Plen
Ședința Camerei Deputaților din 24 mai 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
26-06-2019 (comună)
26-06-2019
25-06-2019
18-06-2019 (comună)
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 24-05-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 24 mai 2011

12. Supunerea la votul final:
  12.2 Proiectul de Hotărâre privind înființarea subcomisiei de anchetă pentru cercetarea legalității desfășurării procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra unor terenuri cu vegetație forestieră, în suprafață de peste 562.000 ha, proprietatea Statului Român, aflate în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor "ROMSILVA" (PHCD 19/2011); (respins)
 
consultă fișa PHC nr. 19/2011

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................

Poziția 2. Proiectul de Hotărâre privind înființarea subcomisiei de anchetă pentru cercetarea legalității desfășurării procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra unor terenuri cu vegetație forestieră, în suprafață de peste 562.000 ha, proprietatea Statului Român, aflate în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor "Romsilva".

Vă rog să vă exprimați prin vot.

150 împotrivă, 134 pentru, 10 abțineri.

Insuficiente pentru adoptare.

Domnul Ion Stan, președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții, aveți cuvântul.

Domnul Ion Stan:

Domnule președinte,

De fapt, am ridicat mâna la început, ca să-mi explic... să cer ajutorul colegilor, și fac un apel, în zadar, de-acum, pentru că ceea ce am dori noi, aprobarea de către dumneavoastră a unei subcomisii de anchetă, nu a fost ideea unui... i-a "trăsnit" unui coleg din comisie să ceară acest lucru, sau o simplă petiție, ci am fost sesizat de cea mai autorizată instituție a statului, respectiv Regia Națională a Pădurilor, de reconstituirea ilegală a unei suprafețe de 562.000 de ha.

Până a veni în fața dumneavoastră, am procedat la audieri, am chemat... am invitat, din județul Timiș, primarul inculpat, conform sesizării făcute de către Regia Națională a Pădurilor, prefectul județului, și în urma discuțiilor a reieșit că se adeveresc aceste lucruri.

Ce vrem noi, de fapt, în fond? Să cercetăm modul cum comisiile locale, cât și cele județene au procedat legal. Vă mai anunț, vă informez că pe rol se mai află încă reconstituirea a aproximativ 500.000 de ha. Dumneavoastră știți că în mare parte aceste păduri care au fost retrocedate ilegal au fost în mare parte doborâte la pământ. Explic cu un caz din județul Suceava, când într-o singură zi s-a făcut o clacă cu toți drujbașii și, într-o singură zi, aproximativ 50 ha de pădure au fost doborâte. Nu mai spun cine era ministru atunci.

În condițiile acestea, noi tot vom merge la fața locului, comisia - cum dumneavoastră știți fiecare comisie are dreptul de a constitui o subcomisie - și vă voi informa ce am găsit.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Vă informez că, în timpul ședinței de vot, intervențiile sunt posibile, regulamentar, pentru explicarea votului.

Domnul deputat Pavel Horj, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

Domnul Pavel Horj:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doream, doar, stimați colegi, să vă informez că, potrivit Legii nr.46/2008, furtul de arbori din pădure se sancționează cu închisoare de la 1 la 5 ani sau de la 2 la 7 ani, în funcție de agravantă.

În condițiile în care cineva taie din pădure între 2 - 3 - 5 metri cubi riscă această sancțiune. 500.000 ha de pădure înseamnă undeva la 170 milioane de metri cubi.

Dacă nu ați votat această comisie, gândiți-vă ce volum important nu ați aprobat să se verifice cum a ieșit din proprietatea statului, dacă a ieșit în mod legal sau nu.

Mulțumesc pentru că mi-ați acordat dreptul de intervenție.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumim și noi, domnule deputat.

Continuăm votul final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 27 iunie 2019, 13:24
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro