor spuse de mine.

A fost o nouă încercare de a demola imaginea creată prin ani de muncă și onestitate a unui om care nu se lasă îngenuncheat de "băieții deștepți" din Prahova.

Și totuși, de ce fac această declarație politică? Simplu: pentru că pe data de 26 aprilie 2011, premierul Emil Boc și o parte din miniștrii săi au fost din nou la Ploiești. Am urmărit cu atenție dacă vreunul din "marii politicieni în devenire" iau vreo poziție publică față de marile proiecte de infrastructură ale Prahovei, stopate vremelnic, împotriva nevoilor și așteptările cetățenilor prahoveni. Am așteptat încă o zi să văd sau să aud o solicitare a vreunui partid din opoziție sau a vreunui "vorbăreț" pe la televizoare despre prioritățile cetățenilor acestui județ.

Nu am văzut nimic din ceea ce ar fi fost normal să se întâmple: să aibă curajul să meargă în mijlocul membrilor PDL și să spună ce au de spus, spre bine prahovenilor. Că doar unii dintre ei au fost membri PDL până de curând! Nu au avut această determinare și acest curaj. Sunt convins că presa lor i-ar fi prezentat ca pe niște eroi care se luptă cu balaurul portocaliu și care, de fapt, pe unii i-a susținut să ajungă pe prima treaptă a carierei politice.

Am văzut, în schimb, cum unii și-au promovat "tânguirile" că le-au fost tăiate contractele grase prin care se alimentau din bani publici. Este trist, dar adevărat.

La asta se reduce întreaga "gălăgie" a unor așa-ziși politicieni "de viță nouă", care sunt preocupați doar de propriul lor destin. Cât despre cetățenii Prahovei, ei trebuie să fie doar o umilă masă de manevră care să absoarbă prin sticla ecranelor interesele "Păturicilor" apăruți precum ciupercile după ploaie!

E drept că acum sunt alintați "golănași". Eu le-aș spune "mogulași"!

Ei sunt cei care aleargă prin deșertul moral de la noi, promovând interesele lor și ale păpușarilor lor prin tot felul de onomatopee așa-zis politice, având disponibilitatea evidentă să treacă de la un steag la altul cu o ușurință dezarmantă, doar pentru a le fi lor bine.

Iar atunci când se văd amenințați își propagă zbieretele asemenea unor sărmani lei sau tigri închiși pe vecie la zoo, neputând înțelege că nu-și aparțin și că sunt prizonierii celor care îi păpușăresc. Acest Babilon de la noi îmi aduce aminte de un citat celebru al lui Tudor Mușatescu: "Minciuna premeditată nu mai e o chestiune de fantezie, ci de caracter".

Ei bine, acești oameni falsifică realitatea doar pentru a-și promova propriile interese. Atât și nimic mai mult.

Cât despre cetățenii de rând ai acestei țări... ce mai contează, când te uiți la ei de sus, de foarte sus, de pe geamul SUV-ului de ultimul tip?

    Nicolae-Ciprian Nica - declarație politică cu tema: Ferma;

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

"Ferma"

"I. Orice merge pe două picioare e dușman.

II. Orice merge pe patru picioare sau are aripi e prieten.",

(G. Orwell, Ferma animalelor)

Atunci când în societatea în care trăiești nu îți e permis să vorbești liber, să spui ce simți, oamenii inventează diverse "strategii de comunicare" prin care transmit "codat" nemulțumirile lor.

Astfel de practici au fost folosite în regimurile totalitare, iar "Ferma Animalelor" a lui Orwell a făcut istorie în epocă.

Din ce în ce mai mulți români consideră că actuala putere - PDL-UDMR - face tot posibilul pentru instalarea unui regim totalitar în care oamenii sunt luați de pe stradă de organele de ordine, anchetați și amendați pentru că au curajul să se exprime critic la adresa celor care conduc. Cu toții ne temem să mai vorbim la telefon, ne temem să ne manifestăm public nemulțumirile, ne temem să nu retrăim vremurile pe care le credeam de mult apuse și, ușor dar sigur, învățăm să ne exprimăm în parabole pentru a scăpa de "timpanul regimului".

Fără să vreau, am fost martorul unui astfel de dialog care suna cam așa: "L-ai auzit pe leu ce spunea? Că, cică, cei care nu acceptă ideile lor, conceptul lor, refuză să trăiască în modernitatea junglei. Gogoși peste gogoși. De șapte ani de zile ne vinde gogoașa asta cu modernizarea junglei! Că face nu știu ce fel de autostrăzi suspendate printre liane de ajungi dintr-o parte a junglei în alta într-o clipită, dar între vorbe și fapte e o prăpastie de sequoia, nu alta", spunea unul dintre interlocutori.

În timp ce răspunsul celuilalt suna cam așa: "Păi cum e sacul așa e și peticul. A fost la Transporturi șacalul ăla de nu a făcut decât pentru el. I-a dat, în Oltenia, contracte Piticului Porno să repare drumuri. Ce autostrăzi printre liane, ce conexiuni de mare viteză? Ne-au rugat francezii și ungurii să facem linie de cale ferată de mare viteză și nici măcar n-am fost în stare să răspundem la scrisori. Iar acum au pus-o pe ciocârlia asta care a mai fost și care n-a făcut nimic. O să avem noi autostrăzi când ne-om vedea ceafa! Și ne vând gogoșile astea cu modernizarea... Tare proști ne mai cred."

Dialogul a continuat pe același ton, exact ca în "Ferma animalelor", pe care cei doi poate nici nu o citiseră.

Am redat acest mic dialog din cel puțin trei motive.

Astăzi este 3 mai - Ziua libertății de exprimare! Puteam alege să vorbesc despre această zi importantă într-o altă tonalitate - citând din diverse rapoarte care vorbesc despre înrăutățirea condițiilor de muncă pentru ziariștii care vor să își facă treaba în această țară. Am ales să redau această parabolă pentru că, din punctul meu de vedere, ea vorbește cel mai bine despre sistemul politic în care trăim.

Un alt argument luat în calcul este cel privitor la faptul că de ani buni de zile trăim într-o realitate dublă. Pe de o parte "trăim" declarațiile publice ale celor care conduc astăzi România și care ne vorbesc despre modernitate, despre reformă, despre victoria binelui asupra răului, despre colaps economic și despre Harap Alb care s-a luptat cu Zmeul și, pe de altă parte, trăim realitatea dură, cruntă a acestor ani. Iar această realitate arată în felul următor: spitale înglodate în datorii, transformate în adevărate focare de infecție, drumuri din ce în ce mai proaste, servicii publice din ce în ce mai slabe, siguranța cetățeanului, din ce în ce mai șubredă. Explicația tuturor: e criză! Și așa este! Dar nu vorbim despre o criză financiară, ci vorbim despre o criză morală de proporții.

Așadar, putem spune, fără ezitare și fără a greși, că distanța dintre declarațiile publice ale guvernanților și realitatea din țară este imensă și, probabil, explicația acestei prăpăstii, create între popor și cei care îl conduc, a fost generată fie de aerul rarefiat din vârful copacului sequoia în care s-au cocoțat unii, fie de faptul că, de obicei, între români și cei care ne conduc sunt interpuși mii de bodyguarzi publici care împart pumni celor nemulțumiți și susurături suave în urechile demnitarilor "protejați".

Al treilea argument care m-a determinat să abordez această declarație politică în stil "ferma animalelor" este faptul că starea infrastructurii din țară este dezastruoasă, și lipsa oricărei viziuni în legătură cu dezvoltarea acesteia vorbește, practic, de lipsa de respect a celor care conduc față de cei care îi plătesc, prin taxe și impozite.

În opinia mea, conceptul de modernizare a statului ar trebui definit ca un efort al leadership-ului de a ține pasul cu societatea pe care o conduce. Adică, dacă românii își pot schimba autoturismele și își doresc să conducă mașini mai bune, mai fiabile, mai confortabile, cei care iau salarii pentru a gândi strategii în domeniul dezvoltării infrastructurii ar trebui să se străduiască să asigure șosele pe măsura aspirațiilor românilor. Din păcate, strategiile de dezvoltare a infrastructurii rutiere sunt cele gândite în 2002 și care nu au fost puse în operă nici acum.

Mă refer aici la Legea nr.1/2002, postată pe site-ul Ministerului Transporturilor, care vorbește despre realizarea unui "Program prioritar de construcție a autostrăzilor și drumurilor naționale cu patru benzi". În lege se vorbește despre realizarea a 1.481 de kilometri de autostrăzi, printre care realizarea autostrăzii București-Ploiești (70 kilometri), a autostrăzii Ploiești-Albița (310 kilometri), dar și a altor sectoare de autostradă care ar trebui să asigure legătura cu Uniunea Europeană. Astăzi, la aproape zece ani de la aprobarea acestui program, avem mai multe lucrări începute și nici una terminată!

Avem contracte care nu se derulează așa cum ar trebui - vezi Bechtel - avem contracte reziliate fără să ni se explice de ce. La fel cum nu ni se explică unde se duc banii pe roviniete și restul taxelor pe care le plătim pentru drumurile îngrozitoare pe care circulăm.

Întrebarea firească ar fi dacă astfel de lucruri sunt normale. Răspunsul a venit chiar de la cei care ne conduc: "România poate fi admirată și din elicopter!" Prin urmare, nu mai visați la drumuri civilizate fiindcă soluția, iată, e atât de simplă: să ne luăm cu toții elicoptere, ca să ajungem pe calea aerului cât mai repede dintr-un capăt al junglei în celălalt.

Înainte de a încheia, vă redau primele două din "Cele șapte Precepte" regăsite în "Ferma animalelor":

"I. Orice merge pe două picioare e dușman.

II. Orice merge pe patru picioare sau are aripi e prieten."

    Gheorghe Ciobanu - declarație politică intitulată: Adoptarea euro, un pas important pentru România, care trebuie tratat cu seriozitate;

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Adoptarea euro, un pas important pentru România, care trebuie tratat cu seriozitate"

Ultima perioadă a fost marcată de o discuție grăbită și neargumentată cu privire la aderarea României la Zona euro. Adoptarea monedei europene nu are cum și de ce să devină un obiectiv politic pentru România. Nu există niciun argument solid care să pună un demers instituțional înaintea interesului economic național. Este atât de simplu: dacă până la 1 ianuarie 2015 România nu are o economie suficient de stabilă încât să reziste șocului adoptării euro, atunci nu există niciun motiv să ne grăbim.

Aderarea la Zona euro este o chestiune de ordin tehnic și ține de capacitatea economiei de a fi conectată total fluxurilor financiare din Uniunea Europeană, cu beneficii și riscuri. Beneficiile sunt date de creșterea fluxurilor de bani către România, iar riscurile, de potențialul speculativ pe care îl creează o astfel e mișcare.

Din punct de vedere social, cel puțin acum, suntem prea săraci pentru a adera la euro. Toate țările care au făcut acest demers s-au confruntat în primă instanță cu două fenomene grave din punct de vedere al siguranței sociale. Pe de o parte, inflația, pentru că este evident că schimbul de curs va produce modificări în prețurile diverselor produse, mai degrabă pe plus decât pe minus. Pe de altă parte, diminuarea veniturilor, pentru că e clar că transferul se va face pe minus la majoritatea celor care acum își primesc salariile în lei. Adoptarea monedei euro ar putea reprezenta, deci, dincolo de efectele pozitive, un risc social. Iată un motiv pentru care nu trebuie să grăbim momentul când se va face această trecere.

Din punct de vedere bancar, e clar că aderarea la Zona euro ar oferi românilor șansa unor credite mult mai ieftine. Practic, băncile ar deveni atunci simple filiale care să aplice aceleași reguli ca în statele băncilor-mamă. Există și aici riscuri date de ceea ce am văzut în Grecia și Portugalia, unde costurile de împrumut mici au provocat excedent de cerere în raport cu puterea de absorbție, prea multe credite pe care populația și guvernele nu au putut să le acopere.

Această declarație politică nu se dorește a fi o analiză împotriva păstrării lui 2015 ca dată a adoptării monedei unice europene. Din contră, consider că data reprezintă o ancoră suplimentară pentru ca guvernele de până atunci să continue reformele necesare atingerii acestui deziderat. Dar, dacă momentul ar fi amânat, nu ar fi nicio tragedie.

Zona euro a fost și așa extrem de puternic lovită în perioada crizei economice de incapacitatea unor state să-și acopere deficitele bugetare asumate. Și România, dacă ar fi fost în Zona euro, ar fi avut probleme mult mai mari. Imaginați-vă numai că Banca Națională nu ar fi putut să intervină asupra cursului monedei și astfel să țină în frâu inflația, să găsească cursul corect pentru a nu-i sufoca nici pe cei care au credite în moneda europeană, dar nici pe exportatori, atât de mult dependenți de o monedă națională mai slabă. O Românie în Zona euro cu deficit de 7-8-9% ar fi însemnat nu un șomaj de 6-7%, așa cum am avut noi, ci unul de 20-21%, așa cum se întâmplă în Spania.

Tratarea subiectului în cheie politică este cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla. Opoziția ar trebui să fie conștientă de faptul că nu aderarea la Zona euro ne aduce beneficii, ci capacitatea economiei de a atrage investiții fără să se supună riscurilor speculative. Criticarea Guvernului pentru că ar fi intenționat să decidă amânarea acestei ținte de aderare dovedește încă o dată faptul că USL nu este o construcție politică bazată pe alternative legislative și executive, ci pe discurs critic deșănțat. De altfel, nici până acum opoziția nu a reușit să prezinte public un program alternativ de guvernare.

    Angel Tîlvăr - declarație politică cu titlul: PDL susține tacit ilegalitățile comise de propriii membri de partid;

Domnul Angel Tîlvăr:

"PDL susține tacit ilegalitățile comise de propriii membri de partid"

Actuala guvernare comite greșeală după greșeală în ceea ce privește relațiile României cu Uniunea Europeană. Acest lucru atrage după sine posibilitatea ca țara noastră să fie sancționată și în ceea ce privește alocarea fondurilor europene în următoarea execuție financiară.

Motivele pentru care acest scenariu are toate șansele să devină realitate sunt numeroase și țin în primul rând de incompetența acestui executiv, dar și de dorința nemărginită a membrilor acestuia de îmbogățire.

Un lucru este cert. Membrii Guvernului refuză să înțeleagă că acțiunile lor vor avea repercusiuni asupra întregii țări. Nu de puține ori am fost martorii unor evenimente în centrul cărora tronau faptele de corupție comise cu fonduri europene. Conflictele de interese au stat la baza acestei guvernări, la fel și alocarea discreționară a fondurilor europene, fonduri ce au căpătat, în România, eterna culoare portocalie.

Astăzi, un criteriu de eligibilitate nescris al proiectelor din fonduri nerambursabile este apartenența politică a primarului localității care depune proiectul.

Credibilitatea autorităților a scăzut considerabil și ca urmare a implicării unor miniștri în scandaluri legate de folosirea unor fonduri europene. Scandalul recent în care a fost implicat fostul ministru al muncii aduce României o nouă bilă neagră în gestionarea relației cu Uniunea Europeană, cu atât mai mult cu cât, partidul din care acesta face parte nu a emis nicio sancțiune asupra acestuia.

Lipsa de reacție a PDL-ului scoate în evidența și un management defectuos al riscurilor, lipsa unei sancțiuni asupra lui Nelu Botiș, demiterea din partid sau chiar retragerea sprijinului parlamentar, denotă o tolerare a ilegalităților de către principalul partid de guvernământ.

Consider că una dintre marile priorități ale Guvernului ar trebui să fie convingerea partenerilor europeni că alocările din fonduri europene, în viitoare execuție bugetară a UE, nu trebuie să fie scăzute în cazul României. România nu se află în postura de a pierde aceste fonduri, esențiale pentru dezvoltarea țării.

Emil Boc, dacă nu ar fi atât de preocupat de câștigarea alegerilor interne, ar trebui să realizeze faptul că acțiunile ilicite ale membrilor Guvernului pe care îl conduce vor duce la pedepsirea tuturor românilor.

Credibilitatea lui Emil Boc și a grupului pe care îl conduce nu este o preocupare de-a mea în mod deosebit. Preocuparea mea vizează binele românilor și a viitorului acestora, viitor care, din păcate, va fi afectat de acțiunile prezente ale executivului.

Este evident că luptele interne pentru șefia partidului primează interesului național și binelui general. Acestea sunt noțiuni față de care PDL este străin.

Stimați colegi, este necesar să încercăm prin toate mijloacele posibile să punem presiune pe actuala guvernare, pentru că doar astfel putem spera că PDL își va întoarce fața către oameni.

    Petru Călian - declarație politică cu privire la Adoptarea monedei euro;

Domnul Petru Călian:

"Adoptarea monedei euro"

Moneda europeană va fi introdusă începând cu data de 1 ianuarie 2015, urmând să circule în paralel cu leul până în decembrie 2015. Guvernul a aprobat Programul de convergență al României, care va fi transmis Comisiei Europene, și a decis să mențină obiectivul de adoptare a monedei euro pentru 2015.

Atât partidele de guvernământ, cât și guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, și ministrul finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, au căzut de acord pentru păstrarea obiectivului privind introducerea monedei euro la începutul anului 2015.Deciziile urmează să fie discutate și cu oficialii europeni.

Conform noului program de convergență privind trecerea la moneda euro, Guvernul va renunța la moneda națională începând cu data de 1 ianuarie 2015, ca obiectiv pentru trecerea la moneda euro.

Piața unică, uniunea economică și monetară și simbolul acesteia - moneda euro - reprezintă un pion important în dezvoltarea integrării unui stat european.

Pentru ca uniunea economică monetară să își atingă obiectivele și să fie un succes pe termen lung, e necesar ca statele membre participante la Zona euro să aibă un angajament politic continuu. Astfel, trebuie să fie îndeplinite cinci criterii de convergență pentru ca un stat membru să adopte moneda euro: stabilitatea prețurilor, stabilitatea cursului de schimb, convergența ratei dobânzii pe termen lung, deficitul bugetar și datoria publică.

În 1999, când a fost introdusă moneda oficială a Zonei euro, susținătorii ei o asociau cu progresul economic și o vedeau ca pe o șansă a Europei de a-și crește schimburile comerciale și investițiile în regiune. De atunci, a devenit a doua monedă din lume, în funcție de volumul de tranzacționare, după dolar și este folosită în mai mult de o treime din schimburile de valute străine.

Obiectivul 2015 poate fi o motivație și un reper pentru țara noastră - reformele trebuie continuate -, iar euro ar veni ca o recompensă a unui proces de reformare a României. Dar pentru acest deziderat va trebui ca indicatorii să se încadreze solid și sustenabil în timp, într-un interval confortabil.

În privința cursului de schimb, Banca Națională a României pregătește deja terenul, încercând să limiteze șansele unor mișcări abrupte, chiar dacă pare a favoriza o întărire moderată a leului pentru a limita presiunile inflaționiste. În fața euro, leul a cunoscut pe întregul parcurs al lunii aprilie o tendință lină de apreciere, marcând un avans de numai 1,1%.

Aderarea la moneda euro înseamnă în primul rând responsabilitate și coerență în politica economică de dezvoltare a României.

    Dorel Covaci - declarație politică cu subiectul: Tinerii - succesul unei națiuni se măsoară prin grija pentru viitorul ei;

Domnul Dorel Covaci:

"Tinerii - succesul unei națiuni se măsoară prin grija pentru viitorul ei"

Ziua Tineretului este sărbătorită, la date diferite, în funcție de fiecare țară în parte. România și-a instituit ziua de 2 Mai ca Zi Națională a Tineretului, prin lege, în anul 2004, după ce, în perioada comunistă, aceasta fusese singura zi de sărbătoare legală pentru tineret. De atunci, în fiecare an, pe 2 mai se celebrează această zi, prin organizarea de evenimente speciale, pe placul tinerilor.

Sunt veseli, le place muzica tare, cât se poate de tare, echivalentă pentru alții cu un infern fonic; dansul zguduit, sporturile, de multe ori extreme, și tot ce ține de afirmarea identității lor ca indivizi.

Uneori sunt teribiliști și ne dau dureri de cap, alteori ne contrariază pe cei mai conservatori dintre noi, adulții, dar, de cele mai multe ori, posesori ai unor minți deschise, ci unor viziuni largi, ne inspiră, ne învață, ne oferă soluții extraordinare. Ingenioși, cu bateriile neuzate și conexiunile cerebrale intacte, sunt excelenți parteneri de discuții pentru cei care au inteligența de a-i asculta, de a pleca urechea la ce spun, de a lua, poate, notițe.

Ne-au depășit de mult în tehnică, tehnologie, s-au integrat primii în ceea ce numim era digitală, sunt poligloți, internauți, sensibili, fini observatori și flexibili la schimbări.

Tinerii au capabilități de a trece peste bariere culturale, politice, etnice, religioase, sociale; netezesc aproape cu ușurință asperitățile pe care le așează în față cursul tumultuos al vieții. Au capacitatea de a învăța, de a cere părerea celorlalți, de a fi curioși, explorativi, intuitivi. Tinerii nu pot fi impresionați cu vorbe goale; e nevoie de planuri riguroase, de asigurarea unor oportunități de creștere personală și profesională, pentru a ne adresa lor cu succes, pentru a le fructifica cu adevărat potențialul. Mai mult, vor dori să aibă un cuvânt greu de spus în managementul și administrarea viitorului lor și nu vor da atenție politicilor de carton ale unor conducători depășiți de situație.

Tinerii au nevoie de modele în viață, suport în familie și în plan educațional sau profesional, concepte sănătoase și solide care să-i definească, încredere, atenție, libertate, stabilitate, securitate.

Fiecare dintre noi ne gândim cu nostalgie la momentele în care eram tineri, pe băncile școlii, universității sau făcând primii pași în câmpul muncii. Poate că am fi în stare să plătim acum cu bani grei întoarcerea la perioada adolescenței sau a primei maturități, chiar și pentru o zi, și retrăirea farmecului tinereții.

Ne-am fi dorit ca în acest an să le putem oferi tinerilor noștri, ca dar de ziua lor, mai multe școli moderne, burse și programe de finanțare a studiilor pentru cei meritorii, oportunități reale și echidistante în câmpul muncii, un cadru sănătos, stabil și corect pentru asigurarea unui trai decent, lor și familiilor lor, aici, în România. Absența măsurilor sau politicile eronate ale conducătorilor noștri sunt impardonabile, mai ales că deja ne confruntăm cu niște consecințe dezastruoase care țin de îmbătrânirea, depopularea țării și pierderea valorilor noastre, în general, tineri care aleg să ia drumul Occidentului, pentru construirea unei vieți mai bune.

Ei sunt viitorul nostru și ar trebui să avem mai multă grijă de ei.

    Ion Dumitru - declarație politică intitulată: Birocrația a cuprins și procesul de acordare a rentei viagere;

Domnul Ion Dumitru:

"Birocrația a cuprins și procesul de acordare a rentei viagere"

Prin Legea nr.247/2007 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, s-a reglementat instituirea rentei viagere agricole în scopul concentrării suprafețelor agricole în exploatații eficiente, în vederea compatibilizării cu cele din țările Uniunii Europene. În aplicarea acestei legi însă au apărut unele nereguli și nemulțumiri determinate de lipsa de profesionalism a factorilor de decizie.

Astfel, după cum este cunoscut, în perioada 2005-2009, renta viageră s-a distribuit sau, mai bine zis, se primea de către arendatori prin virare în conturile curente deschise la CEC sau bănci, precum și prin mandat poștal, de la Agenția Domeniilor Statului.

Începând cu anul 2011, renta viageră cuvenită pentru 2010 rentierilor agricoli urmează să fie distribuită prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și numai prin virarea în conturi deschise la CEC sau la bănci, fără a se mai putea primi prin poștă, cu mandat poștal. În aceste condiții, rentierii agricoli, persoane cu vârsta de peste 65 de ani, majoritatea de peste 82 de ani, au devenit bătaia de joc a actualei guvernări, urmând să se deplaseze la distanțe de peste 100 de kilometri pentru a ajunge la bancă sau la CEC.

De asemenea, pentru a intra în posesia rentei viagere, rentierii agricoli trebuie să depună la biroul APIA 5-6 declarații completate, care se repetă în conținut, demonstrând încă o dată incompetența factorilor de decizie, care nu fluidizează procesul, ci îl birocratizează. Datele solicitate de APIA puteau foarte simplu să fie cuprinse într-o singură declarație.

Când a fost promulgată legea sus-menționată, în 2005, acești rentieri bătrâni și bolnavi s-au bucurat și au dat pământul în arendă, pentru că nu mai puteau să-l lucreze, în schimb primind o sumă derizorie - de 50 euro - pentru care așteaptă 12 luni să se finalizeze perioada de grație prevăzută de lege, iar după vizarea carnetului de rentier mai așteaptă 5-8 luni până vor primi bani în contul din bancă, pe care nu îi pot ridica deoarece starea de sănătate nu le permite să se deplaseze până la bancă sau la CEC.

Acești oameni bătrâni și neajutorați ar fi fost bucuroși să-și primească suma cuvenită - așteptată 20 de luni - prin mandat poștal, astfel putând să-și plătească noianul de impozite și taxe impuse.

Această situație, extrem de sumbră, relatată în această declarație politică, s-a întâmplat sau se întâmplă și poate se va mai întâmpla dacă factorii de decizie nu iau măsuri urgente.

Bătrânii acestei țări au nevoie de un guvern care să-i ocrotească. Bătrânii trăiesc de azi pe mâine. Mor de foame sau din lipsă de medicamente.

    Marian Ghiveciu - declarație politică intitulată Intoxicarea românilor;

Domnul Marian Ghiveciu:

"Intoxicarea românilor"

Solul este principalul suport de viață pentru om, plante și animale. Dacă pentru petrol omenirea a devenit sensibilă și se caută variante alternative, pentru sol nu există conștiința pericolului și nu se întreprind studii sistematice și măsuri de prevenire.

Atât timp cât practicăm o agricultură de tip "minerit" ritmul de degradare a solurilor și poluare a apelor va crește semnificativ.

În țările dezvoltate se extinde cu succes "agricultura de precizie" care conferă o fertilizare și erbicidare de precizie, anulând fenomenul de poluare a solului și apei cu nitrați și nitriți.

Nitrații și nitriții sunt componenți ai solului proveniți din mineralizarea substanțelor azotate de origine vegetală sau animală, prin microorganisme.

În România, în mare parte, folosirea îngrășămintelor chimice și organice în agricultură se face neștiințific (nu în funcție de echilibrul din sol), încât o parte din azot sub formă de nitrați și nitriți se spală în profunzime (se levigă în apa freatică) sau sunt transportați pe orizontal în apele curgătoare și lacuri unde pot produce daune grave (intoxicări).

Nitrații ajunși în pânza freatică rămân acolo până la 400 de ani.

Nitrații și nitriții aflați în cantități mari în soluția solului se pot acumula și în plante, în părți din plante, în fructe și devin dăunători pentru consumatori, pentru organismul animalelor și de aici pentru alimentația omului.

Poluarea cu nitrați și nitriți a apei potabile s-a accentuat și datează de peste 50 de ani.

Cauze:

  • fermele din mediul rural care dispun de tehnologii învechite;
  • managementul deficitar al deșeurilor vegetale și animale (poluarea);
  • management prost în folosirea îngrășămintelor și pesticidelor pe bază de azot;
  • lipsa stațiilor de epurare a dejecțiilor din zootehnie;
  • postarea surselor de apă (fântâni) pe lângă grajduri, stații de epurare (De exemplu: fântâni sub 10 m adâncime).

În ultima perioadă, specialiștii din domeniu au tras semnalul de alarmă, precizând că apele îmbuteliate de pe piață (fie că este vorba de apă plată, fie că este vorba de apă carbogazoasă) conțin nitrați sau nitriți, compuși extrem de toxici.

Pentru sugari, apa cu nitriți și nitrați este fatală și pot muri chiar de la un singur pahar de apă contaminată. Și în cazul persoanelor adulte pot fi fatale chiar și cantitățile mici de nitriți din apă, dar efectul apare în timp.

La nivelul Uniunii Europene valoarea "pragului" pentru nitrați este de 50 mg/l de apă potabilă, iar de nitriți este de 0,5 mg/l.

România a preluat "pragul" impus de Uniunea Europeană, dar limita considerată de specialiști este prea mare pentru copii.

Potrivit specialiștilor, în România rurală pânza freatică are un grad foarte mare de poluare în nitrați și nitriți, cu consecințe foarte grave pentru sănătatea oamenilor.

"Cutremurările" pe care le pot produce nitrații și nitriții, prin intoxicarea cetățenilor, ar trebui să pună serios, nu numai pe gânduri, ci și în postura de "a cerceta", "a constata" și a decide în interesul nostru național, actuala guvernare.

    Constantin Eugen Uricec - declarație politică cu tema: Companiile de stat nu trebuie să mai scape de reformă;

Domnul Constantin Eugen Uricec: "Companiile de stat nu trebuie să mai scape de reformă"

Trebuie să recunoaștem că efectele negative ale crizei economice internaționale nu au fost resimțite în mod egal de toți cetățenii. Pentru unii cetățeni, ca agenți economici, ultimii ani au însemnat fie pierderi financiare foarte mari, fie chiar abandonarea afacerilor și declararea falimentului. Pentru alți cetățeni, ca simpli angajați, anii grei care au trecut au echivalat cu reducerea substanțială a veniturilor salariale, cu renunțarea la anumite planuri de viitor sau în cel mai rău caz cu șomajul.

Din fericire, în mai toate economiile contemporane există aproape întotdeauna categorii de angajați sau agenți economici pe care nu numai că nu-i afectează criza economică, ci chiar îi ajută să treacă peste ea cu zâmbetul pe față. Sunt fie angajați bine instruiți, fie angajatori care se adaptează rapid la provocările pieței și știu să-i răspundă acesteia pe măsură.

Din nefericire, în economia românească un anumit spectru al companiilor de stat au continuat să se comporte în plină criză economică ca și cum boom-ul economic încă nu ar fi plecat de la noi. Și uite așa, managementul neperformant al acestor companii, reflectat în primul rând în profitabilitatea lor și mai ales în îndeplinirea tuturor datoriilor fiscale, au zdruncinat mult prea puternic economia românească.

Nu cred că vreun membru al Parlamentului României este străin de faptul că, în vreme ce Guvernul României s-a străduit să restructureze cheltuielile guvernamentale, majoritatea companiilor comerciale cu capital de stat au angajat cheltuieli exagerate și nu cum s-ar crede pentru retehnologizare sau creșterea productivității, ci pentru mașini de lux, vacanțe exotice pentru membri managementului neperformant sau salariile exorbitante ale acestora.

Câți dintre cetățenii români și, de ce nu, dintre politicienii români cunosc faptul că aceste companii neperformante ale statului român produc anual deficite bugetare uriașe, denumite de economiști și deficite cvasifiscale, care blochează disponibilitățile guvernamentale în materie de investiții?

Nu putem să ignorăm faptul că primii care au suferit după urma crizei economice și s-au restructurat cu mari sacrificii au fost agenții economici privați. Au urmat apoi sacrificiile făcute de către angajații plătiți din fonduri publice, sacrificii ale căror ecouri încă se mai fac simțite. Cred cu putere că reforma trebuie să se îndrepte acum și asupra companiilor de stat.

Am văzut la sfârșitul săptămânii trecute că grație unui dialog social consistent s-a ajuns la decizia ca într-un orizont de timp să se restructureze numărul de angajați din aceste companii. Este vorba de o estimare de circa treizeci de mii de salariați la nivel național. Sunt de acord că este un pas important, dar nu trebuie să fie singurul.

Nu cred că numai supradimensionarea cu personal este problema sustenabilității acestor companii. Problemele care macină aceste companii sunt mult mai complexe și trebuie analizate mult mai riguros.

De exemplu, sunt companii de stat care pot merge foarte ușor către privatizare directă sau prin intermediul bursei de valori și pot profita de rigurozitatea managementului privat.

Sunt alte companii care, prin dimensiunea lor de securitate și strategie națională, nu pot fi lăsate la dispoziția deciziilor private. Sunt semnale că ar exista încă probleme care țin în continuare de sfera penală, prin intermediul acelor firme de tipul "căpușă" de care economia românească nu a scăpat încă.

Cred că am depășit cu toții etapa istorică prin care a trecut România și care se rezuma la sintagma "Nu ne vindem țara!". De asemenea, cred că am învățat din lecția dură a ultimilor douăzeci de ani că unul dintre cei mai neperformanți agenți economici rămâne statul, oricare ar fi acesta. Nu fără logică, statele performante ale Europei s-au retras treptat din economie, lăsând la latitudinea agenților economici privați rolul reglării pieței și consolidării competiției.

Trebuie să fii orb să nu vezi că tot acest spectru încă uriaș de companii cu capital de stat este o sursă permanentă de corupție, de ineficiență, de risipă și, la fel de periculos, de afectare a concurenței libere de piață.

Mi-e greu să cred că în această competiție europeană extrem de puternică, pe calea consolidării fiscale, România poate ieși învingătoare dacă nu începe să reacționeze. Acum este momentul!

Momentele dificile nu au adus cu ele numai efecte negative asupra unor largi categorii de persoane, ci și provocarea restructurării, reanalizării performanțelor economice și relansării pe temelii mult mai solide.

Cred cu putere că anul 2011 reprezintă un moment ce nu poate fi ratat! Cred că anul 2011 trebuie să introducă în dicționarul companiilor de stat cuvinte precum: performanță, recunoaștere, responsabilitate, competitivitate și profitabilitate!

    Ioan Balan - declarație politică despre Cum gestionăm creșterea economică?;

Domnul Ioan Balan:

"Cum gestionăm creșterea economică?"

Chiar dacă din fire sunt un om extrem de prudent în aprecieri, analizând cea mai mare parte a indicatorilor economici din primele două luni ale anului 2011, nu pot să nu recunosc că sunt la fel de optimist ca mulți dintre colegii mei, care nu mai au nici o îndoială că România a trecut de cel mai mare "hop" al recesiunii economice. Este drept că, abia după data de 13 mai, atunci când Institutul Național de Statistică ne va anunța rezultatele economice agregate, putem afirma cu certitudine că Guvernul României a învins recesiunea.

Nu a fost nici ușor și nici măsurile care au condus la acest succes nu s-au bucurat de vreo susținere prea mare. Însă, astăzi, când privim în retrospectivă, avem certitudinea că am făcut ceea ce trebuia făcut, chiar dacă acest lucru ne-a făcut mai puțin iubiți pentru largi categorii sociale.

A privi ieșirea din recesiune cu superficialitate, ca un moment de la care creșterea discreționară a veniturilor și a cheltuielilor guvernamentale va fi permisă fără restricții, poate fi extrem de periculos, iar lipsa unei gestiuni echilibrate a redresării economice va face tot efortul din ultimii doi ani inutil.

Toată miza ieșirii din recesiune se leagă de răspunsul adecvat la întrebarea "ce vom face cu sporul de venituri aduse de creșterea economică?". Un prim răspuns l-am primit de la partidele politice care constituie opoziția parlamentară. Liderii acestor partide, comportându-se asemeni biblicului fiu risipitor, care nu a învățat nimic din usturătoarea lecție a anilor 2007-2008, promit cu mult timp înainte ca redresarea economică să se producă dublări de salarii, creșteri de alocații și pensii sau alte beneficii sociale, cu mult peste capacitatea economiei românești. Fără a exagera, această soluție nu poate fi considerată decât demagogie, pentru că nu aș dori să o calific drept rea-intenție la adresa economiei românești.

Ce om politic nu ar dori să majoreze salarii!? Ce guvern sau ministru nu ar dori să schimbe huiduielile pe mulțumiri pentru majorarea pensiilor sau alocațiilor sociale!? Toți oamenii politici își doresc acest lucru. Diferența între oameni politici ca termen generic și oameni politici responsabili constă în faptul că cea de-a doua categorie recurge la majorări de venituri dacă acest lucru este și posibil.

Personal, am încercat să găsesc cel mai bun răspuns la întrebarea "cum vom gestiona creșterea economică". Nu pot să nu recunosc că eu nu am uitat lecția aspră care ne-a afundat în recesiunea economică din ultimii doi ani. Astfel, nu pot fi de acord ca fragila creștere economică să se evapore cu viteză în creșteri automate de venituri.

Cred cu putere că plusul de bogăție adus de creșterea economică trebuie transferat în zona fiscalității, adică în reducerea progresivă a poverii fiscale, atât asupra veniturilor salariale și profiturilor, cât și prin reducerea contribuțiilor sociale. Această soluție este mult mai sustenabilă și stimulatoare pentru muncă și pentru antreprenori. Este, de asemenea, o soluție care să contribuie la reducerea evaziunii fiscale și la creșterea gradului de colectare a veniturilor bugetare. Este o soluție care ne poate asigura de o dezvoltare durabilă pe termen lung a economiei românești, care îi va stimula nu numai pe români, dar va incita, cu siguranță și investițiile străine directe.

De gestiunea responsabilă a ieșirii din recesiune depinde nu numai viitorul acestei generații, ci și viitorul generațiilor viitoare și capacitatea economiei românești de a acționa competitiv într-un mediu extern extrem de ostil.

    Daniel Buda - declarație politică despre Aderarea la moneda unică - euro, ultimul test european;

Domnul Daniel Buda:

"Aderarea la moneda unică - euro, ultimul test european"

O dată cu aderarea României la Comunitatea Europeană, cei responsabili de actul guvernamental, indiferent despre ce perioadă vorbim, au avut menirea și, în egală măsură, responsabilitatea de a stabili prioritățile fundamentale de realizat, dar și pași concreți de urmat în această direcție. Nu este, aici, scopul meu să clarific ceea ce esențialmente s-a realizat sau nu, din punct de vedere strict tehnic, din momentul ianuarie 2007, însă un aspect important pot să îl aduc în discuție, și anume, faptul că cei care au guvernat în perioada 2007- 2008 nu au avut nici pe departe stabilit ca și obiectiv principal aderarea la zona euro. Aceste aspecte și altele erau abordate la nivel declarativ, în cadrul dezbaterilor televizate sau cu ocazia discursurilor propagandistice sau electorale, însă, din păcate, fără nici un fundament real sau realizări concrete. Spun din păcate, deoarece am asistat cu toții la un boom economic, un moment deosebit de prielnic pentru un start bun în procesul de aderare la zona euro, dar, din nefericire, risipit ca un balon de săpun la fel ca toate celelalte oportunități financiar economice. Deși era un start bun, convergența nominală a fost în acea perioadă periclitată de lipsa de coordonare între politica fiscal-bugetară și politica monetară marcată, evident, de o lipsă de strategie fiscală.

Pentru Partidul Democrat Liberal, procesul de aderare la Spațiul Schengen și la Zona euro, au fost și vor rămâne obiective prioritare și de maximă importanță. Nu este un drum ușor de parcurs în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor de convergență cu cele ale țărilor dezvoltate din Uniunea Europeană, însă tocmai pentru urgentarea și o bună coordonare, actualul Guvern a decis, recent, înființarea Comitetului Interministerial pentru trecerea la euro, sub conducerea primului-ministru și avându-l ca vicepreședinte pe guvernatorul Băncii Naționale. Din acest punct de vedere, este evidentă preocuparea reală și constantă a actualului Guvern de a îndeplini toate criteriile și cerințele impuse în vederea creșterii standardului de viață al cetățenilor români și poziționarea țării noastre în rândul statelor europene dezvoltate.

Misiunea noastră, a tuturor factorilor angrenați în poziții decidente este aceea de a contribui la consolidarea politicilor fiscale și la susținerea procesului de convergență economică, în conformitate cu criteriile și condițiile prevăzute de Uniunea Europeană. Îmbunătățirea productivității, creșterea exporturilor și a fluxurilor de investiții externe și interne în economie sunt elementele esențiale care stau la baza unei dezvoltări economice și financiare sustenabile și reale, care ar putea crea premisele unei politici economice și fiscale agreate de Uniunea Europeană. În ultimele luni am observat cu toții, conform datelor externe, că trendul evoluției economice, cu particularitățile specifice țării noastre, a fost stimulat ca urmare a politicilor fiscal-bugetare corect și eficient aplicate. Scenariul creșterii economice prevede pentru perioada următoare relansarea exporturilor, stabilizarea economică și creșterea nivelului de trai.

În aceste condiții, avem toate argumentele să credem și să facem tot ceea ce ține de noi, de cei care astăzi suntem reprezentanții cetățenilor în forurile de conducere politică și administrativă. Adoptarea monedei unice europene reprezintă pentru România un aspect deosebit de important, un prim pas înspre oferirea unui standard de viață european fiecărui cetățean, o dezvoltare economică și financiară atât pe orizontală, cât și pe verticală, dar, în egală măsură, și asigurarea sustenabilității economice.

Fără doar și poate, trebuie să mai ținem cont de un aspect foarte important, și anume, faptul că, pentru România, adoptarea monedei unice, pe lângă că reprezintă un test important, amânarea acestui moment poate avea un impact negativ, care ar putea consta în deprecierea monedei naționale pe termen scurt. Ca atare, am convingerea fermă că, prin măsurile adoptate de actualul Guvern, țara noastră va reuși să-și ducă la îndeplinire toate cerințele și criteriile solicitate, astfel încât să putem atinge obiectivul de integrare în zona euro, care va fi cea mai bună dovadă a stabilității și forței economiei românești în rândul statelor cu adevărat europene!

    Constantin Severus Militaru - declarație politică: Test de stres!;

Domnul Constantin Severus Militaru:

"Test de stres!"

Am început deja să vorbim la timpul trecut și chiar să ironizăm prin sintagma "credit cu buletinul" lipsa de prudență a băncilor comerciale care în anii 2005-2008 s-au expus enorm unor riscuri de creditare către o populație cu venituri extrem de vulnerabile.

Timpurile acelea au trecut. Românii, de asemenea, au învățat și ei o lecție dură. Dar mă întreb și vă întreb, băncile care operează în România au învățat ceva din această lecție? Sau ratele uriașe ale dobânzilor și comisioanelor le permit un coeficient la fel de uriaș de credite neperformante? E greu de crezut!

Un lucru este cert: "creditul cu buletinul" a trecut, însă urmele sale continuă să se vadă, pentru că principalele clauze ale contractelor continuă să producă efecte.

Orice simplu român care ar accesa datele publice furnizate de banca centrală ar observa cu ușurință că numărul cetățenilor care nu mai pot onora aceste credite este din 2009 în continuă creștere. În ciuda acestei situații care degenerează, băncile nu au renunțat decât în parte la proastele practici, lucru susținut și de faptele Băncii Naționale a României, care deja analizează sustenabilitatea financiară a unei mari bănci din România.

În plină criză economică la nivel european a fost aplicat un tip de evaluare a sustenabilității financiare, denumite în jargonul financiar și "teste de stres".

Nu cred că ar fi irelevant dacă Banca Națională ar aplica un astfel de test băncilor comerciale din România.

De asemenea, cred că "testul de stres" ar trebui raportat la un nivel al lichidității băncii mult mai restrictiv, care ar putea asigura băncilor capacitatea de resorbire a șocurilor interne și externe.

Nu vreau să fiu nici ironic și nici sarcastic, însă România nu mai are nevoie de experiențe nefavorabile cu sistemul bancar.

    Mihai Cosmin Popescu - declarație politică intitulată Statisticile care trebuie să dispară din România!;

Domnul Mihai Cosmin Popescu:

"Statisticile care trebuie să dispară din România!"

Tot mai frecvent vedem oameni politici, analiști, experți și funcționari preocupați mai degrabă de statistici care privesc evoluția produsului intern brut, rata șomajului, rata economisirii etc. și nu vedem aproape deloc factori de decizie care să se aplece asupra unor statistici la fel de importante, din punctul meu de vedere chiar mai importante.

Când spun asta mă refer în primul rând la statisticile care privesc copiii românilor, statistici negative, care ne fac campionii Europei la mortalitatea infantilă, morbiditatea infantilă, numărul de dispariții sau analfabetism.

Îmi doresc ca România să nu mai apară în nici o statistică privind mortalitatea infantilă, iar venirea unui nou-născut pe lume să se transforme într-o reală bucurie pentru părinții săi.

Nu mai vreau să văd copii care nu se pot trata în România sau cer prin intermediul mass-media ajutor caritabil. Nu mai vreau să văd culpe medicale în spitalele românești, paturi insuficiente și nici infecții nozocomiale.

Pentru aceste două tipuri de statistici mă bizui pe dorința tânărului ministru de la sănătate, care a demarat o dureroasă reformă tocmai în scopul îmbunătățirii actului medical.

Îmi doresc ca în România să nu mai văd în ziare, pe stâlpi, în gări sau autogări figurile unor copii dispăruți fără urmă. Câți dintre dumneavoastră cunosc faptul că anual dispar peste două mii de copii din care cel mult jumătate sunt găsiți?

Nu mai vreau să văd în România copii care nu se uită la cărți care nu au poze, pentru simplul motiv că nu știu să citească.

Nu mai vreau în România copii care să crească în stradă sau care să fie exploatați în orice manieră de adulți.

Sper că nu sunt singurul care dorește ca astfel de statistici să mai aibă obiect de activitate în România.

    Manuela Mitrea -intervenție intitulată: 1 Mai - Ziua Internațională a Muncii;

Doamna Manuela Mitrea:

"1 Mai - Ziua Internațională a Muncii"

Ziua Internațională a Muncii se sărbătorește în toată lumea în amintirea mișcărilor de protest ale muncitorilor, ce au izbucnit în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. 1 Mai a fost decretată în anul 1889 de către Congresul Internaționalei Socialiste ca fiind Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago.

Anul acesta, Ziua Internațională a Muncii este marcată sub cele mai negre auspicii în țara noastră - salarii și locuri de muncă tăiate, spitale și alte instituții publice închise, taxe, impozite și prețuri mărite.

Situația generală din România se regăsește la nivel local în fiecare județ, astfel, numărul mare de constănțeni care nu au un loc de muncă și celebrează atât Sfintele Sărbători de Paști cât și "Ziua Muncii" cu banii primiți de pe urma indemnizației de șomaj.

Conform datelor furnizate de către Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța, la sfârșitul lunii februarie 2011, în județ sunt înregistrați 17.859 șomeri. Primesc indemnizație de șomaj 11.307 persoane, iar 6.552 persoane nu primesc nici un fel de ajutor bănesc, astfel rata șomajului în luna februarie 2011 este de 5,7%. Această realitate dură, întâlnită într-unul dintre cele mai importante și bogate județe din țară, am regăsit-o și în colegiul pe care-l reprezint. Am întâlnit, în Colegiul nr.8 din Circumscripția nr.14 Constanța, mulți oameni care deplâng faptul că au fost trimiși în șomaj după foarte mulți ani de muncă, deși sunt calificați și bine pregătiți și sunt nevoiți să trăiască din șomaj.

Din păcate, nu putem spera la o îmbunătățire a situației acestor oameni, pentru că noul Cod al muncii, adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului Boc, a înlăturat unele măsuri de protecție ale angajaților, ceea ce va duce la posibile abuzuri din partea angajatorilor.

România trece printr-o criză majoră, accentuată și de o guvernare incompetentă, iar una dintre soluții este generarea de locuri de muncă și nu șomajul.

Din păcate, anul acesta nu prea avem motive să sărbătorim Ziua Internațională a Muncii, deoarece România are din ce în ce mai puțini oameni care sunt angajați, iar românii pleacă să muncească în străinătate.

    Cristian Rizea - declarație politică despre criza economică și politică din România;

Domnul Cristian Rizea:

Este evident momentul de răscruce în care societatea românească se regăsește. Criza economică pare să se accentueze tot mai tare, dublată fiind de o criză morală și socială.

Cea mai gravă este însă criza politică, considerentul principal al prăpastiei în care ne aflăm. Actuala conducere se încăpățânează să rămână la guvernare, în ciuda lipsei de credibilitate pe care populația o are în politicienii acestei coaliții. De starea actuală a României se fac vinovați acești politicieni care, prin clientela politică pe care și-au creat-o, au devastat bugetul de stat și au condamnat populația la sărăcie.

La toate aceste blocaje în sistemul politic există o singură soluție, și anume, schimbarea Guvernului. Aceasta este singura posibilitate pentru a ieși din criză, pentru a câștiga încrederea în conducători și pentru a renaște speranța în rândul oamenilor. În caz contrar, vom avea parte de același scenariu binecunoscut deja: o țară neguvernabilă, cu demonstrații și violențe în stradă. Cu investitori care fug mâncând pământul. Cu guvernanți corupți, care se bazează doar pe un singur principiu de guvernare, antidemocratic. Cu o reducere tot mai dramatică a pensiilor și salariilor.

Dezechilibrele economice influențează tot mai mult viața cetățenilor. Mă refer aici la fluctuațiile cursului de schimb, la inflația galopantă și la sărăcia general stabilită.

Din păcate, guvernanții, nici acum, în al doisprezecelea ceas, nu sunt conștienți de haosul pe care îl creează. Nu sunt conștienți că doar schimbarea lor poate reabilita România!

    Valeriu Ștefan Zgonea - declarație politică intitulată Cu Guvernarea Băsescu-Boc, România și-a pierdut credibilitatea, iar românii și-au pierdut încrederea;

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

"Cu Guvernarea Băsescu-Boc, România și-a pierdut credibilitatea, iar românii și-au pierdut încrederea"

Lista eșecurilor actualei guvernări este lungă, atât de lungă încât ar trebui să stabilim o dezbatere specială în Parlamentul României pe această temă. "Reforma" despre care tot vorbesc cei aflați astăzi la guvernare s-a transformat într-o farsă tragică. Măsurile haotice ale Guvernului Boc demonstrează lipsa de discernământ și de responsabilitate, cu urmări extrem de grave în plan social și economic.

În viziunea lui Traian Băsescu și a lui Emil Boc, reforma educației înseamnă mai puține școli și mai puțini profesori, iar reforma în sănătate se bazează pe un principiu clar: "Scapă cine poate!". Din punct de vedere economic, nu mai știe nici Emil Boc de câte ori am ieșit din recesiune în ultimii doi ani! Șomajul a atins culmi istorice, în timp ce protecția socială devine o amintire. Gașca portocalie și-a propus să ne scoată din cap "gărgăunii" despre statul social, despre drepturile și libertățile cetățenești.

Românii nu mai au încredere în stat, pentru că statul condus de Traian Băsescu și de Emil Boc nu-i protejează, nu le oferă minime garanții privind nivelul de trai, privind dreptul la sănătate, la muncă, la educație, la protecție socială, privind dreptul la viață!

Minciuna și demagogia sunt singurele repere ale guvernării Băsescu-Boc. Acești diletanți i-au mințit pe români, au mințit EUROSTAT-ul, fără să le crape obrazul de rușine. Au mințit de atâtea ori încât li se pare firesc, mint așa cum respiră, însă nu-i mai crede nimeni. Pe plan internațional, nu este vorba despre credibilitatea Guvernului Boc sau a unei persoane din acest Guvern, ci despre credibilitatea României, care a fost compromisă.

Aderarea la Spațiul Schengen este un obiectiv ratat. Aderarea la euro a devenit o țintă tot mai neclară. Suntem pe ultimul loc la absorbția fondurilor europene. Nu știm încotro ne îndreptăm, țara se află în derivă. Cei aflați la guvernare nu au nicio viziune, nicio strategie.

Există și efecte mult mai grave, care nu pot fi cuantificate. Românii își pierd încrederea și speranța, se simt trădați, umiliți și batjocoriți de Guvernarea Băsescu-Boc. Acesta este cel mai mare eșec al guvernării actuale! Valorile durabile ale societății se clatină. Tot mai mulți tineri aleg să plece din țară, pentru că simt că aici nu au nicio siguranță, nu sunt apreciați și nu își pot construi un viitor. Chiar președintele țării i-a încurajat să-și găsească un rost în alte zări, fără nicio reținere. Mi-e teamă că ne vom întreba, într-o bună zi, cine a mai rămas prin România. Ne vom trezi fără medici în spitale, fără profesori în școli, ne vom întreba ce s-a întâmplat, unde am greșit... Cred că ar trebui să ne punem acum aceste întrebări și să găsim răspunsurile și soluțiile cele mai bune pentru a schimba lucrurile, pentru a-i oferi fiecărui român o șansă aici, în țară. Un tânăr care și-a finalizat studiile în străinătate mi-a spus că nu se va întoarce acasă, pentru că "România este o țară căreia nu-i pasă de mine". Sunt cuvintele unui român, bine pregătit și bine intenționat, care a făcut această alegere. Ce înțelegem prin România căreia nu-i pasă de soarta unui om? Statul, instituțiile statului, oamenii care conduc statul. Mai exact, guvernanții care elaborează politicile publice și iau decizii ce afectează viața cetățenilor. Actualilor guvernanți nu le pasă decât de ei înșiși, de buzunarele lor și de clientela politică. PDL e ca un virus care a infectat statul. Trebuie să ne "vindecăm" cât mai repede, să scăpăm de acest virus, pentru a putea reconstrui credibilitatea României și încrederea românilor.

    Marius Cristinel Dugulescu - declarație politică: Un semnal de alarmă privind aplicarea dreptului comunitar în sistemul de drept românesc: 45 de proceduri de infringement împotriva României!;

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Un semnal de alarmă privind aplicarea dreptului comunitar în sistemul de drept românesc: 45 de proceduri de infringement împotriva României!"

Jurisdicția comunitară a statuat, în conformitate cu prevederile Tratatelor fondatoare ale Comunităților Europene, și mai apoi a Uniunii Europene, faptul că efectul general al dreptului comunitar constă în crearea de drepturi și obligații pentru particulari, a căror respectare poate fi impusă, atât față de stat, cât și față de ceilalți resortisanți ai statelor membre ale Uniunii Europene.

Dacă admitem faptul că dreptul comunitar se caracterizează printr-o aplicare imediată în ordinea juridică a statelor membre, implicit în sistemul de drept românesc, iar în cazul directivelor europene distingem între măsuri de transpunere și receptare, în sensul în care eficiența directivei este condiționată de punerea în executare a actului de drept derivat de către statul membru, trebuie să identificăm problemele de ordin legislativ care au condus la declanșarea celor peste 45 de proceduri de infringement împotriva României, după 4 ani de la aderare.

Procedura de infringement este singurul mijloc procedural de sancționare pe care Comisia Europeană îl invocă împotriva statelor care nu respectă dreptul comunitar, operând în etape concret determinate, urmând ca statul vizat să fie deferit Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Anul acesta Comisia Europeană a trimis autorităților române noi atenționări privind încălcări ale dreptului comunitar și numai în cursul lunii aprilie CE a transmis statului român încă două avize privind încălcarea normelor europene, unul are în vedere reglementarea prețurilor în domeniul energiei, iar cel de-al doilea nivelul ridicat de poluare în mediul urban.

Astfel, statul român a ajuns să fie avertizat în decursul celor patru ani de la aderarea la Uniunea Europeană, cu 25 avize motivate și 45 de somații. Alte peste 300 de cazuri de aplicări eronate ale directivelor europene au fost clasate de-a lungul timpului.

Comisia Europeană a trimis sesizări autorităților statului român și pentru a atenționa asupra gestionării inadecvate a bazinelor hidrografice sau pentru că au limitat autorizarea antrepozitarilor fiscali prin Ordonanța de Urgență a Guvernului de modificare a Codului Fiscal. De-a lungul timpului, au mai dus la declanșarea procedurii de infringement problemele legate de garantarea și protejarea drepturilor fundamentale ale omului, în sensul aplicării OUG nr.50 privind creditele, ca și lipsa de disponibilitate a informațiilor privind localizarea apelantului și funcționarea serviciului unic de urgență 112.

În prezent, sistemul legislativ românesc trebuie urgent acordat cu dreptul comunitar, în peste 40 de domenii. Printre acestea, reglementarea pieței energetice și poluarea aerului în marile orașe, reprezintă probleme stringente care sunt atent monitorizate de Comisia Europeană.

Ca parte a forului legislativ al țării, nu trebuie să uităm că efectul imediat al dreptului comunitar a fost recunoscut și pe cale jurisprudențială, de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene, întregului bloc comunitar de legalitate: drept primar, drept derivat (decizii, directive), în legătură cu care s-a stabilit simpla competență de executare a statelor membre, iar nu de admitere în ordinea internă.

Frecvența sistematică și amenințările autoritare a procedurilor de infringement nu consolidează nici pe departe coeziunea legislației naționale cu principiile dreptului comunitar, astfel încât nu garantează protejarea adecvată a drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale cetățenilor români în spațiul Uniunii Europene. De aceea, procedura de recunoaștere, respectare și aplicare a dreptului comunitar trebuie să reprezinte o prioritate majoră pentru legislativul și executivul statului român, ca stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.

    Marius Cristinel Dugulescu - declarație politică: Relația bisericii cu statul - considerații asupra Legii nr. 489/2006;

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Relația bisericii cu statul - considerații asupra Legii nr.489/2006"

România se încadrează în categoria statelor care practică un model de cooperare inspirat din cel german și care, totodată, recunoaște prin Constituție autonomia bisericilor. O autonomie care încearcă să traducă o experiență istorică aparte, o realitate confesională existentă și care oferă soluții la raportarea uneori conflictuală dintre dreptul canonic și dreptul civil.

Statul este dator să-și exercite funcția de legislator în relația Biserică - Stat, promovând prin inițiative legislative și politici publice coerente, acele valori sociale imuabile pe care se sprijină statul de drept, implementând acele mecanisme juridice și constituționale de protejare și garantare a libertății religioase.

În Constituția României se statuează prin art.29 alin.(1) că "Libertatea conștiinței și implicit libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă". Cultele religioase din România sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii, așa cum prevede alin.(3) al art.29. Principiul cooperării între Comunitate - Biserică și Stat este statuat în alin.(5) al art.29: " Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate". Dacă ne referim la Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, reprezintă un cadru legal solid și bine structurat în aparență, dar discutabil în esență. Amintesc doar argumentul ambasadorului pentru libertate religioasă în lume, John V. Hanford, care a remarcat în anul 2007 că actuala lege pune obstacole libertății religioase, prin cerințele impuse pentru recunoașterea unui grup religios, se menține distincția între grupuri religioase recunoscute sau nerecunoscute oficial, iar numărul religiilor oficiale este redus. Se impune în acest context o observație de nuanță între recunoașterea unei religii (dreptul acesteia de a se exprima și de a fi practicată) și recunoașterea unui cult. În acest context, cultul este un termen juridic. A nu fi cult recunoscut nu înseamnă că nu ai drepturi sau că ești îngrădit în libertatea de a te exprima religios în spațiul public. Nu calitatea de fenomen religios este confirmată prin recunoașterea unui cult, calitate pe care statul nu o poate stabili sau aprecia. De asemenea, mult discutatul articol 13 din Legea nr.489/2006 ne confruntă cu o discuție relevantă în contextul libertății religioase. Este un articol care aduce în discuție posibilele limite ale libertății religioase. Raportul dintre libertatea de expresie și respectul față de simbolurile religioase este unul extrem de subtil. Orice încercare de a vorbi în termeni juridici comportă un risc asumat. Putem spune că respectul față de simbolurile religioase definește un comportament public rezonabil și implicit protejează o valoare a persoanei umane: credința, oricare ar fi aceasta.

În pofida acestor reglementări constituționale și speciale privind libertatea religioasă în România, sunt de notorietate cazurile din comunitățile rurale, în special, când trupurile neînsuflețite ale persoanelor care au fost membri ai cultelor neoprotestante, nu pot fi înmormântate creștinește în cimitirele locului, din cauza opoziției vehemente a liderilor religioși care reprezintă religia majoritară. Aceste cazuri reprezintă o încălcare flagrantă a drepturilor omului și a demnității umane, a libertății religioase față de familia defunctului, fiind în vădită contradicție cu prevederile constituționale și ale legii speciale din cadrul legislativ românesc.

Așadar, paradigma relației comunitate - biserică - stat este fundamentală într-un stat de drept din perspectiva promovării, protejării și garantării libertății religioase.

În consecință, pentru a evita riscul "sacralizării" Statului, cât și pe cel al "istoricizării" Bisericii, relația dintre Biserică și Stat trebuie privită dintr-o perspectivă a neutralității statului, dar și din punctul de vedere al unui parteneriat bazat pe principiul cooperării, specific societăților moderne.

    Teodor Atanasiu - Unde sunt țepele din Piața Victoriei, domnule Băsescu, pentru miniștrii portocalii?;

Domnul Teodor Atanasiu:

"Unde sunt țepele din Piața Victoriei, domnule Băsescu, pentru miniștrii portocalii?"

Domnule Băsescu, ați ajuns președintele României la al doilea mandat promițându-le românilor că vor trăi bine și le-ați luat constant tot ce primiseră în 20 de ani, până și ultimul rând de piele, în numele crizei nerecunoscută multă vreme și nestăpânită deloc de diletanții dumneavoastră portocalii!

Ați promis în campanii eradicarea corupției și instalarea țepelor în Piața Victoriei pentru miniștri sau alți demnitari corupți și ați instalat și girat cinci guverne portocalii imaculate, prin care s-au perindat cei mai mari corupți guvernamentali ai tuturor timpurilor, și mulți încă nu se dau plecați din funcții!

Media vă dezvăluie cazuri șocante, chiar flagrante, de corupție, și dumneavoastră, domnule Băsescu, continuați să-i susțineți și protejați pe cei care au devalizat România și să consfințiți punerea în scenă a tot felul de show-uri ieftine și răsuflate, gen arestările din vămi!

Cum este posibil ca un ministru instalat în funcție de doar câteva luni să obțină fonduri europene de peste 500.000 de euro și să-și plătească soția și alți apropiați cu salarii menite chiar să stârnească invidia unui european vestic, iar în același timp să le spună românilor că muncesc prea puțin și nu mai merită să fie ajutați!

Nu v-a deranjat absolut deloc reforma dezastruoasă și chiar cinică a domnului Botiș în ceea ce privește mamele, care a promovat înlocuirea concediului de maternitate de la doi ani la o soluție în care mamele puteau alege o variantă cu doi ani, dar cu indemnizații plafonate la maxim 1.200 de lei, sau una de un an, cu maxim 3.400 de lei! Mamele sunt un lux în România, domnule președinte?

L-ați lăsat pe domnul ministru Botiș să taie cum vrea indemnizațiile pentru mame, pe cele pentru persoanele cu handicap și pentru însoțitorii acestora sau pentru familiile defavorizate, dar nu ați fost la fel de intransigent cu veniturile aranjate prin fonduri europene ale aceluiași ministru!

Ar mai fi primit, oare, domnul Botiș în dar un asemenea proiect dacă nu era membru de vază al partidului minunat pe care-l ocrotiți cu toată dragostea și atenția, domnule președinte Băsescu?

Să vă amintesc și de inteligenta consilieră a domnului Funeriu sau de descurcăreața doamnă Ridzi, de faimoșii domni Videanu și Berceanu sau de fabuloasele sume aflate la dispoziția celebrei dumneavoastră foste consiliere, doamna Udrea, domnule Băsescu?!

Domnul Botiș ajunsese să numere bibilicile din curțile țăranilor români ca să-și justifice penibilele tăieri de ajutoare sociale, dar sacul agonisit de dumnealui din fonduri europene credeți că n-are nicio legătură cu interdicția de a primi ce nu i se cuvine, sub nicio formă, din poziția pe care o ocupa și cu acordul dumneavoastră?

Domnul Botiș spunea că românilor nu le place munca, iar dumneavoastră, domnule Băsescu, plusați nepermis de jignitor, susținând că poporul român este neperformant!

Cred că acum aveți toate motivele să fiți extrem de mândru de capacitatea domnului Botiș de a atrage fonduri europene cu viteza luminii și de a munci pe brânci și cu mult spor la propria fundație, în România dumneavoastră portocalie...

    Mihai-Aurel Donțu - declarație politică intitulată Avem o nouă problemă: grijile președintelui Băsescu coincid cu cele ale adevăratului premier al României, domnul Jeffrey Franks...;

Domnul Mihai-Aurel Donțu:

"Avem o nouă problemă: grijile președintelui Băsescu coincid cu cele ale adevăratului premier al României, domnul Jeffrey Franks..."

Domnul președinte Băsescu se contrazice constant, în mod flagrant, pe el însuși, la fiecare declarație publică pe care o face, dar în special își dărâmă cu toată forța propriile susțineri și construcții, la fiecare mișcare politică pe care o mai întreprinde!

Cum se face că numai domnul Boc este potrivit să stea în scaunul de premier al României, susținut până în pânzele devenite negre de către președintele Băsescu, deși românii îl huiduie deja la fiecare pas, iar organismele internaționale sau specialiștii în economie îi contestă aprecierile statistice și declarațiile?

De ce domnul Boc și numai el trebuie să fie șeful partidului principal de guvernământ - și pentru acest lucru președintele Băsescu aruncă în aer orice alte tranșee improvizate în PDL -, dacă schimbarea la față a partidului ar putea avea menirea să înlăture în vreun fel putregaiul instalat în zona portocalie?

Ce să înțelegem, domnule președinte Băsescu, din declarația dumneavoastră îngrijorată, asemănătoare temerilor domnului Jeffrey Franks: "Am văzut declarația domnului Jeffrey Franks. Să fiu foarte sincer, este aceeași îngrijorare pe care o am și eu. Din acest motiv, am insistat mult - Guvernul a fost de acord, ca de altfel și Banca Națională - ca perioada premergătoare anului electoral 2012 s-o acoperim cu un acord cu FMI și cu UE"?

Să ne gândim că milioanele de biciclete portocalii comandate, care stau să fie debarcate din China, vă îngrijorează foarte tare? Că noile cheltuieli guvernamentale mascate pentru campaniile din 2012 vor lua locul restului rămas prin vistieria Guvernului domnului Boc pentru indemnizațiile mamelor sau pentru mult hulitele pensii și medicamente compensate?

Sau să intuim că cele 4 miliarde lăsate la dispoziția chibzuitei doamne Udrea vor fi cheltuite tot pe frunze plagiate, menite să îndestuleze înfometații dulăi portocalii, hămesiți prea tare de campaniile precedente, la care au contribuit din plin?

"Cel mai mare pericol pentru continuarea reformelor asumate de România față de instituțiile internaționale este reprezentat de alegerile din 2012, întrucât Guvernul ar putea renunța la unele dintre acestea pe motiv că a fost depășită criza și economia revine pe creștere", au apreciat reprezentanții FMI!

Păi de ce vă miră, domnule președinte, această previzionată atitudine a Guvernului Boc V de către oficialii FMI? Ați uitat, oare, cu desăvârșire că în acest mod ați câștigat și dumneavoastră, în 2009, un nou mandat prezidențial, când ați ascuns sub preșul portocaliu întreg dezastrul economic al României și ați mai vândut niște iluzii fabricate instant, votanților dumneavoastră vrăjiți de veștile bune pe care le-ați aruncat cu duiumul pe piață?

Sau nu mai știți deloc că în campania din 2008, PDL avea hectare de promisiuni la putător și striga cât îl țineau plămânii, cum că ex-premierul Tăriceanu minte atunci când spunea că nu sunt bani de mărit salariile profesorilor, pe care tot PDL le-a anihilat de tot acum, cu tot cu hotărâri judecătorești definitive?

Cum nu mai țineți minte, domnule președinte, că toate campaniile dumneavoastră și ale portocaliilor, perfecții pe care îi protejați, au fost regizate cu un pomelnic întreg de promisiuni neonorate și cu cheltuieli guvernamentale nemăsurate?

Vă temeți poate că acest cerc vicios împământenit cu brevet de dumneavoastră, domnule Băsescu, nu se va mai sparge niciodată sau că îmbogățiții cu carnet portocaliu, precum și direcții contributori ai dumneavoastră vor cheltui până și ultima brumă a poporului român pentru anul electoral ce urmează?!

    George Ionuț Dumitrică - declarație politică având tema România riscă amenzi imense pentru minciunile portocalii!;

Domnul George Ionuț Dumitrică:

"România riscă amenzi imense pentru minciunile portocalii!"

Premierul Boc se plânge toată ziua bună-ziua că în vistierie nu sunt bani pentru mai nimic și că abia mai are câte un rest infim, rămas prin cotloanele bugetului său extrem de auster, pentru plata salariilor, a pensiilor și a ajutoarelor sociale!

Dar, cu toate acestea, același premier nu se dă în lături de la acțiuni gen "cu mască, fără mască", care pun în pericol puținii bani din bugetul României și care, din păcate, ne fac de râs, într-un mod mai mult decât rușinos, în fața Europei întregi!

EUROSTAT a anunțat săptămâna trecută că are mari rezerve în privința calității datelor raportate de România referitoare la deficitul bugetar de anul trecut, invocând printre cauze incertitudinea legată de impactul unor companii publice asupra nivelului deficitului! România a transmis un deficit de 6,4%, iar EUROSTAT ne-a descoperit cu unul ceva mai măricel și cam în neconcordanță cu cel stabilit cu FMI și UE, de aproape 7%. Adică România a raportat un deficit cosmetizat cu talent și EUROSTAT ne-a prins cu trusa de farduri furată de la companiile publice!

Dacă toate aceste suspiciuni vor fi bătute în cuie de instituțiile europene, România riscă sancțiuni dure din partea UE, care se vor solda cu amenzi usturătoare! Țările membre ale UE care prezintă date false sunt penalizate cu o amendă de 0,5% din PIB! O amendă într-un asemenea cuantum este uriașă pentru o Românie atât de sărăcită și chinuită de datorii!

Dar cine ne împinge la aceste posibile cheltuieli batjocoritoare, în condițiile în care România a ajuns oricum Cenușăreasa Europei? Nimeni altul decât celebrul și neînfricatul premier Boc, care are nemaiîntâlnitul talent de a falimenta tot ce atinge!

Bineînțeles că tot românii vor fi încărcați cu nota de plată a dezmățului portocaliu jucat la cacealma de încă o guvernare penibilă, plină de greșeli diletante și minciuni fantastice!

Toate aceste sancțiuni vor fi plătite tot din bani publici, adică din contribuțiile românilor, cărora li s-a tăiat mai mult de jumătate din venit în ultimul an și li s-a imputat și aerul respirat!

Ce rezultate au guvernările dumneavoastră reformatoare, domnule Boc? Se vede cu ochiul liber și din UE acum: doar minciuni, corupție și fonduri europene direcționate în buzunarele miniștrilor și membrilor dumneavoastră de partid!

    Gheorghe Dragomir - declarație politică având subiectul Furatul căciulii - practică specific românească!;

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Furatul căciulii - practică specific românească!"

Institutul European de Statistică EUROSTAT se îndoiește de cifrele furnizate de Guvernul României referitoare la deficitul bugetar pe 2010. Oficialii de la EEROSTAT le-au cerut autorităților române să verifice datele pentru anul 2010. Potrivit EUROSTAT, Guvernul ar fi omis să ia în calcul pierderile unor companii de stat, obținând astfel un deficit bugetar mai mic, pe placul Fondului Monetar Internațional. Executivul a decis, deja, verificarea datelor din situațiile financiare.

După spusele reprezentanților Eurostat, România nu a transmis Biroului de Statistică al UE (Eurostat) datele privind deficitul bugetar pe 2010 după standardele utilizate la nivel european, potrivit unui comunicat emis la finele lunii trecute de instituția europeană: "Eurostat își exprimă rezerva față de calitatea datelor prezentate de România, datorită neclarității privind impactul rezultatelor financiare ale anumitor companii de stat asupra deficitului public", se arată în comunicat.

Cu alte cuvinte, Ministerul Finanțelor Publice de la București nu a raportat și cifrele referitoare la arieratele companiilor de stat. România folosește raportarea după modelul "cash", în timp ce în UE metoda folosită este ESA 95, care include, pe lângă cheltuielile efective, și celelalte angajamente financiare, cum ar fi datoriile.

Anul trecut, România a înregistrat un deficit bugetar de 33,074 miliarde de lei (6,4% din PIB), în scădere de la 44,439 miliarde de lei în 2009. Țara noastră se afla pe locul patru în UE, cu un nivel al datoriei publice de 30,8%, după Estonia (6,6%), Bulgaria (16,2%) și Luxemburg (18,4%). La polul opus era situată Spania, cu un nivel al îndatorării de 60,1% din PIB.

Premierul Emil Boc a declarat de curând că verificările pe care Eurostat le-a cerut în ceea ce privește deficitul bugetar și datoria publică nu ridică niciun fel de probleme României și că acestea sunt verificări normale, legate de o serie de raportări ale CFR Infrastructură și Termoelectrica. "Este vorba de perioada 2007, 2008, 2009, cu privire la unele date raportate de CFR Infrastructură și Termoelectrica, date comunicate de România prin intermediul Institutului Național de Statistică, date asupra cărora se fac niște reverificări, la fel ca și în cazul Marii Britanii, la solicitarea EurostaT-ului. Este o procedură normală, se reverifică aceste date care vizează, repet, perioada 2007 - 2009. Acest lucru nu pune, în acest moment, niciun fel de probleme României", a declarat premierul.

Institutul Național de Statistică a anunțat că, în luna septembrie, va furniza către Eurostat detalii pentru înlăturarea rezervelor privind calitatea datelor furnizate de România la 31 martie, verificarea urmând să fie făcută de experți din partea MFP, BNR și INS: "În ședința Guvernului din data de 20 aprilie 2011 s-a stabilit verificarea calității datelor din situațiile financiare ale unor companii publice pentru perioada 2007-2009, în vederea identificării discrepanțelor dintre conturile financiare și nefinanciare. Verificarea datelor de către experți din Ministerul Finanțelor Publice a fost deja declanșată ca urmare a discuțiilor purtate cu experții EurostaT. Alături de experții din cadrul structurilor Ministerului Finanțelor Publice, la verificarea calității datelor urmează să participe și experți din Institutul Național de Statistică și Banca Națională a României", se arată într-un comunicat transmis de Institutul Național de Statistică (INS).

Așa cum deja ne-am obișnuit, Guvernul României, condus de Emil Boc, și-a făcut un obicei în a minți cu bună știință sau din neștiință, atât populația țării cât și, după cum se vede, organismele internaționale. Păi dacă ne făceam treaba bine de prima dată, mai era nevoie de detalii referitoare la calitatea datelor furnizate? Cred că nu!

Oricum, organismele europene sunt oarecum obișnuite să verifice temeinic declarațiile Guvernului român. Și oare îi putem învinovăți, din moment ce nu este prima dată când mințim Europa?

    Marin Almăjanu - declarație politică având tema Guvernul Boc înțelege să susțină agricultura românească, prin inventarea unui nou depozit!;

Domnul Marin Almăjanu:

"Guvernul Boc înțelege să susțină agricultura românească, prin inventarea unui nou impozit!"

După ce, în ultima vreme, poporul român a fost umilit, înjosit, ridiculizat și împroșcat cu toate defectele posibile de mai marii săi conducători, de la președintele Băsescu, cel fără vicii și defecte, până la domnul Botiș, cel muncitor și strângător de fonduri europene, miniștrii performanți ai cabinetului portocaliu V anunță, la orizontul agriculturii româneștii, răsăritul unui nou impozit!

De parcă agricultura ar putea fi mișcată din înțelenirea falimentată de neplăți ale subvențiilor și pământurile ar putea deveni dintr-o dată înfloritoare, în urma plantării de noi biruri de primăvară, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) discută cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și cu reprezentanții Băncii Mondiale (BM) pentru introducerea unui impozit special pe terenul agricol nelucrat, a declarat, zilele trecute, mândru de descoperire, ministrul finanțelor publice, domnul Gheorghe Ialomițianu!

După acest anunț festiv, menit să încurajeze până la extaz fermierii - rămași fără fonduri și nevoiți să închidă pe bandă rulantă aproape toate fermele puse pe picioare în ultimii ani - sau țăranii, care abia mai au după ce bea apă, darămite să-și mai permită să plătească închirierea de utilaje sau zilieri pentru cultivarea pământurilor lor, domnul ministru Ialomițianu se contrazice pe el însuși, dar contrazice și cele mai elementare norme economice, susținând, însă, că MFP nu are în vedere majorarea actualelor impozite și taxe: "În Programul de convergență se prezintă ceea ce s-a făcut în 2010, ceea ce se face în 2011 și următorii trei ani. Deci nu avem prevăzută o majorare a impozitelor și taxelor. Se discută cu Ministerul Agriculturii impozitarea terenurilor neutilizate. Suntem în discuții și cu Banca Mondială și, dacă ajungem la un proiect fezabil, îl vom adopta. Eu mi-aș dori cât mai repede, pentru că vrem să-i sancționăm pe cei care nu folosesc terenul agricol", a menționat domnul Ialomițianu!

Adică guvernul actual mai inventează un bir pentru agricultori, dar acesta nu se pune la socoteală pentru că nu se va numi nici impozit, nici taxă! Dar ce denumire va avea viitoarea amendă pentru pământuri nelucrate, domnilor Tabără, Ialomițianu și Boc? Cumva acesta va primi titlul de ajutor de scoatere a agriculturii românești din falimentul în care ați împins-o prin subfinanțare acută, nesusținere totală și neplată a subvențiilor datorate agricultorilor?!

Unde sunt fondurile europene destinate să modernizeze și să pună pe locul cuvenit codașa agricultură românească, domnilor miniștri PDL-iști?! Cumva în buzunarele dumneavoastră portocalii sau în pușculița încăpătoare și flămândă, destinată campaniilor din 2012?

    Andrei Dominic Gerea - declarație politică având subiectul Pe cine trage în piept premierul Boc: Europa, FMI sau românii?;

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Pe cine trage în piept premierul Boc: Europa, FMI sau românii?"

De la mincinoasele anunțuri săptămânale de ieșire din recesiune sau falsificarea unor declarații ale mai marilor economiști ai lumii, premierul Boc se pretează mai nou să se folosească de vechile metode comuniste de raportare a unor date măsluite!

Adică România a încheiat anul 2010 cu un deficit aproape perfect, cel convenit cu Uniunea Europeană și cu FMI, de 6,4%, și care a fost comunicat de guvernul domnului Boc la EUROSTAT!

Dar pe domnul Boc nu-l mai crede nimeni că are intenții onorabile și că ceea ce spune poate avea vreo legătură cu adevărul și cu lucrurile exacte! Ce este de neînțeles și chiar dubios în tot acest context care ne leagă de precedentul Grecia în comunicarea unor date false Uniunii Europene este cum de se complac într-o asemenea mocirlă instituțiile statului care ar trebui să fie perfect echidistante de invențiile jobenului portocaliu!

Cum este posibil ca Institutul Național de Statistică sau BNR să susțină că România folosește metodele de calcul stabilite de UE și, în același timp, EUROSTAT să aibă mari îndoieli în privința datelor referitoare la deficitul bugetar și la nivelul datoriei guvernamentale comunicate de noi? Mai exact, acesta consideră că Guvernul Boc a uitat pe drum niște arierate ale regiilor care-l preocupă intens și dintr-o dată pe președintele Băsescu și care nu au fost incluse în calculele respective, pentru a ieși bine la socoteală și a obține din condei un deficit mai mititel, mai ascultător, așa..., pe placul observatorilor internaționali!

Cum ați calculat, domnule prim-ministru, deficitul României, dacă organismul de statistică al Uniunii Europene consideră că pierderile foarte mari ale unor companii de stat aflate pe lista de monitorizare a FMI, precum CFR Infrastructură sau Termoelectrica, nu au fost incluse în deficitul bugetar, deși aceste companii au un impact asupra lui?

Sau poate această demonstrație de utilizare a unor metode proprii și unilaterale de calcul a indicatorilor macroeconomici ai României sunt special concepute pentru liniștea poporului român, care nu se mai vede vreodată ieșit din sărăcie și din mizeria portocalie?

Probabil toate aceste șmecherii practicate de guvernele Boc și de cei care se perindă prin ele vor avea misiunea - neîndeplinită încă -, de a fi până la urmă pedepsite cum trebuie de Uniunea Europeană, căreia, probabil, îi sunt deja suficiente minciunile și hoțiile din fonduri europene, mărci înregistrate portocalii?!

Suntem de multă vreme considerați codași la atragerea de fonduri europene, dar miniștri sau consilieri guvernamentali abili în magnetizarea acestora avem din belșug! Și dacă nu avem suficienți, are grijă PDL să caute unii și să îi instaleze de grabă în funcții, ca să ne îndeplinim planul!

Dacă domnul Boc l-a apărat pe domnul Botiș și l-a declarat un ministru onest, deși mâna acestuia se afundase adânc și prioritar în fondurile europene, înseamnă că aceste date controversate și contestate de EUROSTAT sunt mai mult decât niște gesturi nevinovate pentru un guvern atât de versat...

    Călin Potor - declarație politică intitulată: Discriminare pe sănătatea oamenilor!;

Domnul Călin Potor:

"Discriminare pe sănătatea oamenilor!"

În urmă cu câțiva ani, Ministerul Sănătății a emis Ordinul nr.658 privind aprobarea Criteriilor de eligibilitate pentru includerea în tratamentul antiviral și alegerea schemei terapeutice la pacienții cu hepatită cronică virală B, C și D, precum și la pacienții cu ciroză hepatică HBV, C și D, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.550/26 iunie 2006. O serie de bolnavi din județul Alba mi s-au plâns că nu pot beneficia de tratamentul prevăzut pentru afecțiunile aferente Ordinului nr.658 din cauză că nu se încadrează în limitele de vârstă stabilite de respectivele criterii de eligibilitate. Potrivit documentului, pentru hepatita cronică cu virus B cu AgHBe pozitiv, hepatita cronică cu VHB+VHD, precum și pentru hepatita cronică cu virus C, bolnavii cu vârste de peste 65 de ani nu pot beneficia de tratamentele de care au nevoie. Persoanele care mi-au sesizat acest aspect susțin că prevederile Ordinului mai sus-menționat sunt cel puțin exagerate și discriminatorii, părere la care subscriu în mod personal, în calitate de simplu cetățean.

Consider că dreptul la viață și tratament îl are fiecare om din această țară, indiferent de vârstă, cu atât mai mult cu cât politicienii își fac mai mereu un titlu de glorie din apărarea demnității persoanelor vârstnice. Având în vedere considerațiile expuse, prevederile Ordinului respectiv trebuie urgent corectate, în așa fel încât să poată beneficia de tratament toți cetățenii României care au nevoie, indiferent de vârstă.

    Călin Potor - declarație politică intitulată: Munca polițiștilor, îngreunată la maxim de neplătitorii de amenzi!;

Domnul Călin Potor:

"Munca polițiștilor, îngreunată la maxim de neplătitorii de amenzi!"

În România, țara tuturor posibilităților și imposibilităților, doar cei care sunt oameni stabili, care lucrează și care sunt de bună-credință, cu un sentiment de regret pentru faptele lor, mai plătesc amenzile! În practică, majoritatea celor certați cu legea, clienți permanenți ai poliției, rup în fața polițiștilor procesul-verbal de sancționare cu amendă. De ce? Pentru că nu există nici un fel de consecințe pentru cei care nu o plătesc. Sancțiunea închisorii contravenționale, care a fost prevăzută în variantele anterioare ale legii, a fost considerată ca neconformă cu legislația europeană și prin urmare a fost înlocuită cu sancțiunea de prestare a muncii în folosul comunității.

Astfel, ai putea crede, după ce parcurgi legea-cadru, că o persoană care nu-și plătește amenda pentru că a cântat pe stradă și a tulburat liniștea publică, poate să fie trimisă de un judecător să presteze o muncă în folosul comunității. Fals! Din mai multe motive: prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege (art.9 alin.(1) din OG nr.2/2001) - or, în România, în forma actuală a Legii nr.61/1991 privind normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică, această sancțiune a fost abrogată. După cunoștințele mele, nici o altă lege nu mai prevede sancțiunea de prestare a unei munci în folosul comunității, doar legea-cadru ce stabilește regimul juridic al contravențiilor (OG nr.2/2001) Deci nu există o consecință pentru fapte privind tulburarea ordinii și liniștii publice. Singura consecință este că procesul-verbal este trimis în debit și devine titlu executoriu la administrația financiară. Însă acolo, doar oamenii cinstiți care-și plătesc impozitul și care sunt stabili (cu familie și serviciu) se mai duc. Clienții poliției sunt amuzați atunci când li se aduce la cunoștință că polițiștii le trimit procesele-verbale în debit la administrația financiară.

Mai mult, de regulă în apropierea alegerilor, aceste debite sunt șterse de consilierii pe problemele rromilor, care-și fac jocurile cu voturile celor sancționați de poliție (care nu au resurse financiare pentru a-și plăti amenzile sau care nu vor să le plătească). Cum sunt șterse? Simplu: plătesc câte un leu în contul amenzii respective, și în felul acesta se amână trecerea la procedura următoare, de demarare a executării silite, conform Codului de procedură fiscală. Asta se poate face, desigur, numai cu complicitatea primarilor și a inspectorilor fiscali. Dar cine în România îi mai controlează pe aceștia? După cinci ani, titlul executoriu (procesul-verbal de sancționare cu amendă) se prescrie, astfel că poți scăpa cu 5 lei plătiți, indiferent de mărimea amenzii, cu rate de un leu/an - timp de cinci ani. La art.9 alin.(3) din OG nr.2/2001- se precizează: "Organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității". Această prevedere este inaplicabilă pentru că nu pot cere instanței să transforme în muncă în folosul comunității o sancțiune cu amenda pentru o faptă ce nu este incriminată cu această sancțiune în legea specială. Inițial în Legea nr.61/1991 legiuitorul a sancționat cu închisoare contravențională neachitarea amenzii, însă în prezent această sancțiune este abrogată și s-a uitat, intenționat sau poate nu, introducerea acestei sancțiuni de prestare a muncii în folosul comunității. La alin.5 "În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin.(4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, cu acordul acestuia". Subliniez "cu acordul acestuia", pentru că este o prevedere aberantă.

Cu alte cuvinte, se prevede posibilitatea ca sancțiunea aplicată să fie condiționată de acordul celui sancționat! În practică, acest lucru poate genera situații caraghioase. Judecătorul te întreabă: "Dacă nu plătești, ești de acord să prestezi muncă în folosul comunității?" Acuzatul răspunde: "Nu." Și gata! Procesul s-a terminat. Poți să pleci. Însă problema cea mai frumoasă este că și dacă acuzatul ar fi de acord, nu l-ar băga nimeni în seamă pe la primărie. S-ar duce omul, dornic să presteze ceva pentru comunitate, însă la cum funcționează la noi administrația l-ar trimite acasă, cu tot cu hotărârea lui judecătorească și cu tot cu acordul lui. Rămâne de văzut cum va putea Ministerul Administrației și Internelor reglementa legal această problemă care îngreunează foarte mult activitatea polițiștilor.

    Călin Potor - declarație politică intitulată: România are nevoie de investiții în noi capacități de producere a energiei;

Domnul Călin Potor:

"România are nevoie de investiții în noi capacități de producere a energiei"

Omenirea se confruntă azi cu provocări imense în ceea ce privește energia și mediul înconjurător. După cum se cunoaște, Comisia Europeană a lansat Fondul pentru eficiența energiei globale și a energiei din surse regenerabile. Diminuarea rezervelor recuperabile de hidrocarburi fosile, majorările succesive ale prețului barilului de țiței, ca urmare a crizei petrolului, au creat premisele favorabile abordării altor surse pentru obținerea de combustibili. În prezent, sursele de energie folosite sunt petrol, gaze naturale și cărbuni, compuși radioactivi sau alte surse (soare, căderi de apă, vântul, mareele) care permit obținerea de lucru mecanic și căldură. Întreaga Europă are preocupări majore în găsirea unor surse alternative de energie. Țara noastră are rezerve imense pentru surse alternative precum: energia hidrotermală, eoliană sau nucleară. În prezent, ponderea energiei produse din resurse regenerabile este de aproximativ 29% din totalul energiei consumate, cea mai mare parte fiind produsă pe baza resurselor hidro în unități de mare putere. Gradul de valorificare a resurselor regenerabile de energie este redus, ca urmare a costurilor de investiții ridicate. Resursele regenerabile de energie ar putea duce la scăderea efortului financiar pentru achiziționarea surselor de energie, referindu-ne aici la cărbune, gaz, petrol.

Guvernul trebuie să găsească o soluție pentru un mix optim de surse de energie pentru consum, asigurând o reducere a celor care sunt poluante (cărbune), pe fondul creșterii consumului din surse regenerabile care ar asigura nevoile populației în siguranță și la un preț convenabil.

Pot fi luate în discuție energia nucleară, energia eoliană, prezentă în zone precum coasta Mării Negre, depresiunile Moldovei, zona Semenic și, nu în ultimul rând, cea obținută din biocarburanți.

Biocarburanții se obțin din materii prime regenerabile (biomasă) care înglobează orice material regenerabil de natură organică din agricultură, piscicultură, silvicultură, deșeuri municipale și orășenești, din hârtie, carton, deșeuri lemnoase, deșeuri din grădini etc.

Bioetanolul, biodisel-ul și biogazul sunt principalii biocarburanți pe care unele țări europene îi folosesc din ce în ce mai mult ca surse de energie alternativă.

Modernizarea capacităților de producție a energiei cu tehnologii de reducere a emisiilor poluante este mai costisitoare decât promovarea resurselor regenerabile de energie, unde avem un potențial nevalorificat, cca. 8TWh/an potențial de energie eoliană, 1.434 mii tep/an potențial de energie al sistemelor solare-termale și cca. 7594 mii tep/an potențial de energie al biomasei (reziduuri agricole și forestiere).

Din păcate, programele de realizare de investiții în noi capacități de producere a energiei electrice și termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile eoliene, hidroenergetice, solare, a biomasei, biocarburanților, a resurselor geotermale au fost uitate de către ministerul de resort, care nu întreprinde acțiuni cu vizibilitate, atât privind folosirea acestora, cât și inițiind activități de educare a populației în acest domeniu vital pentru fiecare dintre noi.

    Călin Potor - declarație politică intitulată: Fenomenul periculos al cailor vagabonzi trebuie diminuat, dacă nu eradicat!;

Domnul Călin Potor:

"Fenomenul periculos al cailor vagabonzi trebuie diminuat, dacă nu eradicat!"

România, în general, și autoritățile care veghează la respectarea legilor, în special, se confruntă cu un subiect interesant, dar nesoluționat până în prezent: cel al cailor lăsați de izbeliște, în special de către țigani. Este vorba de un fenomen similar cu cel al câinilor vagabonzi, dar ceva mai complicat. Caii nesupravegheați generează o serie de probleme oamenilor, cum ar fi accidente de circulație, nu de puține ori grave, dar și distrugeri ale culturilor agricole. De regulă, cetățenii de etnie rromă nu dețin terenuri agricole, prin urmare nu au de unde hrăni animalele, astfel că preferă să le lase pe câmp. Atunci când un cal apare pe un drum național în fața unei mașini, probabilitatea să se comită un accident este destul de mare. După ce se comite accidentul, care poate fi de multe ori cu urmări grave, inclusiv pierderi de vieți omenești, proprietarul animalului nu poate fi tras la răspundere deoarece este de negăsit. De multe ori poliția este sesizată de prezența animalelor nesupravegheate, însă nu există soluții practice. De teama unor eventuale obligații de despăgubire a proprietarului autovehiculului avariat sau a proprietarilor de terenuri pe care a ajuns animalul, țiganii refuză să-și mai recunoască calul...

O soluție ar fi să se realizeze recensământul animalelor, după modelul crotalierii, numai că țiganii vând des caii, iar instalarea unui cip în urechea calului costă cât o gloabă țigănească.... O altă soluție ar fi un serviciu similar cu cel de ecarisaj, numai că protecția animalelor nu ar agrea ideea.

Având în vedere considerațiile de mai sus, ar fi interesant de aflat ce soluții au în vedere guvernanții pentru identificarea cailor vagabonzi, în așa fel încât aceștia să nu mai producă pagube agriculturii și oamenilor, dar și să fie evitate tragediile rutiere.

    Călin Potor - declarație politică intitulată: Drama pensionarilor care nu au voie să muncească!;

Domnul Călin Potor:

"Drama pensionarilor care nu au voie să muncească!"

După cum cunoașteți, persoanelor pensionate anticipat sau cu invaliditate de gradul I și II care și-au constituit mici afaceri de tipul asociațiilor familiale(AF) sau persoane fizice (PF), li s-au imputat pensiile, pentru că nu aveau voie să obțină venituri suplimentare.

În urma punerii de către ANAF la dispoziția Casei Naționale de Pensii a bazei de date, casele de pensii județene au identificat, în baza codului numeric personal, pensionari care au realizat venituri în urma constituirii asociațiilor familiale. Acestor pensionari li s-au imputat pensiile pentru perioada respectivă, pe motiv că nu aveau dreptul să facă parte din astfel de asociații.

Este adevărat că oamenii respectivi au încălcat legea, însă au făcut acest lucru din neștiință, nu din dorința de a frauda statul, cu atât mai mult cu cât se știe foarte bine că pensionarii sunt cei mai buni platnici la buget și, în plus, au și plătit impozit pe veniturile realizate, fapt ce denotă buna lor credință. Consider că intenția lor nu a fost să se îmbogățească, ci doar să-și suplimenteze veniturile reduse, fapt pentru care autoritățile trebuie să facă demersuri pentru intrarea lor în legalitate, și nu să dispună pedepsirea lor imediată.

În România zilelor noastre se întâmplă evaziuni mult mai grave, au avut loc foarte multe despăgubiri și scutiri de diverse datorii de miliarde, astfel încât nu cred că este cazul ca statul să nenorocească aceste familii a căror singură vină, dacă o putem numi astfel, este că au încercat să muncească pentru a supraviețui, deși suferă de boli grave, cancer sau paralizie, spre exemplu.

Numai în județul Alba sute de bolnavi pensionari au fost obligați să returneze pensiile, cu toate că mulți dintre ei nu au obținut venituri în fiecare lună pentru activitățile prestate, de genul vânzării produselor agroalimentare sau mici activități meșteșugărești.

Doresc să subliniez în mod categoric că nu intenționez să îi apăr pe cei care s-au pensionat de boală în mod fraudulos, aceștia meritând să fie sancționați, dar am convingerea că ei nu se regăsesc în categoria celor care au avut venituri și le-au și declarat. În consecință, am interpelat ministrul muncii și i-am solicitat să dispună caselor județene de pensii efectuarea unei analize responsabile a acestor cazuri. De asemenea, am întrebat ce soluții are în vedere ministerul de resort pentru salvarea acestor pensionari care nu au făcut altceva decât să încerce să supraviețuiască cu demnitate, prin muncă cinstită. Având în vedere că ministrul muncii este domnul boc, cu "b" mic, este posibil să nu se întâmple nimic bun, din păcate...

    Călin Potor - declarație politică intitulată: Uitarea bolnavilor de cataractă;

Domnul Călin Potor:

"Uitarea bolnavilor de cataractă"

Persoanele care suferă de cataractă sunt nevoite să aștepte luni de zile și chiar ani pentru compensarea sumei plătite pentru cristalin de către casele de asigurări de sănătate. Bolnavii ar trebui să beneficieze de suma de 276 de lei, pe care casele o decontează pentru cel mai ieftin cristalin, însă aprobarea dosarelor se face de cele mai multe ori pe alte criterii decât cele de prioritate. Persoanele diagnosticate cu cataractă trebuie să-și facă măsurătoarea de dioptrii, să depună dosarul la casa de asigurări de sănătate de care aparțin, apoi să aștepte răspunsul prin poștă; se poate aștepta și peste doi ani pentru obținerea compensării. Problema este că, dacă nu se face în timp util intervenția chirurgicală, pot apărea complicații care duc la distrugerea nervului optic. Cristalinul subvenționat de casa de asigurări de sănătate este cel mai ieftin de pe piață și cel mai periculos. Medicii spun că operația cu acest tip de cristalin implică foarte multe riscuri pentru bolnavi.

Este cât se poate de limpede că la nivelul Ministerului Sănătății nu există o strategie care să vină în sprijinul acestor pacienți suferinzi de cataractă. Trist, dar adevărat. Sunt sigur însă că situația bolnavilor de cataractă va fi alta după ce PNL și USL vor veni la guvernare.

    Mircia Giurgiu - declarație politică având subiectul Protejarea copiilor împotriva presei scrise și online cu conținut indecent;

Domnul Mircia Giurgiu:

"Protejarea copiilor împotriva presei scrise și online cu conținut indecent"

Până la sfârșitul lunii mai voi demara un proiect care prevede marcarea ziarelor tipărite și a celor online cu buline de restricționare a citirii, similar celor folosite în televiziune, pentru a proteja minorii.

Dacă în cazul televiziunilor situația este reglementată prin normele CNA, în cazul presei scrise aceasta este "scăpată de sub control". Voi iniția un proiect de lege care prevede marcarea cu buline a ziarelor tipărite și a celor online în vederea restricționării citirii lor de către minori, pentru protejarea acestora. E un sistem similar cu cel de la televiziune, unde situația este reglementată prin normele CNA, dar care, în cazul presei scrise, a scăpat de sub control. Copiii care citesc ziare, în formă tipărită sau pe internet, trebuie să fie cumva feriți de a vedea poze indecente sau șocante, care sunt la liber.

Am observat că ziarele, în special tabloidele, dar și site-urile lor și ziarele exclusiv online, sunt pline de poze indecente, inclusiv pe prima pagină, în care abundă subiecte despre sex, cu pozele aferente. Este nevoie de responsabilitate din partea adulților pentru că aceste ziare ajung și pe mâna copiilor. Un copil de 10 ani vede pe masă ziarul cumpărat de tatăl său unde se vorbește explicit despre sex, iar pe prima pagină tronează color o femeie goală. Or, copilul intră pe site-ul unui ziar să citească o știre despre sport și dă peste un colaj de poze cu poziții sexuale. Sau poze de la o sinucidere unde se vede explicit un spânzurat cu limba scoasă ori de la un accident șocant în care șoferul este scos prin parbriz cu creierii pe capotă. Nu cred că e normal așa ceva.

Mai precizez că voi propune fie marcarea ziarelor cu buline care impun restricții de citire tinerilor sub 16 sau 18 ani, fie doar a unor articole sau pagini din ziare. Astfel de buline vor apărea și în cazul publicațiilor online și a site-urilor ziarelor.

Este nevoie de astfel de măsuri pentru copiii noștri. Văzând bulina de avertizare, și părinții vor deveni mai responsabili, iar copiii vor fi protejați de astfel de imagini. În plus, mă voi consulta în perioada următoare cu Clubul Român de Presă și cu alte organizații profesionale de presă din România pentru a analiza propunerea mea legislativă și a da o formă finală proiectului de lege.

    Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf - declarație politică intitulată «O moțiune de cenzură metaforică pentru opoziția anti»;

Domnul Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf:

«O "moțiune de cenzură" metaforică pentru opoziția anti»

În lipsa lor crasă de soluții pentru momentele extrem de dificile prin care trece România, liderii opoziției miniaturale ideologic din Parlament au găsit soluția optimă pentru a-și justifica prezența sporadică la serviciu: viitura de moțiuni contra Guvernului! Astfel, parlamentarii USL au primit directiva de la liderii lor, care nu prea vin prin Parlament, să depună moțiuni contra miniștrilor puterii. Din nefericire, dacă ar fi să depună moțiuni după câtă prezență au Ponta și Antonescu la serviciu (la Parlament, nu pe dealuri!) ar avea doar o moțiune pe trimestru!

Oricum, deși nu au avut, nu au și nu vor avea nicio șansă să le treacă vreo moțiune, parlamentarii "Opoziției Contra Naturii - USL" se încăpățânează să persevereze în absurditatea unor demersuri politice fără niciun rezultat și fără nicio utilitate.

Practic, acești parlamentari nu fac decât să pună bețe în roate singurului guvern din ultimii 20 de ani care a avut curajul să își asume reforme dure dar necesare, cu toate costurile și responsabilitățile. Chiar și când sunt puși în fața unor situații dramatice și urgente pentru țară, singurele reacții "constructive" din partea opoziției sunt moțiunile.

Mi-e teamă că parlamentarii opoziției au pierdut din vedere esența sistemelor democratice și a rolului opoziției. Ad literam, opoziție înseamnă grup politic potrivnic partidului care se află la putere, însă mai înseamnă și o anume politică îndreptată spre un obiectiv. Aici este întrebarea sensibilă: care este obiectivul USL? Reforma statului? Coeziunea națională? Soluțiile optime pentru România? Nu! Obiectivul acestei alianțe formate contra oricărei noime politice ideologice este "Jos Guvernul!", "Jos Traian Băsescu!".

Ideologic și doar metaforic, propun să le adresăm și noi o "moțiune" contra opoziției! Și ca să nu existe niciun dubiu asupra acestei figuri de stil, "moțiunea de cenzură" contra opoziției înseamnă sancționarea publică a lipsei de direcție a USL (stânga-dreapta nu e direcție politică!), lipsei de soluții pentru țară, a lipsei liderilor Ponta și Antonescu de la serviciu!

    Cristian Buican - despre Dezastrul din sănătate;

Domnul Cristian Buican:

"Dezastrul din sănătate"

Am venit astăzi în fața dumneavoastră pentru a încerca să vă readuc în atenție dezastrul sistemului de sănătate, unul dintre cele mai importante domenii de activitate dintr-un stat. De mai bine de doi ani de zile asistăm la degradarea continuă a sănătății românești, la distrugerea sistematică și la masacrarea oricărei speranțe a românilor de a primi îngrijire medicală corespunzătoare în propria țară. Factorii ce au dus la realitatea crudă de a avea un sistem de sănătate aflat în moarte clinică sunt multipli, dar țin în principal de slaba guvernare, de sistemul mafiot ce căpușează bugetul de stat pus la cale de către lăcustele portocalii și de ignoranța unor decidenți ce au văzut în sănătatea românească doar un alt borcan cu miere din care pot ei fura pentru a-și finanța mașinile de lux, vilele și poșetele de zecii de mii de euro.

Tabloul sănătății românești din anul 2011 este unul dezolant, cu oameni ce mor în fața spitalelor închise, cu bolnavi ce stau 2-3 într-un pat din cauza lipsei de locuri din spitale, cu o lipsă acută de personal calificat, cu doctori ce emigrează zilnic din cauza salariilor de mizerie, cu ambulanțe imobilizate din lipsă de combustibil sau cu bolnavi ce trebuie să își cumpere singuri medicamentele de la farmaciile PDL-iștilor. Totul este anapoda, totul este pe dos, totul funcționează aberant. Deciziile luate la nivelul Ministerului Sănătății sunt la fel de aberante, iar dramele din ultimul an par să nu clintească decât posturile unor asistente medicale găsite țapi ispășitori. Bănuiesc că nu trebuie să vă reamintesc de episodul tragic de la Maternitatea Giulești, acolo unde, din cauza lipsei de personal și a deciziei limitatului Boc de blocare a tuturor posturilor, indiferent de domeniu de activitate și de necesități, s-a produs la o dramă ce ar fi necesitat minim demisia ministrului de resort.

Exemplele pot continua și sunt multiple, însă cel mai supărător este că în timp ce lăcustele portocalii, cu odraslele și neamurile lor se tratează în condiții europene la unități medicale din străinătate, românii mor pe capete în spitale, acolo unde ar trebui să se însănătoșească. Statisticile referitoare la numărul morților din spitalele românești sunt alarmante, zeci de mii de oameni murind în fiecare an, iar creșterea exponențială din ultimii ani ne demonstrează, încă o dată, că sistemul de sănătate se află în moarte clinică.

Știu că nu se pot face minuni în doi ani de zile, știu că punerea la punct a sistemului de sănătate durează o perioadă mai mare de timp, însă nu am văzut nicio decizie a executivului care se fie îndreptată spre remedierea acestei situații îngrijorătoare. Doar tăieri și alte tăieri! Grav este, de asemenea, că nici măcar realizările predecesorilor, și mă refer aici în special la modernizarea serviciilor de urgență, la analizele gratuite sau la modernizarea a peste 20 de spitale, realizări ale guvernării liberale, nu s-au păstrat și continuat.

Chiar nu pot accepta ca în fața unui astfel de tablou tragic, noi, ca parlamentari, indiferent de coloratura politică, să nu luăm atitudine. În următoarele săptămâni se va dezbate, la inițiativa PNL, o moțiune simplă pe acest subiect. Știu că aceasta nu conduce obligatoriu la demiterea ministrului de resort, însă toți cei care știți că sănătatea românească se află într-o stare tragică, aveți obligația să votați această moțiune simplă și astfel, să tragem un semnal de alarmă, că actuala stare de fapt nu mai poate continua.

    Marius Rogin - declarație politică având tema 25 de ani de la Cernobîl;

Domnul Marius Rogin:

"25 de ani de la Cernobîl"

La 25 de ani după prima catastrofă nucleară la centrala de la Cernobîl dezastrul se repetă la Fukushima, reactualizând primejdia unei energii ostile vieții pe durata unei eternități.

Ce nu a izbutit catastrofa de la Cernobîl pare a fi pe cale să reușească dezastrul de la Fukushima, și anume să facă scadentă, imperioasă regândirea politicii energetice la nivel global, și nu doar național. Fiindcă în timp ce în Germania înșiși liderii politici deciși până mai ieri să prelungească durata de funcționare a centralelor atomoelectrice au renunțat peste noapte, mai mult din calcule electorale decât din convingere, la amintita inițiativă părând dispuși chiar să spună adio acestei forme de energie, în țările din jur domnește expectativa. Dacă Germania își va închide centralele nucleare, Franța va avea toate motivele de satisfacție: va putea vinde excedentul de curent electric provenit din propriile centrale, dincolo de Rin. Ceea ce nu elimină câtuși de puțin eventualitatea unei contaminări radioactive a vecinilor, în cazul unei catastrofe în vreo centrală franceză.

Trista realitate este că nici sfertul de secol care a trecut de la explozia reactorului de la Cernobîl, nici dezbaterile generate de exorbitantele costuri ale noului sarcofag peste centrala ucraineană avariată, nici catastrofa de la Fukushima, provocată de seismul de la 11 martie 2011, nu au conferit stringența cuvenită conștiinței faptului că apocalipsa nucleară este posibilă în orice moment, nu numai datorită defecțiunilor tehnice, ci și erorilor umane,existenței unui arsenal nuclear apt să șteargă definitiv viața.

Consecințele catastrofei de la Cernobîl, unele dintre ele strict previzibile, altele nu - depășesc oricum forța de imaginație, foarte redusă de altfel, a unei politici ce mizează pe eficiența imediată, scoțând din ecuație pagubele iremediabile pe termen lung. În fizica nucleară, durata de înjumătățire a unor izotopi radioactivi pulverizează parametrii uzuali ai percepției umane a timpului. Cesiul 137 și Stronțiul 90 transportate de vânt în mai multe țări din Europa după explozia de la Cernobîl, au timpul de înjumătățire de 30 de ani, respectiv de 49 de ani. Plutoniul 239, care la Fukushima a fost eliberat după avariile succesive ale reactoarelor, își înjumătățește forța de iradiație abia după 24.110 ani.

Seria de teste nucleare făcute în atmosferă din anii Ž50 ai secolului trecut a dus la o concentrație mărită de izotopi radioactivi. A fost acesta unul din factorii care au determinat interzicerea la scară mondială, începând din 1963, a exploziilor nucleare în aer, sub apă și în spațiul cosmic?

Cernobîlul a marcat o cenzură în istoria exploatării energiei nucleare. Fukushima a marcat dramatic a doua cenzură. Oare câte catastrofe de acest fel mai sunt necesare pentru a regândi global nu doar politica energetică nucleară, ci și pentru a renunța definitiv la armele atomice?

    Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declarație politică intitulată Țara arde, iar... PDL se piaptănă!;

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Țara arde, iar... PDL se piaptănă!"

Am ieșit din recesiune... încă nu am ieșit... am depășit vârful crizei... vom ieși din criză la sfârșitul primului trimestru al anului 2011... datele la statistică nu sunt adunate, deci nu putem spune cu siguranță că am ieșit... avem certitudinea că am ieșit....

Aceste afirmații contradictorii sunt făcute de numitul Emil Boc care execută atribuțiile funcției de prim-ministru după rolul scris de Traian Băsescu!

Dacă nu ar fi vorba de România, de modul în care investitorii, cei care creează locuri de muncă, care realizează produsul intern brut al țării, sunt atenți la ce spun cei mai importanți politicieni, mai că nu ne-ar păsa...

Emil Boc aleargă prin organizațiile PDL să le spună că el va face în așa fel încât în 2012 tot ei să conducă România, iar Traian Băsescu le va fi baci în continuare, deci să fie liniștiți, că au suficienți bani ca să fure atâtea voturi câte vor avea nevoie. Puțin le pasă lor că populația, în majoritate covârșitoare, s-a săturat rău de băsescieni...

Emil Boc povestește despre mărețele realizări: cea mai mare cădere economică din Europa, cele mai mari reduceri de salarii, cea mai mare creștere de TVA, cea mai slabă economie, cele mai mari impozite, cea mai mare evaziune fiscală, cei mai mulți corupți la toate nivelele, cea mai gogonată minciună...

Emil Boc folosește toate instituțiile statului, toate mijloacele aferente funcției guvernamentale pentru campania internă din PDL, dar ce contează asta pentru binele poporului... PDL?

Însă de două săptămâni Guvernul este răspândit prin țară pentru a convinge votanții din PDL că cel mai bine este să respecte indicația lui Traian Băsescu și să-l realeagă pe Emil Boc în calitatea de "prim executant" al politicii cotroceniste!

În această perioadă țara arde, iar... PDL se piaptănă!

    Vasile-Silviu Prigoană - declarație politică intitulată Cinste veteranilor de război;

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Cinste veteranilor de război"

Începând din anul 2008, 29 aprilie este ziua în care ne sărbătorim eroii, zi declarată prin Hotărâre de Guvern "Ziua Veteranilor de Război". Sărbătorirea acestei zile este un mic omagiu adus celor care au luptat pentru apărarea independenței, suveranității și integrității teritoriale a României.

Este foarte important să ne cunoaștem trecutul, să știm cui îi datorăm liniștea și integritatea României de astăzi și să le fie recunoscute meritele celor care și-au lăsat părinții, soțiile, frații și surorile în pragul casei, plugul în brazdă, strungul în fabrică, condeiul pe birou, catalogul elevilor în cancelaria școlii și au răspuns DA pentru patrie. Pentru aceste motive, regele Carol I a instituit, în anul 1902, titlul de Veteran de Război.

Cei care mai trăiesc astăzi, se adună purtând în piept dovada faptelor de vitejie, pe frunte greutățile prin care au trecut și în suflet dragostea pentru țară.

De la acești oameni avem doar de învățat! Dacă dorința de supraviețuire poate fi un instinct propriu oricărei ființe vii, tăria de caracter, curajul nemăsurat și demnitatea din ochii acestor oameni sunt dobândite și s-au născut din dragostea pentru patrie și libertate.

Imediat după al Doilea Război Mondial, veteranii au fost triați, drămuiți și marginalizați pe criterii și culori politice, pentru o parte dintre ei s-a instituit un nou calvar - cel al abuzurilor și nedreptăților, al injustiției sistemului comunist. Au fost arestați, condamnați la ani grei de temniță, cu privațiuni deliberate, în lagăre de muncă forțată, a urmat pierderea gradelor, decorațiilor și confiscarea averii. Numai în perioada 1944-1961 au murit în închisori 43 de generali și un număr impresionant de ofițeri și subofițeri.

În anul 1990, la 21 februarie a luat ființă Asociația Națională a Veteranilor de Război din România; astfel, s-a reînnodat tradiția instituită în anul 1902 de Regele Carol I.

La ceas de sărbătoare privim cu respect și aducem cuvenitul omagiu octogenarilor veterani de război, văduvelor de război, invalizilor și văduvelor veteranilor de război, acestor oameni care au suportat ororile războiului, care au suferit și și-au plâns pe cei dragi, camarazi sau soți căzuți la datorie, pe cei care poartă pe trup urmele aspre ale gloanțelor și schijelor sau ale căror trupuri au suferit mutilări nedrepte. Pentru toți aceștia, aleasă prețuire și recunoștință!

    Grațiela Leocadia Gavrilescu - declarație politică având tema Avem responsabilitatea susținerii și promovării valorilor naționale;

Doamna Grațiela Leocadia Gavrilescu:

"Avem responsabilitatea susținerii și promovării valorilor naționale!"

România ar putea fi prima țară din lume în care cancerul ar putea fi depistat încă din fazele sale incipiente, în mai puțin de 6 minute, grație unei invenții excepționale, premiată, deja, la Geneva, anul trecut.

Este vorba despre dispozitivul inventat de doamna cercetător prof. dr. Raluca van Staden, împreună cu soțul său, care poate depista cancerul, în salivă sau în sânge, în timp record, dispozitiv care, asemenea glucometrului, ar putea fi utilizat inclusiv la domiciliu, pentru identificarea bolii chiar înainte de a se manifesta prin primele sale simptome caracteristice.

În contextul în care, în România, numărul bolnavilor de cancer este îngrijorător, sistemul sanitar este bulversat și accesul cetățenilor la serviciile medicale a devenit un adevărat lux, susținerea de către Ministerul Sănătății a implementării respectivei invenții ar fi mai mult decât bine-venită.

În plus, un astfel de gest ar contribui la creșterea prestigiului României, a cărei imagine externă a avut mult de suferit în ultima perioadă.

Consider că această performanță științifică, pe care eu aș așeza-o, ca importanță, alături de alte două contribuții românești din domeniul sănătății: descoperirea insulinei de către Nicolae Paulescu și vaccinul antiholeric "Ioan Cantacuzino", depășește ca rang de prioritate orice sală de sport sau parcare din satul Răchițele și orice altă licitație cu dedicație dintre cele care țin prima pagină a știrilor cotidiene!

Îi cer public premierului Boc să urmărească personal finanțarea activității științifice a acestei familii de cercetători și ministrului sănătății să implementeze de îndată invenția, în beneficiul cetățenilor României și al tuturor vieților care, astfel, vor putea fi salvate!

    Andrei-Valentin Sava - declarație politică: - Datoriile Ministerului Sănătății și ale CNAS către farmacii blochează funcționarea sistemului sanitar românesc;

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Datoriile Ministerului Sănătății și ale CNAS către farmacii blochează funcționarea sistemului sanitar românesc"

Potrivit președintelui Asociației Distribuitorilor de Medicamente, dr. Viorel Vasile, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate datorează farmaciilor din toată țara aproape un miliard de lei noi până la data de 1 martie. Datoriile se ridică la 935 de milioane de lei în ceea ce privește fondurile care trebuiau alocate pentru medicamentele compensate și gratuite. În plus, Ministerul Sănătății mai datorează 438 de milioane de lei pentru programele naționale nedecontate și alte 550 de milioane de lei pentru rețetele neacceptate de către Casele de Asigurări de Sănătate pe motiv că nu aveau acoperire bugetară. Acestea sunt datoriile până la data de 1 martie, la care se vor adăuga în continuare plățile neefectuate pe lunile martie și aprilie. De cealaltă parte, răspunsul autorităților la demersurile Asociației Distribuitorilor de Medicamente a fost acela că sumele datorate vor putea fi achitate abia în iulie 2011, când se va face o nouă rectificare bugetară.

Pentru o farmacie, o întârziere cu trei-patru luni de la termenul stabilit pentru decontarea rețetelor medicale poate fi fatală pentru că aceasta are un contract cu furnizorii pe care trebuie să-i onoreze la termenul stabilit, indiferent dacă ea își primește, la rândul ei, banii cuveniți de la CAS. Drept urmare, tot mai multe medicamente încep să lipsească din farmacii de la o zi la alta, un număr tot mai mare de unități farmaceutice nu mai pot supraviețui pe piață și intră în faliment sau sunt preluate de către lanțurile mari de farmacii. În județul Prahova, spre exemplu, numărul farmaciilor a început să scadă în ultimii ani nu numai din cauza crizei financiare generale, ci și din cauza restanțelor neplătite de către CAS pentru medicamentele compensate și gratuite.

Stimați colegi, mi-am afirmat în repetate rânduri susținerea pentru setul de măsuri luat de actualul Guvern pentru reformarea sistemului sanitar. Ele sunt necesare, chiar dacă contextul economic și social în care sunt luate este mai puțin favorabil, pentru că rezultatele așteptate pe termen mediu și lung au în vedere în cele din urmă eficientizarea unităților sanitare, concomitent cu reducerea și reorganizarea cheltuielilor în acest sector. Însă nu putem vorbi de o reformă în sistemul sanitar dacă însăși baza funcționării acestui sistem are fisuri. Funcționalitatea raporturilor financiare dintre Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, spitale și farmacii este o piatră de temelie a sistemului sanitar. Dacă acestea nu funcționează corect și constant, în zadar ne chinuim să ducem la bun sfârșit procesul de descentralizare și în zadar reducem numărul de spitale; lipsurile financiare vor fi aceleași, doar că vor fi împărțite între mai puține unități spitalicești.

Este necesar, deci, un efort suplimentar și neîntârziat din partea Ministerului Sănătății și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru găsirea unor soluții la problema datoriilor către farmacii și spitale, inclusiv prin adoptarea unor măsuri precum cea propusă recent de reprezentanții Asociației Distribuitorilor de Medicamente de scădere treptată a termenelor de plată, potrivit Directivelor europene, de la 210 zile la 60 de zile până în anul 2012, pentru a preîntâmpina astfel de situații de blocaj în circuitul plăților dinspre Ministerul Sănătății și CNAS către farmacii, distribuitori și producători.

    Andrei-Valentin Sava - declarație politică: - Combaterea muncii la negru - prioritate națională;

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Combaterea muncii la negru - prioritate națională"

Săptămâna trecută, premierul Emil Boc și-a anunțat prioritățile ca ministru interimar al muncii, ocazie cu care a întărit faptul că, în continuare, unul dintre obiectivele Guvernului este combaterea muncii la negru, obiectiv pe care îl susțin pe deplin ca membru în Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților și îl consider o prioritate națională. Stoparea muncii la negru înseamnă atât un buget de stat cu încasări care să reflecte într-un mod just activitățile economice, cât și o protecție sporită a salariatului, astfel încât acesta să aibă drept la pensie, șomaj și asigurări de sănătate. De asemenea, mai înseamnă o imagine reală asupra ratei ocupării forței de muncă în România.

Pentru atingerea acestui obiectiv au fost luate până acum măsuri pe care le-aș numi adevărate pietre de hotar. Una dintre ele este adoptarea Codului Muncii, cod pe care l-am susținut încă din stadiul de proiect și care a intrat în vigoare de la 1 mai. Noul Cod al muncii prevede sancțiuni pecuniare de patru ori mai mari ca vechiul act, dar și sancțiuni penale, adică pedeapsa cu închisoarea pentru angajatorii ce practică munca la negru. O altă măsură în plan legislativ este Legea zilierilor, o lege care era absolut necesară și care reglementează modul de realizare a activităților cu caracter ocazional, lege pentru care se lucrează la normele de implementare.

Dragi colegi, cred că realizăm cu toții, fie că facem parte din actuala coaliție de guvernare, fie din opoziție, gravitatea fenomenului muncii la negru estimat la 1,68 milioane de persoane care lucrează fără forme legale și stringența cu care aceste măsuri trebuiau luate. Cu toate acestea, cred că lupta cea mai grea se va da de acum încolo. Pentru ca aceste acte reglementative să își atingă scopul este nevoie de o bună cooperare în teritoriu a organismelor responsabile cu identificarea și eradicarea muncii la negru, precum și de o cooperare între organismele din teritoriu și cele centrale.

De altfel, primul-ministru Emil Boc a avut săptămâna trecută la Ministerul Muncii întâlniri cu ministrul internelor Traian Igaș, dar și cu conducerea Inspecției Muncii, pentru a analiza măsurile ce vor fi luate pentru combaterea muncii la negru, precizând că va fi pus la punct un "plan complet și complex" de combatere a muncii la negru prin așezarea la aceeași masă a reprezentanților Inspecției Muncii, Gărzii Financiare, Ministerului de Interne, inclusiv ai Jandarmeriei. Dragi colegi, cred că nu putem să negăm că toate acțiunile la nivel central de până acum au dovedit că există o voință politică bine determinată de a combate munca la negru în România.

Stimați colegi, am ajuns la un punct în care nu ne putem permite să dăm înapoi, din contră, trebuie să ridicăm ancora. Pentru aceasta este nevoie ca fiecare dintre noi să luăm parte la această reformă în plan local, în teritoriile pe care le reprezentăm în Parlament, să facem cunoscute toate aceste noi măsuri de stopare a muncii la negru, prin comunicarea atât a sancțiunilor drastice prevăzute, cât și a avantajelor pe care munca supusă prevederilor legale le aduce. Este nevoie ca prin activitățile noastre să antrenăm acțiunea colectivă a inspectoratelor teritoriale de muncă, a poliției și a reprezentanților gărzilor financiare din plan local. Dacă toate acestea vor funcționa, sunt convins că bătălia cu munca la negru va fi o bătălie câștigată, lucru ce va mări încrederea românilor în clasa politică pe care o reprezentăm.

    Andrei-Valentin Sava - declarație politică: - La Scorțeni românii au demonstrat că preferă oamenii competenți în fața siglelor goale de partid;

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"La Scorțeni, românii au demonstrat că preferă oamenii competenți în fața siglelor goale de partid"

Mulți rău-voitori s-au grăbit să trâmbițeze în stânga și în dreapta faptul că popularitatea Partidului Democrat Liberal a scăzut dramatic, iar încrederea românilor în membrii acestuia ar fi un subiect de domeniul trecutului. Surpriză sau nu, însă, puși în fața luării unei decizii pe care au exprimat-o sincer prin vot, românii le-au arătat scepticilor că sunt de o cu totul altă părere. Dovadă stau rezultatele înregistrate la Scorțeni, unde forța democrat-liberală s-a dovedit mult mai convingătoare decât coaliția social-liberală, iar reprezentantul PDL la primărie, Mihai Neacșu, a câștigat alegerile din primul tur, chiar, cu 67,5% la o prezență impresionantă de 72%.

Mai mult, majoritatea alegerilor anticipate din 2010-2011 au fost câștigate de către reprezentanții democrat-liberali. Astfel, românii au demonstrat în repetate rânduri că sunt solidari cu acei politicieni care fac dovada muncii în folosul comunității. În cele mai grele momente, PDL și-a asumat guvernarea, a arătat că rămâne alături de români, iar deciziile dure - indiferent de ce spun aceia porniți să denigreze Partidul Democrat Liberal și reprezentanții acestuia - au fost luate tot pentru binele românilor și al țării. Rezultatele încep să se vadă, inclusiv reprezentanții FMI fiind de părere că guvernarea din România a dat dovadă de mult curaj și de o mare capacitate de redresare economică, reușind astfel să readucă creșterea economică, ușor timidă în 2011, dar cu siguranță consistentă în 2012, dacă nu facem erorile populiste cerute de opoziție.

Uniunea Social Liberală, participând pentru prima dată la alegeri cu un candidat unic, ar fi avut ocazia ca la scrutinul de la Scorțeni să dovedească forța unei coaliții care pretinde că în orice moment ar fi capabilă să câștige alegerile parlamentare. În schimb, aceste alegeri au scos la iveală nemulțumirile locuitorilor la adresa deputatei care promisese să le reprezinte interesele. Grațiela Gavrilescu, aleasă din partea PNL în colegiul din care face parte și comuna Scorțeni, a uitat că politica se face pentru oameni și nu în interes propriu, a uitat că problemele oamenilor le poate afla discutând cu aceștia, și nu negociind în coaliție la Ploiești sau la București persoana candidatului USL la primărie. Se vede treaba pesemne că noi, cei de la PDL, am avut dreptate când am spus că singura rațiune a formării USL a fost nesiguranța că separat vor putea înfrânge extraordinara simpatie a aleșilor locali PDL. Căci altfel, în ce lume normală s-ar alia locul 1 și locul 2 în sondaje împotriva partidului de pe locul 3?

Iată de ce lucrul cel mai important izvorât în urma acestor alegeri de la Scorțeni este acela că oamenii votează oameni și nu sigle goale de partid, persoane oneste și nu uniuni contra naturii al căror unic scop este înlăturarea Partidul Democrat Liberal de la guvernare, fără a veni cu o alternativă viabilă, fără a veni cu vreun plan solid de acțiune care să privească dezvoltarea țării și nu denigrarea lui Traian Băsescu. Până și liderul USL, Crin Antonescu, afirma recent faptul că prezența sa în mijlocul locuitorilor din Scorțeni nu ar fi avut vreun impact notabil în stabilirea rezultatului alegerilor. Mai mult, declarația dânsului nu doar amplifică importanța persoanei candidatului, dar ne duce și cu gândul la faptul că liberalul nu dă prea mulți bani nici pe notorietatea de care deputata PNL din zonă credea că se bucură. Nici mai mult nici mai puțin, invincibilul USL a clacat la primul test real în fața cetățenilor. Cu alte cuvinte, românii au fost din nou mai inteligenți decât i-au crezut unii sau, dacă vreți, românii vs. USL 1-0!

Spuneam mai devreme că participarea la scrutinul din Scorțeni a fost de 72%, o prezență îmbucurătoare, dar care responsabilizează și mai mult învingătorul. Majoritatea locuitorilor își pun astfel toată încrederea în noul primar, care va trebui să dovedească prin fapte că locul său este la conducerea primăriei comunei Scorțeni. Promisiuni în campania electorală au fost făcute, le-am auzit și eu, dar pot să-i asigur pe scorțăneni că voi avea grijă ca ele să și fie respectate, pentru că ei, prin Mihai Neacșu, vor avea tot sprijinul meu în Parlament. Voi face în continuare echipă cu noul primar prin aportul meu în Parlament și pentru că situația primarului Scorțeniului nu este râvnită de prea mulți având în vedere că mandatul acestuia va însuma aproximativ un an de zile până la viitoarele alegeri. În acest timp, însă, Mihai Neacșu va trebui să-și dovedească priceperea și voința de a contribui decisiv la dezvoltarea comunei, prin demararea unor proiecte care să aibă continuitate și în anii ce vor urma.

În ultima perioadă am avut ocazia să intru în contact cu mulți dintre locuitorii din comună și nu am putut să nu remarc pe de o parte speranța acestora într-un viitor mai bun, dar pe de altă parte dezamăgirea lor cu privire la parlamentarii aleși să-i reprezinte. Ca deputat care s-a implicat activ în aceste ultime luni în Scorțeni și în localitățile vecine pot să depun mărturie că acești oameni merită o reprezentare mai dreaptă și mai consistentă. De aceea, promisiunea pe care doresc și pe această cale să o fac este că le voi fi alături și în perioada următoare pentru că acești oameni sinceri mi-au intrat în suflet, dar mai ales pentru că problemele comunității locale nu mai suportă amânare. Țin să le mulțumesc tuturor locuitorilor indiferent de opțiune politică, indiferent de ce candidat au votat la aceste alegeri, și să îi asigur că vor beneficia cu toții de sprijin din partea mea. Scopul meu este acela de a ajuta cât mai mult la dezvoltarea zonei, motiv pentru care îmi afirm încă o dată susținerea pentru primarul ales Mihai Neacșu în toate proiectele sale viitoare care vor viza ameliorarea situației locuitorilor din Scorțeni.

Românii așteaptă mai mult de la reprezentanții lor în Parlament. Ne-au dat un vot de încredere ca să căutăm alături de ei soluții la problemele lor, dar și să le apărăm interesele. Angajamentul meu în fața cetățenilor a fost luat, și nu doar în fața acelora care au votat cu PDL, ci și în fața acelora care își doresc un viitor mai bun, o Românie europeană, indiferent de simpatiile lor politice. Vă invit și pe dumneavoastră la o prezență mai activă în Colegiile în care ați fost aleși pentru că numai astfel puteți lua contact direct cu adevărata realitate a lumii care ne înconjoară. Vorbele goale și promisiunile fără acoperire nu mai au căutare în rândul electoratului. Alegerile de la Scorțeni au fost o lecție în acest sens.

    Andrei-Valentin Sava - declarație politică: - Situația unităților sanitare din județul Prahova, închise ca urmare a adoptării HG nr.345/2011;

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Situația unităților sanitare din județul Prahova, închise ca urmare a adoptării HG nr.345/2011"

În urma adoptării de către Guvern a Hotărârii 345/2011, care prevede sistarea finanțării de la 1 aprilie pentru 67 de unități sanitare și reprofilarea acestora în cămine de bătrâni, asistăm la un război între minister și autoritățile locale. Din păcate, victimele colaterale ale acestui război sunt pacienții - cei evacuați sau cei care vin să bată la uși de spital închise cu lacăte și cadrele medicale nevoite să-și găsească locuri de muncă în alte unități spitalicești sau să intre în șomaj.

Pe lista unităților sanitare destinate reprofilării sunt și 4 spitale din județul Prahova - centrele de sănătate Plopeni, Bălțești, Urlați și Preventoriul TBC Poiana Țapului. Potrivit reprezentanților Colegiului Medicilor Prahova, ca urmare a închiderii celor 3 centre de sănătate și a preventoriului de la Poiana Țapului, peste 200.000 de prahoveni au rămas fără asistență medicală spitalicească de urgență, ceea ce reprezintă aproape un sfert din populația județului cu cel mai mare număr de locuitori din țară. Soluția pentru locuitorii din zona de Sud-Est a Prahovei este acum să se adreseze medicilor de familie sau serviciilor de urgență asigurate de ambulanță și alte spitale, aflate la distanță de localitățile lor. Chiar și așa, Serviciul de Ambulanță nu poate acoperi la timp întreaga zonă, numărul de echipaje este prea mic, iar timpul de intervenție mult mai mare raportat la numărul de solicitări primite zilnic.

Am adus în atenția dumneavoastră situația spitalelor din județul Prahova, pentru că trăiesc aici și am văzut îngrijorarea, chiar disperarea oamenilor. Cu siguranță problema nu vă este străină nici dumneavoastră: în toate județele au apărut cazuri similare, după adoptarea hotărârii Guvernului privind terminarea contractelor celor 67 de spitale cu Casa de Asigurări de Sănătate. Pe de altă parte, măsura de reducere a numărului de spitale, prevăzută și în scrisoarea de intenție semnată de autoritățile române cu FMI, este necesară pentru reorganizarea și eficientizarea la maxim a aparatului sanitar.

Dragi colegi, la o primă vedere, avem de-a face cu o situație dramatică, imposibilă chiar, dar am încredere că diminuarea impactului negativ se poate realiza printr-o mai bună colaborare între reprezentanții administrației centrale și cei ai administrației locale. Mărturisesc faptul că am susținut de la început procesul de reformă în sănătate și îl voi susține în continuare, deoarece am convingerea că la capătul acestor eforturi vom elimina ineficiența și risipa din sistemul sanitar românesc.

Primul pas, și cel mai ușor, a fost făcut: Guvernul a aprobat Hotărârea de Guvern privind desființarea unor unități sanitare publice din subordinea autorităților administrației publice locale. Urmează partea mai grea: punerea ei în aplicare. Am pornit pe un drum bun, însă provocarea rămâne deschisă: cum să o implementăm astfel încât efectele negative asupra pacienților și personalului acestor spitale să fie minime?

Analizând situația din județul Prahova, pot fi întreprinse o serie de acțiuni pentru a diminua impactul deciziei de desființare a celor 4 spitale asupra populației. Dar succesul acestor acțiuni este condiționat de susținerea ministerului și implicarea autorităților locale:

Asigurarea unei linii permanente de gardă pentru toate localitățile în care au fost închise spitale. O astfel de linie a fost înființată în orașul Plopeni, în incinta fostului spital, dar costurile sunt însă cu greu suportate din bugetul local. De aceea, ministerul ar trebui să ia în calcul finanțarea activității liniilor permanente, acolo unde bugetul local nu o poate face, cel puțin provizoriu, până la stabilizarea situației.

Asigurarea mai multor salvări și echipaje pentru intervențiile de urgență și transportul pacienților către spitalele județene, în zonele în care nu există stații de ambulanță sau stații SMURD, sau unde numărul ambulanțelor și personalul este insuficient. În Urlați, de exemplu, există numai 2 salvări pentru situații de urgență medicale, iar acestea nu pot face față numărului mare de solicitări.

Inființarea unor centre de primiri urgențe în spitalele de interes județean, care să preia bolnavii externați din spitalele desființate, cu finanțare asigurată de către Ministerul Sănătății acolo unde bugetul local nu permite.

Sprijinirea autorităților locale pentru identificarea și încheierea grabnică a unor parteneriate public-privat cu investitori locali, care să suplinească serviciile desființate și să răspundă nevoilor medicale ale locuitorilor județului.

Pe această cale, invit Guvernul, prin persoana premierului Emil Boc și a ministrului sănătății, să ia parte la un dialog cu autoritățile locale și cadrele medicale și să găsească soluții rapide, adaptate contextului local, pentru a-i proteja pe oameni de consecințele închiderii spitalelor din localitățile lor.

    Andrei-Valentin Sava - declarație politică: - Nevoia de creștere a gradului de colectare a resurselor financiare publice;

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Nevoia de creștere a gradului de colectare a resurselor financiare publice"

România este unul dintre statele membre ale UE cu mari probleme nerezolvate în gestionarea evaziunii și a corupției fiscale. Evaziunea fiscală suferă la capitolul monitorizare, limitare și transparență publică. Este un fenomen care proliferează tot mai mult în societatea noastră, ajutat de corupția și birocrația sistemului public, dar și de o resemnare a organelor de control. Corupția ridicată este, la rândul său, o plagă a societății românești, având o mare determinare socială și culturală. Acest fenomen negativ, aproape generalizat la toate nivelurile administrației publice și ale organismelor de control financiar de stat, a condus la un nivel considerat printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană în ceea ce privește evaziunea fiscală și arieratele fiscale, cu influență negativă asupra gradului de fiscalitate, conducând la creșterea deficitului bugetar general consolidat și ulterior la creșterea datoriei publice guvernamentale.

Măsurile întreprinse de ANAF în ultimul timp, în vederea sprijinirii mediului de afaceri, cum ar fi implementarea declarației unice, precum și intensificarea verificărilor pe anumite domenii cu risc fiscal, cum ar fi achizițiile intracomunitare de legume-fructe și alte produse alimentare, comerțul cu produse accizabile etc., au condus, așa cum o dovedesc și cifrele, la încasări mai mari la bugetul de stat. Totalul veniturilor bugetare realizate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în luna februarie 2011, a însumat 10.906,12 milioane de lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 17,04% față de aceeași lună a anului trecut și un grad de realizare de 106,69% a programului de încasări a veniturilor bugetare comunicate de Ministerul Finanțelor Publice. În ceea ce privește ponderea în produsul intern brut a veniturilor colectate de ANAF se constată în luna februarie a anului curent o creștere de 0,18 puncte procentuale față de luna februarie a anului precedent. Veniturile la bugetul de stat în luna februarie 2011 au fost realizate în proporție de 109,04%, demonstrând o creștere cu 1.467,56 mil. lei, respectiv cu 26,67% (realizat 2010 - 5.502,38 mil. lei), comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

O problemă destul de importantă pentru sustenabilitatea fiscal-bugetară pe termen lung rămâne însă capacitatea redusă de colectare a veniturilor publice, îndeosebi din zona rurală, care determină o povară fiscală suplimentară asupra contribuabililor și menține premisele unor deficite bugetare structurale. În sensul acesta, un prim pas spre aducerea la lumină a muncii la negru este dat de recenta adoptare a Legii zilierilor, urmând ca aceasta să fie promulgată de președinte. Astfel, va fi reglementată o componentă importantă a muncii întâlnite mai ales în mediul rural, cu beneficii atât de partea acelora care practic㠑munca cu ziua’, dar și de partea statului, prin impozitarea veniturilor.

În final, stimați colegi, doresc să mai adaug faptul că, pentru a păstra criteriile nominale de convergență impuse de către Uniunea Europeană, referitoare la finanțele publice, trebuie promovată creșterea gradului de colectare permanentă a resurselor financiare publice. În acest sens domeniile care reclamă o atenție deosebită trebuie să vizeze modernizarea economiei rurale, ajustarea nivelului fiscal al proprietăților, deficitul de forță de muncă fiscalizată și numeroasele excepții de la regimul fiscal general.

    Andrei-Valentin Sava - declarație politică: - Abandonul școlar;

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Abandonul școlar"

Educația este percepută ca o funcție vitală a societății, iar școala drept principala instituție prin care societatea își perpetuează existența. Astfel, școala este un factor cheie al dezvoltării. De la școală se așteaptă astăzi totul: să îi ajute pe tineri să cunoască trecutul și să înțeleagă prezentul, să îi ajute să conștientizeze și să își asume responsabilitatea pentru a se implica în orientarea destinului colectivităților către un viitor dorit. Din acest punct de vedere, orice problemă cu care se confruntă acest sistem de învățământ trebuie analizată, dezbătută și trebuie căutate soluții pentru o eventuală ameliorare.

Abandonul reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării școlii, părăsirea sistemului educativ înaintea obținerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studii început.

Criza economică a dus la creșterea numărului copiilor defavorizați din România la peste 350.000, conform reprezentanților World Vision România, și a triplat rata abandonului școlar, circa 40.000 de copii, majoritatea din mediul rural, renunțând în fiecare an să mai meargă la școală. Copiii care provin din medii defavorizate prezintă cel mai mare grad de vulnerabilitate, iar găsirea soluțiilor în acest scop trebuie să fie în atenția tuturor instituțiilor statului, mai ales a noastră, în vederea găsirii celor mai bune soluții pentru rezolvarea problemei cu care se confruntă acești copii.

Elevii supuși celui mai înalt grad de risc sunt cei din mediul rural, din ciclul gimnazial și cei din comunitatea rromă. Anul trecut, UNICEF a publicat un studiu amplu asupra acestui fenomen, analizând situația din zone sărace ale țării, motivele care duc la renunțarea la școală, atitudinea profesorilor, a părinților și modul în care sistemul de învățământ gestionează cazurile de risc. Problematica abandonului școlar trebuie să prezinte o preocupare permanentă a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Noua Lege a educației care a fost promulgată la începutul acestui an oferă soluții pentru reducerea abandonului școlar și își propune, cel puțin din punct de vedere ipotetic, să creeze condițiile necesare pentru a realiza o modernizare și restructurare viabilă a sistemului educației din României, pentru a atinge o creștere a calității învățământului românesc. Astfel, intreaga viziune a legii este centrată pe nevoile copilului și pe prevenirea părăsirii timpurii a școlii. Numărul de ore petrecute la școală, numărul de discipline, programul "școală după școală", tipurile de evaluare care introduc învățământul remedial, reprezintă soluții ale căror rezultate le vom putea vedea în timp. De asemenea, trecerea clasei a IX-a la gimnaziu reprezintă un avantaj, atât pentru copii, cât și pentru părinți, deoarece în prezent se înregistrează o rată sporită a abandonului școlar după clasa a VI-a. Acest fenomen este cu atât mai vizibil pentru copiii care provin din familiile defavorizate economic și social, ale căror familii nu au posibilitatea de a plăti costurile pentru internat sau cantină în vederea școlarizării în altă localitate. Școala va fi ținută, astfel, aproape de elev încă un an de zile. Se vor atinge două obiective majore: dezvoltarea copilului până la 16 ani în mediul familial și reducerea abandonului școlar.

O altă problemă pe care o consider destul de importantă este aceea ca cei mici să își dorească să meargă la școală, să se simtă atrași de către învățământ. În acest sens, este necesar să mobilizăm nu doar părinții, ci și pe profesori. În ce privește familia, pe lângă sărăcie, modelele educaționale oferite de părinți și de frați au o mare influență asupra comportamentului copiilor. Destrămarea familiei, sarcini timpurii și migrația sunt alți factori ce pot afecta rata de participare școlară. În acest sens, școala împreună cu familia ar putea să modifice situația actuală prin schimbarea relației școală-familie, profesor-elev, elev-elev etc. Este foarte bine ca elevii să lucreze împreună, cadrele didactice să pună accent mai mult pe programul individual decât pe concurența între elevi. Părinții trebuie convinși să se implice mai mult în educația copiilor, iar cei care se implică mai mult în viața școlii înțeleg rostul educației și nu-și vor lăsa copiii să abandoneze școala, chiar dacă fac parte din grupurile defavorizate. Prin participarea părinților la activitățile extra curriculare și la lecții, aceștia învață cum să lucreze cu proprii copii, de asemenea părinții pot face alte lucruri începând de la lucrurile de gospodărie, realizarea unor materiale didactice, soluționarea unor conflicte între elevi. Din acest motiv, UNICEF pune accent pe importanța parteneriatelor în a asigura familiilor ajutorul necesar pentru a susține participarea copiilor lor la educație și pentru a le oferi îngrijirea și protecția de care au nevoie.

În final, stimați colegi, doresc să mai adaug că am toată încrederea și speranța că noua Lege a educației promulgată în acest an va da roade pe viitor și vom putea câte puțin să înlăturăm problemele existente în învățământul românesc. De asemenea, doresc să adaug că MECTS trebuie să inițieze și să deruleze programe educaționale în continuare, destinate reducerii abandonului școlar și să susțină participarea școlară a elevilor din întregul sistem de învățământ preuniversitar.

    Andrei-Valentin Sava - declarație politică: - Reabilitarea și retehnologizarea industriei mineritului;

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Reabilitarea și retehnologizarea industriei mineritului"

Avertismentele la nivel internațional anunță faptul că prețul cărbunelui va crește semnificativ în acest an, din cauza inundațiilor din Australia, inundații care au afectat 45 de mine de cărbune, din totalul de 57 de mine ale statului australian. Producția de cărbune a Australiei, în valoare de 7,8 miliarde de dolari americani, a fost compromisă de dezastrul natural din luna ianuarie, iar potrivit declarațiilor consilierului pentru resurse din Queensland, producția pentru primul trimestru din 2011 va scădea cu 25-50%.

Estimările arată ca această situație va duce la creșterea prețului cărbunelui cu cel puțin 20%, în condițiile în care Australia este cel mai mare exportator mondial de cărbune și orice dezechilibru în producția sa internă dă peste cap piețele internaționale. Totuși, ca și în cazul pieței carburanților, această situație nu va scăpa nespeculată, iar inundațiile ar putea fi încă un pretext pentru scumpirile de pe piața cărbunelui.

Subvenționarea activității de exploatare a cărbunelui a fost aprobată la Bruxelles de Consiliul pentru Concurență până în anul 2018. Decizia luată de Consiliul Concurenței este una definitivă, fiind aprobată de toți cei 27 de miniștri ai economiei, și a intrat în vigoare la sfârșitul anului 2010, odată cu publicarea în Jurnalul European al Uniunii Europene. Potrivit prevederilor documentului adoptat, toate statele UE trebuie să asigure punerea în aplicare a unei soluții care să evite pierderi masive de locuri de muncă, în condițiile în care minele care nu vor deveni rentabile până în 2018, vor fi închise automat. Această decizie este bine-venită, pe motiv că nu vor fi închise minele neprofitabile, cu condiția, însă, a investițiilor pentru modernizarea și retehnologizarea industriei mineritului în vederea îndeplinirii condițiilor de eficiență economică, fapt ce ar permite stoparea creșterii nejustificate a prețului cărbunelui, precum și aimportului de cărbune. Principalele beneficiare ale prelungirii posibilității acordării de subvenții pentru producția de cărbune vor fi Germania, Polonia și Spania, dar și țara noastră, dacă vom știi să profităm de această oportunitate și vom începe să investim în producția internă de cărbune.

Este adevărat faptul că, la ora actuală, economia țării și situația financiară a populației nu este una prea fericită, dar acest lucru nu trebuie să oprească acțiunile de exploatare a mineritului și investițiile în această industrie, pentru că ele, dimpotrivă, pot ajuta la redresarea situației economice la nivelul țării, în ansamblul său.

Implicarea în acest domeniu trebuia de mult timp făcută și ar fi putut fi evitate astfel o parte din problemele care au apărut începând cu anul 1990. În ultimii 20 de ani industria mineritului și-a redus drastic activitatea, cu costuri economice și sociale imense: locuri de muncă desființate și agenți economici care asigurau produsele, lucrări și servicii specifice activității intrați în faliment, urmate de dificultăți în integrarea în câmpul muncii a personalului disponibilizat și dificultăți în reabilitarea economică a acestor regiuni. Toate acestea au condus la sărăcirea zonelor afectate și la o industrie minieră deficitară, iar România a devenit dependentă de importul de resurse minerale pentru acoperirea necesarului de materii prime, în timp ce consumul energetic este din ce in ce mai greu de acoperit cu resursele tradiționale de energie. La ora actuală, închiderea minelor "nerentabile" reprezintă o problemă pentru România, deoarece ar genera un flux de muncitori disponibilizați care nu pot fi suficient de repede reîncadrați în alte sectoare industriale și care, prin urmare, riscă să devină șomeri de lungă durată.

Am adus în discuție evenimentele din Australia pentru a sublinia dependența noastră față de piața mondială a cărbunelui, dar mai ales pentru a atrage atenția asupra faptului că soluțiile trebuie să vină, în primul rând, din interior. România are nevoie de o strategie concretă și coerentă, pe termen lung, care să vizeze revitalizarea și dezvoltarea acestei industrii, prin investiții solide. Activitatea în sectoarele din minerit și energie nu va putea fi caracterizată ca rentabilă în lipsa unei strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung.

De aceea, în final, doresc să subliniez un lucru deloc nou, dar pe care aparent l-am uitat, și anume: investiția în industria minieră de azi asigură dezvoltarea durabilă de mâine. Dacă România vrea să aibă cu adevărat o creștere economică durabilă, resursele minerale sunt resursele care pot asigura această creștere.

    Samoil Vîlcu - despre Râmnicu Vâlcea, o atracție turistică relaxantă;

Domnul Samoil Vîlcu:

"Râmnicu Vâlcea, o atracție turistică relaxantă"

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România are, de la jumătatea lunii aprilie, Centru de promovare și informare turistică. Prin intermediul acestei instituții, extrem de importantă pentru promovarea orașului pe plan național și internațional, vom putea afla mai multe despre Râmnicu Vâlcea.

De fapt, municipiul Râmnicu Vâlcea poate deveni un produs turistic atractiv dacă luăm în calcul poziția geografică privilegiată, dezvoltarea actuală, precum și atracțiile din împrejurimi. Promovarea potențialului turistic, cultural și de agrement, precum și promovarea potențialului ecleziastic al Râmnicului au devenit priorități pentru actuala administrație locală. Istoria Râmnicului este specială, fiind un oraș domnesc. Tradiția tipografică i-a adus orașului numele de "capitală a tiparului românesc".

Râmnicu Vâlcea are obiective care pot trezi interesul turiștilor. Astfel, Muzeul de istorie se găsește într-o clădire reprezentativă datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar clădirea Muzeului de artă "Casa Simian" datează din 1940, elementele arhitecturale romanice, gotice, renascentiste creând impresia unei vile italiene, grădina interioară fiind un ansamblu spectaculos. Un alt punct de atracție pentru cei care vin la Râmnicu Vâlcea este Muzeul Satului Bujoreni ce se întinde pe o suprafață de 8 hectare, amenajat ca un sat tradițional românesc, cu toate instituțiile sale social-culturale. La capitolul istorie a Râmnicului, la fel de atractivă poate fi Casa memorială Anton Pann, unde poate fi admirată o expoziție ce cuprinde activitatea desfășurată de acesta pe meleagurile Vâlcii din anii 1826-1828, 1836-1840.

Alte atracții ale municipiului Râmnicu Vâlcea sunt Parcul Zăvoi, unul dintre cele mai vechi parcuri din țară organizate ca atare, datând din anul 1850 și unde s-a cântat pentru prima dată într-un cadru oficial actualul imn de stat al României, "Deșteaptă-te, române!", iar în centrul orașului se află Parcul Mircea cel Bătrân, o adevărată oază de relaxare.

Teatrul de stat "Anton Pann", Teatrul municipal "Ariel" și Filarmonica "Ion Dumitrescu" pot asigura turiștilor momente de relaxare bine meritate. Galeriile de artă din centrul orașului și chiar sediul primăriei, gazdă a unor expoziții de grup pot fi puncte de atracție.

Nu în ultimul rând, Grădina Zoologică, Baza de agrement Ștrand Ostroveni și Complexul turistic Ostroveni sunt în perioada verii locuri de petrecere a timpului în aer liber, iar iarna, Malul Alb, unde se pot practica sporturi de iarnă.

Pentru toate acestea, dar și pentru multe altele Râmnicu Vâlcea poate deveni o destinație turistică atractivă, iar nou înființatul Centru de promovare și informare turistică are menirea de a face orașul de pe malul Oltului cunoscut în țară și străinătate.

    Iulian Claudiu Manda - comentariu legat de modul ineficient de a moderniza societatea românească al actualei guvernări;

Domnul Iulian Claudiu Manda:

Am impresia că domnul președinte Traian Băsescu ne ia de proști! Acest dictator, căci doar așa poate fi numit un om care își arogă singur dreptul de a decide ce este bine și ce nu este bine pentru o societate, a declarat că oamenii nu acceptă să trăiască într-o Românie modernă. Această afirmație a președintelui denotă lipsa totală de respect față de românii care l-au votat și despre care a vorbit aproape cu dispreț.

Peste 40% dintre români nu au apă curentă sau toaletă în locuință. Peste 55% dintre români trăiesc în locuințe aglomerate, iar Băsescu vorbește despre modernizare? Sau modernizarea înseamnă amenajarea unor parcuri în sate și comune, așa cum dorește doamna Elena Udrea, în timp ce copiii din provincie merg 3 - 4 km pe jos până la cea mai apropiată școală sau bibliotecă?

Cum dorește Băsescu să se facă modernizarea poporului român din moment ce la mijlocul anului trecut ne-a obligat să strângem cureaua și să reducem cu 25% veniturile ca să facem o economie la bugetul statului de vreo 600 de milioane de euro, pe care le-a dat în luna decembrie doar localităților portocalii? Oare corupția din vămi, din domeniul energiei, tăierea pensiilor, a salariilor, indemnizațiilor pentru copii, închiderea spitalelor, lipsa medicamentelor sunt mijloacele prin care Băsescu și Guvernul Boc înțeleg să reformeze România?

Cu toții ne dorim ca România să evolueze, să se modernizeze, să le ajungă din urmă pe celelalte state europene, dar asta nu se poate realiza fără un sistem de educație eficient, fără un sistem de sănătate funcțional, fără a proteja persoanele defavorizate și a oferi tuturor categoriilor de români pârghiile necesare pentru o viață mai bună.

Pentru a se face modernizarea unui stat, nu este suficient doar să vorbești despre asta, ci trebuie să iei o serie de măsuri. În domeniul agriculturii, de exemplu, ar trebui să avem câteva politici de stimulare. Să existe posibilitatea de creditare a companiilor cu garanția statului, cu 5% avans, cu un plan de afaceri bun pentru ca oamenii să nu mai are cu calul și să folosească fel și fel de utilaje învechite.

În concluzie, declarația lui Băsescu nu face altceva decât să confirme că se guvernează împotriva poporului. Iar dacă Băsescu este nemulțumit de popor, să plece și să nu mai oblige cetățenii României la supliciile din ultimii doi ani.

    Mihai Tudose - declarație politică: De ce s-au închis spitalele?;

Domnul Mihai Tudose:

"De ce s-au închis spitalele?"

Chiar dacă în România erau doar 425 de spitale, adică un spital la 50.000 de români, ministrul sănătății a considerat că numărul acestora trebuie redus. Ceea ce nu a înțeles Domnia Sa este că prin această măsură va reuși să reducă nu doar numărul de spitale, ci și al locuitorilor acestei țări.

Din niște principii greșite, economice, matematice și sadice, s-a luat decizia închiderii unui număr de spitale, în condițiile în care actuala putere nu a oferit nicio scuză plauzibilă pentru dezvăluirile din presă cu privire la cele 500 de milioane de euro care reprezintă costul așa-zisului portal de prezentare al României, cu privire la sutele de milioane de euro cheltuite pentru reabilitarea diferitelor tronsoane de cale ferată care apoi au fost închise sau cu privire la milioanele de euro cheltuite doar cu scopul îmbogățirii unor apropiați ai puterii.

În toate țările dezvoltate din lume, procentul din PIB alocat domeniului sănătății este unul uriaș în comparație cu România. Dacă în țara noastră procentul este undeva la 3%, în Elveția acesta ajunge la 11%, în Germania 10%, în Austria 10%, în Irlanda 8%, în Franța 8%, iar la nivelul Uniunii Europene, țările au alocat sănătății în medie un procent de 8% din PIB.

Cu toate că suntem la coada Europei la acest capitol, nimeni din actuala coaliție de guvernare nu dă nicio importanță sănătății. Starea de sănătate a populației reprezintă o valoare de bază a oricărei societăți, iar neglijarea acesteia are efecte pe termen lung mult mai costisitoare. Avem nevoie de un sistem sanitar orientat spre pacient și de o strategie coerentă care să aibă ca obiectiv o asistență medicală de calitate.

    Ion Mocioalcă - declarație politică: Zilele partidului MINUS (PD-L) sunt numărate;

Domnul Ion Mocioalcă:

" Zilele partidului MINUS ( PD-L ) sunt numărate "

Se spune că omul se cunoaște după fapte. România sub bocancii regimului actual bolșevic, s-a "remarcat" pe plan internațional prin date eronate la comanda Cotroceniului fabricate și-n vileag date de mai toate instituțiile și organismele internaționale abilitate.

Cei ce posedă cunoștințe sunt modești, dimpotrivă, cei pe care nu îi putem suspecta de prea multă știință, sunt robii trufiei și-ai ignoranței. Orgoliul și ignoranța dau naștere urii, invidiei, răutății, ticăloșiei. Evident, gașca PD minus L se încadrează perfect în acest tipar al nimicniciei. Groparii economiei României sunt păcălicii aflați acum la putere pe care românii îi numesc trădători de neam și țară și-i vor după gratii. S-a văzut numai în aceste ultime săptămâni, pe toate canalele TV, că nici măcar Poliția politică - practică uzuală a portocaliilor - nu mai poate stopa manifestările îndreptățite ale celor nedreptățiți, mințiți, ocărâți nejustificat de cel care numai președintele tuturor românilor nu e și de guvernul pe care-l conduce acesta.

Guvernul Băsescu-Udrea-Boc este numit de cei avizați "guvernul cascadorii râsului". Tristețea este că acești măscărici au reușit doar să producă pagube, să umple de lacrimi de amărăciune obrajii bătrânilor, ai copiilor, ai bugetarilor... ai cui oare încă nu, desigur, cu excepția clanului lor și-a clientelei lor.

Singura ideologie, unica grijă a puterii este banul. În rest, se afișează fățărnicia întru prostirea populației, se continuă însă și mai vârtos cu faptele antisociale, anticreștine, anticonstituționale.

Însoțindu-se precum junghiul cu tusea, Băsescu cu Udrea s-au pornit să atace și bastionul pe care-l percep drept moșie personală, propriul partid. Nu ne interesează cum îl vor dezmembra, însă, se folosesc de orice și pompează bani publici în desfășurarea ostilităților, golind vistieria bugetului de stat.

Sunt bani! Pentru campanii electorale portocalii, pentru stâmpărat pohtele suflețelului unei dudui, pentru orice fițe, capricii, polițe de plătit, dosare de fabricat, numai pentru românii de rând, nu.

Partidul minus: PD minus L, pentru că falsul liberalism afișat de patriarhul Băsescu pute a impostură și-aceasta o spun liberalii, partidul care-a adus la - 8 economia, deși Adrian Năstase și Tăriceanu o lăsaseră la +8, partidul minus interes pentru soarta poporului, dar bogat în frunze, "succesuri" și minus demersuri constructive, partidul minus când vine vorba de explicații în ce privește beneficiarii tranșelor de la FMI, acest minus, rușinea Europei, are zilele numărate!

Încrâncenarea cu care au înțeles să-și reverse ura asupra românilor îi va costa. La fel trufia și la fel lipsurile: lipsa de măsură, lipsa de viziune, lipsa de grijă față de lipsurile cu care oamenii se confruntă. Mai mult de 80% din populația țării a decis să se lipsească de acești așa-ziși conducători, lipsă la apelurile repetate ale poporului. Decât cu minus, mai bine lipsă.

Agățate de coada impostorilor pentru nu încă mult timp la putere stau minusurile: minus Flota, minus autostrăzi, minus pensii, minus salarii, minus locuri de muncă, minus investiții, minus oportunități pentru tineri, minus...

Românii au un atu în plus. USL lângă ei, alături de ei, împreună cu ei! Ne vom scutura de acești minus fără milă, pentru că nu sunt demni nici măcar de milă și pentru că minusurile pe care le-au lăsat în urma lor trebuie plătite!

    Florin Iordache - declarație politică: Fondurile europene, prea departe pentru România;

Domnul Florin Iordache:

"Fondurile europene, prea departe pentru România"

La momentul aderării la Uniunea Europeană unul din avantajele acestui proces era și absorbția fondurilor europene.

În acest moment rata de absorbție netă este sub 3%, fiind cea mai scăzută rată a fondurilor structurale din UE, iar România contribuie mai mult la bugetul UE decât poate primi.

Se fac proiecte atât de către autoritățile locale și județene, cât și de către agenții economici, dar, din păcate, foarte puține sunt declarate eligibile.

De foarte multe ori, proiecte care inițial au un punctaj bun, la final, din diverse rațiuni, sunt declarate neeligibile sau eligibile, dar fără finanțare.

De aceea, cred că autoritățile române ar trebui să stabilească prioritate zero absorbția fondurilor, prin sprijinirea celor interesați încă din fază de proiect tehnic și apoi printr-o analiză corectă și eficientă a documentației.

Dacă în plan național criza persistă și nu se creează noi locuri de muncă, măcar prin absorbția fondurilor să se poată crea acestea. Altfel, constatăm că mai mult plătim decât primim de la UE, iar diferențele dintre noi și ceilalți membri ai UE se măresc.

    Virgil Pop - declarație politică: Încă un eșec marca Boc: Autostrada Transilvania nu va fi gata la termen;

Domnul Virgil Pop:

"Încă un eșec marca Boc: Autostrada Transilvania nu va fi gata la termen"

Trebuie să recunosc că i-am auzit de multe ori pe ardelenii mei cum, în ciuda tuturor dovezilor care stau împotrivă, îl laudă pe clujeanul Emil Boc pentru toate lucrurile pe care le-a făcut pentru Transilvania. "Nu a uitat Clujul și locurile de unde a plecat" e replica preferată a acestora, iar argumentul lor suprem pentru a dovedi atașamentul premierului pentru zona sa de origine este chiar Autostrada Transilvania, cel mai mare proiect de infrastructură din zonă din ultimii ani.

În urmă cu câteva zile, s-au inițiat noi negocieri între reprezentanții Ministerului Transporturilor și reprezentanții Bechtel pentru stabilirea un nou grafic al lucrărilor pentru Autostrada Transilvania, în condițiile în care, din cauza lipsei fondurilor și a neplății datoriilor, Bechtel a decis să reducă ritmul lucrărilor pe autostradă. Pe scurt: Autostrada Transilvania nu va fi gata la termenul convenit, în decembrie 2012.

Motivele ce au dus la această situație sunt deja cronice. E vorba de incapacitatea guvernului de a susține acest proiect, de judecata extrem de slabă a guvernului când vine vorba de împărțirea banilor publici, de haosul general ce domnește în Palatul Victoria și de reaua-credință, minciunile ce stau la baza comportamentului guvernamental. Altfel nu pot să îmi explic cum premierul a putut afirma, cu doar câteva luni în urmă, că proiectul autostrăzii va merge mai departe, că există bani pentru achitarea datoriilor către Bechtel, în vreme ce ministrul transporturilor ne transmite că nu mai există niciun ban pentru proiectul autostrăzii și că va trebui să așteptăm rectificarea bugetară din vară. Drept dovadă a acestor minciuni - altfel nu le pot califica - astăzi știm cu siguranță că proiectul nu va fi terminat la termenul convenit și că nu există deocamdată fonduri pentru a continua Autostrada Transilvania.

Dar se pare că există fonduri pentru alte priorități, cum ar fi proiectul de dezvoltare a infrastructurii, inițiat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, care își propune să modernizeze zece mii de kilometri de drumuri din România. Pentru acest plan, ministerul condus de Elena Udrea are la dispoziție un buget de patru miliarde de euro ce vor ajunge la firmele și la proiectele selectate de minister. Ca o comparație, pentru lucrările la Autostrada Transilvania au fost alocate pentru acest an 36 de milioane de euro.

În concluzie, dacă susținerea premierului Emil Boc pentru proiectul Autostrăzii Transilvania se traduce în tăiatul panglicilor, mersul pe câțiva kilometri de traseu cu o mașină Dacia Logan sau repetarea la nesfârșit a promisiunii, a asigurării că există fonduri pentru acest proiect care va "merge mai departe", atunci da, acești susținători ai premierului, de care vă vorbeam, ar putea avea dreptate. Însă realitatea îi contrazice flagrant. Nu doar că premierul Emil Boc nu ajută Transilvania, ci mai mult, proiectele de investiții din zonă nu sunt o prioritate pentru Guvern.

    Horea-Dorin Uioreanu - declarație politică: În guvernarea Boc, Autostrada Transilvania se discută, nu se execută!;

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"În guvernarea Boc, Autostrada Transilvania se discută, nu se execută!"

La începutul anului 2009, proaspăt instalat în funcția de prim-ministru al primului său guvern, Emil Boc declara sus și tare că guvernul pe care îl conduce "trebuie să plece" dacă nu-și va respecta promisiunile din campania electorală. Una dintre acestea, la care premierul a și făcut referire, este cea legată de construcția de drumuri și autostrăzi. Referitor la Autostrada Transilvania, Emil Boc spunea că "Nu se discută, se execută!"...

Se pare că premierul a uitat de această declarație, deoarece, potrivit celor mai noi informații, Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Autostrăzi (CNADNR) au inițiat negocieri cu Bechtel pentru a decide un nou grafic al lucrărilor la Autostrada Transilvania. Aceste negocieri sunt motivate de "constrângeri bugetare", dar și de întârzierile în plata lucrărilor efectuate de antreprenorul general, compania Bechtel. Noul termen de finalizare a autostrăzii va fi făcut public după finalizarea negocierilor.

Pentru cei cu memoria mai scurtă, vreau să reamintesc faptul că lucrările la autostradă au fost întrerupte un an de zile pentru că ministrul transporturilor de la acea vreme, domnul Gheorghe Dobre (PD), a dorit să renegocieze contractul semnat de statul român cu compania Bechtel. Altfel spus, acum asistăm la renegocierea renegocierii, fără a avea certitudinea că această nouă rundă de discuții va presupune și alocarea fondurilor necesare pentru continuarea lucrărilor de construire.

Personal consider că anunțata rundă de negocieri este doar praf în ochii șoferilor și ascunde lipsa de interes a actualului executiv pentru acest obiectiv de investiții. Aflat în cădere liberă în Transilvania, zonă despre care se spune că decide câștigătorul alegerilor generale, PDL preferă să finanțeze lucrări de infrastructură în județele și municipiile unde consideră că mai are șanse să obțină voturi. Așa se explică faptul că pentru lucrările la Autostrada Transilvania au fost alocate prin bugetul pe acest an 148 milioane lei, în condițiile în care valoarea datoriilor înregistrate la finele anului trecut depășea 600 milioane lei!

Și pentru că a promis că până în anul 2012 va construi peste 800 de km de autostradă, din care a reușit să finalizeze 42, îl somez pe Emil Boc să recunoască faptul că, sub conducerea sa, Autostrada Transilvania se discută, nu se execută!

    Viorel-Vasile Buda - declarație politică: Ședințele PDL, mai importante decât siguranța cetățeanului;

Domnul Viorel-Vasile Buda:

"Ședințele PDL mai importante decât siguranța cetățeanului"

Luni, 2 mai, se știe, evenimentul numărul unu al planetei l-a constituit operațiunea militară prin care a fost anihilat din punct de vedere fizic liderul Al Qaeda, Osama Bin Laden. Nu sunt singurul care sunt convins că prin eliminarea lui Bin Laden se va rezolva problema terorismului în lume. Din contră, mă aștept la reacții de amploare pentru a răzbuna eliminarea acestui lider.

Administrația de la Casa Albă a lansat imediat după confirmarea reușitei operațiunii, alertă de plecare în străinătate pentru cetățenii americani. Guvernul de la Londra a ordonat alertă maximă la ambasadele Marii Britanii din întreaga lume.

Din păcate, din nou autoritățile române trec pe lângă acest eveniment major ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Pe linie politică nu am înregistrat nicio luare de poziție din partea ministrului de externe Teodor Baconschi și nici din partea președintelui Traian Băsescu. Aceasta cu toate că la nivelul Uniunii Europene au existat deja declarații privind acest eveniment.

Ceea ce mi se pare însă foarte grav este poziția adoptată de ministrul de interne Traian Igaș. Doar după insistențele unor ziariști, Traian Igaș a declarat: "Noi trebuie să fim pregătiți în fiecare moment și la atacuri teroriste, dacă discutăm de atacuri teroriste, dar cred că nu trebuie să impacientăm pe nimeni și să fim vigilenți e nevoie, dar nu cred că e cazul". Mai mult, deținătorul portofoliului Ministerului Internelor și Administrației a mai menționat că nu se modifică gradul de alertă teroristă în România.

Consider că astfel de declarații frizează iresponsabilitatea. Cum vecină cu iresponsabilitatea a fost luni și conduita ministrului Traian Igaș. După ce s-a aflat - oficial - de acțiunea de eliminare a liderului Al Qaeda, în loc să rămână la butoane, la minister, domnul Traian Igaș a preferat să meargă la reuniunea săptămânală de partid, unde, oricum, cu sau fără prezența domniei sale, tot aceleași decizii interne s-ar fi luat. Să fie oare mai importantă o reuniune săptămânală de partid decât problemele României? În ceea ce privește miniștrii PDL, așa se pare că stau lucrurile.

Chiar dacă România nu se află printre țintele organizațiilor teroriste gen Al Qaeda și a sateliților ei, ținând cont de evenimentul de luni, ministrul Traian Igaș ar fi trebuit să acceadă în media, pentru a prezenta populației un instructaj, un ghid de comportament pentru situații deosebite. Repet, chiar dacă România nu se află pe "traseul" intereselor organizațiilor teroriste.

În paralel, ministrul de externe Teodor Baconschi sau un alt înalt oficial din MAE delegat de acesta ar fi trebuit să iasă în presă și să prezinte românilor punctele de risc de pe mapamond și de asemenea un ghid de acțiune în cazul în care românii se află în respectivele zone de risc.

Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Pentru că actualul Guvern PDL și miniștrii săi nu au nici cea mai mică preocupare în ceea ce privește siguranța cetățeanului român. Pentru cetățeanul român singurele elemente de pericol sunt mogulii, presa și opoziția.

    Radu Bogdan Țîmpău - declarație politică: Cetățenii români neprotejați de către miniștrii Guvernului Boc;

Domnul Radu Bogdan Țîmpău:

"Cetățenii români neprotejați de către miniștrii Guvernului Boc"

Guvernul olandez a făcut publică inițiativa sa de a restricționa accesul muncitorilor români și bulgari pe piața muncii din această țară. Deși Comisia Europeană intenționează să lanseze o investigație asupra propunerii ministrului pentru afaceri sociale, Henk Kamp, am urmărit cu interes reacțiile autorităților din cele două țări vizate - România și Bulgaria.

Aproape că nu mai pare deloc surprinzător faptul că reprezentanții Guvernului Boc au ales să ignore acest subiect și să nu aibă niciun fel de luare de poziție publică. Spre deosebire de oficialii români, la începutul acestei luni, ministrul bulgar pentru afaceri sociale, Totiu Mladenov, i-a trimis o scrisoare omologului său olandez, Henk Kamp, în care își exprima dezacordul față de inițiativa de a scoate muncitorii bulgari de piața muncii din Olanda. Acesta preciza: "Apreciez intenția Olandei, de a garanta dreptul muncitorilor săi din alte state membre UE și de a-i sancționa pe cei care încalcă legea, potrivit legislației europene în vigoare, atât timp cât sunt respectate cetățenia, nediscriminarea și dreptul la libera circulație".

Ca parlamentar român aceasta era singura reacție pe care o așteptam și de la autoritățile de la București. Mai mult decât atât, niciunul dintre membrii Guvernului României nu pare îngrijorat sau preocupat de inițiativa Olandei în condițiile în care aceasta poate reprezenta începutul unui precedent nedorit pentru cetățenii români. Trebuie să ținem cont că în Olanda lucrează o mică parte din cetățenii români ce au ales să plece în străinătate pentru a munci, state precum Spania, Italia sau Franța confruntându-se cu aflux mai mare de muncitori din țara noastră.

În condițiile în care Guvernul de la București nu adoptă nicio poziție pe acest subiect extrem de important, nu pot să nu mă gândesc că singura șansă a muncitorilor români o reprezintă, în mod paradoxal, guvernul de la Sofia, care prin asocierea dintre cele două țări, apără implicit și interesele cetățenilor români.

Acesta nu este singurul exemplu de asemenea natură, dar mai ales în această perioadă este de înțeles - Guvernul nu se poate concentra la altceva decât la campania care trebuie susținută în interiorul PDL.

    Titi Holban - comentariu legat de transparența datelor statistice transmise de România;

Domnul Titi Holban:

Faptul că Eurostat și-a exprimat, săptămâna trecută, rezerve față de calitatea datelor transmise de România în ceea ce privește deficitul bugetar și nivelul datoriei guvernamentale în 2010, este un lucru extrem de îngrijorător.

Crezând că modul de tratament aplicat românilor va merge și la nivelul Uniunii Europene, Guvernul Boc a găsit de cuviință să transmită date false care să acopere hoțiile comise din bani publici și fondurile deturnate către clientela portocalie.

Însă domnul Boc nu a înțeles că la nivelul Uniunii Europene nu te joci, așa cum încerci să faci cu poporul român, încălcând în mod repetitiv legea și nu de puține ori chiar pe cea fundamentală. Astfel de acțiuni sunt sancționate la nivel european, iar pentru această fraudă a actualului guvern, România poate fi taxată cu 0,5% din PIB, în situația în care suspiciunile Eurostat vor fi confirmate.

În condițiile actuale de criză, o amendă de 0,5% din PIB este enormă, iar cei care vor suporta consecințele deciziilor luate de Guvernul Boc nu vor fi în niciun caz guvernanții sau clientela politică a PDL, ci românii, deoarece astfel de sancțiuni se plătesc din bani publici. Altfel tradus, incompetența și frauda comisă de dl. Boc și acoliții săi vor fi suportate prin sume absolut fantastice de către cetățenii oricum sărăciți de politicile guvernamentale ale actualului guvern.

Suntem extrem de curioși vizavi de modul în care dl. Boc va lămuri toate întrebările legate de situațiile financiare ale Termoelectrica și CFR Infrastructură, căci dacă e vorba de lipsă de transparență în relația cu instituțiile europene, riscăm să ne facem de râs. E drept, nu ar fi prima oară!

Sperăm totuși să fie doar o neînțelegere provocată de standardele folosite la calcularea deficitului!

    Lucia-Ana Varga - Despre dezinteresul autorităților române pentru problemele de mediu;

Doamna Lucia-Ana Varga:

"Despre dezinteresul autorităților române pentru problemele de mediu"

În urmă cu o săptămână, peste 200 de țări din toată lumea au sărbătorit Ziua Pământului. Mișcarea ecologică apărută în 1970 în Statele Unite ale Americii s-a extins treptat, devenind o mișcare internațională dedicată ecologiei și activităților menite să ridice gradul de interes față de mediul înconjurător.

În România, Ziua Pământului a coincis anul acesta cu goana după ultimele cumpărături pentru sărbătoarea de Paște și poate acesta este motivul pentru care Ministerul Mediului nu a dat nici măcar un comunicat de presă prin care să marcheze acest eveniment internațional.

Anii trecuți au mai fost mici încercări de a cupla România la această mișcare internațională ecologică. Autoritățile au făcut eforturi, fie ele limitate, pentru a acorda importanța cuvenită zilei de 22 aprilie și pentru a sprijini în acest fel dezvoltarea unei conștiințe orientate către mediu în rândul cetățenilor români. S-au plantat copaci, au fost organizate mici acțiuni de ecologizare, s-a vorbit despre importanța protejării mediului.

Anul acesta, însă, tăcerea a fost absolută. În țara noastră, Ziua Pământului a trecut neobservată pentru autorități, mult prea neinteresate de problemele de mediu cu care ne confruntăm. Este regretabil acest dezinteres, în condițiile în care aglomerările urbane din țara noastră pun din ce în ce mai multe probleme de sănătate locuitorilor lor, nivelul poluării ajungând la cote alarmante.

În timp ce marile orașe ale lumii au făcut pasul către epoca postindustrială în care localitățile prospere și sănătoase social sunt cele gândite pentru oameni, nu pentru a fi traversate rapid cu mașina, autoritățile române păstrează tăcerea asupra problemelor de mediu cu care ne confruntăm, ghidându-se parcă după principiul "dacă nu vorbim despre ceva, acel ceva nu există".

    Gigel-Sorinel Știrbu - Despre criza economică la români și risipa banului public;

Domnul Gigel-Sorinel Știrbu:

"Despre criza economică la români și risipa banului public"

Sfârșitul lunii martie a adus pentru unii români un motiv de bucurie, atunci când premierul Boc anunța ieșirea din recesiune și începutul unei noi perioade de creștere economică. Din păcate, nu era primul astfel de discurs ținut de premierul Boc și, așa cum s-a dovedit la scurt timp, nici acesta nu a fost mai realist decât precedentele.

Pentru că în mai puțin de o lună, pe Emil Boc l-a lovit amnezia. Cu câteva zile înaintea Sfintelor Sărbători de Paști același premier anunța "sporiri neprevăzute" de taxe și impozite, desigur, și de prețuri, uitând că se adresează unei populații deja suferinde din cauza reducerii drastice a veniturilor în ultimii doi ani. Oare pe ce s-a bazat premierul Emil Boc atunci când anunța, la sfârșitul lunii martie, ieșirea din criză? Care au fost argumentele care au justificat mesajul optimist, în condițiile în care piața nu a evoluat într-o direcție pozitivă?

În realitate, România nici nu prea are șanse să iasă din recesiune atâta timp cât este condusă de un guvern incompetent care nu a luat în toți acești ani nicio măsură viabilă pentru crearea de locuri de muncă ori pentru impulsionarea economiei. În loc să fie subvenționată producția și agricultura, ca în alte state membre ale Uniunii Europene, ori să-și achite datoriile către firmele private, Guvernul Boc știe doar un singur lucru: să taie din veniturile populației, în vreme ce prăduiește bugetul public în folosul propriului partid ori al firmelor clientelare.

Campania lui Emil Boc pentru șefia Partidului Democrat Liberal nu este nici pe departe o acțiune guvernamentală, dar asta nu-l împiedică pe candidatul Emil Boc să folosească resursele care îi sunt puse la dispoziție în calitate de premier pentru interese de partid. Sub pretextul unor vizite de lucru prin județele patriei, Emil Boc își face campanie electorală pe banii statului.

Premierul "s-a plâns" în multe rânduri despre modul în care s-a cheltuit banul public, dar nu ezită să se deplasează cu autoturismul instituției sau să mobilizeze resurse instituționale la nivel județean pentru organizarea unor acțiuni al căror singur scop este campania electorală internă pentru șefia PDL.

În condițiile în care sectoare precum educația sau sănătatea sunt grav afectate de reducerile de cheltuieli bugetare, ar fi fost de dorit ca premierul să ofere înainte de toate un exemplu personal la care să se raporteze și ceilalți reprezentanți ai statului. După exemplul premierului, însă, ne așteptăm ca abuzul de putere și prăduirea banilor publici, instituite de guvernul PDL, să continue în ritm accelerat.

    Viorel Palașcă - declarație politică: Măsluirea datelor oficiale - fundamentul mincinos al Guvernului Boc de ieșire din recesiune!;

Domnul Viorel Palașcă:

"Măsluirea datelor oficiale - fundamentul mincinos al Guvernului Boc de ieșire din recesiune!"

În lipsa performanței guvernamentale și a măsurilor de relansare a economiei românești, Cabinetul Boc adoptă alte metode pentru a demonstra contrariul în fața opiniei publice, chiar și în fața reprezentanților Eurostat, a oficialilor de la Bruxelles și a reprezentanților FMI. Este vorba despre ascunderea și măsluirea datelor economice oficiale, măsură specifică regimurilor dictatoriale și care amintește de perioada comunistă de dinainte de 1989.

Eurostat a anunțat acum câteva zile că are rezerve în privința calității datelor raportate de România referitoare la deficitul bugetar de anul trecut, calculat după standardele ESA 95, invocând printre cauze incertitudinea legată de impactul unor companii publice asupra deficitului. Anunțul Eurostat pune într-o lumină proastă autoritățile de la București și nu face decât să confirme haosul care domnește în rândul instituțiilor publice cu atribuții în domeniu, politizarea lor, precum și incompetența Guvernului Boc care, precum proverbul: "una spune, alta face".

Precizările Eurostat pun astfel în discuție respectarea angajamentelor Guvernului PDL asumate în fața FMI și a Uniunii Europene. Este clar că actuala guvernare are o problemă de credibilitate, că discursul liderilor PDL despre reforma statului este unul demagogic, fără acoperire economică și că preconizata ieșire din recesiune reprezintă doar o vorbă goală, doar poleită frumos la nivel declarativ și măsluită în datele oficiale. Din păcate, nu este prima oară când executivul condus de Emil Boc procedează astfel.

Un alt exemplu este oferit de către Curtea de Conturi în Raportul public pe anul 2009, prezentat opiniei publice de curând. Capitolul 2 al Raportului, ce se referă între altele și la auditul privind bugetul pe anul 2009, menționează ca o concluzie privind activitatea Guvernului, "denaturarea situațiilor financiare ale instituțiilor publice, centralizate la nivelul MFP".

Raportul precizează un lucru foarte grav, și anume că: "S-au constatat diferențe între încasările la bugetul de stat în anul 2009, raportate prin contul de trezorerie 20 "Veniturile bugetului de stat" și preluate în contul general anual de execuție a bugetului de stat pe anul 2009 și încasările la bugetul de stat pe anul 2009 raportate prin situațiile financiare ale MFP/ANAF, în sumă de 596.656 mii lei, reprezentând venituri aferente anului 2009, încasate în anul 2009 și neînregistrate în conturile de venituri ale bugetului de stat și neraportate în situațiile financiare ale ANAF, ale MFP, precum și cele ale instituțiilor publice centralizate la MFP". Nu știm nici până astăzi dacă acești bani, deloc puțini, au intrat sau nu în trezorerie, dacă sunt reali sau nu, dacă au fost încasați sau nu de către ANAF.

Până a primi lămuriri din partea Guvernului, nu putem spune decât că, în lipsa măsurilor de ieșire din criză și de stimulare a mediului economic, actuala putere PDL preferă să lupte într-un alt registru, cel mediatic, măsluind datele statistice, în speranța deșartă că un 0,1% creștere economică reprezintă o victorie politică și electorală. În realitate, Guvernul se păcălește singur, minte instituțiile în fața cărora și-a asumat angajamentele economice și încearcă fără succes să-i mintă pe români, cărora le amanetează, sperăm că nu pentru mult timp, viitorul, compromițând orice șansă de redresare economică a României pe termen scurt și mediu.

    Mircea Grosaru - declarație politică: - Parlamentul, legile, democrația;

Domnul Mircea Grosaru:

"Parlamentul, legile, democrația"

Dacă ne întrebăm cât de multe legi am adoptat în acest mandat și cât de importante au fost, fiind la jumătatea lui, circa, putem răspunde fără nicio clipă de gândire că foarte multe și foarte importante.

Dacă ne gândim la modalitatea în care acestea au fost adoptate, cu siguranță că vom răspunde că, în marea lor majoritate, legile importante s-au adoptat prin asumarea răspunderii Guvernului.

Dacă ne gândim însă la oportunitatea lor, desigur că părerile sunt împărțite pentru motivul că unele dintre ele au afectat direct pensiile, salariile și veniturile, în general, au dus la o scădere a calității vieții în România și la multe alte măsuri cu care nu prea ne putem lăuda în Europa.

Dacă ne gândim la diferența dintre România și alte state ale Europei, putem spune și lucruri bune, dar și altele mai puțin plăcute nouă.

Nu trebuie să ne justificăm pentru că motive se pot găsi și de o parte și de alta, așa că ar fi bine să ne gândim la o abordare nouă a vieții românilor care, după revoluția din 1989, a avut o evoluție mai mult decât importantă, în sensul că a parcurs momente bune, de creștere a calității acesteia până la momente mai puțin bune de descreștere, ceea ce astăzi numim "criză" pentru că apoi să o numim "ieșire din criză" atunci când indicatorii economici vor arăta altceva.

Toate acestea se pot comenta ca fiind abordări politicianiste, fără conținut, pentru că ceea ce îi interesează pe cetățenii ce trăiesc în România este calitatea vieții, iar aceasta a scăzut destul de mult la nivel general.

Uităm să gândim însă la un alt nivel, și anume la cel al creșterii încrederii oamenilor în libertatea de exprimare, în libertatea și oportunitățile de a putea studia ceea ce își dorește fiecare și de a-și alege meseria potrivită.

Uităm să gândim la cine judecă ce s-a realizat sau nu în țara noastră, pentru că cetățenii niciodată nu vor fi mulțumiți și vor dori mai multe de la stat, iar cu toții vor gândi prin prisma propriilor interese, a propriilor realizări, ceea ce va duce la o descreștere a interesului pentru adevărul global sau general.

Începe ieșirea din criză ? Eu cred că da !

    Mircea Grosaru - declarație politică: - Ziua Europei, Ziua României;

Domnul Mircea Grosaru:

"Ziua Europei, ziua României"

În acest an, Ziua Europei este sărbătorită în toate țările Uniunii Europene, deci și în țara noastră, în egală măsură, ca o recunoaștere a faptului că uniunea a însemnat pentru statele membre, un acord de voință politică, în primul rând, de colaborare și cooperare în această zonă a lumii, un model pe care cu siguranță și l-ar dori și alte state.

Mă gândesc în primul rând la statele arabe care trec printr-o criză a sistemului politic, lucru care s-ar fi putut întâmpla și în Europa dacă proiectul gigant numit astăzi Uniunea Europeană nu ar fi venit să înlocuiască vechile sisteme politice, care s-au dovedit a fi un eșec, mai ales în țările est-europene, printre care și România.

Dacă ar fi să reanalizăm avantajele și dezavantajele actualului sistem creat prin proiectul politic denumit Uniunea Europeană, cu siguranță că vom găsi multe deficiențe, dar în același timp recunoaștem cu toții că deși unele state nu au fost poate pregătite de a aborda un asemenea sistem, au făcut progrese uriașe și vizibile în trecerea lor la democrația autentică, la economia de piață.

Poate că unii politicieni spun că România nu trebuia să adere la Uniunea Europeană, iar aderarea la spațiul Schengen și la moneda euro este la fel de greoaie ca și aderarea în fapt a țării noastre la Uniunea Europeană. Alții gândesc că, dimpotrivă, va trebui ca împreună să facem tot ce este posibil prin a demonstra tuturor țărilor membre ale uniunii că am meritat să aderăm și merităm să fim considerați parteneri egali în drepturi cu celelalte state mai vechi membre ale uniunii, măcar pentru efortul vizibil pe care îl facem în a demonstra că merităm.

Drumul României este deja cunoscut, iar țara noastră nu se mai poate întoarce nici măcar o zi la ceea ce a fost, din considerente politice, economice, culturale și istorice, așa că nu ne rămâne decât să ne bucurăm de inspirația momentului aderării la cea mai mare Familie Europeană.

Așadar, cu toate greutățile inerente unui asemenea gest asumat politic la nivel de Europa, consider că nu ne mai putem gândi decât la ceea ce va fi și nicidecum la ceea ce a fost pentru România, perioada numită de mulți de tristă amintire pentru istoria unei țări care întotdeauna a meritat mai mult decât i s-a dat, care însă a știut bine să-și aleagă și momentul desprinderii de trecut prin efortul tuturor al aderării la Uniunea Europeană.

La mulți ani, Europa! La mulți ani, România!

    Vasile Mocanu - declarație politică cu tema: Ce culoare are boala?;

Domnul Vasile Mocanu:

"Ce culoare are boala?"

Legile României spun că există bolnavi care au dreptul la 90 de zile de tratament la domiciliu. E vorba de cei aflați în stadii avansate ale unor boli grave, cu paralizii sau metastaze, pentru care simpla deplasare la o unitate medicală reprezintă un chin cumplit.

Dar una spune legea și alta se întâmplă în realitate. În Iași, unii bolnavi mor așteptând decizia Casei Județene de Asigurări de Sănătate în privința asigurării tratamentului la domiciliu. De cele mai multe ori, oricum, răspunsul era negativ. Conducerea CJAS afirmă că nu sunt bani pentru astfel de tratamente și că 2011 este cel mai rău an din istoria medicinei ieșene. Așa se spunea și în 2010, iar de câte ori se susținea acest lucru se arăta cu degetul spre Guvern și spre ministerul de profil.

Și totuși în unele cazuri există bani, dar nu neapărat pentru bolnavi, ci mai ales pentru firmele de îngrijiri medicale. Dincolo de toate suferințele îndurate de bolnavi și de lamentațiile oficialilor că nu sunt bani, unele firme de îngrijire la domiciliu câștigă deosebit de bine. Fără să mai surprindă pe nimeni, nici măcar pe cei mai naivi dintre români, într-un top al decontărilor, pe primele locuri se situează firmele cu relații în lumea politicii. A politicii cu iz PDL-ist, se înțelege!

În timp ce oamenii mor așteptând fonduri pentru tratament la domiciliu, unele firme de îngrijire câștigă sute de mii de lei. La Iași, boala are culoare portocalie.

    Vasile Popeangă - declarație politică intitulată: Robo-Boc!;

Domnul Vasile Popeangă:

"Robo-Boc!"

De la o vreme, observăm o tendință accentuată a cică premierului Boc pentru satisfacerea unor necesități ale sale de asimilare a tehnologiei de vârf din domeniul IT-ului, sub forma diverselor produse electronice pe care a pus mâna. Ne aducem aminte când, desprins de realitate, ca de obicei, ne povestea cum și-a luat și el un I-pad "ca tot românu'", de parcă orice strungar din România avea deja un I-pad, cumpărat cu vreo 2-3 salarii minime pe economie, iar taman Boc rămăsese neintrat în rândul lumii, și s-a grăbit astfel să-și achiziționeze și el unu', ca să nu mai râdă opoziția de el c-a rămas în urmă cu știința și tehnologia! Trebuie să recunoaștem cinstit că, fără I-pad, Milică de la Răchițele nu mai putea să cosească, să dea cu barda, să bombardeze câinii cu pălăria ori să facă gropi nu în vederea fericirii câinilor și mâțelor, ci în vederea plantării de pomișori pe pășunile patriei, căci câmpii îi bate mereu, ca de obicei cu deosebită grație... Cam ciudat: Milică, specializat în munci d-astea manuale - cosit, țapinărit, găurit pământul cu cazmaua -, pare a încerca să treacă la chestii care necesită și intelect. Până acum, treaba asta nu a fost convingătoare, nereușindu-i cam deloc, întreaga sa activitate de ocupant accidental, printr-o hachiță prezidențială aiurea, a fotoliului de premier al României nedemonstrând că neuronul colectiv portocaliu i-ar fi slujit și la ceva folositor cetățeanului român de rând...

După ce ne-am mai obișnuit și noi olecuță cu ideea că Boc dă semne că vrea să adere la secolul al XXI-lea, o veste pe care ne-a adus-o personal a lovit intelighenția românească în moalele capului: Milică ot Răchițele are și poștă electronică, și a descoperit și e-mailul! emilboc09@yahoo.com. I-auzi brâul! Și cam ce parolă are? Să_trăiți_șefu_2014?Să_trăiesc_bine_2011?Pdl_cel_mai_tare_partid_e?

Cine să-și fi făcut oare celelalte 8 adrese de mail cu numele lui?! Oare cine să fie atât de încântat de ideea de a avea ID-ul de e-mail emilboc01? Sau și celelalte aparțin tot lui Milică al familiei Boc? De exemplu: emilboc01 e e-mailul pentru șefu', la Cotroceni; emilboc02 e pentru prietenii din Răchițele, emilboc03 - pentru Asociația Cosașilor Amatori de Politică din Cluj și tot așa până la emilboc10, printre altele, emilboc09 fiind acum disponibilă pentru publicul larg, în vederea creării unei baze de date cu adrese de e-mail, că parcă bat alegerile la ușă...

Și mai e bună la ceva dezvăluirea unei adrese de e-mail publicului larg: îți dă o imagine mai exactă cam câte mii de... români... mai susțin PDL-ul, aceștia fiind singurii care se vor înghesui să-l felicite pe Milică ot Răchițele pentru calitatea gropilor săpate la plantarea de pomișori, restul de câteva milioane fiind ocupați cu scrisul de e-mailuri în care i se urează... BIP, și BIIP, și BIIIP... C-așa-i Milică: imediat cum începi să-l creditezi c-a făcut rost de ceva abilități de muncă intelectuală, pune mâna repede pe-o cazma! Nu sunt medic, dar tare aș fi curios cum se cheamă sindromul acesta: cum vezi o unealtă agricolă, gata, te și repezi călare pe ea, ca să demonstrezi tu, urbi et orbi - că tot a fost Paștele -, cine-i primul cosaș al țării, primul țapinar, primul scobitor de găuri prin pământul patriei...? Mai era unu' mort de drag să fie primul miner al țării, primul pionier etc., și a ajuns să fie doar primul omorât de Crăciun! Vrea oare Milică să ne facă să înțelegem că i-ar fi drag să fugă și el cu elicopterul și nu știe cum să zică? Imediat pune tot românu' mână de la mână și face o chetă de-l duce elicopterul cu I-pad cu tot nu doar până colea, la Târgoviște, ci până-n Antarctica. Doar să ne facă semn și se rezolvă imediat!

Nu era clar ce l-a apucat pe Milică de la Răchițele - știți care: cel ce-și folosea capul drept loc de dat cu oul în familie... - să se umple de cipuri și scule electronice! Probabil că și-o fi reparat singur Băsescu telecomanda cu care-l ghidonează pe Boc, iar când a montat-o la loc, i-au mai rămas piese de-un I-pad, și doar nu era să ia Blaga surplusul!

Uite-așa, în curând, poate avem ocazia de a-l vedea pe Milică și în rol de Robo-Boc - l-au inventat ei, japonezii, pe ASIMO, robotul pășitor care salută, cară tava cu sucuri și urcă scările, ce ar fi de mirare să inventeze Cotroceniul Robo-Boc-ul, care să știe doar să cosească salarii, pensii și spitale, să dea cu barda-n locurile de muncă, să-și sape colegii și să spună că nu-s bani pentru aia sau ailaltă decât dacă ești blondă și din Pleșcoi...? Doar e mai simplă varianta de robot care taie decât cel care face cafeaua sau mixează legume - ultima e cu muncă, iar Milică, dacă aude de muncă, iar pune mâna pe vreo unealtă agricolă, ca nu cumva să-l bănuiască oarecine că ar fi capabil și de muncă intelectuală - de-aia s-au inventat roboțeii, ca să facă munca manuală, brută, murdară, a stăpânilor lor...

Numai avantaje la un Robo-Boc: nu simte compasiune decât pentru stăpânul său, poate fi surd și orb la o simplă apăsare de buton, execută orice, întocmai și la timp, chiar dacă-i sinucidere curată, poate face orice boacănă-i trece prin cap, că tata nu se supără - de ce oareee?

Din păcate, Robo-Boc e pe baterii, și ai doar două variante ca să-1 vezi oprit: ori să aștepți să-și termine bateriile, pe la sfârșitul anului viitor - variantă destul de dezastruoasă pentru poporul român -, ori să îi găsești butonul de oprire și să-1 apeși, da-l protejează ba UNPR-ul, ba UDMR-ul, pentru că oprirea lui Boc ar însemna și decuplarea de la conducta cu bani de la bugetul alimentat de noi toți a acestor minuscule partide aflate, în sfârșit, pe cale de dispariție din parlament.

Așa că, în interesul poporului român, trebuie să găsim butonul de oprire al lui Robo-Boc, pentru a evita scenariul apocaliptic din filmele SF, în care roboții dereglați preiau conducerea și văd în orice om un inamic pe care trebuie să-l extermine cu orice preț...

    Laurențiu Nistor - declarație politică cu referire la Partidul Dezvinovățirilor (ne)Lămuritoare;

Domnul Laurențiu Nistor:

"Partidul Dezvinovățirilor (ne)Lămuritoare"

În ultima perioadă, în peregrinările sale electorale pe banii noștri, sub masca de prim-ministru la muncă (probabil de-aia a preluat premierul și portofoliul muncii: "Milică, fă-te că muncești!", micuțul Boc - știți care: acela ce ocupă inutil scaunul unui om competent... - a reușit să facă rost de o semnificativă colecție de huiduieli care, pe un politician onest, l-ar fi făcut să-și dea demisia încă dinainte de Crăciun! Dar, cum nu vezi curcă pe baltă, nici pe Boc demisionând n-o să-1 vadă nimeni, deoarece demisia-i un gest de recunoaștere onestă a propriei incompetențe, iar dacă și-ar recunoaște incompetența, ar putea fi arestat de Băsescu pentru divulgarea unui secret de stat...

Așa că, în loc să semneze de zor hârtia de demisie, măcar din respect pentru iluștrii săi înaintași ce au ocupat acea funcție pe care bietul Milică o face de bafta lumii, cel ce încă mai este apelat, măcar formal, cu apelativul de "premier" ține coada băț, proptind văzduhul și trăgând lumea de poale ca să-l realeagă prezident pe la partidul cela portocaliu, care se tot străduiește să coboare sub linia de accedere în parlament, ceea ce tare mi-e c-o să se întâmple relativ curând... Căci ce alt rezultat poate să fie când, în loc să treci să faci ceva util pentru țara asta care-ți dă o grămadă de bani ca salariu și alte alea, singura ta preocupare e să găsești permanente justificări pentru incompetența, lenea, hoția și șmecheriile de doi bani ce guvernează actuala putere?

Cum ziceam, micuțul Boc a reușit să adune mai multe huiduieli și fluierături decât poate suporta un om de bun-simț, da' nu se dă plecat mai dihai decât nu se da plecată Coloana lui Brâncuși, când un deștept cu carnet roșu de partid trăgea de ea cu Kirovul, acum jumătate de secol. Căci așa-i treaba prin țara asta: mintea, inteligența sunt atribute ale carnetului de partid din buzunar, nu ale cetățeanului!

Căci, din câte s-a văzut în ultimele ieșiri în public ale nefericitului, cică, premier, el împarte societatea românească în două categorii: cei cu carnet portocaliu și cei cu carnete de alte culori - musai nonportocalii.

În prima categorie sunt cei care se-nghesuie să-i spună cât de frumos, deștept și înalt se află el. Acum, dacă o fi vreun băsist inspirat care să-i spună că, văzut măcar dinspre sud-vest, recte spate-gios, aduce oleacă la profil cu tat-su politic - Băsescu -, tipu’ s-a scos: parcă miroase deja a înalt funcționar public, chiar dacă n-a terminat 4 clase...

Din cea de-a doua categorie sunt oamenii care nu împărtășesc valoarea-unicat a portocaliilor - și-aci tot la Băsescu mă refer, bine-nțeles! -, care, în ochii lui Boc, sunt deja "untermensch" - adică români de categoria a doua spre a noua, oameni care musai sunt toți cu carnet de partid de opoziție! Musai-musai, că altfel nu se explică de ce-s ei nemulțumiți și de ce-i cer demisia. Oameni care, dacă nu-s ai PSD-ului, atunci nu pot avea decât un alt tip de carnet - cel de imbecil, căci numai un imbecil (în portocalia accepție...) nu se bucură de mărețele realizări ale băsiștilor șogori cu UDMR-iștii! Căci numai dacă ai carnet de imbecil nu poți să vezi că, tăindu-ți-se salariul, sporurile, pensia, ajutoarele, de fapt, trăiești mai bine!

Suntem pe cale de a deveni una dintre cele mai obeze națiuni. Dacă n-ai bani, mănânci mai puțin, deci îți refaci silueta și vei arăta mai bine, or să roiască fetele după tine dacă arăți bine, deci vei trăi mai bine. A, că te-ai îngrășat pentru că pâinea-ngrașă, iar de altceva nu ți-au mai rămas bani după ce ai achitat noile și măritele taxe, accize, impozite etc., asta nu interesează pe nimeni! Nu ai bani? Ai auzit ce-a zis Zeus: la muncă! Adică nu, la treabă, că la Muncă acum e Boc și nu poți să deranjezi omu' din activitate taman când nu face nimic...

Să revenim. Prin prisma PDL-istă, doar dacă ai carnet de imbecil nu vezi că suntem o națiune din ce în ce mai sănătoasă, așa că d-aia închidem spitale, alungăm medici, facem medicamentele inaccesibile... Cum să nu fim o națiune sănătoasă când cei care mai au ghinionul să se-mbolnăvească sunt la un pas de moarte - lucru care li se-ntâmplă cu o viteză mai mare decât poate pronunța Boc cuvântul "sănătate"? Când, din totalul populației, dispar pe cale naturală (superajutați în acest sens de toate eforturile pe care le face actuala putere cu toată priceperea sa, conform jurământului depus!) și bătrânii, și bolnavii, cum să nu fim o națiune tânără și sănătoasă, atâția câți am mai rămas?!

Să recapitulăm: pe medie, de la cățărarea lui Boc pe scaunul de premier, românii sunt mai supli, mai tineri, mai sănătoși... ce-ar mai fi? A, mai bogați și mai... culți! Căci trebuie să ai carnet de imbecil ca să nu vezi că, prin închiderea școlilor, s-a cam terminat cu învățământul în România, deci absolvenții vor pleca la muncă dincolo, unde vor trăi mai bine (iată cât de simplu se rezolvă cu urarea băsistă "Să trăiți bine!", care l-a propulsat pe lupu' de mare pe jilțul lui Mihail Viteazul...) pentru că vor avea salarii mai mari, din care vor putea rupe să trimită și-n țară - dacă sunt mai mulți bani în țară, înseamnă că românul e mai bogat, nu? Rămâne să aflăm doar care român... - și, dacă "prostimea" pleacă la muncă afară, înseamnă că p-aici vor rămâne doar intelectualii, adică va crește IQ-ul mediu pe cap de locuitor, deci implicit și neuronul portocalizat va fi mai "dăștept"! Nu așa se zice prin PDL, că mintea vine după post? Și cum posturile cele mai importante au fost vopsite (nu arar chiar la propriu!) în portocaliu, concluzia se trage singură... de păr!

În concluzie, dacă îl fluieri pe Băsescu, ești "un puiuț de comunist" (asta e: ghinionu' lu' Trăienel - apostrofatorul său avea vârsta mai mică decât perioada scursă din 1989 și până la momentul amintit, așa că nu putea fi, după logica băsistă, decât un puiuț de comunist, bine-nțeles, cu aceeași mentalitate îmbâcsită ca și-un vajnic comunist parcat pe la Anvers ca reprezentant al regimului ceaușist, de exemplu...), rușine, Dinu Patriciu! Dacă îl fluieri pe Boc, ești musai PSD-ist și ești somat să prezinți carnetul ca-n fața oricărui tablagiu de la circulație care se respectă! De asemenea, rușine, Victor Ponta! Asta cu Ponta e doar ca să găsim un țap ispășitor și lui Boc, cum e Dinu Patriciu pentru Băsescu...

Deci, dacă te manifești ca orice om nemulțumit dintr-o țară normală, fluierând cu eleganță nu arii din Traviata, ci prezența premierului (fie el cel din scripte ori cel real...), n-ai voie să fii doar un simplu cetățean, trebuie să fii musai un adversar politic, așa că... ia și-o amendă! Căci numai un adversar politic poate fi atât de dușmănos încât să nu vadă ce imense eforturi (ca să-ți justifici incompetența) faci cu scuza permanentă a crizei în cârcă, și cât faci de multe ca poporul "tău" să fie, pe medie, "cel mai sănătos", "cel mai frumos", "cel mai bogat" și "cel mai deștept" din lume, chiar de-ar fi, pentru asta, să-l omori tu, cu mâna ta...

    Neculai Rățoi - declarație politică intitulată: Nostalgie sau normalitate?;

Domnul Neculai Rățoi:

"Nostalgie sau normalitate?"

Mă uitam la așa-numita nuntă a anului - legalizarea unirii dintre primul moștenitor al prințului moștenitor britanic, William, și gingașa făptură Catherine Middleton și făceam o comparație între ce vedeam pe ecranul televizoarelor, în paralel cu România de dincolo de aceste ziduri. Fără să vreau, îmi aduceam aminte de momentele în care un președinte al României s-a plimbat alături de regina Marii Britanii, în caleașca (asta e: în fața reginei, cizmarul a fost mai bine cotat decât marinarul!), în vreme ce pe actualul locatar de la Cotroceni îl dă până și Berlusconi la o parte din calea sa ca pe ușa de la toaletă...

Sincer, aș fi preferat ca insul ce se crede șeful statului, deși nu este altceva decât întâiul slujbaș al poporului român, să poată sta la loc de cinste printre conducătorii națiunilor ce se călcau grațios pe picioare prin abația de Westminster, în loc să fie nebăgat în seamă și dacă se duce la întâlnirea portarilor de hoteluri londoneze. Se lăuda, odată, locatarul de la Cotroceni că e mare prieten cu președintele Franței. Dar săracu' Sarkozy, după cum s-a văzut pe micile ecrane, nu știa cum să se dispenseze mai repede de Băsescu, nu l-a lăsat nici măcar să-1 atingă, cunoscută fiind fobia franțuzului față de purici și alte animăluțe ce mai bântuie prin porturile lumii... Mai avea Băsescu un prieten: pe Berlusconi. Ce să vezi? Ii făcea și cela semne amicale cu degetul înșurubându-se pe la tâmplă! De ultimă oră, își mai găsise bietul Trăienel încă un prieten: pe președintele Libiei! Când a văzut cu ce amic risca să se procopsească, Muammar Gaddafi a fost la un pas de a se coborî de pe scaunul prezidențial drept e că și îmboldit prin dos de rachetele Marelui Licurici, prietenul care la nevoie se cunoaște. Măi Muammar, șezi acolo, să aibă și lui Băsescu cine-i da ziua bună dacă iese prin lume, că altfel crede mapamondu' că au ieșit stafiile pe străzi!

Asta e, așa trece gloria lumii: de la Nicolae Ceaușescu, cel care stătea în față la masa celor ce făceau jocurile în Orientul Mijlociu și pe piața mondială a petrolului, am ajuns să ne conducă un ins care îi provoacă până și lui Gaddafi grimase, de zici că bietul arab a înghițit un kil de lămâi cu coajă cu tot...

Dar s-o luăm și altfel! Acum, sincer: cum i-ar fi stat lui Băsescu într-un "morning coat" și cu țilindrul pe scăfârlie, hăhăind de zor că nu i-au plutit cuburile de gheață și pufăind ca un vapor cu zbaturi? Lesne l-ar fi confundat lumea cu Mister Bean... Căci printre cei care se-mbulzeau la nunta princiară s-a zărit și Rowan Atkinson, mai cunoscut românilor drept Mister Bean, și cu ochii minții îl vedeam pe Băsescu, încercând în zadar să-1 suprapun pe acesta artistului englez - ambii la fel de comici în limbaj și situații, însă celebrul personaj britanic fiind unul benign, în comparație cu cel ce ocupă degeaba scaunul președintelui României, concetățeanul nostru fiind de o malignitate ucigătoare la propriu: cu "Mister Bean" poți să mori doar de râs, însă cu Trăienel poți să mori de tot, rămâne doar să-ți alegi cum preferi: de foame, de boală, în accidente stupide de muncă sau pe drumurile patriei, știindu-se adversitatea fostului "sinistru" al Transporturilor pentru drumuri decente, corespunzătoare secolului al XXI-lea...

Ar putea zice câte-un neuron portocaliu că e nostalgie comunistă. Dar nu de nostalgie este vorba, ci de o simplă comparație între ce am fost și ce suntem, între o normalitate și băsism, cu exemple de care am avut parte cu toții, pe care le-am văzut cu ochii noștri, și care nu pot fi negate de nimeni, fără a deveni ridicol, indiferent cât de portocaliu i-ar fi carnetul, sufletul sau neuronul.

Dacă aș fi nostalgic, l-aș compara pe Traian Băsescu cu un Mihai Viteazul ori cu Ștefan cel Mare sau cu Alexandru Ioan Cuza! Însă, punând alături personajele antemenționate, este un risc enorm ca bietul Traian Băsescu să apară ca un pigmeu grotesc, un epigon în toată... "splendoarea" sa, cum ar zice bădia Mihai...

Am comparat uralele și ovațiile mulțimii entuziasmate, ce însoțeau Bentley-ul regal al prințului William pe drumul către catedrala care avea să unească tinerele suflete, cu huiduielile, fluierăturile și "poeziile extraordinare", stup de îndemnuri folclorice pline de tâlc, ce îl însoțesc tot mai des pe Băsescu în ieșirile sale publice. Și am ajuns la concluzia pe care orice om de bun-simț o poate trage, indiferent de vârsta, sexul, sănătatea mintală sau naționalitatea sa: Traian Băsescu a stat prea mult la putere și a cam venit vremea să aibă înțelepciunea de a se retrage, cu demnitate și decență, înainte ca poporul să se decidă să-l determine a face acest gest, moment care ar fi final pentru cariera politică a lui Băsescu. Căci de la politica externă a lui Titulescu la cea băsesciană, în care Trăienel zicea, la un moment dat, că "e perfect", de la măreția lui Mihai Viteazul la hăhăielile de la Cireșica, de la credința lui Ștefan cel Mare la lipsa de orice Dumnezeu a tăietorului de pensii, salarii, alocații, sporuri și orice altceva ce ar fi făcut diferența între supraviețuire și imposibilitatea de a-ți asigura traiul cotidian, cu alte cuvinte: tot ce a atins Traian Băsescu, a otrăvit și a ucis, nescăpându-i nici măcar speranța!

E timpul să se retragă, să-și spele sângele de pe mâini! Când ai ajuns să te ții cu dinții de o putere pe care nu o mai meriți, când pentru asta zilnic îți minți, îți furi și uneori îți încarcerezi și chiar îți omori cetățenii, e timpul să-ți iei băsiștii și să te-arunci în tomberonul istoriei. Dar probabil că ar fi prima mostră de bun-simț din ultimii 20 de ani, iar asta nu intră în fișa postului niciunui băsist, cu atât mai puțin a "tatălui" lor politic. Bunul-simț e doar pentru cetățeanul de rând, ca să poată fi strivit în picioare de către actuala putere...

Apropo, domnule Băsescu, n-ai o adresă de e-mail, ceva gen traianbasescu69@licurici.com, ca să-ți confirme, pe e-mail, toată țara - bașca diaspora! - ce am zis eu până acum?

    Dumitru Chiriță - declarație politică cu titlul: Emil Boc sau cincinalul în 4 ani jumate;

Domnul Dumitru Chiriță:

"Emil Boc sau cincinalul în 4 ani jumate"

Ne aducem cu toții aminte de anii "epocii de aur", în care jurnalele televizate erau pline de realizările mărețe ale regimului ceaușist.

După Revoluție multe din proiectele mai mult sau mai puțin utile ale "conducătorului iubit" au fost lăsate în paragină, distruse sau furate bucată cu bucată, sume imense și munca a zeci de mii de români dispărând.

În ultimele zile, Emil Boc, aflat el însuși în campanie electorală pentru un nou mandat la președinția PDL-ului, anunță investiții care, în timpul celor doi ani de mandat ca prim-ministru, nu s-au bucurat de atenția acestuia.

Trebuie reamintit că Guvernul Boc nu este la prima tentativă în acest domeniu. În timpul campaniei electorale, Traian Băsescu, Emil Boc și PDL-ul au promis mii de kilometri de autostrăzi, căi ferate rapide, salarii mari, pensii decente, mărirea alocațiilor de stat pentru copii, asigurarea resurselor pentru sănătate, absorbția integrală și eficientă a resurselor financiare europene etc.

Bineînțeles că au rămas la stadiul de promisiuni, conform adagiului "promisiunile nu îi angajează decât pe cei care le cred".

Probabil că Emil Boc și PDL-ul nu au aflat despre faptul că, la venirea la putere, au promis că finalizează grupurile energetice 3 și 4 de la Cernavodă, în condițiile în care la acea dată, erau prezenți în acest proiect investitori - companii energetice respectabile și cu posibilități financiare - dar care, văzând incapacitatea Guvernului de a gestiona un asemenea proiect, s-au retras rând pe rând.

În cazul autostrăzilor, situația este și mai amuzantă, întrucât de la cei 1000 de kilometri promiși în 2008 s-a ajuns în situația în care au fost dați în folosință 53 de kilometri, dintre care faimoasa centură a orașului Gherla, inaugurată cu fast de același Emil Boc și închisă a doua zi din cauza surpării căii de rulare în unele locuri.

Văzând declarațiile din aceste zile referitoare la așa-zisul program de construcție de autostrăzi în România, nu poți să nu te întrebi pe cine crede că mai păcălește Emil Boc?

Canalul Dunăre-București, un proiect megalomanic al regimului ceaușist, este reluat de către PDL, pentru a-i da posibilitatea lui Traian Băsescu de a se plimba cu flota dispărută în zone crepusculare.

Un lucru este cert, și nu este înțeles de către Emil Boc, jolly-joker-ul lui Traian Băsescu, toți investitorii, români sau străini, au nevoie de stabilitate legislativă și fiscală, de un mediu de afaceri prietenos și de un guvern care să-i respecte și să-i trateze în mod egal și nediscriminatoriu pe toți contribuabilii, și nu cum face Guvernul Boc, care favorizează doar pe acei contribuabili care "cotizează" la pușculița PDL-istă.

Toate aceste declarații nu sunt decât promisiuni deșarte, venite din partea unor oameni care trăiesc într-o altă dimensiune.

    Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: - Creșterea prețurilor produselor agricole;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Creșterea prețurilor produselor agricole"

Aderarea la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, trebuia să însemne pentru agricultorii români începutul unei perioade de dezvoltare și progres ca să conducă, în cele din urmă, la prosperitate și la un nivel de trai comparabile cu cele din restul statelor Uniunii Europene.

Lipsa produselor agroalimentare pe piața mondială putea să devină oportunitate pentru dezvoltarea agriculturii României.

România se confruntă în acest moment cu o agricultură de subzistență proporție de 90%. De la an la an, noi pierdem foarte multe suprafețe de teren care rămân nelucrate și cred că suntem singura țară europeană care are trei milioane de hectare nelucrate, avem o suprafață parcelată, aproape patru milioane de hectare, și, din păcate, creșterea prețurilor a ajuns o sperietoare pentru fiecare român din această țară.

În ultimii 2 ani, România se confruntă cu o creștere fără precedent a preturilor produselor agricole și în special a produselor de bază.

Piețele agroalimentare din România sunt pline de samsari care comercializează produse scumpe, de import, dar cu etichetă românească. La rândul lor, supermarketurile, în loc să se concureze pentru scăderea prețurilor și pentru a introduce în comerț produse ale țăranilor și fermierilor români, își dau mâna pentru menținerea produselor de import la prețuri exorbitante. În fața promisiunilor deșarte ale guvernanților ce vor lua masuri, producătorul român s-săturat să se tot lupte cu aceleași neajunsuri și obstacole în fața desfacerii, a vânzării producției.

Ministrul Tabără se laudă cu faptul că exportul a început să crească, iar importurile să scadă. Dar iată că deja s-a anunțat că recolta de grâu de anul trecut se termină și că va trebui să recurgem la import pentru consumul de pâine.

În guvernarea Boc s-au atins toate limitele suportabilității și nu există niciun indicator care să ne dea speranța că această situație va fi depășită curând.

    Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: - Avem cei mai săraci agricultori din Uniunea Europeană;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Avem cei mai săraci agricultori din Uniunea Europeană"

După 4 ani de la aderarea la Uniunea Europeană am ajuns să avem cei mai săraci agricultori din Uniunea Europeană, satele cele mai puțin dezvoltate din punct de vedere al infrastructurii, o lipsă acută de acces la servicii de sănătate în spațiul rural și un sistem educațional, la sat, dat înapoi cu 60 de ani.

Actualii guvernanți le-au promis femeilor și bărbaților de la țară, iar aceștia le-au dat votul masiv în anii 2008-2009, că vor avea condiții pentru ca fiii și fiicele lor să meargă la grădinițe, la școli, la licee, la facultate și, dacă va fi nevoie, la doctor și la spital pentru îngrijirea sănătății. Unde sunt acele locuri de muncă, școli, spitale și personalul calificat care să le servească? În loc de aceasta au tăiat posturi și salarii, ajutoare sociale, au desființat și comasat școli și grădinițe, au desființat spitale. Pe unele le-au transformat în azile, ca o premoniție sau un început de transformare a întregii țări într-un uriaș azil.

Au spus că vor face o rețea națională de centre de colectare și depozitare a recoltelor agricole, a produselor animaliere, ca, în felul acesta, fermierii și țăranii să-și poată valorifica munca și să reia ciclul agricol. Promisiune din care se înțelegea că vor exista niște producții! A trecut destul timp și domnii Tabără-Boc ar trebui să le spună țăranilor și fermierilor unde sunt aceste centre și cu ce s-au ales de pe urma lor.

Incompetența actualului Guvern și a conducerii Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-au manifestat în toate sectoarele de producție agricolă alimentară, precum și în relațiile cu fermierii și societatea civilă, dar mai ales în relațiile cu Uniunea Europeană.

    Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: - 1 Mai - Ziua Muncii;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"1 Mai - Ziua Muncii"

În 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat 1 Mai ca Zi Internațională a Muncii - în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. Ziua Muncii este o sărbătoare ținută în cinstea victoriei luptei sindicale care a asigurat ziua de muncă de 8 ore, dar și alte drepturi sociale și politice ale muncitorilor. Ziua de 1 Mai este considerată în cea mai mare parte a lumii sărbătoarea celor care muncesc.

Această zi ar trebui să fie zi de doliu național, în condițiile în care rata șomajului este în creștere alarmantă, iar măsurile adoptate de guvernanți arată că acest trend va continua.

Salariații din România nu au motive să sărbătorească în aceste zile, având vedere că drepturile de care ar trebui să beneficieze au fost reduse de actuala guvernare. Trăiesc momente foarte dificile într-o Românie condusă de PDL, în care salariile au scăzut.

De asemenea, foștii oameni care au muncit și sunt pensionari nu mai au pensii care să le asigure un nivel decent de trai. 700.000 de români și-au pierdut locurile de muncă, iar acțiunea Guvernului de a da afară oameni care muncesc continuă. Dacă dai afară pe cineva din zona bugetară trebuie să găsești și soluții pentru a-l ajuta să-și facă o firmă sau să se angajeze în domeniul privat.

    Eugen Bejinariu - declarație politică cu titlul: Răsturnarea valorilor democrației în România;

Domnul Eugen Bejinariu:

Realitatea vieții politice din România, și în primul rând la nivelul Parlamentului și al Guvernului Emil Boc, m-a determinat să prezint în Camera Deputaților declarația politică intitulată "Răsturnarea valorilor democrației în România".

Într-un stat democratic funcționează mai multe puteri: puterea legislativă - Parlamentul, numit și forul legislativ suprem; puterea executivă - Guvernul și puterea judecătorească - parchetul și tribunalul, la care vine și presa centrală și locală, numită adesea "câinele de pază al democrației". Între aceste puteri există separație, iar în desfășurarea activității lor apar și relații care ar trebui să nu subordoneze, să nu impună și să nu stânjenească rolul și atribuțiile fiecărei puteri. Cetățenii cunosc această așezare a puterilor, dar și relațiile dintre ele.

În realitatea ultimilor ani, de când a apărut în rândul puterilor și "președintele-jucător", funcționarea statului democratic este mult dereglată. La cea mai simplă analiză a rolului și atribuțiilor Parlamentului statului român, vom constata multe exprimări anticonstituționale, diverse disfuncționalități și anomalii.

Guvernele Emil Boc, cu rolul de a aplica legile statului român și de a raporta Parlamentului modul de realizare a acestor legi, și-au asumat atribuții legislative. Așa se face că acum s-a ajuns ca legile să fie inițiate și asumate de Guvern în Parlamentul României. Menționăm că asumarea răspunderii era valabilă numai în vacanțele parlamentare și numai cu aprobarea Parlamentului, pe perioade și domenii. În condiții normale, o lege inițiată de Guvern, Parlament sau societatea civilă este supusă dezbaterii în Parlament, potrivit procedurilor parlamentare. Dezbaterea completă se face în Senat și în Camera Deputaților sau în ordine inversă, după care diferențele sunt mediate de comisii special aprobate de către Parlamentul României. Urmează promulgarea legii de către Președintele României.

Astăzi Guvernul a ajuns la a paisprezecea asumare a legii, ignorând și Constituția, și Regulamentul Senatului și al Camerei Deputaților, și orice cutumă parlamentară. Între legile asumate de Guvern în Parlamentul României și urmate de moțiuni de cenzură enumerăm: Legea Codului penal și civil, Legea educației naționale, iar recent, Legea privind dialogul social și Legea uniformizării salariilor cadrelor didactice și care nu vor mai fi urmate de moțiune de cenzură, ci de solicitarea PSD-ului de intervenție a Curții Constituționale.

Dovada dereglării o evocăm doar cu un singur domeniu, și acela prioritate națională - educația. S-a votat în Parlament legea pentru creșterea cu 50% a salariilor profesorilor, lege promulgată de președinte, Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pentru Legea educației naționale, iar recent același guvern își asumă răspunderea pentru uniformizarea salariilor profesorilor, în vreme ce problemele școlii și ale universității coboară tot mai mult ca dimensiune și calitate în societatea românească, sistem care se află în plină "reformare și modernizare". În toate aceste "preocupări" față de școala românească nu găsim termeni precum studiu, analiză, dezbatere în comisiile de specialitate din Camera Deputaților și din Senat, propuneri și, respectiv, votul final din Parlament, așa cum ar fi normal, constituțional și moral.

Astfel de exemple sunt și în cazul Legii Codurilor penal și civil, în Legea dialogului social și câte vor mai urma. Oare modificarea Constituției, după astfel de practici, nu va urma, măcar în parte, calea asumării răspunderii Guvernului în Parlamentul României? Deocamdată știm că s-a propus ca la alegerile locale să fie suprapus referendumul privind legea noastră fundamentală - Constituția României.

Soarta democrației din România este în pericol și solicit colegilor deputați și senatori să reflecte la această realitate și să acționeze pentru menținerea vieții democratice din România.

    Mircea-Gheorghe Drăghici - declarație politică privind Soarta șomerilor din România;

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

"Soarta șomerilor din România"

Rugați-vă ca anul acesta să nu vă pierdeți locul de muncă, ca să vă puteți ajuta părinții sau bunicii! Pentru șomeri, veștile sunt și mai rele. Modul în care se calculează indemnizația de șomaj a fost schimbat, ajutorul de șomaj este tot mai mic, iar firmele mai mari sau mai mici se închid pe bandă rulantă. Deși între ianuarie 2010 și ianuarie 2011 numărul șomerilor a scăzut cu 126.000, numărul salariaților a scăzut în aceeași perioadă cu aproximativ 250.000, de unde rezultă un minus de 376.000 de persoane.

Ce s-a întâmplat cu acești oameni? Unii s-au pensionat, alții au intrat pe piața muncii la negru, alții au plecat la muncă în străinătate, iar alții pur și simplu au încetat să își mai caute de lucru. Piața muncii va începe să iasă cu adevărat din criză abia atunci când numărul salariaților va începe să crească. Din toate cele peste 200 de ajutoare sociale care se acordă mai mult sau mai puțin pe merit, Guvernul a găsit de cuviință că trebuie să se ocupe fix de indemnizațiile de șomaj și de cele pentru creșterea copilului până la vârsta de doi ani.

Guvernul Boc înseamnă doar salarii mici, șomaj extins și companii închise pe bandă rulantă, fie la comanda FMI, fie pentru clientela politică portocalie. Ce este însă strigător la cer este faptul că actualul executiv, condus de Boc cel mic, nu a avut nicio clipă un program coerent pentru crearea de noi locuri de muncă.

Crearea unor noi locuri de munca nu s-a aflat niciodată pe lista de obiective a Guvernului. În momentul de față, autoritățile sunt mai preocupate de finalizarea planului de disponibilizări decât de noi angajări. Guvernul s-a angajat în față Fondului Monetar Internațional să mai disponibilizeze anul acesta încă 15.000 de bugetari pentru a echilibra balanța cheltuielilor de stat. România trebuie să se încadreze într-un deficit bugetar convenit de -4,4%. Acum sunt circa 1,3 milioane de români care lucrează la stat.

Mai mult, puterea portocalie nu suflă o vorbă despre crearea de locuri de muncă pentru absolvenți, deoarece în prezent 25% dintre tinerii care au terminat studiile sunt șomeri. Codul muncii, acordurile cu FMI, politica de falimentare a firmelor, disprețul față de bruma de indemnizație de șomaj, toate sunt gesturi care vorbesc despre disprețul guvernării Boc față de români. Fiecare șomer înseamnă o familie distrusă!

În tot acest timp, Marea Britanie a anunțat măsuri concrete de luptă împotriva șomajului, printre care acordarea unor stimulente companiilor în valoare de 2.500 de lire pentru fiecare persoană nou-angajată care va lucra la firma respectivă mai mult de șase luni. Lipsa oricăror măsuri de protejare a cetățenilor români, a companiilor care au investit în țara noastră și a mediului de afaceri în general reprezintă un blam de incompetență la adresa guvernului actual. Ceea ce este mai grav este că reapar "generațiile de sacrificiu" - adică noi toți, cei care trebuie să plătim pentru incompetența celor care decid destinul economic al țării și pentru împrumutul de la Fondul Monetar Internațional, atât de împovărător pentru români. Ce cere FMI, Guvernul Boc repede execută! Doar câteva companii au mai rămas naționale. Din cele, considerate strategice odinioară, în curând nu va mai rămâne nimic. Expresiile "la omul sărac, nici boii nu trag", "celui care n-are i se va mai lua" și "o nenorocire nu vine niciodată singură" au devenit direcțiile de acțiune ale lui Boc și Băsescu!

    Ion Călin - declarație politică intitulată: De la crâșmă la putere;

Domnul Ion Călin:

"De la crâșmă la putere"

În ajunul Sfintelor Paști, mai bine zis chiar în ziua de Florii, președintele Traian Băsescu a declarat că România nu poate fi un stat social pentru că "poporul are performanțe limitate" și că nu suntem "performanți". Să fi uitat președintele că acest popor "neperformant" l-a ales președinte de două ori? Uită domnul președinte că pe cei care stau la cârciuma satului și nu bagă plugul în hectarul și jumătate din spatele casei îi cumpără cel mai repede militanții PDL, Cu o țuică obținând astfel votul pentru acest partid?

Cum să fie performant poporul, când cei care îl conduc îi dau un exemplu în neperformanță?! Chiar ar trebui să-i trimitem pe miniștri să are pământul, poate acolo ar avea rezultate mai bune, pentru că la ministerele pe care le conduc nu se vede nicio performanță.

Și cum să aibă aceștia performanță când Domniile lor se ocupă de cu totul altceva? Cum să fure pentru ei sau pentru familiile dumnealor, cum să ia bani de la populație și să dea la clientela de partid sau cum să organizeze festivaluri și inaugurări în localitățile PDL-iste?!

Nu ați spus nimic, domnule președinte, despre faptul că statul social modern înseamnă ca românii să aibă o educație performantă, cu dascăli bine plătiți, nu cu plafonare de salarii, să aibă un sistem medical care să nu chinuiască bolnavii, ci să-i vindece și să existe respect pentru toți cetățenii, nu numai pentru cei care sunt membri PDL?

Se pare că nu aveți niciun interes ca cetățenii României să aibă toate acestea, pentru că dacă le ar avea nu ați putea să le cumpărați așa ușor votul.

Și cum să muncească, dacă pe cei de la putere îi văd mereu că se ocupă de altceva? Ce exemplu ar putea lua poporul de la Guvernul care și-a angajat pentru a șaptea oară răspunderea în fața Parlamentului, de această dată pe legea de uniformizare a salariilor din învățământ în anul 2011, precum și pe Codul de dialog social? S-a renunțat astfel la plata profesorilor anul acesta, chiar dacă au câștigat în instanță dreptul de majorare a salariului cu 50% și beneficiază de decizii definitive din partea justiției, iar Legea dialogului social a fost asumată fără dialog cu părțile implicate, fără niciun fel de dezbatere publică sau parlamentară.

Că acest Guvern este "preocupat" de bunăstarea poporului o arată și ultimele date statistice, care arată că 62% din totalul salariaților a înregistrat, la finalul lui 2010, venituri mai mici de 1.500 lei, în condițiile în care salariul mediu a fost de 1.721 lei, adică cei mai mulți dintre români trăiesc la limita și sub limita sărăciei. Deci guvernarea austerității impusă de Traian Băsescu și de Guvernul său a dus la adâncirea decalajelor sociale și la mărirea prăpastiei dintre bogați și săraci. Nivelul de trai și puterea de cumpărare au scăzut dramatic.

Cum să nu stea la cârciumă românii, dacă și parlamentarii, în special cei ai puterii, stau în bănci "ca oile" și nu votează, iar atunci când o fac, votează de multe ori împotriva populației. Și au făcut acest lucru pentru că au primit comandă de la partid, pentru că au fost cumpărați cu bani de la buget sau pentru că au fost șantajați.

Niciuna dintre legile pe care Guvernul și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului nu are acordul partenerilor sociali ele nefiind adoptate prin dialog și consultare, ci mai degrabă impuse.

Așa este, domnule președinte, în cârciumile patriei sunt mulți, asta pentru că mulți români nu au o ocupație, alții nu au o educație pentru a-și găsi ceva de lucru sau, chiar dacă au, nu-și găsesc de lucru. Tot au sperat, domnule președinte, că va fi mai bine, că am ieșit ba din criză, ba din recesiune, dar degeaba. Au rămas cu necazurile și grijile pe care probabil și le îneacă în băutură, așteptând o nouă campanie pentru a primi ceva de pomană și a vă vota din nou.

Pentru că cei care nu stau la birturi nu primesc nici mită electorală, dar nici nu vă dau votul. Probabil că aceasta este cauza pentru care nu aveți interes să îmbunătățiți nivelul de trai, iar toate declarațiile de "mergere spre bine" sunt o simplă amăgire pentru cei creduli. Astfel, cum să mai creadă cetățenii țării în promisiunile dumneavoastră, dacă chiar cei de la Eurostat au rezerve față de calitatea unor date transmise de România în ceea ce privește deficitul bugetar?!

Dacă din punct de vedere biblic s-a terminat Săptămâna Patimilor, pentru români aceasta va continua, probabil până când aceștia vor vota nu pentru "pomeni electorale", ci pentru programe credibile, nu pentru promisiuni neacoperite din punct de vedere economic, ci pentru fapte... sau vom continua să ducem mereu o viață plină de patimi.

    Ioan Munteanu - declarație politică cu titlul: Cât nu e prea târziu...;

Domnul Ioan Munteanu:

"Cât nu e prea târziu..."

Pentru că subiectul pe care îl voi aborda astăzi este unul cât se poate de serios, voi începe prin a vă spune că una dintre ultimele probleme din țara noastră este legată de distrugerea unor mari suprafețe de teren agricol prin exploatarea de agregate minerale. Aflați în dificultate, atunci când nu-și pot procura materialele de construcție din albia râurilor (respectiv, prundiș, pietriș), unii dintre "oamenii de afaceri" de ultimă generație au recurs la exploatarea acestora din terase. Pe sume ridicol de mici, respectiv între 200 și 500 de euro pentru un hectar de teren, acești "întreprinzători" își oferă serviciile unor oameni aflați în dificultate. Proprietarii terenurilor nu au resurse financiare pentru a-și lucra pământul și acceptă fără prea multe negocieri aceste propuneri, aparent foarte avantajoase pentru ei.

Ceea ce nu realizează noii proprietari ai terenurilor este faptul că un centimetru de arabil se formează în aproape o sută de ani, dar poate fi distrus doar în câteva zile printr-o exploatare abuzivă, fără drag și fără de respect fată de natură.

Din păcate, în România se aprobă cu prea mare ușurință de către Agenția Națională de Resurse Minerale permisele pentru exploatarea de agregate minerale din terase. La fel de ușor se obține și avizul de gospodărire a apelor de la structurile județene ale Regiei Naționale a Apelor Române, dar și acordul de la instituțiile de mediu.

Gravitatea acestei situații se explică prin faptul că societățile care exploatează în acest fel agregate minerale nu refac, așa cum cere legea, suprafețele de teren la forma de dinaintea lucrărilor, obligație exprimată precis prin acordul de mediu. Redevența obținută de către stat este minoră în raport cu dezastrul ce poate fi constatat la sfârșitul perioadei de exploatare.

Dacă cineva se mai îndoiește de adevărul acestor spuse, i-aș propune să pornească pe DN1 A (București-Buftea-Ploiești-Vest-Zalhana-Strejnic) și va descoperi adevărate cratere și gropi uriașe pe terenuri cu mare potențial agricol.

Consider că vinovați de această situație nu sunt doar cei care exploatează respectivele agregate minerale, cât, mai ales, instituțiile statului care au obligația să verifice respectarea legilor, dar care nu veghează deloc la aplicarea lor.

Mi-am permis să-1 informez și pe premierul Emil Boc despre aceste abuzuri și i-am cerut să mi se răspundă, în mod concret și în termen legal, ce sancțiuni vor primi cei care se fac vinovați de cele relatate, dar și ce măsuri/termene urmează a fi stabilite în vederea refacerii terenurilor agricole.

De asemenea, i-am sugerat ca o acțiune de verificare a fenomenului semnalat să fie extinsă la nivelul întregii țări, pentru că situații de acest fel nu sunt deloc cazuri izolate. Indivizi iresponsabili, a căror singură grijă o reprezintă câștigul rapid, prin orice mijloace, a unor averi greu de justificat, distrug fără rușine ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit cu atâta generozitate. Sper ca acest avertisment să ajungă la factorii responsabili cât mai repede, acum, când încă nu e prea târziu, iar autoritățile centrale ori locale să stopeze imediat acest atentat la adresa mediului înconjurător.

    Adrian Gurzău - prezentarea unor soluții pentru reducerea prețurilor carburanților în România;

Domnul Adrian Gurzău:

În plină criză economică, companiile petroliere din România devin mai prospere ca niciodată.

Mă simt nevoit să semnalez un fenomen aberant și să vă propun o soluție de negociere cu benzinarii din România.

Ce se întâmplă: în plină criză economică, companiile petroliere din România devin mai prospere ca niciodată. De pildă, compania OMV Petrom a obținut anul trecut cel mai mare profit de după privatizare, de 2,6 ori mai mare decât în 2009. Două treimi din profitul grupului austriac OMV (mai exact 70%) a venit din compania românească. Astfel, OMV Petrom va distribui dividende de un miliard de lei.

Pe de altă parte, românii se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană după cantitatea de benzină pe care o pot cumpăra cu un salariu mediu, după cum arată o analiză dată recent publicității (Econtext). Situându-se pe locul 27 în acest clasament, românii pot cumpăra cu salariul mediu 265 l. de benzină, în timp ce vecinii bulgari pot cumpăra 280 l. Potrivit studiului, grecii - puternic atinși de actuala criză economică, pot cumpăra 1.005 l. de benzină cu un salariu mediu național, iar locuitorii Luxemburgului 2.800 l.

Să nu uităm că această situație s-a creat în contextul în care România deține importante resurse naturale de petrol, spre deosebire de multe alte state din Uniunea Europeană. Este deci cel puțin ciudat ca o țară precum România să contribuie la profituri imense ale unor mari companii transnaționale, pe propriile sale resurse și la prețuri de marfă de lux atunci când ne referim la carburanți. După cum se poate observa, creșterea continuă a prețurilor la benzină și motorină nu a avut ca motiv creșterea costurilor din aval, ci creșterea substanțială a profiturilor companiilor petroliere.

Tot goana după profit face ca marile companii precum Petrom și Rompetrol să exploateze resurse interne ieftine de țiței (iar Lukoil se pregătește să facă același lucru), pe care le exportă spre occident. Acest fapt ar trebui să intre și în atenția Ministerului Finanțelor, întrucât există semne serioase de întrebare privind modul în care marile companii petroliere își declară profiturile.

Ca atare, consider că această stare de fapt trebuie să constituie un semnal de alarmă pentru guvernanți. Creșterea inflației și scăderea nivelului de trai în România se datorează în bună parte și majorării nejustificate a prețurilor la carburanți; și toate acestea doar pentru satisfacerea ambițiilor de creștere a profitabilității unor companii străine de interesele societății românești. La limită, aceste evoluții se manifestă ca o agresiune împotriva stabilității sociale și economice românești.

Guvernul român are însă și el dreptul și datoria de a apăra interesele populației, drept pentru care solicit totodată autorităților să ia în considerare măsuri de contracarare a efectelor negative create de situația semnalată, iar eu, ca deputat aș susține legislativ această direcție.

Propun, astfel, luarea în calcul a soluției de legiferare a unor modificări a cotelor de impozitare a companiilor care exploatează și distribuie carburanți pe teritoriul României, care ar putea merge până la 90% din impozitul brut sau la aplicarea unei taxări pe cifra de afaceri a acestora.

Astfel, veniturile suplimentare încasate de bugetul de stat prin această măsură ar putea fi folosite pentru prestații sociale în favoarea categoriilor sociale defavorizate sau vulnerabilizate de actuala criză economică.

    Liviu-Bogdan Ciucă - declarație politică: Programe privind ocuparea locurilor de muncă;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Programe privind ocuparea locurilor de muncă"

Prioritatea României în domeniul ocupării forței de muncă este prevăzută în Programul Național de Reformă 2007-2011 și se referă la creșterea gradului de ocupare și a ratei de participare pe piața muncii, prin realizarea unei piețe a muncii favorabile creării de noi locuri de muncă, îmbunătățirea adaptabilității întreprinderilor și lucrătorilor, stimularea ocupării forței de muncă și îmbunătățirea calității resurselor umane. Anii 2010 și 2011 au fost marcați de efectele negative ale crizei economice asupra pieței muncii, însă impactul asupra nivelului de ocupare nu a fost extrem de dramatic. În condițiile dificile determinate de criza economico-financiară, prioritatea majoră a ministerului de resort trebuie sa o constituie focalizarea eforturilor către acele acțiuni care să conducă menținerea unei rate a șomajului cât mai reduse.

Politica în domeniul ocupării forței de muncă se dezvoltă în sensul obiectivului de asigurare a unui cadru legislativ de acțiune și de finanțare în domeniile ocupării forței de muncă și formării profesionale continue, astfel încât să fie aplicate metode inovative menite să crească nivelul și calitatea ocupării forței de muncă în România.

Consider că o atenție sporită trebuie acordată următoarelor aspecte: reducerea impactului crizei economico-financiare asupra forței de muncă și facilitarea relansării ofertelor de locuri de muncă, inclusiv prin adecvarea competențelor profesionale la noile cerințe pe piața muncii; asigurarea unui cadru legal suplu, în concordanță cu dinamica pieței muncii, cerințele angajatorilor și lucrătorilor, precum și în favoarea ocupării cât mai rapide a șomerilor și persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile; consolidarea parteneriatului social și eficientizarea dialogului la toate nivelurile, în scopul creșterii aportului dialogului social la dezvoltarea economică și socială, cu predilecție în ceea ce privește ieșirea din criză și relansarea ocupării.

    Liviu-Bogdan Ciucă - declarație politică: Fonduri pentru protecția mediului.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Fonduri pentru protecția mediului"

Costurile pentru alinierea la standardele europene de mediu sunt rezultatul zecilor de ani de activități poluatoare și lipsei de interes sau investiții în infrastructura de mediu. Deși beneficiază de fonduri europene pentru protecția mediului înconjurător, România este încă deficitară la atragerea de investiții pentru acest sector de activitate. Alinierea la standardele de mediu nu înseamnă numai costuri, ci și oportunități de dezvoltare economică, datorită generării unor activități noi pe piața românească. Toate proiectele structurale desfășurate în România trebuie să respecte principiile dezvoltării durabile, care presupune stabilirea unui echilibru între activitățile economice, protecția socială și protecția mediului, principii regăsite și în Strategia Lisabona a Uniunii Europene. De altfel, și în cazul proiectelor de mediu România nu își poate permite dezechilibre, deoarece acestea ar implica costuri suplimentare pentru a atinge un standard de normalitate pentru mediul înconjurător. De aceea, agenții economici trebuie să înțeleagă importanța alinierii la standardele de mediu. Reducerea poluării nu este posibilă fără cooperarea cu acei agenți economici care produc poluare. După aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, s-a înregistrat o creștere semnificativă a fondurilor alocate României, astfel, în sectorul de mediu este vorba de o contribuție comunitară de aproximativ 4 miliarde de euro până în anul 2013, din Fondul de Coeziune și Fondul European de Dezvoltare Regională. Infrastructura creată din fonduri europene va fi coloana vertebrală a infrastructurii de mediu. Principalele vertebre ale infrastructurii create din fonduri europene vor stimula interesul investitorilor privați pentru acest sector. Consider că autoritățile implicate în protejarea mediului înconjurător trebuie să genereze atât programe de informare a cetățenilor, cât și proiecte de finanțare, capabile să mențină și să conserve echilibrul ecologic al mediului.

  Evocarea împlinirii a 145 de ani de la greva generală din Chicago, în memoria căreia 1 Mai a devenit Ziua Internațională a Muncii.  

A doua parte a ședinței a început la ora 10,30.

     

Lucrările ședinței au fost conduse de doamna deputat Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților, asistată de domnii deputați Niculae Mircovici și Georgian Pop, secretari ai Camerei Deputaților.

 
     

*

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Invit secretarii la prezidiu.

Continuăm lucrările de astăzi ale Camerei Deputaților și anunț că din totalul celor 332 de deputați, până în acest moment și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 171; sunt absenți 161, din are 34 participă la alte acțiuni parlamentare.

 
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi.  

Înainte de a intra în ordinea de zi, dați-mi voie să-i dau cuvântul domnului deputat Anghel Stanciu, pentru o declarație.

   

Domnul Anghel Stanciu:

Stimată doamnă președinte,

Onorat prezidiu,

Distinși domni și doamne deputați,

Domnilor miniștri,

1 mai 1866, Statele Unite ale Americii. Demonstrații de masă ale muncitorilor pentru a obține, citez: "opt ore să constituie ziua legală de muncă de la și după 1 mai 1866".

3 mai 1866, Chicago, Statele Unite. Grevă generală. 90 de mii de muncitori în piața centrală a orașului, din care 60 de mii deja aflați în grevă.

Ciocnirile între polițiști și manifestanți au generat sute de răniți și morți de o parte și de alta. Sunt arestați opt lideri sindicali, șapte condamnați la moarte și unul la 15 ani de închisoare.

Paris, 1889. Congresul social-democraților decretează, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, din ziua de 3 mai 1866, ca ziua de 1 Mai să devină Ziua Internațională a Muncii.

Astăzi, 3 mai 2011, distinși colegi, se împlinesc 145 de ani de la greva generală din Chicago, care a determinat obținerea, în timp, prin lege, a zilei de muncă de opt ore, iar ziua de 1 Mai să devină Ziua Internațională a Muncii, zi liberă atât pentru angajați, cât și pentru angajatorii de pretutindeni.

Stimați colegi,

În memoria victimelor acelei greve generale de acum 145 de ani, care a determinat în lume atâta bine pentru cei mulți, noi, parlamentarii Partidului Social Democrat, vă adresăm rugămintea de a ne exprima recunoștința față de jertfa lor.

În consecință, distinsă doamnă președinte, vă adresăm rugămintea de a invita colegii noștri deputați, indiferent de culoarea lor politică, să păstreze un moment de reculegere în memoria victimelor grevei de acum 145 de ani, din orașul Chicago, Statele Unite ale Americii. (Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulțumim.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Petru Călian.

 
   

Domnul Petru Călian:

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Referitor la ordinea de zi, Grupul parlamentar al PDL vă propune două modificări.

Unu: solicităm introducerea, pe ordinea de zi, a unui nou proiect de lege, PL-x 175/6 aprilie 2011. Au fost repartizate și rapoartele, aveți materialul, cei care doriți să îl citiți, iar pe ordinea de zi actuală, solicităm ca punctul 44, PL-x 728/2010, să fie adus în față, pe poziția 15, iar PL-x 175 v-aș ruga să îl supuneți aprobării astfel încât să fie pe poziția 14, adică primul pe ordinea de zi de astăzi.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulțumesc și eu.

Vă rog să pregătiți cartelele de vot pentru a supune la vot propunerile de modificare a ordinii de zi în sensul celor propuse de domnul deputat Călin. E-n regulă!

Atunci votul este deschis. Vă rog să votați.

 
   

49 de voturi pentru, 31 împotrivă și o abținere.

În aceste condiții, ordinea de zi s-a modificat, iar primul proiect este...

Domnul Eugen Nicolăescu, vă rog, pe procedură.

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamnă deputat Roberta Anastase, președinte de ședință,

Stimați colegi,

Am început ziua de astăzi cu stângul, în sensul în care nu se respectă regulamentul, pentru că modificarea ordinii de zi nu se poate face oricând și oricum.

În consecință, vrem să luați act de protestul Grupului parlamentar al PNL față de modul abuziv în care se desfășoară lucrările Camerei Deputaților, fără respectarea regulamentului.

A modifica ordinea de zi la ora 10,30, când ședința în plen se termină la ora 12,00, ca să cauți acum actele normative care vin de pe altă poziție sau care nici n-au fost cuprinse în ordinea de zi, ni se pare un mod total nepotrivit de a lucra într-un parlament. În niciun caz nu putem să avem un punct de vedere fundamentat, corect, poate chiar puteam să facem o serie de propuneri care să îmbunătățească acest act normativ, dar nu avem această posibilitate, pentru că nu ne-o dați.

Dumneavoastră nu vreți ca Parlamentul să lucreze corect.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Mircea Dușa.

 
   

Domnul Mircea Dușa:

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Acum vreo săptămână și jumătate, insistam de la acest microfon al Parlamentului României să respectăm regulamentul în ceea ce privește distribuirea materialelor.

Eu nu sunt de acord și am spus-o și atunci. Atunci votam o hotărâre a Camerei Deputaților care nu exista. Nu exista nici la președintele de ședință. Și acum, din nou, introducem pe ordinea de zi un raport la un proiect de lege - nici măcar nu este ordonanță, este un proiect de lege care a fost distribuit în această dimineață la ora 10,00, și zic eu că un proiect de lege foarte serios.

Dacă dumneavoastră sunteți foarte grăbiți să disponibilizați 8.500 de polițiști, este treaba dumneavoastră, dar gândiți-vă că nu disponibilizați 8500 de polițiști, disponibilizați 8.500 de familii, pe care iar le lăsați pe drumuri, fără niciun orizon și fără nicio posibilitate de a-și rezolva situația materială după disponibilizare. Dacă asta este graba dumneavoastră, vă înțeleg, dar noi ne opunem și procedurii în care faceți dezbaterea legislativă și, sigur, ne opunem și disponibilizării celor 8.500 de familii care depind de Ministerul Administrației și Internelor.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor pe anul 2011 (PL-x 175/2011) (rămas pentru votul final).  

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bun! Trecem la Proiectul de Lege privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor pe anul 2011.

Este procedură de urgență.

Invit Guvernul să-și prezinte punctul de vedere.

   

Domnul Ioan Dascălu (secretar de stat, Ministerul Administrației și Internelor):

Doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

În vederea respectării țintei de deficit bugetar și pentru încadrarea în cheltuielile de personal în limita alocată pentru anul 2011, prin Legea nr.286/2010 se impune în mod excepțional ca Ministerul Administrației și Internelor să implementeze unele măsuri de redimensionare a numărului de posturi ocupate de categoriile de personal.

Demersul presupune ca, în același timp, să fie adoptate și unele măsuri de protecție socială a persoanelor care vor face obiectul aplicării măsurilor de reorganizare instituțională.

Proiectul de lege supus dezbaterii se referă exclusiv la instituirea unor măsuri speciale pentru încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor pe anul 2011.

Astfel, ținând seama de prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2011, nr.286/2010, care instituie o reducere a numărului de posturi finanțate la MAI, începând cu trimestrul al II-lea al acestui an se propune crearea unui mecanism care să permită nominalizarea pe criterii transparente a persoanelor ale căror raporturi de serviciu sau de muncă vor înceta.

Nominalizarea persoanelor vizate se face de către o comisie special constituită în acest scop, la nivelul fiecărui ordonator de credite din MAI, respectiv la nivelul unităților din aparatul central, care va analiza situația personalului pe baza unor criterii ce urmează a fi stabilite, împreună cu punctajele aferente, prin hotărârea Guvernului.

Tot pentru asigurarea transparenței, hotărârea Guvernului va trebui să stabilească faptul că din comisia de evaluare, pe lângă persoanele desemnate de ordonatorul de credite, vor face parte și reprezentanți ai sindicatelor reprezentative, respectiv ai organizației profesionale Corpul Național al Polițiștilor.

Totodată, pentru a asigura echitate în privința aplicării măsurilor prevăzute de textul legii, se propune ca inclusiv categoriile de personal ce intră sub incidența dispozițiilor legale în vigoare, care consacră instituția punerii la dispoziție, să se supună unei evaluări de către comisia constituită în acest scop.

Textul proiectului de act normativ în discuție instituie și unele măsuri cu caracter social, care se referă la recunoașterea beneficiului prevederilor legale privind protecția socială în raport cu legislația aplicabilă fiecărei categorii de personal din cadrul MAI. Astfel, Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr.284/2010 recunoaște dreptul polițiștilor și cadrelor militare ale căror raporturi de serviciu încetează, care sunt apte de muncă, dar nu se pot încadra din lipsă de locuri de muncă corespunzătoare pregătirii lor, la un ajutor financiar similar indemnizației pentru ajutor de șomaj, stabilită în favoarea altor categorii de personal din sistemul bugetar.

În cazul funcționarilor publici și al personalului contractual se aplică dispozițiile Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Instituirea unui mecanism care să permită participarea în vederea reconversiei profesionale gratuit, în termen de șase luni de la data reducerii posturilor, la cursuri de calificare, recalificare, perfecționare sau alte forme de pregătire profesională, indiferent de durata de școlarizare, organizate în condițiile legii, după caz, de către MAI și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, potrivit legii.

Cheltuielile ce decurg din organizarea cursurilor sau a altor forme de pregătire profesională se suportă integral din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor, sau, după caz, prin bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și din alte surse, în condițiile legii.

Exonerarea de la plata cheltuielilor de școlarizare pentru polițiștii și cadrele militare care solicită încetarea raportului de serviciu, prin demisie sau la cerere, anterior datei aplicării măsurilor de reducere a numărului de posturi.

Având în vedere toate aceste considerente, vă rugăm să adoptați proiectul de Lege privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor pe anul 2011 în forma propusă de comisii.

Precizăm că, la redactarea raportului, există două corecturi.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Raportul comisiei. Doamna președinte Sulfina Barbu, vă rog.

 
   

Doamna Sulfina Barbu:

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

În conformitate cu prevederile art.95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, împreună cu Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de Lege privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor pe anul 2011.

Potrivit prevederilor art.75 din Constituție și ale art.92 alin.(9) pct.2 din Regulamentul Camerei Deputaților, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul a respins proiectul de lege în ședința din 4 iulie 2011.

Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat favorabil proiectul de lege.

De asemenea, Consiliul Legislativ a avizat favorabil și Consiliul Economic și Social a avizat favorabil acest proiect de lege.

Obiectul de reglementare, așa cum a prezentat și inițiatorul, constituie instituirea unor măsuri speciale pentru încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor pe anul 2011, prin crearea unui mecanism care să permită nominalizarea pe criterii transparente a persoanelor ale căror raporturi de serviciu sau de muncă vor înceta.

În conformitate cu prevederile art.61 și cu prevederile art.63 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională au examinat propunerea legislativă sus-menționată în ședințe separate.

Membrii Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic au examinat proiectul de lege sus-menționat în ședințele din 12 și 19 aprilie 2011, iar membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională au examinat acest proiect de lege în ședințele din 12 și 13 aprilie 2011.

Cele două comisii s-au întrunit în ședință comună în data de 2 mai 2011, conform aprobării Biroului permanent al Camerei Deputaților. Din numărul total de 30 de membri ai Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic au participat la dezbateri 28 de deputați, iar din numărul total de 24 de membri ai Comisiei pentru apărare au participat la dezbateri 20 de deputați.

Pe parcursul dezbaterilor, au participat, în calitate de invitați, reprezentanții Ministerului Administrației și Internelor.

În urma dezbaterii, membrii celor două comisii au hotărât cu majoritate de voturi, 27 de voturi pentru și un vot împotrivă, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor pe anul 2011, cu amendamente admise și respinse, prezentate în anexele la prezentul raport.

În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Menționez, pentru a fi consemnat și în stenogramă, că există o eroare materială în raport. La art.1 s-a omis introducerea alin.(2), care există în proiect, iar la art.4 alin.(2) trebuie introdusă o virgulă după sintagma "măsurile prevăzute la art.2".

Vă mulțumesc și vă rog să aprobați acest proiect de lege.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Intervenții în cadrul dezbaterilor generale din partea grupurilor parlamentare?

Domnul deputat Mircea Dușa.

 
   

Domnul Mircea Dușa:

Doamnă președinte și stimați colegi,

Acest proiect de lege, în primul rând, nu-și are rostul, pentru că avem legi în România și avem un buget aprobat, iar ministrul administrației și internelor, ca ordonator de credite, putea să ia, în limita bugetului aprobat, orice măsură de reducere a personalului.

Știu că Guvernul dumneavoastră este foarte curajos, dar de ce n-a fost curajos și de această dată? De ce n-a luat această măsură? De ce nu și-a asumat răspunderea? Și, ca să se ascundă în spatele Parlamentului, a trimis un proiect de lege în procedură de urgență în Parlamentul României. Un proiect de lege care nu face altceva decât să consfințească prevederi din alte legi în vigoare, care permit oricând ordonatorului principal de credite să facă reduceri de personal, în limitele bugetului aprobat și ale cheltuielilor pentru personal aprobate în buget.

Sigur că există și o anumită șmecherie în acest proiect de lege, pentru că trebuie să luați unele drepturi personalului încadrat la Ministerul Administrației și Internelor, drepturi pe care nu le puteați lua numai prin această lege.

De aceea, Grupul parlamentar al PSD nici la comisie, de altfel la Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională am și avut majoritate și s-a respins proiectul de lege, și nici la comisiile reunite n-a votat pentru acest proiect de lege. Ba, mai mult, din cauza faptului că s-au încălcat și anumite proceduri parlamentare și n-ați admis ca, la susținerea acestui proiect de lege, să fie prezent ministrul, pentru că așa prevede regulamentul, sau un secretar de stat și a fost o altă persoană, n-ați admis să se amâne dezbaterea pentru a fi prezenți cei de la Ministerul Administrației și Internelor să ne explice de ce este necesar să disponibilizăm 8.500 de familii, am părăsit sala în semn de protest.

Grupul parlamentar al PSD nu va vota acest proiect de lege și vă veți asuma, încă o dată, dumneavoastră jocul acesta pe care îl știți, acela de a tăia salarii, de a tăia pensii, de a tăia dreptul la viață, de a disponibiliza oamenii și de a-i pune pe drumuri, fără a le crea un orizont cu ce se va întâmpla cu viața lor după aceea. Orizontul este foarte simplu la dumneavoastră: Poliția Comunitară va angaja, cu prioritate, personalul disponibilizat din Ministerul Administrației și Internelor.

Vreau să vă spun că Poliția Comunitară și administrațiile locale deja au luat măsuri de completare a organigramelor la poliția comunitară după intrarea în vigoare a Legii privind Poliția Comunitară.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog, domnul președinte Victor Paul Dobre, din partea Grupului parlamentar al PNL.

 
   

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulțumesc, doamnă președinte.

În primul rând, consider că un minister de importanța Ministerului Administrației și Internelor este tratat de majoritate de o manieră incalificabilă.

Nu este normal să votăm pe genunchi. Nu este normal să se încalce procedurile. Nu este normal să ni se bage pumnul în gură să nu dezbatem în comisii reunite, atât timp cât o comisie respinsese proiectul de lege - Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.

În al doilea rând, motivația acestui proiect de lege este inadmisibilă.

Din datele comunicate de reprezentanții Ministerului Administrației și Internelor - și îl rog pe domnul secretar de stat aici prezent să le confirme - fusese deja operată reducerea a 20 de posturi bugetare finanțate. De ce mai este nevoie în continuare?

De ce ministrul nu a participat nici în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, nici în Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, nici în plenul Camerei pe o decizie atât de importantă?

Nu vreau să mai aduc în discuție argumentele colegului Mircea Dușa, că normal această decizie era a Guvernului, dar care, probabil din rațiuni de teamă, de frică, se ascunde, de data aceasta, în spatele Parlamentului.

În același timp, consider că, de această dată, Guvernul însuși vine în contradicție cu propriul program de guvernare, pe care dumneavoastră, cei de aici, din dreapta sălii, l-ați votat și care prevede ca obiectiv major siguranța cetățeanului. Cum o realizăm? Tăind personalul, tăind resursele bugetare, tăind cheltuielile de funcționare. La ce instituții? La Inspectoratul General al Poliției Române, la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, la Inspectoratul General al Situațiilor de Urgență.

Despre ce discutăm aici? Despre ce siguranță a cetățeanului vorbim atunci când anunțăm că vom desființa posturile rurale? Despre ce siguranță a cetățeanului vorbim atunci când mașinile de poliție nu au benzină să se deplaseze?

În același timp, cred că a trata numai din punctul de vedere al administrației... și am remarcat faptul că nici președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională nu și-a cam asumat răspunderea, și aceasta din cauza faptului că această lege suspendă articole din Statutul funcționarilor publici speciali - e vorba de polițiști - și din Statutul cadrelor militare - e vorba de jandarmi și pompieri.

Doamnelor și domnilor deputați,

Ce o să mai facem? Vom mai avea încă mii de procese pe care le vom pierde și pe care statul va fi obligat să le plătească, în condițiile în care capacitatea de intervenție în situații de urgență, capacitatea de intervenție în situații de criză și siguranța cetățeanului sunt puse într-un grav pericol.

Și rog încă o dată pe domnul secretar de stat să aibă amabilitatea să-mi răspundă la două întrebări: de ce domnul ministru nu a putut fi prezent azi și dacă sunt reduceri dincolo de cele 20 de mii de posturi deja bugetate.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulțumesc și eu.

Domnul deputat Marian Săniuță.

 
   

Domnul Marian-Florian Săniuță:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Distinși invitați,

Am să vă rog să-mi permiteți să-mi prezint și eu punctul de vedere vizavi de acest proiect de lege extrem, extrem de important pentru cetățenii acestei țări.

Suntem în fața unei premiere postdecembriste. Concedierea colectivă a cadrelor Ministerului Administrației și Internelor este o premieră pentru România de după 1990.

Nu contest astăzi însă, stimați colegi, prin luarea mea de poziție, dreptul Guvernului de a-și pune în practică propria viziune și forma acestei reorganizări. Suntem, în opinia mea, în fața unui exces de reglementare, cadrul legislativ existent asigurând reorganizarea Ministerului Administrației și Internelor, garant al aplicării legii și al drepturilor cetățenești.

Am să plec, stimați colegi, cu permisiunea dumneavoastră, de la titlul proiectului de lege: "măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor pe anul 2010." De ce avem nevoie de o astfel de lege, atâta timp cât aplicarea legii este obligatorie în România? Cheltuielile bugetare ale acestui minister s-au redus la 1,74% din pib în 2010, la 1,38 % din pib în 2011, se vor reduce la 1,24% din pib în 2012 și acest trend va continua.

În această situație, este nevoie în fiecare an de o lege specială pentru Ministerul Administrației și Internelor să se încadreze în respectarea Legii bugetului național? Pe de altă parte, Legea finanțelor publice nr.500/2002 consacră la art.17 rolul Parlamentului: "Parlamentul adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de guvern." În aceste condiții, de ce avem nevoie de o nouă lege de încadrare în prevederile bugetare aprobate deja de Parlament pentru 2011?

Și, în sfârșit, art.22 din Legea nr.500, "Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza credite bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate." În aceste condiții, personal, nu văd rostul acestui proiect de lege.

Repet, însă, este competența Guvernului, potrivit art.102 din Constituție, să asigure realizarea politicii interne și externe a țării și să exercite conducerea generală a administrației publice. Este competența Guvernului, potrivit art.12 pct.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerul Administrației și Internelor, să aprobe prin hotărâre de guvern structura organizatorică și efectivele Ministerului Administrației și Internelor. Or, în aceste condiții, este limpede, în opinia mea, ce trebuia făcut. Este atributul Ministerului Administrației și Internelor să dispună încetarea raporturilor de serviciu ale polițiștilor, conform art.69 pct.1 lit.j) din Legea de organizare și funcționare a serviciului polițienesc, când în urma reorganizării activității Ministerului Administrației și Internelor ori a reducerii unor posturi de natura celui ocupat de polițistul respectiv, nu sunt posibilități ca acesta să fie încadrat într-o funcție similară în aceeași unitate sau în alte unități.

În mod similar, art.85 din Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare consacră același principiu. Evident, CSAT, conform legislației în vigoare, avizează organizarea generală a instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale, avizând această reorganizare a ministerului care ar fi trebuit să aibă loc în baza Legii bugetului de stat.

Prin acest proiect de lege se cere Parlamentului să aprobe, după părerea mea, din nou în premieră, ca prevederi legale în vigoare să nu fie aplicate. Deci, nu să fie modificate, nu să fie prorogate, să nu fie aplicate. Este vorba de art.71 pct.1 lit.a) din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițiștilor și art.82 lit.a) din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare. În aceste condiții, se încalcă, în opinia mea, prevederile art.16 din Constituție: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii sau discriminări". Or, dacă pentru o categorie de polițiști sau de militari aplicăm aceste prevederi, iar pentru altă categorie, cea care face obiectul acestei așa zise restructurări, nu o aplicăm, ajungem, în opinia mea, la o discriminare.

Nu în ultimul rând, nu știu care este răspunsul la întrebarea: ce se întâmplă cu fondurile alocate din contribuțiile cetățenilor români la formarea profesională a acestor oameni, pentru că nicăieri nu am găsit că aceste cheltuieli se vor recupera într-un fel sau altul.

stimați colegi,

Strategia națională de ordine publică pentru perioada 2010-2013, aprobată în 13 octombrie 2010, atenție, 13 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României în data de 28 octombrie 2010, deci la mai puțin de 2 luni de la momentul înaintării către Parlament a proiectului Legii bugetului de stat, consacră câteva lucruri pe care am să vă rog să-mi dați voie să le spicuiesc foarte pe scurt, lucruri pe care Guvernul și le asumă, CSAT-ul le avizează și devin, evident, prin publicarea în Monitorul Oficial, literă de lege.

Citez, stimați colegi, cu permisiunea dumneavoastră, din această strategie câteva pasaje. "Astăzi grupurile de crimă organizată au acces la resurse ce pot afecta stabilitatea statelor în curs de dezvoltare și accesează resurse specializate distribuite la nivel global. Strategia de ordine publică este unul dintre pilonii de bază pentru realizarea obiectivelor strategice ale strategiei naționale de apărare și urmărește îmbunătățirea serviciilor de siguranță publică.

Conform eurobarometrului din toamna anului 2009, în percepția cetățenilor, problema criminalității este plasată pe locul 4 între problemele pe care trebuie să le rezolve instituțiile statului. comparativ cu indicatorii înregistrați la nivelul celor 27 de state europene, în anul 2009, românii consideră și acordă criminalității o mai mare importanță decât media înregistrată în Uniunea Europeană.

În ultimii patru ani, imaginea Ministerului Administrației și Internelor a înregistrat o evoluție defavorabilă la nivel calitativ, prin scăderea până la jumătate a capitalului de imagine pozitiv al instituției."

Continui, stimați colegi. "La începutul anului 2010 deficitul de personal era de 13%, în special în dispozitivele de ordine și siguranță publică."

Mergem mai departe, stimați colegi, din același material pe care Guvernul ni l-a publicat în Monitorul Oficial și și l-a însușit. "În concluzie, ne aflăm într-o perioadă în care majoritatea formelor de criminalitate cunosc noi tipologii de manifestare iar starea generală de securitate a cetățeanului și a mediului de afaceri are de suferit, pe fondul unei insuficiente articulări și al unei anumite rigidități a instituțiilor din sistemul de ordine și siguranță publică în fața noilor provocări."

Și, în sfârșit, pentru a nu vă reține la nesfârșit atenția, în direcțiile de acțiune din Capitolul VII, pe care această strategie le stabilește pentru Ministerul Administrației și Internelor: "îmbunătățirea siguranței cetățeanului, punctul 3 - rezultate așteptate - reducerea deficitului de personal din dispozitivele de ordine publică."

Sigur, aș putea continua, stimați colegi, pentru că este o strategie extrem de interesantă, foarte bine articulată și foarte bine concepută, însă am să vă rog să-mi dați voie să închei spunând în acest moment că, în opinia mea, prin această concediere colectivă, făcută înainte de intrarea României în Spațiul Schengen, vom ajunge într-o situație extrem de interesantă, pe care îmi permit să o definesc: atunci când ai nevoie de un polițist el nu poate fi găsit, atunci când nu ai nevoie de un polițist, el este acolo. Începând din acest moment, nu-i vom mai găsi de nici un fel!

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Am să dau cuvântul în momentul acesta Guvernului. Înțeleg că nu mai sunt intervenții din partea grupurilor parlamentare. E procedură de urgență.

Din partea fiecărui grup parlamentar, conform regulamentului, există o singură intervenție. Pe procedură de urgență.

O să vă rog să vorbiți... deci, pe procedură, aveți două minute la dispoziție.

 
   

Domnul Doru-claudian Frunzulică:

Doamnă președinte și stimați colegi,

Este o lege, o pseudolege atât de importantă și care afectează atât de mulți cetățeni, nu numai pe cei care sunt dați afară din Ministerul Administrației și Internelor, încât cred că trebuie să ne permiteți să luăm cuvântul astăzi privind această inițiativă.

Se discută de 20 de ani de ordine publică și siguranță națională, creșterea siguranței naționale, ordine publică și trimiterea polițiștilor în stradă. Această pseudolege nu-i trimite pe polițiști în stradă, îi trimite în șomaj, stimați colegi. Este împotriva tuturor celor susținute în ultimii 20 de ani. Nu o pot numi lege, pentru că este un amestec de măsuri, un amalgam de măsuri privind o țintă bugetară. nu există în lume o țară care să fi promulgat o asemenea lege privind măsuri speciale de trimitere în șomaj și de încadrare într-o țintă bugetară. Este unică pa mapamond.

O lege care, sigur, au fost spuse deja aici măsurile tehnice, o lege care suspendă, care, pur și simplu, susține neaplicarea unor articole ale altor legi. Această pseudolege este neconstituțională, stimați colegi, pentru că ea creează o discriminare între acești oameni care sunt afectați de această lege și restul polițiștilor și cetățenilor din România. Și îmi exprim încrederea că Curtea Constituțională va respinge o asemenea pseudolege.

Nu cred că am ajuns acum noi împreună în situația de a accepta o asemenea pseudolege care trimite în șomaj polițiștii, cei care trebuie să facă ordine și siguranță publică.

Ministerul Administrației și Internelor ar trebui să trimită în stradă pe acei angajați care stau în birouri. Există, la ora actuală, stimați colegi, o disproporție între numărul angajaților Ministerului Administrației și Internelor care sunt în birouri și cei care combat criminalitatea în stradă. Aici ar trebui să se concentreze onor conducerea Ministerului Administrației și Internelor.

În același timp, vrem să intrăm în Schengen în acest an, spunem acest lucru și-l susținem noi toți, indiferent de partidul politic pe care îl reprezentăm. Cum e posibil să îndeplinim condițiile, inclusiv la nivelul rural, pentru că inclusiv la nivel rural există acele terminale ale sistemului informatic schengen și ale sistemului de informații schengen, desființăm posturi de polițiști rurali și spunem că Poliția locală va face absolut ordine și disciplină în România.

Stimate domnule secretar de stat,

Poliția locală are atribuții la ora actuală privind sistemul Schengen în care România și Bulgaria voiau să intre, din păcate, nu am reușit în luna martie, la sfârșitul lunii martie, și încercăm să fim acceptați până la sfârșitul acestui an.

Stimați colegi,

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Ați depășit timpul, domnule Frunzulică! Deja 2 minute, ca să mă... că pe procedură nu...

 
   

Domnul Doru-claudian Frunzulică:

Eu vă mulțumesc foarte mult.

Ministrul de interne avea toate pârghiile necesare pentru a stabili comisiile de evaluare, face, stabilește atribuțiile comisiilor de evaluare printr-o lege. De asemenea, este absolut ceva nou, nu numai în România, dar și pe mapamond.

Doamnelor și domnilor colegi,

Nu putem să avem ordine și siguranță națională trimițând în șomaj polițiștii. Avem nevoie ca ei să-și facă treaba pentru care statul a cheltuit bani să-i pregătească în școlile militare, și acum îi dă afară.

Vă rog să respingeți acest proiect de pseudolege.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulțumesc.

Tot pe procedură? Dar poate măcar așa tangențial cu procedura... să aibă legătură.

Vă rog, domnule Calimente.

 
   

Domnul Mihăiță Calimente:

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Atunci când îți asumi un asemenea proiect de lege, de o asemenea importanță, cred că trebuie să ai curajul, ca ministru, să vii în fața comisiilor parlamentare și să susții acest proiect.

Vreau să vă spun că la nivelul Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, cel puțin, niciun factor politic al ministerului nu s-a prezentat să susțină acest proiect de lege. Au fost trimiși numai înalți funcționari, secretarul general al Guvernului. noi am cerut expres, de exemplu, ieri, când a început comisia reunită, ca un reprezentant politic, un secretar de stat să fie prezent. Ni s-a spus că nu poate fi prezent secretarul de stat. Când am coborât în sală, secretarul de stat era prezent în sală și nu era prezent sus la comisie. Nu am înțeles de ce. Asta ar fi una.

Iar pe de altă parte, vreau să vă spun că în preambulul acestei legi se recunoaște că această lege este ilegală, pentru că se spune aici că pentru a asigura echitatea în privința aplicării măsurilor prevăzute de textul legii, se propune ca inclusiv categoriile de personal ce intră sub incidența dispozițiilor legale în vigoare care consacră instituția punerii la dispoziție să se supună unei evaluări de către comisia constituită în acest scop. Păi, cum se poate așa ceva, printr-un paragraf dintr-o lege, să anulezi alte paragrafe din alte legi? Și, însuși legiuitorul spune care sunt aceste paragrafe.

Art.71 alin.(1) lit.a) din Legea nr.360/2002, care prevede: "Obligația parcurgerii unui program de reconversie profesională în ultimele 6 luni dinaintea încetării raporturilor de serviciu."

Art.82 lit.a) din Legea nr.80/1995, care stabilește că: "Situația cadrelor militare în activitate care sunt puse la dispoziție în vederea încadrării sau trecerii în rezervă ori în retragere se soluționează în termen de cel mult 3 luni, care se poate prelungi cu încă 3 luni".

Art.45 alin.(1) lit.b) și e) din Legea nr.384/2006, care stabilește că: "Încetarea contractului soldaților și gradaților voluntari și trecerea acestora în rezervă se operează la expirarea termenului contractului, în situația în care nu sunt posibilități de reînnoire, din cauza reducerii funcțiilor ca urmare a desființării, restructurării sau dislocării unității."

Deci, acest proiect de lege făcut pe genunchi, fără a avea curajul ca ministerul să și-l asume în fața comisiilor parlamentare, este și neconstituțional.

Vă asigur că acest proiect de lege, dacă prin absurd va trece, având în vedere că este lege organică probabil că puțin mai greu, cred că va fi respins de Curtea Constituțională pentru neconstituționalitățile pe care le conține.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul deputat Mircovici.

 
   

Domnul Niculae Mircovici:

Doamnă președinte,

Onorat prezidiu,

Doamnelor și domnilor deputați,

Un fost ministru de interne ne-a spus aici că este dreptul fiecărui guvern, conform prevederilor art.102 din Constituție, de a-și gestiona structura pe care o are în subordine. Și este perfect adevărat.

Eu fac parte din Grupul parlamentar al minorităților naționale, grup care este cuprins în cadrul unei alianțe care sprijină acest guvern. Nu am discutat, în mod direct, în cadrul Grupului parlamentar poziția pe care grupul o va avea vizavi de acest proiect de lege și probabil că până la votul final vom avea timp să facem și acest lucru.

Ca membru în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, însă, și ca fost militar care o viață întreagă am fost orientat și n-am gândit altfel decât în spiritul legii, îmi permit să vin la acest microfon și să spun că mă surprinde faptul că un proiect de o asemenea importanță este discutat atât în comisie, în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, în Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, cât și în plenul Parlamentului, în absența domnului ministru de interne.

Este adevărat, este prezent al treilea secretar de stat de la acest minister și șeful Departamentului de ordine publică, domnul Dascălu, însă, din păcate, cred că a fost obligat la o responsabilitate mai mare decât interesul pe care îl are în calitatea de șef de departament de ordine publică, față de obligația profesională de a asigura ordinea și liniștea cetățenilor.

De asemenea, mă surprinde faptul că raportul comisiei a fost prezentat de către doamna ministru Sulfina Barbu, președintele Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic. Am tot respectul față de angajamentul pe care și l-a luat, față de responsabilitatea pe care și-a luat-o de a prezenta acest raport, și este de respectat acest lucru, în același timp, însă, punctul de vedere este invers față de președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, cărei comisii, în primul rând, cred că îi revine responsabilitatea unei astfel de atitudini, față de un astfel de proiect de lege.

În al treilea rând, doamnelor și domnilor, aș vrea să vă reamintesc un lucru care mi se pare extrem de semnificativ. Armata română, pentru a intra în NATO, și-a redus efectivele de la 320 de mii de oameni la 75 de funcții militare, 90 de funcții în total.

Această reducere nu s-a făcut printr-o lege adoptată în Parlamentul României, prin care să se realizeze o încadrare în cheltuielile bugetare pe care le avea armata. S-a realizat prin Ordonanța Guvernului nr. 7 din 1998, pe care Guvernul de la acea vreme a adoptat-o și și-a asumat răspunderea restructurării organismului militar pentru intrarea în NATO. Cred că în mod normal, ar fi fost un gest de onestitate și de corectitudine ca o astfel de eventuală reglementare de reducere colectivă, cum zice domnul Săniuță, sau mă rog, de altă natură, de încadrare în cheltuielile bugetare, așa cum spune proiectul de lege pe care îl avem, să fi fost făcută prin ordonanță de urgență promovată de ministrul administrației și internelor.

Prin aceasta și-ar fi dovedit, pe de o parte, responsabilitatea, iar pe de altă parte, ar fi fost mult mai atent cu creionul în mână la toate posturile care se vor reduce. Pentru că responsabilitatea politică i-ar fi fost în mod direct afectată, pe de o parte, iar pe de altă parte ar fi aspectul profesional.

Sigur că acest punct de vedere l-am exprimat și în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. Și sunt mulțumit de faptul că n-am fost singurul din sfera celor care susțin Guvernul care a avut o astfel de atitudine, au fost și alți oameni, inclusiv din Partidul Democrat Liberal, din Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională care fiind de meserie, de profesie, au avut un astfel de punct de vedere pe care l-am avut și eu.

Și, în al patrulea rând, doamnelor și domnilor, motivul principal care m-a făcut să vin la acest microfon a fost următorul: noi, ca oameni politici, avem obligativitatea de a răspunde nevoilor și intereselor cetățenilor care ne-au trimis în Parlament. Avem obligația de a vedea dincolo de eventuale taxări pe care le vom primi, sub o formă sau alta, de la cetățeni, dacă facem ceva în folosul sau în nefolosul lor. Însă, aseară, la ora 18 fără două minute, înainte de închiderea sesiunii de dezbateri, l-am rugat din suflet pe domnul deputat Călian, viceliderul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, ca legea privind eliminarea interdicției cumulului pensiei cu salariul s-o mai retrimitem o dată la comisie, să nu o supunem votului astăzi și s-o retrimitem la comisie pentru o analiză mai atentă, tocmai pentru că exista o legătură directă între prevederile punitive ale acesteia prin care statul român, prin structurile sale, Guvern, respectiv Parlament, nu și-a respectat promisiunea făcută cadrelor din armată română care au fost date afară și a asigurat reconversia profesională a personalului disponibilizat prin bani publici cheltuiți, le-a spus, prin art.26 al Legii nr.164/2001 că vor avea dreptul să lucreze, cumulând pensia cu salariul, sau reorientat oamenii spre astfel de direcții și au făcut pregătirea, și, după aceea, prin asumarea răspunderii, Guvernul a eliminat acest drept.

În momentul de față, dacă am fi amânat această lege, ar fi fost încă o posibilitate de a o discuta în comisie, pentru eventualitatea în care și unii oameni din poliție vor fi afectați de această situație. Și, cu toate acestea, pentru un număr de 3 voturi nu s-a admis și a rămas acest proiect de lege la votul final.

În al cincilea și ultimul rând, doamnelor și domnilor, eu sunt un deputat care locuiesc la țară. Există un sentiment de groază în rândul oamenilor, pentru faptul că în astfel de momente de criză economică, în astfel de momente în care există o serie de nerealizări ale unor oameni pentru a-și putea asigura viața de fiecare zi, structura în care ei au încredere, structura poliției române va fi redusă tocmai acolo, structura de ordine publică. De aceea, cred că ar fi trebuit gândite alte modificări legislative până la acest moment. Și, în primul rând, acelea prin care comunitățile acestea de oameni să poată să-și asigure eventuala protecție personală.

Am început cu asta și închei cu asta. Nu știu cum va vota Grupul parlamentar al minorităților naționale, eu personal însă, îmi cer scuze de acum față de grup, indiferent de atitudinea care va fi luată, așa cum am votat în comisie împotriva acestui proiect de lege, voi vota împotriva lui și aici.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna deputat Aura Vasile, pe procedură.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, doamna președinte.

Grupul meu a urmărit cu interes ceea ce s-a întâmplat până acum privind dezbaterile generale la această inițiativă legislativă a Guvernului și, bazându-ne pe următoarele precizări, o să vă facem o propunere pentru că, pe ceea ce Guvernul prezintă ca și motivații pentru susținerea acestei legi, apar următoarele probleme.

Proiectul de act normativ nu tratează aspecte care privesc măsurile necesare pentru reorganizarea Ministerului Administrației și Internelor, având în vedere că o astfel de problematică este acoperită de legislația în vigoare, ci se referă exclusiv la instituirea unor măsuri speciale pentru încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor pe anul 2011.

Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că este nevoie, sunt necesari pentru a asigura ordinea și disciplina așa cum au în fișa de serviciu, dar faptul că li s-au alocat mai puțini bani la bugetul aprobat pe 2011 conduce la eliminarea lor, în condițiile în care este știut că orice angajat al Ministerului Administrației și Internelor care nu mai acoperă o funcție, în condițiile în care sunt foarte bine delimitate activitățile, apar pericole pentru cetățeni.

De asemenea, spune mai departe Guvernul că, ținându-se seama de legea bugetului, începând cu trimestrul al doilea al anului acesta, se propune crearea unui mecanism care să permită nominalizarea pe criterii transparente a celor care trebuie să plece și se constituie o comisie specială.

Vreau să vă spun următoarea treabă, criteriile apar cam așa: textul normativ propune anumite "elemente", deci putem să tragem orice concluzie, în momentul în care la punctul i) apare existența cumulului pensiei cu salariul. Este știut că acest lucru nu mai există nicăieri, la niciun angajat care este plătit din bugetul statului.

Deci cred eu că de la început apar erori. Ca să vă spun care va fi un criteriu privind selectarea pe "elemente", așa apare în expunerea prezentată de Guvern, "polițiștii și militarii pot fi puși la dispoziție atunci când în urma reorganizării nu li se găsește o funcție corespunzătoare". Ce să înțelegem de aici? Că, teoretic, dacă nu am o funcție, știu eu, de dresor de câini, atunci trebuie neapărat să-l scot și să-l trec la disponibilizări?

Există o problemă. Noi vorbim de aproape 10 mii de salariați, dar vă rog adăugați lângă aceasta 10.000 nevestele, măcar un copil, 30 de mii de oameni care vor rămâne fără a li se asigura nici măcar ajutorul de șomaj, pentru că așa spune legea. Ei nu vor beneficia... pot să beneficieze doar de un ajutor social, și nicidecum de un ajutor de șomaj, cum se spunea mai devreme de la acest microfon.

În condițiile acestea, când nimic nu merge în țara asta, când locuri de muncă nu există, ce vor face acești oameni? Cum vor putea 30 de mii de persoane să se întrețină? E o întrebare la care ar trebui să ne răspundă primul-ministru.

Pentru cele câteva lucruri pe care vi le-am expus, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat cere retrimiterea la comisie, pentru a putea să dăm răspunsuri la ceea ce se numește ajutor social pentru acești oameni și asigurarea unui alt loc de muncă, în condițiile în care, în interiorul legii, criteriile pentru scoaterea în afara serviciilor sunt trecute cu ghilimele și vă rog să mă credeți că multe exemple am avut, cel puțin în ultimii ani, când aceste comisii care au trebuit să facă o selecție au selecționat întotdeauna pe cel mai puțin competitiv, pe cel mai puțin pregătit profesional, pe cel care nu avea aptitudini pentru locul de muncă, dar aveau o mare calitate, avea un carnet de partid, al Partidului Democrat Liberal, al UDMR-ului sau al UNPR-ului.

De aceea, vă rog, doamnă președinte, să supuneți la vot propunerea noastră de retrimitere la comisie, pentru a putea să ne aplecăm așa cum Constituția și calitatea de stat membru al Uniunii Europene ne obligă.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Petru Lakatos.

 
   

Domnul Lakatos Petru:

Doamna președinte,

Doamnelor și domnilor,

Intervenția mea nu este pe procedură, nu este pe fond, ci este pe principiu. De când sunt parlamentar, la al doilea mandat, încerc să sugerez, să insuflu tuturor colegilor ideea că Parlamentul este deasupra Guvernului, Guvernul este executiv.

De aceea, nu sunt de acord cu varianta: de ce nu a rezolvat această problemă Guvernul prin ordonanță de urgență. Oricum, ordonanța de urgență tot în Parlament va veni, tot noi trebuie să luăm decizia. Noi avem posibilitatea să retrimitem la comisie, să nu retrimitem la comisie. Dar nu avem posibilitatea ca în momentul în care în sfârșit Guvernul vine cu o inițiativă legislativă care, de data aceasta, se încadrează și în categoria legilor organice, deci nu orice fel de lege, e lege organică, să ne spălăm pe mâini ca Pillat și să spunem: "Păi să rezolve problema Guvernul!". Nu. De aceea suntem parlamentari, fiecare raționăm cum ne ajută capul, luăm deciziile cum dorim, dar v-aș ruga foarte mult să nu mai exprimăm idei de genul: să rezolve Guvernul în momentul în care Guvernul a cerut avizul Parlamentului sub forma unui proiect de lege.

Încă o dată spun, aici, de mai multe ori, de la acest microfon, s-a auzit varianta de ce nu rezolvă ordonanța de urgență, de ce nu rezolvă Guvernul. N-a vrut probabil Guvernul, n-a avut curajul sau s-au gândit că e mai bine așa. Nu are importanță. Încă o dată vă spun care este rațiunea Guvernului pentru care a inițiat acest proiect de lege. În schimb, noi suntem obligați prin filtrul rațiunii să trecem toate prevederile proiectului de lege și să hotărâm cum credem de cuviință. Și asta v-aș ruga, deci, indiferent că trimitem înapoi în comisie, nu trimitem, fiecare să voteze cum îi dictează conștiința.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Am să supun la vot propunerea făcută de doamna Aura Vasile.

o precizare din partea liderului de grup, domnul Mircea Dușa.

 
   

Domnul Mircea Dușa:

Stimați colegi,

Nimeni n-a ridicat problema ordonanțelor de urgență. Noi suntem împotriva conducerii prin ordonanțe de urgență. Și am spus de la început că nu era nevoie de o lege pentru a lua aceste măsuri. Există Legea bugetului, există ordonatori de credite și în cadrul Legii bugetului, la cheltuieli de personal, trebuie să se ia măsuri pentru a se încadra în cheltuielile de personal. Și nu era nevoie de o lege. Asta am susținut de la acest microfon, nu ideea unei ordonanțe de urgență. Poate atunci Guvernul mergea mai departe și-și angaja răspunderea pe acest proiect de lege. Dar sigur, probabil că cineva a făcut vreo referire la ordonanță de urgență, dar nimeni...

 
     

Doamna Aurelia Vasile (din bancă):

Și nu există nici amendamente.

 
   

Domnul Mircea Dușa:

Nu dialogăm cu sala, doamnă Aura Vasile.

Deci, n-a susținut nimeni ideea ordonanței de urgență, ci faptul că nu trebuia această lege. Ordonatorul de credite are obligația să se încadreze în prevederile bugetare. Și trebuia să ia măsurile legale pentru a se încadra în cheltuielile bugetare.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc. Vă mulțumesc că n-ați intrat nici în dialog cu sala.

Vă rog, domnule Dobre.

 
   

Domnul Victor Paul Dobre:

Nu am obiceiul să comentez intervenția altor colegi, mai ales a domnului Lakatos, un deputat pe care îl respect foarte mult, dar sunt convins că știa foarte bine că noi nu am cerut ordonanță de urgență, nici măcar hotărâre de Guvern. Ați lucrat în sistem, îl știți foarte bine, ministrul putea decide.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Avem câteva precizări din partea Ministerului Administrației și Internelor.

Vă rog, domnule secretar de stat.

 
   

Domnul Ioan Dascălu:

Aș vrea să fac unele precizări legate de prezența mea la această susținere a proiectului de lege.

În primul rând, pentru domnul deputat Mircovici, nu dețin a treia funcție de secretar de stat în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, ci prima, sunt șef al Departamentului de Ordine și Siguranță Publică. chiar dacă reprezint aripa tehnocrată a conducerii Ministerului Administrației și Internelor, consider că sunt cât se poate de autorizat să mă aflu în fața dumneavoastră astăzi.

De asemenea, vreau să fac următoarele precizări: acest proiect de lege este necesar și a avut ca rațiuni atingerea țintei de deficit bugetar și pentru încadrarea în cheltuielile de personal în limita alocată pentru anul 2011.

Din luările de cuvânt am înțeles că nu toată lumea a înțeles că măsura disponibilizării se aplică tuturor categoriilor de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor, și nu doar polițiștilor.

De asemenea, s-a adresat o întrebare legată de cele 20 de mii de posturi vacante care au fost radiate. Este adevărat, ele au fost radiate, însă aceste posturi erau nebugetate, deci nu erau bugetate.

De asemenea, vreau să aduc următoarea precizare: acest proiect de lege este inițiat de Guvern la propunerea Ministerului Administrației și Internelor. Acest proiect de lege a fost avizat de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării și de către CES - Consiliul Economic și Social și are scopul de a deroga de la prevederile legale în vigoare.

De asemenea, s-au mai făcut referiri la posturile rurale care vor fi desființate. Vreau să vă spun că posturile rurale de poliție nu vor fi desființate, ci, dimpotrivă, avem în vedere întărirea dispozitivului de ordine și siguranță publică în mediul rural prin înființarea unor secții de poliție rurală.

De asemenea, s-a mai făcut referire la faptul că în anul 2010 bugetul alocat Ministerului Administrației și Internelor a fost de 1,74% din pib, iar în acest an este 1,38%, urmând ca anul viitor să se reducă la 1,24 și că poate vor fi necesare alte măsuri de disponibilizare în anii următori.

Vreau să vă aduc la cunoștință că nu vor fi necesare alte măsuri de disponibilizare în anii următori, deoarece s-a făcut o analiză temeinică a dinamicii de personal la nivelul Ministerului Administrației și Internelor și, de asemenea, că a fost redimensionat corespunzător numărul de locuri scoase la concurs în școlile de agenți și de ofițeri, și subofițeri și ofițeri din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

De asemenea, legat de comentariile referitoare la domeniul ordinii și siguranței publice, vreau să precizez faptul că acest proces de disponibilizare se va face în două etape. În prima etapă se face o analiză la nivelul conducerii armelor și al unităților teritoriale din subordinea Ministerului Administrației și Internelor, unde se identifică posturile care urmează să fie radiate, posturi care nu vor greva cu prioritate domeniile operative, ci în special structurile suport ale formațiunilor, după care, pe baza aplicării criteriilor prevăzute în proiectul de hotărâre de guvern, criterii care vor fi aplicate întregului personal de la nivelul ordonatorilor de credite, sigur, cei care vor îndeplini punctajul maxim vor trebui să fie disponibilizați, urmând să aibă loc o reașezare a personalului pe funcțiile rămase. Deci în acest fel avem controlul asupra funcțiilor care se vor radia din domeniul ordinii și siguranței publice.

Vă mulțumesc.

(Doamna deputat Aurelia Vasile și domnul deputat Mihăiță Calimente doresc să intervină.)

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Drept la replică, mai întâi domnul Mircovici.

Tot drept la replică? Da.

 
   

Domnul Niculae Mircovici:

Îi mulțumesc domnului secretar de stat și șef al Departamentului de ordine publică pentru faptul că mi-a dat posibilitatea unui drept la replică pronunțându-mi numele, eu... departe de mine gândul de a-l jigni, dumnealui știe că îl cunosc de pe vremea când era inspector-șef la Timișoara, și nu în Timiș. Nici nu m-am gândit niciun moment să-l jignesc. Am făcut referirea că este al treilea secretar de stat și revin cu acest lucru. Da, în organigrama Ministerului Apărării Naționale, domnia sa este al treilea în ordinea secretarilor de stat. Asta sigur că nu scade cu nimic importanța poziției domniei sale, însă am vrut să rețin atenția asupra faptului că din punctul meu de vedere responsabilitatea ministrului ar fi fost evidentă și puterea de convingere față de noi ar fi fost mult mai mare.

Dar am spus că-i mulțumesc că mi-a oferit posibilitatea dreptului la replică, pentru că vreau să mă refer și la cineva care m-a făcut Pillat din Pont. Sigur că n-am s-ajung niciodată, nici sub aspectul funcției și nici sub aspectul atitudinii, ceea ce este Pillat din Pont, în schimb voi avea întotdeauna posibilitatea pe care mi-o oferă demnitatea de deputat în Parlamentul României să folosesc o anumită figură de stil atunci când nu pot să spun, din cauza poziției în care sunt, exact ceea ce gândesc, și de aceea am spus că măcar o variantă de ordonanță de urgență ar fi fost o modalitate comparabilă cu situația reducerii care a fost în Ministerul Apărării Naționale și cred că nimeni din acest punct de vedere nu mă poate contrazice.

Evident, acum, dacă tot mi-ați zis că-s Pillat din Pont, din punct de vedere juridic, legea aceasta nu are absolut niciun sens.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna deputat Aura Vasile.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Doamnă președinte,

Este bine ca din când în când câte un secretar de stat din câte un minister să vină și să ia cuvântul de la acest microfon, că uite așa mai aflăm și noi că și în ministere, la fel ca și în PD, care se pregătește de alegeri, sunt mai multe aripi. Domnul secretar de stat a spus de la acest microfon, în momentul în care a vrut să ne impresioneze, că este secretar de stat și face parte din aripa tehnocrată a Ministerului de Interne.

Stimați colegi,

Vă aduceți aminte cumva ca atunci când am aprobat structura ministerului să existe un astfel de secretar de stat? Dacă este atât de important și face parte din aripa tehnocrată, de ce nu a venit la ședința Comisiei pentru apărare pentru a susține la fel cum susține de la acest microfon proiectul de lege? de ce nu a avut curaj să vină în fața parlamentarilor, cei din Comisia pentru apărare, care sunt specialiști, și să poată să prezinte iar aripa tehnocrată a Ministerului de Interne?

Știu eu, poate câteodată faptul că se judecă de astfel de persoane soarta oamenilor și care spune tot de la acest microfon cum vor fi stabilite criteriile... Vă rog, uitați-vă în expunerea de motive și o să vedeți că elementele sunt trecute cu ghilimele și, normal, ne gândim toți ce înseamnă acest lucru, iar faptul că în criterii este trecut și cumulul salariului cu pensia, chestie care nu mai există, domnule secretar de stat, de aproape un an de zile, poate și mai mult, cred eu că ceea ce noi spunem că este un proiect de lege care este poate copiat, poate, știu eu, cine l-a sugerat, poate aripa tehnocrată a Ministerului de Interne...

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

O intervenție scurtă promisă de domnul deputat Calimente. Vă rog.

 
   

Domnul Mihăiță Calimente:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Mie îmi pare rău că domnul secretar de stat este pus în această situație. Îl cunosc bine. Este un foarte bun profesionist. A fost șeful poliției și la Arad, și la Timiș și, din păcate, sigur, așa cum se întâmplă, a fost pus aici să primească ceea ce trebuia să primească alții. Pentru că, așa cum spunea domnia sa, din punct de vedere tehnic a fost pus să răspundă de ceea ce se întâmplă astăzi aici.

Aș vrea însă să spun că acest proiect de lege, atunci când s-a susținut bugetul, și domnul ministru a fost prezent la susținerea bugetului, toate grupurile parlamentare, cu excepția Grupului Partidului Democrat, i-au atras atenția domnului ministru că din structura bugetului reieșea clar că nu există bugetare decât până în iunie, a 10 mii de posturi, și la acel moment, și vă rog frumos să vedeți stenogramele de la comisie, domnul ministru a negat în mod vehement că se vor face reduceri în cadrul Poliției. Și, așa cum se spune din sală... și probabil și primul-ministru a spus acest lucru. Și iată că venim astăzi și tăiem cele 10 mii de posturi, sigur, cu motivația pe care și acum încercăm să o improvizăm.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Am să supun la vot... înainte de asta am să-i dau cuvântul domnului ministru Iliescu.

 
   

Domnul Valentin Adrian Iliescu (secretar de stat, Departamentul pentru Relația cu Parlamentul):

Stimați colegi,

N-am vrut să intervin inițial, dar pentru că... ca un fost parlamentar în trei mandate și ca un om care astăzi reprezintă Guvernul, am venit pentru a explica foarte corect și foarte precis poziția Guvernului față de câteva din punctele de vedere ridicate de dumneavoastră.

Cum bine a subliniat domnul deputat Lakatos, Guvernul a venit în fața Parlamentului cu o temă extrem de importantă. Aș vrea să înțelegeți, stimați colegi, că aici nu este vorba neapărat de o reducere de personal, nu numai așa trebuie interpretată. Eu aș vrea să spun, și o să mă folosesc de câteva pasaje pe care dumneavoastră sunt convins că le-ați citit în expunerea de motive, de asigurarea unor servicii publice de cât mai bună calitate, în condițiile unor costuri cât mai reduse.

A spus foarte bine domnul deputat Marian Săniuță și aș îndrăzni să vă spun că deciziile pe care Ministerul Administrației și Internelor dorește să le ia nu țin neapărat de eliminarea unor oameni, deși poate, și citând foarte bine acele criterii la care se referea doamna deputat Aura Vasile, eu vă rog să mă credeți că nu pronunț numele colegilor, ci doar din respect și pentru faptul că i-am ascultat cu multă atenție și întotdeauna încerc să iau toate lucrurile bune pe care le propun de la tribuna Parlamentului, se vorbește despre această modernizare și eficientizare structurală a structurilor Ministerului Administrației și Internelor, în sensul descentralizării, debirocratizării și eficienței, obiectivul major, bine spunea domnul deputat Marian Săniuță, fiind creșterea capacității operaționale a structurilor componente ale Ministerului Administrației și Internelor.

Dacă veți citi cu atenție proiectul de lege aflat în dezbatere, se vorbește de reducerea nivelurilor ierarhice, de diminuarea ponderii structurilor de suport și întărirea zonelor operative, scurtarea timpului de luare și transmitere a deciziilor, precum și a timpilor de reacție. Este, sunt ferm convins, o decizie și o dorință a Guvernului care se suprapune, așa cum am ascultat din luările dumneavoastră de cuvânt, cu punctul de vedere al fiecăruia dintre cei care au luat cuvântul aici.

În privința acelor elemente, hai să le spunem pe numele lor adevărat, criterii care urmează să stea la baza unei comisii care să stabilească cine pleacă și nu în orice condiții, în condiții de protecție socială. Le iau de la capăt, nu sar direct la punctul i), deși și aici, cu tot respectul pentru doamna deputat Aura Vasile, ca să interpretăm foarte clar legea, pot cumula pensia cu salariul cei care au pensii sub nivelul salariului mediu pe economie, asta este realitatea.

 
     

Doamna Aurelia Vasile (din bancă):

În minister există așa ceva?

 
   

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Probabil că există, doamna deputat.

Se vorbește, și începem cu primul criteriu, existența unei hotărâri judecătorești de condamnare rămasă definitivă, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea. Adică dacă există în Ministerul de Interne oameni care au suferit anumite condamnări, cu această ocazie nu pot fi îndepărtați? Sunt de neînlocuit? Ministrul de interne, și cred că vă aduceți aminte foarte bine, în această perioadă a afirmat că este momentul ca Ministerul Administrației și Internelor să-și facă o anumită curățenie. Vedem practic la tot pasul situații incompatibile cu statutul de polițist.

Existența unei sancțiuni administrative rămase definitivă atunci când a fost dispusă potrivit legii penale. Sunt asemenea situații în cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Nivelul pregătirii profesionale raportat la cerințele postului. Sunt și asemenea situații.

Existența unor antecedente disciplinare, cu excepția situației în care sancțiunile disciplinare au fost radiate.

Și sigur mai sunt și alte lucruri. M-aș referi la unul singur: clasarea ca inapt sau apt limitat prin decizia organelor de expertiză medico-militară.

Știu că este o decizie dureroasă, care poate fi speculată politic. Dar aș vrea din capul locului, repet, tocmai pentru că Guvernul a venit nu cu o ordonanță, ci cu un proiect de lege, și un proiect de lege care are nevoie de o susținere extrem de importantă, bine s-a spus, este o lege organică. Și noi, Guvernul, și dumneavoastră, Parlamentul, cred, înainte de toate, avem obligația să asigurăm un lucru extrem de important: ordinea publică. și acestea au fost argumentele pe care am simțit nevoia, repet, din respect total pentru dumneavoastră, stimați colegi deputați, să vin și să le susțin, tocmai apreciind efortul pe care colegii deputați din Comisia de administrație, dumneavoastră, aici, prin preocuparea și cuvântul pe care l-ați luat în fața plenului, să facem cu adevărat o lege bună, motiv pentru care, în numele Guvernului, vă cer, stimați colegi deputați, să susțineți acest demers, pentru că el este unul în folosul unui mai bun proces de ordine publică.

Și le mulțumesc tuturor colegilor care au avut intenția cât se poate de corectă de a susține acest proiect de lege.

(Doamna deputat Aurelia Vasile dorește să intervină.)

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

V-a folosit numele?

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule Valentin Iliescu,

Așa cum ați spus și dumneavoastră, ați fost parlamentar. Apreciez ceea ce încercați să faceți, dar vreau să vă spun următorul lucru: aș fi fost de acord, așa cum și domnul Petru Lakatos a spus, ca acest Parlament să fie consultat și să lucreze pe acest proiect de lege. dar în condițiile în care acest proiect de lege trece fără să fie mișcată o virgulă, cu două amendamente care sunt de la partidul de guvernământ, care probabil că au fost sugerate de către minister și și le-au însușit, asta numiți dumneavoastră dezbatere parlamentară? Asta numiți dumneavoastră că se consultă Parlamentul?

Domnule Valentin Iliescu, vă rog să vă aduceți aminte atunci când erați parlamentar, în alte guvernări, câte amendamente și cum participați la elaborarea legilor, în condițiile în care ne armonizam toate grupurile parlamentare pentru a rezolva problemele pe proiectele de legi, și nu să corectăm ordonanțe, și nu să stăm în bancă legați cu lanțuri, de foarte multe ori, să ascultăm cum primul-ministru vine să-și asume un proiect de lege sau altul.

Nu sunt de acord cu dumneavoastră nici pe motivațiile pe care le-ați adus. Și vreau să vă spun, domnule secretar de stat, că ceea ce dumneavoastră ați numit criterii nu există în expunerea de motive, ci există ceea ce eu spun, elemente trecute cu ghilimele, că există la punctul i) ceea ce eu am spus și pot să vă garantez că în Ministerul de Interne nu există un salariu mai mic decât salariul mediu pe economie și este o gafă și a departamentului dumneavoastră, și a secretarului tehnocrat sau cum s-a numit el, al Ministerului de Interne.

Mai departe. Ați spus aici că... în continuarea proiectului de lege, sunt cei care au sancțiuni judiciare. Niciodată noi nu am susținut ca aceste persoane să fie menținute. Întrebarea mea este alta: de ce i-ați menținut până acum, de ce nu s-au luat măsurile de rigoare, așa cum spune Statutul polițistului și așa cum legile pe care le aplicați numai când doriți dumneavoastră spun. de ce mai există astfel de persoane în sistemul Ministerului de Interne, cu sancțiuni sau în procese care sunt în derulare și nu s-au luat măsuri disciplinare asupra lor? Și veniți acum să vă lăudați de la acest microfon că există și astfel de situații?

Mai departe. Ați spus în continuare că nu am enumerat din proiectul de lege și din expunerea de motive că vor fi servicii mult mai bune. Cu cine veți face serviciile, fără salariați? Poate se fac serviciile singure! Este frumos să susții în momentul în care nu ai niciun fel de bază. Veniți și spuneți: "pentru îmbunătățirea serviciilor". Cu cine, când dați afară oamenii? Poate coborâți dumneavoastră și cu ministrul Igaș, ca să acoperiți găurile care vor rămâne în continuare. Iar ceea ce spuneau colegii mei legat de buget și ceea ce și dumneavoastră susțineați - mincinoși mai mari decât guvernanții de astăzi nu au fost niciodată! Au spus: "nu tăiem pensiile la militari"; au spus "nu disponibilizăm", "facem salarii, facem pensii". Fals!

Domnule secretar de stat, vă aduc aminte că Academia de Poliție și școlile de maiștri și de agenți vor scoate ...

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Ați depășit două minute, doamna Aura Vasile. Vă rog să încheiați.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Da, zece secunde, vă rog.

Vor scoate și în acest an încă 2.500 de absolvenți.

Vreau să îmi spuneți, la ei v-ați gândit, pentru că nu apare nici listă de școlarizare, nu s-au asigurat încă locurile de muncă pentru cei care au finalizat anul trecut.

Și, domnule Valentin Iliescu, este posibil ca în viitorul mandat, dacă veți fi parlamentar, să aveți o inițiativă legislativă care să aibă titlul: "Proiect de Lege privind reparațiile morale și materiale pentru fostele cadre militare active ale Ministerului Administrației și Internelor, îndepărtate în mod abuziv în anul 2011, sub guvernarea Igaș-Boc".

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Drept la replică domnul deputat Săniuță.

Vă reamintesc faptul că trebuie să vă încadrați în două minute.

 
   

Domnul Marian-Florian Săniuță:

Vă mulțumesc.

Voi fi mai scurt de două minute.

Vreau să vă mulțumesc, stimate domnule ministru, pentru aprecierile pe care le-ați făcut.

Rămân același om de principiu, și așa cum de la acest microfon mi-am exprimat punctul de vedere pe alte subiecte, dați-mi voie să spun și acum încă ceva.

Stimați colegi,

Vă rog, astăzi, prin decizia dumneavoastră, să vă gândiți la binele cetățenilor care ne-au trimis în acest Parlament, să vă gândiți la nevoia lor de siguranță publică, să vă gândiți că prin decizia dumneavoastră vom influența respectarea drepturilor cetățenești ale fiecăruia dintre noi.

Nu în ultimul rând, am să vă rog respectuos să vă aduceți aminte că tot de la această tribună, și tot în această sală, am aprobat, să spun, așa, puțin cam repezit, ca să nu folosesc un alt termen, desființarea Agenției antidrog, iar acum punem din nou problema reînființării.

Oare atunci când din această sală, de la această tribună s-a susținut desființarea Agenției antidrog, am văzut altceva decât interesul de partid?!

Vă mulțumesc, și fac un apel la dumneavoastră, încă o dată, să votăm european, pentru o Românie europeană și pentru o lege cu adevărat europeană.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule secretar de stat, precizările și răspunsul la...

 
   

Domnul Ioan Dascălu:

Aș vrea să fac o precizare: în analiza dinamicii de personal de la nivelul Ministerului Administrației și Internelor s-a avut în vedere faptul că promoția de anul acesta, din școlile de agenți și de ofițeri, va fi încadrată la absolvire. Deci, promoțiile de agenți, de subofițeri și de ofițeri vor fi încadrate. Există locuri în acest sens.

De asemenea, vreau să mai fac o precizare pentru acest proces de disponibilizare: cu prioritate sunt vizate posturi din structuri de suport ale domeniilor operative, și nu din structurile domeniului de ordine și siguranță publică.

Legat de eficientizarea activității, vreau să spun că aceasta, în ciuda disponibilizărilor efectuate sau pe care intenționăm să le efectuăm, se va face prin reorganizare. Prin reorganizarea structurilor de la nivelul Ministerul Administrației și Internelor intenționăm eficientizarea activității.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulțumesc și eu.

Doamna deputat Aura Vasile, vă rog.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, doamna președinte.

Domnule secretar de stat,

Vă rog să-mi faceți precizarea, dacă toți absolvenții școlilor de ofițeri, de agenți și de maiștri ai anului trecut au fost angajați până acum?

Eu vă spun că nu! Vă rog să verificați, că informația mea este corectă. A dumneavoastră nu este.

Iar legat de faptul că dumneavoastră veți interveni numai pe zona suport, și nu pe ordine și disciplină, vreau să vă întreb: acești 10.000 funcționau în minister, iar acum reduceți funcționarii din minister, și rămân agenții de stradă și cei care trebuie să aibă grijă de cetățeni? Pentru că, mi-e greu să cred că veți scoate pe... - suportul înseamnă cei care sunt în stradă? - și rămân cei care sunt în minister. Or, dacă cifra de suport este undeva la 8.000 și ceva, în cadrul birourilor Ministerului Administrației și Internelor, și nu pe activ, atunci, într-adevăr, avem o mare problemă, și înțelegem de ce nu ajunge bugetul de stat.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Vă rog să pregătiți cartelele.

Supun la vot propunerea de retrimitere la comisie, făcută de Grupul parlamentar al PSD, prin doamna Aura Vasile.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

 
   

55 voturi pentru, 56 împotrivă, 6 abțineri.

Propunerea a fost respinsă.

Intrăm în dezbaterea pe articole.

Lege privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor pe anul 2011.

Observații? Nu sunt.

Punctele 2, 3 și 4 - nemodificate de comisie.

Dacă există observații?

Doamna deputat Alina Gorghiu, vă rog.

Observație la articol? Vă rog.

 
   

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Doamna președinte,

Dat fiind faptul că ați băgat intempestiv proiectul de lege pe ordinea de zi, iar eu aveam amendamente pe care le-am susținut în fața comisiei, aș vrea să-mi sugerați cum pot să fac, să susțin aceste amendamente în plen, pentru că neavând niciunul dintre noi acest raport, nimeni nu poate să susțină în plen amendamentele respinse în comisie.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Să știți, poate ați întârziat dumneavoastră, dar a fost distribuit raportul.

 
   

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

La noi la grup nu a ajuns. Nimeni nu a primit raportul.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Este distribuit raportul.

 
   

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Absolut nimeni nu l-a primit. Absolut nimeni!

Doamna președinte,

Liderul nostru de grup nu are acest raport. Nimeni dintre parlamentarii Grupului parlamentar al PNL nu are acest raport.

De la PSD înțeleg că ar fi un singur exemplar.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Înțeleg că este și la domnul lider de grup în momentul acesta, așa că puteți să le susțineți, chiar vă rog.

Dacă la punctul 2 sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 3 - observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 4 - observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 5 - observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 6 - observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 7 - observații? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 8 - observații?

Înțeleg că la punctul 8 aveți, doamna deputat, vă rog.

 
   

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Doamna președinte,

Am să vă rog să reluați, pentru că am împrumutat unicul raport aflat la dispoziție în sală, și la punctul 1 aveam un amendament.

Ca să nu vă deranjez pentru fiecare, o să vă...

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mai bine le susțineți pe toate, că înțeleg că doar dumneavoastră aveți aceste amendamente. Vă rog.

 
   

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Atunci vă solicit ca la punctul 1, art.2 din textul inițial, să voteze deputații - colegii noștri prezenți în sală - o modificare, în sensul în care, în cazul polițiștilor, cadrelor militare sau preoților militari care au la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt puși la dispoziție pentru încadrarea în cheltuieli bugetare aprobate, măsurile prevăzute la alin.1 lit. a) "se propun și se dispun după evaluarea personalului, potrivit elementelor de la art.3" ș.a.m.d.

Acesta este primul amendament pe care vă rog să-l supuneți votului plenului.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Supun la vot amendamentul susținut de doamna deputat Gorghiu.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

 
   

53 voturi pentru, 61 împotrivă, 6 abțineri.

Amendamentul a picat.

Următorul amendament, doamna deputat. Vă rog, rămâneți la microfon, că este mai ușor așa.

 
   

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

La art.4, de asemenea, o să vă rog să supuneți la vot plenului amendamentul care are următorul conținut: "Pentru militarii și polițiștii disponibilizați conform prevederilor prezentei legi nu se aplică măsura stabilită prin art.13 alin.(1) din Legea nr.285/28.12.2010".

Alin. (5) și (6) sunt în lista de amendamente. Nu vi le mai recitesc.

Am să vă rog să le supuneți la vot.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Supun la vot amendamentul susținut de doamna Gorghiu.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

 
   

57 voturi pentru, 65 împotrivă, 7 abțineri.

Deci, la poziția...

 
   

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

La poziția 3. Urmează poziția 3.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Urmează poziția 4 sau 3?

 
   

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Nu, poziția 3 urmează.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Supun la vot amendamentul de la poziția 3 - amendamente respinse de comisie - și susținut de doamna deputat Gorghiu.

Vă rog frumos, votul este deschis și vă rog să votați.

 
   

60 voturi pentru, 65 împotrivă, 6 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Acum pozițiile 4 și 5, susținute tot de doamna deputat Alina Gorghiu.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

 
   

60 voturi pentru, 66 împotrivă și 7 abțineri.

Și acest amendament a fost respins.

Și, ultimul amendament respins de comisie și susținut de doamna deputat Alina Gorghiu.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

 
   

59 voturi pentru, 68 împotrivă, 6 abțineri.

Amendamentele de aici au fost respinse.

La poziția 9, dacă mai sunt alte observații din raport? Nu sunt.

Atunci proiectul de lege rămâne pentru votul final.

Am epuizat timpul alocat dezbaterilor pentru astăzi.

Ne revedem săptămâna viitoare, în formulă de plen.

Liderii de grup au decis ca în această săptămână să nu avem vot final.

Membrii Biroului permanent sunt invitați în sala Biroului permanent acum.

Vă mulțumesc.

 
   

*

 
     

Ședința s-a încheiat la ora 12,05.

 
       

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 19 octombrie 2021, 5:10
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro